Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica




Didactica


Qdidactic » didactica & scoala » didactica
Tehnologia procesului instructiv - educativ - educatie fizica



Tehnologia procesului instructiv - educativ - educatie fizica


TEHNOLOGIA PROCESULUI INSTRUCTIV - EDUCATIV - EDUCATIE FIZICA

In activitatea didactica se vorbeste despre "Tehnica didactica" care conform dictionarului pedagogic este "ansamblul de procese, metode, procedee, mijloace, operatii, norme, folosite de cadrele didactice cu scopul realizarii obiectivelor instructiv-educative".

Prin tehnologie didactica nu trebuie redus la ansamblul mijloacelor tehnice - inclusiv mijloacele audio-vizuale moderne folosite in procesul de predare - invatare.

Tehnologia didactica trebuie inteleasa ca organizarea procesului didactic (forme de organizare, metode, mijloace, relatii) in functie de finalitatile si obiectivele urmarite.



Tehnologia didactica presupune cunoasterea si respectarea interdependentei dintre componentele "Curricum-ului" sau procesului de predare - invatare, adica intregul program al activitatii scolare concretizata in planul de invatamant, programa scolara, manuale, indrumarile metodice, obiectivele, continuturi, forme de organizare si metode - evaluari. Esentiala este eficienta activitatii desfasurata, care se determina pe baza de evaluari riguroase.

Educatorul nu este numai un transmitator de cunostinte ci indeplineste roluri mai variate devenind organizator, animator si evaluator al proceselor de invatare.

Rezulta ca tehnologia didactica desemneaza demersul intreprins de profesor in vederea aplicarii principiilor si metodelor didactice intr-o situatie practica de instruire, ea nu se reduce la folosirea mijloacelor tehnice pentru transmiterea informatiei, ea incluzand toate componentele procesului de invatamant, inlaturand anumite granite artificiale dintre ele, insistand asupra interdependentei dintre continut si toate celelalte aspecte, cum ar fi organizarea, relatiile profesor-elev, metodele si procedeele folosite.

Un loc important in cadrul tehnologiei didactice il ocupa strategiile didactice.

Prin strategie didactica intelegem un ansamblu de procedee prin care se realizeaza conlucrarea dintre profesor si elevi in vederea predarii si insusirii unui volum de informatii, a formarii unor deprinderi, a optimizarii dezvoltarii morfo-functionale, a dezvoltarii multilaterale a aptitudinilor psiho-motrice si a dezvoltarii personalitatii umane.

Orice strategie didactica incuba doi parametrii:

unul vizand activitatea de initiere-predare;

activitatea de exersare-invatare.


1. Metodologia instruirii

Termenul " metoda" deriva din grecescul methodos si are intelesul de drum, cale(odos - cale; metha - spre).

In didactica, metoda reprezinta calea care se urmeaza pentru atingerea obiectivelor educationale.

Metoda este aspectul teoretic cel mai activ al stiintei care delimiteaza calea dobandirii de cunostinte noi. Din punct de vedere operational, metoda reprezinta o structura de operatii rational corelate in vederea indeplinirii unor scopuri.

In alegerea si adecvarea unei metode, profesorul trebuie sa tina cont de factori obiectivi (ce tin de natura finalitatii, de logica interna a stiintei, de legitatile fenomenului invatarii ) si de factori subiectivi( determinati de personalitatea profesorului, de psihologia elevului, de psihologia colectivului ).

Metoda devine elementul cel mai dinamic al al activitatii didactice, care permite profesorului adaptari creative multiple- strategice, tactice-operationale, la obiectivele, continutul si evaluarea procesului de instruire.

Ea include " un ansamblu organizat de operatii" , respectiv de procedee didactice, sustinut de mijloacele didactice, care faciliteaza desfasurarea procesului de instruire.

Procedeele didactice reprezinta componente ale metodei, care tin de executia actiunii, sunt tehnici mai limitate care servesc drept instrumente ale metodei.


