Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga - subiectul basmului si semnificatia titlului

Semnificatia titlului

Semnificatia numelui 'Harap-Alb' reiese din scena in care spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: 'Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-1 trasneasca prin minte ce i se p^ate intampla'. Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului: 'D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb, aista ti-i numele, si altul nu.' Numele lui are sensul de 'rob alb', deoarece 'harap' inseamna 'negru, rob'.

Devenit sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos. El devine robul-tigan, desi era alb, nedumerind astfel chiar pe unchiul sau, imparatul Verde, precum si pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana. Cu toate acestea, flacaul nu-si incalca juramantul facut spanului, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn, capabil sa-si asuma vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.

Subiectul basmului

Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi si motive populare, in care supranaturalul este impletit cu realul personajelor taranesti din Humulestii lui Creanga.

Subiectul incepe cu o formuja specifica basmului popular, 'Amu cica era odata intr-o tara' si continua in acelasi registru, cu un crai care avea trei feciori si un singur 'frate mai mare, care era imparat intr*o tara mai indepartata', pe nume Verde imparat. Cei doi frati nu se vazusera de multa vreme, iar verii nu se cunoscusera intre ei, pentru ca imparatia fratelui mai mare era 'tocmai la o margine a pamantului', iar fratele mai mic traia 'la alta margine'.

Verde imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-i trimita 'grabnic pe cel mai vrednic' si viteaz dintre fiii sai, ca sa-i urmeze la tron, intrucat el avea numai fete. Ca sa-i puna la incercare, pentru a vedea care dintre feciori 'se simte destoinic a imparati peste o tara asa de mare si bogata ca aceea', craiul se imbraca intr-o piele de urs ca sa ii sperie si pentru a se convinge care dintre ei poate reusi.

Feciorul cel mai mare cere 'bani de cheltuiala, straie de primineala, arme si cal de calarie', porneste la drum cu carte de la tata-sau, dar, ajuns la un pod, il intampina 'un urs mornaind'. Calul se sperie si 'incepe a sari in doua picioare', iar feciorul se intoarce rusinat, neindraznind sa mearga mai departe. Tatal sau il intampina facand pe miratul, crezand ca a uitat ceva acasa, dar tanarul recunoaste ca ursul 1-a 'varat in toti sparietii'. Concluzia tatalui este moralizatoare, in sensul ca 'nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine'.

Al doilea fiu se ofera sa incerce si el, dar cand ajunge in dreptul podului, 'numai iaca si ursul: mor! mor! mor!', calul incepe 'a forai, a sari in doua picioare si a da inapoi', asa ca si mijlociul se intoarce rusinat, 'la tata-sau acasa'. Si de data asta tatal rosteste o pilda, 'apara-ma de gaini, ca de caini nu ma tem', apoi le spune cu tristete ca e rusinos pentru niste fii de crai sa fie atat de fricosi si neputinciosi, care se pare ca vor umbla toata viata 'asa de frunza frasinelului' (degeaba, fara folos - n.n.). Ca sa accentueze esecul, craiul rosteste cu amaraciune un alt proverb popular:

'La placinte, inainte si la razboi inapoi'.

