Evolutia politica si sociala a hellenilor in epoca arhaica

Evolutia politica si sociala a hellenilor in epoca arhaica

I Izvoare si istoriografie

II Generalitati

III Vechea tiranie

IV Sparta

V Atena

I Izvoare si istoriografie

Cercetarea problemei statului si societatii hellenilor in perioada colonizarii dispune de un material primar foarte sarac: cateva fagmente lirice, cateva inscriptii lapidare arhaice, cateva monede si monumente cu interpretarea controversata. Reprezentarea geogrfica a informatiei e ineal in sensul ca, datorita surselor secundare, Atena si Sparta sunt palasate in prim-plan.

Neindoielnic, un rol important in opera lui Hesiod, Munci si zile, scrisa pe la 700 i.Hr. Opera lui Hesiod reprezinta imagine arurala , idealul rural in opozitie cu etica nobiliara a poeziei homerice. Hesiod este, incontestabil, prima personalitate a Helladei, care ne da informatii despre propria sa existenta. Opera sa, Munci si zile,  ofera un calendar taranesc, zugravind viata rurala cu nevoile si grijile ei.

Cateva informatii gasim la Archilochos, poet de la mijlocul secolului al VII -lea i.Hr. si care este un reprezentant al epocii framantate a marii colonizari. Aproape contemporan cu el este Alkaios din Lesbos, care a trait pe la 600 i.Hr. si in opera caruia gasim informatii despre confruntarile dintre aristocrati si tirani.

Tot traditiei literare ii apartin si Elegiile lui Solon. Unul din izvoarele importante il constituie Marea Rethra, despre care ne informeaza Plutarch, Lykurgos 6, care reprezinta raspunsul dat de oracolul din Delphi legiuitorului spartan Lykurgos.

Exista, din fericire, si cateva inscriptii. Mentionam stela din Sigeion, pe care o gasim in Sylloge Inscriptionum Graecarum 1, 2, ea fiind cel mai vechi document privitor la dominatia attika in Hellespont, putand fi datata pe la mijlocul sau chiar la inceputul secolului al VI -lea i.Hr.

Informatii extrem de utile despre toate aceste chestiuni stau la indemana studentului interesat in Real-Encyclpopaedie der classischen Altertumswissenschaft ori, pentru cel ami grabit, in Der Kleine Pauly.Lexycon der Antike. Deosebit de utila este si lucrarea clasica a lui G. Glotz, Cetatea greaca.

II Generalitati

Dezvoltarea interna a Greciei si a societatii grecesti in aceasta perioada s-a realizat in liniile sale esentiale fara influente externe hotaratoare. Unul dintre evenimentele importante il constituie trecerea de al statul nobiliar la 'polisul hoplitic timocratic' si de aici la forma de stat de colratura democratica. Fara indoiala ca aceasta evolutie reprezinta o consecinta a conflictelor sociale interne, dar si a unor necesitati militare care au impus atragerea unor cercuri tot mai largi a populatiei, in primul rand taranesti, in exercitarea obligatiilor militare. Asa cum vom vedea si mai tarziu, in cazul Republicii romane timpurii, in Hellada organizarea militara si constitutia statului se cocretizeaza reciproc.

Cum am mai subliniat, celalalt element definitoriu al lumii hellenice archaice, element ce se structureaza acum si isi verifica potentele si in lumea coloniala, este polisul. Polisul este un grup de localitati asezate pe un teritoriu caracterizat, in primul rand, prin exiguitate: Attika are 2650 km patrati, fiind o exceptie si are un singur polis: Atena; Korinthul si Argosul au cca, 1400 km patrati, Syklon doar 360 km patrati, iar in teritoriul Spartei (cu Lakonia si Messenia) are 1400 km patrati, campia Spartei de pe malul drept al raului Eurotas insumand 800 km patrati. Un exemplu elocvent este insula Keos: o suprafata de 1073 km patrati si 4 polisuri!

Populatia este marimi diferite, hellenul avand spaima suprapopulatiei, pentru a se ajunge, apoi, in multe situatii - Sparta fiind exemplul cel mai elocvent - la oligantropie. Asa de exemplu, in batalia de la Leuktra di anul 371 i.Hr., in armata spartana mai erau doar 700 de cetateni!

