Concepte operationale clasa a x-a

ABATERI DE LA CALITATILE GENERALE ALE STILULUI – Calitatile generale ale stilului se regasesc in operele literare, dar ele pot fi considerate si calitatile obligatorii ale vorbirii cultivate, cerute de normele limbii literare. Abaterile de la calitatile generale ale stilului care trebuie evitate in vorbirea cultivata, apar in operele literare, utilizarea lor avand intentie stilistica.
Abaterile de la claritate :
obscuritatea rezulta din erorile de folosire a limbii la unul sau mai multe niveluri ;
non-sensul exprima o contradictie logica generatoare de absurd ;
paradoxul este combinarea unor idei cu sensuri opuse sau contradictorii ;
echivocul rezulta din formulari care pot avea cel putin doua sensuri fara a permite optiunea pentru unul dintre ele ;
pleonasmul consta in repetarea aceleiasi idei prin doua cuvinte aflate in relatie de subordonare ;
tautologia consta in repetarea aceleiasi idei prin doua cuvinte aflate in relatie de coordonare ;
ermetismul este incifrarea intentionata a comunicarii.
Abaterile de la proprietate :
folosirea improprie a unor cuvinte sau constructii ;
amestecul de elemente caracteristice unor stiluri diferite.
Abaterile de la corectitudine :
solecismul este o greseala de natura sintactica ; apare in propozitie prin dezacorduri, iar in fraze prin folosirea nepotrivita a elementelor de relatie ;
anacolutul este incrucisarea a doua constructii sintactice diferite.
Abaterile de la precizie :
prolixitatea consta in aglomerarea comunicarii cu multe cuvinte inutile si nelalocul lor ;
digresiunea este indepartarea de la ideea centrala a comunicarii prin dezvoltarea altor idei.
Abaterile de la puritate se realizeaza prin amestecul de registre lexicale (arhaisme, neologisme, regionalisme, elemente de argou).

Calitatile particulare ale stilului confera originalitate in exprimarea orala si scrisa. Ele sunt :
naturaletea (exprimarea fireasca si cu stapanire deplina a resurselor limbii) ;
simplitatea (utilizarea cuvintelor si a structurilor sintactice cu frecventa mare in limba) ;
armonia (perfecta concordanta a conmponentelor fiecarui nivel al limbii);
concizia (concentrarea exprimarii si reducerea ei la strictul necesar);
oralitatea (folosirea in comunicare a elementelor de limba vorbita).


ABATERI DE LA CALITATILE PARTICULARE ALE STILULUI -
cacofonia (combinatii de sunete de la finalul si inceputul cuvintelor, stridente sonor, care produc asociatii semantice neplacute) ;
poliloghia (exprimarea de tip logoree, plina de confuzii si ambiguitati).

ACCENT - pronuntarea apasata,  "proeminenta" a unei silabe.

ACRONIA - este un artificiu in constructia unui text narativ ce instaureaza neconcordanta dintre timpul real al desfasurarii evenimentelor si cronologia lineara (ideala) a nararii lor. Procedeul este folosit pentru: nararea in planuri diferite, explicari, rememorari.

ACTUL GRATUIT - este o actiune umana care este in afara oricarui sistem moral si nu se poate justifica decat prin el insusi. In literatura, apare ca forma de manifestare a personajului cu traseu interior discontinuu si este introdus de Dostoievski, prin romanul "Crima si pedeapsa".

ACTIUNEA - ca totalitate a evenimentelor, se constituie prin trecerea dintr-o situatie in alta, prin situatie intelegansdu-se relatia dintre personaje la un moment dat. Trecerea dintr-o situatie in alta se realizeaza prin :
introducerea de personaje noi ;
inlaturarea personajelor vechi ;
modificarea legaturilor dintre ele.

AFORISM - sentinta care rezuma o idee importanta in putine cuvinte.

ANALEPSA - este evocarea ulterioara a unui eveniment anterior fata de punctul in care ne aflam al istoriei. Are rolul de a completa perspectiva asupra unui personaj, eveniment etc.

ANALIZA PSIHOLOGICA - este o modalitate de sondare a subiectivitatii personajului pentru a evidentia tensiunile, cautarile, traumele vietii interioare. Pana in secolul al
XX-lea, dezvoltarea psihologiei, a psihanalizei, interesul manifestat de alte stiintepentru viata interioara au produs in literatura nu numai o schimbare tematica, ci si o diversificare a tehnicilor de investigare a personajelor.
Analiza psihologica intreprinsa de Ioan Slavici are ca obiect atat sufletul individual, cat si pe cel colectiv. Mijloacele de investigatie si de expresie sunt realiste. Analiza psihologicase poate realiza in planul personajului prin dialog, stil indirect liber si prin monolog interior.

ANTAGONIST - al doilea actor, cu rol de adversar;

ANTICALOFILIE - renuntarea la stilul frumos ;

ANTICIPAREA - este o modalitate de a prefigura evolutia personajului realizata prin replici, prin gesturi sau situatii care anuta evenimentele ulterioare, hotaratoare in desfasurarea faptelor. Desi anticiparea nu este indicata, pentru a se evita previzibilitatea actiunii, autorulo romanului Ť Ion ť  o foloseste totusi cu intentia de a asigura ritmul si dramatismul faptelor relatate, de a orienta asteptarile cititorului ;

ANTICLIMAX – este opozitia in acelasi context (mai restrans - o fraza, mai larg - intreaga opera) a doua gradatii : una ascendenta si cealalta descendenta. Anticlimaxul implica asadar existen. Anticlimaxul implica asadar existenta unui climax.

ANTIROMANUL - este o opera literara in proza, polemica si radicala, care tinde sa prezinte realitatea (exterioara sau interioara) fara a se supune conventiilor romanului. Inglobeaza forme experimentale caracteristice modernismului si se distinge prin : lipsa subiectului evident, episoade fara legatura intre ele, minima dezvoltare a personajelor, descrierea obiectelor care abunda, sufocand spatiul romanesc. Nu se urmareste verosimilul, ci suprimarea lui prin : amestec de planuri, colaje, schimbari de registru, digresiuni, citate, introducerea unor pasaje nonfictionale, a stereotipiilor de limbaj etc.

ANTITEZA - se realizeaza prin contrastul dintre doi termeni care au o parte identica sau comuna.

ARHAISMELE - sunt forme lexicale, fonetice, morfologice sau sintactice specifice unei perioade indepartate in raport cu momentul prezent, care fie au disparut, fie se folosesc foarte rar, fiind considerate invechite.
In comunicarea litarara, notiunea de arhaism poate fi folosita diferit, in functie de instantele comunicarii :
pentru a desemna cuvintele folosite de autor in mod intentionat ( cu intentie stilistica) pentru a reprezenta un anumit timp istoric ;
pentru a desmna cuvintele resimtite de un cititor concret al unui text literar ca disparute din limba sau invechite.

AUTENTICITATEA - este o trasatura caracteristica a prozei de analiza, implica refuzul schematismului psihologic si al problematicii exclusiv sociale. Presupune sinceritate absoluta, banalitate scoasa de sub tirania semnificativului, renuntare la stilul frumos (anticalofilie). Autenticitatea reprezinta conditia esentiala a originalitatii si primeste statutul de valoare estetica.
Principiul autenticitatii in literatura este o conventie care vizeza reducerea distantei dintre existenta reala si universul secund al operei. Functionarea sa poate fi urmarita atat la nivelul formei operei literare, prin optiunea pentru tipuri de comunicare cat mai putin distantate de cele din viata, cat si la nivelul continutului, prin abordarea unor teme mai putin canonice : egoismul, sinuciderea, viata anosta, sexualitatea. Conceptia despre autenticitate, ca si solutiile de a o realiza difera in functie de factoti obiectivi (contextul socio-cultural in care traieste scriitorul), si subiectivi (individualitatea creatorului).

AUTORUL ABSTRACT - este o versiune a autorului concret, proiectata in opera ;
rezulta din lectura operei, nu tine, in mod obligatoriu de intentia autorului concret ;
este creatorul lumii operei ;
prezenta sa in text poate fi mai mult sau mai putin discreta ;
exprima in mod indirect o anumita viziune asupra lumii, care se poate deduce din universul reprezentat, teme , idei, personaje etc. ;
distinctia dintre autorul concret si autorul abstract se poate evidentia la nivelul optiunilor politice, ideologice, filozofice exprimate intr-o opera literara ; nu o data aceste optiuni sunt in opozitie fata de cele ale autorului concret.

AUTORUL CONCRET - este creatorul real al unei opere literare;
este o personalitate independenta de opera literara, cu propria sa biografie;
apartine lumii reale, si nu lumii fictionale, deci traieste intr-o anumita epoca istorica

BASMUL - este o creatie literara care la origine se comunica nemijlocit, prin viu grai, de la un povestitor catre ascultatorii sai.

BASMUL CU ANIMALE - povestire cu protagonisti animale carora li se gasesc corespondent in ordinea umana pe baza unor trasaturi specifice. Ex : Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani ;

BASMUL CULT - imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular ;
tiparul narativ si funtiile specifice dansului popular sunt preluate in basmul cult ;
adoptarea speciei popularede catre un scriitor se face din perspectiva modului sau propriu de a concepe lumea si a stilului care il invidualizeaza.

BASMUL FANTASTIC - naratiune in care este reprezentata o lume neobisnuita, de proportii fabuloase. Ex : Harap-Alb, Povestea porcului.

BASMUL NUVELISTIC - naratiune care asimileaza intr-un orizont fabulos sau hiberbolic aspecte de existenta cotidiana. Ex : Soacra cu trei nurori, Povestea lui Stan Patitul.


CARACTERIZAREA DIRECTA- modalitate de realizare si caracterizare a personajului principal ; Caracterizarea directa poate fi realizata de catre :
narator (prin portretul fizic si/sau moral, prin comentarii explicite, aluzii) ;
personajul insusi (autocaracterizarea prin marturisiri facute altor personaje, autoanalize monologate) ;
alte personaje (prin marturii, descriri etc.).

CARACTERIZAREA INDIRECTA - modalitate de realizare si caracterizare a personajului principal ; Caracterizarea indirecta se deduce din :
actiunile, atitudinile, opiniile exprimate de personaj ;
mediul in care traieste : orasul, casa, interiorul, dar si familia, grupul sau societatea in care evolueaza ;
limbajul folosit
CATEGORIA TIMPULUI - in naratiune presupune diferite tipuri de relatii :
cronologia priveste raportul dintre felul sum se succeda evenimentele in discurs si felul cum se scceda aceleasi evenimente in istorie,
durata sau "viteza" temporala se refera la raportul dintre durata variabila a elementelor istoriei si preudodurata relatarii lor in discurs ;
frecventa priveste posibilitatea de repetare a discursului si a istoriei ;
distanta temporala se stabileste intre faptele petrecute si momentul enuntarii lor.

*CATEGORII TEXTUALE
Textul este un ansamblu de fraze aflate in relatie si caracterizat prin continuitatea si stabilitatea sensului.
Coeziunea desemneaza modalitatile specific verbale guvernand relatiile sintactice care mentin identirtatea referintei.
Coerenta este o trasatura a organizarii textului, de natura semantica; ea trimite la un anumit sens global al acestuia si asigura integrarea treptata a semnificatiilor in jurul unei teme.

*CEREREA - este un text cu destinatie oficiala prin care o persoana solicita rezolvarea unei probleme personale (sau de grup).
Continut :
formula de adresare (cu precizarea functiei celui caruia i se adreseaza solicitantul) ;
datele solicitantului (nume, functie,adresa) ;
formularea concisa si clara a obiectului solicitarii ;
motivarea solicitarii (eventual, temeiul legal);
semnatura solicitantului, data, localitatea;
functia celui caruia i se adreseaza cererea.