Taxonomia metodelor didactice

Metode in care predomina actiunea de comunicare:

Orala expozitiva: povestirea, descrierea, explicatia, prelegerea

Orala interogativa: conversatia euristica, dezbaterea, problematizarea, asaltul de idei

Scrisa: lectura explicativa, regulamente ,activitatea cu cartile de specialitate.

La nivelul limbajului intern: reflectia personala, introspectia.

Metode in care predomina actiunea de cercetare a realitatii:

Metode de cercetare directa a realitatii: observatia sistematica si independenta. experimentul, cercetarea documentelor istorice.

Metode de cercetare indirecta a realitatii: demonstratia, modelarea.

Metode in care predomina actiunea operationala, practica a realitatii

Reala: metoda exercitiului, metoda algoritmizarii, metoda lucrarilor practice, metoda studiului de caz.

Simulata: metoda jocului didactic, metoda dramatizarii.

Metode didactice in care predomina actiunea de programare speciala a instuirii

Metoda instruirii programate.

Metoda instruirii asistata pe ordinator.


Descrierea metodelor didactice


Povestirea

Aceasta metoda se foloseste in invatamantul prescolar si primar, la clasela mici. Aceasta consta din expunerea de catre profesor a unei actiuni pe baza careia elevii isi formeaza reprezentari si pot intelege mai usor unele exercitii.

Prescolarii si elevii mici avand o experienta de viata mai redusa si avand reprezentari si notiuni mai putine, cu ajutorul povestirii pot fi determinati sa inteleaga mai usor si mai repede ceea ce au de executat.

Limbajul expresiv al profesorului sau al invatatorului, educatorului, presarat cu figuri de stil suscita emotii si sentimente totodata asigura o participare afectiva puternica din partea elevilor.

Prin continutul sau contribuie la dezvoltarea imaginatiei si creativitatii.

Folosirea povestirii presupune respectarea catorva cerinte:

corectitudinea si claritatea vorbirii;

caracterul emotional al povestirii;

succesiunea logica a faptelor.

Grupul de exercitii propus de profesor spre a fi executat trebuie incadrat in povestire intr-o insiruire logica a faptelor, care sa corespunda miscarilor propuse.


Explicatia

Spre deosebire de povestire aceasta metoda solicita intr-un grad mai mare operatiile gandirii. In acest sens apeleaza la diferite procedee cum ar fi cel inductiv-deductiv, al comparatiei si analogiei, procedeul analizei cauzale.

Explicatia este una din metodele cele mai frecvent folosite in educatia fizica.

Metoda consta in expunerea mecanismului de baza al miscarii, algoritmul actului motric, valoarea de intrebuintare si influenta asupra organismului.

Explicatia contribuie la formarea unor reprezentari clare, la insusirea constienta a notiunilor, termenilor, actiunilor motrice ce trebuiesc insusite.


In mod curent explicatia se foloseste asociata cu demonstratia.

Explicatia precede demonstratia, o insoteste, adica exista o interferenta intre cele doua. Formarea si consolidarea deprinderilor motrice se realizeaza perfect numai prin interactiunea primului si celui de-al doilea sistem de semnalizare.

Cerinte:

explicatia actiunilor motrice trebuie sa fie la nivelul capacitatii de intelegere a elevilor carora li se adreseaza;

explicatia are efecte pozitive daca profesorul a reusit sa capteze atentia elevilor asupra activitatii desfasurate;

explicatia trebuie prezentata intr-un limbaj corect din punct de vedere terminologic si gramatical;

explicatia trebuie sa fie plastica si sa atraga atentia asupra punctelor cheie din actiunea motrica;

explicatia trebuie sa fie exacta, in concordanta cu realizarile stiintei educatiei fizice.


Conversatia

Este o convorbire sau un dialog ce se desfasoara intre profesor si elevi, prin care se stimuleaza si se dirijeaza activitatea de exersare, invatare.