Polisul este statul care are autonomie si independenta in cel mai strict sens al cuvatului. Pazirea de catre helleni cu maxima gelozie a acestor valori a facut aproape imposibile aliantele politice si militare.

III Vechea tiranie

In momentul inceperii colonizarii, regalitatea facuse loc deja regimurilor aristocratice. 'Translatia' s-a produs nu printr-o miscare violenta, ci ca rezultat al evolutiei generale, tocmai pentru ca regalitatea a avut un rost militar in esenta, ea neavand timpul sa evolueze spre forme bine structurate si care sa aiba o mai mare autoritate in societate. Regalitatea greaca nu a fost, ca la Roma, o creatie a unei dominatii straine. Sunt exceptii: regalitatea a continuat sa existe in Sparta, Macedonia, Kyrene, dar acolo ea va pastra tot timpul o autoritate limitata mai cu seama la comanda razboiului.

Vechile familii regale ca si institutia regalitatii au supravietuit in parte in noul sistem constitutional. Ultimul rege al Atenei a fost, dupa traditie Kodros, el sacrificandu-se voluntar pentru a apara Atena de invazia dorienilor. Familia sa, Medontides, ca si Basilides la Ephesos, Neleides la Milet, Bakchiades la Korinth, ramane mai departe onorata si va furniza pe al treilea magistrat important: arhotele-basileu, adica cel care avea drept misiune indeplinirea sacrificiilor, el jucand, oarecum, rolul marelui preot.

Palatul regal devine 'prytaneu', sediu al autoritatilor si al cultului familial. Atributiile regelui se vor diviza intre componentii colegiului de magistrati - arhontes. La Atena existau 9 arhonti: arhontele-eponim, -polemarh, -basileus + basilissa, arhonti alesi initial pe viata , apoi pe zece ani si apoi pe un an. In cadrul acestui colegiu, arhontele basileus se regaseste aici, potrivit expresiei lui Ch. Picard, 'par survivance', adica prin supravietuirea unor atribute regale. Regalitatea homerica, intemeiata pe camaderia de arme, lasa loc unei aristocratii funciare: eupatrides, insemnand cei nascuti din parinti buni.

Daca in epoca homerica, bogatia consta in numarul de animale, in epoca arhaica ea se bazeaza pe proprietatea funciara, ereditara si indivizibila. Aristocratii aveau ca semn distinctiv lancea, spada si cuirasa. Lupta propriu-zisa o purtau insa ca infanteristi. Daca aristocratii rpocii homerice nu dispretuiau munca fizica: regele Odiseu si fiica regelui feacilor Nausicaa nu se dadeau in laturi de la muncile manuale, in schimb, pentru eupatridul epocii arhaice munca fizica devine nedemna.

Originea si caracterul aristocratiei sunt controversate. Aristotel, Statul atenian 21, arata ca, inaintea lui Kleisthenes, atenienii erau impartiti in patru triburi: phylai, fiecare divizie in fratrii si trytrii, in fiecare dintre ele aflandu-se cate 30 de ginti.

H. Jeannaire crede ca Aristotel infatiseaza fie un tablou fantezist, fie a facut o confuzie intre cadrele permanente ale cetatii si organizarii militare ateniene. Este posibil ca pylai si trytria sa desemneze unitati tactice si cadre de recrutare a unei armate. Cele 4 phyulai cu cei 4 phylobasile corespund unei vechi organizatii militare, in vreme ce fratryai ar constitui cadrul unei grupari religioase. Ce se intelege prin génos? Este egal cu familia cum se crede de obicei? Se pare ca grecii au creat ei insisi aceasta confuzie prin ideea existentei unui stramos mitic al gintii. In aceassta situatie génos reprezinta mai curand un grup liber, format pe baza unei inrudiri fictive si a unui cult comun, decat o asociatie familiara.