CICLUL ROMANESC - este formula narativa in care autorul prezinta destinele diferitelor personaje si succesiunea generatiilor pe parcursul mai multor perioade istorice. Intr-un ciclu romanesc personajele trec dintr-un roman in altul, autorul aducandu-le alternativ in prim-plan, destinele lor incrucisandu-se, evouand in paralel sau fiind divergente.

CITITORUL ABSTRACT - este destinatarul pe care opera literara il presupune, il proiecteaza, il contine implicit ;
este imaginea receptorului ideal pe care il reclama o anumita opera literara, receptor capabil sa realizeze o lectura corespunzatoare, corecta.

CITITORUL CONCRET - este destinatarul/receptorul unei opere literare ;
este o persoana reala, cu o existenta independenta de cea a autorului ;
traieste intr-o anumita epoca istorica, aceeasi sau diferita de cea a autorului concret.

CITITORUL FICTIV - al unei opere literare caruia i se adreseaza naratorul pe parcursul discursului sau narativ este denumit naratar.

CLIMAX - este figura care consta intr-o gradatie ascendenta intr-un context mai restrans (o fraza) sau mai larg (intregul unei opere) si care are functia stilistica de a mari expresivitatea contextului.

CLISEUL - este o formula verbala uzata, stereotipa si banalizata in forma si/sau in continut, fara valoare expresiva, intrebuintata in imprejurari asemanatoare, dintr-o deprindere facila. Cliseul prezinta interes literar, atunci cand este folosit cu intentie si in exces, capatand caracter de parodie, satira, caricatura si avand functie ironica sau umoristica. Cliseul nu admite variante, are aceeasi usurinta de distributie ca si un cuvant, reprezinta o deviere fata de context. Poate fi pus in relatie de sinonimie cu sablonul, stereotipia, locul comun, automatismul verbal.

*COERENTA - este o trasatura esentiala a romanului realist, care-l face credibil si convingator. Se realizeaza prin diferite reguli: a repetitiei, a noncontradictiei etc. Romanul realist refuza, la nivelul istoriei, loviturile de teatru si situatiile neprevazute, preferand intrigi simple si banale. Multe dintre descrieri, scene, tablouri se scceda intr-o ordine care implica paralelism, gradatie sau antiteza.
Coerenta este o trasatura a organizarii textului, de natura semantica; ea trimite la un anumit sens global al acestuia si asigura integrarea treptata a semnificatiilor in jurul unei teme.

*COEZIUNEA - desemneaza modalitatile specific verbale guvernand relatiile sintactice care mentin identirtatea referintei.

COMICUL - este un mod de reprezentare artistica a realitatii generator de ras datorita evidentieii unui contrast : dintre frumos si urat, dintre esenta si aparenta, dintre valoare si non-valoare, dintre scop si mijloace, dintre efort si realizare, dintre inten, dintre intentie si rezultatul ei.

*COMUNICARE LITERARA/ COMUNICARE NON-LITERARA- Apartenenta unei comunicari verbale la sfera literaturii se poate stabili in functie de mai multe criterii :
-caracterul fictional (chiar si partial) al lumii reprezentate ; artistul nu copiaza realitatea, ci o reprezinta in mod propriu ;
o organizare speciala a comunicarii, diferita de cea a comunicarii uzuale ; o forma lingvistica deosebita, manifestata in limbajul "figurat " ;
modul in care o comunicare verbala constituie o expresie a autorului ei, o exteriorizare cat mai personala, originala a emoomunicare verbala constituie o expresie a autorului ei, o exteriorizare cat mai personala, originala a emotiilor sale ;
efectul, impresia provocata asupra ascultatorului/ cititorului.

*COMUNICAREA ORALA- Comunicarea verbala se diferentiaza dupa modul de transmitere a informatiei : - comunicarea verbala orala ;
- comunicarea verbala scrisa.

*COMUNICAREA SCRISA - Intre comunicarea orala si cea scrisa se stabilesc relatii de contrast :
forma sonora a limbii / forma grafica a limbii ;
mod natural de comunicare / mod artificial de comunicare ;
destinatarul este fizic prezent / destinatarul sete la distanta in timp si spatiu ;
este spontana / este elaborata ;
este mai libera / este mai controlata ;
este momentana / este fixata in scris.
Relatiile de contrast se manifesta si la nivel gramatical si lexical :
fraza de tip juxtapus / fraza cu propozitii subordonate ;
structuri de repetitie, intercalari, fraze neterminate / structuri sintactice elaborate, incheiate, fara intercalari ;
repetitii, clisee, cuvinte de umplutura / evitarea repetitiei prin sinonimie sau prin varietatea constructiei sintactice.

*COMUNICAREA VERBALA / NON-VERBALA- Comunicarea verbala se diferentiaza dupa modul de transmitere a informatiei : - comunicarea verbala orala ;
comunicarea verbala scrisa.

CONFLICTUL - este factorul determinant in desfasurarea actiunii unei opere literare epice sau dramatice. Conflictul poate fi unul exterior, manifestat prin :
confruntarea deschisa ori mocnita dintre personaje (sau grupuri de personaje) avand interese sau conceptii diferite ;
contradictia dintre un personaj si mediul ostil afirmarii sale ca personalitate.
Conflictul poate fi interior, constand in tensiunea care decurge din sentimentele, optiunile contradictorii ale unuia si aceluiasi personaj.
Din perspectiva momentelor subiectului, izbucnirea conflictului se suprapune cu intriga, maxima tensiune cu punctul culminant, iar solutionarea conflictului cu deznodamantul.
Conflictul in romanul realist este generat de obicei de dorinta de parvenire a unui persionaj, de lupta pentru putere sau pentru o pozitie sociala, de meandrele iubirii (impartasite, neinpartasite, interesate, dezinteresate etc.) de obtinere a unei mosteniri.

CONFLICTUL LATENT - este o varianta de conflict prin care se desemneaza o tensiune interioara sau exterioara nemanifestata, dar importanta pentru evolutia personajelor sau a actiunii.

CONFLICTELE SECUNDARE - ale romanului realist pot avea efecte imprevizibile asupra intrigii principale. Ele sunt sustinute, de obicei, de personaje secundare.

CONSTRUCTIA PERSONAJULUI - se realizeaza prin asocierea a doua dimensiuni : una sociala-exterioara, alta psihologica, interioara.

CONSTRUCTIA PROZEI DE ANALIZA - are ca aspecte caracteristice :
acronia ;
dilatarea timpului real ;
atentia acordata faptului banal ;
reproducerea unor documente (prin colaj).

CONSTRUCTIA UNEI OPERE EPICE - poate fi realizata la nivelul formei prin organizarea in capitole, parti, cicluri (constructia externa) sau la nivelul continutului printr-o anumita dispunere a evenimentelor, prin modul in care se stabilesc relatiile dintre ele, prin revenirea unor scene, situatii, personaje etc. (constructia interna) ;

CONSTRUCTIA IN ABIS - este inserarea intr-o naratiune a unui text (titlu, moto, citat, mica istorisire) care-o rezuma sau ii concentreaza elementele semnificative. Este asadar un procedeu de oglindire a textului in el insusi, o autoreflectare.

CRONICA :
cronica domneasca este cronica oficiala, intocmita sub directa supreveghere a domnului care a avut initiativa ei si este expresia punctului de vedere oficial ;
cronica de autor este cronica pe care o intocmeste un invatat laic, un exponent al unei clase sociale care poate avea acces la instructie si are initiativa de a fixa in scris evenimentele ;
cronica anonima (anonimul) este un tip de cronica al carei autor nu este cunoscut ; cercetarile intreprinse asupra acestor opere, incepand cu secolul al XIX-lea, au permis diferite ipoteze privind paternitatea lor ; pentru a desemna presupusul autor se foloseste formula "atribuit lui . ".

CRONOLOGIA - unei opere epice presupune raportul intre succesiunea faptelor si ordinea relatarii lor. Nuvela istorica respecta in linii mari cronologia lineara (relatarea faptelor se face in ordinea in care s-au desfasurat) . caracterul linear nu exclude intreruperile (intoarceri in trecut, pauze descriptive etc.)
.Cronologia priveste raportul dintre felul cum se succeda evenimentele in discurs si felul cum se succeda aceleasi evenimente in istorie.

CRONOTOPUL - denumeste relatia esentiala dintre timp si spatiu intr-o naratiune. Termenul, transpus in teoria literara din stiintele matematice, care l-au preluat din teoria relativitatii, e folosit ca sa desemneze legatura indisolubila dintre spatiu si timp, intelegand timpul ca a patra dimensiune a spatiului. Cronotopul presupune o simbioza intre elementele de ordin temporal si spatial in cadrul aceluiasi intreg, concret si definit. Prin concentrare, timpul devine concret, iar spatiul se extinde si este inclus in miscarea timpului, in miscarea subiectului, a istoriei. Elementele definitorii pentru timp isi afla astfel expresia in planul spatial, iar spatiul capata sens si dimensiune pe plan temporal.
Cronotopii constituie centre de organizare in jurul carora graviteaza evenimentele din istoria romanului ; aici se "innoada " si se "deznoada" firele subiectului.
Cronotopul a fost introdus in teoria literaturii de M. Bahtin(1895-1975), critic literar preocupat de estetica romanului si teoria discursului literar. Exemplele date de Bahtin sunt alese din literatura universala, de la Antichitate pana in secolul al XIX-lea : drumul si intalnirile, castelul, salonul, oraselul provincial.

*CURRICULUM VITAE - (prescurtat C.V.) este un memoriu de activitate extins la intreaga activitate si orientat in functie de scopul intocmirii : angajare, obtinerea unei colaborari externe, a unei burse, inscrierea la un examen de masterat, doctorat etc.
Continut :
date personale complete ;
studii (scolile absolvite, diplome obtinute, stagii de specializare) ;
performante in activitatea de instruire (olimpiade, concursuri) ;
limbi straine cunoscute ;
activitatea profesionala (abilitati si calitati, pasiuni intelectuale si profesionale, preocupari in domeniu, obiective profesionale propuse) ;
recomandari si referinte din partea unor foruri competente sau a unor persoane ;
data si semnatura.

*DEBIT VERBAL - numarul unitatilor minimale (sunete, silabe) emise pe secunda;

DESCRIEREA IN ROMANUL REALIST - este facuta de narator, de un personaj, de un spectator anonim etc. si poate avea urmatoarele functii :
prezentarea cadrului actiunii (spatiu si timp) ;
crearea atmosferei ;
includerea unor elemente cu valoare simbolica si de anticipare ;
crearea impresiei de verosimilitate a lumii fictionale.

*DEZBATEREA - este un tip de discutie pe o anumita tema, cu mai multi participanti, ale caror opinii nu coincid.
Dezbaterea este o forma de dialog care se bazeaza pe un set de reguli mai numeroase decat cele care reglementeaza modul curent de comunicare, conversatia.

DEZNODAMANTUL IN ROMANUL REALIST - este cert, marcheaza o rezolvare a conflictelor, nu lasa loc interpretarilor cititorului, asa cum se intampla in operele literare cu un final deschis.

*DIALOGUL - este o forma de comunicare intre doua sau mai multe persoane care isi trensmit informatii cu diverse scopuri.
Regulile dialogului sunt cooperarea si politetea. Dialogul se stabileste pe trei niveluri : local, secvential si general.
Elemente paraverbale :
accent
intonatie
debit verbal
ritm

DIALOGUL LITERAR - este modalitatea literara care consta din alternarea replicilor a doua sau mai multe personaje dintr-o opera literara, de obicei epica sau dramatica. Este folosit pentru a pune in scena istoria (reprezentarea).

DIGRESIUNEA - consta, de regula, in consideratii ale autorului-narator cu privire la figurile si evenimentele naratiunii ; ele produc o dilatare a timpului discursului.

DISCURSUL - este relatarea unui eveniment sau a unei serii de evenimente si implica instantele comunicarii narative, un narator (care face relatarea), un cititor (care cunoaste cele relatate), si un mod de a face cunoscute evenimentele si personajele.
Discursul este o expunere orala sau scrisa a unei teme in fata unui auditoriu cu scopul de a-l convinge, a-l emotiona.

