RELATIA DE ASISTENTA SOCIALA

Obiective:

Intelegerea continutului, atributelor, relationarii profesionale,

a intentionalitatii relatiei profesionale si a dinamicii acesteia in practica asistarii sociale la nivel micro-social.

Concepte cheie:

interactiune

intentie

atribute profesionale

sensul relationarii

1. Aspecte generale

Element central in activitatea profesionala de oferire de asistenta, relatia dintre cel asistat si cel care ofera asistenta este un proces interpersonal, partial determinat prin regulamente ale profesiei, dar partial si de caracteristici specifice de origine subiectiva si socio-culturala. Natura acestora este datorata pe de o parte personalitatilor implicate la cei doi poli ai relatiei si, pe de alta parte, cerintelor sociale specifice locului si momentului in care se produc.

personalitatea personalitatea

asistatului: asistentului social:

experienta sa, scopul sau

probleme, nevoi

cerinte sociale,

institutionale, familiale, de grup

Relatia de asistenta sociala poate fi inteleasa ca o tranzactie intre un profesionist care ofera ajutor si un beneficiar care are probleme de natura foarte diversa. Acesta din urma, lipsit de mijloace materiale, respectiv resurse spirituale, medicale, fiind in cautarea acestora, este luat in evidenta, sau el insusi il cauta pe asistentul social. Ce doreste el in astfel de situatii? Doreste, desigur cum am aratat deja in partea introductiva - sa obtina serviciile si mijloacele materiale care sa raspunda nevoilor sale; dar mai intai de toate, doreste sa fie recunoscut ca persoana si nu doar ca si un conglomerat de probleme, sau, mai rau, ca un balast al societatii care asteapta sau recurge la mila publica. Asistatul doreste sa i se dea atentie, ca asistentul sa fie receptiv la sentimentele lui legate de situatia problematica pe care o traieste, sa fie tratat ca o persoana umana ale carei trebuinte se inscriu intr-un context emotional-atitudinal dat. Cel aflat intr-o situatie problematica vrea sa aiba certitudinea ca strainul care ii ofera ajutorul intelege ce insemnatate are problema pentru cel asistat si va face tot posibilul ca sa-i ofere sprijinul.

In consecinta, pentru ca un asistent sa-l poata influenta pe cel care-i solicita ajutorul, va trebui sa fie receptiv si sensibil la incarcatura emotionala a complexului situational si interpersonal in care se inscrie problema de rezolvat. Altfel exprimat, in munca de asistenta sociala interactiunea dintre asistent si asistat este traita ca o experienta sociala, care demonstreaza atat individual, concret, cat si simbolic, legatura dintre un membru al societatii care are nevoie sa i se intinda o mana de ajutor si un alt membru al societatii care intruchipeaza ideea ca aceasta mana de ajutor va fi intinsa, ii va fi oferita. Acesta este scopul tuturor serviciilor de asistenta sociala: sa raspunda nevoilor umane intr-un mod in care sa dovedeasca grija si responsabilitate sociala in relatiile cu cei asistati.

Daca analizam atat de des utilizatele cuvinte de 'motivatie' si 'emotie' pornesc ambele de la aceeasi radacina latina 'movere', atunci vom intelege rolul legaturii emotionale in mobilizarea, dinamizarea si mentinerea activitatii de asistare.

In concluzie, relatia de asistenta sociala o putem considera un proces care se desfasoara in timp (si nu doar o situatie de moment), o munca de construire a unei punti de legatura intre cei doi poli ai relatiei, care se vor putea bizui amandoi pe aceasta constructie fundamentata emotional.

Pentru a putea raspunde solicitarilor emotionale ale relatiilor cu clienti atat de diferiti, majoritatea practicienilor si a cercetatorilor au cazut de acord asupra atributelor principale ale asistentilor sociali, anume: caldura, acceptarea, empatia, preocuparea si autenticitatea. (Ele sunt relatate in detaliu de catre Carl Rogers in 'The Necessary and Sufficient Conditions of Therapeutic Personality Change', adica 'Conditiile necesare si suficiente pentru obtinerea schimbarilor terapeutice ale personalitatii'). Prezenta acestor atribute nu asigura de la sine un succes cert in procesul de asistenta, care presupune si multe alte calitati si abilitati care vor fi discutate ulterior. In paginile urmatoare ele vor vi dezvoltate dupa autorul american H.H. Perlman, in cartea 'Relationship; The Heart of Helping People', 1979:

1. Caldura asistentului social are conotatia unui interes viu, pozitiv pentru o persoana, a straduintei spontane de a fi alaturi de cineva, cu placere si compasiune. Caldura este o dispozitie personala pe care asistentul social o dezvolta, probabil, ca produs al unei experiente traite de el insusi la care i s-a raspuns in mod similar, oferindu-i-se incredere. Unora dintre asistentii sociali le este dificil sa dea dovada de caldura in relatiile lor cu asistatii, aceasta din cauza unor trasaturi de personalitate precum timiditatea sau neincrederea in propria persoana. Ea este insa un atribut necesar al asistentului in relatiile sale cu asistatii, atribut care poate fi supus unei formari constiente in cursul pregatirii profesionale.

2.    Acceptarea asistatului inseamna necesitatea ca persoana asistata sa fie luata de catre asistent asa cum este ea, fara a fi judecata. Aceasta presupune intelegerea faptului ca modul de manifestare si de comportare a individului sunt in mare masura rezultate ale experientei sale anterioare si doar in mica masura sunt acte controlate in mod constient, intentionat. Acceptarea celui asistat cu problemele sale, asa cum le prezinta, va fi urmata in fazele avansate ale relatiei asistent-asistat de concentrarea atentiei asupra modalitatilor de despartire a problemelor. Exista aici o aparenta contradictie intre cerinta ferma de a nu judeca starea de fapt initiala si cerinta ulterioara de a emite judecati in privinta posibilei cai de urmat pentru rezolvarea situatiei. Desigur nu putem si nici nu este cazul sa cerem asistentului sa renunte la orice fel de evaluare, de comparare a comportamentelor, de raportare la valorile morale proprii. Un adevarat comportament de acceptare inseamna in esenta a nu fi critic, a nu invinovati pe asistat, a nu-l cenzura in destainuirile sale. Carl Rogers vorbeste chiar de 'acceptare neconditionata a clientului', notiune care insa ridica semne de intrebare.

In cazul in care faptele asistatului sunt condamnabile, asistentul va face distinctia dintre cerinta acceptarii persoanei asistate si a evaluarii faptelor sale, oferind credit intentiilor sale, chiar daca ele au avut consecinte negative, persoana nereusind sa actioneze conform dorintelor sale in situatia data. O astfel de rezolvare a contradictiei nu este un act de ipocrizie din partea asistentului, ci de un important mesaj transmis asistatului, care ar putea fi exprimat, pe scurt, in termenii urmatori: 'Te accept pe tine ca persoana, nu si actele tale, pe care nu le pot considera adecvate.'

Clarificarea acestei distinctii este foarte importanta in cazurile in care asistentul social lucreaza cu clienti care comit acte de delincventa sau care abuzeaza de altii sub efectul unui impuls necontrolat, sau in cazul celor care consuma droguri sau alcool. Intr-o relatie de lunga durata, ulterior, dupa instalarea increderii in asistent, acesta va avea posibilitatea sa-si formuleze observatiile menite sa introduca schimbari in comportamentul asistatului.

Problema acceptarii se pune in mod putin diferit in acele cazuri in care actele clientilor nu incalca legile, dar difera net prin valorile promovate de cele ale asistentului social, ca de exemplu in cazul persoanelor cu orientari sexuale diferite de cele ale asistentului. In aceste situatii asistentul va invata sa accepte diferentele valorice, persoanele purtatoare ale acestor diferente ca si actele care deriva din aceste deosebiri, pana in momentul in care ele nu incalca drepturile altuia.

3.   Empatia in relatia de asistenta sociala inseamna capacitatea de a intelege sentimentele altuia, de a simti ceea ce simte celalalt. ea nu este sinonima cu simpatia, care la randul ei se refera si ea la sfera legaturilor emotionale din cadrul relatiilor umane. In limbaj direct simpatia s-ar putea exprima astfel: 'Iti inteleg sentimentele fiindca presupun ca ele sunt la fel cum ar fi si ale mele daca eu as fi in situatia ta'. In schimb, empatia ar insemna: 'Vreau sa rezonez la modul in care simti tu, vreau sa patrund intelesul modului in care reactionezi tu, ca sa inteleg ce inseamna pentru tine aceasta situatie din punct de vedere emotional.'   