Conform traditiei transmisa de Herodot, si reluata de Plutarh, Solon 23, la Atena ar exista 4 triburi carora le corespund functii particulare: hopletes = razboinicii; argadeis = mestesugarii; geleontes = agricultorii; aigikoreis = pastorii. Jeannaire propune o alta interpretare: geleontes ar putea reprezenta tribul regaal si poate chiar clasa razboinicilor in vreme ce aigikoreis ar fi in realitate adoratorii unei divinitati formand deci casta sacerdotala; hopletes, ca purtatori ai unui hoplos, deci a oricarui obiect fabricat ar fi mestesugarii, iar argadeis ar fi agricultorii.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Regimul aristocratic va intra in decadenta in cursul secolului al VII -lea i.Hr. Intre cauzele fenomenului pot fi admise neadaptarea aristocratiei la noile evolutii economice, unii istorici adaugand si egoismul acestei clase sociale. O cauza foarte importanta o constituie, fara indoiala, modificarea armamentului, respectiv utilizarea scutului lung, inovatie care va duce la modificari tactice esentiale si la decaderea cavaleriei in favoarea sporirii rolului infanteriei si, implicit, a cresterii importantei politice si sociale a taranilor-infanteristi.

In acest context, vor izbucni aprige crize sociale, elocvent sugerate si de episodul Kylon de la Atena, narat de Herodot, 5.75. Invingator la jocurile olimpice, Kylon se gandea la reinstaurarea tiraniei. Evenimentul s-ar parea ca a avut loc intre anii 640-636 i.Hr. Uciderea lui Kylon si a celorlalti conjurati au dus la mari tulburari la Atena, la interventia Megarei etc. Asemenea tulburari sociale si convulsii politice frecvente in toate posturile.

Una din solutiile incercate pentru rezolvarea problemei a fost cea a legiuitorilor, personaje acceptate de catre toti cetatenii datorita virtutii si echitatii lor.cel ami vechi a fost Zaleukos din Lokroi (683 i.Hr.), apoi Charondas din Syrakusa, Pitolaos din Korinth, Drakon si Solon din Atena. Acesti legiuitori actioneaza de multe ori in afara cettilor de origine: charondas legiueste la Katana, Pitolaos la Teba, Androdamos din Rhegion la Chalkis din Thracia.

Actiunea acestor legiuitori, asupra carora exista o intreaga traditie literara anecdotica, a avut o mare importanta pentru ca a substituit in procesul justitiei rolul gintii si al familiei cu rolul cetatii, al statului. Mai mult decat atat, ei vor codifica legislatia, o vor afisa pntru a o face cunoscuta tuturor cetatenilor, ceea ce a dus la limitarea abuzurilor. Asa a facut Drakon pe la 624 i.Hr., la Atena.

Trebuie precizat insa ca legiuitorii, cu toata contributia lor, nu vor rezolva crizele sociale pentru ca nu au abordat tocmai fondul problemei: repartitia fondului funciar. O alta incera de a rezosva aceasta problema a fost tirania, care a aparut in polisurile cele mai dezvoltate. Mai intai in Ionia, in Lesbos, Korinth, Megara, Atena, Sicilia. Originea cuvantului tyrannos este asiatica, notat prima data da Archilochos.

Tranii erau nobili trecuti de partea poorului impotriva regimului aristocratic, fiind considerati uzurpatori ai puterii politice in raport cu regalitatea. De aceea, uciderea tiranilor era socotita ca cea mai eroica fapta civica.

Tiranii sunt, in acelasi timp, si cele mai vechi individualitati politice ale lumii hellenice. In Ionia si in Sicilia, aparitia tiraniei a fost determinata, in afara luptelor politice interne, si de imprejurari externe: agresiunea Lydiei in Asia, expansiunea catthagineza in Sicilia. De aceea, acesti primi tirani considerati 'tirani buni', care au adus importante servicii cetatilor lor, in comparatie cu 'tiranii rai' care si-au oprimat concetatenii. Tocmai de la acestia termenii de tiran, tiranie au capatat si o extensiune semantica peiorativa.