Momentele de conversatie apar atat in timpul lectiei, cat si cu ocazia participarii la diferite competitii. Aceasta metoda se bazeaza pe intrebari si raspunsurice se intrepatrund pe cele doua axe, pe verticala, intre profesori si elevi, si pe orizontala, si intre elevi.

Educatia fizica este cu precadere un obiect de invatamant practic, continutul intrebarilor trebuie sa vizeze mai ales probleme referitoare la elucidarea unor structuri, momente, elemente de baza dar si intrebari teoretice din fizica, biologie, chimie a caror cunostinte se pot transfera la studiul biomecanicii actelor motrice precum si a transformarilor petrecute in organism in urma unor eforturi aerobe si anaerobe.

Conversatia imbraca doua forme principale:

euristica;

catehetica.

Cea euristica mai este cunoscuta si sub denumirea de conversatie socratica ce consta in a-l conduce pe interlocutor prin intrebari bine formulate la descoperirea adevarului pe care-l urmareste cel care conduce conversatia. Avem de-a face, in acest caz, cu un lant de intrebari care conduc in mod unidirectional spre un raspuns final pe care profesorul il presupune si-l asteapta.

Conversatia catehetica vizeaza singura reproducerea cunostintelor asimilate in etapele anterioare in vederea fixarii si consolidarii lor.



Dupa tipul intrebarilor putem distinge urmatoarele tipuri de conversatie:

intrebari inchise: ele presupun un singur raspuns;

intrebari deschise: elevii au posibilitatea sa aleaga raspunsurile corecte din mai multe posibilitati.

Valoarea conversatiei depinde de maiestria profesorului in formularea si inlantuirea intrebarilor.

Acestea trebuie sa fie clare, concise, corecte.

Aceasta metoda accentueaza contributia educatiei fizice la dezvoltarea intelectuala a elevilor, ei fiind stimulati sa argumanteze raspunsurile.


Demonstratia

Este o metoda de invatamant care consta in prezentarea de catre profesor a actiunii motrice care urmeaza a fi insusita.

Demonstratia poate fi efectuata de catre profesor sau de catre un elev sau pot fi folosite materiale didactice intuitive (tabla, planse, machete, televizorul, video, dvd, PC, retroproiectorul, etc.) pentru ca actul motric sa fie cunoscut si inteles de elev.

Prin demonstratie elevul isi formeaza perceptii si reprezentari exacte despre actul motric care trebuie sa fie insusit.

Cerinte:

sa fie corecta, sa constituie un model de urmat;

sa tina seama de stadiul dezvoltarii gandirii copilului si de pregatirea acestora;

sa sublinieze momentele componente ale mecanismului de baza al miscarii;

sa fie executata dintr-un loc de unde poata fi vazuta de toti elevii;

sa fie precedata de explicatie.


Problematizarea

Consta dintr-o suita de procedee prin care se urmareste crearea unor situatii problema care antreneaza si ofera elevilor posibilitatea sa surprinda diferite relatii intre obiectele si fenomenele realitatii, intre cunostintele anterioare si noile cunostinte prin solutiile pe care ei insisi sub indrumarea profesorului le elaboreaza.

Orice situatie problema nu este altceva decat o "schema anticipatoare" sau un "plan de actiune", care presupune anumite repere mai mult sau mai putin detaliate privitoare la activitatea si operatiile ce urmeaza a fi efectuate de catre elevi. Aceste repera au un caracter euristic orientat

Situatia problema se caracterizeaza pein aceea ca ofera elevului posibilitatea si il stimuleaza sa caute singur solutia orientandu-se bineinteles, dupa aceste repere.

Problematizarea creeaza stari tensionale, stimuleaza imaginatia, gandirea creeatoare, capacitatea de reorganizare a cunostintelor insusite anterior in structuri, sisteme de functionalitati noi, obisnuind elevii cu cautarea, incercarea.

Invatarea prin rezolvarea de probleme este, de fapt, un experiment gandit, situatia problema avand un rol de ipoteza.

