Evaluarea sumativa, de la teorie la practica

Evaluarea sumativa, de la teorie la practica

Evaluarea sumativa

Evaluarea este un proces didactic complex, integrat structural si functional in activitatea instructiv-educativa. Ea este, in opinia lui Ausubel, punctul final intr-o succesiune de evenimente care cuprind urmatorii pasi: stabilirea scopurilor si a obiectivelor pedagogice, proiectarea si executarea programului de realizare a scopurilor, masurarea rezultatelor aplicarii programului. Rolul actiunilor evaluative il constituie cunoasterea efectelor actiunii desfasurate, pentru ca pe baza informatiilor obtinute activitatea sa poata fi ameliorata si perfectionata la timp. Procesul evaluativ este totodata si un punct de pornire, deoarece activitatea este adaptata nevoilor de educatie si posibilitatilor reale de a le satisface, procesul de invatamant capata astfel o structura ciclica, iar evaluarea joaca un rol reglator.

Teoria si practica evaluarii in educatie inregistreaza o mare varietate de moduri de abordare si de intelegere a rolului actiunilor evaluative. In cele mai multe situatii, evaluarea rezultatelor scolare este redusa la actiuni cum sunt: a verifica, a cerceta, a nota, a aprecia, a clasifica. Sub raportul functiilor pe care le indeplineste, Ion T. Radu arata ca unii educatori atribuie actinuii de evaluare in exclusivitate functia de cunoastere a rezultatelor scolare si de sanctionare pozitiva sau negativa a acestora, altii o considera o actiune ce se suprapune activitatii de instruire, cei mai multi insa ii recunosc rolul de reglare si de sustinere a procesului de predare si a activitatii de invatare.

Evaluarea randamentului scolar constituie o actiune componenta a procesului didactic, integrata structural si functional in acesta activitate. In abordarea moderna a procesului didactic evaluarea este considerata parte integranta a acestuia, furnizand subiectilor implicati in proces informatiile necesare desfasurarii optime a acestuia.

Procesele evaluative sunt realizate astfel incat sa sustina si sa stimuleze activitatea de predare-invatare. Ele sunt menite sa ofere informatii despre calitatea predarii, despre modul in care este determinat, organizat si realizat continutul instruirii sau despre valoarea metodologiilor utilizate.

Cunoasterea rezultatelor obtinute si aprecierea obiectiva a acestora permit evaluarii sa orienteze si sa corecteze procesele de instruire. Actiunea de orientare se exprima in faptul ca informatiile oferite de evaluare servesc drept ghid in adoptarea unor moduri adecvate de lucru. Rolul corectiv se manifesta in legatura cu necesitatea ca procesul didactic sa dobandeasca un caracter dinamic, astfel incat sa poata fi supus unei evaluari si unei reglari permanente, care permit reconsiderarea strategiilor folosite si adecvarea lor la situatiile ce apar pe parcursul demersului.

Orientarea si reglarea proceselor de predare-invatare pe baza datelor oferite de actiunile evaluative trebuie sa se realizeze permanent, creand conditii favorabile perfectionarii continue a activitatii.

Reglarea procesului didactic presupune nu numai cunoasterea rezultatelor, ci si explicarea acestora, prin factorii si conditiile care le genereaza, si predictia rezultatelor probabile in secventele urmatoare ale activitatii. Astfel, evaluarea se constituie ca un demers cu reale valente de stimulare a instruirii/invatarii.

Evaluarea trebuie conceputa nu numai ca un control al cunostintelor sau ca mijloc de masurare obiectiva, ci ca o cale de prefectionare. Operatia de evaluare nu este o etapa supraadaugata sau suprapusa procesului de invatare, ci constituie un act integrat activitatii pedagogice. Evaluarea constituie o ocazie de validare a justetii secventelor educative, a continuturilor si obiectivelor educationale.

Se preconizeaza ca impactul pe care il are evaluarea asupra proiectarii si realizarii procesului de invatamant poate fi comparat cu cel produs de introducerea calculatorului in scoala si care a condus la expresia "invatare asistata de calculator". Astfel, importanta si necesitatea unei evaluari care sa ghideze activitatea didactica au devenit atat de stringente incat se utilizeaza frecvent sintagma "invatare asistata de evaluare".