Tirani tipici sunt considerati Thrasybulos, de la sfarsitul secolului al VII -lea i.Hr., care a aparat Miletul impotriva Lydiei; Poykrates din Samos, aliatul persilor, el ajutandu-l pe Kambyses sa cucereasca Egiptul; Kypselos din Korinth, care-si ia in 667 i.Hr. titlul de rege; Paisistrates din Atena din secolul al VI -lea i.Hr. etc. Tiranii acestia au fost stapanitori intelepti si mari conducatori politici. In timpul lor, s-au dezvoltat cultura si arta, iar pentru multe polisuri perioada tiraniei reprezinta chiar apogeul dezvltarii lor.

Evolutia Spartei si a Atenei in epoca arhaica

IV Sparta

Dintre dorienii care s-au indreptat spre sudul Helladei, cei care s-au asezat in Lakonia, pe valea Eurotasului, au jucat cel mai important rol istoric.

Sparta, cetatea intemeiata de acesti dorieni, reprezinta alaturi de Atena cea mai importanta creatie politica hellena; ele sunt mereu asezate intr-o pozitie clasica si didactica. Sparta constituie o exceptie istorica, ale carei origini sunt foarte putin cunoscute, tocmai prin actiunea voluntara a spartanilor, care au vrut sa creeze o alta imagine a istoriei lor: innobilata, moralizanta.

Cele mai multe informatii privitoare la sparta provin de la autori atenieni, care, evident, nu erau obiectivi. Astfel, Platon ori Xenophon erau admiratori ai Spartei, in vreme ce Herodot si Tukydides, dimpotriva. Nici izvoarele primare oferite de arheologie si epigrafie nu sunt mai relevante. Date interesante pot fi aflate de la Plutarch, Lykurgos.

Trebuie aratat ca, pana la 550 i.Hr., Sparta evolua pe celeasi coordonate ca si alte state hellenice: incercari de largire a frontierelor, confruntarea intre aristocratie si demos, renasterea artistica si culturla in contact cu popoarele invinse. Dar, dupa 550 i.Hr., Sparta a vrut sa opreasca istoria in loc, devenind o exceptie in istoria universala.

Sparta intre secolele X-VI i.Hr.

Dorienii vor ocupa complet Lakonia in secolul al X -lea i.Hr. Fiecare sef de familie va primi cate un lot de paant. Dupa primul razboi messenic, care a avut loc pe la 717 i.Hr., se mai atribuie inca un lot. Pe la 650 i.Hr.,are loc al doilea razboi messenic. Cum spuneam, pe la 550 i.Hr., Sparta isi limiteaza in mod voluntar expansiunea, nu mai anexeaza teritorii, ci doar aduce popoarele invinse in alianta cu ea, formand symmachia peloponecica.

Regalitatea apartine a doua familii: Agides si Europontides, dar ea ramane nominala, regele fiind, esential, un sef militar.

Aristocratia domina viata politica prin consiliul numit gerusia (28 batrani + cei 2 regi) si prin institutia celor 5 ephori.

Sparta se va inchide in ea, militarizandu-se si alungandu-i pe artisti in momentul cand geniul grec incepuse a se manifesta si aici. Toata aceasta oprire voluntara a istoriei spartane este pusa pe seama uni personaj numit Cheilon, trecut intre cei 7 intelepti ai Helladei[1], despre care nu se poate spune exact daca a fost un efor sau rege, care ar fi aplicat intrutotul 'constitutia' lui Lykurgos.

Conform acestei constitutii, Sparta era condusa de 2 regi - archogetai (sefii militari), de gerousia (28 batrani + 2 regi) si colegiul eforilor (5); mai exista apella, adica adunarea poporului, care avea un rol consultativ, de aprobare a hotararilor luate de organele de conducere ale cetatii.

Initial, eforii aveau doar atributii religioase. Este interesant ca ei nu sunt mentionati in Marea Rethra, constitutia lui Lykurgos. Listele eforilor incep in secolul al VIII -lea i.Hr. Nu se stie cand a devenit eforatul o institutie atotputernica care domina si regalitatea. Un semn sigur al acestei autoritati este acel Cheilon. Aceste 3 institutii guvernau ansamblul lacedomonienilor, adica al cetatenilor si al periecilor care formau armata, hilotii fiind exclusi din corpul social si politic.

