Concepte si principii de dezvoltare durabila

Concepte si principii de dezvoltare durabila

1. Conceptul de dezvoltare durabila

Raspunsul umanitatii la aceste crize este dat de conceptul de „dezvoltare durabila” care se propune a fi modelul de dezvoltare a societatii umane in mileniul urmator.

Intr-o acceptiune foarte generala a conceptului, dezvoltarea durabila cuprinde ideea dezvoltarii fara epuizarea resurselor prin trecerea dincolo de limita de suportabilitate si regenerare a ecosistemelor. Fundamentul pentru acest concept este necesitatea integrarii obiectivelor economice cu cele ecologice si de protectia mediului.

O lunga perioada de timp, pana in urma cu circa 20 de ani, se acorda prioritate cresterii economice, excluzand problemele de protectia mediului. Formele grave de manifestare a deteriorarii componentelor mediului inconjurator au impus schimbarea acestei optici.

Desigur ca perspectiva cresterii economice inaintea protectiei mediului este posibila. Se poate sustine o astfel de strategie prin faptul ca o economie stabila genereaza fonduri si permite o intensa munca sociala in domeniul protectiei mediului. Dar o astfel de abordare nu permite acestor tari sa se dezvolte sustinut, pe termen lung, fapt ce se aplica mai ales in cazul tarilor in curs de dezvoltare. Se favorizeaza pagubele ecologice si consecintele asupra sanatatii generatiilor prezente si viitoare.

De asemenea, nu este sesizata problema necesitatii participarii tuturor tarilor la rezolvarea aspectelor globale ale protectiei mediului (schimbari climatice, deprecierea stratului de ozon, desertificarea etc.). Tarile in curs de dezvoltare sunt confruntate cu grave probleme de protectia mediului la nivel local sau national, nemaiavand disponibilitati, mai ales materiale, de a contribui la rezolvarea celor globale.

Pe de alta parte, insusi principiul de a aborda mai intai paguba si apoi eliminarea cauzei este pus in discutie si nu constituie singura cale. In ecologie, ca si in medicina, prevenirea este intotdeauna mai buna si mai economica decat tratarea.

Iata de ce este esential ca, in aceasta etapa de dezvoltare a omenirii, in toate tarile, obiectivele economice si cele ecologice, incluzand si actiunile de protectia mediului, sa fie integrate de la inceput, cu scopul de a minimiza pagubele economico-ecologice.

In general, cerintele minime pentru realizarea dezvoltarii durabile includ urmatoarele:

redimensionarea cresterii economice, avand in vedere o distributie mai echitabila a resurselor si accentuarea laturilor calitative ale productiei;

eliminarea saraciei in conditiile satisfacerii nevoilor esentiale pentru loc de munca, hrana, energie, apa, locuinta si sanatate;

asigurarea cresterii populatiei la un nivel acceptabil (crestere demografica controlata);

conservarea si sporirea resurselor naturale, intretinerea diversitatii ecosistemelor, supravegherea impactului activitatii economice asupra mediului;

reorientarea tehnologiilor si punerea sub control al riscurilor;

descentralizarea formelor de guvernare, cresterea gradului de participare la luarea deciziilor;

coroborarea deciziilor privind mediul si dezvoltarea pe plan national cu cele din plan international.

In ultimii ani conceptul dezvoltarii durabile a devenit un obiectiv strategic pentru intreaga umanitate.

De precizat ca acest concept trebuie adaptat la specificul fiecarei tari.

Directii de reducere a efectelor

Pana de curand preocuparea principala a omului a fost obtinerea de beneficii materiale indiferent de mijloacele folosite sau de efectele lor asupra mediului. Despaduririle in scopul extinderii teritoriilor arabile sunt urmate de eroziuni ale terenurilor, irigarile salinizeaza solul, pasunatul excesiv distruge pasunile. Conceptul de dezvoltare durabila introdus de curand propune constientizarea efectelor pe care le au actiunile noastre asupra mediului si care in viitor ne vor afecta si pe noi si, de asemenea, ofera metode prin care activitatile omului sa nu dauneze naturii.