Dupa unii cercetatori ai domeniului empatia este un dat natural al unora, adica un factor de personalitate cu o baza emotionala mostenita impreuna cu o baza energetica a personalitatii. Dupa altii, empatia se intipareste de timpuriu in personalitatea copiilor, sun influenta conditiilor de socializare, de crestere si dezvoltare a relatiilor emotionale cu mama, a solicitudinii parintilor in relatiile sale cu copilul. Castiga insa din ce in ce mai mult teren cercetarile care dovedesc posibilitatea cresterii capacitatii empatice sub influenta unui antrenament special aplicat celor care lucreaza in sfera relatiilor de ajutor. 'Un grad ridicat de empatie este poate cel mai puternic factor de schimbare si de inducere a invatarii' afirma Carl Rogers, care este poate cel mai renumit sustinator al valentelor empatiei. El demonstreaza posibilitatile oferite de simtul empatiei in orice relatie in care un profesionist ofera un suport cuiva care are nevoie de ajutor (de exemplu in relatia profesor - elev, in relatia de consiliere, in relatia de asistenta sociala, in relatia psihoterapeutica, sau in relatia medic - pacient). Acelasi autor subliniaza totodata riscurile pierderii obiectivitatii, aratand ca empatia este o modalitate foarte eficienta dar si deosebit de delicata in privinta manuirii propriei personalitatii in cadrul relatiei de ajutor oferite. Necesitatea pastrarii simtului obiectivitatii nu inseamna insa adoptarea unei atitudini de neutralitate, care, la randul ei, in limbaj direct ar putea fi inteleasa de catre cei asistati cam asa: 'De fapt prea putin ii pasa, pentru el e tot una daca situatia mea se rezolva sau nu.' Dilema si dificultatea celui care ofera ajutor este deci aceea de a reactiona empatic, raspunzand reactiilor subiective ale celui asistat, si de a judeca totusi obiectiv, ca un observator lucid, in folosul clientului. (In terminologia lui Rogers, clientul este consumatorul serviciului de asistenta). Empatia trebuie deci imbinata cu recunoasterea importantei si stapanirea obiectivitatii.

4.   Caracterul protector al relatiei de asistenta sociala se poate exprima prin termenul de preocupare. Implicand grija pentru cel asistat, preocuparea ca trasatura a relatiei asistent - asistat pune probleme analogiei cu preocuparea mamei pentru copil, sau in general, cu relatia de dragoste. Delimitand relatia profesionala de relatia de dragoste, nu consideram ca relatia suportiva de asistenta sociala devine mai saraca, daca atragem atentia asupra deosebirilor dintre adevarata dragoste, care se poate adresa doar unui numar restrans de persoane, si preocuparea care se poate adresa tuturor celor vizati de activitatea noastra. Preocuparea, care in acest sens nu se confunda cu dragostea si nu o presupune in mod obligatoriu, adauga caldurii, acceptarii si empatiei din sistemul trasaturilor definitorii ale relatiei suportive si dimensiunea responsabilitatii.

5.   Pentru ca atributele de mai sus sa aiba un impact real asupra asistatului, asistentului i se cere autenticitate. Aceasta presupune integritatea personalitatii asistentului, constiinta ideii de Eu inchegat si a propriei valori, si ii va permite sa fie sincer in relatia sa emotionala cu asistatul. Autenticitatea este rezultatul filtrarii propriei experiente de viata, a intelepciunii care deriva din reactiile adecvate dovedite in situatii dificile. Rezultatele observarii propriilor puteri, respectiv slabiciuni, ca si ale autoacceptarii propriilor calitati pozitive, integrand totodata si pe cele negative, vor permite asistentului social sa raspunda autentic si tolerant la cele mai diverse situatii umane.

DOCUMENT ONLINE: Teorii etice standard - etica virtutilor DOCUMENT ONLINE: Plante, substante si preparate ce contin substante stupefiante si psihotrope care prezinta interes in medicina, supuse controlului

Economicul

Politicul

Aplicatii practice

Exercitiu

1. Mentionati cateva caracteristici ale relatiei de asistenta sociala.
2. Identificati cel putin cinci diferente ale relatiei de asistenta sociala si o relatie de prietenie.

