Principiile de baza ale sistemului de asistenta sociala

PRINCIPIILE DE BAZA ALE  SISTEMULUI DE ASISTENTA SOCIALA

Definitia protectiei sociale

Definitia sistemului national de asistenta sociala/definitia asistentei sociale

Principalele concepte utilizate

Principii generale

Protectia sociala desemneaza ansamblul institutiilor, structurilor si retelelor de servicii, al actiunilor destinate crearii unor conditii normale de viata pentru toti membrii unei societati si mai ales pentru cei cu resurse si capacitati reduse de autorealizare. In mod concret, protectia sociala cuprinde: asigurarea veniturilor pentru categorii de persoane care nu pot dobandi resurse prin munca proprie; protejarea in caz de calamitate naturala sau de conflict armat; asigurarea ordinii publice si protectia fata de criminalitate; apararea drepturilor civile; protejarea fata de orice factor de risc.

Obiectivele protectiei sociale sunt realizate in principal de doua sisteme distincte : al asigurarilor sociale  si al asistentei sociale.

Sistemul asigurarilor sociale are la baza contributia financiara a indivizilor si redistribuirea fondurilor astfel obtinute in folosul celor care se afla in situatii problematice.

Prin securitate sociala este desemnat sistemul de institutii si actiuni prin care se redistribuie veniturile intre populatia activa si cea inactiva, intre cea sanatoasa si cea bolnava etc., pentru a proteja persoanele afectate de riscuri la care, in principiu, este expusa intreaga populatie.

Asistenta sociala nu presupune nici o contributie financiara anterioara a persoanei asistate.

Sistemul national de asistenta sociala reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, prin autoritatile administratiei publice centrale si locale, colectivitatea locala si societatea civila intervin pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluziunea sociala a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitatilor.

Asistenta sociala este componenta sistemului national de protectie sociala si cuprinde serviciile sociale si prestatiile sociale acordate in vederea dezvoltarii capacitatilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, cresterea calitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala.

In vederea promovarii procesului de incluziune sociala, prezenta lege L 47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala  reglementeaza coordonarea si organizarea unitara a sistemului de servicii si prestatii sociale si de a crea conditii necesare implementarii masurilor si actiunilor sociale pentru garantarea dreptului fiecarei persoane aflate intr-o situatie de nevoie sociala, datorita unor motive de natura economica, fizica, psihica sau sociala.

Principalele concepte utilizate

n       conceptul de problema sociala poate fi definit ca fiind o situatie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat, dificila,carecreeaza disconfort si care cere o solutionare/ rezolvare.

n       conceptul de nevoie sociala reprezinta ansamblul de cerinte indispensabile fiecarei persoane pentru asigurarea conditiilor de viata in vederea integrarii sociale;

n       beneficiar/client/persoana asistata persoana careia ii sunt adresate serviciile de asistenta sociala

n       serviciile sociale reprezinta ansamblul complex de masuri si actiuni realizate pentru a raspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunitatilor in vederea prevenirii si depasirii unor situatii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenta pentru cresterea calitatii vietii si promovarea incluziunii sociale;

n       prestatiile sociale sunt masuri de redistributie financiara acordate persoanelor sau familiilor in functie de nevoile si dupa caz, veniturile acestora;

n       furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, care acorda servicii sociale in conditiile prevazute de lege;

Referat: Iubirea ca armonie si conflictualitate - dragostea Lucrare: Dreptul la locuire si copii strazii

n       acreditarea reprezinta procesul prin care furnizorul demonstreaza propria capacitate functionala, organizationala si administrativa in acordarea serviciilor sociale, sub conditia respectarii standardelor de calitate in vigoare, iar statul recunoaste dreptului acestuia de a acorda servicii sociale;

n       standardele generale si specifice de calitate reprezinta ansamblul de norme in baza carora este evaluata si monitorizata activitatea furnizorilor si calitatea serviciilor sociale acordate.

n       procesul de incluziune sociala reprezinta un set de masuri si actiuni multidimensionale din domeniile protectiei sociale, ocuparii fortei de munca, locuirii, educatiei, sanatatii, informarii – comunicarii, mobilitatii, securitatii, justitiei si culturii, destinate combaterii excluziunii sociale.

n       excluziune sociala este un termen mult mai vast decat saracia deoarece se refera nu numai la lipsa mijloacelor materiale, ci si la impiedicarea accesului la diverse retele, ecnomice, sociale, politice , culturale.

n       comunitatea locala reprezinta membrii organizati ai colectivitatii locale,forme de asociere a acestora ,instuitutiile administratiei publice locale ,precum si alte institutii publice ori private din domeniul educatiei,sanatatiisau altele asemenea

n       dezvoltarea comunitara reprezinta procesul prin care o comunitate isi identifica anumite probleme prioritare,se implica si coopereaza in rezolvarea lor,folosind preponderent  resurse interne;

ncod deontologic: set oficial de reguli ce trebuie respectate ca urmare a aderarii deliberate la o anumita profesie, cum ar fi asistenta sociala.

n       confidentialitate: regula conform careia, un specialist (psiholog, asistent social, medic etc.) nu poate face cunoscute informatii despre starea fizica, psihica sau statutul social (si al relatiilor interpersonale) al(e) clientul sau.

n       autodeterminare: Asistentul social nu decide in numele persoanei asistate, ci ajuta persoana asistata sa-si identifice si sa-si dezvolte resursele in vederea alegerii celei mai bune optiuni.

