Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Biologie


Qdidactic » didactica & scoala » biologie
Diencefal - structura Interna



Diencefal - structura Interna


Diencefal

      Diencefalul este situat in continuarea trunchiului cerebral, deasupra maxilarului, sub emisferele cerebrale. La nivelul diencefalului se afla ventriculul III.

- este partial acoperit de emisferele cerebral

- prezinta pe partea ventrala un grup de nuclei care formeaza hipotalamusul; acestia apartin sistemului nervos vegetativ; ei controleaza activitatea organelor interne, compozitia mediului intern, metabolism, comportamentul alimentar, sexual si afectiv etc

- la suprafata se vede doar locul de intrare a nervilor optici (care fac parte dintre nervii cranieni) si o parte din marginea inferioara; substanta cenusie a diencefalului formeaza nuclei; cei mai voluminosi nuclei diencefali primesc impulsuri pe cai senzitive: vizuala, auditiva, gustativa, tactila, termica, dureroasa, propioceptiva inconstienta si vestibulara (nu si pe cea olftactiva care intra direct in emisferele cerebrale); axonii neuronilor de aici fac sinapsa in scoarta cerebrala; nuclei sunt situati pe caile sensitive; in componenta lui se gasesc si nuclei vegetativi.

- in partea inferioara a diencefalului, numita hipotalamus, se afla nuclei vegetativi cu diferite functii: regleaza temperatura, continutul in apa al organismului, pofta de mancare, activitatea organelor sexuale, determina menifestari legate de emotii etc.

- alti nuclei diencefalici formeaza doua mase laterale - talamusul; ei primesc impulsuri prin caile senzitive si le dirijeaza spre alte strucutri ale creierului;

- in legatura stransa cu diencefalul sunt doua glande endocrine hipofiza pe partea ventrala si epifiza pe partea dorsala

Structura Interna

Diencefalul e format din urmatoarele regiuni dispuse in jurul ventriculului III:

1. Talamus

2. Epitalamus

3. Subtalamus

4. Metatalamus

5. Hipotalamus

Talamusul e compus din 2 formatiuni ovale de substanta cenusie dispusi lateral fata de ventriculul III.Aceste formatiuni sunt alcatuite din nuclei asociati cu trunchiul cerebral, cerebelul si scoarta cerebrala. Dupa topografie, nucleii talamici sunt denumiti:

-anteriori

-posteriori

-laterali

-mediali

Dupa functie, nucleii sunt clasificati in -nuclei de releu -nuclei de asociatie -nuclei nespecifici


Epitalamusul e format dintr-o aglomerare de nuclei care:

- au rol de releu (statie)

- au rol de asociatie

- sunt nuclei reticulati care intervin in reglarea ritmului somn-veghe, intarirea tonusului cortical si a atentiei;

In ceea ce priveste statia de releu, toate caile ascendente fac legatura la nivelul talamusului, cu exceptia cailor olfactive.

Subtalamusul reprezinta zona de trecere intre talamus si mezencefal si este alcatuit din nucleu subtalamic, zona incerta si cimpul Forel.

Metatalamusul este situat posterior si inferior fata de extremitatea posterioara a talamusului. E format din doua perechi de corpi geniculati:



1 A : 1 a



Dupa mecanismul de producere, autoploizii pot fi mitotici si meiotici.


Autoploizii mitotici apar ca urmare a deranjarii diviziunilor mitotice normale. Sub actiunea unor factori externi este posibil ca uneori sa nu se formeze fusul de diviziune si astfel cromozomii separati in cromatide, nu mai migreaza in anafaza spre polii celulei si ca urmare membrana nucleara, va ingloba un numar dublu de crmozomi, rezultand un tetraploid.

Poliploizi mitotici mai pot apare si atunci cand se formeaza un nucleu de restitutie, adica se produce diviziunea normala a nucleului, fara ca diviziunea citoplasmei sa aibe loc.


Autoploizii meiotici rezulta datorita alterarii procesului normal al meiozei. In aceasta situatie, se poate intampla ca in profaza I cromozomii sa nu formeze bivalenti sau sa se formeze un nucleu de restitutie (prin migrarea in anafza I la un singur pol a tuturor cromozomilor). Acest fapt, determina formarea unor gameti diploizi, care prin fecundare vor da nastere unui autotetraploid.

1. 1. 2. Inducerea artificiala a poliploidiei

Pentru crearea de poliploizi artificiali s-au pus la punct numeroase metode de modificare a diviziunii celulare.

Se preteaza la poliploidizare acele specii care prezinta un numar mic de cromozomi, la care in primul rand se utilizeaza masa vegetativa si mai putin semintele, precum si speciile care prezinta un grad ridicat de sterilitate, creandu-se posibilitatea de a se multiplica vegetativ.

