Adaptarea si individualizarea continuturilor in lectiile de matematicǍ

ADAPTAREA SI INDIVIDUALIZAREA CONTINUTURILOR IN LECTIILE DE MATEMATICǍ

Actiunea educationala se concentreaza si se materializeaza intotdeauna intr-un subiect concret, unic in felul sau. "Fiecare om, sustine V. Pavelcu, in acelasi timp, seamana cu toti, seamana cu unii si nu seamana cu nimeni." (1970, pagina 13) Putem distinge, deci, trasaturi general umane, trasaturi tipice si trasaturi individuale. Toate acestea exista ca o sinteza ce desemneaza profilul psihologic individual si confera caracterul de unicitate si irepetabilitate fiecarui individ.

Invatamantul primar ocupa un loc de baza si de el depinde edificiul celorlalte etape ale instruirii si educatiei. La acest nivel, cu truda si migala, se croieste omul de maine, se pun bazele personalitatii viitorilor cetateni ai tarii.

O preocupare prioritara a fiecarui invatator este cunoasterea reala a individualitatii elevilor cu care lucreaza, fapt care conduce la o individualizare a actiunilor pedagogice, la tratare diferentiata a elevilor in functie de posibilitatile si inclinatiile lor. De aceea, dascalul va trebui sa gaseasca mijloace, cai, metode, modalitati de lucru adecvate pentru a face fata provocarilor timpului si pentru a obtine randament maxim in functie de posibilitatile individuale  ale fiecarui scolar.

Tratarea individuala a e elevilor consta in cunoasterea gradului de evolutie a diferitelor procese psihice, a gradului de dezvoltare, a tipului de inteligenta caracteristica fiecarui copil pentru a putea folosi mijloace adecvate in scopul dezvoltarii acesteia la nivelul standardelor scolare. Instruirea diferentiata presupune crearea situatiilor propice fiecarui elev, descoperirea si stimularea intereselor, aptitudinilor si posibilitatilor de formare si afirmare ale fiecaruia.

In lumina "Declaratiei Drepturilor Omului" (ONU-1948), "fiintele umane au drepturi si sanse egale de dezvoltare si manifestare".

Fiecare fiinta umana se naste si se dezvolta astfel incat ajunge sa aiba unele particularitati psiho-fizice relativ comune, dar si particularitati psiho-fizice, mai ales psihice deosebite, particulare, care alcatuiesc individualitatea fiecaruia. Ideea democratica si optimista ca fiecare fiinta umana este destinata sa ajunga un succes, anima, in mod constructiv educatorii si factorii de decizie sociala si educationala sa accepte conceptia pozitiva ca inegalitatea psiho-fizica nu duce in mod automat si fatal la inegalitatea de sanse in dezvoltare si ca, tratarea individuala si diferentiata corespunzatoare fiintei umane poate sa aduca contributii benefice in dezvoltarea personalitatii,  dar si profesional.

Din aceasta perspectiva obiectiva a aparut principiul tratarii individuale si diferentiate a elevilor.

Individualizarea invatarii (tratarea individuala), exprima necesitatea de a valorifica cat mai bine posibilitatile si eforturile individuale, atat in ceea ce priveste persoanele inzestrate, cat si pe cele mai putin inzestrate.

In acest context, sunt folosite strategii de individualizare  a invatarii ca:

sarcini instructive (teme, lucrari etc.), individualizate in functie de aptitudinile, inclinatiile, optiunile, nivelul de dezvoltare intelectuala, coeficientul de inteligenta al fiecarei persoane.

Fise de lucru individualizate, dupa Robert Dottrens in "A educa, a instrui", Bucuresti, 1970, pag.77, de genul:

de recuperare, pentru elevii ramasi in urma la invatatura;

de dezvoltare, pentru elevi buni si foarte buni;

de autoinstruire pentru insusirea tehnicilor de invatare individuala independenta:

de exercitiu pentru formarea priceperilor si deprinderilor;

de evaluare pentru constatarea nivelului de pregatire si asigurarea  feedback - ului;

pregatirea individuala sub forma de meditatii, consultatii, discutii si autoinstruire.

Diferentierea invatarii (tratarea diferentiata) exprima necesitatea de a adopta (potrivi) continuturile si strategiile educationale in functie de particularitatile diferentiate relativ comune unor grupe de persoane, cum ar fi: aptitudini pentru matematica - fizica, tehnice, artistice etc.