Lectura

Desi atributele descrise de Perlman ca fiind calitatile necesare in munca de asistenta sociala sunt larg acceptate pe plan teoretic, studii privind relatia de asistenta sociala (mentionate de Poulin et al., 2000) arata ca in ciuda importantei sale practice, nu se acorda o suficienta importanta cercetarilor privind relatia de ajutor. Daca pana acum am insistat mai mult pe rolul aliantei sentimentale dintre asistent si asistat, trebuie sa mai adaugam semnificatia colaborarii in relatia de ajutor, in planul atingerii obiectivelor fixate si al rezolvarii efective a problemei. Colaborarea se refera atat la legatura emotionala asistent-asistat, cat la scopurile si sarcinile stabilite de comun acord. Colaborarea este strans legata de autodeterminare. Ea le cere asistentilor sociali sa fie deschisi catre negociere si sa implice asistatii in toate deciziile care se iau privind viata lor. Dupa Compton si Gallaway (1994, p. 11) o relatie de ajutor are caracter de colaborare daca 'asistentul social lucreaza impreuna cu clientul si nu atunci cand face ceva pentru client'. Colaborarea cu clientul presupune ca asistentul social sa nu rezolve problema in locul asistatului, sau sa isi impuna propriul punct de vedere privind modalitatea de rezolvare. Cerinta colaborarii cu clientii este, in fapt, dificila, fiindca impune un echilibru intre incurajarea autonomiei clientului si demonstrarea competentei profesionistului.

Colaborarea cu clientul mai presupune punerea in balanta a relatiilor de putere dintre client si persoana care ofera ajutor si care, prin pozitia sa de reprezentant al unei agentii sau institutii formale este investita cu putere. Poulin et al. (2000) pun in evidenta trei forme ale puterii prezente la asistentii sociali:

Expertiza, sau puterea care deriva din competenta profesionala (profesionistul stie mai bine sa rezolve problemele).

Puterea de referare, care deriva din relatiile interpersonale ale asistentului social (profesionistul afla informatii despre client pe care le poate, sau e necesar sa le transmita altora, sau poate comunica informatii clientului provenite din alte resurse)

Puterea legitima, care deriva din pozitia pe care o detine profesionistul fata de resurse si in luarea unor decizii care privesc clientul (de exemplu, asistentul social propune, sau are chiar decide acordarea unor forme de ajutor de care va beneficia clientul).

Cunoscandu-si propria putere, asistentul social va clarifica cu asistatul pozitia reciproca fata de sursele de putere si se va asigura ca acesta din urma detine parghii proprii pentru exercitarea controlului. In esenta, capacitarea clientului (empowerment) inseamna conferirea de putere acestuia. Empowerment este un termen larg folosit in literatura de specialitate, cu o conotatie politica, dar si una care tine de viata personala. In acest al doilea sens, ea se refera la suveranitatea asupra propriei vieti, incluzand aici resursele de care dispune persoana (Herriger, 2002). In asistenta sociala, empowerment are un sens tranzitional, fiind rezultatul unei tranzactii dintre asistentul social si clientul sau, care cuprinde atat relatiile de incredere, cat si accesul la resurse (Herriger, 2002). Dupa Kirst-Ashman si Hull (1999), el inseamna cresterea, intarirea, dezvoltarea si ingrijirea capacitatilor si a calitatilor persoanelor. A fi ascultat si crezut contribuie la sentimentul clientului ca este capabil, deoarece valideaza experientele si sentimentele sale. Utilizarea acestei calitati a relatiei de asistenta sociala ca metoda de lucru specifica s-a constituit in cadrul muncii cu grupurile defavorizate ale societatii: femei, persoane de culoare si altele. In cazul unor astfel de grupuri, problema esentiala este aceea a dobandirii unor puteri sporite de actiune si control, pentru a putea influenta in mai mare masura propriul mediu de viata. Capacitarea poate incepe printr-o discutie deschisa privind preferintele participantilor la acea relatie, lasand asistatii sa-si exprime propriile pareri privind ceea ce asteapta si ceea ce prefera. Pornind de la acceptarea principiului autodeterminarii, asistentul social va renunta la functia lui de control in cat mai mare masura si va capacita clientul sa decida asupra modului de implicare in situatie si de a se folosi de anumite resurse. Astfel clientul isi va lua in mai mare masura responsabilitati pentru actiunile sale, ceea ce este un scop primordial in procesul de asistare.