Cele mai utilizate metode de inducere a poliploidiei sunt:

tratamente cu socuri de temperatura, ridicate sau scazute, aplicate la diferite organe, tesuturi sau celule aflate in diviziune. Socurile de temperatura deregleaza aparatul mitotic (fusul nuclear) generand artioploidie;

metoda centrifugarii si a iradierii, conduc la inhibarea fusului de diviziune, microtubulii nu se asambleaza ca sa formeze firele acromatice sau sunt distrusi, fiind posibila aparitia unor nuclei de restitutie;

metoda regenerarii se bazeaza pe dublarea numarului de cromozomi prin endomitoza, frecvent intalnita in culturile de celule si calusurile de cicatrizare (punctul de altoire), celule care se multiplica in prezenta heteroauxinei;

metoda poliembrioniei se bazeaza pe predispozitia unor specii (Zea mays, Secale cereale etc.), de a forma seminte cu doi sau mai multi embrioni, dintre care unii pot fi poliploizi;

metoda tratamentului chimic, cu colchicina sau cu proto-oxid de azot, este cea mai eficienta si mai frecvent utilizata.

Metoda a fost elaborata de A.F. Blakeslee si O.T. Avery (1937) si se bazeaza pe actiunea colchicinei asupra fusului acromatic din celule in diviziune. Colchicina este un alcaloid extras din bulbi de brandusa de toamna (Colchicum autumnale) care datorita actiunii ei citostatice, are capacitatea de a bloca formarea fusului si astfel, dupa o mitoza, celulele vor fi artioploide (2n = 4n) dupa doua mitoze celulele vor avea 8n cromozomi

(2n         4n 8n).

Solutia apoasa de colchicina in concentratie de 0,1 – 1,0% poate fi utilizata pentru tratamentul semintelor, a varfurilor vegetative si radacinilor plantelor, a mugurilor, a florilor sau inflorescentelor.

Sub influenta colchicinei, diviziunea sufera unele modificari, fiind denumita C-mitoza si C-meioza. Colchicina, nu are actiune semnificativa asupra cromozomilor, clivarea centromerului si separarea cromatidelor este normala, in interfaza dintre diviziuni formandu-se cromozomi cu morfologie specifica. Colchicina blocheaza polimerizarea tubulinei si in acest fel, formarea fusului de diviziune este anihilata.

In urma colchicinizarii, in mitoza apar schimbari specifice si anume: profaza decurge normal. In metafaza, in absenta fusului de diviziune, cromozomii nu se dispun la centrul celulei, pentru a forma placa metafazica, ramanand dispersati in citoplasma (pseudometafaza sau C-metafaza). La cromozomii puternic condensati, cromatidele apar desfacute, fiind unite numai la centromer (configuratia literei X, cromozomi-X sau cromozomi-C). Cele patru cromatide ale unei perechi de cromozomi raman in aceeasi celula, formand nucelul de restitutie cu un numar dublu de cromozomi.

Meioza celulelor colchicinizate se caracterizeaza prin absenta fenomenelor sinaptice. Astfel ca in C-metafaza, cromozomii nu formeaza bivalenti, ei raman ca univalenti. In C-anafaza I, cromatidele surori nu se separa, toti cromozomii fiind inclusi intr-un singur nucleu, denumit nucleu de restitutie, care va avea un numar dublu de cromozomi. Meioza de acest tip, genereaza formarea gametilor diploizi, care in urma fecundarii, vor da nastere zigotilor tetraploizi.

Din semintele tratate cu colchicina, pot aparea plante noi, in totalitate poliploide. Aplicarea tratamentului la parti vegetative ale plantei, determina formarea de himere, tesuturi mixoploide, in care alterneaza celule diploide si poliploide.

1. 1. 3. Importanta autoploidiei

Poliploidia, este un proces cu importanta deosebita, atat pentru evolutie cat si pentru ameliorarea plantelor.

In evolutie, autoploidia reprezinta o importanta sursa de variabilitate, numeroase specii avand o origine poliploida (cartoful 2n = 48; alunele de pamant 2n = 40; cafeaua 2n = 22, 44,66, 88 etc.)

A. Müntzing (1967), considera ca exista o corelatie pozitiva intre numarul de cromozomi si durata vietii unei plante. Numeroase specii perene au provenit din plante anuale cu un numai mic de cromozomi. Astfel, Sorghum sudanensis, forma anuala, are n = 10 cromozomi in timp ce forma perena, Sorghum helepense are n = 20 cromozomi; Helianthus annus, cu n = 17, este o specie anuala, pe cand Helianthus tuberosus, specie perena are n = 51 cromozomi.

