Rolul familiei in integrarea copilului in societate

Rolul familiei in integrarea copilului in societate

Venirea pe lume a unui copil constituie un element extrem de important in primul rand pentru familia in care se naste, dar si pentru intreaga societate din care acesta va face parte. Pentru o buna crestere si pentru asigurarea unui viitor civilizat este nevoie de contributia mai multor factori: de la mama si pana la cea din urma persoana care poate influenta viata copilului. Societatea are nevoie de oameni de valoare care sa contribuie la dezvoltarea si buna ei functionare. Cel mai bun mod de a realiza acest lucru il reprezinta implicarea in oferirea celor mai bune conditii de dezvoltare si educare a copiilor prin interventia asupra celor care le influenteaza cel mai mult viata[1].

Rolul de mama este foarte important deoarece are un impact semnificativ asupra copilului, a familiei si a societatii. Aceasta isi aduce contributia in dezvoltarea copilului inca din perioada intrauterina, in primii ani de viata si pana la adolescenta. Sanatatea fizica si psihica, starea emotionala si educatia  mamei influenteaza fiecare aspect al vietii acestuia. Felul in care copilul se va integra si va participa in cadrul societatii in care traieste reprezinta influenta mamei asupra lui. De aceea, un aspect caruia ar trebui sa i se acorde o importanta deosebita este viata viitoarei sau tinerei mame.

Desi pentru o perioada lunga de timp nu s-a acordat atentie problemelor pre si post natale, acestea au avut o influenta semnificativa asupra mamelor dar si asupra societatii. De cele mai multe ori domeniul asistentei sociale intervine asupra unor efecte negative in societate intentionand ameliorarea problemelor, dar lasa neatinsa cauza acestora. Cel mai semnificativ rol in educarea si integrarea copilului in societate este atribuit parintilor care au o legatura directa cu pruncul lor la fiecare pas catre cunoasterea vietii.

Contactul dintre unitate si cultura pe de o parte, si copil, pe de alta parte, are loc mai intai prin persoana parintilor si propriul lor camin. Din acest punct de vedere se poate spune ca insusirile mediului familial actioneaza ca un alimentator si ca un organizator al personalitatilor fizice ale copilului.

Posibilitatea de a observa acasa la el persoane care citesc, care asculta discuri, care canta la pian, care practica gradinaritul, care fac gospodarie sau gimnastica, nu este de loc un lucru indiferent pentru copil. Toate acestea se infatiseaza ca stimuli, ca activitati la care el este mai mult sau mai putin asociat, ca domenii ce se deschid in fata trebuintei sale de explorare. Nu este deloc indiferent, daca tatal se multumeste sa citeasca ziarul sau se dedica in fata copilului, ori, si mai bine, impreuna cu el unei activitati care il pasioneaza, fie ca e vorba de tamplarie, de cresterea porumbeilor, de pescuitul cu undita sau de arheologie; de asemenea nu este indiferent, daca mama se arata preocupata numai de gospodarie ori daca ea citeste copilului sau il invata sa cante la instrumente[2].

Exista, fireste, familii care nu ii initiaza pe copii decat in unele preocupari obisnuite sau se rezuma sa-i invete bunele maniere, iar copilul va fi, poate, cum se spune bine crescut, dar in acelasi timp exista familii, care, la niveluri diferite, il pun in contact cu tot felul de surse de satisfactie; cu tot felul de surse de valori si tot felul de mijloace de umanizare, ceea ce este ideal.

Loc de individualizare (scoala) a sentimentului, a relatiilor individuale, fiecare din acesti termeni implica de la sine prezenta unui cadru de referinta, a unui sistem de valori pe care familia il prezinta copilului si care este inevitabil expresia unei culturi. Familia introduce copilul in lumea materiala si in aceeasi masura in cea a obiectelor si a manipularii lor, deopotriva in lumea activitatilor umane curente, il invata sa traiasca, sa stabileasca schimburi cu mediul ambiant. Fara acest ansamblu considerabil de achizitii si experiente - care cuprinde, totusi elemente limitative si perturbatoare, este putin probabil ca educatia scolara ar fi operanta. Familia ii propune copilului modele umane pe care acesta le va imita si de care se va diferentia, devenind astfel, treptat, nu numai uman, dar si personalitate autonoma caracteristica.     

