Avand in vedere schimbarile radicale produse la nivelul structurii si functilor familiale contemporane, se releva ca o problema esentiala a zilelor noastre „cererea” si nevoia tot mai mare de educatie profamiliala, vizata atat in partea de preventie, cat

Avand in vedere schimbarile radicale produse la nivelul structurii si functilor familiale contemporane, se releva ca o problema esentiala a zilelor noastre „cererea” si nevoia tot mai mare de educatie profamiliala, vizata atat in partea de preventie, cat si in partea de interventie in cazul disolutiei familiale si divort.

Printr-o scurta analiza a politicilor sociale familiale, se constata lipsa unor servicii si programe cu caracter de terapie si consiliere asupra componentei afectiv-relationale − aflata si aceasta in criza. Apreciem doar existenta politicilor familiale pentru asigurarea integritatii familiei[1] (diminuarea crizei locuintelor pentru familiile tinere; sprijinirea incadrarii in munca, incurajarea natalitatii prin facilitati pentru mame; protectia copiilor contra saraciei; stoparea scaderii nivelului de trai si intarirea serviciilor medicale pentru familie); la care se adauga politicile familiale promovate de administratia publica (reducerea impozitelor, diversificarea indemnizatiilor, extinderea ajutoarelor sociale in natura, organizarea de retele de asistenti sociali, care sa cunoasca evolutia situatiei sociale la nivelul comunitatilor), si lista poate continua. Dar nicaieri nu este amintita existenta serviciilor de terapie si consiliere familiala pentru familiile aflate in disolutie si divort. Nu putem face referire in acest sens la un sistem de protectie sociala a familiilor aflate in divort.

Privitor la actiunile curativ-recuperatorii ale disfunctiilor conjugale, pe plan mondial, insa, in ultimii 40 de ani s-au dezvoltat o multitudine de modele teoretice, tehnici si forme institutionalizate de exercitare a terapiilor familiale.

In sensul cel mai larg se vorbeste astazi de terapii familiale si terapii maritale.

Terapia maritala  este desemnata sa modifice din punct de vedere psihologic, interactiune dintre soti care sunt in conflict unul cu celalalt. In cadrul terapiei maritale, specialistul sau consilierul conjugal stabileste „un sistem de relatii „contractuale” si de comunicare cu cuplul-pacient, prin care incearca sa amelioreze perturbarile, sa schimbe modelele comportamentale neadaptative”.[2]

Consilierea maritala (counselling) poate fi considerata mai limitata ca scop, deoarece aduce in discutie numai un conflict particular legat de probleme imediate ale familiei, ea putand fi orientata spre o sarcina-specifica, de exemplu, cresterea unui copil. Multi autori considera dihotomia terapie-consiliere maritala ca fiind artificiala, deoarece sunt mai multe asemanari decat deosebiri, ambele forme punand accent pe ajutorarea partenerilor in a face fata mai eficient problemelor de cuplu.

Important de specificat este faptul ca asistentul social poate intreprinde o consiliere maritala primara a cuplurilor aflate in disolutie si divort, pana la directionarea cuplului spre servicii specializate de terapie familiala. Tocmai de aceea trebiu sa aiba cunostinte minime privind terapia familiala − vazuta ca cea mai optima forma de interventie in lucrul cu familiile si cuplurile aflate an divort.

Se cere asadar o trecere in revista a terapiilor maritale. Curentul terapiilor maritale si familiale prezinta o diversitate de modele teoretice si tehnici terapeutice. Dintre modelele teoretice[3] cele mai cunoscute in terapiile conjugale sunt:

Modelul psihanalitic − ce beneficiaza de tehnici terapeutice maritale individuale si de grup desfasurate pe scara larga in cadrul unor organisme institutionale de asistenta familiala. Din perspectiva acestui model conflictul marital se naste din asteptarile infantile nerealizate, pe care partenerii spera ca celalalt le va realiza.

Modelul comportamental, este bazat pe teoria invatarii, in special pe conditionarea operanta, terapeutul modeland comportamentele fiecarui sot, astfel incat modelele distructive sa fie inlocuite cu modele constructive.