Aceste metode se refera la :

Reducerea consumarii resurselor 

Resursele naturale se impart in 2 grupuri: cele care pot fi reinnoite (care pot fi inoite in timp prin procese naturale: populatia de pesti, vegetatia naturala sau cele inepuizabile ca energia solara) si cele care nu pot fi reinnoite (care se gasesc in depozite limitate ce nu pot fi inlocuite decat in lungi perioade de timp ca depozitele minerale sau combustibilul fosilier).

Intre 1950 si 1990 populatia globului s-a dublat ajungand la 5,3 miliarde, 80% traind in tari sarace sau aflate in curs de dezvoltare. Natiunile dezvoltate sunt vinovate totusi de marele consum de resurse naturale din cauza nivelului ridicat de viata. De exemplu, in 1992 americanul obisnuit consuma tot atata energie cat 27 de filipinezi sau 370 de etiopieni. Educatia in acest sens si utilizarea constienta a resurselor pot contribui la scaderea consumului lor. Reducerea cererii de lemn de mahon in Statele Unite si Japonia ar incetini distrugerea padurilor tropicale.

Protectia impotriva poluarii

Aceasta este una din obligatiile guvernelor. Ea include interzicerea sau limitarea folosirii pesticidelor si a altor materiale chimice, limitarea cantitatii de deseuri menajere si a poluantilor din aer, prevenirea producerii de materiale radioactive si restrictionarea trasportului de combustibil petrolier. Astfel, daca guvernele ar impune dublarea grosimii containerelor transportoarelor de petrol multe din accidentele care au dus la afectarea faunei ar fi avut efecte mai reduse.

Document online: Problematica generala a violentei in familie - tipuri si forme de manifestare a violentei in familie Referat: Rolul familiei in integrarea copilului in societate

Reciclarea resurselor

Hartia, sticla, freonul, aluminiul, metalul, toate pot fi reciclate. Mai exista si posibilitatea pre-reciclarii care consta in fabricarea de ambalaje reciclabile sau refolosibile.

Protejarea resurselor

Acestea sunt cel mai bine protejate in rezervatii naturale dar, de asemenea, guvernele pot interzice desfasurarea de activitati economice in anumite zone care au atat valoare ecologica cat si estetica sau recreationala.

3. Provocari majore ale dezvoltarii

Lumea se confrunta in prezent cu o presiune extraordinara generata de insuficienta resurselor, in special in cazul celor mai saraci si dezavantajati locuitori ai planetei (datele au fost prezentate la Summit-ul de la Johannesburg din 26 august - 4 septembrie 2002). Un miliard de oameni, indeosebi din tarile in curs de dezvoltare, nu au acces la apa curata; 1,7 miliarde oameni nu au acces la sistemul sanitar; peste 2,2 milioane oameni din tarile in curs de dezvoltare, majoritatea copii, mor anual datorita bolilor asociate lipsei apei si serviciilor de sanatate. Pana in anul 2025 circa o jumatate din populatia globului se va confrunta cu lipsa apei. La aceste statistici mai trebuie adaugata cresterea populatiei globului cu aproximativ 90 milioane pe an, crestere concentrata de asemenea in tarile in curs de dezvoltare. Toate acestea sporesc provocarile uriase carora decidentii politici trebuie sa le faca fata. Ei trebuie sa reconcilieze nevoile si aspiratiile unei populatii in crestere cu resursele limitate oferite de mediul natural.