DISCURSUL DE RECEPTIE - este un discurs academic sustinut de catre un membru nou ales, in fata celorlalti membri ai Academiei. Se rosteste o singura data in viata. Foloseste un anumit tip de stil retoric. Primeste, intotdeauna, un discurs de raspuns care imbina elogiul cu polemica eleganta.

DISCURSUL REPRODUS - poate fi dialogul intre personaje sau monologul unui personaj.
Discursul reprodus este forma cea mai mimetica, prin care este redat discursul personajelor fara nici o modificare, in stil direct sau prin vorbire directa.

DISCURSUL RETORIC - este unul dintre primele procedee prin care naratiunea :
iese din relatarea in stil indirect ;
introduce in text planul personajului ;
are, de obicei, marcile formale ale unei exprimari orale adresate : constructii retorice (interogatii, exclamatii, imprecatii), fraze scurte sau eliptice, aluzia, livrescul, enumeratia etc.

DISCURSUL TRANSPUS - este trecerea cuvintelor unui personaj in vorbire indirecta.
Discursul transpus consta in reproducerea discursului personajelor de catre narator in stil indirect sau vorbire indirecta. Marcile discursului transpus sunt verbele declarative prin care naratorul introduce replicile personajelor la persoana a III-a, comprimandu-le, intrepretandu-le etc.

*ELEMENTE PARAVERBALE :
accent : pronuntarea apasata, "proeminenta" a unei silabe ;
intonatie : curba melodica care se produce datorita variatiilor de inaltime a sunetului in cursul emisiei unei fraze ;
debit verbal : numarul unitatilor minimale (sunete, silabe) emise pe secunda;
ritm verbal: succesiunea de silabe "proeminente" si "neproeminente" intre care se produce o distanta temporala ;

ELIPSA intr-o naratiune este omisiunea unui eveiment sau a unei perioade a istoriei : timpul trait de personaje continua sa se deruleze, dar discursul trece la un alt moment sau eveniment al actiunii. Elipsa solicita o colaborare din partea cititorului; acesta este provocat sa descifreze conotatii, sa descopere cele trecute sub tacere sau comprimate de autor. Literatura moderna utilizeaza frecvent elipsa, sub diferite forme ( ambiguitatea, tacerea, absenta) si la nivelul relatiei dintre istorie si discurs si la nivelul modurilor de expunere, in special al dialogului.
Elipsa este omisiunea din discurs a unor evenimente presupuse de istorie.

EMBLEMA PERSONAJULUI - ca procedeu perticular de caracterizare, poate fi realizata :
printr-un obiect apartinand peronajului ;
printr-un detaliu vestimentar sau de limbaj ;
printr-un loc, un timp evocate ca semnificative pentru personaj.

EPILOGUL - este partea finala a unei opere literare avand un pronuntat caracter conclusiv. Rolul epilogului este acela de a sublinia ideea principala a operei si/ sau de a clarifica evolutia ulterioara a unor personaje.

EPISODUL - este un fragment al isotriei relatand o actiune secundara dintr-o opera epica sau dramatica. Structura fiecarui episod se integreaza in ansamblul operei respective, in unitatea si coerenta acesteia.

EROUL - este personajul principal dintr-o opera epica sau dramatica avand rol esential in actiune. In literatura din Antichitate si din Evul Mediu, eroul este un personaj legendar, cu caracter exemplar, calitatile sale exceptionale situandu-l deasupra celorlalti oameni.
In lucrarea Poetica, filozoful grec Aristotel clasifica eroii din operele de imaginatie in trei tipuri, conform pozitiei lor in raport cu oamenii:
eroi inzestrati cu puteri divine, incomparabile cu insusirile umane (din mituri) ;
eroi cu insusiri superioare oamenilor obisnuiti, care isi domina mediul, savarsesc fapte miraculoase, dar pastreaza caracterul uman (din legene, povesti, basme);
eroi aflati deasupra semenilor peintr-o anume autoritate, dar supusi legilor mediului, jurisdictiei sociale si morale ( din tragedii, epopei);
Cand eroul nu mai apartine unei ordini divine sau semidivine si isi pierde caracterul exemplar (pentru ordinea magico-religioasa, sociala, culturala), el devine personaj, in sensul modern al cuvantului.
Literatura secolului al XX-lea recupereaza eroul in diferite formule, fie anti-erou, fie personajul absent.

ESEUL - este scrierea in proza, de dimensiuni variabile (de la cateva pagini, la un volum intreg) care trateaza intr-o maniera argumentativa personala orice tema din domenii ca :  filozofie, cultura, arta, religie, stiinta etc.
Caracteristici ale eseului :
eseul propune ca obiect al cunoasterii un adevar propriu, subiectiv, posibil, partial, valabil pentru un anumit stadiu al evolutiei spirituale a eseistului ;
sfera de investigatie este nelimitata (arta, natura, lumea ideilor, orice experienta umana) ;
subiectivitatea eseistului implica un raport variabil intre spontaneitate si reflectie, intre lirism si detasare, intre fantezie si rigoare ;
ca metoda, eseul refuza orice norma : mizeaza pe improvizatie, pe fragmentarism, pe lipsa de rigoare care nu inseamna si lipsa de coerenta ;
manifesta ostilitate fata de euditia ostentativa si documentatia excesiva (aparat critic, note, citate savante) ;
permite asocierea libera de idei in jurul unor puncte de vedere care, in final, configureaza o semnificatie ce nu reprezinta solutia definitiva a problemei discutate ;
libertatea de miscare si de initiativa spirituala e, totusi, limitata de pariul pe care-l face fiecare eseit autentic : acela de a adopta un punct de vedere original, inedit.
Stilul eseistic mizeaza pe calitatile particulare ale stilului : naturalete, simplitate, armonie, concizie, umor etc.

EXPOZITIUNEA IN ROMANUL REALIST - se poate realiza prin "convocarea" personajelor mai importante cu un anumit pretext (hora, bal, nunta, joc de carti, calatoria in acelasi compartiment).

*EXPRIMAREA SCRISA- presupune cunoasterea tipurilor de texte scrise care sunt folosite in diverse situatii de comunicare si a regulilor dupa care se produc ele.

FABULOSUL - este un mod de reflectare a lumii caracterizat prin intamplari si personaje care sunt exclusiv produsul imaginatiei, fara corespondent in lumea reala ; calitatile, caracteristicile pe care le presupune universul, de regiula fabulos sunt supranaturale. Fiind la inceput o trasatura a sincretismului primitiv, fabulosul a devenit cu timpul o dimensiune a creatiei artistice.

FANTASTICUL - isi are originea in atractia pentru supranatural si pentru vis a fiintei umane, in functia pe care o au acestea de a permite iesirea din limitele impuse conditiei sale. Jocul cu posibilul a fost transpus in teme care se constituie intr-un adevarat repertoriu al genului :
tema dublului ;
tema pactului cu fortele demonice ;
tema calatoriei sufletelor ;
tema calatoriei cosmice ;
universul fantastic este populat cu fiinte stranii, cu obiecte magice, cu vehicule dintre cele mai ciudate. Aceasta lume supranaturala are multe elemente in comun cu basmul, dar, in acelasi timp, re propriile ei legi.

FINALUL IN ROMANUL REALIST - evidentiaza viziunea scriitorului care intentioneaza sa realizeze o reprezentare a lumii la fel de complexa si de adevarata ca si a celei reale si asigura coerenta elementelor care compun intregul, precum si unitatea viziunii artistice.

FLUXUL CONSTIINTEI - este o modalitate de reprezentare a vietii interioare in fictiune prin mimarea miscarilor psihuce si a cursului sinuos al gandurilor spontane ale personajului. El se bazeaza pe asocierea libera de idei si ignorarea succesiunii logice sau cronologice a evenimentelor.

FOCALIZAREA - reprezinta perspectiva din care evenimentele unei naratiuni sunt aduse la cunostinta cititorului de catre autor. Ea implica si concentrarea evenimentelor prin revenire, insistenta etc.

FOCALIZAREA EXTERNA - inregistreaza evenimentele asemenea camerei de luat vederi ;
aduce in fata cititorului fapte brute, fara sa le insoteasca de judecati si comentarii ;
nu are acces la gandurile, trairile personajului.

FOCALIZAREA INTERNA- urmareste gandurile personajului si patrunde in constiinta acestuia ;
da cititorului impresia ca percepe si judeca fiintele si lucrurile ;
recurge la verbe de perceptie (a vedea, auzi, a simti, a dori, a crede ) ;

FOCALIZAREA ZERO - descrie realitatea din perspectiva naratorului omniscient ( care vede si stie tot) ;
ofera o viziune globala ;

FORMULA FINALA, FORMULA INITIALA, FORMULA MEDIANA - Inceputul si sfarsitul basmului sunt marcate prin formule initiale si finale, care incadreaza discursul narativ, inlesnind trecerea din lumea reala, exterioara textului, in lumea fictionala, care, in cazul basmului, este o lume fabuloasa; in cuprinsul basmului apar si formule mediane.
Rolul formulelor initiale si finale:
inrameaza lumea pe care o comunica povestitorul, avertizand asupra specificuljui ei;
fac trecerea de la lumea reala din afara operei la lumea fictionala din interiorul operei;
avertizeaza si pregatesc ascultatorul sa intre in conventia unei comunicari literare;
marcheaza distanta dintre comunicarea nonliterara si comunicarea literara.

FRAGMENTUL - in literatura, este un text de dimensiuni reduse care exprima o idee sau o imagine cu o mare forta de expresie. In filozofie este opusul sistemului.

FUNCTIA BASMULUI - este o situatie-tip bine definita din punctul de vedere al semnificatiei ei pentru desfasurarea actiunii.
Succesiunea functiilor este aceeasi, indiferent de basm. Unele functii pot lipsi (de exemplu, inselaciunea), altele, cum ar fi prejudicierea - lipsa, calatoria, lupta, victoria sunt prezente in orice basm. Unele functii sunt dispuse in perechi : interdictie-incalcare, lupta - victorie etc. aceeasi functie se poate repeta, de obicei, de doua sau de trei ori.

FUNCTIILE LECTORULUI - de a intelege textul ( in termnei de comunicare, de a decoda si de interpreta mesajul) ;
de a evalua textul (de a avea o anumita atitudine fata de text, de a-l "judeca") ;
de a coopera ( de a raspunde la solicitarile de producere a sensului oprerei pe care i le adreseaza emitatorul mesajului, autorul operei literare).

FUNCTIILE PORTRETULUI
Functia de informare. Portretul da posibilitatea descoperirii personajului, a reprezentarii lui, permite cunoasterea statutului sau social, a convingerilor sale etc.
Functia de revelator ( de dezvaluire). Fizionomia, tinuta pot dezvalui gandurile si intentiile secrete, pot indica defecte sau calitati care anticipeaza ori explica o anumita evolutie.
Functia simbolica. Portretul poate sa fie reprezentativ pentru o categorie sociala, o trasatura umana, o tipologie etc.

GENURILE - sunt tiparele de baza ale literaturii, determinate de modalitatea in care scriitorul se comunica pe sine in opera literara.

GENUL DRAMATIC - implica o comunicare indirecta a autorului, prin reprezentare, cu ajutorul personajelor.

GENUL EPIC - desemneaza un mod de comunicare indirecta a autorului, prin prezentare si reprezentare a unor evenimente. Naratiunea este specifica acestui tip de comunicare literara.

GENUL LIRIC - denumeste un mod de comunicare aparent directa a autorului.

GRADATIA - consta in succesiunea acelorasi elemente intr-o variatie ascendenta sau descendenta care evita primejdia monotoniei.

INCIPITUL - este o formula de inceput a unui roman (a unei nuvele) care se tine minte si are consecinte in desfasurarea ulterioara a operei.

