Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate istorieIstoria? O redescoperire conventionala a diverselor cacialmale din trecut! - Octav Bibere





Arheologie Arta cultura Istorie Personalitati Stiinte politice


Istorie


Qdidactic » istorie & biografii » istorie
Uniunea Europeana - devenire si transformare - tratatele fundamentale



Uniunea Europeana - devenire si transformare - tratatele fundamentale


Unul dintre marii „jucatori” pe scena relatiilor internationale la finalul secolului XX si inceputul secolului XXI este, fara indoiala, Uniunea Europeana ale carei origini pot fi detectate in „miscarea pan-europeana” din perioada interbelica (reprezentanti - Giovanni Agnelli, autorul lucrarii Federatia Europeana sau Liga Natiunilor, 1918, contele Richard Coudenhove-Kalergi, Pan-Europa, 1922, Aristide Briand, ministrul de Externe al Frantei. sau Jean Monnet, secretar general adjunct al Ligii Natiunilor intre anii 1919-1923). Ultimul, Jean Monnet (primul presedinte al Inaltei Autoritati a Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului intre anii 1952-1955), alaturi de Robert Schuman, ministru al Afacerilor Externe franceze (a rostit celebrul discurs la 9 mai 1950-azi Ziua Europei-in care s-a pronumtat, pornind de la planurile lui Monnet, pentru gestionarea in comun de catre Franta si Germania a industriilor carbuneslui si otelului) sau Konrad Adenauer pot fi considerati drept „parinti fondatori ai Europei unite” (Christopher Booker, Richard North, Uniunea Europeana sau marea amagire. Istoria secreta a constructiei europene, Antet XX Press, 2004, pp. 9-41; Luciana-Alexandra Ghica, coordonator, Enciclopedia Uniunii Europene, Bucuresti, Editura Meronia, 2005, pp. 41-53).

In fapt, dupa cum aprecia Jaques Delros (presedintele Comisiei Europene intre anii.) Uniunea Europeana, asa cum este definita astazi, este „Mai putin decat o federatie, dar mai mult decat o confederatie, mai putin decat un stat si mai mult decat o asociatie de liber-schimb, U.E. ar fi un obiect politic neidentificat, dupa formula lui J. Delros sau o forma de organizare noua, fara suveran sau fara centru. In fapt, este, inainte de toate, un proces sui generis lucrat prin actiunea statelor, fara a fi stapanit in intregime de acestea: o figura in miscare, care contribuie, de o maniera nesigura – voluntara si constransa, intreprinzatoare si reversibila – spre emergenta lenta a unui nivel superior de reglementare”. (Guillaume Courty, Guillaume Devin, Constructia europeana, Bucuresti, Editura Coresi, 2001, p. 56)

Potrivit lui Pascal Fontaine (Constructia europeana de la 1945 pana in zilele noastre, Iasi, Institutul European, 1998), Tratatul de la Maastricht, poate fi comparat cu un templu sprijinit de „trei piloni” care definesc Uniunea Europeana, frontonul fiind constituit din cetatenie, piata unica, integrare economica si politica externa:

I: Pilonul central este reprezentat de Comunitatea europeana:

uniunea vamala si piata interna,

politica agricola,

politica structurala,

politica privind comertul.

a.       Toate acestea vizeaza modificari in:

Cetatenia U.E.

Educatie si cultura

Retele transeuropene

Protectia consumatorilor

Sanatatea

Cercetarea si mediul

Politica sociala

Politica de azil

Frontierele externe

Politica de imigrare

II: politica externa si de securitate comuna:

politica externa:

a.       cooperare, pozitii si actiuni comune,

b.      mentinerea pacii,

c.       drepturile omului,

d.      democratie,

e.       ajutorarea statelor terte.

politica de securitate:

a.       cu ajutorul UEO – probleme ce vizeaza securitatea U.E.

b.      dezarmare

c.       aspectele economice ale armamentului

d.      cadrul european de securitate pe termen lung.


III: cooperarea in materie de justitie si afaceri interne:

cooperare juridica in materie juridica si penala

cooperare politieneasca


cooperare privind combaterea rasismului, xenofobiei, drogurilor si a traficului cu arme, a crimei organizate si a terorismului


Art. 3 din Tratatul asupra Uniunii Europene:

„Uniunea dispune de un cadru institutional unic, ce asigura coerenta si continuitatea actiunilor intreprinse in vederea atingerii obiectivelor sale, prin respectarea si dezvoltarea acquis-ului comunitar.