Dintre provocarile majore se detaseaza:

Productia alimentara. Cresterea populatiei globului la 9 miliarde locuitori in urmatorii 40 de ani va determina dublarea consumului de alimente. Desi rata necesara de crestere a productiei alimentare este de 1,6% anual (2% in ultimele trei decenii), oamenii de stiinta considera ca aceasta sarcina va fi foarte dificil de realizat in viitor deoarece multe dintre sursele de crestere anterioare nu mai sunt disponibile. Doua optiuni raman posibile: intensificarea productiei pe pamantul aflat deja in folosinta sau extinderea productiei pe suprafete noi. In ultimele trei decenii, pe seama intensificarii s-a asigurat 90% din cresterea productiei agricole. Este insa greu de apreciat daca o noua” revolutie verde” va mai putea fi posibila in viitor, asigurand cresteri la fel de spectaculoase ale veniturilor ca in anii anteriori. Provocarea consta nu doar in a incerca o performanta asemanatoare, cat mai ales de a realiza acest lucru intr-un mod mai putin daunator mediului decat pana acum.

Cresterea rapida a populatiei. Sporirea rapida a populatiei si a volumului de activitati creste presiunea asupra ecosistemelor fragile. In ultimul deceniu, intre 7% si 10% din padurile tropicale au fost distruse; importante straturi geologice au fost epuizate, iar zonele de litoral au fost poluate intr-un ritm nemaiintalnit. Agricultura bazata pe defrisarea padurilor concomitent cu cresterea tot mai rapida a populatiei creeaza cicluri vicioase ale degradarii solului si reducerii productivitatii. Este recunoscut faptul ca o crestere a veniturilor nu produce aceste probleme, ci din contra, le poate reduce.

Urbanizarea si poluarea. Faptul ca 90% din cresterea populatiei globului se inregistreaza in zonele urbane ridica probleme deosebite de schimbare sociala si institutionala, investitii in infrastructura si controlul poluarii. Numeroase autoritati municipale sunt coplesite de responsabilitatile curente, iar sarcinile aflate in fata lor vor continua sa creasca in viitor. Pentru a face apa curata disponibila pentru fiecare locuitor in urmatorii 40 de ani trebuie extinse serviciile pentru mai mult de 3,7 miliarde rezidenti urbani. In orase precum Bangkok, Mexico City sau Sao Paulo, aerul poluat si apa constituie serioase amenintari pentru sanatatea populatiei. Emisiile industriale ale gazelor de sera, amenintand cresterea cu 2-4 grade C a temperaturii globului de-a lungul urmatorului secol, nu dau semne de atenuare. Reducerea consecintelor poluarii in unele tari cu crestere rapida cere ca poluarea pe unitatea de output industrial sa scada cu 90% pana in 2030. De asemenea, consumul de energie a crescut. Din totalul consumului energetic, combustibilii minerali reprezinta in prezent 80%, ceea ce duce la poluarea aerului si la efectul de sera.

Atat Conferinta Natiunilor Unite privind Mediul si Dezvoltarea din iunie 1992 de la Rio de Janeiro, cat si Conferinta ONU de la Johannesburg din 26 august - 4 septembrie 2002 au contribuit in mod semnificativ la constientizarea urgentei unei dezvoltari durabile. Mesajul clar adresat intregii lumi este urmatorul: fara o gestionare mai buna a mediului inconjurator dezvoltarea va fi subminata, iar fara o dezvoltare accelerata a tarilor sarace, politicile privind mediul vor esua.

Aceste conferinte au constituit astfel un semnal adresat intregii lumi care, dupa decenii de distrugere a calitatii mediului in favoarea cresterii economice, a devenit tot mai ingrijorata privind legatura cruciala si potential pozitiva intre cele doua fenomene. Umanitatea trebuie sa invete sa traiasca in cadrul restrictiilor mediului fizic, privit atat ca furnizor de inputuri cat si ca loc de evacuare a deseurilor. Trebuie recunoscut ca, desi degradarea mediului nu a atins nivelurile critice de amenintare a vietii pe pamant, ea poate provoca un declin puternic a calitatii lumii in care traim. Trebuie asumata responsabilitatea privind alte specii si necesitatea protejarii biodiversitatii. De asemenea, este necesara gasirea unui mod care sa permita tuturor oamenilor, in prezent si-n viitor, sa se bucure de apa si aer curat, precum si de soluri fertile.

