Plante melifere speciale

Plante melifere speciale

     Cele mai cunoscute plante melifere, special cultivate pentru albine sunt: facelia, mataciunea moldoveneasca, roinita, catusnica, limba mielului, iarba sarpelui si sulfina.

La organizarea bazei furajere trebuie sa avem in vedere valoarea melifera a florei naturale, epocile cand acestea nu asigura culesul si sa compensam lipsa de cules prin cultura plantelor melifere speciale.
Pentru asigurarea necesarului de samanta de plante melifere speciale care pot fi cultivate in cadrul asolamentului agricol si furajer, este necesara crearea loturilor semincere.

Facelia este o planta anuala ierboasa originara din America de Nord. A fost adusa in Europa ca planta decorativa si mai ales ca melifera. Creste pana la 30-60 cm inaltime, tulpina principala poarta pana la 20 lastari laterali care la randul lor sunt ramificati. La inceput este suculenta, mai tarziu fibroasa, lemnificata. La extremitatea lastarilor se afla inflorescentele compacte, cu cca. 70 de flori la cele de sus si 40-50 flori la cele secundare. Inflorescenta fiind in evantai permite o esalonare a infloririi. Nectariile de forma discoidala se gasesc la baza florii, mai mari la florile de la baza inflorescentei si mai mici spre varful ei. Primele flori apar la 40-60 zile dupa insamantare. Inflorirea dureaza cca. 30-60 zile. Caldurile si seceta scurteaza perioada de inflorire. In afara de nectar, facelia furnizeaza un cules bogat de polen de culoare violeta. In ceea ce priveste productia de nectar, dupa determinarile facute, la inceputul infloririi s-au gasit intr-o floare 0,892 mg, cand a fost in plina inflorire 0,568 mg, iar spre sfarsitul perioadei de inflorire numai urme de nectar. Se pare ca florile de la extremitatea inflorescentei, avand nectariile mai mici decat cele de la baza, au o capacitate mica de producere de nectar (V.N. A n d r e e v). Facelia este cercetata de albine din zorii zilei si pana la caderea intunericului, din primavara tarziu pana toamna. Inspre toamna insa, da o productie mai mica de nectar la hectar. Este cercetata atat in zilele cu soare cat si in cele cu vant si noroase. Timp de 2-3 zile cat dureaza o floare este vizitata de 1-20 albine. Cel mai mult este cercetata intre orele 11 si 15, tocmai cand florile altor plante nu produc nectar. Secreta nectar si pe timp de seceta, totusi dupa ploi productia este mult mai mare.