Chiar daca adultii sunt modele fundamentale, care infatiseaza constant copilului insusi scopul cresterii sale, lumea nu se reduce la adulti. Copilul trebuie sa-si faca initierea si in alte raporturi sociale decat cele pe care le stabileste cu modelele sale, si in alte schimburi decat cele pe care le practica cu fiinte a caror superioritate o resimte in mod inevitabil; el trebuie sa cunoasca raporturile de la egal la egal. Din acest punct de vedere, aportul fratilor si al surorilor la scolarizarea copilului nu este probabil, mai putin important decat acela al parintilor. Faptul ca un copil mai are frati si surori, il face sa intre in relatii umane mult mai bogate si mai diverse, in comparatie cu copilul unic in familie, si anume sa cunoasca experienta rivalitatii, a competitiei, raporturile de colaborare, de solidaritate, de ajutor reciproc.

Familia trebuie sa-1 orienteze pe copil spre exterior, spre societate si este bine ca, educatul sa aiba si mica sa viata sociala extrafamiliala, camarazi obisnuiti, sa intre in contact si in competitie cu cei de varsta lui si tovarasi a caror existenta nu o impartaseste in intregime. Un motiv pentru care copiii de varsta apropiata sunt importanti, rezida in faptul ca ei furnizeaza unui copil sentimentul de a apartine unui grup, sunt ca un barometru fidel a acelor aspecte de mod de viata si care definesc notiunea de a fi sau a nu fi in grup.

Parintii trebuie sa stie, si majoritatea stiu acest lucru, ca nu sunt in masura sa satisfaca toate trebuintele de initiere ale copiilor lor; ei stiu ca au limite si ca nu pot sa reprezinte pentru copiii lor intregul gen uman sau toata cultura umana; pe langa aceasta isi dau seama ca un copil se poate dezvolta si pe alte cai decat cele pe care le ofera ei. De aceea, ii ajuta pe copii sa ia contact cu vizitatorii lor, cu prietenii, cu persoane din familia extinsa (bunici, matusi, unchi, veri), care pot aduce ceea ce parintii nu sunt in stare sa ofere, astfel, tanarului i se ofera posibilitatea de a extinde aria de fiinte umane pe care le cunoaste si ii da ocazia sa-si imbogateasca registrul de modele posibile de care dispune. Dar, de asemenea, este esential sa se vegheze ca aceste posibile modele sa aiba valoare efectiva si sa se tina seama ca ele pot fi valoroase chiar daca difera de modelele oferite de catre parinti.

Pentru a promova implicarea in comunitate, parintii trebuie sa se asigure de faptul ca fiul (fiica) lor sunt implicati afectiv in toate fazele vietii comunitare si pentru aceasta este necesar ca familia sa participe impreuna la evenimente culturale (filme, concerte, conferinte) si sociale. Sunt prea multe situatii in care un copil avand caracteristici familiare pentru publicul general (de exemplu, copilul in carucior de invalid, care nu poate vorbi, vedea, auzi, nu participa la viata familiei in afara caminului). Atunci s-ar pune intrebarea daca parintii nu-si includ copiii la evenimente in afara caminului parintesc cum ii vor accepta membrii comunitatii pe acest copil ca fiind egali?

De asemenea, un mod de integrare a unui copil intr-un grup este de a gasi pe cineva care sa-1 introduca in grup. Membrul mai vechi al grupului poate prin aceasta sa usureze drumul pentru noul membru. Este intotdeauna mai bine sa ai pe cineva sa te introduca in grup, in loc sa incerci singur sa devii membru venind din afara. Cand ajutam un copil sa devina membru integrat al unui grup, trebuie automat sa ne gandim la problemele pe care si le pune acest copil si sa gasim un mod de rezolvare al acestora cat mai apropiat de nevoile copilului.

In cursul dezvoltarii si devenirii sale ca fiinta umana, copilul intra in contact cu alte forme de organizare comunitara in afara familiei sale. Daca familia este rampa de lansare pentru evolutia ulterioara, atunci institutiile si organizatiile cu care intra in contact ii definesc cadrul social, limitele devenirii si jaloneaza existenta propunandu-i niste norme general valabile. In comunitate exista institutii si organizatii guvernamentale care-i ofera individului servicii de diferite tipuri: sanitare (spital, policlinica), educationale (gradinite, scoli, licee, universitati), protectie sociala, transport, etc. De asemenea, mai exista organizatii comunitare (de exemplu - biserica) si organizatii nonguvernamentale si nonformale care se constituie in grupuri de referinta pentru membrii comunitatii oferind modele comunitare, securitatea Eu-lui, sursa de valori, valorizarea personalitatii .