4. Directii de cercetare a dezvoltarii durabile

Termenul de “dezvoltare durabila” a fost introdus in limbajul curent de Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltarii (Comisia Brundtlant) in 1987. Vorbind despre dezvoltare ca “satisfacerea nevoilor generatiilor prezente fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si asigura nevoile”, raportul Comisiei Brundtlant, Viitorul Nostru Comun, a pus in evidenta nevoia de abordare simultana a imperativelor dezvoltarii si mediului.

De atunci, a fost depusa o munca substantiala pentru operationalizarea conceptului de dezvoltare durabila, ceea ce a constituit de altfel si principala tema a Raportului Dezvoltarii Mondiale prezentat de Banca Mondiala in 199 Eforturile vor inregistra un progres in masura in care se va reusi integrarea a trei puncte de vedere:

cel al economistilor, ale caror metode cauta sa maximizeze bunastarea in conditiile constrangerilor impuse de stocul de capital existent si de tehnologiile disponibile;

cel al ecologistilor, care pun accentul pe pastrarea integritatii subsistemelor ecologice considerate vitale pentru stabilitatea ecosistemului global. Unii sustin prezervarea tuturor ecosistemelor, in timp ce altii vorbesc de mentinerea rezistentei si adaptabilitatii dinamice a sistemelor naturale ce constituie suport al vietii. Unitatile de calcul ce raspund acestui ultim deziderat nu sunt monetare, ci fizice, iar disciplinele predominante care le studiaza sunt biologia, geologia, chimia si stiintele naturale in general;

cel al sociologilor, care accentueaza faptul ca actorii-cheie sunt fiintele umane, ale caror modele de organizare sociala sunt cruciale pentru identificarea solutiilor viabile in vederea atingerii unei dezvoltari durabile. Intr-adevar, dovada consta in aceea ca subestimarea factorilor sociali in procesul dezvoltarii pune serios in pericol eficienta diferitelor programe si proiecte de dezvoltare.

In timp ce economistii, ecologistii si sociologii sunt in principiu de acord ca punctul de vedere al fiecaruia este important, ei nu abordeaza de regula aceste probleme din toate aceste perspective. Un economist, de exemplu, ar putea usor recunoaste importanta factorilor sociali sau de mediu, dar ar putea interpreta aceste probleme prin lentilele proprii. Problemele sociale tind astfel sa fie reduse la chestiuni de inegalitate, iar problemele de mediu la chestiuni de management al resurselor naturale. In schimb, ar putea fi absente problemele care tin de coeziune sociala, identitate culturala si integritate a ecosistemului.

Incercarea decidentilor politici de a reuni experti din toate aceste discipline, ca parteneri egali, trebuie precedata de rezolvarea unui numar important de chestiuni conceptuale si metodologice. Problemele cheie nerezolvate privesc patru mari directii:

evaluarea

luarea deciziilor in conditii de incertitudine

proiectarea politica si institutionala

sustenabilitatea sociala

5. Cum ar trebui evaluat mediul?

Punctul de plecare pentru un bun management al mediului este recunoasterea costului generat de pagubele provocate mediului si luarea lor in considerare in procesul decizional. Dar acest lucru este dificil de pus in practica pentru ca ar fi necesara o estimare nu numai a beneficiilor directe pentru oameni (de exemplu, beneficiile datorate productivitatii solurilor bune sau apei curate), dar de asemenea si beneficiile indirecte (de exemplu, protectia bazinelor de apa ca urmare a prezentei tinuturilor impadurite). In plus, unele active naturale, precum diversitatea biologica, au valori potentiale de care nu suntem inca informati (de exemplu, furnizarea de noi medicamente in viitor) si care sunt dificil de estimat. Cei mai multi dintre noi cred ca lumea naturala are o valoare “intrinseca”, dincolo de valoarea acesteia pentru oameni.

