Despre Sgualda .
Daca s-ar fi ales o piesa realista, drumul catre personajul meu ar fi
inceput fara indoiala cu o biografie imaginara alcatuita cu usurinta cu
ajutorul datelor oferite de autor. La Goldoni insa, linia personajului nu e
precisa, este deschisa, lasand loc optiunii si ca atare interpretarilor. Asa ca
am incercat, pornind de la cateva realitati ale textului sa imaginez un trecut
valabil al Sgualdei.
Am pornit in prima instanta de la scena-cheie a intregii piese, in care
Sgualda e protagonista: este vorba de scena ce declanseaza intreg tavalugul
barfelor care capata proportii astronomice- "Checcina nu-I fata lui Jupan
Toni". Nu exista nici un indiciu ca Sgualda ar face aceasta dezvaluire din
rautate. Asa ca am ales o varianta care mi s-a parut mai ofertanta din punct de
vedere actoricesc: este o fata prostuta, se scapa pe jumatate din greseala dar
si premeditat intr-o oarecare masura pentru ca detinerea acestui secret ii da
iluzia unei persoane de care depind niste destine ceea ce e mare lucru pentru o
biata si simpla vanzatoare de haine vechi.
Mai exact Sgualda sufera de un complex de inferioritate si incearca
sa-si dea importanta prin micile taine pe care le detine. Ea nu barfeste din
rautate: invidia si clissele sociale cu care se identifica nu-I apartin in
profunzime. Complexul sau de inferioritate iese la iveala prin criza uriasa pe
care o face in prima scena cand este ridicata de pe scaun in favoarea noilor
venite de la Roma.
Sgualda e fricoasa- acest aspect se evidentiaza cel mai bine in relatia
ei cu Catte, relatie pe care eu am gandit-o ca pe un tandem Farfuridi-Branzovenescu
( avand in memorie desigur interpretarea geniala a lui Dem Radulescu si Mircea
Diaconu) sau Stan si Bran. Aceasta comparatie, aparent delasata, este simplu de
explicat: Sgualda este un fel de ecou al lui Cattecare ii inspira frica si respect
cu caracterul sau puternic pentru ca ea este influentabila si nu are
personalitate.
Exista in Sgualda o dimensiune care m-a atras in mod special: este vorba
de credinta ei in fantastic, in himere, in spirite. E ca si cum o bunica ( . in
genul vreunui personaj din Gabriel Garcia Marques, sau un Farama al lui Eliade)
I-ar fi povestit toata copilaria intrebari cu strigoi si spirite, ea
fabuleazape marginea acestiu mic secret pe care il detine de la mama ei. Faptul
ca "Checcina nu-I fata lui Jupan Toni" capata proportii fantastice, devine o
poveste incarcata de mister (potentata la nivel scenic de instrumentele despre
care o sa vorbim mai tarziu si de o tema muzicala plina de candoare).
In mintea Sgualdei, Jupan Toni devine un personaj cumva tenebros care
preumblandu-se in locuri indepartate cu vaporul sau, a gasit-o pe Checcina,
insa aceasta poveste capata mai multe fatete, ca un cristal. Pentru ca Sgualda
nu stie si. Dupa parerea mea nici nu vrea sa stie adevarul concret al obarsiei
fetei.