In cadrul folosirii metodei apar trei momente succesive:

un moment pregatitor sau declansator: creearea situatiei problema;

un moment tensional: se exprima prin intensitatea contradictiilor dintre ceea ce se da spre rezolvare si cunostintele anterioare ale elevilor;

un moment rezolut

Etape de aplicare:

profesorul ajuta subiectul in rezolvarea problemei;

subiectul colaboreaza cu colegii pentru rezolvarea problemei;

subiectul rezolva singur problema.


Descoperirea

Se afla in stransa legatura cu metoda anterioara. Daca in cazul problematizarii accentul se pune pe declansarea si creearea unor situatii de invatare si cunoastere, in cazul decsoperirii accentul cade pe cautarea si gasirea solutiei.

Problematizarea si descoperirea constituie doua momente ale aceluiasi demers euristic, ceea ce urmeaza a fi descoperit presupune ca, in prealabil, sa fi fost provocat, iar orice situatie problema ce apare urmeaza sa se incheie cu descoperirea solutiei. Situatia problema declanseaza descoperirea.

Dupa relatia ce se stabileste intre profesor si elevi putem delimita doua forme de descoperire:

descoperirea independenta: predomina activitatea individuala a elevilor, profesorul supravegheaza, controleaza;

descoperirea dirijata: profesorul conduce descoperirea prin sugestii, informatii suplimentare, intrebari ajutatoare.



In functie de relatia care se stabileste intre achizitiile anterioare si cele ce urmeaza sa fie insusite putem delimita trei variante ale descoperirii:

descoperirea inductiva: pe baza unor date de cunostinte particulare se ajunge la alte cunostinte si operatii cu grad mai inalt de generalitate. Izvorul cunostintelor obtinute pe cale inductiva este experienta;

descoperirea deductiva: se realizeaza prin trecerea de la o notiune generala la una particulara;

descoperirea transductiva: presupune ca pe baza conceptelor generale se descopera alte concepte la acelasi nivel de generalitate; rationamentul transductiv sta la baza gandirii artistice sau imaginative.


Algoritmizarea

Pasii succesivi in cadrul operatiilor gandirii se numesc algoritmi. Un algoritm este o operatie constituita dintr-o succesiune univoca de secvente (pasi) care conduce, intotdeauna spre acelasi rezultat.

Metoda algoritmizarii consta in elaborarea si aplicarea in activitate intr-o succesiune prestabilita a unor exercitii in vederea realizarii paradigmei si a obiectivelor educatiei fizice. Algoritmizarea poate sa se refere nu numai la continutul procesului de invatamant ci si la activitatea profesorului la activitatea elevului.

Tinand seama de cei doi parametrii ai unei strategii didactice, reglarea externa (predarea) si autoreglarea interna (invatarea) vom avea doua mari categorii de algoritmi: didactici si ai invatarii.

Algorimii didactici se refera la activitatea profesorului, aceasta fiind descompusa intr-o succesiune de etape, derularea lor producandu-se in mod identic ori de cate ori urmeaza sa realizeze o anume categorie de sarcini.

Astfel, de exemplu, in predarea unui exercitiu operatiile algoritmului didactic pot fi urmatoarele:

explicarea exercitiului;

demonstrarea si explicatiile suplimentare pentru a centra atentia elevului asupra unor puncte cheie din mecanismul de baza;

recunoasterea proprioceptiva de catre elevi a exercitiului (elevul inceraca sa execute actul motric);

precizari pe parcurs a datelor de amanunt (corectari, demonstratii suplimentare);

determinarea formei finale a structurii miscarii (in grup si individualizat).


Algoritmii invatarii sunt implicati in continutul celor invatate. Putem vorbii de algoritmi ai invatarii diferitelor forme de practicare a exercitiului fizic sau algoritmi pentru optimizarea dezvoltarii fizice si algoritmi pentru dezvoltarea unor aptitudini psiho-motrice.

Un asemenea tip de algoritm consta in cele mai eficiente exercitii dispuse intr-o succesiune bine determinata, logica, bine cantificata (ca efort), si din toate regulile metodico-organizatorice necesare aplicarii succesiunii respective pentru a rezolva o situatie (problema) tipica, standard.