In vederea garantarii accesului egal la drepturile prevazute de legislatia in vigoare, sistemul de asistenta sociala se intemeiaza pe urmatoarele principii:

a)universalitatea –fiecare persoana are dreptul la asistenta sociala ;

b)respectarea demnitatii umane – fiecarei persoane ii este garantata dezvoltarea libera si deplina a personalitatii;

c)solidaritatea sociala – comunitatea participa la sprijinirea persoanelor care nu isi pot asigura nevoile sociale, pentru mentinerea si inlaturarea coeziunii sociale;

d)parteneriatul – autoritatile administratiei publice centrale si locale de cult recunoscute de lege coopereaza in vederea acordarii serviciilor sociale;

e)subsidiaritatea – in situatia in care o persoana sau familia nu isi poate asigura integral nevoile sociale, intervine colectivitatea locala si structurile ei asociative si, complementar statul;

f)participarea beneficiarilor – beneficiarii masurilor si actiunilor de asistenta sociala contribuie activ la procesul de decizie si de acordare a acestora;

g)transparenta – se asigura cresterea gradului de responsabilitate a administratiei publice centrale si locale fata de cetatean, precum si stimularea participarii active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;

h)nediscriminarea – accesul la drepturile de asistenta sociala se realizeaza fara restrictie sau preferinta fata de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, categorie sociala, opinie, sex ori orientare sexuala, varsta, apartenenta politica, dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectare  HIV sau apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrangerea folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;

Profesia de asistent social se caracterizeaza printr-o baza echilibrata de teorie si experienta profesionala practica decurgand din valorile care dau insasi natura acestei profesii: o profesie inalt umanista, cu responsabilitati deosebite fata de natura umana si destinul unor vieti omenesti.

Asistenta sociala este, in primul rand, o arta, este, de asemenea, o stiinta si este, cu siguranta, o profesie. Ideea este sustinuta de teoreticieni de valoare, specialisti in domeniu care au adus contributii importante la dezvoltarea conceptelor teoretice ale asistentei sociale. Este o arta deoarece presupune din partea celui care o practica o serie de calitati personale, aptitudini deosebite, care prin educatie dezvolta deprinderi si abilitati, formeaza talentul necesar pentru a actiona intr-o mare diversitate de situatii, pentru a-i putea intelege pe oameni si a-i ajuta pe acestia sa se ajute singuri; este o stiinta pentru ca a dezvoltat, in timp idei, principii si concepte operationale proprii; in fine, este o profesie pentru ca presupune si tine seama de toate atributele unei profesii: detine un corpus sistemic, organizat teoretic de cunostinte de specialitate, opereaza cu valori si simboluri comune, este o activitate pe termen lung pusa in slujba nevoilor sociale, are institutii academice, se bazeaza pe un sistem legislativ si o dimensiune etica proprii, detine un profil profesional specific pentru a servi persoana in dificultate, in particular, si totodata pentru bunul mers al societatii, in sens larg.

Asistenta sociala moderna s-a dezvoltat pornind de la nevoia oamenilor de a se sprijini unii de altii, de a se ajuta in momente dificile, dar si cu ajutorul oamenilor de stiinta “sensibilizati la problemele umane”.

Ca activitate practica, cu larga aplicabilitate in sfera protectiei sociale, asistenta sociala are la baza trei premise fundamentale:

a)     prima se refera la importanta fiintei umane, la unicitatea si demnitatea ei, la necesitatea mentinerii acestei conditii fara ca persoana sa decada sau sa abdice de la conditia umana;

b)     a doua premisa are in vedere faptul ca persoana, familia, colectivitatea sau comunitatea pot avea probleme ce rezulta din interactiunea cu ceilalti: probleme de dezadaptare la mediul social din care face parte, modificari ale mediului social, care poate deveni nepotrivit sau chiar ostil, ori modificari simultane, in ambele sensuri, atat dinspre mediu spre individ, cat si ale individului la mediul sau de viata;

c)      in fine, datorita unei virtuti cu care a fost inzestrata nativ fiinta umana de a dezvolta sentimente de grija si a-si ajuta semenii – “homo ad juventus paratus” (H. Soydan, 1993), oamenii pot si trebuie sa intervina pentru aplanarea problemelor si imbunatatirea vietii semenilor lor; fiecare individ trebuie sa-si asume responsabilitati familiale si sociale, dar are si dreptul de a fi ajutat de ceilalti membrii ai societatii atunci cand este afla in situatii dificile din punct de vedere emotional, fizic ori material, carora nu le poate face fata singur prin forte proprii, in numele justitiei sociale prin solidaritate umana.

In functie de particularitatile fiecarei situatii in care se afla persoana asistata si de contextul istoric, geografic, economic, social si cultural in care traieste, managerul social trebuie sa construiasca o strategie de interventie pe baza celor doua dimensiuni ale sistemul social de ajutoare: sistemul formal, compus din institutii guvernamentale si agentii nonguvernamentale si sistemul informal, compus din membrii familiei, prieteni, vecini etc. Modul in care asistentul social se orienteaza in lucrul cu cele doua sisteme si adoptarea conduitei potrivite fata de persoanele aflate in nevoie sunt decise de catre asistentul  social, in consens cu codul deontologic al profesiei. Codul deontologic il ghideaza pe asistentul social in varietatea rolurilor si relatiilor, la nivele diferite de responsabilitate, in raport cu situatiile in care intervine.