Diferentierea invatarii raspunde atat satisfacerii nevoilor tratarii unor particularitati individuale intalnite la mai multi elevi, cat si satisfacerii unor cerinte sociale privind pregatirea specialistilor. Cunoasterea copilului a fost si continua sa ramana conditia forte a educarii sale, ba, chiar mai mult, a transformarii lui intr-un subiect al propriei formari.

Rolul nostru, al invatatorilor, este de a sparge zidul ce se creeaza intre noi si elev si de a ajunge la sufletul copilului, de a cunoaste cauzele care genereaza acele perturbatii. In toate situatiile este nevoie de multa pasiune.

Munca cu omul nu poate fi pe deplin eficienta, daca nu vom tine seama ca fiecare individ are ceva mai bun in el, ceva ce-1 poate inalta si ca prin felul nostru, prin arta de a lucra cu el, cu toata solicitudinea de la caz la caz, putem sa-1 ajutam sa devina, in raport cu acel ceva ceea ce poate fi, ceea ce il doreste familia si mai presus de toti, societatea.

Cunoasterea caracterului intelectual si moral al copiilor a fost pentru mine un ajutor pretios. Am stiut astfel pana unde sa merg cu diversificarea procedeelor pentru a ajunge la un rezultat multumitor pentru fiecare individ al colectivului.

Sunt convinsa ca activitatea mea de cunoastere a fiecarui elev poate fi imbunatatita, ca ea contine inca si erori, dar rezultatele obtinute s-au dovedit a fi aproape de adevar, caci modalitatile de lucru pe care le-am incercat in baza acestor rezultate, au fost eficiente, au dus in mare masura la eliminarea unor lacune in pregatirea elevilor.

Document online: Jocuri muzicale in gradinita Referat: Fisa de evaluare predictiva - evaluare predictiva a achizitiilor prescolare

Dar nu numai caracterul fiecarui copil in parte mi-a fost necesar. A trebuit sa tin seama ca el face parte dintr-o clasa, 'societate' cu mare influenta asupra lui. M-am straduit sa cunosc si aceasta personalitate, "clasa", sa-i dirijez si sa-i indrum forta spre binele fiecarui membru.

De felul cum invatatorul stie sa organizeze munca independenta, sa o faca atractiva si interesanta pentru elevi, depinde insusirea si aprofundarea cunostintelor acestora, in ultima instanta succesul lor scolar.

In orice colectiv de elevi, exista unii elevi cu o capacitate mai mare de lucru, iar altii cu un ritm mai lent.

Este necesar ca elevul sa fie ocupat tot timpul pentru a asigura disciplina clasei,  munca efervescenta si creatoare a tuturor elevilor, sporind increderea in fortele proprii.

Exista cateva principii ale diferentierii, cum sunt:

Dascalul focalizeaza esentialul. In general se uita mai mult decat se memoreaza deci, pentru o invatare eficienta, trebuie sa se accentueze ceea ce este important.

Evaluarea si instruirea sunt inseparabile. Evaluarea trebuie sa fie continua si mai ales formativa, nu doar sumativa.

Invatatorul schimba continutul, procesul si produsul.

Elevii slabi au nevoie de ajutorul dascalului pentru a-si identifica lacunele, au nevoie de activitati structurate cu pasi mici pentru formarea deprinderilor simple in conditii de viteza mica de invatare.

Elevii buni au nevoie sa poata sari la nivelul superior al capacitatii lor, sa lucreze cu produse atractive si situatii deschise in conditii de viteza mare. Un rol important il are aici profilul invatarii. Unii au nevoie de verbalizare deosebita, altii doresc sa scrie, unii lucreaza independent, altii se simt mai bine in grup.

Dascalul trebuie sa tina seama de toti acesti factori atunci cand stabileste procesul, care este suma activitatilor proiectate, sa foloseasca deprinderile cheie ale elevilor, precum si produsul, care este cel mai bun mijloc pentru a demonstra ceea ce s-a invatat.

Toti elevii trebuie sa participe la propria educatie. Dascalul nu poate sa nu respecte diferentele dintre elevi. Acesta respecta nivelul de pregatire al fiecarui elev, asteapta cresterea de la toti elevii, ofera tuturor sansa sa cerceteze, sa exerseze, prin dificultate crescatoare, ofera sarcini interesante, importante.

Profesorul si elevii colaboreaza in invatare. Ei planifica impreuna, stabilesc obiective, monitorizeaza progresul, stabilesc succesele si esecurile.