Simbolul Spartei era puterea militara. Totul era aici subordonat organizarii si intretinerii unei armate gata oricand sa inte in campanie. Foarte sugestiv, Jeannaire spunea ca 'nu te nasteai spartan, ci deveneai'.

In intelegerea Spartei nu trebuie ignorat faptul de ordin metodologic ca acest tablou social-politic, care se gaseste in multe lucrari, priveste, re vera, Sparta secolului VI i.Hr., intrucat in secolul al VII i.Hr., eforatul nu era atotputernic, iar in secolul V i.Hr. gerousia nu mai are autoritatea din secolul al VI -lea i.Hr.

In ajunul razboiului peloponesiac, Sparta se afla la inceputul declinului ei, ea ajunsese mai devreme la apogeu decat Atena. In timp, datorita unui defectuos regim al proprietatii, Sparta va suferi o oligantropie[2].

Regimul proprietatii era bazat pe principiul lotului care putea hraani doar un razboinic. Solul era divizat in doua parti:pamantul civic si perioikis. Pamantul civic se afla la marginea Spartei si era impartit in atatea loturi cati cetateni existau. Loturile erau inalienabile si indivizibile, cetateanul spartan beneficiind de uzufruct. Perioikis inconjoara pamantul civic, priprietatea fiind, aici, libera si supunandu-se legilor obisnuite. Pamantul civic era atribuit cetatenilor liberi si era lucrat de catre hiloti, iar perioikis era rezervat periecilor si uneori cetatenilor.

Cetatenii Spartei se impart in doua categorii: cetateni egali, homoioi si cetatenii inferiori, hypomeiones. Egalitatea a fiintat doar la inceput, intrucat dupa o generatie-doua s-a ajuns la bogati si saraci. Egalii au toate drepturile politice si civice si beneficiaza de toate privilegiile statutului lor. Fiul cel mare e mostenitorul, iar ceilalti, neavand posibilitati pentru a-si plati masa comuna, syssitia, fiditia, trec in clasa inferioarilor, fara a mai face parte dintre cetatenii egali. Egalii sunt obligati sa nu munceasca, ci doar sa se antreneze fizic, fiindu-le interzis comertul sau lucrarea pamantului.

Perioikoi, oameni liberi, traiesc in asezarile lor comune; nu au drepturi politice, ci doar un numar mic de drepturi civile si au onoarea de a servi in armata. Sunt mestesugari, agricultori, singura sarcina impsa fiind serviciul militar.

Originea hilotilor este necunoscuta. Initial nu se observa vreo diferenta intre ei si perieci, dar in secolul VI i.Hr., hilotii devin serbi ai statului si nu ai particularilor, care nu-i pot vinde si nici elibera. Ei sunt atasati vesnic lotului pe cate-l cultiva. Sunt datori cu un impozit fix catre uzufructar, restul ramanandu-le lor. Participa la razboi ca infanteristi usori, avand partea lor de prada, dar legea ii ignora: nu-i mentioneaza si nu-i pedepseste pe cel care ucide un hilot, fie ca e egal, fie ca e periec.

Regimul politic al Spartei

Evolueaza, evident, spre un regim autoritar, cat mai bine precizat si mai restrans, ceea ce este o caracteristica a statutului militarizat. La inceput, regele si poporul isi imparteau puterea, ceea ce nu mai era cazul in secolul VI i.Hr. Teoretic, puterea suprema in stat apartinea adunarii cetatenilor, apella, care se intrunea lunar. In realitate insa, ea avea un rol decorativ aproape, limitandu-se doar la a ratifica prin aclamatii hotararile luate de sefii alesi. Regii, proveniti din familiile Agiades si Europontides, exercitau la Sparta atributiile de preoti si judecatori, iar in afara cetatii erau conducatori militari. In campanie, unde comanda armatei era supravegheata de un consiliu de razboi, pleca un singur rege.

Geroussia, alcatuita din 28 membrii viageri, la care se adaugau cei doi regi, era aleasa dintre spartanii de peste 60 de ani. Ea are rolul unui Senat si al unei Curti Supreme, conducand politica externa, politica interna, siguranta statului si judecand procesele, mai ales acelea in care sunt implicati regii. Hotararile luate sunt supuse pentru ratificarea apellei.