Pentru elaborarea si aplicarea algoritmilor specifici componentelor procesului de invatamant este necesara respectarea urmatoarelor cerinte metodice:

trebuie sa se efectueze o analiza logica a structurii materialului de invatat;

algoritmii sa fie in concordanta cu posibilitatile organismului elevilor de diferite varste;

sa fie in concordanta cu legile formarii deprinderilor motrice si a educarii si dezvoltarii aptitudinilor psiho-motrice;

algoritmii sa fie optimali si din punct de vedere al numarului "operatiilor" pe care le includ;

algoritmii sa fie corect cantificati tinand seama de principiul tratarii diferentiate;

algoritmii sa fie codificati (prin litere si cifre).


Instruirea programata

Aceasta strategie constituie o aplicare a principiilor ciberneticii in procesul de invatamant.

Instruirea programata trebuie considerata ca o metoda complexa care a reusit sa inlature rutina din instruire.

Principiile instruirii programate:

principiul participarii active si independente a elevului: presupune ca elevul sa fie interesat si sa dea un raspuns efectiv la diferitele probleme sau situatii care cer o rezolvare concreta. Fiecare pas, secventa pretinde si un raspuns efectiv la o tema, la o problema. Indiferent daca elevul construieste el raspunsul sau alege un raspuns dintre mai multe el este obligat sa desfisoare o activitate intelectuala independenta, riguros si continuu verificata si apreciata;

principiul pasilor mici: programul este alcatuit dintr-o suita de pasi prezentati succesiv si la fiecare din ei, pentru a putea merge mai departe elevul trebuie sa dea raspunsul cerut de problema inclusa in fiecare secventa. Principiul pretinde ca temele, materia sa fie fragmentata in secvente care sa fie usor de rezolvat. Secventele se succed in asa fel incat conduc elevul la cunoasterea de ansamblu a subiectului si la intelegerea fiecarei parti. Cu cat secventele sunt mai scurte, cu atat elevul are sansa de a da un raspuns corect. Secventele programei trebuie sa fie calculate in asa fel incat chiar si elevii mai slabi sa poata da raspunsuri corecte si sa poata sa treaca la secventa urmatoare;

principiul progresului gradat: pretinde ca inlantuirea secventelor sa se realizeze de o asemenea maniera, sa fie atat de strict din punct de vedere logic, incat sa-l faca pe elev sa-si insuseasca cunostinte, priceperi si deprinderi din ce in ce mai complexe; aceasta inlantuire a secventelor, trebuie sa-l conduca pe elev de la o dificultate la alta, in asa fel incat intreaga materie sa fie asimilata fara lacune; acest principiu cere, exercitii repetate pentru asimilarea, insusirea fiecarei teme noi, progresul realizat trebuie sa fie controlat etapa cu etapa, pentru a se corija erorile si confirma succesul;

principiul intaririi imediate a raspunsului: acest principiu porneste de la constatarea ca, cunoasterea imediata a solutiei unei probleme la care elevul a dat raspuns, constituie un stimulent puternic; elevul care primeste aprecierea raspunsului imediat face progrese mai mari decat cel care asteapta mai mult timp pentru a cunoaste aprecierea raspunsului imediat face progrese mai mari decat cel care asteapta mai mult timp pentru a cunoaste aprecierea raspunsului; de asemenea, aprecierea raspunsului trebuie sa fie imediata, dar si repetata cat mai des posibil, ceea ce presupune secvente scurte si numeroase; verificarea si aprecierea imediata a executiei are ca avantaj ca elevul fixeaza ceea ce a efectuat corect si elimina, corecteaza greselile comise;

principiul ritmului individual de studiu: acest principiu se realizeaza in cadrul instruirii programate prin faptul ca obliga la o activitate diferentiata si individuala; elevul isi conduce in mod liber procesul de invatare, determinand el insusi ritmul in care abordeaza elementele succesive ale programei; elevul bine dotat va progresa mai repede, iar cel slab, care are dificultati de asimilare, va avea nevoie de mai mult timp si va progresa mai incet; fiecare elev reuseste deci sa parcurga programa dar in limita de timp diferita;