Evaluarea sumativa in gradinita intervine de obicei la capatul unei componente tematice care se desfasoara pe o perioada mai lunga de timp, la sfarsit de semestru, cand se revizuiesc cunostintele, deprinderile, abilitatile dobandite in acest interval, cu scopul explicit al intaririi si stabilizarii noilor comportamente achizitionate. Prin probele de evaluare sumativa se realizeaza o masurare a nivelului de cunostinte, a capacitatilor si a abilitatilor, iar pe baza acestor date se poate diagnostica evolutia procesului de asimilare de noi continuturi prin sarcini specifice. Educatoarea beneficiaza de informatii care, interpretate corect si valorificate, dau masura stadiului atins de copil in pregatirea sa pe o secventa de instruire.

Aceasta forma de evaluare este realizata in mod expres la sfarsitul ciclului prescolar, cand se verifica parametrii generali ai dezvoltarii si cand se sintetizeaza nivelul de performanta al copilului in baza carora poate fi declarat apt sau inapt pentru a fi scolarizat.

Evaluarea sumativa trebuie raportata la:

- obiectivele generale si specifice ale formarii copiilor;

- nivelul initial al copiilor;

- posibilitatile fiecarui copil;

- modul de utilizare a elementelor sistemului;

- obiectivele propuse pentru o unitate de continut.

Evaluarea sumativa, cu toate inconvenientele pe care le prezinta, este des utilizata in practica scolara. Ea reprezinta o modalitate utila de verificare, evidentiind interesul manifestat de subiecti pentru activitatea scolara.

Metode si tehnici de evaluare a rezultatelor si progreselor copilului prescolar

Deoarece activitatea din gradinita are preponderent un caracter formativ, educativ, cu finalitati ce nu se pot concretiza imediat, ci intr-o viziune de constructie pas cu pas, in colaborare cu alti factori, evaluarea este fragmentara, incompleta, unele rezultate apar mai tarziu, in scoala sau la finele ei. Evaluarea insusirii cunostintelor se realizeaza mai usor decat a aptitudinilor, sentimentelor, capacitatilor, convingerilor, a trasaturilor de vointa si caracter. Varsta copiilor nu permite evaluari cu diagnostic precis. Evaluarea prescolarilor este destul de dificila si permite doar prognoze pe termen scurt.

Referat: Proiect tematic - jurnalul de toamna - legumele, fructele și vitaminele Referat: Proiect de activitate integrata: grupa mijlocie - in ograda la bunica

Rezultatele scolare se traduc in: priceperi si deprinderi fizice si intelectuale, capacitati cognitive, trasaturi de vointa si caracter, conduita civilizata. Aceste aspecte sunt dificil de pus in evidenta, greu de masurat si apreciat riguros, anevoie surprinse in caracteristici comportamentale. Actiunile evaluative nu vizeaza doar rezultatele pe care le obtin copiii la un moment dat, ci la ce pot conduce aceste caracteristici in perspectiva, la aspecte neobservabile precum: intelegerea si prelucrarea informatiilor in comportamente utile in adaptare, in modul de a gandi si de a simti al copilului, transferul de cunostinte, priceperi si deprinderi, atitudinea fata de invatatura, munca, scoala, semeni, fata de sine, cat de durabile vor fi aceste achizitii si in ce situatii de viata vor fi utile.

Evaluarea copiilor solicita timp indelungat, rabdare, migala, consemnarea raspunsurilor sau a observatiilor educatoarei. Indeplinirea obiectivelor se realizeaza in mod indirect, prin materializarea lor in comportamente observabile si masurabile, ce presupun o definire riguroasa, indicarea prin descriptori de performanta a nivelului atins de prescolari.

Sistemul metodologic al evaluarii rezultatelor si progreselor copiilor cuprinde mai multe metode si procedee de examinare.

Metoda observatiei consta in surprinderea si consemnarea elementelor definitorii pentru ezvoltarea copilului. Presupune stabilirea unui scop, elaborarea unui protocol de observatie, precizarea instrumentelor, consemnarea datelor in protocol, interpretarea acestora din punct de vedere psihopedagogic. Faptele inscrise in protocolul de observatie (o fisa personal) vor fi datate, pentru a se putea pune mai usor in evidenta aspectele evolutive sau unele involutii, stagnari, regrese care, prin acumulare, atrag atentia asupra urgentei de a interveni in scopul ameliorarii si optimizarii situatiei. Aceste date pot oferi un tablou complex al evolutiei si dezvoltarii copilului.