Facelia creste bine pe tot cuprinsul tarii, chiar si in regiunile aride da rezultate bune, cu conditia sa fie semanata dupa ploaie, iar in primele faze de vegetatie sa nu fie seceta excesiva. Este putin pretentioasa fata de clima si sol. Creste insa mai bine pe terenurile usoare si mijlocii. Nu-i priesc sarurile. Pe solurile profunde, fertile si bine lucrate produce cantitati mari de nectar si seminte. De asemenea, cere un teren fara buruieni, curat, pregatit,pentru ca in prima faza de vegetatie creste anevoie. La umbra se dezvolta greu si este cercetata mai putin de albine. Se administreaza ingrasaminte fosfatice si de potasiu care sporesc productia de seminte si de nectar. Nefiind pretentioasa, poate fi insamantata in terenuri mai putin productive ce nu pot fi utilizate pentru alte culturi. Pentru insamantari de primavara terenul se ara adanc din toamna, iar primavara inainte de insamantare se afineaza cu cultivatorul. Se recomanda ca facelia sa se insamanteze primavara in mustul zapezii, pana la sfarsitul lunii aprilie. In aceste conditii, avand umiditate suficienta in sol, rasare dupa 8 zile, iar plantele se dezvolta bine si produc din abundenta nectar. Pentru semanaturile din noiembrie-decembrie se face o aratura adanca inainte de ingheturi, se grapeaza, iar insamantarea se face abia dupa un bun inghet sau imediat inaintea lui, astfel ca samanta sa ierneze negerminata. In primul caz, dupa insamantare, se grapeaza cu grapa cu maracini, in prima zi cand terenul s-a dezghetat de cca. 2 cm, bineinteles daca n-a dat zapada. In cazul insamantarii in toamna sau in primavara timpuriu, infloritul incepe imediat dupa salcam. Pentru a asigura un cules continuu din primavara pana in toamna tarziu, luand in consideratie ca facelia are o perioada scurta, se pot face insamantari succesive. Cunoscand ca de la insamantare rasare normal in 8-10 zile si infloreste dupa 40-60 zile, iar durata infloririi, este de 50-60 zile, epocile de insamantare vor fi astfel alese ca infloritul sa coincida cu perioadele lipsite de cules. Insamantarea se poate face in 4 epoci: toamna tarziu, primavara timpuriu, la sfarsitul lunii aprilie, in lunile iunie-iulie. Productiile cele mai mari de miere si seminte se obtin de la facelia insamantata primavara, deoarece umiditatea din acest sezon favorizeaza dezvoltarea normala a plantelor. Pregatirea terenului se face prin araturi adanci si grapare, solul trebuie maruntit, iar buruienile distruse. Samanta inainte de insamantare se vantura, se selecteaza si se curata de corpuri straine cu masina de curatat semintele de sfecla. Epoca optima pentru insamantarea faceliei pe loturile semincere se considera sfarsitul lunii martie sau prima jumatate a lunii aprilie. Semanatul se face cu semanatoarea de ierburi, urmata de grapa de maracini sau, cand terenul este uscat, de un tavalug de lemn. Norma de samanta este de 4-8 kg la ha. La semanatul cu masina obisnuita, samanta se amesteca cu rumegus, cenusa sau pamant marunt, se seamana la adancime de 2-3 cm. Intretinerea culturilor consta in efectuarea a 2-3 prasile din care prima prasila se face imediat dupa rasarire. Daca este cazul se face rarirea prin grapare in curmezisul randurilor sau mai tarziu prin buchetare. Plivitul se executa dupa nevoie. Culturile semincere se curata in faza de inflorire, inlaturandu-se plantele netipice si bolnave. Combaterea cuscutei se realizeaza prin decuscutare. Semintele se valorifica numai decuscutate si in saci plombati. Recoltarea faceliei se face cand semintele de la baza inflorescentei (2/3) au ajuns la maturitate (culoare bruna). Seceratul sau cositul se executa pe roua, pentru a evita scuturarea semintei. Facelia cosita se lasa in brazda pana se usuca, iar apoi se face snopi si se aseaza in clai. Transportul snopilor se face noaptea sau dimineata asezand in cosul vehicu­lului o prelata. Se treiera cu batoza obisnuita la care numarul turatiilor tobei se micsoreaza pana la 500/min. Productia medie de seminte este de 300 kg/ha (150-400).

Poate fi folosita si ca planta de nutret de calitate mai inferioara. Animalele o consuma in stare verde pana la inflorire. S-au facut incercari de folosire ca nutret insilozat in amestec cu porumb stiuleti sau alte plante bogate in hidrati de carbon, necesari pentru fermentatia lactica. Iin ceea ce priveste masa verde, da o productie de cca. 16 t/ha.

Productia de miere obtinuta de la 1 ha este in medie de 200 kg, iar in Campia Dunarii 300-400 kg/ha (in literatura sunt citate productii pana la 1000 kg/ha). Mierea este de culoare verde-deschis sau alba cu un parfum fin si un gust placut si de calitate apropiata cu mierea de tei.