Mezinul, impresionat de dezamagirea tatalui; se duce in gradina si 'incepe sa planga in inima sa'. Deodata, 'o baba garbova de batranete' ii cere de pomana, dar flacaul nu vrea s-o miluiasca, spunandu-i ca este foarte suparat si nu asteapta nici un fel de ajutor, mai ales de la una ca ea. Dupa ce ii da - totusi - babei un ban, aceasta 11 sfatuieste sa ceara tatalui sau 'calul, armele si hainele, cu care a fost el mire', desi hainele sunt 'vechi si ponosite', iar 'armele ruginite'. Baba il sfatuieste sa puna o tava cu jaratic in mijlocul hergheliei si sa aleaga acel cal care va veni 'la jaratic sa manance'. Urmand intocmai sfaturile babei, mezinul cere tatalui sau 'calul, armele si hainele cu care ai fost dumneata mire' si-i cere ingaduinta sa plece si el la drum, sa-si incerce norocul. Dupa ce coboara din pod toate cele necesare, tanarul se duce in grajd, pune tava cu jaratic in mijlocul hergheliei si vine sa manance 'o rapciuga de cal grebanos (cu grumazul slab - n.n.), dupuros (naparlit-n.n.) si slab de-i numarai coastele'. Fiul craiului se manie si alunga martoaga de trei ori, dandu-i cu fraul in cap, dar calul continua 'a manca la jaratic', apoi se 'scutura de trei ori si indata ramane cu parul lins-prelins si tanar ca un tretin (cal tanar de trei ani -n.n.), de nu era alt manzoc mai frumos in toata herghelia'. Calul, animal fabulos, vorbeste cu fiul craiului si zboara cu ef mai intai 'pana la nouri', apoi 'pana la-luna', a treia oara 'pana la soare', bagandu-1 'in toate grozile mortii' si razbunandu-se astfel pentru loviturile primite. Voinicul, 'dupa ce saruta mana tata-sau', pleca la drum, luand carte din partea tatalui si, prin dreptul podului, 'numai iaca ii iesa si lui ursul inainte,'. Calul se napusti asupra ursului si mezinul ridica buzduganul sa loveasca, dar, cand sa izbeasca ursul, un glas de om ii spuse: 'Dragul tatei, nu da, ca eu sunt'. Craiul isi sfatuieste fiul ca in calatoria lui sa se fereasca 'de omul ros, iara mai ales de cel span', sa nu aiba de-a face cu ei, caci 'sunt foarte sugubeti' (aici, primejdiosi - n.n.), dandu-i si pielea de urs, ca nu se stie cand a prinde bine. Astfel, voinicul trece prima proba cu bine, primind binecuvantarea parintelui sau.

Document online: Artificial life (sau A-life) si organismele vii Lucrare: Analizatorul vestibulo-cochlear - urechea externa, mijlocie si interna

Fiul craiului si calul pleaca in calatorie 'si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua' pana cand intalnesc in codru 'un om span' care se ofera drept 'sluga la drum'. Voinicul il refuza, dar 'la o stramtoate numai iaca ce spanul iar ii iese inainte, prefacut in alte straie' si cu glas mieros ii cere sa-1 ia sluga. A treia oara spanul ii iese in cale 'imbracat altfel si calare pe un cal frumos' tocmai cand fiul craiului se ratacise prin codrii intunecosi, oferindu-se sa-1 calauzeasca. Voinicul ii spune ca este deprins sa urmeze sfatul parintelui sau, acela de a nu se insoti cu omul ros si mai ales cu cel span, dar pentru ca ii mai iesisera in cale inca doi, el se gandeste ca 'aiasta-i tara spanilor' si-1 angajeaza drept calauza.

Ajungand ei la o fantana, care 'nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de coborat pana la apa', spanul coboara in put, umple plosca, apoi il sfatuieste pe fiul craiului sa intre si el ca sa se racoreasca. Tanarul il asculta pe span, dar acesta tranteste capacul peste gura fantanii si-1 ameninta ca daca nu-i povesteste totul despre el, 'cine esti,-de unde vii, si incotro te duci', acolo ii vor putrezi oasele. Fiul craiului ii povesteste totul cu amanunte, deoarece 'care om nu tine la viata inainte de toate?'. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura 'pe ascutisul palosului' ca va fi sluga supusa a spanului, care se va da drept nepotul imparatului si ca va pastra taina 'pana cand va muri si iar va invia'.' Spanul ii da numele de Harap-Alb, careul va sluji cu credinta, respectandu-si juramantul facut.

Ajunsi- la palatul imparatului Verde, Spanul se da drept nepotul sau si, dintr-un nemasurat orgoliu, il trimite pe Harap-Alb sa stea la grajduri, sa aiba grija de calul lui, ca altfel va fi 'vai de pielea ta' si ii da o palma 'ca sa tii minte ce ti-am spus'. Fetelor imparatului li se face mila de sluga, dar spanul le spune ca 'si intre oameni, cea mai mare parte, sunt dobitoace care trebuiesc tinuti in frau', altfel 'prinde mamaliga coaja', ca. slugile repede se obraznicesc. Fetele se simt mai apropiate de Harap-Alb, care 'are o infatosare mult mai placuta', iar de span s-ar fi lepadat 'ca de Uciga-1 crucea', asa de tare prinsesera a-1 uri.