INSTANTELE COMUNICARII LITERARE DE TIP NARATIV :
concrete : autor concret - cititor concret ;
abstracte: autor abstract - cititor abstract;
fictive: narator - naratar.

*INTONATIE - curba melodica care se produce datorita variatiilor de inaltime a sunetului in cursul emisiei unei fvraze.

INTRIGA - este acel moment al subiectului unei opere epice sau dramatice care marcheaza aparitia sau uneori chiar intensificarea conflictului, innodarea firelor actiuni, acele fire care se vor "deznoda" in final. Intiga fixeaza datele actiunii si prefigureaza evolutia ei.

INTRIGILE DESTINULUI - sunt:
Intriga melodramatica in care un sir de nenorociri nemeritate se abate asupra unui erou simpatic cititorului, dar carui slabiciune duce la nenorociri, provocand mila cititorului.
Intriga sentimentala este construita invers : eroul simpatic si uneori slab iese invingator dintr-o serie de nenorociri.
Intriga tragica are un erou simpatic, care determina, intr-o oarecare masura, nenorocirile abatute supra lui si care-si descopera mai tarziu propria responsabilitate.
Intriga apologetica are un erou puternic, care trece printr-o serie de obstacole pe care le depaseste pana la sfarsit, ceea ce starneste admiratia si respectul cititorului.
Intriga sanctiunii are un erou ale carui calitati "satanice" pot provoca admiratia cititorului, dar nu si simpatia ; istoria acestui erou se incheie cu esecul, cu infrangerea.
Intriga cinica consacra triumful unui personaj rau, in locul sanctiunii finale.

INTROSPECTIA - este o modalitate specifica nuvelei si romanului de analiza psihologica prin care personajul isi sondeaza starile sufletesti pana la nuante infinitezimale. Procedeul literar specific de realizare a introspectiei in romanul modern este monologul interior.

ISTORIE (DIEGEZA) Termenul desemneaza intr-o opera literara "continutul" narativ (evenimentele reale sau fictive) care se constituie intr-un univers autonom, cu legi proprii, un corespondent al vietii.

LECTORUL - este un participant la lumea fictionala, se solidarizeaza cu opera, identificandu-se cu eroii ei ;
este un spectator al lumii fictionale, o contempla detasat, fara a se implica in evolutia personajelor.

LECTURA - este ansamblul activitatilor perceptive si cognitive, urmarind identificarea si intelegerea (comprehensiunea) mesajelor transmise prin scris. Este conditionata de urmatorii parametri : textul, contextul, lectotul, codurile.

LITERATURA ABSURDULUI - este o expresie mai mult su mai putin directa a neputintei de a intelege si de a ordona lefile generale ale existentei, ale lumii. Desi sensurile obisnuite ale cuvbntului absurd sunr "incoerent", "irational", "ilogic", operele care-l exprima, prin structura si sens, nu sunt absurde, ele avand frecvent un caracter simbolic ( Strainul de Albert Camus, Castelul si Procesul de Franz Kafka etc.). Ele insceneaza absurditatea existentei. Urmuz poate fi considerat un predecesor pe plan european al acestei literaturi prin faptul ca reprezinta latura comica a incoerentei limbajului.

LITERATURA(acceptiile termenului) :
set aparte de discursuri, diferite de comunicarea cotidiana si de discursurile stiintifice prin marca distinctiva a "literaritatii" (ceea ce face dintr-o opera data o opera literara) ; prin extensie, reusita estetica ;
disciplina de studiu (profesor de literatura) ;
sistem sau institutie : ansamblul institutiilor si indivizilor care participa la activitatea literara intr-o epoca data sau in ansamblul unei culturi nationale (literatura veche, literatura contemporana, literatura est-europeana etc.) ;
totalitate a ceea ce e scris si tiparit intr-un anumit domeniu (ex. : literatura de specialitate, literatura medicinala, literatura pedagogica etc.).

MAXIMA - regula morala enuntata in generalitatea ei;

MEMORIA INVOLUNTARA - este tehnica de creatie care permite incadrarea amintirilor in fluxul duratei, dar numai pe acelea spontane, nedirijate, necautate intentionat. Amintirile involuntare, provocate de un cuvant, o culoare, o melodie formeaza ample digresiuni care pulverizeaza structura romanului.

*MEMORIU DE ACTIVITATE - consemneaza rezultatele unei activitati indiviaduale si completeaza, de obicei un dosar personal in vederea obtinerii unei gradatii superioare sau a unei avansari.
Continut:
datele personale ale celui care il intocmeste;
informatii asupra activitatii si rezultatelor obtinute intr-o perioada delimitata de timp si intr-un anumit domeniu ;
aprecieri ale forurilor competente in legatura cu activitatea depusa, recomandari ;
data, localitatea, semnatura.

METAMORFOZA - este transformarea unei fiinte sau a unui obiect in ceva diferit de natura sa primara. Metamorfoza este specifica ordinii supraumane si apare atbt in basme, cat si in literatura fantastica.

METAROMANUL - Romanul devine autoreflexiv, subiectul sau este insusi actul scrierii romanului. Modelul, Falsificatorii de bani de André Gide, a proliferat in toate literaturile europene.

MODALITATILE NARATIUNII - categorie a naratiunii ca discurs. Modalitatile naratiunii prin care se aduce la cunostinta istoria sunt : prezentarea si reprezentarea.

MONOLOGUL - este o modalitate de realizare a comunicarii orale, caracterizata prin vorbirea (discursul) neintrerupta a unei persoane care isi exprima ganduri, stari, sentimente in fata unui auditoriu. In functie de scop (informare, emotionare, persuasiune, destindere) si de situatie exista mai multe forme de monolog :
interventia - inserarea propriei opinii intr-un dialog sau intr-un alt monolog ;
relatarea - expunerea succinta si coerenta a unui punct de vedere ;
povestirea orala - forma cea mai ampla a monologului, asigura informarea si posibilitatea de evaluare a receptarii.

MONOLOGUL INTERIOR - este forma narativa prin care personajul isi analizeaza propriile stari sufletesi. Este tipul de enunt cel mai apropiat de intimitatile gandirii. Monologul interior nu are un interlocutor determinat si poate fi considerat extensie a unei replici intr-un dialog (functiile sale difera de cele ale monologului propriu-zis). Foloseste persoanele I, a II-a, a III-a in functie de contextul tematic in care apare (memorialistic, relatare obiectiva).
Monologul interior - este procedeul literar folosit pentru a dezvalui interioritatea personajului, inca din secolul al XIX-lea. Prozatorii moderni ai secolului al XX-lea rafineaza tehnica monologului interior, punandu-l in relatie cu monologul si cu dialogul.

MOTOUL - este un pasaj relativ scurt, plasat la inceputul unei opere epice, dar si la inceputul unei parti sau a unui capitol din aceasta. Poate fi un citat dintr-o alta scriere, o reflectie, un dicton, un proverb sau o replica celebra. Motoul realizeaza o directionare a lecturii, semnalizeaza aluziv o intentie a autorului, avertizeaza ca textul pretinde un tip de lectura erudit, bazat pe referinte culturale. Motoul dubleaza textul cu un altul de "sprijin" si obliga la descoperirea acestuia in structura de adancime, disimulata de conflictul, personajele, perspectiva narativa din structura de suprafata a operei.

NARATORUL - este instanta tipica a textului narativ literar. Autorul abstract este cel care a creat universul romanesc caruia ii apartine naratorul. Naratorul comunica lumea narata unui cititor fictiv.
Naratorul poate fi :
o instanta narativa anonima care nu participa la actiune;
un personaj care joaca un rol in lumea narata.
Caracteristicile naratorului :
este cel care comunica lumea creata de autorul abstract, este cel care intermediaza intre autor si opera litarara ;
este o figura creata, care apartine ansamblului operei literare ;
pare la prima vedere identic cu autorul, dar este o figura autonoma, creata de autor, ca si personajele romanului.

NARATORUL "COLPORTOR '' - Relateaza o actiune la care n-a luat parte direct, dar in care se implica afectiv, cunoscand-o bine din marturia unui apropiat care a fost implicat in aceasta si pretinde ca vorbeste in numele lui.

NARATORUL CREDITABIL - (sau infailibil) actioneaza si vorbeste in conformitate cu regulile care ordoneaza lumea operei. El dezvaluie ceea ce stie despre faptele relatate. De multe ori, marturia unui narator creditabil e completata sau contrazisa de a altor naratori. Naratorul creditabil spune ce stie despre anumite fapte in timp ce le relateaza, inainte sau dupa desfasurarea acestora.

NARATORUL MARTOR - ia parte la actiune in caliatate de personaj secundar, prezent la momentele mari ale actiunii, are statut mai degraba de observator decat de participant activ .

NARATORUL NECREDITABIL - nu dezvaluie tot ce stie despre intamplarile relatate, el nu divulga anumite fapte sau detalii. Omisiunea poate fi intentionata sau involuntara, constienta sau inconstienta. Naratorii necreditabili se deosebesc in mod simtitor intre ei in functie de gradul de implicare in faptele relatate ori in functie de distantarea fata de ele.

NARATORUL OBIECTIV IN ROMANUL REALIST - face o relatare voit neitra si impersonala a evenimentelor la care iau parte personajele. El nu intervine in desfasurarea actiunii prin comentarii sau explicatii.

NARATORUL OMNISCIENT - este naratorul care domina universul operei, care stie totul despre personajele si intamplarile pe care le relateaza, care poate dezvalui chiar si gandurile ascunse ale personajelor. Omniscienta naratorului se realizeaza fie prin interventii directe si explicatii, fie prin comentarii si generalizari facute dintr-o perspectiva neutra.

NARATORUL PERSONAJ - participa la actiune, de cele mai multe ori este personaj principal.

NARATIUNEA - este un mod de comunicare al carui obiect sunt fapte, intamplari in succesiune.

NARATIUNE CU CADRU - Povestirile compun de multe ori un ciclu unitar, naratiunea cu cadru, numita fie povestire in rama, fie povestire cu seratare. Modelul naratiunii cu cadru este oriental ( O mie si una de nopti) si occidental, cultivat din Renastere pana in epoca moderna :
in litaratura italiana - Decameronul de Giovanni Boccaccio ;
in litaratura franceza - Heptameronul de Margaretade Navarra ;
in literatura engleza - Povestirile din Canterbury de Geoffrey Chaucer.
In secolul al XIA-lea traditia ciclului narativ o continua romancierii mari din literatura franceza (Balzac, Povestiri desucheate), engleza (Charles Dickens, Schitele lui Boz) sau rusa (N.V. Gogol, Serile in catunul de langa Dikanka si I.S. Turgheniev, Povestirile unui vanator).

NARATIUNEA LA PERSOANA A III-A - se caracterizeaza prin existenta unui narator care nu este prezent in istorie ca actor. Punctul de vedere din care este privit universul operei intr-o naratiune la persoana a III-a poate fi atat al naratorului, cat si al actorului.

NARATIUNEA LA PERSOANA I - se caracterizeaza prin existenta unui narator care este prezent in istorie si ca personaj (actor).

NARATIUNEA CA DISCURS - implica doua categorii : timpul si modalitatile ;

NARATIUNEA CA ISTORIE - are in centrul ei actiunea si personajele aflate in anumite raporturi. O lege a repetitiei guverneaza opera literara si repetarea afecteaza actiunea, personajele sau amanuntele descrierii. Formele repetitiei pot fi : antiteza, gradatia, paralelismul (nume identice cu ale anumitor figuri retorice) .

"NOUA STRUCTURA" - presupune :
optiunea pentru modelul narativ proustian ;
ca valoarea suprema autenticitatea, care devine si o forma de manifestare a solidaritatii de generatie, fiind apreciata intre altii de Mircea Eliade, Anton Holban, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu ;
accentul pus pe subiectivitate din care deriva importanta perspectivei actoriale ;
ca problema centrala timpul conceput ca durata, renuntarea la cronologie ;
inovatii in plan narativ care au ca efect modernizarea relatarii si amplificarea functiilor monologului interior.

