Cimentul - istorie si evolutie

CIMENTUL

Cimentul este cunoscut din antichitate  sub denumirea de mortar roman. Dupa destramarea imperiului reteta a fost pierduta fiind redescoperita dupa 1500 de ani, de britanicul Joseph Aspdin, la inceputul secolului XIX. Prima fabrica de ciment a fost realizata in Marea Britanie in anul 1845.

Termenul ciment este adesea utilizat ca sinonim pentru clei sau adeziv; in constructii desemneaza un material care se intareste si adera dupa ce a fost amestecat cu apa.

Cimentul se obtine prin arderea unor amestecuri de argila si piatra de var la 1400 C, in cuptoare rotative lungi de zeci de metri, cu flacara in interior, care folosesc gazul sau pacura drept combustibil. Materialul granular rezultat este clincherul. El se macina fin, rezultand cimentul portland.

Cuptoarele folosesc aproximativ 450g de carbune pentru a produce 900g de ciment portland.

Intr-un cuptor modern, din 40 kg de materie prima se for­meaza 27-30 kg de ciment. Scaderea masei este efectul elimi­narii apei si dioxidului de carbon.

Compozitia cimentului portland este urmatoarea:

Dupa prepararea cimentului acesta este supus unei verificari a calitatii. Astfel se amesteca o parte ciment cu trei parti nisip si se masoara duritatea betonului dupa o saptamana, in aer si in apa. Un ciment bun rezista la o presiune de 194N/cm2.

Cimentul se fabrica in cantitati uriase si este utilizat in constructii. Amestecat cu nisip, pietris si apa, face priza rezultand betonul (armat daca este turnat pe un schelet de otel), un material foarte rezistent si foarte dur.

Cimentul se intareste prin evaporarea lichidului de amestec (care poate fi apa, alcool sau petrol), reactii chimice interioare, hidratare, reactia cu oxigenul sau dioxidul de carbon din atmosfera.