Evaluarea orala se realizeaza prin metoda conversatiei care se foloseste mai frecvent intr-o forma mai complexa incepand cu grupa mijlocie. Se utilizeaza mai ales o conversatie frontala. Este proprie activitatilor de dezvoltare a limbajului si a capacitatii de comunicare, dar se regaseste si in celelalte tipuri de activitati. Presupune implicarea activa a copilului, care este mai productiva cu cat subiectul conversatiei este mai accesibil, cu cat formularea intrebarilor este mai clara cu si cu cat in alegerea raspunsurilor copiii se pot baza pe intuitiv. Utilizata corect, aceasta modalitate sprijina fundamentarea teoretica a viitoarelor aplicatii practice, dezvolta capacitatea de sinteza, contribuie la sistematizarea cunostintelor, la insusirea temeinica a acestora si ofera cadru deschis aplicarii principiului retroactiunii.

Evaluarea scrisa se realizeaza in principal prin utilizarea fiselor, care pot ajuta la imbinarea muncii frontale cu munca individuala si constituie elemente specifice in evaluarea formativa. In cazul probelor de evaluare continua, fisele contin de regula o singura sarcina corespunzatoare unui anume obiectiv urmarit.acestea realizeaza o diferentiere a invatarii pana la individualizare si pot fi folosite cu eficienta in variantele de organizare a activitatii diferentiate.

S-a acumulat o bogata experienta in conceperea si folosirea fiselor. Iata cele patru categorii de fise concepute de Dottrens ca o completarare si un corectiv adus invatamantului colectiv:

- fise de recuperare, destinate sa completeze lacunele si sa corecteze cunostintele elevilor, folosite frecvent la limba romana, matematica, etc.;

- fise de dezvoltare, cuprinzand un supliment de informatii si de exercitii, fata de programul comun, menite sa dezvolte interesele si aptitudinile elevilor;

- fise de exercitii, folosite in invatarea limbii si la matematica, cuprinzand aplicatii cu dificultati crescande.

La redactarea fiselor, educatoarea trebuie sa precizeze obiectivul, sarcina, timpul, dupa care va consemna aprecierile si masurile ameliorative. Seturile de fise de munca independenta, ordonate in succesiunea temelor, se pot constitui intr-un caiet de fise de lucru pentru invatarea in clasa, adaptat specificului prescolar.

Pregatirea copiilor pentru a putea rezolva sarcinile de pe fisa este importanta.educatoarea trebuie sa conceapa un demers didacticc pentru a pregati momentul muncii individuale de rezolvare a probelor formative pe fise, ce va parcurge urmatoarele etape:

- rezolvarea sarcinii propuse cu ajutorul materialului demonstrativ;

- rezolvarea aceleiasi sarcini individual de catre copii, cu ajutorul obiectelor concrete;

- rezolvarea simbolica a sarcinii de catre educatoare si de catre 1-2 copii;

- rezolvarea independenta pe fisa.

In cadrul tuturor activitatilor desfasurate in gradinita, fisa devine un mijloc important prin care putem verifica ritmul de lucru al copiilor, calitatea lucrarilor lor, nivelul lor de pregatire, gradul de independenta in gandire si actiune al copiilor, posibilitatile de transfer al cunostintelor in situatii noi, eficienta modului de lucru al educatoarei in activitatea respectiva.

Testele reprezinta probe standardizate orale sau scrise ce pot furniza date despre nivelul cunostintelor insusite, dar si daspre anumite caracteristici psihofizice ale copilului.

Testele docimologice sunt instrumente de evaluare a performantelor prescolare, in acest caz, ce vizeaza "modificarile produse prin invatare, in principal in domeniul cognitiv, deci cunostinte acumulate, capacitati intelectuale formate". (Radu, I. T., 2000)

Validitatea unui test de verificare a cunostintelor este data de: claritatea delimitarii itemilor; unitatea cerintelor pe care le contine proba, valoarea itemilor, functie de efortul si de exigentele cerute de rezolvarea fiecarei categorii de cerinte cuprinse in proba; un continut usor identificabil; cuprinderea in continutul testului a unui numar de itemi care, prin valoarea lor caliatativa, sa stabileasca punctajul maxim si punctajul minim admis.

Formularea precisa a itemilor ofera educatoarei posibilitatea de a planifica si urmari pasii ce trebuie realizati de copii pentru a atinge performanta dorita. Acelasi continut este insusit de catre copii la nivele diferite de complexitate, in functie de particularitatile individuale, astfel ca nivele dupa care se ierarhizeaza obiectivele dau o orientare asupra cotarii diferite a sarcinilor din proba.