Modelul eclectic in terapia familiala se bazeaza pe o adecvare a procedeelor terapeutice la situatia si problematica particulara a familiei asistate, terapeutul fiind succesiv observator participant activ, deschis sau observator pasiv, neutru al interactiunii cuplului.

Modelul tranzactional se bazeaza pe analiza legaturilor si tranzactiilor dintre soti asa cum se produc ele „aici si acum”, cu referinte asupra analizei tranzactionale.

Modelul teoriei sistemelor si al comunicarii concepe grupul familial ca un sistem aflat in echilibru, orice dezechilibru fiind echivalent cu disconfortul, resimtit stresant de parteneri. Analiza proceselor de comunicare din familie sau cuplu permite analiza implicita a regulilor de functionare ale familiei sau cuplului.

Cu privire la tehnicile, metodele de lucru cu familia, terapeutii experentiali nu aduc in vedere un numar mare de tehnici potrivite necesitatii tuturor membrilor.

Dupa modul in care utilizeaza tehnicile, terapeutii experentialisti le grupeaza in doua categorii:

„Tehnici structurate. Terapeutii angajeaza familia in activitati bine structurate ca: sculptura de familie si coregrafie, cu scop de stimulare a intensitatii trairilor afective pe parcursul sedintelor terapeutice.

Referat: Filosofie si filosofare Proiect: Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala - violenta intre elevi - violenta profesorilor

Tehnici nestructurate. Se practica sub forma sedintelor nestructurate, insistand pe ideea de a fi impreuna cu familia, mai mult decat pe a face ceva impreuna. La baza acestui model terapeutic se afla convingerea ca terapia ar trebui sa fie o experienta intensa, emotionala, „aici si acum”.

Cele mai frecvente tehnici utilizate sunt:

„sculptura familiala” (B. si F. Duhl, V. Satir si Baldwin, 1983)

interviul cu papusile familiale (Irwin si Malloy, 1975)

artterapia familiala (Geddes si Mednay, 1977)

desenul familiei conjugale (Bing, 1970)

tehnicile gestalt-terapeutice (Kempler, 1973)”[4]

Terapeutii experentiali utilizeaza o serie de accesorii necesare (jucarii, creta, vopsele si hartie, etc.), pe care nu le limiteaza doar la terapia prin joc cu copiii, ci le integreaza cu suport in diferite jocuri si exercitii experentiale cu toata familia.

Exista cateva reguli pe care terapeutii trebuie sa le aiba in vedere, reguli ce iau forma unor principii:[5]

Principiul interactiunii

Terapia familiala are la baza o optica sistemica si nu individualista. Putem spune ca problemele unui individ ii privesc pe toti membri familiei.

In analiza sistemica, campul observatiei nu-l constituie individul, ci relatia acestuia cu ceilalti membri ai familiei. Se observa: 1) pe de o parte efectele comportamentului acestuia asupra celorlalti membri si reactia lor asupra comportamentului; 2) pe de alta parte, contextul in care se deruleaza relationare.

Principiul „aici si acum”

Se pot cauta cauzele unui comportament in trecut, insa acestea ar putea fi subiective. Daca insa terapia se bazeaza pe comunicarea intre individ si anturajul sau, se pot evidentia regulile comunicarii.

In modelul terapiei famliale nu se folosesc intrebari privitoare la simptome. Intrebarea este cum funcsioneaza un sistem in interactiune, care sunt regulile sale, care functie inlocuieste simptomul in acest sistem. Asadar, toate tulburarile se refera la momentul prezent.

Homeostazia

Fiecare sistem viu este caracterizat prin doua functii contradictorii − tendinta homeostazica si capacitatea de transformare.

Confom acestui principiu familia se comporta de parca ar realiza un echilibru intre raporturile sale.

Putem crede ca dorinta familiei este o cerere de schimbare, in fapt nu este deloc asa: familia cere ajutorul intr-o etapa de criza, cand membrii sai risca sa amane o schimbare, si putem crede ca cererea sistemului vizeaza mentinerea la „statutul de quo”.

