Anul celor patru imparati (68-69)

Anul celor patru imparati (68-69)

Evenimentele premergatoare sunt inteligibile numai sub unghiul contradictiilor grupurilor de armate ale Imperiului. La inceput, dupa tulburarile care au pus capat domniei lui Nero, armatele din Occident l-au proclamat imparat pe respectabilul senator Servius Sulpicius Galba, guvernator al Hispaniei, in varsta de 70 de ani.

Se pune intrebarea daca era omul potrivit. Tacitus spune ca 'el ar fi avut toate calitatile unui imparat, cu conditia sa nu fi domnit'. A savarsit mari erori. A inlaturat demnitarii neronieni, a reprimat inutil o rascoala a flotei, nu a platit obisnuitul donativum pretorienilor, a facut reduceri de impozite cand tezaurul era gol si din scrupul constitutional si-a trimis trupele fidele, legio VII Galbiana, in Pannonia.

La 10 ianuarie 69, neavand copii, el l-a adoptat pe Lucius Calpurnius Piso Frugi Licinianus sub numele Servius Sulpicius Galba Caesar, facandu-l co-imparat, adica imparat-coleg.

Aceasta adoptiune l-a nemultumit pe Otto Salvius, un fost neronian, care l-a ajutat pe Galba sa preia tronul. Otto si-a asigura ajutorul praetorilor si al soldatilor din flota si s-a proclamat imparat. Sunt acum trei imparati la Roma: Galba, Piso si Otto, si unul in Germania, Vitellius.

La Roma, Galba si Piso sunt asasinati, dupa care Otto a incercat sa trateze cu Vitellius, numai ca acesta nu-si mai putea controla situatia, fiind controlat de trupele sale. La Bedriacum, Otto iese invingator, dar, in a doua, la Cremona, el este insa infrant. In fata acestei situatii, pentru a nu adanci razboiul civil, el se sinucide la 16 aprilie 69. Vitellius e recunoscut la 16 aprilie 69 drept imparat de catre Senat, provinciile estice si vestice. Orasele italiene traiesc zile grele, datorita manierei particulare de a exercita 'politetea' de catre salbaticitele armate ale Rhinului: jafuri, ucideri, violuri.

"Solutia finala" (1942-1945)

La o luna dupa inceperea operatiunilor mobile in URSS-ul ocupat, Herman Göring, omul numarul doi de la conducerea Germaniei naziste, a trimis o directiva catre seful Serviciului de Securitate al Reich-ului (Sicherheitsdienst - SD), Reinhard Heydrich, prin care acesta era insarcinat cu organizarea "solutiei finale la problema evreiasca" in toata Europa aflata sub ocupatie germana. Pana in septembrie 1941 evreii din Germania au fost fortati sa poarte insigne sau banderole marcate cu o stea galbena - "steaua lui David". In lunile urmatoare zeci de mii de oameni au fost deportati in ghetourile din Polonia si in orasele capturate din URSS. Pe cand aceasta operatiune era in plina desfasurare, o alta oroare era pregatita: lagarul mortii.

Lagare echipate cu facilitati pentru gazarea oamenilor au fost construite pe teritoriul Poloniei ocupate. Majoritatea eventualelor victime urmau sa fie deportate din ghetourile aflate in apropiere. Numai din ghetoul Varsovia au fost deplasate peste 300.000 de persoane. Primele transporturi erau de obicei formate din femei, copii sau barbati mai batrani care nu puteau munci; evreii capabili de lucru erau opriti in magazine sau in uzine, dar si acestia erau pana la urma ucisi. Cele mai mari deportari au avut loc in vara si toamna anului 1942. Destinatiile transporturilor nu erau dezvaluite comunitatilor evreiesti, dar zvonuri despre uciderile in masa ajungeau in cele din urma la supravietuitori, precum si la guvernele din Statele Unite si din Marea Britanie. In aprilie 1943 cei 65.000 de evrei ramasi in Varsovia s-au opus politiei germane care intrase in ghetou pentru o ultima adunare.

Deportarile:

In toata Europa deportarile au generat foarte multe probleme politice si administrative. Numai in Germania s-au purtat discutii intense despre Mischlinge care pana la urma au fost scutiti. In tarile aliate cu Germania, cum ar fi Slovacia si Croatia, s-au dus negocieri diplomatice pentru a se putea ajunge la deportari. Guvernul Vichy din Franta, care isi extinsese deja legile antisemite, a inceput sa inchida evrei inainte de primirea unei cereri in aceasta directie din partea Germaniei. Guvernul fascist italian a refuzat sa coopereze cu Germania nazista pana la ocuparea de catre fortele militare ale acesteia in septembrie 1943, iar guvernul ungar a refuzat de asemenea predarea evreilor pana la patrunderea trupelor germane in martie 1944. Desi guvernul roman s-a facut vinovat de cateva masacre ale evreilor in URSS, Romania a refuzat de asemenea predarea evreilor catre germani. Mi

Comportamentul lui Vitellius si al trupelor sale a determinat defectiunea armatelor Dunarii si Orientului.

C. Licinianus Mucianus, guvernatorul Syriei, general capabil, a refuzat sa fie proclamat imparat, fiind in varsta si fara copii, in favoarea lui Vespasianus. La 1 iulie 69, Vespasianus este proclamat imparat in Egipt, dupa care in Palestina, iar apoi in Syria, pentru ca, in final, si armatele Dunarii sa-l recunoasca drept imparat.

Vespasianus, nascut la 17 nov. 9 d.Hr. in Italia, apartinea elementului municipal italic. Prin merite personale s-a impus, intrand in ordo senatus, in 51 este consul sufect, iar in 62 proconsul in Africa, dupa ce se distinsese mai inainte ca legatus legionis II Augusta, sub Claudius, in Britannia.

In vara lui 69, in urma unui consiliu de razboi de la Beritus (Beirut), s-a hotarat ca Vespasianus sa ramana in Egipt, pentru a-si consolida puterea in aceasta importanta provincie pentru aprovizionarea Romei si, in general, in Orient, in timp ce Mucianus sa plece cu trupele disponibile spre Italia.

In urma bataliilor angajate de catre armatele Dunarii, care plecasera inaintea celor ale Orientului, armata lui Vitellius a fost infranta, iar Vespasianus a fost proclamat imparat.