Dupa studiile lui G. Tischler (1967) cu privire la repartitia pe glob a acestui fenomen se constata ca frecventa poliploidiei creste spre poli si scade spre zonele calde. In regiunile arctice, speciile poliploide reprezinta 92% din flora.

Pentru ameliorarea plantelor, autoploizii constituie un material biologic de o importanta deosebita.

Poliploidia determina sporirea cantitatii de ADN, implicit a numarului de gene si respectiv a variabilitatii genetice generate de efectul de doza.

La plante, poliploidia este corelata cu importante modificari morfologice, fiziologice si biochimice. In consecinta, in programele de ameliorare a plantelor sunt utilizate formele autoploide, valorificandu-se anumite particularitati, cum ar fi, vigoarea vegetativa, continut ridicat in proteine sau in vitamine, pigmentii, precum si rezintenta sporita la temperaturi excesive, seceta, boli si daunatori.

Din punct de vedere practic poliploidia are o importanta economica deosebita. Astfel, la triploizi, la care sterilitatea impiedica reproducerea sexuata, nu se formeaza seminte, ceea ce este deosebit de util in cazul strugurilor pentru stafide (3n = 57), pepenelui verde (3n = 33), bananierului (3n = 33) sau ananasului (3n = 75), forme preferate de consumatori.

La sfecla de zahar, triploizii au cel mai ridicat continut de zahar si cea mai mare productie de radacini.

Formele autoploide sunt importante pentru sectorul plantelor ornamentale, deoarece dimensiunile florilor sunt mai mari, pigmentatia este mult mai intensa si florile se pastreaza mai mult (lalele, crizanteme, garoafe, narcise).

Producerea de seminte este un alt domeniu in care autoploidia are o mare aplicabilitate. Datorita segregarii deficitare si incetinita, prin autoploidie se pot obtine combinatii hibride, cu heterozis mai stabil in succesiunea generatiilor.

1. 1. 4. Haploidia

Haploidia, este fenomenul prin care numarul de cromozomi din celulele somatice se reduce la jumatate. In celulele tesutului somatic, plantele haploide au numarul de cromozomi egal cu cel din celulele gametice.

Dupa modul in care se formeaza, formele haploide se grupeaza in doua categorii: monoploide si polihaploide.

Monoploidia reprezinta starea celulelor somatice, sau a organismelor, la care numarul de cromozomi corespunde cu numarul de baza, poseda un singur set cromozomal (x). Monoploizii, sunt haploizii speciilor diploide, posedand numarul gametic de cromozomi.

Polihaploidia reperezinta reducerea la jumatate a numarului de cromozomi din tesut somatic al plantelor poliploide. Polihaploizii, sunt haploizii speciilor poliploide.



1. 1. 5. Caracteristicile haploizilor

La nivelul structurii microscopice, haploidia se coreleaza cu reducerea volumului nuclear si a intregii celule. Celulele somatice sunt mai mici si inglobeaza un numar redus de cloroplaste, acestea fiind repartizate neuniform pe unitatea de suprafata a frunzei.

Toate caracteristicile morfologice ale haploizilor sunt subdimensionate, vigoarea este scazuta, talia este redusa, frunzele sunt mai putine, inguste si de culoare mai deschisa.

Reducerea taliei si a vitalitatii sunt mai pregnante la haploizii proveniti de la plante alogame. Existenta unui singur set cromozomal, permite manifestarea tuturor genelor recesive, atat a celor utile cat si a celor defavorabile. La plantele autogame consecintele morfologice si fiziologice nu sunt atat de acute, deoarece in starea diploida a organismului, homozigotia este o conditie normala.

Haploizii au o fertilitate extrem de redusa, la monoploizi sterilitatea este foarte ridicata deoarece meioza se desfasoara anormal. Prezenta in celulele mama a gametilor, a unui singur set cromozomal, impiedica formarea bivalentilor si repartizarea balansata a acestora in anafaza I a meiozei. Cromozomii se repartizeaza neregulat spre cei doi poli, producand nuclei anormali si implicit sterilitatea. Daca in anafaza I a meiozei, intregul set de cromozomi se deplaseaza la un singur pol al celulei, meioza homeotipica se desfasoara normal si ca rezultat se vor forma 50% spori normali si functionali. Probabilitatea ca migrarea sa aibe loc spre un singur pol al celulei este de (1/2)x-1, unde x este numarul cromozomi. Relatia asigura cunoasterea frecventei gametilor viabili, in functie de numarul cromozomilor. Datorita starii de hemizigotie (prezenta intr-un locus a unei singure alele), gametii monoploizilor sunt identici. Un grad ridicat de sterilitate se inregistreaza si la organismele polihaploide, provenite din indivizi cu grad ridicat de poliploidie, datorita formarii de univalenti, trivalenti etc. Prin formarea bivalentilor, materialul genetic se poate distribui echilibrat in gameti si astfel acestia vor fi functionali.