Itemii materializeaza obiectivele stabilite, iar in conceperea lor trebuie sa se ia in considerare cerintele programei, nivelul real atins de copiii din grupa, posibilitatile fiecarui copil in parte.

Teste si probe de cunoastere a copilului prescolar. Orice activitate educationala se intemeiaza pe cunoasterea psihologica a subiectilor care fac obiectul unei astfel de interventii. Educatoarele sunt investite de societate cu misiunea de a orienta procesele dezvoltarii superioare a potentialului lor nativ si pentru favorizarea unei bune integrari in societate a acestora. Testul psihologic este o metoda de investigare extrem de elaborata, care nu poate fi la indemana educatoarei; el reprezinta obiectul de lucru al specialistilor psihopedagogi, de aceea in gradinita se utilizeaza cu precadere probele psihologice.

Probele psihologice pot fi imaginate de catre orice educatoare, corespunzator aspectelor pe care doreste sa le investigheze. Conditiile care trebuie respectate in aceasta situatie vizeaza asigurarea conditiilor optime pentru rezolvarea cerintelor probei si obtinerea increderii. Probele psihologice pot viza:

- sensibilitatea cromatica;

- perceptia raportului forma-culoare;

- reprezentarea;

- modul in care se pot demonstra procesele de fixare si conservare ale memoriei;

- evidentierea memoriei auditive;

- raportul memorie-invatare;

- cunoasterea caracteristicilor imaginatiei creatoare;

- conservarea cantitatii;

- evidentierea capacitatii de abstractizare, a posibilitatilor de ganeralizare, definirea unor notiuni, operarea cu notiuni opuse, compararea unor notiuni;

- stabilirea varstei lingvistice;

- diagnosticarea maturitatii pentru scolarizare a copilului.

Probele psihologice devin instrumente utile in cunoasterea prescolarului, ce vor si ulterior valorificate in completarea fisei psihopedagogice permitand elaborarea unor predictii care vor insoti copilul pe intregul traseu educational.

Evaluarea prin probe practice se realizeaza prin metoda jocului si a exercitiului. Operarea in plan obiectual este specifica invatarii la varsta prescolara si se materializeaza prin exercitii-joc ce solicita o rezolvare actional-practica.

Aceasta modalitate de evaluare urmareste aprecierea stadiului de formare a deprinderilor si abilitatilor, materializate in modul in care copiii rezolva sarcinile de lucru. Educatoarea observa direct modul de actiune si rezultatul obtinut, masoara si apreciaza gradul de rezolvare a sarcinii de invatare.

Metodele traditionale pentru evaluarea activitatii prescolarilor vor fi completate de metodele complementare (portofoliul, proiectul, investigatia, studiul de caz), astfel incat educatoarea va concepe adevarate strategii evaluative care sa reflecte nivelul de dezvoltare atins de prescolar, strategii ce vor fi utilizate intr-un climat deschis, flexibil, degajat, permisiv, care sa la inspire copiilor dorinta de a participa la astfel de activitati fara teama de esec.

Evaluarea realizata in prescolaritate devine o modaliate de sporire a rolului educatiei organizate in formarea personalitatii, educatoarea indeplinindu-si misiunea nobila de a pregati copilul pentru integrarea cu succes in activitatea scolara.

In continuare am sa prezint pe scurt una dintre activitatile desfasurate cu copiii in perioada de evaluare sumativa, in saptamana 26.01.2009-30.01.2009. In cadrul Domeniului de Limba si Comunicare, tema activitatii a fost "Recunoaste povestea", iar obiectivul acestei activitati a fost: Recunoasterea personajelor si a unor scene din povestile invatate, si readarea, pe scurt, a ideilor principale.

Astfel ca la captarea atentiei am redat copiilor fragmente din povesti si acestia au trebuit sa identifice povestea din care face parte. In desfasurarea activitatii am prezentat copiilor pe calculator imagini reprezentand scene si personaje din povestile invatate. Sarcina copiilor a fost de a identifica povestea din care faceau parte personajele si diferitele scene si deasemenea sa redea pe scurt ideile principale ale povestii.

In cadrul etapei de feedback, copiii au primit sarcina de a-si alege un personaj indragit si de a-si motiva optiunea pentru acest personaj.

Bibliografie :

Tomsa, Gh., Psihopedagogie prescolara si scolara primara, Ed. Coresi,      Bucuresti, 2005.

Stefanescu, F., Didactica stiintelor socio-umane, Ed. Imprimeria de Vest, Oradea, 2004.