principiul raspunsurilor corecte: acest principiu este rezultatul cercetarilor experimentale care au demonstrat ca prea multe esecuri inregistrate in procesul invatarii descurajeaza elevul si il impiedica sa-si mobilizeze capacitatile intelectuale in invingerea viitoarelor dificultati; concluzia a fost aceea ca trebuie create conditiile de succes pentru elev, ajutandu-l sa obtina un numar cat mai mare de raspunsuri corecte la problemele puse; deci, pasii metodici trebuie sa fie alcatuiti tinand seama de posibilitatile elevilor;

principiul repetitiei: repetitia nu este una mecanica; repetarea unor informatii mai vechi este intotdeauna insotita de informatii noi; cunostintele, deprinderile ce trebuie consolidate fiind prezentate in variate si multiple asociatii; deci exercitiile simple se consolideaza in cadrul unor exercitii cu o structura mai complexa; in lantul secventelor este inadmisibila prezenta unor secvente "vide" care sa nu aduca nici o cantitate de informatie.

Tipuri de programare:

Programarea liniara

In programele de acest tip elevul este condus in insusirea cunostintelor printr-o succesiune de pasi mici (unitati mici de informatie) alcatuite in asa fel incat sa reduca la minimum erorile posibile, cel ce invata fiind pus mereu in situatia de a construi un raspuns corect. La fiecare pas, datorita activitatii desfasurate, elevul realizeaza un progres mic, dar sigur; etapele sunt identice pentru toti elevii, diferentele aparand numai in ceea ce priveste ritmul de parcurgere a programei.

Lucrand cu astfel de programa, elevul citeste informatia din prima secventa, raspunde la intrebarea (tema) data, isi construieste raspunsul, compara raspunsul sau cu cel corect, apoi trece la secventa urmatoare.

In general secventele sunt scurte, iar diferentele de dificultate ale unei secvente si a celei urmatoare sunt de asemenea mici.

Schematic programarea lineara poate fi redata astfel:

informarea elevului (secventa A)

tema de rezolvat (intrebare, exercitiu, etc.)

formularea (construirea) raspunsului de catre elev

compararea cu raspunsul corect pentru cunoasterea rezultatului

se trece la urmatoarea secventa (secventa B)

Programarea ramificata

Se bazeaza pe o programa cu raspuns la alegere. In aceste programe, odata cu informatia si tema respectiva, se prezinta mai multe raspunsuri (de obicei trei sau patru) din care elevul il alege pe cel pe care il considera corect. Raspunsurile, in afara de cel corect sunt astfel formulate incat sa fie plauzibile si sa acopere greselile frecvente. In cazul in care elevul a ales un raspuns gresit, intervine o programa secundara (una sau mai multe secvente) care aduce explicatii suplimentare si il readuce la programa principala (la unele programe, la secventa de la care s-a plecat; la altele, la secventa imediat urmatoare).

Schematic redam acest tip de programare:

informarea elevului (secventa A)

tema (intrebarea, exercitiu)

alegerea raspunsului

compararea raspunsului

raspuns corect - in acest caz se trecece la informarea urmatoare (secventa B)

raspuns gresit - in acest caz are loc o informare suplimentara pentru corectare (secventa A)

Comparand cele doua programe constatam ca ele se bazeaza pe conceptii diametral opuse cu privire la rolul greselii in activitatea de invatare. In cazul programarii liniare se considera ca numai raspunsurile corecte indeplinesc functie de intarire, in consecinta atentia trebuind sa fie indreptata in directia construirii raspunsurilor corecte, reducand la minimum sansa unor raspunsuri gresite.

In cazul programarii ramificate greseala este folosita ca mijloc de stimulare a elevului in vederea autocorectarii.