intr-o zi, avand la masa 'niste salati foarte minunate', care se capatau cu multa greutate, spanul hotaraste sa-si trimita sluga sa-i aduca acele bunatati din gradina ursului. Calul il duce in zbor pe Harap-Alb, 'Pe deasupra codrilor,/ Peste varful muntilor,/ Peste apa marilor' pana pe o insula, pe care se afla o casuta singuratica, unde-i intampina cersetoarea careia-i daduse el un ban de pomana cand era acasa. Baba ii spune ca ea este Sfanta Duminica si se apuca sa culeaga 'o poala de somnoroasa', pe care, dupa ce o fierbe cu lapte si miere, o toara in fantana din care se adapa ursul. Sfanta Duminica il sfatuieste apoi pe. Harap-Alb sa se imbrace in pielea de urs pe care o avea de la tatal lui, sa mearga in gradina, sa culeaga salati si, daca ursul s-o trezi, sa-i arunce pielea si sa fuga 'cat ii putea'. Urmand intocmai sfatul Sfintei Duminici, Harap-Alb scapa 'cu obraz curat', trecand si aceasta proba si, multumindu-i 'pentru binele ce i-a facut' ii duce 'salatile' spanului, care, ingamfat, se lauda ca de aceea i-1 daduse tata-sau, pentru vrednicia lui, 'caci altfel nu-1 mai luam dupa mine ca sa-mi incurce zilele'.

Dupa alte cateva zile, imparatul ii arata spanului niste pietre scumpe atat de frumoase, incat trezeste lacomia acestuia din urma care isi trimite sluga sa-i aduca 'pielea cerbului cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc'. Din nou calul il duce pe Harap-Alb in zbor la Sfanta Duminica pentru a-i cere ajutorul. Aceasta ii da flacaului masca si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot si, 'pe la cantatul cucosilor', pleaca impreuna spre padurea cerbului. El sapa 'b groapa adanca de un stat de om, langa un izvor', unde venea cerbul pe la amiaza sa bea apa, apoi se culca acolo si doarme pana la asfintitul soarelui. La sfatul babei, Harap-Alb se asaza in groapa, avand masca pe chip, urmand ca, atunci cand venea cerbul la adapat, sa-i taie capul 'dintr-o singura lovitura de sabie', apoi sa ramana acolo pana la asfintitul soarelui. Capul cerbului avea sa-1 strige pe nume, dar flacaul nu trebuia sa-i raspunda pentru ca avea un ochi otravit si l-ar omori. Ascultand si de data asta sfaturile Sfintei Duminici, Harap-Alb reuseste sa ia pielea si capul cerbului pe care se aflau nestematele si le duce spanului, trecand cu bine si aceasta proba. imparatul este uimit si-i spune spanului ca 'o sluga asa de vrednica si credincioasa ca Harap-Alb, as pune-o la masa cu mine, ca mult pretuieste omul acesta', dar spanul ii raspunde rautacios ca meritele sunt ale lui, deoarece stiuse sa-si struneasca sluga.

Dupa cateva zile, imparatul dadu un ospat foarte mare in cinstea nepotului sau, la care a invitat imparati, crai, voievozi 'si alte fete cinstite'. Fetele l-au rugat pe varul lor sa-i dea voie lui Harap-Alb sa serveasca si el la masa, spanul se invoieste, dar pune conditia ca acesta 'sa steie numai la spatele stapanu-sau', ca altfel ii va taia capul. in timpul ospatului, o pasare maiastra i-a mustrat pe meseni, zicand: 'Mancati, beti si va veseliti, dar de fata imparatului Ros nici nu ganditi!', ceea ce a stricat cheful tuturor. Se vorbea ca imparatul Ros are 'inima haina si nu se mai satura de a varsa sange omenesc', ca fata iui era o vrajitoare cumplita si ca 'din pricina ei se fac atatea jertfe', ca ea insasi ar fi venit Ia fereastra ca sa nu lase nici aici lumea sa se veseleasca. Atunci spanul ii ceru lui Harap-Alb sa mearga degraba si sa-i aduca imediat pe fata imparatului Ros, ca altfel 'te-ai dus de pe fata pamantului'.