Dascalul echilibreaza normele individuale si de grup.

Diferentierea continutului se realizeaza prin:

Trunchiul comun/Curriculum la decizia scolii;

Cursuri/activitati complementare celor din programul obligatoriu pentru toti;

Cursuri diferite ca nivel pentru aceeasi disciplina;

Activitate extracurriculara corelata cu cea scolara.

Diferentierea se realizeaza prin modul de organizare a colectivitatii scolare, a activitatii didactice si prin metodologia didactica aplicata.

Se pot distinge patru moduri de organizare a activitatii:

1. Activitatea colectiva, caracterizata prin transmiterea informatiei frontal, de  la profesor catre elev;

2. Activitatea pe grupe, in general omogene, constituite dupa un anumit criteriu;

3. Activitatea pe echipe, grupe eterogene, constituite dupa preferintele elevilor pentru  activitate;

4. Activitatea individuala independenta;

Activitatea pe grupe

a)     In constituirea grupelor, numarul de elevi sa nu depaseasca 6-7, gruparea elevilor se realizeaza dupa un criteriu sau la libera alegere a elevilor si se stabilesc relatiile dintre membrii grupului;

b)     Tipuri de activitati pentru grup: exercitii, rezolvarea de probleme, lucrari practice, studiu de documentare, proiecte etc.

c)      Relatia profesor-elev se modifica astfel: profesorul sprijina elevul, ii stabileste continuturile si materialele necesare, profesorul pregateste activitatea, indruma in punctele cheie, sintetizeaza rezultatele; profesorul NU conduce activitatea;

Pentru diferentierea prin metodologie, este nevoie ca:

- elevii cu capacitate de invatare scazuta sa fie cuprinsi in activitati frontale, dar tratati individual;

- elevii cu capacitati accentuate ale activitatii de invatare sa fie instruiti in grupe, dar cu teme diferentiate pentru activitati independente.

Individualizarea prin munca independenta se poate realiza prin:

teme individuale in clasa/acasa;

munca personalizata, activitate cu continut diferentiat, realizata individual;

Elevul:

parcurge materia in ritm auto-determinat, potrivit propriei structuri (usor, daca lucreaza dupa materiale scrise, dificil, dupa expunerea profesorului);

abordeaza un subiect intr-o anume faza, in functie de cunostintele acumulate anterior;

O privire comparativa a clasei traditionale si a celei diferentiate subliniaza avantajele evidente de instruire diferentiata deoarece:

- diferentele dintre elevi sunt studiate ca o baza pentru proiectare;

- evaluarea este continua si diagnostica ;

- invatarea se concentreaza pe folosirea capacitatilor esentiale pentru a valoriza si intelege conceptele si principiile de baza;

- elevii ii ajuta pe colegi si sunt evaluati pe mai multe cai;

- timpul e folosit flexibil in functie de nevoile elevilor.

In activitatea la clasa, intocmirea fiselor de munca independenta am realizat-o folosind un continut diferentiat, in functie de tematica propusa. Ele ajuta la insusirea temeinica a cunostintelor pe cai cat mai accesibile, specifice diferitelor grupe de elevi si dezvoltarii intelectuale a acestora.

In cadrul orelor de matematica, jocurile didactice au stat la baza alcatuirii unor fise individuale, menite sa cultive spiritul competitivitatii si sa contribuie la dezvoltarea calitatilor gandirii.

Individualizarea si abordarea diferentiata a procesului de instruire la matematica presupune cunoasterea elevilor, investigarea lor permanenta si urmarirea evolutiei lor pentru a le adresa in orice moment sarcini corespunzatoare nivelului lor real de dezvoltare.

Strategia individualizarii si diferentierii invatamantului matematic conduce la o gama foarte variata de forme de lucru si modalitati de organizare a activitatii de invatare. Dascalul trebuie sa gandeasca asupra modalitatilor de imbinare a celor trei forme de activitate( frontala, in grup si individuala), iar in cadrul fiecareia dintre acestea asupra unor sarcini unitare, gradate prin continut si mod de realizare.  Esential este ca toate formele de activitate matematica pe care le desfasoara elevii (la tabla, pe caiete, in grup, pe fise individuale), invatatorul sa urmareasca aplicarea intregului sistem diferentiat al variabilelor acestor activitati: obiective, continuturi, modelul de realizare al sarcinilor, forme de evaluare etc.