Ephoroi sunt 5 magistrati alesi pe un an si care aveau initial rosturi religioase, fiind socotiti reprezentanti ai zeilor. Devin supraveghetori ai constitutiei si judecatori ai afacerilor cvile.

Constitutia spartana asigura o riguroasa disciplina civila, menita a mentine disciplina militara, dar aceasta constitutie il pune in dificultate pe Platon, care nu o poate defini exact: monarhie, democratie, regim aristocratic sau tiranie?

V Atena

Attika este teritoriul unde s-a produs unirea asezarilor rurale care a dat nastere polisului numit Athenai. Este o regiune saraca in raport cu Lakonia. Desi in afara curentului marilor migratii, Attika a primit pelasgi, ahei, ionieni, eolieni, kretani, mykenieni. Cu toata aceasta diversitate de populatie, Attika a cunoscut de timpuriu un proces de synoikismos, adica de unire a asezarilor.

Primele evenimente istoriceste determinate din istoria Atenei sunt cele legate de incercarea invingatorului olipic Kylon de a institui tirania. O incercare de a calma spiritele s-a facut prin opera unuia dintre arhontii tesmoteti, Drakon, care pe la 624 i.Hr. codifica legislatia. Pentru a pune capat tuturor incercarilor de tulburare a ordinii, Drakon a apelat excesiv la pedeapsa cu moartea. Actiunea lui Drakon nu a urmarit modificarea fundamentala a regimului proprietatii si a regimului politic.

Una dintre cele mai importante personalitati ale Atenei a fost Solon, care se tragea din familia regala a Kodrizilor. Acest Solon, socotit de traditia literara ca facand parte din cei 7 intelepti ai Helladei, se pare ca in 610 i.Hr. a fost arhonte-polemarh, luptand impotriva Megarei. Este numit arhonte-eponim in anul 594 i.Hr., in care calitate il invita pe Epimenides din Kreta sa indeplineasca riturile de purificar a atenienilor. Despre actiunile lui Solon de reformare a constitutiei, de pana in 592 i.Hr., suntem informati direct prin chiar Elegiile lui si prin traaditia literara ulterioara. In anii 590-580 i.Hr., dupa infaptuirea acesto reforme, Solon a parasit Atena pentru 10 ani. Se pare ca a murit in 559 i.Hr.

Reformele lui Solon nu pot fi, toate, reconstituite exact, intrucat nici Elegiile sale si nici traditia literara secundara nu sunt explicite. Astfel, i se atribuie seisachteia, care inseamna stergerea datoriilor. Este vorba de o stergere integrala sau doar pe jumatate?

Elegiile spun ca Solon 'a eliberat pamantul altadata sclav' smulgand 'horoi aflate in tot locul'. Traditia literara nu este, din pacate, foarte lamuritoare asupra raporturilor existente intre eupatrizi, aristocrati-detinatori ai proprietatii funciare si restul populatiei. Ca urmare a acestor raporturi, multi atenieni au fost vanduti ca sclavi. Solon afirma ca a rascumparat atenienii vanduti in afara patriei lor. Dupa Solon, atenienii nu au mai fost vanduti pentru datorii.

Iainte de Solon, amanturile cultivatorilor mici erau ipotecate eupatrizilor. Pamantul inalienabil poate fi ipotecat sau nu? Se pare ca da, de vreme ce Solon spune ca a eliberat pamantul si a inlaturat pietrele de hotar, care marcau schimbarile survenite dupa ipotecarea si pierderea lotului. Se mentioneaza si o categorie numita hektemoroi, aflati in dependenta celor puternici. Acestia erau datori cu 1/6 sau 5/6 din venit ca impozit?

Tot lui i se atribuie si o reforma monetara, a masurilor si greutatilor.

Sollon a introdus in locul principiului gentilic un altul, cel timocratic, pentru restructurarea societatii in categorii fiscale si militare, in functie de averea funciara, carora le corespunde o parte mai mare sau mai mica de drepturi si obligatii. In urma introducerii acestui nou principiu, au rezultat 4 clase cenzitare: pentakosimedimnoi (cei care posedau un venit annual de 500 de masuri ce cereale), doar ei avand dreptul de a fi alesi ca arhonti; cavalerii (300); zeugites (200); thetii (zilierii). Acest criteriu timocratic impartea societatea si, fixa, totodata, si obligatiile militare.