Un numar important de tehnici, inclusiv evaluarea conditionata, estimarea costului de inlocuire sau utilizarea pietelor “surogat”, au fost perfectionate pentru estimarea valorii serviciilor aduse de mediu. Banca Mondiala si-a consolidat in ultimul timp capacitatea de asistare a decidentilor politici din tarile in curs de dezvoltare privind utilizarea acestor tehnici. Raman insa multe alte lucruri de perfectionat in termenii metodologiilor si aplicarii empirice.

6. Cum ar trebui construita sustenabilitatea in termenii conturilor nationale?

Tehnicile de evaluare au fost folosite de obicei in scopul informarii la niveluri de proiect si de sector. Ele sunt in acelasi timp necesare influentarii deciziilor la nivel national. Conturile nationale conventionale pot fi utile macroeconomistilor, insa ele raspund prea putin necesitatilor de masurare a venitului sustenabil sau schimbarilor in capacitatea productiva a natiunii. Aceste conturi includ estimari ale deprecierii capitalului produs de oameni, nu insa si al deprecierii resurselor naturale, care este deosebit de importanta in cazul unor tari. De exemplu, atunci cand se defriseaza padurile tropicale, nu se face nici o estimare asupra pierderii unui asemenea activ de neinlocuit.

7. Dimensiuni ale dezvoltarii durabile

Pentru a rezolva unele din aceste deficiente, Banca Mondiala a colaborat cu Oficiul de Statistica al ONU si cu alte institutii, punand la punct, in ciuda unor probleme tehnice, un nou sistem de conturi nationale - Sistem Integrat de Conturi Economice si de Mediu - care sa includa si aspecte referitoare la mediul natural.

7.1. Cum ar trebui sa evaluam viitorul?

Emisiunea dioxidului de carbon in aer nu costa nimic generatia prezenta, insa poate costa generatiile viitoare. Cum ar trebui evaluat impactul pe termen lung? In mod conventional, economistii au aplicat rate de actualizare costurilor si beneficiilor viitoare. Ecologistii si chiar cetatenii obisnuiti, au argumentat adesea ca este cu siguranta gresit sa se evalueze bunastarea oamenilor nenascuti inaintea evaluarii propriei bunastari. Economistii raspund ca aceasta nu reprezinta bunastarea generatiilor viitoare care este actualizata; este pur si simplu faptul ca o unitate monetara de azi poate fi investita cu o rata real pozitiva generand mai multe unitati monetare in viitor (si deci valoreaza mai mult de o unitate monetara in viitor). Acesta este motivul pentru care ei aleg, de obicei, sa actualizeze viitorul la costul de oportunitate al capitalului.

Pentru deciziile pe termen scurt, acest argument este convingator, desi este inca subiectul unor probleme empirice cunoscute privind estimarea unei rate de actualizare corespunzatoare. Pe termenul lung, este totusi necesar sa analizam nivelul ratei de actualizare, care ar trebui sa fie suficient de inalt, deoarece nu putem fi siguri ca ratele pozitive ale randamentului investitiei vor continua in viitor, mai ales daca baza resurselor naturale continua sa se deterioreze. Cei mai multi economisti sustin folosirea pentru perioade foarte lungi de timp a unui nivel al ratelor de actualizare mai mic de 9-12%, egal cu cel folosit de obicei pentru investitiile pe termen mediu in tarile in curs de dezvoltare. Insa, cat de scazut ar trebui sa fie acest nivel ramane inca un subiect controversat, chiar intre economisti.

