Gorunul comentariu

GORUNUL COMENTARIU

La baza poeziei sta doina populara " O leo, leo codrutule ", de la care pornise si Mihai Eminescu in poezia " Revedere ". Poetul, asemenea haiducului, sta la umbra falnicului gorun, dialogand cu acesta, simtind cu fiecare clipa care trece, cum ii creste propriul sicriu in trunchiul gorunului. Umbra falnicului gorun costituie un sicriu ipotetic. Cel adevarat ii va fi constituit din scandurile copacului. Asistam de fapt la doua elegii, una a poetului si alta a gorunului, intrucat acesta apare detasat de viata, situat la marginea codrului, parca predestinat taierii. Bataile inimii poetului sunt comparate cu bataile clopotului ce se aud in departare, care-I aminteste de aceeasi trecere in nefiinta, avand impresia ca prin vene ii curg stropi de liniste:

" In limpezi departari aud din pieptul unui turn

cum bate ca o inima un clopot

si-n zvonuri dulci imi pare,

ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange.

Gorunule din margine de codru

de ce ma-nvinge, cu aripi moi atata pace,

cand zac in umbra ta

si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa."

Constatam ca si la Eminescu in poezia " Oda in metru antic " ca blaga foloseste verbe cu sens dubilativ: " pare ", " poate ", " cine stie ", care vin sa sublinieze starea de incertitudine, de nesiguranta. De asemenea, poetul subliniaza ca frunza jucausa a falnicului copac, devenit un simbol al lumii, un adevarat " axis mundi ", ii picura in suflet pacea adanca, linistea pe care poetul o va trai intre scandurile gorunului:

" O, cine stie, poate ca

din trunchiul tau imi vor ciopli

nu peste mult sicriul si linistea

ce voi gousta-o intre scandurile lui,

o simt pe semne de acum

o simt cand frunza ta mi-o picura in sange

si mult ascult cum crerste-n trupul tau sicriul, sicriul meu,

cu fiecare clipa care trece;

gorunule din margine de cordru."