2 Definirea si prezentarea atributelor relatiei profesionale

In istoria teoretizarii asistentei sociale ca activitate profesionala nu exista practic un concept mai frecvent folosit si catalogat ca important, ca cel al relationarii. Exista aproape o unanimitate de pareri la autorii care au scris in domeniul asistentei sociale, ca relatia profesionala, stabilirea si dezvoltarea ei este esentiala pentru o practica eficienta. Mary Richmond a aratat ca munca cu cazul se realizeaza prin 'studierea intensiva si folosirea relatiei sociale'. In ciuda acestei recunoasteri timpurii a relationarii drept un concept de baza in teoria asistentei sociale, definirea clara a conceptului s-a articulat relativ recent. Aceasta definitie trebuie inteleasa in sensul unei descrieri a calitatilor relationarii, calitati prin care relatia profesionala promoveaza mai buna functionare sociala a clientului. Inca in anul 1957 Felix Biesteck face o enumerare a atributelor relatiei profesionale sau chiar a modurilor de a defini natura relatiei de asistare sociala. Relatia de tip asistenta sociala a fost comparata cu un schimb emotional mutual, sau 'o atitudine', sau 'o interactiune dinamica', un mediu, o conexiune intre doua persoane, o intalnire de natura profesionala, un proces caracterizat prin reciprocitate. Relatia profesionala in asistenta sociala este vazuta ca o interactiune dinamica, iar intentia ce sta la baza relationarii a fost descrisa ca fiind crearea unei atmosfere de dezvoltare a personalitatii, sau fiind un efort de a gasi o solutie mai buna pentru problemele clientului. (Compton, Galaway, 1989)

Pe la sfarsitul anilor '50 H. Perlman[1] pune accentul pe faptul ca relationarea presupune ca 'in cadrul ei, sau prin intermediul ei cei doi exprima si investesc acelasi fel de emotii, sau ca pot exprima sau investi chiar emotii opuse, sau ca prin intermediul ei una din parti exprima si investeste emotii, iar celalalt le va recepta, raspunzand acestui stimul. In orice caz, aceasta interactiune creeeaza un sens al uniunii sau al antagonismului prin care cele doua persoane sunt pentru un timp conectate sau relationate una cu cealalta.'

O marca de identificare a unei relationari profesionale este intentionalitatea sa constienta. Fiecare dintre parti - asistentul social si clientul - vizeaza relatia profesionala, o stabileste si o dezvolta in virtutea anumitor intentii pe care le are, le constientizeaza, si pe care le urmareste apoi prin intermediul relationarii. Toate relatiile interpersonale de acest tip, tocmai datorita intentionalitatii constiente contin elemente de suport si acceptare (acceptanta si expectanta). Intr-o relatie profesionala de tip 'case-work' avem nevoie de anumite expectante atat din partea asistentului social cat si a clientului, cat si de afirmarea unei atitudini de acceptanta absolut obligatorie. Alte relatii interpersonale, in afara relatiilor din asistenta sociala nu sunt animate nici de expectante nici de acceptante, nu sunt regizate de intentionalitate constienta.

La sfarsitul anilor '60 G. Konopka scoate in evidenta unul din elementele importante din contabilitatea unei relatii profesionale si anume, autoritatea. Ea spune ca indiferent daca in beneficiul clientului lucreaza cu un grup sau cu o persoana, asistentul social este preocupat sa dezvolte si sa foloseasca relatia profesionala. In acest sens el isi afirma autoritatea. Forta asistentului social va consta astfel in intentie, in caldura si in intelegere.

A.K. Lucas a definit relatia de ajutor ca pe un mediu ce este oferit oamenilor cu probleme, prin el oferindu-se posibilitatea ca acestia sa faca alegeri atat in legatura cu decizia de a primi ajutor cat si in legatura cu decizia privind modul cum va folosi acest ajutor. Este deci vorba de intelegerea relatiei profesionale ca un instrument prin care se dezvolta niste ocazii, ce sunt apoi oferite clientului. Lucas indentifica printre calitatile profesionale proprii relatiei profesionale urmatoarele: mutualitatea (reciprocitatea), exprimarea sentimentelor, cunostintele, preocuparea pentru celalalt, intentia, faptul ca relatia asistent social-client are loc 'aici si acum' , oferirea de ceva nou, evitarea unei atitudini care sa-l faca pe client sa se simta judecat, moralizat, discriminat etc.

Pincus si Minhan (1973) au adaptat teoria sistemelor in asistenta sociala, si au facut distinctia intre sistemul tinta si sistemul client. Totodata au clasificat relatia de asistenta sociala in trei tipuri:

a)     relatie colaborativa;

b)     relatie cooperativa;

c)      relatie conflictuala.

Indiferent de tipul relatiei, elementele comune, prezente mai ales in relatiile de tip case-work, sunt: intentiile (cel putin doua), preocuparea pentru nevoile sistemului client, obiectivitatea si constiinta de sine, cu referire la asistentul social - agent al schimbarii, conform terminologiei celor doi autori.