NUVELA - este o specie a genului epic in proza cu o actiune mai ampla decat a schitei si a povestirii si cu o constructie mai complexa datorita conflictelor mai numeroase, numarului crescut de personaje, precum si posibilitatii de evolutie a personajelor principale.

NUVELA FANTASTICA - Mihai Eminescu: Sarmanul Dionis;
I.L. Caragiale : La hanul lui Manjoala ;
Vasile Voiculescu : Pescarul Amin, Ultimul Berevoi ;
Mircea Eliade : La tiganci.

NUVELA ISTORICA - Costache Negruzzi: Alexandru Lapusneanul ;
Al. Odobescu : Mihnea Voda cel Rau, Doamna Chiajna ;

NUVELA PSIHOLOGICA- Ioan Slavici: Padureanca, Moara cu noroc;
I.L. Caragiale: In vreme de razboi. O faclie de Paste ;
Liviu Rebreanu: Catastrofa, Itic Strul, dezertor ;
Gib. Mihaescu: La Grandiflora, Vedenia;
Trasaturile nuvelei psihologice :
Orientarea manifesta spre univesul actualitatii imediate ;
Analiza procesului de integrare a individului patriarhal in mondenitate si a efectelor dramatice asupra vietii sale sufletesti (tipul inadaptatului);
Conflictele vizeaza nivelul existential al personajului, nu numai pe cel social (cotidian) sau sentimental, dat pot sa implice si mentalul colectiv;
Descopera complexitatea sufletelor simple (tarani, targoveti, hangii, jandarmi);
Temele predilecte: frica, obsesia cu tot ceea ce ele presupun (exacerbarea perceptiei, alienare, stari onirice), erosul ;
Analiza psihologica se impune in contextul preocuparilor stiintifice legate de erediatete, de tipurile umane, de psihologia varstelor etc.

NUVELA SOCIALA - Nicolae Filimon: Nenorocirile unui slujnicar ;
Gala Galaction : Langa apa Vodislavei;

ORALITATEA CA MOD DE CREATIE - Ca trasatura specifica pentru opera literara populara, oralitatea se manifesta sub doua aspecte : un mod de transmitere, de comunicare a operei, dar si un mod de creatie, pentru ca povestitorul, de exemplu, nu isi compune inainte opera, ci o realizeaza spontan, pornind de la reguli fixate prin traditie : o schema narativa, secvente tip, anumite personaje, formule. Fiecare specie folclorica respecta un anumit set de reguli proprii.

ORALITATEA CA MOD DE TRANSMITERE - Prezenta destinatarului in acelasi timp si spatiu cu emitatorul mesajului permite comunicarea simultana prin mai multe limbaje (sincretismul de limbaje) : pe langa limbajul verbal, si prin limbaje non-verbale - gestica, mimica, miscare, muzica etc.

PARABOLA - este o naratiune cu scop didactic care dezvaluie un adevar general, prin analogie cu o situatie concreta.
A fost utilizata la inceput in scrierile religioase, pentru a transmite, intr-un mod accesibil, adevaruri ezoterice (parabolele din Evanghelii).
Spre deosebire de fabula, parabola nu corespunde cu situatia reala in toate amanuntele, ci numai intr-un punct esential si semnificativ. Parabola isi pastreaza, prin urmare, o anumita autonomie estetica si semnificativa.

PARALELA - compozitia care urmareste evidentierea, prin comparare, a asemanarilor si a deosebirilor dintre doua opere literare a doi scriitori sau ale aceluiasi scriitor, dintre o anumita caracteristica (exemple : tema familiei, oralitatea operei, un anumit tip de personaj etc.) operelor a doi scriitori.

PARALELISMUL - ramane forma cea mai raspandita a repetitiei si este, de obicei, constituit din cel putin doua secvente care contin si elemente identice si elemente diferite. Paralelismul se realizeaza la nivelul marilor unitati ale naratiunii (firele conducatoare ale intrigii) sau la nivelul detaliilor (formule verbale).

PARODIA - este o imitatie a unui text literar cunoscut care urmareste un efect umoristic, de obicei prin accentuarea trasaturilor caracterisce ale originalului. Prin imitare si caricaturizare, parodia devine implicit si o modalitate de a critica. Uneori, opere care pornesc de la intentii parodice devin autonome (Don Quijote de Miguel de Cervantes ca parodie a romanelor cavaleresi ).

PAUZA - ( sau suspendarea timpului) este iliustrata de descrieri sau descrieri filozofice, morale etc., unde timpului, ca discurs, nu-i corespunde nici un tump al istoriei .

PAUZA DESCRIPTIVA - intrerupe naratiunea ca sa pregateasca punctul culminant sau apare chiar intr-un moment de maxima tensiune, prelungind-o print-o descriere (loc, personaj, ceremonie, atmosfera etc.).

PERFORMARE - transmiterea unei opre este si o interpretare ; interpretarea unei opere folclorice poate fi o noua creatie (actul de creatie folcloric este diferit de cel din cultura care are ca principal mijloc de comunicare scrisul).

PERSONAJUL - este o categorie fundamentala a tuturor operelor epice si dramatice ; el ocupa locul principal in sistemul operei literare, alaturi de alte categorii precum istorie si discurs, spatiu si timp etc.
Personajul din proza de la mijlocul secolului al XX-lea este atipic, este prijonier in ordinea lumii pe care o vede, o comenteaza, o critica, o analizeaza, iar subiectivitatea constituie pentru el realitatea primordiala.
Personajul in romanul de analiza sufera o mutatie profunda : evolutia sa nu mai este previzibila (nici macar pentru autor). El scapa de sub puterea destinului antic sau a determinismului mediului si se adanceste in propria constiinta. Personajul preia functiile naratorului, asigura unitatea compozitionala, sprijina intriga care si-a diminuat importanta.

PERSONAJUL ABSENT - nu apare ca prezenta in discurs, ci in istorie, iar actiunile si atributele sale, reiesind din evocari si rememorari, ii confera treptat statutul de erou.

PERSONAJUL ACTOR - joaca un rol in evenimentele narate.

PERSONAJUL ALTER EGO - este "purtatorul de cuvant" al autorului ; in romanul realist, prin personajul alter-ego autorul asigura un grad mai mare de obiectivitate discursului sau.

PERSONAJUL ANTAGONIST - termenul provine din tragedia antica greaca  si desemneaza al doilea actor cu rol de adversar ;

PERSONAJUL ARTEFACT - este un personaj construit la vedere, care lasa impresia unei intruchipari fara psihologie distincta, dar capabil sa se matamorfozeze, sa transgreseze regnurile. Este un semn allienarii prin reducerea organicului la mecanic, a naturalului la artificial. Personajul artefact este un produs care nu isi gaseste loc intr-un univers antropocentric, iar in opera literara este prizonierul unei logici interioare din care nu poate iesi. Personajul artefact apare inca din opera lui Gustave Flaubert (Bouvard si Pécuchet), regasindu-se ca personaj zoomorf si in literatura romana, in proza scurta a lui Alexandru Macedonski, Intre cotete.

PERSONAJUL EPONIM - Uneori numele protagonistului da si titlul operei epice; el este atunci personaj eponim.

PERSONAJUL-FUNCTIONAL - poate fi un simplu instrument, dupa cum poate fi si complex din punct de vedere al caracterului fara sa fie insa mai putin subordonat personajului principal sau intrigii actiunii.

PERSONAJELE IMOBILE (STATICE) - raman neschimbate pe parcursul unei povestiri. Sunt prezente adesea in paginile aceleiasi opere, ca si personajele mobile. Printre personajele imobile pot fi clasate si acelea ale caror manifestari verbale sau gestuale nu sunt decat o ilustrare a unei insusiri dominante (pozitive sau negative). Literatura clasica ne ofera asemenea "caractere" sau "tipuri" : avarul, mizantropul, tradatorul, indragostitul etc. Aceasta tipologie se diversifica in literatura moderna in care apar tipuri noi precum arivistul, aventurierul, sceleratul, inadaptatul etc. Prin extensie, tipul reprezinta o constanta umana care-si gaseste o intruchipare literara sau artistica.

PERSONAJELE MOBILE (DINAMICE) - sunt cele care se schimba profund pe parcursul actiunii. Transformarea lor trebuie sa fie plauzibila, justificata, convingatoare.

PERSONAJUL NARATOR - relateaza fapte in care este implicat ca protagonist. Este narator necreditabil pentru ca, intentionat sau involuntar, ofera o perspectiva subiectiva asupra celor relatate.
Personajul narator este responsabil de actul nararii.

PERSONAJUL PLAT - este construit in jurul unei singure idei sau calitati ;
poate fi prezent intr-o singura fraza ;
este recunoscut usor ori de cate ori apare in text ;
produce propria lui atmosfera ;
impresioneaza dintr-o data, cu toata forta pe cititor.

PERSONAJUL PRINCIPAL IN ROMANUL REALIST - sustine firul epic al romanului, este implicat in aproape toate comflictele acestuia. Ascendentul sau asupra celorlalte personaje este asigurat nu numai de numarul mare de pagini in care este prezent, ci si de consistenta manifestarilor si a reactiilor sale, care devin memorabile.
Personajul principal in romanul realist are urmatoarele caracteristici:
este exponential pentru o categorie sociala (prin felul in care isi traieste drama);
structura sa psihologica este pusa sub semnul unor trasaturi dominante ;
evolotia sa este reliefata prin opozitii si corelatii cu alte personaje ;
devine o instanta importanta a discursului narativ ;
are rolul de mediator in relatia autor-narator-cititor.

PERSONAJUL PROTAGONIST - termenul provine din tragedia antica greaca  si desemneaza primul actor; Prin extensie, temenul desemneaza personajul principal dintr-o opera dramatica sau epica, afla in conflict cu antagonistul.

PERSONAJUL-REFLECTOR - este "purtatorul de cuvant" al autorului, inzestrat cu o capacitate superioara de a simti si de a innzestrat cu o capacitate superioara de a simti si de a intelege. Faptele sunt dezvaluite prin intermediul gandurilor, trairilor si reactiilor sale. Personajul-reflector interiorizeaza actiunea. El poate ocupa o pozitie centrala (personaj principal) sau marginala (personaj secundar sau episodic) in naratiune.

PERSONAJUL ROTUND : - este, de cele mai multe ori, personajul pricipal al naratiunii ;
are capacitatea de a surprinde cititorul in mod convingator ;
reactiile lui sunt imprevizibile ;
devine memorabil prin gesturile si reactiile sale.

PERSONAJUL TIP (CARACTER) - (tipul tiranului sangeros, al domnitorului damnat din nuvela istorica Alexandru Lapusneanul) reprezinta lumea.

PERSONAJUL IN BASM - CARACTERISTICI:
sunt atat oameni, cat si fiinte imaginare;
sunt grupate in doua seii opuse: personajele negative si personajele pozitive;
sunt universali: feciorul de imparat sau de om sarac, fratele mic, zmei, imparati etc.;
sunt secundati de donatori, personajele care il sprijina pe erou in actiunea sa;
se compun dintr-o marime constanta, functia, si una variabila, atributele exterioare ;
marimea variabila nu da varietate de substanta personajelor, acestea diferentiindu-se doar prin varsta, sex, conditie etc.

PERSONAJUL IN ROMANUL DE ANALIZA - sufera o mutatie profunda : evolutia sa nu mai este previzibila (nici macar pentru autor). El scapa de sub puterea destinului antic sau a determinismului mediului si se adbnceste in propria constiinta. Personajul preia functiile naratorului, asigura unitatea compozitionala, sprijina intriga care si-a diminuat importanta.