Harap-Alb, infricosat, s-a plans calului, spunandu-i despre noua misiune cu omul ros si fata acestuia, de 'parca dracul vrajeste, de n-apuc bine a scapa din una si dau peste alta', apoi pornesc impreuna la drum. Cand ajunsera la un pod, Harap-Alb intalni o nunta de furnici si se hotari sa treaca prin apa, ca sa nu curme 'viata atator gazulite nevinovate'. O furnica ii ajunge din urma si-i da lui Harap-Alb o aripioara, ca atunci cand crede ca va avea nevoie de ea sa dea foc aripii. Dupa un timp, calatorii vad un roi de albine care se invarteau bezmetice, neavand pe ce sa se aseze. Atunci, Harap-Alb isi scoase palaria, o puse pe pamant cu gura in sus si albinele se ingramadira acolo, pana cand voinicul ciopli un bustean si le facu un adapost. Craiasa albinelor ii da o aripa, ca, in caz de nevoie, Harap-Alb sa-i dea foc si ea va veni in ajutor.

'Mai merge el cat merge' si la poalele unui codru Harap-Alb intalneste 'o dihanie de om care se parpalea pe langa un foc de douazeci si patru de stanjeni de lemne, si tot atunci striga cat ii lua gura ca moare de frig'. Buzele lui enorme, 'cea de deasupra se rasfrangea in sus peste scafarlia capului, iar cea de dedesupt atarna in jos, de-i acopera pantecele', puneau promoroaca pe tot ce era in jur, intreaga natura ingheta: 'vantul gemea ca un nebun, copacii _t din padure se vaicareau, pietrele tipau, vreascurile tiuiau, si chiar lemnele de pe foc pocneau de ger'. Harap-Alb se amuza la vederea aratarii, isi da seama ca este Gerila, care ii spune tremurand: 'Razi tu, razi, Harap-Alb -()- dar unde mergi, fara de mine n-ai sa poti face nimica'.

Plecand impreuna mai departe, zaresc o 'alta dracarie si mai mare', mirandu-se ca 'o namila de om', care manca brazdele de pe urma a 24 de pluguri, 'striga in gura mare ca moare de foame'. Flarnanzila.il roaga pe Harap-Alb sa-1 ia si pe el in calatorie: 'Razi, tu, razi, Harap-Alb', dar altfel 'n-aveti sa puteti face nici o isprava'.

Si nu merg ei prea mult, ca vad 'alta minunatie si mai mare', un om care bause 'apa de la 24 de iazuri si o garla' strigand 'ca se usuca de sete'. Se vede ca acesta-i Setila, 'fiul secetei', caruia nu-i pot potoli setea 'nici izvoarrele pamantului', se gandi Harap-Alb si-1 lua cu ei la drum.

Mergand 'tuspatru inainte', intalnesc 'alta minunatie si mai minunata', o aratare de om care, desi avea in frunte un singur ochi mare, nu vedea nimica atunci cand il deschidea, 'da chior peste ce apuca', iar daca il tinea inchis vedea 'si in maruntaiele pamantului'. Acesta era Ochila, care 'vede toate si pe toti' si pe care Harap-Alb il ia cu el sa-1 ajute la nevoie, pentru ca 'fata imparatului Ros nu se capata asa de lesne'.

Plecand ei mai departe, iaca le iese in cale 'o bazdaganie si mai si', o pocitanie de om care umbla cu arcul dupa vanat pasari, pe care le nimerea chiar daca 'zburau 'mai sus decat isi poate dracul inchipui', lungindu-se atat de mult, ca 'ajungea cu mana la luna, la stele, la soare', iar cand se latea, putea cuprinde 'pamantul in brate'. Harap-Alb se dumireste ca acesta este Pasari-Lati-Lungila, 'fiul sagetatorului si nepotul arcasului, braul pamantului si scara ceriului, ciuma zburatoarelor si spaima oamenilor!' si-1 ia cu el la drum.

Calatoria alaturi de cei cinci oameni ciudati este plina de peripetii, ca 'pe unde treceau, parjol faceau'. Harap-Alb le este tovaras 'si la paguba si la castig' si se poarta prietenos cu fiecare, intrucat simtea ca va avea nevoie de ei la curtea imparatului Ros, despre care aflase ca 'era un om paclisit (negru la suflet - n.n.) si rautacios la culme'. De aceea, flacaul considera ca 'la unul fara suflet', cum era imparatul, era nevoie de 'unul fara de lege', sperand ca, 'din cinci nespalati' cati erau, i-o veni 'vreunul de hac', conform proverbului: 'Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu c'apu-n jos/ Putini suie, multi coboara,/ Unul macina la moara.'