1. 1. 6. Posibilitati de obtinere a haploizilor


Dupa R. Ringer, citat de P. Raicu (1997), frecventa cu care apar haploizii in mod spontan este redusa. Haploidia este conditionata de genotip, astfel la Gossypium barbadense variaza in limitele 0,025-0,037%, la Datura stramonium este de 0,018%, la Zea mays, de 0,05%, la Anthirrhinum majus este 0,01%, la Triticum monococcum este de 0,05%, la Triticum aestivum de 0,025% etc.

Posibilitatile de obtinere a haploizilor sunt:

1. androgeneza, atunci cand fecundarea este simpla (embrionii se formeaza fara fecundare, o singura spermatie polinica fecundeaza nucleul secundar, din care rezulta endospermul).

2. ginogeneza, prin partenogeneza, rezulta embrioni din oosfera nefecundata si apogamie, atunci cand embrionul haploid se dezvolta din sinergide sau antipode. Haploizii se pot forma ca urmare a fenomenului de poliemb

- laterali reprezinta statie de releu pentru calea vizuala

- mediali reprezinta statie de releu pentru calea auditiva

Epitalamusul este situat posterior si superior fata de talamus. Este alcatuit din glanda epifiza, nucleul habenului si striile habenulare. La nivelul epitalamusului se inchid reflexele olfactosomatice care dirijeaza miscarile capului legate de miros.

Hipotalamusul este situat sub talamus si formeaza podeaua ventriculului III.

Este format din 22 de nuclei de substanta cenusie, care sunt dispusi in urmatoarele regiuni: anterioara, postrioara, mijlocie si laterala.

Nucleii regiunii anterioare sunt:

- nucleul supraoptic

- nucleul paraventricular

Cei doi nuclei contin neuroni cu rol secretor, secreta ocitocina si vasopresina, depozitate in neurohipofiza.

- nucleul suprachiasmatic

- aria preoptica

- aria hipotalamica anterioara

Nucleii din regiunea mijlocie sunt:

- nucleul dorsomedian

- nucleul ventromedian

- nucleul acut

Acestia contribuie la activitatea secretorie a adenohipofizei prin neurohormonii pe care ii secreta si au rol de integrare parasimpatica.

Nucleii regiunii posterioare sunt:

- nucleul posterior hipotalamic

- nucleul corpilor mamelari

Acestia au rol de integrare parasimpatica.

Nucleii regiunii laterale sunt:

- nucleul tuberal

- nuceleul hipotalamic lateral

Hipotalamusul formeaza o conexiune cu hipofiza prin legaturile nervoase (tractul hipotalamo-hipofizar) si prin legaturile vasculare. Prin aceste legaturi sunt vehiculati spre hipofiza neurohormonii care controleaza secretia hormonilor adenohipofizari si functia secretorie a celorlalte glande endocrine. Substanta alba e formata din fibre care realizeaza legaturi cu maduva spinarii, trunchiul cerebral, talamusul, scoarta cerebrala si hipofiza. Rolul hipotalamusului: centru superior de integrare a functiilor vegetative ale organismului; prin legaturile cu sistemul limbic participa la integrarea vegetativo-somatica si la elaborarea reactiilor instinctive si emottionale; coordoneaza activitatea glandelor endocrine; intervine in reglarea metabolismului intermediar; intervine in reglarea echilibrului hidric al organismului; intervine in termoreglare, in reglarea comportamentului alimentar, comportamentului sexual, generarea si reglarea ritmului somn-veghe; intarirea unor comportamente.






Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2020 - Toate drepturile rezervate -|

Biologie



Anatomie

Referate pe aceeasi tema


Structurile limfoide ale mucoaselor
Importanta mineralelor in organism - bioelemente / Saruri organice
Aparatul urinar - rinichiul
Anatomia genunchiului - scheletul genunchiului: femurul, tibia, rotula si fibula
Test de autoevaluare (celula eucariota)
Organele anexe ale globului ocular
Receptori si mesageri
Dezvoltarea sistemului muscular
Ingrijiri ale pacientilor cu astm bronsic -tratament
Ereditatea - perechi identice, mostenirea unui singur factor, factorul X, gene imperfecte, incrucisarea genetica, penetranta, poligene



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.