Uniunea vegheaza, in special, la coerenta intregii actiuni externe, in cadrul politicilor sale in materia relatiilor externe, de securitate, de economie si de dezvoltare. Consiliul si Comisia au responsabilitatea de a asigura aceasta coerenta. Ele asigura, fiecare potrivit competentelor sale, punerea in practica a acestor politici”.



Devenire si transformare

Tratatele fundamentale:

Tratatul de la Paris de instituire a Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului (CECO) – a fost semnat la 18 aprilie 1951 de Franta, Republica Federativa Germana, Italia, Belgia, Olanda, Luxembourg; a intrat in vigoare la 23 iulie 1952 (a iesit din vigoare la 23 iulie 2002);

Tratatul de la Roma – a fost semnat la 25 martie 1957, a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958; au fost constituite Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA) pe o perioada nelimitata; documentele adoptate au vizat conturarea unei politici economice comune precum si a unui plan privind „crearea conditiilor de dezvoltare a unei industrii nucleare puternice”(Pascal Fontain,.);

Tratatul de la Maastricht privind instituirea Comunitatii Europene (a fost semnat la 7 februarie 1992, a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993):

    1. a urmarit transformarea CEE dintr-o entitate economica intr-o uniune ce dispune de competente politice;
    2. odata cu intrarea in vigoare a Tratatului, CEE a devenit Comunitatea Europeana;
    3. a vizat cetatenia europeana, piata unica, integrarea economica, politica externa; politicile economice comune; politica externa, cooperarea juridica si politieneasca.

- Articolul „O” al Tratatului de la Maastricht

a.       „Orice stat poate candida pentru a deveni membru al Uniunii. El adreseaza cererea Consiliului, care se pronunta in unanimitate dupa consultarea Comisiei si dupa obtinerea avizului favorabil al Parlamentului European, care decide cu majoritatea absoluta a membrilor care il compun. Conditiile de admitere si modificarile pe care aceasta admitere le impune Tratatelor ce stau la baza Uniunii, fac obiectul unui acord intre statele membre si statul candidat. Acest acord este supus ratificarii de catre toate statele contractante, conform regelemntarilor constitutionale”.

Articolul 3b al Tratatului de la Maastricht

a.       „Comunitatea actioneaza in limitele competentelor care ii sunt conferite si ale obiectivelor desemnate prin prezentul tratat. In domeniile care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine, conform principiului subsidiaritatii, decat daca si doar in masura in care obiectivele actiunii respective nu pot fi realizate satisfacator de catre statele membre”.

subsidiaritatea – „in esenta, subsidiaritatea este un termen socio-politic si nu un principiu juridic sau constitutional” (Marc Wilke and Helen Wallace, Subsidiarity: Approaches to Power-Sharing in the European Community, RIIA Disscution Paper No. 27, Royal Institute of International Affaires, 1990, p. 5)o metoda de echilibrare a puterilor destinata sa limiteze tentatiile implicarii excesive a institutiilor de tip supranational; potrivit lui Andrew Duff (Towards A Definition of Subsidiarity, in Andrew Duff, ed., Subsidiarity within the European Community, A Federal Trust Raport, Federal Trust for Education and Research, London 1993, p. 29) „subsidiaritatea este principiul care alimenteaza dezvoltarea democratiei federale europene. Prin federal intelegem dispersia puterilor intre autoritati democratice separate dar coordonate”; a fost din ce in ce mai des invocat in procesul de constructie europeana incepand cu anii 70 (Actul Unic European-1987); apare expres mentionata in art. 3B din Tratatul de la Maastricht (1992), Tratatul asupra Uniunii Europene.


Tratate de modificare:

Tratatul de la Bruxelles, semnat la 20 aprilie 1970 (a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1971) – prin care s-a instituit un Consiliu unic si o Comisie unica ale Comunitatilor Europene;

Tratatul bugetar semnat la Luxemburg la 20 aprilie 1970 (a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1971) – prin acest tratat au fost modificate anumite dispozitii bugetare ale Tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene si a Tratatului de la Bruxelles; in anul 1975, la Bruxelles, la 22 iunie a fost semnat un nou Tratat bugetar (a intrat in vigoare la 1 iunie 1977);

Actul Unic European (AUE) – a fost semnat la Luxemburg (17 febrarie 1986) si Haga (28 februarie 1986) si a intrat in vigoare la 1 iulie 1987:

a.       principiul de baza al AUE  afost cel al subsidiaritatii;

b.      a reglementat miscarea libera a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si a persoanelor pe tot cuprinsul Comunitatii;

c.       a prevazut votul majoritar pentru adoptarea tututror hotararilor necesare realizarii Pietei Unice, cu exceptia domeniului fiscal si a miscarii libere de persoane. 