Programul combinat

Prin combinarea celor doua tipuri de programe principale se obtine un model intermediar.

In acest caz elevii nu parcurg neconditionat toate secventele si nici analiza nu este aceasi. Elevii mai buni pot sarii peste unele programe, care de cele mai multe ori constau in diferite exercitii, repetitii, reluari de detaliu, concepute pentru cei care nu au inteles etc. In acelasi timp, elevii care intampina greutati in intelegere, au posibilitatea de a parcurge toate subprogramele si de a asigura cunostintele parcurgand intreg restul de secvente.

Indiferent de tipul de program (liniar, ramificat, combinat) raspunsurile pe care le dau elevii nu se pot reduce la o simpla alegere a acestora.

Programul il solicita pe elev sa analizeze, sa compare, sa judece si numai dupa aceea sa formuleze sau sa aleaga raspunsul.


Exercitiul

Exercitiile sunt considerate ca actiuni motrice sau intelectuale ce se repeta relativ identic cu scopul automatizarii, interiorizarii unor modalitati sau tehnici de lucru de natura motrica - manuala sau mintala.

Formarea deprinderilor motrice, dezvoltarea unor aptitudini psiho-motrice nu se poate realiza decat prin exercitiu.

A efectua un exercitiu inseamna a executa o actiune in mod repetat si constient a face un lucru de mai multe ori in vederea dobandirii unei deprinderi, a unei aptitudini psiho-motrice.

In cazul nostru exercitiul fizic pe langa faptul ca este mijlocul specific principal al educatiei fizice, este si o metoda.

Metoda exercitiului face parte din categoria metodelor algoritmice deoarece presupune respectarea riguroasa a unor prescriptii si conduce spre o finalitate prestabilita.

Exercitii sunt considerate doar acelea care se repeta relativ identic si se incheie cu formarea unor componente automatizate ale activitatii, adica devine deprindere.

Din aceasta cauza exercitiul nu se confunda cu repetarea, el presupune o imbunatatire continua a performantei, de la un moment la altul.

Deci exercitiul consta in aceea ca se desfasoara in mod algoritmic si se incheie cu formarea unor priceperi, deprinderi si operatii ce vor fi aplicate in rezolvarea unor sarcini mai complexe.

Exercitiul contribuie si la realizarea altor sarcini, obiective, cum ar fi consolidarea achizitiilor anterioare, amplificarea capacitatii operatorii a acestor achizitii prin aplicarea lor in conditii noi, realizarea unor obiective formative.

In functie de continutul lor putem delimita doua categorii principale de exercitii:

exercitii motrice: sunt acelea care conduc spre formarea de priceperi si deprinderi in care predominanta este componenta motrica. Metoda exercitiului dispune de procedee metodice care inlesnesc insusirea actelor motrice. Aceste procedee in principal sunt: exersarea globala - indicata in cazul exercitiilor usoare, simple, care au la baza miscari naturale de tip ciclic (alergari, sarituri, unele aruncari) si care nu solicita eforturi deosebite din partea elevilor; exersarea fragmentata - este indicata in cazul exercitiilor mai complexe, ele oferind posibilitatea repetarii si consolidarii separate a diferitelor parti componente.

Exercitii operationale: sunt acele exercitii care contribuie la formarea operatiilor intelectuale.







Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright

Didactica




Documente online pe aceeasi tema


Coordonate sociologice ale continuitatii si permanentizarii educatiei
Metode si procedee folosite in vederea cultivarii flexibilitatii gandirii elevilor prin rezolvarea problemelor
Metode de invatare - experientele de invatare moderne determina profesorii sa-si schimbe metodele
Stiluri de invatare
Fisa de evaluare pentru concursul de atribuire a gradatiei de merit
Fisa de exercitii pentru literele t, T
Pedagogia si sistemul stiintelor pedagogice
Educatie pentru sanatate - familiarizarea cu termenii specifici educatiei pentru sanatate
Insuccesul scolar (esecul scolar)
Clasificarea zecimala Dewey



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.
});