Comunitatea ii ofera copilului un set de valori dupa care se va ghida acesta in cursul formarii propriei sale personalitati si il va ajuta sa se integreze in societate. De aceea, copilul trebuie incurajat sa invete diferenta dintre bine si rau, aceasta creandu-i cu timpul autocontrolul, sa spuna adevarul si sa deteste minciuna. El trebuie sa-si tina intotdeauna promisiunile, sa se poarte cu consideratie fata de ceilalti, sa-i ajute pe cei mai putin norocosi si mai slabi decat el insusi si sa-si asume responsabilitatea personala pentru faptele sale. Aceasta inseamna de fapt ca trebuie lucrat cu copilul astfel incat sa-1 ajuti pe acesta sa-si dezvolte propriul sistem de valori si simtul valorilor. El trebuie sa invete despre standarde, despre ceea ce este si ceea ce nu este acceptabil si sa gandeasca si la felul cum sunt ceilalti, nu numai la felul cum sunt ei insisi.

Aspectele si etapele crearii si definirii sistemului de valori la copii pornesc de la protectia oferita copilului cu scopul de a-1 ajuta sa evite sa-si faca singur rau, ajungand pana la aparitia autonomiei si responsabilitatii proprii, la capatul unei evolutii ce are ca trepte: deprinderea, exemplul, buna intelegere reciproca, explicarea si dojana, corespondenta dintre gandire si actiune, raspunderea comuna, afectiunea si stima mutuala, coeziunea familiala.

Desi toate mijloacele educative succesive si simultane aplicate in cursul cresterii converg sau trebuie sa tinda spre acelasi tel: acela al intalnirii copilului cu el insusi, al meditatiei asupra propriei persoane, asadar, la posibilitatea pentru copil de a contribui la propria educare, la formarea prin sine insusi.

Discutiile in grup, cele de familie, urmarirea programelor educative la televiziune sunt cai pentru a dezvolta convingerile unui copil care trebuie sa inteleaga ca alti oameni pot avea valori diferite fata de ale lui (de exemplu, valori religioase) si cu toate acestea trebuie sa le respecte si sa incerce sa le inteleaga.

Copilul trebuie sa-si dezvolte simtul moral care sa-1 impiedice mai apoi sa-si insele semenii, sa faca discriminare rasiala sau intre sexe, sau sa fie intolerant. De asemenea, exista un set de notiuni pe care el trebuie sa si le defineasca in cursul dezvoltarii sale si sa-si dea seama daca este bine si ce este rau in lucruri cum ar fi: consumul de alcool, fumatul, consumul de droguri, precum si sa-si defineasca propria cale in ceea ce priveste sexualitatea, fidelitatea in cuplu, avortul si divortul.

Un rol major in interiorizarea valorilor la copil il are modelul familial. Astfel, copilul chiar daca va afla ca nu e bine sa faca un anumit lucru, daca-1 va vedea facut de parintii sai, il va face si el la randul sau, cu toate ca va sti ca lucrul respectiv nu este acceptat de societate.

Pentru toti copiii, a avea o comunitate si o familie in care sa fie implicati, sunt componentele devenirii ca si cetateni activi. Ceea ce este important, este sa fie implicati in activitati obisnuite cu oameni obisnuiti, folosind toate sansele pentru a deveni o parte a comunitatii. Aceasta insemna sa ai contacte cu altii, inseamna sa incerci noi activitati, noi lucruri, dar sa continui sa te bucuri si de activitatile si lucrurile vechi. Comunitatea nu este numai un loc pentru intalnirea altor oameni, ci este si un prilej de a invata lucruri noi.

Pentru o multime de motive, noi avem nevoie de comunitati care includ toti oamenii. Intr-adevar, o comunitate care nu accepta si nu cauta activ diversitatea si deosebirile dintre membri sai, nu este o comunitate in cel mai inalt sens al cuvantului. Nu toate comunitatile sunt perfecte, dar in primul rand sunt reflectari ale existentei umane. Includerea in comunitate nu este numai un lucru frumos la care se lucreaza, este inima muncii noastre ca fiinte umane.

Iubirea reprezinta o conditie a integrarii. Dar, iubirea, nu este intotdeauna blanda si tandra. Uneori ea este aspra si dura, fara a inceta sa fie iubire. Ca parinte iti iubesti copilul, dar aceasta calitate, de parinte, iti cere sa fii aspru, neingaduitor cu toti cei care incalca morala familiei. Intr-un mariaj nu sunt acceptate agresivitatea fizica, infidelitatea, actele de abuz sexual, alcoolismul ori dependenta de droguri cand este vorba de parteneri, dar acestia, parintii adevarati, vor fi la fel de neingaduitori fata de copiii lor. Numai asa, actele, operatiile si actiunile lor sunt ori pot fi motivate de iubire. Doar cine nu iubeste, acela accepta compromisurile repetate ca mod de convietuire, ca principiu in educatia copiilor. Dragostea trebuie sa infrunte. Aceasta este iubirea aspra, de facto, iubirea adevarata[4].