Tratatul de la Amsterdam – a fost semnat la 2 octombrie 1997 (a intrat in vigoare la 1 mai 1999) – a modificat Tratatul privind Uniunea Europeana, a Tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene precum si alte acte conexe:

a.       a pus bazele cooperarii consolidate ce se poate realiza intre anumite state membre angrenate intr-o evolutie accentuata fata de celelalte state;

b.      a procedat la extinderea codeciziei, majoritatea calificata fiind introdusa in noi domenii

Tratatul de la Nisa – a fost semnat la 26 febrarie 2001 (a intrat in vigoare la 1 februarie 2002):

a.       semnarea a fost necesara datorita extinderii U.E. spre Europa Centrala si de Sud-Est;

b.      a adus modificari in ceea ce priveste Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC); statele membre, in paralele cu politica externa unionala, pot coopera cu UEO si NATO, in masura in care „nu contravine si nu implica politica prevazuta in tratat” (Vasile Vese, Adrian Ivan, coordonatori, Tratatul de la Nisa, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001, p. 141);


Art. 17: „1. Politica externa si de securitate comuna cuprinde totalitatea problemelor ce privesc securitatea Uniunii, incluzand definirea progresiva a unei politici de aparare comuna, care ar putea conduce la o aparare comuna, daca Consiliul European decide in acest sens. In acest caz, el recomanda statelor membre sa adopte o decizie in conformitate cu prevederile constitutionale nationale.

Politica Uniunii, conform acestui articol, nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate si de aparare a unor state membre, respecta obligatiile ce decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru acele state membre care considera ca apararea lor comuna se realizeaza in cadrul NATO si este compatibila cu politica comuna de securitate si aparare stabilita in cadrul respectiv.

Definirea progresiva a unei politici comune de aparare este sprijinita in masura in care statele membre o considera potrivita, printr-o cooperare intre ele in domeniul armamentelor.

2. Problemele vizate in prezentul articol includ misiuni umanitare si de evacuare, misiuni de mentinere a pacii si misiuni cu forte combatante folosite pentru gestionarea crizelor, inclusiv pentru misiuni de restabilire a pacii”.


Art. 25: „Fara a aduce atingere art.207 al Tratatului ce instituie Comunitatile Europene, un comitet politic si de securitate urmareste situatia internationala in domeniile care tin de politica exerna si de securitate comuna si contribuie la definirea politicilor emitand avize adresate Consiliului, la cererea acestuia sau din proprie initiativa. Se urmareste, de asemenea, implementarea politicilor asupra carora s-a cazut de acord, fara a aduce atingere competentelor Presedintiei si celor ale Comisiei.

In cadrul prezentului titlu, acest comitet exercita, sub responsabilitatea Consiliului, controlul politic si dirijarea srategica a operatiunilor de gestionare a crizelor ()”.


Art. 27A: „Cooperarile intensificate intr-unul dintre domeniile ce intra sub incidenta acestui titlu au drept scop protejarea valorilor si serveste intereselor Uniunii in ansamblul ei, afirmandu-si identitatea de forta coerenta pe scena internationala. Ele respecta:

principiile, obiectivele, directiile generale si coerenta politicii externe si de securitate, precum si deciziile luate in cadrul acestei politici;

competentele Comunitatii Europene si

coerenta intre toate politicile Uniunii si activitatile externe ale acesteia”.


Art. 28 B: „Cooperarile intensificate conform acestui titlu vizeaza implementarea unei actiuni sau a unei pozitii comune. Ele nu pot viza aspecte cu implicatii militare sau din domeniul apararii”(Ibidem, pp. 14-17).


a.       a fost fixat ca obiectiv principal transformarea UE intr-o forta operationala;

b.      Cooperare in domeniul justitiei si al afacerilor judiciare si politienesti in materie penala;

c.       au fost reformate institutiile europene.