In general relationarile proprii asistentei sociale pot fi clasificate si descrise de-a lungul a doua axe. Prima, evidentiaza rolul asistentului social in cadrul sistemului agentului schimbarii (rol de persoana care ofera ajutor, sau rol de mediator, educator, broker de resurse etc.), iar cea de-a doua, scoate in evidenta sistemul in care asistentul social inteles ca agent al schimbarii este implicat. Agentul schimbarii poate fi implicat in sistemul tinta (de ex. familia clientului), sau poate fi implicat in sistemul - actiune - (de ex. o retea de profesionisti, servicii/institutii prin care se face interventia). Ambele axe insa, scot in evidenta faptul ca toate relatiile profesionale in acest spatiu al asistentei sociale implica autodisciplina, cunoastere de sine, capacitatea de a fi la dispozitia clientului, autenticitatea, congruenta in folosirea sinelui, adica o cat mai corecta intalnire intre mesajele noastre si comportament. Aceste elemente devin, in functie de tipul relationarii, mai accentuate sau mai estompate. In relatia de tip case-work elementele foarte importante sunt cele legate de congruenta, autenticitate si de a fi la dispozitia clientului.

Conform autorilor Compton si Galaway (1989), sintetizand, s-ar putea spune ca literatura de specialitate pune in evidenta urmatoarele elemente esentiale ce compun relatia de asistenta sociala:

preocuparea pentru altii;

angajarea si asumarea de obligatii;

acceptanta si expectanta;

empatia;

autenticitatea;

autoritatea si puterea;

intentia.

Acestea insa trebuie dublate de calitati profesionale, precum:

maturitate;

creativitate;

capacitatea de a face observatii cu privire la propria persoana;

dorinta de a ajuta;

curajul;

abilitatea de a rezista la si de a suporta ambiguitatea.

Aceste elemente si calitati profesionale ce compun si sustin relationarea de tip asistenta sociala sunt influentate de urmatoarele variabile:

intentia relatiei;

pozitia asistentului social in cadrul sistemului agentului schimbarii (agentie, institutie);

rolul asistentului social si rolul altora in cadrul interactiunii profesionale;

rolul si pozitia altor factori din sistemul social (de ex. comunitate, biserica etc.);

scopul spre care asistentul social dirijeaza activitatea de schimbare;

forma sau maniera de comunicare (verbala sau in scris);

scopul spre care alte sisteme dirijeaza activitatea de schimbare;

indemanarea asistentului social din punct de vedere decizional, mai ales in ce priveste metoda potrivita pentru interventie;

tipul de sistem cu care asistentul social interactioneaza in cadrul relatiei profesionale (individual, grup, comunitate).

Primul element al relationarii este intentionalitatea relatiei profesionale. Orice relatie intre doi oameni, indiferent daca este profesionala sau nu, se caracterizeaza printr-o anumita intentionalitate cu care unul sau celalalt dintre partenerii relatiei pornesc in stabilirea ei. Scopurile unei relatii determina maniera in care o persoana interactioneaza cu o alta si determina insasi dezvoltarea relatiei. Intentionalitatea profesionala in munca cu individul si cu familia se deosebeste de intentia unei relatii personale prin aceea ca are o intentionalitate constienta si deliberata, care este determinata de intetia generala specifica profesiei de asistent social, prin urmare de setul valoric, de universul axiologic al muncii de asistare sociala.

Intentionalitatea relatiei profesionale trebuie evidentiata sub doua aspecte:

intentionalitatea relatiei profesionale este una proprie asistentei sociale, acest aspect poarta numele de intentionalitate normativa pentru ca normele, regulile, valorile ce orienteaza intentiile unui asistent social ce aplica metoda muncii de caz, sunt proprii asistentei sociale in ansamblul sau;

intelegerea felului in care fiecare relatie de tip asistenta sociala, a fiecarui profesionist, cu care dintre clientii sai este o intentionalitate specifica, aparte de orice alta relatie datorita intentiei specifice, care inseamna ca fiecare client are o anumita problema pe care o traieste, o intelege si careia ii vede rezolvarea intr-un mod specific, unic; deci intentia operationala va fi una proprie doar acelui client(a), chiar daca relatia sa cu asistentul social, asemenea cu a altor multi oameni, este una de ajutor.

