Elementele necesare in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului - siguranta in familie

1. Sentimentul de siguranta in familie

Familia ofera copilului acel sentiment de siguranta care apare tot mai mult, astazi, drept conditie fundamentala a dezvoltarii si echilibrului sau interior. Daca copilul ar fi doborat de nenumaratele pericole care il pandesc sau de nesatisfacerea trebuintelor elementare carora este inca incapabil de a le fata fata, nu s-ar mai putea vorbi de dezvoltare. Pe de alta parte, nu putem vedea in ce mod ar putea avea loc aculturatia daca copilul ar fi total impiedicat sa participe la viata din jurul lui, deoarece orice activitate eficace i-ar fi intezisa de slabiciunea sa si de lipsa de adecvare a mijloacelor de care dispune ; in atare situatie el nu ar invata sa traiasca. In sfarsit, cum ar putea avea loc socializarea si umanizarea lui daca copilul s-ar gasi intr-un cadru ce se schimba mereu, in care situatiile si persoanele n-ar avea nici o statornicie si in care el nu ar putea stabili relatii durabile, intemeiate pe sentimente puternice ?

Familia contribuie cu un cadru stabil si coerent in care anxietatea provocata de copil, de incapacitatea sa de a face fata numerosilor stimuli interni si externi ce il asalteaza, este redusa considerabil. Aceasta actiune securizanta care, la inceput, este exercitata mai ales de mama, permite copilului sa se instaleze in viata curenta. Ea se efectueaza in esenta prin satisfarea trebuintelor elementare ale sugarului si prin repetarea cu regularitate a situatiilor identice, fapt care il ajuta pe copil sa ajunga la prima organizare a impresiilor. Familia continua sa-i ofere partial si intr-un mod diferit siguranta in timpul anilor de crestere si chiar la varsta adulta.

Sentimentul de siguranta, atat de important pentru fiinta in formare, depinde de ansamblu complex de factori care vor trece in curand nivelul satisfactiilor elementare si pe acelea al identificarilor situatiilor constatate, depasind astfel, si inca cu mult, simpla protectie impotriva amenintarilor materiale. [1]

Sentimentul de siguranta depinde de urmatoarele conditii :

protectia impotriva loviturilor din afara

satisfacerea trebuintelor elementare

coerenta si stabilitatea cadrului de dezvoltare

sentimentul de a fi acceptat de ai sai :

a)      ca membru al familiei

* sa fie iubit

* sa daruiasca dragoste, sa fie izvor de bucurie si de

multumire pentru adulti

* sa fie condos si indrumat

b)      ca fiinta umana

* sa i se accepte caracteristicile individuale

* sa aiba posibilitatea de actiune si experienta personala

* sa aiba asigurata a anumita serie de libertate

Am putea spune ca aceste conditii sunt constant indispensabile. [2]

Cand familia nu-si indeplineste functia fndamentala de securizare, este inevitabil ca intr-un fel sau altul, rolul sau socializator, acultural si individualizator sa se altereze in aceiasi masura. Imaginea pe care copilul si-o ca face despre sine, despre altii si despre lume ca fi intotdeauna de insecuritate.[3]

Referat: Filosofie si filosofare Proiect: Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala - violenta intre elevi - violenta profesorilor

3.2.2. Jocul in dezvoltarea copilului

Fiecare om, indiferent de varsta, pregatire, mediul social sau stare civila, pastreaza mereu vii in memoria sa jocurile copilariei. Aceasta pentru ca, intr-un fel sau altul, jocul este fenomenul care influenteaza, fara exceptie, viata copilului si dezvoltarea lui ulterioara din punct de vedere socioafectiv si intelectual.

Copiii “traiesc” cu adevarat “aventurile” puse la cale. Aici in zona jocului, ei invata mai bine “ce ai dreptul” sa faci si “ce nu ai dreptul” sa faci ; jocul este un preludiu pentru respectarea regulilor de existenta in societate.

Cea mai completa definitie a fost data de A.N. Leontiev :

Jocul este o activitate de tip fundamental cu rol hotarator in evolutia copilului, constand in reflectarea si reproducerea vietii reale intr-o modalitate proprie copilului, rezultat al interferentei dintre factorii biopsihosociali. Jocul este transpunerea pe plan imaginar a vietii reale pe baza transfigurarii realitatii, prelucarii aspiratiilor, tendintelor, dorintelor copilului.. Jocul este o activitate cu caracter dominant la aceasta varsta, fapt demonstrate de modul in care el polarizeaza asupra celorlalte activitati din viata copilului, dupa durata si ponderea sa, dupa eficienta lui, in sensul ca jocul este activitatea care conduce la cele mai importante modificari in psihicul copilului. “

Datorita faptului ca angajarea in joc implica o solicitare pe mai multe planuri – actional, sensorial, intelectual, afectiv – jocul reprezinta o conditie esentiala pentru dezvoltarea imaginatiei, atentiei, observatiei, afectivitatii si vointei.

La varsta prescolara, se impune precizarea ca este singurul mijloc de realizare a educatiei. Jocul este modul in care copilul se dezvolta, modul in care

incepe sa cunoasca si sa se integreze in realitatea care il inconjua.

“Jocul este un fel de teren neutru pe care se revarsa intreaga experienta despre lume si viata a copilului, acesta devenind prin intermediul lui mai subtila si mai accesibila. “

De aceea, el are nevoie de incurajarea, dezaprobarea sau, cel putin, de atentia si observatia parintelui.

Prin joc, dezvoltarea intelectuala este puternic influentata, in sensul dobandirii de noi cunostinte pe de-o parte si a diversificarii actiunilor mintale pe de alta parte.

Jocul este cadul dezvoltarii gandirii, inventivitatii si a limbajului. Prin joc, copilul dobandeste primele experinte de viata, sesizeaza anumite norme de conduita in comportamentul oamenilor la nivelul sau de intelegere si incearca chiar un inceput de descifrare a aspectelor contradictorii.

“Un copil care nu stie a se joace, un “mic batran”, este un adult care nu va sti sa gandeasca.”

In timpul copilariei, jocul este mijlocul de determinare a rationamentelor simple in prima faza pentru ca, apoi, devenind scolar, adolescent si adult sa poata construi pe acesta temelie de rationamente simple altele mai complexe.

Prin joc se pun bazele formarii caracterului, a personalitatii copilului, de aceea problemele pe care le ridica jocul din punct de vedere educativ sunt foarte numeroase. Jocul satisface dorinta fireasca de manifestare, de actiune, de afirmare a independentei copilului.

Patrunderea in universul raporturilor de convietuire a oamenilor il determina pe copil sa capete simtul raspunderii, prin respectarea unor reguli obligatorii. Aici, copilului i se formeaza insusiri morale cum ar fi : solidatitatea, curajul, solicitudinea, spiritual colectiv si hotararea. Numai prin intemediul jocului copiii deprind modele de conduita si ajung sa le reflecte pana la nivelul de intelegere comportamentala.