Strategii de raportare a profesorului la clasa de elevi

n      Modul particular de cristalizare a competentelor anterior mentionate la nivelul fiecaruia dintre cadrele didactice contureaza stilul educational al acestora.

n      Stilurile educationale sunt importante pentru ca, in ultima instanta, ele sunt cele care definesc modul de raportare la clasa si care mediaza realizarea efectiva a procesului instructiv-formativ.

n      Spre exemplu Kessel (cf. Iucu, R., 2000) distinge mai multe stiluri/strategii de raportare a cadrului didactic la clasa de elevi:

n      strategia de dominare (caracterizata prin impunere, prin structuri relationale ierarhice asimetrice ce aduc mereu in prim-plan autoritatea profesorului, prin comportamente bazate pe prestigiul aprioric al cadrului didactic);

n      negocierea (stabilirea, explicita sau implicita a "limitelor" libertatii comportamentale si atitudinale ale elevilor);

n      fraternizarea (originata in neputinta cadrului didactic de a-si impune punctul de vedere in fata clasei, rezultand o "alianta" a profesorului cu clasa, o raliere aproape totala a acestuia la normele clasei);

n      strategia bazata pe rutina (profesorul predictibil, care-si fundamenteaza interventiile pe standardizare si uniformizare);

n      terapia ocupationala (sarcinile scolare frecvente sunt privite ca modalitati de prevenire si interventie in ceea ce priveste abaterile disciplinare);

n      strategia de sustinere morala (accentueaza functia moralizatoare a discutiei directe, asociind reusita scolara cu cea in planul social al conduitelor ireprosabile);

n      Mentionam faptul ca strategiile anterior mentionate nu sunt utilizate invariabil de catre cadrele didactice ci acestea primesc ponderi diferite in functie de stilul educational adoptat de catre profesor.

n      Stilul educational nu se formeaza dintr-o data, el fiind produsul unor acumulari in timp, acumulari mediate de catre sistemul de personalitate al cadrului didactic respectiv.

n      Stilul educational cunoaste numeroase restructurari pe parcursul evolutiei carierei didactice a profesorului:

n      A.debutul in cariera didactica (perioada de incertitudine, de ambiguitate, de pendulare intre orgoliul prospatului absolvent si disconfortul generat de statutul de nou-venit; discrepanta dintre idealul profesional cristalizat pe parcursul studiilor si realitatea scolara efectiva pe care tanarul profesor incepe sa o descopere);

n      B. stabilizarea (incertitudinile initiale sunt diminuate ca urmare a titularizarii pe post si a integrarii in colectivul de cadre didactice al scolii respective);

n      C. experimentare si diversificare (se dezvolta treptat o perspectiva proprie asupra procesului instructiv-formativ si asupra institutiei, perspectiva orientata constructiv inspre ameliorarea acestora; apar incercari de inovare si de realizare a unor aporturi profesionale personale originale in directiile anterior enuntate;

n      D. reflectie (este o perioada a re-analizarii propriilor demersuri, a confruntarii critice cu sine, confruntare ce poate determina reorientarea spre alte profesii; poate aparea un usor sentiment de rutina sau stagnare);

n      E. seninatate si distantare afectiva (dezangajare motivationala, resemnare);

n      F. conservatorism (perioada dominata de posibile nemultumiri si deceptii privind cariera, scoala, colegii; apar dificultati sporite de adaptare la nou);

n      G. dezangajare (detasare treptata, orientare progresiva spre alte activitati si aparitia unor interese exterioare scolii si profesiei);

n      Analiza comportamentala a prestatiei didactice ofera posibilitatea de a identifica domeniile de competenta profesionala dezirabile, care in opinia noastra ar trebui sa includa urmatoarele:

Comunicarea cunostintelor, organizarea continutului predarii, adaptarea situationala a comunicarii si distributia atentiei in clasa;

Acuratete in predarea cunostintelor, situarea notiunilor si operatiilor in zona de accesibilitate a elevilor, fara a distorsiona logica stiintei;

Calitatea interactiunilor pedagogice, antrenarea elevilor in activitate, controlul disciplinei, evaluarea achizitiilor invatarii si feedback-ul;

Prezentarea continutului si a sarcinilor de invatare, relatia intre predare si sursele de documentare, utilizarea progresiei inductive sau deductive in predare, volumul si dificultatea cunostintelor predate si a temelor de studiu individual;

Integrarea abordarilor teoretice cu aplicatiile practice, diversificarea exercitiilor, a momentelor de problematizare si interactivitate.