Felul in care devine operationala o intentie depinde de client si de capacitatea, competenta de care profesionistul dispune, inclusiv din punctul de vedere al deciziei metodologice. Ceea ce ramane foarte important, indiferent de aspectele intentiei e ca relatia profesionala se construieste si se dezvolta pe o axa intentionala recunoscuta, constientizata de toti participantii la relatie. Este de aceea, foarte important sa se inteleaga de la inceput ce intentii exista, inainte de a se formula contractul, pentru ca tot ce ramane ascuns ca intentie, poate influenta negativ rezolvarea problemei clientului. Daca intentiile sunt insa clare, atunci se pot formula foarte usor obiectivele procesului de asistare sociala. Aceasta recunoastere a intentiilor la nivelul tuturor participantilor inseamna deci, clarificarea intentiilor operationale. Exista o serie de situatii in care tribunalul sau comunitatea sau alte institutii pot cere asistentului social sa analizeze situatia in care acesta el/ea ar putea sa controleze, sau sa modifice comportamentul unui individ care de ex. poate sa fie periculos pentru societate. In astfel de situatii este esential ca asistentul social sa fie capabil sa declare clientului cu onestitate si claritate, intentia relatiei profesionale pe care o vizeaza (sa nu declare ca doreste sa ajute cand de fapt are intentia sa controleze). In calitate de asistent social trebuie sa informam clientul de la inceput, in ce fel avem intentia sa facem cunoscute altor persoane din afara relatiei de asistare sociala informatii privind persoana acestuia si situatia sa. Confidentialitatea cere asistentului social sa spuna clientului cum, cand si ce informatii intentioneaza sa faca cunoscute altor persoane. Intentionalitatea relatiei profesionale inseamna si evitarea oricarei incercari de a 'impinge' clientii sa aiba incredere in asistentul social. Cand formulam intentia pe care o urmarim prin relatia profesionala si pe care o propunem, va trebui ca asistentii sociali, sa fim pregatiti sa reactionam profesionist fata de comportamentul clientului, oricare ar fi acela.

3. Dezvoltarea relationarii profesionale

Relatia asistent social-client (individ, familie) se dezvolta din interactiunea intentionata a celor doi. Prin urmare, este corect sa se considere ca persoana asistata vede relatia cu asistentul social ca pe un instrument cu ajutorul caruia poate sa ajunga la solutionarea problemei sale. Relatia provine din comunicarea celor doi cu privire la nevoile, dificultatile clientului. Astfel, in jurul si prin intermediul comunicarii, in masura in care scopul relationarii este reciproc agreat, se realizeaza dezvoltarea relatiei. Aceasta dezvoltare a relatiei profesionale rezulta din scopul pe care ea si-l propune. Kate Lucas spune ca 'un asistent social experimentat niciodata nu va incerca sa mentina relatia la un nivel placut. Este cea mai mare sursa de ineficienta in acordarea unui ajutor.' De foarte multe ori clientul trebuie pus in situatii nu foarte confortabile, pus sa se confrunte cu realitatea problemei sale. O relatie profesionala care urmareste sa acorde ajutor se va dezvolta oriunde oamenii demonstreaza respect unii fata de altii, le pasa de ce se intampla cu ceilalti si sunt gata nu doar sa actioneze ci sa asculte pentru a ajuta.

Exista un set de variabile care influenteaza dezvoltarea relatiei profesionale, acestea sunt:

variabila timp - ea afecteaza atat natura cat si rata dezvoltarii relatiei profesionale in asistenta sociala. Deoarece relatia si sensul dezvoltarii si existentei ei tin de intentionalitatea care o anima, ea se va sfarsi cand intentia s-a finalizat.

o alta variabila este contextul, cadrul in care are loc relatia (felul in care arata, locul, pozitia ca asistent social privind puterea decizionala, distanta dintre asistentul social si persoana care solicita si/sau necesita ajutor).

Relatia intre client si asistent este un subiect de diferentieri, adica felul in care relatia se dezvolta depinde de combinatia specifica a intentiei, timpului, cadrului si nu numai a acestor variabile.

Relatia profesionala poate fi utilizata in doua sensuri:

1)       asistentul social foloseste relatia pentru a sustine clientul atata timp cat relatia profesionala are sens, rost;

2)       considerarea relationarii ca o sarcina, in acest caz asistentul social si clientul trebuie sa se concentreze pe modul in care clientul foloseste relatia profesionala ca model pentru alte relatii si interactiuni interpersonale.