Exista sugestia practicarii unor rate de actualizare egale cu zero; aceasta ar incuraja forma de dezvoltare capital-intensiva, ceea ce ar conduce probabil la efecte adverse ale dezvoltarii. De asemenea, ar trebui respins argumentul ca impactul asupra mediului ar trebui sa aiba o rata de actualizare separata, mai mica decat in alte cazuri; nu exista nici un motiv pentru a da prioritate protectiei mediului in raport cu sanatatea, educatia sau proiectele de planning familial. Exista nevoia explorarii unor modalitati variate ale suplimentarii analizei cost-beneficiu – precum impunerea “conditiei de sustenabilitate” - cerand sa nu fie epuizat intreg stocul de capital.

7. Cum ar trebui manevrate pragurile si incertitudinea?

Cunostintele noastre despre relatiile dintre activitatea umana si procesele ecologice sunt inca fragmentare. In plus, astfel de relatii pot fi “discontinue”, adica, in conditii de stress, un ecosistem poate intra in colaps in mod ireversibil la un moment viitor greu de anticipat. Aceasta complica serios luarea deciziilor si face ca abordarile conventionale ale managementului riscului, care asociaza probabilitati diferitelor rezultate posibile, sa fie dificil de implementat.

Si un comportament uman bine intentionat poate conduce la o paguba ecologica total neasteptata. De exemplu, cand clorofluorocarburile au fost initial folosite, nimeni nu a anticipat deteriorarea stratului de ozon.

Gradul inalt de incertitudine nu justifica inactiunea. Sub presiunea saraciei, a dinamicii demografice si economice, costurile ne-actiunii sunt chiar mai mari decat cele ale actiunii. Incertitudinea cere evaluari riguroase ale mediului pornind de la datele stiintifice disponibile.

7.3. Cum ar trebui sa acordam prioritatea biodiversitatii?

Disparitia speciilor este un caz extrem al ireversibilitatii, dar impactul pierderii diversitatii biologice este incert datorita lipsei noastre de cunostinte. Unele specii sunt vazute ca depozitare ale unui material biologic cheie; altele sunt vazute ca avand o semnificatie genetica marginala. Dar, cunostintele noastre in acest domeniu sunt destul de limitate.

Cata prioritate ar trebui data protectiei biodiversitatii? Pe de o parte, unii biologi ar dori sa salveze orice. Disparitia iminenta a rinocerului alb, balenelor sau elefantilor, a stimulat eforturile de conservare. Insa vointa publica de a salva nenumaratele specii marunte (insecte minore si plante) este mult mai putin evidenta, iar costul salvarii tuturor speciilor poate fi prohibitiv. Pe de alta parte, pot fi acceptate initiative organizate si corelate, prin care s-ar putea prezerva mostenirea genetica unica a lumii.

7.4. Cum ar trebui stabilite prioritatile?

In fata problemelor complexe generate de pericolele la care este expus mediul si de volumul limitat al resurselor, de unde ar trebui sa inceapa guvernul? Problemele care par la prima vedere cele mai urgente pot sa nu fie in practica ca cea mai buna alegere in termeni monetari. In Europa rasariteana, de exemplu, in ciuda nevoii evidente de curatare a raurilor poluate, calculele pot demonstra ca beneficii mai mari s-ar obtine prin reducerea poluarii aerului.

O abordare interesanta de stabilire a prioritatilor apatine echipei de la Universitatea Harvard care a pus la punct o schema pentru clasificarea diferitelor optiuni. Esenta acestei metode, care continua munca de pionierat a Agentiei de Protectie a Mediului a SUA, consta in derivarea unui set de indicatori bazat pe impactul deteriorarii mediului asupra sanatatii umane, activelor productive si functiilor ecologice. Aceasta metodologie este inca in stare incipienta.

Astfel de analize pot fi utile oricarei tari deoarece permit conceperea unor planuri de actiune asupra mediului prin care decidentii vad problemele de mediu ca un intreg. In plus, intr-o anumita masura, procesul este participativ. Astfel, publicul poate fi constientizat cu privire la optiunile si pericolele carora trebuie sa le faca fata.