Mataciunea moldoveneasca este o planta erbacee, anuala, care se cultiva pentru producerea de ulei eteric si in scopuri melifere. Tulpina este inalta de la 40 la 70 cm. Se insamanteaza toamna sau primavara, cu semanatoarea, in randuri, la distanta de 50 cm, norma de samanta fiind de 5 kg/ha. Infloreste din iulie pana in septembrie. Secretia de nectar este mai mare de la deschiderea sacilor polinici pana cand stigmatul ajunge la maturitate. in acest timp, nectarul se urca (trece) din partea ingusta a tubului floral in partea mai larga a florii, umpland-o pana la 1/3 si devine usor accesibil pentru albine. Cand timpul este prielnic, productia medie de nectar a unei flori ajunge pana la 2 mg. Daca timpul este secetos, secretia de nectar se reduce la jumatate, insa nu se intrerupe. Nectarul este transparent, incolor, cu un procent mare de zahar si are o aroma placuta, de lamaie. In functie de conditiile meteorologice, consistenta nectarului variaza. In anii secetosi, procentul mediu de zahar din nectar este de cca. 60% osciland de la 40 la 80%. Albinele cerceteaza intens florile culegand mult nectar si putin polen. Productia de nectar este abundenta, datorita secretiei intense a unui numar mare de flori. Productia de miere este in medie de 300-400 kg/ha. Mierea este de culoare deschisa si de calitate superioara.

Catusnica (Nepeta cataria var. citriodora L) este o planta perena, cu miros de lamaie, ce infloreste in primul an de la insamantare, in lunile iulie-august. Produce in medie 400kg miere la hectar.

Urechea porcului este o foarte buna planta melifera perena si este foarte raspandita. Se obtine o productie de 400-600 kg miere la ha. Mierea este de culoare deschisa, chihlimbarie (aurie), are gust placut de menta si se solidifica in cristale mici. Se seamana in randuri departate de 50 cm, iar norma de samanta este de 2 kg la ha. Infloreste in al doilea an dupa semanat si de aceea este bine sa fie semanata in amestec cu facelia. Productia de samanta este de 500 kg/ha.
Melisa (roinita) creste spontan prin paduri, tufisuri si taieturi. Se cultiva pentru proprietatile ei melifere. Denumirea de roinita vine de la folosirea plantei la prinderea si asezarea roiurilor in stupi. Este o planta perena erbacee ce formeaza o tulpina ramificata, in sectiune este patrata, paroasa, inalta de 30-100 cm. Infloreste in iunie-august. Este o planta sensibila la frig, care merge bine in regiunile mai sudice si mai calde. La noi creste in locurile cu expozitie insorita, ferite de vanturi reci si de ingheturi. Prefera solurile mijlocii, potrivit de adanci, luto-nisipoase. Inmultirea se face prin. seminte sau prin butasi. Semanatul, se face obisnuit toamna, cu masina, in randuri, la o distanta de 40-50 cm intre randuri, la o adancime de 2-3 cm. Samanta fiind mica, se amesteca cu nisip. Norma de samanta este 10-12 kg/ha. Productia variaza, intre 1 500 si 2 500 kg/ha frunze uscate. Ofera albinelor cantitati mari de nectar, care se extrage cu greu si majoritatea este folosita de bondari. Mierea are aroma si gustul fin si placut. Productia de miere este de 150 kg/ha.
Limba mielului este o planta melifera anuala, ierboasa. Tulpina este inalta de 50-60 cm, ramificata, acoperita cu perisori aspri, cu frunzele la baza petiolate si la varf sesile, cu flori mari de culoare albastra, adunate in inflorescente.