In ambele sensuri de utilizare a relatiei, asistentul social si clientul aduc cu ei in relatia profesionala o serie de elemente care trebuie constientizate si controlate. Cele trei categorii de elemente sunt:

elemente irationale (trairi, experiente care ies la suprafata, se actualizeaza si pot perturba prezentul);

elemente nonrationale (sentimente, emotii);

elemente rationale (calitatile cognitive, intelectuale).

Atat clientul cat si asistentul social vor imprima o anumita marca relationarii lor in functie de experientele din trecut care le influenteaza abilitatea de a relationa. Dezvoltarea relatiei este foarte clar influentata de felul in care rationeaza cei doi, de felul in care inteleg lucrurile si sunt capabil sa dezvolte rationamente in legatura cu problema (asistentul social trebuie sa aiba intelegere fata de cel care rationeaza mai incet sau gaseste solutia mai incet). Relatia profesionala mai este influentata de anxietatea fiecarei persoane prezente in acea relatie, de expectantele fiecareia dintre parti, de calitatile si resursele cu care cei doi se angajeaza sa lucreze.

Exista urmatoarele grupe de calitati esentiale intr-o relatie profesionala:

preocuparea pentru celalalt - asistentului social ii pasa ce se intampla cu clientul, are responsabilitate, grija, respect si dorinta de a-l cunoaste pe celalalt, manifesta caldura, atitudine suportiva, acceptanta. Aceasta calitate se concretizeaza de ex. in maniera in care asistentul social intelege, stie sa-l intampine in biroul sau pe client, in care stie sa-l asculte pe parcursul interviului, sau in felul in care ii ofera raspunsuri empatice etc.

angajament si obligatii - relatia de ajutor pentru a-si atinge scopul presupune angajare, implicare si asumare de obligatii din partea ambelor parti, aceste obligatii trebuie stipulate foarte clar prin contract. De ex. asistentul social se obliga sa acorde ajutor conform rolului si competentelor ce-i revin conform fisei postului, iar clientul se angajeaza sa ofere informatiile de care depinde rezolvarea problemei sale.

acceptanta si expectanta - acceptanta inseamna mai mult decat refuzul de a face judecati cu privire la persoana si conduita, inseamna a cauta un mod activ sa-l intelegi pe celalalt, in cazul asistentului social, clientul. Elementele care compun acceptanta sunt: cunoasterea sau efortul de a-l intelege pe celalalt prin care ajungem la cunoastere, individualizare, increderea in capacitatea clientului de a se autodetermina si autodirectiona. Acceptanta nu inseamna ca suntem de acord cu clientul. Cea mai eficienta cale de a dovedi clientului acceptanta consta in efortul de a-i intelege situatia, conduita, sau perspectiva din care-si abordeaza problema.

Teme / exercitii: Gasiti pentru fiecare variabila ce faciliteaza dezvoltarea relatiei profesionale, factori care pot perturba aceasta dezvoltare si deci, trebuie evitati. Construiti cel putin doua argumente prin care sa dovediti, rolul creativitatii, respectiv al curajului in relatia profesionala din practica asistarii sociale la nivel micro-social.

Recapitulare:

Relatia profesionala, stabilirea si dezvoltarea ei sunt esentiale pentru o practica de asistare sociala eficienta.

Exista in evolutia asistentei sociale si o istorie a definirii continutului si atributelor relationarii profesionale.

Relatia profesionala are intotdeauna o intentionalitate a sa, care include o dimensiune intentionala normativa si una operationala care trebuie sa fie clarificate si agreate de protagonistii relationarii profesionale.

Drepturile persoanelor prin care isi pot afirma personalitatea (adaptare dupa Brill, 1990, p. 33)

BIBLIOGRAFIE

Barker, R.L., 1987, Social Work Dictionary, NASW, Silver Spring, Maryland

Brill, N.I., 1990, Working with People; The Helping Process, 4th, ed. Longman, New York

Compton, B.R., Galaway, B., 1989, Social Work Processes, Wadsworth, California

Perlman, H.H., 1979, Relationship: The Heart of Helping People, Chicago, Univ. of Chicago Press

Rubenstein, H., Bloch, M.H., 1982, Things that Matter, Macmillan, New York

Rogers, C.R., C.R., 1957, The Necessary and Sufficient Conditions of Therateutic Personality Change, Journal of Consulting Psychology, 21, p. 95-103

Rogers, C.R., 1961, The Characteristics of the Helping relationship, in on Becoming a Person, Boston, Houghton Mifflin, p. 39-58