intr-un tarziu, ajung cu totii la imparatie, 'Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este' si dau navala 'care de care mai chipos si mai imbracat, de se taraiau atele si curgeau oghelele (zdrentele - n.n.) dupa dansii', caraghiosi ca 'oastea lui Papuc Hogea Hogegarul'. Harap-Alb ii spune imparatului pentru ce si in numele cui venisera, iar acesta ramane inmarmurit de indrazneala si nerusinarea unor 'golani' de a-i cere fata. Da porunca sa-i duca peste noapte 'in casa cea de arama infocata', cu gandul sa-i adoarma 'pentru vecie'.

Slujitorul da foc casei de arama pe dedesubt, dar Gerila simte ca 'omul tapului cel ros' vrea sa-i prajeasca de vii si le spune tovarasilor sai ca nu cumva sa intre acolo inaintea lui, rostind si o imprecatie la adresa nemilosului imparat: 'Numai de nu i-ar muri multi inainte; sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri'. Sufland de trei ori, 'cu buzisoarele sale cele iscusite', casa ramane 'nici fierbinte, nici rece', tocmai buna de dormit intr-insa, dar nu si pentru Gerila, care se plangea ca o sa crape de frig. Astfel, Harap-Alb scapa cu bine de aceasta proba. Dimineata slujitorul vine sa mature cenusa si nu mica ii fu mirarea cand auzi taraboiul celor inchisi inauntru, care tipau cat ii tinea gura ca halal de asa imparat care 'ne lasa fara scanteie de foc in vatra', ca sa 'degeram aicea'. Dupa ce ii scoate cu greu din casa inghetata sloi, imparatul vede cu uimire ca toti 'erau cu parul, cu barba si cu mustatele pline de promoroaca', iar Gerila tremura si dardaia de parca-1 scuturau 'toti dracii'.

Urmatoarea proba la care ii supune imparatul Ros este un ospat cu multe bucate si bautura, amenintandu-i ca daca 'nu-ti fi mancatori si bautori buni' si-au gasit beleaua cu dansul. Dupa ce tovarasii lor mancasera si bausera 'atat cat le trebuie', Flamanzila si Setila golira intr-o clipa masa de bucate si de bautura, apoi incepura sa strige in gura mare, unul ca 'moare de foame' si celalalt 'ca crapa de sete', spre disperarea imparatului, care nu-si putea crede ochilor.

Cerand inca o data fata, Harap-Alb este supus unei alte probe. El primeste zece banite de 'samanta de mac, amestecata cu una de nasip maruntel' si porunca de a alege pana dimineata macul de nisip, ca de nu 'veti plati cu capul obraznicia' de a ravni la mana printesei, 'care nu-i de cele de pe drumuri, s-o luati numai asa cum s-ar intampla'. Atunci Harap-Alb isi aminteste de craiasa furnicilor, da foc aripioarei si intr-o clipa o droaie de furnici, 'cata frunza si iarba' au ales 'nasipul de o parte si macul de arta parte'.  

Imparatul refuza din nou sa le dea fata si-i supune altei probe, anume sa o pazeasca toata noaptea, iar 'daca maine dimineata s-ar afla tot acolo, atunci poate sa ti-o dau', altfel 'v-ati dus pe copca'. Cei sase prieteni s-au asezat de paza de la usa fetei pana la poarta imparatiei, dar fata imparatului se preface intr-o pasarica si 'zboara nevazuta prin cinci straji', numai Oehila o vede sj, impreuna cu Pasarila, se tin dupa ea, care se ascunsese 'in dosul pamantului'. Latindu-se cat poate, Pasarila vrea s-o prinda, dar 'dansa, zbrr! pe varful unui munte si se ascunde dupa o. stanca¹¹'. Cand sa puna mana pe ea, fata zbura si se ascunse tocmai dupa luna si atunci Pasarila se desira 'cuprinzand luna in brate' si 'gabuieste pasarica, mi ti-o insfaca de coada si cat pe ce sa-i suceasca gatul', apoi o duc amandoi inapoi in odaia ei.