PERSONAJUL IN ROMANUL MODERN - CARACTERISTICI :
parcurge un proces de dez-eroizare, in sensul unei rupturi intre calitatile sale si evenimentele in care este implicat ;
este urmarit cu precadere in planul vietii interioare, autorul recurgand la procedee variate pentru a pune cititorul in contact cu acest plan ;
traseul sau refuza incadrarile tipologice determinate social ;
psihologia lui este surprinzatoare, complicata, imprevizibila ;
actele lui sunt adeseori aparent inexplicabile in raport cu psihologia comuna ;
relatia lui cu lumea (cu societatea, cu familia) sta sub semnul tensiunii si exprima refuzul normelor ei ;
evolueaza sau are fatete multiple, se "oglindeste" diferit in cei din jur.

PERSONAJUL IN ROMANUL REALIST - vezi personajul principal in romanul realist;

PERSPECTIVA ACTORIALA- presupune un eu central care structureaza discursul prin intermediul subiectivitatii si permite anexarea unui nou teritoriu romanesc : psihicul uman (constientul si inconstientul).

PERSPECTIVA AUCTORIALA - consta in prezentarea universului operei din punctul de vedere al naratorului. Naratorul poate prezenta universul operei cu sau fara revelarea vietii interioare a personajului, deci poate avea o perceptie externa sau interna a realitatii.

PORTRETUL - reprezinta descrierea unui personaj, defineste trasaturile care permit identificarea si analiza acestuia.

PORTRETUL EXTERIOR (FIZIC) - descrie trasaturile fetei, imbracamintea, dar si tinuta, silueta, vocea;
e realizat prin vocabular concret (campuri lexicale de tip anatomic, senzatii etc.).

PORTRETUL MIXT (FIZICO-PSIHOLOGIC) - este cel mai des folosit.

PORTRETUL PSIHOLOGIC (INTERIOR SAU MORAL) - descrie trasaturile de caracter ale personanjului, calitatile si defectele, aptitudinile, gesturile etc;
e realizat mai les prin vocabular abstract (campuri lexicale ale gandirii, ale sentimentului si ale moralei).

POSTMODERNISMUL - In literatura, ca in orice domeniu, noul val este clamat sau contestat. In proza romaneasca din ultimele decenii noul val este considerat a fi generatia '80, care si-a facut remarcata prezenta printr-un numar mare de scriitori (o antologie - Generatia '80 in proza scurta - propune 43 de nume) si printr-o atitudine solidara, asumata si exprimata public, in scris, prin texte teoretice si prin editarea antologii de grup.
Se poate spune despre proza acestei generatii ca reprezinta un moment de schimbare pentru literartura romana ? Chiar intre cei care au scris-o parerile sunt impartite, diferite, cu nenumarate nuante.
Pentru unii, punctul initial al schimbarii trebuie cautat in literatura generatiei '60 :
"Scriitori ca Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Tudor Topa ori Costache Olareanu, considerati ca facand parte din "Scoala de la Targoviste", mai apoi Al. George, dar mai ales D Tepeneag [ . ] sunt in acest sens adevaratii intemeietori ai postmodernismului la noi, de care generatia '80 va profita in chip declarat." (Radu G. Teposu)
Altii vorbesc de un moment de ruptura, de diferenta profund marcata, atat la nivelul temelor, cat si la nivelul scrisului, al modului de a scrie - al scriiturii :
"Fenomenul innoirii prozei noastre isi anuntase principalele sale linii de polarizare inca inainte de 1980. tinerii debutanti Mirecea Nedelciu, Nicolae Iliescu, Stefan Agopian, Sorin Preda, Alexandru Vlad, George Cusnarencu, Cristian Teodorescu, Daniel Vighi si altii scriau o proza de dimensiuni reduse, prea putin atenta la modelele stilistice ale momentului, situata undeva intre speciile consacrate (schita, povestire, nuvela) si o totala deschidere a discursului spre noi forme de abordare a realului. [ . ]. Se privea altfel, se scria alfel. Senzatia de noutate era incontestabila. Curajul experimental al unor autori era remarcabil. Tinerii prozatori se ocupau in scrisul lor de altceva decat de temele prozatorilor consacrati ai zilei" (Gheorghe Craciun, Viorel Marineasa, "In loc de prefata" Generatia '80 in proza scurta)
Acest moment de ruptura ar fi semnul unui alt mod de a intelege si de a face literatura, ar marca intrarea intr-un alt timp al scrisului, numit, in lume, cu un termen controversat, postmodernism, iar contextul lui social-istoric, postmodernitate.
Desi intrarea noului val in teritorilul literaturii s-a facut prin volume de grup (Desant '83, semnat de zece prozatori, este titlul volumului cu care s-a deschis seria optzecista de proza), individualitatea, diversitatea formulelor abordate pun cititorul in fata unei experiente greu de incadrat chiar si in elementara clasificare a genurilor si a speciilor literare.
Despre postmodernism s-a scris si se scrie mult in lume si la noi. O moda sau nu, este prematur a judeca lucrul acesta. Este deocamdata istorie "vie", pe care o contemplam sau la care participam. Fragmentele propuse in manual incearca sa ofere o imagine a acestei secvente de timp din literatura romana.
Insa in jocul timpului, nici o generatie nu ramane prea multa vreme ultima, asa ca o alta generatie poate deveni, in curand si in mod evident, noul val. Nouazecistii sunt deja o prezenta in literatura romana contemporana.

POVESTIRE - ca specie literara, este o naratiune limitata la o singura intamplare relatata, de cele mai multe ori, la persoana I ; ea presupune ca povestitor fie un martor, fie un personaj implicat in actiune ;
Povestirea este produsul actului narativ.
Tipuri de povestire :
factuala - faptele, intamplarile sunt reale ;
de fictiune - faptele, intamplarile sunt imaginate.

PREZENTARE - (din engl. telling) consta in povestirea evenimentelor.

*PROCESUL-VERBAL - este un act cu caracter oficial prin care se consemneaza anumite fapte existente la un moment dat (desfasurarea unei sedinte, constatarea unei contraventii etc.).
Continut :
data, locul, persoanele si imprejurararea;
activitatea este descrisa in termeni precisi (eventual se anexeaza liste de obiecte, dovezi suplimentare, fotografii etc.);
spusele celor prezenti sunt notate cu maxima exactitate ;
formula de incheiere este specifica : "Drept pentru care s-a incheiat prezentul proces-verbal" ;
semnatura tuturor persoanelor care au participat la activitatea respectiva.

PROLOGUL - este partea de inceput a unei opere literare in cuprinsul careia se anunta tema acesteia si se introduc termenii comflictului. Uneori sunt anticipate chiar anumite momente ale actiunii. Poate aparea ca monolog exploziv (al autorului) sau ca dialog (intre persoaneje).

PUNCTUL CULMINANT - Este unul dintre momentele subiectului spre care ritmul se accelereaza.

RECEPTAREA - este reactia cititorului in lectura unui text literar si actualizarea sensului cu care a fost investit, pe care cititorul il poate completa, imbogati etc.

*REFERATUL - este un act oficial-administrativ care confirma/infirma anumite fapte, propunand si modalitatea de rezolvare a acestora.
Alte sensuri ale cuvantului "referat" :
raport foarte concis, pe marginea unei cereri (a nu se confunda cu rezolutia) ;
dare de seama asupra unei carti, a unei activitati sau a unei teze (de licenta, de doctorat etc.).

REGIONALISMELE - sunt marcile "spatiale" ale unui etxt.
Limba romana are urmatoarele variante regionale (graiuri) : muntenesc, moldovenesc, banatean, crisan, maramuresean. Uneori, diferentierile apar la nivelul unor localitati care se inscriu in spatiul geografic al aceluiasi grai.
Ex.:cocon(copil), chiatra(piatra), cucuruz(porumb), curechi(varza)

REGISTRE ALE LIMBII - In secolul al XX-lea se contureaza tot mai mult limba romana standard datorita invatamantului si mijloacelor de comunicare (presa,radio,televiziune).
In limba se disting registre sau niveluri care corespund diferitelor folosiri sociale ale limbii. Diferentele sunt marcate in mod deosebit in vocabular(arhaisme si neologisme, cuvinte populare si diferite regionalisme, cuvinte argotice sau de jargon) si in sintaxa(unde apar diferite reguli pentru negatie, afirmatie,interogatii, utilizarea elementelor de relatie etc.).

RELATIVISMUL - Domina viziunea artistica in romanul de analiza. Se manifesta prin: subiectivitate,luciditate, indoiala, ezitare in fata unor concluzii ferme sau chiar imposibilitatea de a conchide, fragmentarism, discontinuitate. Structurile interioare se desfac si se refac permanent.
Ex.: "Din intaia clipa ,fireste, preferinta ei neocolita,neascunsa si lacoma, a pus intre mine si acest domn, venit pe un drum necunoscut trecutului nostru, o senzatie de stanjenire."

RELATIA BASM POPULAR/BASM CULT:
-basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular;
-tiparul narativ si functiile specifice bansmului popular sunt preluate in basmul cult;
-adoptarea speciei populare de catre un scriitor se face din perspectiva modului sau propriu de a cocepe lumea si a stilului care il individualizeaza.

REPREZENTARE(SHOWING) - Consta in punerea in scena a evenimentelor prin dialogul personajelor.
Ex.:Mihail Sadoveanu-"Hanu Ancutei"("Fantana dintre plopi")

RETORICA - Este arta ,teorie si tehnica a vobirii in scopul influentarii auditoriului;dispune de reguli si mijloace pentru organizarea enuntului si a ideilor, recurgand la figuri retorice in realizarea discursului.

REZUMATUL - Este comprimarea timpului , situatie in care intinse perioade fictionale sunt relatate sumar , in cateva propozitii sau fraze.

*RITMUL VERBAL - Este succesiunea de silabe "proeminente" si "neproeminente" intre care se produce o distanta temporala.

ROMANUL - Este cea mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza.Se desfasoara de obicei pe mai multe planuri, rareori pe un singur plan , are conflicte multiple , sustinute de un numar mare de personaje.Foloseste variante formule narative.
Poate fi construit pe mai multe niveluri ,el poate pastra la suprafata conventiile realiste, iar structura de adancime poate fi mitica, ezoterica, alegorica sau chiar parodica.

ROMANUL ALEGORIC: "Istoria ieroglifica"(1705) de Dimitrie Cantemir
Nivelul de adancime al romanului contine adeseori o alegorie , ca in romanele lui Franz Kafka( "Procesul" , "Castelul").

ROMANUL-CRONICA DE FAMILIE - are in centrul istoriei sale o familie care da, uneori, si titlul seriei romanesti.

ROMANUL DE ANALIZA PSIHOLOGICA - Numit si "roman subiectiv si liric", "roman proustian", "roman psihologic", "roman analitic autobiografic", "roman al interioritatii", romanul nou teoretizat, printre altii, si de Camil Petrescu, reprezinta cea de-a doua orientare, modernista, a prozei interbelice.
Tehnicile de creatie specifice romanului de analiza psihologica sunt: memoria involuntara, introspectia si fluxul constiintei.
Ex.:Camil Petrescu-"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi"

ROMANUL DE MISTERE SI AVENTURI: "Don Juanii de Bucuresti"(1861-1862) de Radu Ionescu, "Misterele Bucurestilor"(1862-1864) de G.Baronzi

ROMANUL MITIC SI EPOPEILE - Cele doua mitologii care au modelat timp de secole cultura europeana, mitologia greco-romana si cea biblica se regasesc in diferite romane:"Ulysse" de James Joyce , "Moartea lui Virgiliu" de Hermann Broch ; "Baltagul" de Mihail Sadoveanu.