Sunt situatii cand se dau elevilor sarcini diferentiate prin gradul de dificultate a continutului, exercitii simple de calcul (9+3; 5x3), altei grupe de nivel i se dau exercitii mai complexe (5x3+24), precum si exercitii care angajeaza creativitatea gandirii. Sunt situatii cand, la tabla, pe caiete, sau pe fise, se dau exercitii presupunand toate gradele de dificultate, lasand insa elevilor libertatea de a rezolva numai pe acelea pe care le pot rezolva. Similara este situatia in ceea ce priveste rezolvarea unei probleme unde se pot formula sarcini multiple: de a o rezolva, apoi de a o rezolva prin alt procedeu, de a o pune in ecuatie, de a compune o problema asemanatoare etc. din care fiecare elev parcurge atat cat poate in ritmul sau propriu sau depasindu-l progresiv.

Problema diferentierii in lectiile de matematica creeaza un spatiu intins pentru creativitatea  invatatorului. Important este ca el sa realizeze cerintele Curriculum-ului printr-o gama caa mai bogata de modalitati de diferentiere metodica a predarii invatarii matematicii.

Scopul imediat al tratarii diferentiate este eliminarea certa a unor ramaneri in urma, iar scopul final il constituie sporirea randamentului scolar, in perspectiva profesionala. Diferentierea se traduce prin modelare a atitudinii inegale fata de invatatura. Printr-o abordare diferentiata se creeaza premisele unui invatamant eficient, efectul este ameliorator si reprezinta o cheie a succesului scolar.

Pentru a favoriza cunoasterea elevilor si tratarea lor diferentiata, invatatorul va trebui sa-si formeze in timp competente psiho-relationale si manageriale si sa dezvolte in clasa anumite tipuri de relatii, actionand sincronic si integral.

Tipurile de relatii in tratarea diferentiata sunt: relatii de comunicare cu elevii(folosirea diferitelor canale si limbaje), relatii de responsabilitate( orientarea spre obiectele propuse studiului optional; primirea unor sarcini, responsabilitati, de catre elevi, in functie de ce poate fiecare lider de grup . ), relatii de putere(capacitatea invatatorului de a influenta comportamentul unui grup, al unei clase, al unui individ, pentru ca acesta sa realizeze ceva, sa dea elevilor motivatia precum si satisfactia ca ei sunt solicitantii unei actiuni).

In concluzie, tratarea diferentiata presupune o proiectare atenta si dinamica, talent si tact, pentru a construi in mod circumstantial acele trasee si artificii metodice pentru a propulsa fiecare elev la un nivel al solicitarilor corespunzator puterilor fiecaruia.

Experienta de pana acum a aratat ca, acolo unde competenta si pasiunea, receptivitatea si spiritul novator, creatia si creativitatea sunt puse in slujba obtinerii unor rezultate superioare, noua calitate a procesului de predare-invatare, trece din sfera conceptelor in cea a infaptuirilor.

Convinsa fiind ca munca invatatorului are efecte asupra eternitatii si nu poate spune unde se opreste influenta sa, voi continua activitatea la catedra indemnand elevii la efort si staruinta, incurajandu-i in spontaneitatea si fantezia lor creatoare, cautand sa creez o atmosfera calma, calda, propice studiului.

"Educatia numai atunci este eficace, cand trateaza pe fiecare conform cu natura sa si cand da fiecaruia hrana mintala de care el are nevoie." (P.Stefanescu-Goanga)

Bibliografie

1. Cretu, T.-Stimularea potentialului intelectual al copiilor in vederea obtinerii succesului scolar, Bucuresti, Editura Semne, 2003;

2. Dancila E., Dancila I.-Matematica pentru bunul invatator, Editura Erc Press, Bucuresti;

3. Dotrens, Robert-L'enseigment individualise, Delachaux et Nietale-Neuchatel, Luisse, 1971, page 28-50;

4. Neacsu, Ioan-Motivatie si invatare, EDP, Bucuresti, 1978;

5. Rosu, Mihail, Roman, M.-Matematica pentru perfectionarea invatatorilor, Ed. ALL Educational, Bucuresti, 1995;

6. Sincan, E.-Cresterea eficientei invatarii matematicii in clasele primare, Invatamantul primar, vol. I.

7. Tarcovnicu, V.-Invatamantul frontal, individual, invatamant pe grup, EDP, Bucuresti, 1981;