Florile tinere si mugurii florali sunt de culoare roza. Infloreste la cca. 35 de zile dupa insamantare. infloritul dureaza 35-40 zile, din mijlocul verii pana in septembrie si chiar octombrie. Daca este cosita dupa ce s-a terminat infloritul, planta infloreste din muguri. Secretia de nectar este foarte abundenta, cea mai intensa in perioada dupa terminarea polenizarii pana la fecundare. Spre sfarsitul infloririi productia de nectar scade simtitor. Nectarul este transparent, incolor si fara miros. Procentul de zahar este ridicat, osciland de la 40 la 77%. Florile de limba mielului sunt cercetate foarte bine de catre albine si aceasta nu se intrerupe nici in timpul infloririi teiului. In afara de nectar, albinele aduna si polen. Culesul de nectar se face chiar in zilele relativ reci cand temperatura aerului la umbra este de 10-12°. Uneori, pe aceeasi floare se pot gasi 2-3 albine. Productia de nectar, dupa determinarile facute de cercetatori, in conditii prielnice, se evalueaza la cca. 200 kg la hectar, adica cca. 172 kg zahar.
Cea mai mare secretie de nectar (23-30%) se realizeaza cand timpul este cald si umiditatea solului depaseste 50%. Solurile mai aride micsoreaza productia de miere.

Limba mielului este o planta medicinala si alimentara. Florile uscate au proprietati farmaceutice. In acest scop, florile se recolteaza cand incep sa se ofileasca, pentru a da posibilitatea albinelor sa le foloseasca. Uscarea florilor se face numai la umbra. Iarba este un nutret bun pentru vite. Limba mielului se dezvolta bine pe pamanturile usoare, bine afinate, profunde si destul de fertile. Se insamanteaza primavara timpuriu, iar norma de samanta este de 30 kg/ha. Dupa rasarire se face raritul, lasand plantele in rand la distanta de 25 cm una de alta. In pamanturile fertile si bine intretinute se insamanteaza singura si se mentine cativa ani. Semintele se scutura usor si de aceea recoltarea trebuie sa fie facuta inainte de a ajunge la maturitate. Plantele cosite se usuca la umbra' si pe urma se recolteaza semintele de pe inflorescentele de la baza.
Iarba sarpelui (limba sau capul sarpelui) este o planta erbacee, bianuala sau perena, din familia Boraginaceae, foarte raspandita in flora spontana. Se cunosc mai multe specii si soiuri: Echium lycopsis, specie anuala, robusta si flori de culoare albastra sau violet-pal,
Echium hierrense este o specie perena, cu frunze ovale punctate si flori de un albastru intens sub forma de clopotei, Echium vulgare este o specie bianuala cu flori de la albastru la violet,
Echium wildpretii are tulpina lemnoasa si flori de culoare roz-rosu.  In primul an, din samanta se formeaza o radacina si apoi o rozeta de frunze; sub aceasta forma planta intra in iarna. Primavara, din radacina care a iernat se dezvolta repede una sau mai multe tulpini viguroase, paroase, inalte de 30-75 cm. Pe aceste tulpini laterale se formeaza ramificatii. Florile sunt grupate catre varful tulpinii. Numele de iarba sarpelui se pare ca poporul l-a dat, dupa asemanarea pe care ar avea-o alcatuirea florii cu capul sarpelui. Abia dupa 2-3 ore de la deschiderea anterelor, se observa o crestere insemnata a staminelor, iar lobii stigmatului se deschid, luand un aspect de limba de sarpe. Florile se deschid in tot cursul zilei incepand de la orele 8-9 dimineata, ritmul de deschidere fiind mai accentuat in prima parte a zilei si se micsoreaza dupa orele 13-14. Primele plante infloresc in prima decada a lunii iunie, iar infloritul se esaloneaza pe o perioada de cca. 30 zile. Florile secreta nectar numai pe timp prielnic, atunci cand nu este seceta si vant. Florile sunt cercetate cu intensitate mare in tot timpul zilei, dar mai ales intre orele 12 si 13. Aceasta planta are o mare valoare melifera. Observatiile facute au aratat ca un hectar de iarba sarpelui poate inlocui 52 ha de hrisca, in conditii favorabile de cules, putand asigura un spor zilnic de 6-8 kg miere de familie. Mierea este de calitate superioara si are culoarea chihlimbarului.
Planta este putin pretentioasa la conditii climaterice si este rezistenta la seceta. Se poate semana primavara si toamna, dar numai in preajma primelor ingheturi. Norma de samanta este de 3-4 kg/ha. Distanta intre plante trebuie sa fie de cca. 30 cm; se pliveste si se rareste.