De retinut, deci, pentru terapeuti: intr-o prima etapa sa se raporteze la acest ideal homeostazic pentru a evita situatiile de escaladare simetrica − familia nu vrea sa se schimbe,terapeutii vor sa faca schimbarea. In acest context, actiunea terapeutului este sa activeze capacitatea sistemului de a se modifica.

In munca cu familiile aflate in disolutie − mai amintim terapia de grup cu parintii[6] − (impreuna sau separat in functie de sex−mama/fata; tata/baiat), vazuta ca una din tehnicile de baza abordata in centrele de terapie si consiliere a familiiilor de varsta prescolara (Marea Britanie) − a caror necesitate este semnalata si in tara noastra. Exista apoi sedinte de lucru mixte parinte-terapeut-copil − ce pot fi folosite si in cazul deteriorarii relatiilor parinte-copil.

Romania prezinta grave deficiente de sistem in privinta acordarii familiilor aflate in disolutie, divort aceste servicii de specialitate. Aducem in atentie in acest sens conturarea unui posibil sistem de asistenta familiala complexa interdisciplinara (medic de familie, psiholog, asitent social, psihoterapeut), desfasurat trinivelar, cu caracter de preventie si interventie:

Asistenta premaritala constand in: examinarea cu caracter psihodiagnostic a compatibilitatilor de ordin psihologic, relational-educational; examinarea cu caracter medical, examinarea cu caracter social si consiliere premaritala cu caracter formativ (pregatirea pentru viata de familie).

Asistenta conjugala adresata cuplului tanar in curs de acomodare precum si cuplului aflat in dificultate. Acest tip de interventie se refera la: evaluarea gradului de interacomodare conjugala in cuplu (se pot utiliza scale de interapreciere si teste de personalitate de tip chestionar si proiective); initierea cuplului in cunoasterea si autocunoasterea comportamentelor de rol marital; abilitarea cuplului cu noi modalitati de comunicare prin intermediul invatarii; depasirea „crizei cuplului” prin dezvaluirea, analiza si interpretarea mecanismelor conflictuale, cu deblocarea frustratiilor, urmata de orientarea si remodelarea comportamentelor conjugale.

Asitenta familiala in situatie de divort, cu scopul ameliorarii relatiilor familiale si rezolvarea optima a situatiilor de criza conjugala, in conditii de protejare a individualitatii partenerilor si in special ale copiilor.

Perioada pe parcursul careia se poate realiza acest lucru poate fi perioada scurgerii termenului de gandire acordat de instanta. Primind cererea de divort, presedintele instantei este obligat sa dea reclamantului sfaturi de impacare, iar daca aceste sfaturi nu sunt urmate, fixeaza un termen pentru infatisarea ambilor soti in camera de consiliu. In cazul in care, la termenul de infatisare sotii nu se impaca, iar din casatorie au rezultat copii minori, presedintele acorda un termen de gandire de cel putin trei luni si cel mult sase luni. 

In aceasta perioada consideram ca este absolut necesar sa se acorde cuplului asistenta psihologica, aceasta fiind posibila in cadrul unor cabinete de consliere conjugala sau, poate chiar in cadrul tribunalelor, de catre o echipa interdisciplinara. Ar fi util ca, dupa trecerea perioadei de gandire, daca reclamantul cere judecarea cauzei, el sa fie obligat sa prezinte in fata instantei dovada faptului ca a beneficiat de acordarea asistentei psihologice de specialitate.

Asistenta familiala in situatie de divort poate face referire la tehnicile specifice terapiei familiale tratate anterior, in functie de fiecare caz in parte.

Pe langa toate acestea, asistentului social ii mai revine sarcina efectuarii pe perioada de separare a anchetei sociale, cu rol de sprijin in vederea incredintarii copiilor minori, in interesul superior al acestora, si acordarii de asistenta si sprijin intregii familii pe parursul intregii acestei perioade.