ROMANUL MODERN - Modernitatea prozei s-a judecat dupa doua criterii din perspectiva criticii romanesti (E.Lovinescu):
-criteriul tematic, care distinge intre o literatura traditionala , de inspiratie rurala, si una moderna, de inspiratie citadina, optiunea catre cea din urma;
-criteriul atitudinii autorului fata de lumea creata, atitudine care a evoluat de la subiectiv la obiectiv.
Ex.: Nicolae Breban- "In absenta stapanilor"

ROMANUL PARODIE SI/ SAU PARABOLA - parodiaza uneori o specie epica (romanul cavaleresc), tetralogia Arthur, regele Camelot-ului de T.M.White; romanul istoric poate deveni parabola, ca la Marguerite Zourcenar, in Memoriile lui Hadrian.
Romanul-parabola trateaza in forma simbolica problemele grave ale existentei umane si le aplica la destinul unui personaj sau al unei comunitati. Libertatea, asumarea responsabilitatii, lupta cu absurdul sunt temele predilecte ale acestui tip de roman. Un individ (de exemplu, Joseph K., eroul romanului Procesul de Kafka, arestat fara vreo explicatie) sau o comunitate (orasul Oran, izolat din cauza epidemiei,din romanul Ciuma de Albert Camus) devin pretexte pentru a formula sau/si pentru a sugera o rezolvare impasului existential al omului modern.

ROMANUL POLITIST - are o schema care explica proliferarea acestei specii. Ca si basmul, romanul politist se compune din actiuni care se succeda in aceeasi ordine: crima, ancheta, descoperirei si dovedirea ucigasului, iar uneori si pedepsirea acestuia.
Intriga este declansata de o infractiune ( de multe ori crima este precedata de disparitia unei persoane).
Ancheta detectivului cuprinde:
identificarea locului crimei;
descoperirea cadavrului;
stabilirea mobilului crimei;
investigarea suspectilor;
gasirea unor martori sau a dovezilor;
interogarea vinovatilor.
Incheierea anchetei se face prin:
dovedirea in public a vinovatiei;
recunoasterea faptei de catre criminal;
incredintarea ucigatului justitiei pentru a fi pedepsit.

ROMANUL REALIST. Compozitia:
Autorul
- isi propune sa reflecte lumea in toata compexitatea ei;
- creeaza, ca un demiurg, iluzia unei lumi aievea, a vietii obiective;
- aspira spre totalitate (inteleasa nu ca o cuprindere exhaustiva, ci ca sens global al existantei) in planul continutului ( viata in multitudinea ipostazelor ei) si al formei (instrumenteaza tehnicile narativecunoscute pana atunci);
- naratorul este obiectiv si omniscient, are acces la toate mecanismele vietii sociale, precum si la intimitatea viatii afective.
Opera
- lumea refigurata in roman respecta principiul cauzalitatii si al coerentei (are o esfasurare logica si cronologica);
- materialul epic foarte bogat nu exclude analiza psihologica, care este facuta insa tot din perspectiva unei instante narative supraordonate (naratorul omniscient);
- modelul narativ realist este configurat de opera unor scriitori ca Honoré de Balzac, Lev N. Tolstoi, Charles Dickens.
Cititorul
- este introdus intr-un univers care ii este sau ii devine familiar (de obicei, viata burgheza) si despre care va fi informat si "documentat" (detaliul fiind pretuit pentru ca da iluzia realului);
- criteriul sau de apreciere este chiar gradul, intensitatea iluziei realiste;
- se identifica mai putin cu personajul principal si mai mult cu naratorul omniscient.
Sursa de inspiratie a romanului realist este lumea de zi cu zi, lumea contingenta pe care scriitorul incearca sa o recreeze respectand principiul verosimilitatii.

ROMANUL SENTIMENTAL - a fost al treilea tip de roman din literatura romana. El este reprezentat de Manoil (1855) si Elena (1862) de Dimitrie Bolintineanu.

ROMANUL SOCIAL, al patrulea tip de roman din liteartura romana, este reprezentat de: Ciocoii vechi si noi (1867) de Nicolae Filimon, ciclul Comanestilor, din care fac parte Viata la tara (1894-1895) si Tanase Scatiu (1895-1896) de Duliu Zamfirescu, Mara (1906) de Ioan Slavici.

SCENA - este un tip al duratei sau "vitezei" temporale care realizeaza coincidenta celor doua temporalitati, a istoriei si a discursului, prin stil direct.

*SCRIEREA CORECTA- presupune cunoasterea sistemului grafic prin care sunt transcrise sunetele, a semnelor de ortografie si de punctuatie, precum si a regulilor dupa care functioneaza acestea.

*SENSUL CONOTATIV - este sensul secundar al cuvantului, actualizat in contexte diferite si in functie de situatia de comunicare, de educatia si de educatia si de cultura emitatorului si a receptorului.
Exemplu: cuvantul mana poate insemna: grup mic de oameni (o mana de oameni); muncitori (mana de lucru); categorii, feluri (oameni de toata mana); comunicare, legatura(din mana-n mana).

*SENSUL DENOTATIV - este sensul principal al cuvantului, este un sens explicit, constant si obiectiv, inteles la fel de catre toti vorbitorii limbii. Este si primul sens indicat in articolul de dictionar.
Exemplu: mana - fiecare din cele doua membre ale corpului omenesc.

SINCRETISMUL DE LIMBAJE - presupune prezenta destinatarului in acelati timp si spatiu cu emitatorul mesajului , fapt care permite comunicarea simultana prin mai multe limbaje: pe langa limbajul verbal, si prin limbaje nonverbale - gestica, mimica, miscare, muzica etc.

SPATIUL ROMANESC - Literatura cunoaste doua tipuri fundamentale de spatiu - spatiul inchis si spatiul deschis, dar si combinarea lor, un spatiu ambiguu, ambivalent.
Spatiul inchis poate fi odaia, casa castelul ori cetatea satul sau orasul etc. si are semnificatii mergand de la siguranta, protectie, intimitate, pana la claustrare, angoasa, moarte.
Spatiul deschis cunoaste diverse reprezentari, in contrast cu primul: piata publica, gradina, parcul padurea, campul de lupta, traseul calatoriei, taramul exotic etc. Ele se asociaza cu dointa de evadare, aventura, exploatarea.

SPECIA - reprezinta o subdiviziune a genului literar; fiecare gen se exprima printr-o varietate de specii care presupun incadrarea intr-o serie de norme si de conventii; opera literara poate varia in raport cu aceste norme si conventii, iar acestea nu sunt eterne, constituirea lor fiind rezulatul unei evolutii in timp.
Speciile epice care preceda romanul si contribuie la aparitia lui in cultura europeana sunt:
epopeea, in antichitatea greaca si romana: Iliada si Odiseea de Homer, Eneida de Vergiliu etc.;
romanele grecesti si latine: Daphnis si Chloe de Longos, Etiopicele de Heliodor, Magarul de aur de Apuleius;
tomanele cavaleresti din ciclul Mesei Rotunde: Cavalerul Lancelot, Perceval de Chrétien de Troyes, Tristan si Isolda.

*STILUL DIRECT - este reprezentat de discursul retoric. Acesta este unul dintre primele procedee prin care naratiunea :
iese din relatatea in stil indirect;
introduce in text planul personajului;
are, de obicei, marcile formale ale unei exprimari orale adresate: constructii retorice (interogatii, exclamatii, imprecatii), fraze scurte sau eliptice, aluzia, livrescul, enumeratia etc.

*STILUL INDEIRECT - In desfasurarea cursiva a nuvelei istorice, portretele si descrierile de interioare, ceremonii etc. reprezinta "pauze", necesare uneori, care creeaza atmosfera de epoca si culoarea locala. Acestea pot fi realizate la fiecare nivel al limbii:
la nivel fonetic, ortografic si de punctuatie: abundenta virgulelor cerute de apozitii si enumeratie, juxtapunere;
la nivel lexico- semantic:
ˇ cuvantul cu frecventa maxima;
ˇ retele lexicale (fizionomie, vestimentatie, cromatica);
la nivel morfo-sintactic:
ˇ grupurile nominale (substantiv si adjectiv);
ˇ sintaxa frazei finale generatoare de ambiguiate;
la nivel stilistic: figuri de stil, figuri de constructie.

STILUL INDIRECT LIBER – este una dintre formele cele mai frecvente de interferenta a planurilor narative. Prin folosirea lor se obtine:
o reproducere (de catre autor) a unei presupuse replici a unui personaj;
o relatare (tot de catre autor) a unei suite de reflectii ale personajului, situatie in care se apropie, functional de monologul interior, de care se deosebeste formal (prin folosirea exclusiv a persoanei a III-a).

*STILUL INDIRECT LIBER - este considerat o varianta a vorbirii indirecte care consta in reproducerea spuselor cuiva, fara dependenta lor de un verb al declaratiei sau echivalent al acestuia si fara element de relatie; intr-o naratiune stilul indirect liber face posibila interferenta dintre vorbirea personajului si a naratorului.
Stilul indirect liber imprumuta si asociaza elementele din vorbirea directa, si din vorbirea indirecta, timpurile verbale si pronumele personale sunt folosite ca in vorbirea indirecta, timpurile verbale si pronumele personale sunt folosite ca in vorbirea indirecta, lipsind relatia de subordonare printr-o completiva.
El recurge la tonul discursului direct si uneori la marcile oralitatii (intrebari, exclamatii, interjectii, vocabular expresiv familiar). Lipsesc semnele de punctuatie care indica vorbirea directa si de aceea, intr-o naratiune, nu se creeaza nici o intrerupere sau ruptura.
Stilul indirect liber nu este usor de identificat, pentru ca nu este marcat clar de semne de punctuatie sau de un verb al declaratiei sau intercalarii, ca in vorbirea directa si cea indirecta.
Stilul indirect liber (care este o modalitate de re-producere a vorbirii) nu trebuie confundat cu monologul interior, modalitate de organizare si expunere compozitionala care uneori foloseste si vorbirea indirecta libera.

SUBIECTIVITATEA - este o caracteristica a romanului de analiza din care deriva perspectiva actoriala.

SUPRAPERSONAJUL - este o realitate cu functie simbolica (un loc, un eveniment, un obiect), cu valoare centrala in opera literara; determina actiuni importante si se afla in relatie cu personajelse principale carora le configureaza destinul. Exemple: catedrala din romanul Notre Dame de Paris, groapa din romanul Groapa de Eugen Barbu, palatul domnesc din nuvela Doamna Chiajna de Al. Odobescu.

TEMA BASMULUI - este o aventura eroica a fiintei umane care lupta pentru apararea, recuperarea, obtinerea, impunerea, etc. unei valori, reusind in actiunea sa;aceasta valoare este desemnata generic prin termenul "bine" si se constituie in opozitie cu "raul".

TEMA - reprezinta, intr-o acceptie mai larga, obiectul unei dezbateri, al unui discurs, al unui articol etc.
Tema operei literare este un aspect general al realitatii asupra caruia se concentreaza atentia scriitorului in cuprinsul operei. In vreme ce subiectul operei se poate relata concret in chiar termenii actiunii sale, tema sau temele urmeaza a fi sintetizate in termeni abstracti precum destinul, moartea, dragostea, natura, tradarea, razbunarea etc. tema operei poate fi enuntata explicit (in prologul ei sau in interventii directe ale autorului), dar in majoritatea cazurilor ramane implicita, decurgand din recurenta (revenirea) motivelor.

*TEXTUL - este un ansamblu de fraze aflate in relatie si caracterizat prin continuitatea si stabilitatea sensului.


TIMPUL DIN DISCURS - are caracter unidimensional;el sete determinat de succesiunea frazelor ,a capitolelor, de momentul in care se situeaza naratorul, de rapiditatea cu care povesteste.

TIMPUL DIN ISTORIE - cu caracter pluridimensional(cosmic,mitic, legendar, istoric,psihologic); el este timpul pe care il traiesc personajele:faptele se deruleaza intr-un moment anume,cu o anumita durata, intr-o anumita ordine. Intr-o naratiune , timpul din istorie intra in relatie cu timpul din discurs. Relatia dintre cele doua timpuri poate fi privita din mai multe persective: directia celor doua temporaliati, distanta dintre ele, cantitatea proportionala intre unitatile temporale ale istoriei si cele ale discursului in unitatea de timp.