Tratatul Constitutional (TC) – a fost semnat la 29 octombrie 2004 la Roma; TC a fost ratificat de 12 state: Slovenia, Spania, Austria, Cipru, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta; Franta si Olanda l-au respins;

potrivit sondajelor publicate de Comisia Europeana 77% din cetatenii UE sunt in favoarea Constitutiei, 8% nedecisi iar 15% sunt impotriva ei (Iordan Gheorghe Barbulescu, UE de la national la federal, Bucuresti, Editura Tritonic, 2005, pp. 328-329)


Statele membre ale Uniunii Europene in anul 2006:

Austria (a aderat in 1995), Belgia (membru fondator), Cehia (2004), Cipru (2004), Danemarca (1973), Estonia (2004), Finlanda (1995), Franta (membru fondator), Germania (membru fondator), Grecia (1981), Irlanda (1973), Italia (membru fondator), Letonia (2004), Lituania (2004), Luxemburg (membru fondator), Malta (2004), Marea Britanie (1973), Olanda (membru fondator), Polonia (2004), Portugalia (1986), Slovacia (2004), Slovenia (2004), Spania (1986), Suedia (1995), Ungaria (2004).


Sistemul institutional al Uniunii Europene

Principiile care stau la baza functionarii sistemului institutional european au in vedere: autonomia de vointa, atribuirea de competente precum si echilibrului institutional (Augustin Fuerea, Institutiile Uniunii Europene, Bucuresti, Editura Univers Juridic, 2002).


Institutii de decizie:

Parlamentul European

Potrivit Tratatului de la Nisa, Parlamentul European este institutia care reprezinta cetatenii statelor membre; in multe domenii, Parlamentul actioneaza in calitate de co-legislator, indeplinind atributii co-decizionale, impreuna cu institutia Consiliului; ambele institutii constituie si autoritati bugetare ale Uniunii. De asemenea, Tratatul a accentuat rolul de co-legislator, creand astfel, o noua baza legala ce permite Consiliului sa adopte reguli pentru partidele politice, in special in privinta fondurilor. In privinta numarului de eurodeputati – datorita extinderilor – s-a incercat o adaptare la noile realitati, astfel incat Tratatul a limitat numarul membrilor Parlamentului la 732.

Tratatul asupra Uniunii Europene a consolidat autoritatea politica a Parlamentului European asupra Comisiei si Consiliului precum si participarea la relatii externe prin Comisiile sale; participarea la elaborarea dreptului comunitar prin cooperare legislativa – consultare, co-decizie (procedura introdusa prin Tratatul de la Maastricht) – ce are drept scop impartirea puterii legislative intre Parlament si Consiliu, aviz favorabil; adopta bugetele Comunitatii – tratatele bugetare din 1970 si 1975 au facut din Parlament o co-autoritate bugetara, la egalitate cu Consiliul: poate respinge bugetul, poate cere Consiliului un nou proiect bugetar.

Oraganizare: Biroul – este format din Presedinte, vicepresedinti si chestori, alesi de catre Parlament prin vot secret, pentru doi ani si jumatate; Biroul este responsabil de bugetul Parlamentului, raspunzand de proble administrative; Conferinta presedintilor – din Conferinta fac parte Presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor parlamentare; acestia elaboreaza agenda pentru sesiunile plenare, orarul organismelor parlamentare, precum si dimensiunea comisiilor si a delegatiilor parlamentare; Comisii (se intalnesc la Bruxelles) – exemple de comisii: Comisia pentru afaceri externe, drepturile omului, securitate comuna si aparare; Comisia pentru buget; Comisia pentru controlul bugetar; Comisia pentru libertatile si drepturile cetatenilor, justitie, afaceri interne; Comisia economica si monetara; Comisia pentru mediu, sanatate publica si politica consumatorilor; Comisia pentru dezvoltare si cooperare, etc.; acestea pregatesc lucrarile Parlamentului, redacteaza rapoarte, tinand legatura cu Comisia si Consiliul, intre intervalul dintre sesiuni; tot Parlamentul este cel care poate infiinta comisii temporare pe timp de 12 luni; din anul 1981 – Regulamentul Parlamentului a prevazut si dreptul acestuia de a infiinta delegatii interparlamentare cu rol important in relatiile externe; de asemenea, Parlamentul poate infiinta comisii parlamentare mixte; Secretariatul general (sediul la Luxemburg) - compus din 3.500 membrii la care se adauga personalul grupurilor politice si asistentii membrilor; Grupuri politice parlamentare - in Parlamentul European partidele sunt reprezentate de grupari de partide nationale ce sunt constituite din unul sau mai multe partide europene sau nationale, in functie de ideologie (pot fi afiliate inclusiv partide din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene). Principala demarcatie intre guparile parlamentare este data de „dreapta” si „stanga” politica:

grupul Partidului Popular European, cel mai numeros, de fapt, crestin-democrati, si cel al democratilor europeni (PPE-DE);

grupul socialistilor (PSE),

grupul liberalilor, democratilor si reformatorilor (ALDE),

grupul Verzilor si Alianta Libera Europeana (ECO/ALE),

grupul Uniunii pentru Europa Natiunilor (UEN),

gruparea Confederatiei Stanga Unita Europeana/Stanga Ecologista Nordica – socialisti-comunisti (CSE/SEN),

gruparea Independenta si Democratie a euroscepticilor (IND/DEM),

grupul celor neafiliati (NA).   


Consiliul European

Prima mentiune a acestei structuri apare in Actul Unic European (1986), iar odata cu Tratatul de la Maastricht Consiliul European capatand si un statut oficial, pentru ca Tratatul Constitutional sa ii confere caracterul de institutie deplina a Uniunii Europene.


Tratatul de la Maastricht art. 5 (fostul art. D):

„Consiliul european da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si ofera orientarile politice generale.

Consiliul european reuneste sefii de stat sau de guvern ai statelor membre, ca si presedintele Comisiei europene. Acestia sunt asistati de ministrii afacerilor externe ai statelor membre si de catre un membru al Comisiei. Consiliul european se reuneste de cel putin doua ori pe an, sub presedintia sefului de stat sau de guvern al statului membru care exercita presedintia Consiliului.

Consiliul european prezinta Parlamentului european un raport la sfarsitul fiecarei reuniuni a sa, precum si un raport scris anual care vizeaza progresele realizate de Uniune”.

Potrivit lui Augustin Fuerea, acest text evidentiaza:

„A. rolul institutiei: aceasta da Uniunii impulsurile necesare si defineste orientarile politice generale ale Uniunii. Atributii mai concrete sunt mentionate prin alte dispozitii ale Tratatului, in spe­cial cele cu privire la Uniunea economica si monetara sau cele cu privire la cooperarea in materie de politica externa;

B. instituirea unor relatii mai stranse cu Parlamentul european: dupa fiecare reuniune Parlamentului european ii este trimis un raport; de asemenea, Parlamentul primeste si un raport anual care vizeaza progresele realizate de Uniune;

C. presedintia institutiei: este asigurata de seful de stat sau/si de guvern al statului care detine presedintia Consiliului, prin rotatie, timp de sase luni.

Consiliul european devine o institutie a Uniunii Europene care simbolizeaza insasi unitatea institutionala.


Componenta Consiliului European: reuneste sefii de stat sau de guvern ai state­lor membre ale Uniunii Europene si pe presedintele Comisiei euro­pene. Acestia sunt asistati de catre ministrii Afacerilor externe si de catre un membru al Comisiei. Consiliul se reuneste de doua ori pe an, la finele fiecarui se­mestru. In caz de urgenta poate fi convocata si o a treia intalnire, chiar si a patra.

Rolul Consiliul european se concretizeaza in directionarea politica a constructiei comunitare. Astfel, Consiliul european:

- orienteaza constructia comunitara, prin stabilirea liniilor directoare ale politicii comunitare;  

- impulsioneaza politicile comunitare generale;   

- coordoneaza politicile comunitare;            

- defineste noile sectoare de activitate comunitara.

In exercitarea atributiilor ce-i revin, Consiliul european poate infiin­ta comisii ad-hoc si comitete de directie, care au ca sarcini intocmirea de rapoarte cu privire la problema analizata; pe baza acestor rapoarte se adopta deciziile.








Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2020 - Toate drepturile rezervate -|

Istorie




Lucrari pe aceeasi tema


Sinteza spirituala: crestinismul la daco-romani
Matei Corvin (1485-1490)
Inceputul interventiei militare straine si izolarea diplomatica a Rusiei sovietice
Declaratia de Unire a Basarabiei cu Romania, la 27 martie/9 aprilie 1918
Litovoi (inainte de 1247-1277) = Carmuitor intelept si ostean viteaz
Revolutia franceza si Napoleon
Uniunea Europeana - devenire si transformare - tratatele fundamentale
Puterea in slujba ortodoxiei - reprimarea ereziilor
Franta napoleoniana - imperiul napoleonian si pop europene
Autoritati de Control Legislativ si Administrativ



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.