Plin de ciuda, imparatul le spune ca el mai are o fata luata de suflet 'si nu e deosebire intre dansele nici la frumuseta, nici la stat, nici la purtat', iar daca Harap-Alb va trece si aceasta proba si le va deosebi, 'ferice de tine va fi', dar daca nu va reusi vor pleca imediat de la curtea imparateasca, deoarece 'nu va mai pot suferi'. Harap-Alb isi aduce aminte de aripa de albina si, dandu-i foc, imediat se iveste craiasa albinelor, care-i promite ca o sa-1 ajute si-i spune ca fata care se va apara cu naframa, 'aceea este fata imparatului'. Trecand si aceasta proba cu bine, Harap-Alb cere fata, iar imparatul, 'ovilit (ofilit -n.n.) si sarbad (palid - n.n.) de suparare si rusine', ii ureaza sa fie vrednic s-o stapaneasca, pentru ca i-o da din toata inima.

Fata vrea si ea sa-1 supuna la o proba si il roaga sa nu se grabeasca. Trimite calul lui Harap-Alb impreuna cu turturica ei sa aduca 'trei smicele (nuiele, crengute -n.n.) de mar dulce si apa vie si apa moarta' dintr-un loc numai de ea stiut, acolo 'unde se bat muntii in capete'. Daca turturica ei va veni prima cu smicelele si apa, Harap-Alb sa-si ia nadejdea de la ea, iar daca va sosi calul cel dintai, aducand cele poruncite, atunci va merge cu el 'oriunde mi-i duce'. Turturica ajunge prima si pandeste clipa cand 'se odihneau muntii', se repede si ia trei smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta, apoi se intoarce inapoi ca fulgerul. La poarta muntilor, o astepta calul lui Harap-Alb, care o convinge sa-i dea lui toate cele, iar ea sa se duca sa ia altele, ca altfel va fi vai si amar de amandoi. Turturica se lasa pacalita, iar calul duce stapanului sau cele poruncite. Fata o trimite pe turturica inainte ca sa vesteasca imparatului Verde ca sosesc, isi ia ramas bun de la tatal sau, apoi incaleca si ea pe un cal nazdravan si pornesc cu totii la drum, 'Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este'.

Prietenii care-1 ajutasera pe Harap-Alb la curtea imparatului Ros isi iau ramas bun de la el, 'Harap-Alb, mergi sanatos!/ De-am fost rai, tu ni-i ierta,/ Caci si raul cateodata prinde bine la ceva!', iar voinicului i se tulbura mintile privind fata care era tanara, frunioasa 'si plina de vina^ ncoace' si nu ar vrea s-o duca spanului, 'fiind nebun de dragostea ei'.

intre timp, turturica ajunsese cu vestea la imparatul Verde si acesta se apucase sa faca prega^|| pentru primirea fetei imparatului Ros. Vazand cat este de frumoasa faJfNpanul se repede sa o ia in brate, dar ea il imbranceste si-i spune ca a venit acolo pentru Harap-Alb, caci 'el este adevaratul nepot al imparatului Verde'. Turbat de furie ca a fost dat in vileag, spanul se repede la Harap-Alb 'si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos', strigand ca asa trebuie sa pateasca cel ce-si incalca juramantul. Atunci calul lui Harap-Alb se repede la span, il insfaca de cap, 'zboara cu dansul in inaltul ceriului' de unde ii da drumul si acesta se face 'praf si pulbere'. Fata imparatului Ros pune capul lui Harap-Alb la loc, 'il inconjura de trei ori cu cele trei smicele de mar dulce, toarna apa moarta sa steie sangele si sa se prinda pielea, apoi il stropeste cu apa vie'. Harap-Alb se trezeste ca dintr-un somn adanc, fata il saruta cu drag, apoi ingenunche amandoi in fata imparatului Verde ca sa primeasca binecuvantarea, jurandu-si credinta unul altuia.

Nunta incepe 's-apoi da, Doamne, bine!', s-a strans lumea sa priveasca, ba chiar 'soarele si luna din ceriu radea'. Au fost poftiti la nunta imparateasca, pe langa craiasa furnicilor, craiasa albinelor si craiasa zanelor, crai si imparati, oameni importanti 'S-un pacat de povestariu (povestitor - n.n.)/ Fara bani in buzunariu'. S-au bucurat si au petrecut cu j totii: 'Veselie mare intre toti era,/ Chiar si saracimea ospata si bea!'.

Ca la orice nunta imparateasca din basme, veselia a tinut ani intregi, 'si acum mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda'.