La cultivarea in gradina, se planteaza intr-un compost format din doua parti pamant de flori obisnuit, una de turba si una de nisip. Dupa un an vor fi transplantate iin vase din ce in ce mai mari, pana la un diametru de 30 de cm. Apoi este suficient sa se inlocuiasca un strat mic de la suprafata pamantului cu compost proaspat. Toamna si iarna plantele trebuie protejate de frig.Se recomanda ca iarba sarpelui sa se semene impreuna cu facelia sau hrisca. Poate fi cultivata si pe terenurile improprii agriculturii: rape, vai adanci si abrupte, terenuri virane, erodate, in dealurile Moldovei si Ardealului, precum si in stepele aride ale Baraganului.
Sulfina (iarba de piatra, molotru, sufulf, sulcina, trifoi mare, melilotus officinalis) este o specie erbacee intalnita prin livezi, prin locuri cu iarba, pe campuri, pe marginea drumurilor, printre semanaturi, prin fanete si locuri cultivate, unde se deosebeste de celelate ierburi prin talia-i inalta (circa 2 m). Se intalneste pretutindeni in tara noastra.

Speciile mai raspandite in flora spontana sunt sulfina galbena si sulfina alba care au forme anuale si bianuale. Contine o substanta aromata denumita cumarina. Procentul cel mai mare de cumarina se gaseste in timpul infloririi. Plantele tinere contin putina cumarina si sunt consumate bine de animale.

Nu este pretentioasa fata de clima si sol. Datorita sistemului radicular puternic este foarte indicata pentru imbunatatirea terenurilor supuse eroziunii, degradate si cu pante mari. Reuseste bine in regiunile de stepa, fiind rezistenta la seceta. Este cea mai buna planta pentru cultivarea saraturilor si pregatirea lor pentru alte culturi. De asemenea, se recomanda pentru fixarea nisipurilor zburatoare. Este un bun ingrasamant verde, imbogatind solul cu azot. Cartofii si cerealele isi sporesc mult productia daca se cultiva dupa sulfina alba anuala, folosita ca ingrasamant verde. Tulpina este inalta, ramificata cu ramuri lungi, formand o tufa viguroasa si inflorescente de culoare alba sau galbena. Sulfina galbena ajunge la maturitate cu 7-10 zile mai devreme decat sulfina alba. Se seamana primavara foarte devreme. Samanta are nevoie de multa umezeala si avand tegumentul tare, este bine sa fie scarificata inainte de semanat. Se seamana in cultura pura si sub planta protectoare. In cultura pura se seamana primavara timpuriu, in randuri dese sau distantate. Cand se seamana in randuri dese (12-15 cm) se dau 20 kg samanta la ha, iar cand se seamana in randuri distantate (40-50 cm) se dau 10-12 kg si se praseste. Perioada de vegetatie este lunga. Pentru productia de seminte se recolteaza atunci cand s-au copt semintele de la baza inflorescentei. Se scutura usor. Cea mai melifera este sulfina galbena bianuala. Inflorescentele acestei varietati sunt galbene si frumos mirositoare. La toate formele de sulfina, producerea nectarului este de lunga durata. Dupa Kopelkievski, sulfina alba produce 200 kg miere la ha. Mierea este aproape incolora. Sulfina alba anuala produce de la 130 la 150 kg miere la ha.
Albinele viziteaza florile sulfinei toata ziua si culeg nectar si polen. Sulfina alba anuala reuseste bine cand este cultivata sub planta protectoare: cereale de toamna sau de primavara, facelia, mustar alb, porumb furajer, in general plante care pa­asesc terenul cat mai timpuriu. Cu cerealele de toamna semanatul se face primavara timpuriu.

Pe langa aceste plante melifere, mai pot fi cultivate, in mod special, levantica si menta buna (descrise la Plante aromatice si medicinale) si sparceta caucaziana (Onobrychis iberica L), descrisa la Plante tehnice si furajere.