TIMPUL LECTURII - este cel al perceperii textului;

TIMPUL IN NARATIUNE - Directia celor doua temporalitati determina mai multe posibilitati. Una ideala consta in paralelismul celor doua timpuri care urmeaza in aceeasi directie.Paralelismul poate fi modificat prin inversare(ca in romanul politist) sau prin interupere(ca in O mie si una de nopti).
Rupturile in paralelismul celor doua tipuri creeaza efectul de suspans.
-Distanta dintre cele doua timpuri are doua cazuri extreme:
imposibilitatea oricarui raport intre cele doua timpuri(mituri,legende);
coincidenta totala inter cele doua timpuri(naratiunea este monologul inregistrat simultan cu experienta traita de personaj), manifestata clar mai des in naratiunile la persoana I.
-Corespondenta intre unitatile celor doua timpuri( al istoriei si al discursului) cunoaste cele mai variate forme: elipsa, rezumatul, redarea in stil direct ,analiza , digresiunea.
-Cantitatea de evenimente narate este un indiciu pentru ritmul sau densitatea romanului. Intr-un roman obiectiv, expozitiunea are un ritm lent, cu putine evenimente , ritmul se accelereaza spre punctul culminant si deznodamant.

TIMPUL NARATIV ACTORIAL - desemneaza drept centru de orientare a cititorului personajul-actor.

TIMPUL NARATIV AUCTORIAL - desemneaza drept centru de orientare a cititorului naratorul in calitatea sa de creator al operei.

TIPARUL NARATIV AL BASMULUI - are un grad mare de stabilitate care cuprinde:
- o situatie initiala de echilibru;
un eveniment, o imprejurare care deregleaza echilibrul initial;
o actiune de recuperare a echilibrului;
restabilirea echilibrului si rasplatirea eroului.
Punctul de innodare a intrigii este o situatie perturbatoare:
un act nelegiuit, un furt , o dauna= o prejudiciere;
o deficienta, un neajuns, o dorinta neimplinita= o lipsa.

Tiparul narativ al basmului se concretizeaza intr-o serie de situatii-tip (functii) , cu grad mare de stabilitate , indiferent de cine si in ce mod le indeplineste. Succesiunea functiilor este aceeasi indiferent de basm. Unele functii pot lipsi (de exmplu, inselaciunea), altele, cum ar fi prejudicierea- lipsa , calatoria , lupta , victoria sunt prezente in orice basm. Unele functii sunt dispuse in perechi: interdictie- incalcare, lupta- victorie. Aceeasi functie se poate repeta, de obicei, de doua sau de trei ori.

*TIPIZATELE - sunt formulare emise de institutii de stat si particulare(serviciul de evidenta a populatiei, serviciul pasapoarte, C.E.C. ,banci, firme de asigurari, case de sanatate , notariate) pe care solicitantul trebuie sa le completeze, respectand urmatoarele reguli:
sa nu completeze decat spatiile care ii sunt destinate;
sa scrie ordonat, lizibil(de preferinta cu majuscule) si fara stersaturi;
sa furnizeze date corecte( declarate pe propria raspundere sau dovedite cu documente anexate).

TITLUL - este un mijloc conventional de identificare a operei. A fost utilizat inca din antichitate, insa folosirea lui s-a generalizat abia in secolul al XVI lea o data cu revolutia produsa de inventarea tiparului . Titlul era nu numai un mijloc de a distinge volumele operei, ci si un avertiment asupra continutului lor. Ulterior, titlul a preluat si o functie publicitata, mai ales in literatura, capatand o dubla determinare: fata de continutul operei si fata de optiunea publicului.


TRAGICUL - presupune un conflict intre:
erou si destin( in tragedia antica greaca);
datorie si pasiune, ratiune si sentiment( tragedia secolului al XVII-lea);
Tragicul definea initial tragedia, specie apartinand genului dramatic. In literatura moderna, categoria tragicului este valorificata si in proza, in nuvela si in roman, cautandu-i-se si alte surse:
-confruntarea individului cu istoria( care ia locul detinului);
lupta dintre instinct si aspiratia spre puritate sau perfectiune ;
banalitatea, absurdul sau ridicolul existentei.
Tudor Vianu considera tragica "orice viziune a lumii care presupune o astfel de randuiala a lucrurilor, incat purtatorii valorilor pe care le socotim mai pretioase sunt sortiti suferintei si nimicirii."

TRANSFIGURARE
proces complex, specific actului de creatie literara prin care un scriitor construieste, cu ajutorul imaginatiei, realitatea secunda a operei sale, pornind de la datele realitatii prime, imediate;
actul esential si distinctiv al creatiei literare si artistice.

TRANSFORMARILE TEXTUALE - cuprind trei operatii: contractia, expansiunea si translatia textuala.
Contractia textuala este un proces de destructurare si de recompunere a textului, rezultand in urma eliminarii unor detalii. Mijloacele de realizare a contractiei textuale sunt operatii de recodificare.
Formele contractiei textuale sunt:
rezumatul-este o prezentare pe scurt ,scrisa sau orala a ideilor unor lucrari;
conspectul- este o prezentare rezumativa sistematica a unei carti, lucrari;
planul- este cea mai succinta prezentare a continutului unei lucrari.
Expansiunea textuala este procesul lingvistic de producere a oricarui text in functie de regulile compozitionale de structura.Un rol important in acest proces ii revine subiectului vorbitor din punctul de vedere al performantei si competentei lingvistice.
Translatia textuala se realizeaza prin trecerea unui text dintr-un registru stilistic intr-altul , de la un mod de expunere la altul , de la un cod lingvistic la alt cod.

TRANSGRESAREA TIMPULUI - reprezinta o caracteristica a universului de tip fantastic si consta in incalcarea legilor temporale specifice ordinii naturale a lumii prin fenomene de inghetare, accelerare, incetinire, inversare, comprimare, dilatare.

UMORUL - este o forma a comicului prin care situatiile, personajele care starnesc rasul sunt prezentate dintr-o perspectiva critica, dar cu bunavointa, intelegere , simpatie.

*VALORILE STILISTICE ALE UNOR PARTI DE VORBIRE SI ALE UNOR CATEGORII MORFOSINTACTICE:
Substantivul- au mare expresivitate cuvintele compuse prin alaturare:substantiv-adjectiv( coate goale ,mate fripte) sau verb-substantiv( zgarie -branza,linge-blide, taraie-brau).
Adjectivul- au valoare expresiva diferite forme de superlativ absolut:
constructii afective("bland din cale-afara","prea de tot frumos"-M.Eminescu)sau constructii arhaizante("mult bogat ai fost odata, mult ramasa-i tu sarac"- M.Eminescu);
constructii cu substantive, adjective folosite adverbial( foc de destept, beat crita, putred de bogat, sarac lipit, frumoasa rau);
adjectivele fara grade de comparatie("vom fi singuri-singurei"- M.Eminescu).
Pronumele- expresivitate au pronumele personale in constructii care implica participarea afectiva a vorbitorului fata de o actiune sau stare:dativul etic( cade cat mi ti-i lunganul) sau adjectivul posesiv etic (incepe omul nostru sa vorbeasca);
Unele pronume se substantivizeaza partial sau total: eu-eul liric ;ala, aia- un ala,o aia; nimeni-un nimeni;nimic-nimicuri.
Alte pronume sunt intrebuintate cu forme arhaice si populare: al , acela, ailalti.
Verbul - dobandeste valoare expresiva prin intrebuintarea unei categorii sau caracteristici a verbului in locul alteia: personal pentru impersonal, tranzitiv pentru intranzitiv si invers, reflexiv pentru pasiv, forme inverse in locul formelor directe.
Sunt neobisnuite in limba standard si capata expresivitate:
constructiile infinitivale( dupa verbele a fi, a avea): nu-i ce vinde, nu are ce spune/face.
Constructiile verbului a fi cu dativ exprima ideea de posesie: dor mi-e de casa noastra.
Frecventa verbelor intr-un context sau selectia acestora(de exemplu: verbele dinamice) creeaza un efect de intensitate sau de miscare.

VARIANTA - intr-o opera folclorica nu exista interpretare identica, deci ea exista in variante.

VIZIUNE NARATIVA:
Narator> personaj(viziune "din spate")
Naratorul stie mai mult decat personajul, iar superioritatea sa se concretizeaza prin:
cunoasterea dorintelor secrete ale personajului, ignorate uneori de acesta;
cunoasterea simultana a gandurilor mai multor personaje;
nararea unor evenimente care nu sunt percepute de catre un singur personaj.
Narator= personaj(viziune" impreuna cu")
Naratorul stie tot atat cat personajele sale , el nu poate explica evenimentele inainte ca personajele insele sa gaseasca o explicatie a acestora. Relatia are diverse aspecte:
naratiunea poate fi facuta la persoana I sau la persoana a III-a ;
naratorul poate urmari unul sau mai multe personaje, identificandu-se cu privirea acestora(in acest caz ele devin personaje-reflector).
Narator< personaj(viziune "din afara")
Naratorul stie mai putin decat oricare dintre personaje, el descrie numai ce vede si ce aude, insa nu patrunde in constiinta nici unui personaj.

*VORBIREA DIRECTA- se recunoaste in scris dupa semnele de punctuatie( ghilimele, doua puncte, linie de dialog). In exprimarea orala, dupa verbul de declaratie se face o pauza urmata de schimbarea intonatiei. In scris, verbul declaratiei poate fi asezat inaintea, in interiorul sau la sfarsitul comunicarii. Verbul ales este important; el poate fi neutru(spune,zice), dar poate adauga informatii despre felul in care informatiVIZIUNE NARATIVA:
Narator> personaj(viziune "din spate")
Naratorul stie mai mult decat personajul, iar superioritatea sa se concretizeaza prin:
cunoasterea dorintelor secrete ale personajului, ignorate uneori de acesta;
cunoasterea simultana a gandurilor mai multor personaje;
nararea unor evenimente care nu sunt percepute de catre un singur personaj.
Narator= personaj(viziune" impreuna cu")
Naratorul stie tot atat cat personajele sale , el nu poate explica evenimentele inainte ca personajele insele sa gaseasca o explicatie a acestora. Relatia are diverse aspecte:
naratiunea poate fi facuta la persoana I sau la persoana a III-a ;
naratorul poate urmari unul sau mai multe personaje, identificandu-se cu privirea acestora(in acest caz ele devin personaje-reflector).
Narator< personaj(viziune "din afara")
Naratorul stie mai putin decat oricare dintre personaje, el descrie numai ce vede si ce aude, insa nu patrunde in constiinta nici unui personaj.

*VORBIREA DIRECTA- se recunoaste in scris dupa semnele de punctuatie( ghilimele, doua puncte, linie de dialog). In exprimarea orala, dupa verbul de declaratie se face o pauza urmata de schimbarea intonatiei. In scris, verbul declaratiei poate fi asezat inaintea, in interiorul sau la sfarsitul comunicarii. Verbul ales este important; el poate fi neutru(spune,zice), dar poate adauga informatii despre felul in care informatiile sunt sustinute( sopteste, murmura, striga, tipa, se rasteste, urla) sau sunt gandite(considera, crede, presupune)sau despre felul in care sunt formulate judecatile( pretinde, isi imagineaza).
Enunturile din vorbirea directa pastreza indiciile de persoana, loc si timp verbal care arata cine vorbeste, cui si cand ii vorbeste. Propozitiile sau frazele care compun vorbirea directa pot fi: afirmative sau negative, interogative, imperative sau exclamative.

*VORBIREA INDIRECTA - suprima semnele de punctuatie( ghilimele, doua puncte, linie de dialog) si marcile specifice adresarii( apelative, interjectii) sau expresivitatii(interogatii,exclamatii)si este introdusa de un verb al declaratiei care poate fi urmat de:
o subordonata (El raspunde ca . ) sau o interogativa indirecta ( El intreaba daca . ) ;
un infinitiv ( El ii propune a demisiona) sau un substantiv care contrage o propozitie (El propune numirea in functie). ile sunt sustinute( sopteste, murmura, striga, tipa, se rasteste