Solon a dat prima configuratie precisa viitorului sistem politic democratic atenian, centrata pe trei institutii: 1. Ekklesia - adunarea poporului; 2. Boulé - consiliu, alcatuit din 400 de membrii si 3. Heliaia - tribunalul.

Plutarh, Solon, spune ca acesta a hotarat ca legile sale sa aiba putere doar 100 de ani. Este interesant de notat ca, desi Solon nu a intemeiat un regim politic demoratic, el este considerat de catre traditie fondatorul democratiei.

Faptul ca Solon nu a rezolvat toate problemele a atras dupa sine un fenomen curent in lumea hellenica a timpului: tirania, care a fost instaurata la Atena de catre Peisistrates.

Inaintea lui se constata o confruntare intre cele trei regiuni din Attika, carora le corespund trei fractiuni politice: Pedion, respectiv pedienii sau oamenii campului, vechii eupatrizi, era cea mai bogata regiune. Ei formau elementul oligarhic, avandu-l ca lider pe Lykurgos; Paralia, paralienii, oamenii coastei, condusi de Megakles, constituiau grupul de orientare moderata si Diacrienii, oamneii muntelui, care erau cei mai saraci si mai radicali in exigentele lor. Liderul lor era Peisistrates, fiul lui Hippokrates, nascut la Brauron, unde se afla un faimos sanctuar al zeitei Artemis.

Peisistrates fusese in 566 i.Hr., in timpul razboiului sacru cu Megara, arhonte-polemarh. El da o lovitura de stat, conducand Atena in trei perioade: 564-563 i.Hr., fiind apoi alungat. Revine in 561 i.Hr., cand este alungat a doua oara, pentru ca a treia oara sa detina puterea peste trei decenii, intre 559 -528/527 i.Hr.

Traditia literara, inclusiv Aritotel, ii pastreaza o buna si frumoasa amintire, fiind cosiderat un tiran bun. Esenta activitatii lui Peisistrates consta in continuarea activitatii lui Solon, el cautand sa continue reformele acestuia si sa sprijine populatia asuprita impotriva aristocratiei.

Fiii sai, Hippias, Hippparchos si Thessalos au fost sub nivelul tatalui lor, provocand mari nemultumiri, care au atins apogeul intr-un complot in 514 i.Hr., cand, cu ocazia sarbatorilor Panathenee, Harmodios si Aristogeiton l-au asasinat pe Hipparchos. Cei doi au fost onorati ca tiranicizi, ridicandu-li-se statui in Agora. In 511 i.Hr., Hippias a fost silit sa paraseasca Atena de catre puternica familie a Alkmeonizilor, sprijiniti de Sparta.

La 100 de ani dupa reformele lui Solon si dupa alungarea lui Hippias, Kleisthenes ajunge arhonte-eponim, pe la 509 i.Hr. Este greu de spus daca Kleisthenes, care nu a fost un doctrinar, a distrus vechile cadre sau numai a suprapus altele noi celor anterioare. Oricum, el a pastrat vechiul principiu a lui Solon, adaugandu-i unul nou: cel teritorial. El imparte Attika in 10 triburi teritoriale, cele patru vechi triburi ramanand doar cu o semnificatie culturala.

Elementul fundamental al acestei reforme este dema (comuna), formata din una sau mai multe localitati si avand in frunte un demarhos. Demele sunt grupate in 30 de tritii. La randul lui, fiecare trib este alcatuit din 3 trytii, cate una dintre cele 3 regiuni, pentru a elimina orice fel de discordie, respectiv: 1. Asty, orasul; 2. Paralia, coasta; 3. Mesogaia.

Este greu de spus daca Kleisthenes este si el intemeietorul democratie. Este sigur insa faptul ca, prin reformele sale, evolutia Atenei spre un regim democratic a marcat o etapa extrem de importanta.