Razboiul din Irak in relatiile internationale

Razboiul din Irak in relatiile internationale

I. Primul razboi din Golf: "Furtuna in desert'

In primele ore ale diminetii de 2 august 1990, sute de tancuri irakiene au trecut granita Kuweitului, la ordinul pre­sedintelui Saddam Hussein pentru a invada bogatul emirat din sud. In numai 24 de ore, intreg emiratul era sub ocupatie irakiana. Operatia militara a fost un adevarat exemplu de eficacitate, aviatia irakiana a bombardat aeroporturile ku­weitiene distrugand aviatia acestei tari, apoi elicoptere cu soldati au ocupat ce mai ramasese din ele. Coloane enorme de blindate se indreptau spre Kuweit City maturand totul in cale, singurele rezistente fiind la Palatul Regal Dashman unde fratele emirului a murit incercand sa-l apere. In rest, indreptatind temerea seicului, armata kuweitiana a preferat sa fuga spre Arabia Saudita sau sa se predea in loc sa lupte. Saddam Hussein avea acum o victorie clara si perfecta cu care sa se laude, tara cea mai bogata de pe glob era a lui[1].

Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite a actionat imediat. Rezolutia 666 a Consiliului din chiar ziua invaziei cerea retragerea imediata si neconditionata a Irakului, in timp ce emirul Kuweitului capata azil in Arabia Saudita. Spre a-si justifica interventia, Bagdadul declara ca monarhia kuweitiana a fost alungata de o revolutie interna si ca tortele irakiene au doar misiunea de a sustine guvernul liber, provizoriu, care a inlocuit-o. In plus, intr-un adevarat apel demn de Robbin Hood, el a promis ca de acum, boga­tiile Kuweitului vor sta la indemana tuturor fratilor arabi, saraci, mai ales, pentru eliberarea Palestinei.

In ziua urmatoare, Liga Araba condamna si ea agresiunea, iar Washing­tonul anunta trimiterea unei forte navale de supraveghere a zonei. Pe 6 august, Consiliul de Securitate decreteaza un embargo general, comercial, financiar si militar contra Irakului in incercarea de a-l sili pe Saddam sa renunte in mod pasnic la ocuparea Kuweitului. Aceste lucruri nu impresioneaza regimul de la Bagdad care, numai doua zile mai tarziu, anexa Kuweitul, Kuweit City era rebotezat Katima, iar statuile lui Saddam purtate in camioane speciale la invazia Kuweitului apareau la toate rascrucile. Pe 7 august 1990, Statele Unite declan­seaza operatiunea "Scutul Desertului', in vederea prevenirii unei invazii a Arabiei Saudite, in conditiile in care trupele irakiene erau masate la granita de sud a Kuweitului (ameri­canii au folosit fotografii trucate cu scopul de a-1 inspai­manta pe regele Fahd al Arabiei Saudite cu iminenta unei invazii irakiene; in fond, Saddam era multumit cu cucerirea realizata si nu exista nici un plan de continuare a ofensivei). Pe 10 august, 12 sefi de stat arabi, reuniti la Cairo, decid trimiterea unei forte panarabe in Irak in speranta ca aceasta manevra il va influenta pe Saddam la moderatie si vor minimaliza rolul SUA in rezolvarea crizei.

La intrunirea din capitala egipteana, secretarul Ligii Arabe a declarat, de altfel ca, daca arabii nu reusesc sa controleze singuri criza, ei vor deveni omul bolnav al secolului XXI[2]. Pe 12 august, dupa ce decretase in prealabil "Jihadul', presedintele irakian pre­conizeaza "o solutie globala pentru toate teritoriile aflate sub ocupatie in regiune" , incercand sa stabileasca astfel o legatura intre reglementarea acestei crize si cea a problemei palestiniene . Apoi, el anunta pe 15 august 1990, ca Irakul va evacua teritoriile iraniene pe care le mai ocupa inca, pentru a pune un punct final conflictului cu vecinul sau si pentru a se putea concentra la apararea Kuweitului. Printr-un simplu anunt, Saddam renunta la o zona pentru care luptase timp de opt ani intr-un conflict feroce.

Fara a manifesta o dragoste deosebita pentru omul care insangerase Iranul atata timp, conducerea de la Teheran a avut pana in prezent o atitudine corecta fata de regimul de la Bagdad, dovedind ca ura fata de SUA i se pare mai importanta decat razbunarea pe liderul irakian. incepand cu 16 august, Bagdadul blocheaza in Kuweit si apoi, in Irak, mii de resortisanti straini care vor servi timp de cateva saptamani, drept "scuturi umane", inainte de a fi eliberati progresiv. Aceasta amenintare de prost-gust care a slujit doar spre a demonstra inca o data lumii caracterul razbunator al lui Saddam, dovedea incapa­citatea lui Hussein de a prevedea furtuna pe care gestul sau de a ocupa Kuweitul o va naste si nici incercarea de a iesi prin cele mai neobisnuite mijloace din incurcatura in care intrase nu era de natura a-l a favoriza[5].

Razboiul din Golf a avut doua faze: prima a constat in invadarea Kuweitului de catre Irak (august 1990) si a doua faza a fost izgonirea invadatorului (ianuarie 1991) din Kuweit de catre fortele armate ale comunitatii internationale (ONU)[6].

Cu gandul mereu la marire, Saddam Hussein a cautat - si in cazul acestui nou razboi - argumente care sa-i legitimeze demersul. In acest sens, el si-a amintit ca:

Emiratul Kuweitului facea parte odinioara din vechea provincie Irakiana Basra, de care l-au desprins colonialistii englezi in 1899, creand apoi, in 1961, in mod artificial un stat independent;

prezenta Kuweitului, ca stat independent, asezat geografic in varful Golfului Persic, reprezinta o pozitie strategica care obtureaza iesirea la mare a Irakului;

ideea ocuparii acestui oras-stat nu era noua: inaintea lui, prin 1961, generalul Kasem, venit la putere in locul regelui Feisal, a incercat sa-l recupereze, adica sa si-l alipeasca, dar a fost descurajat de fortele militare arabe;

subsolul Kuweitului este o imensa mare de petrol (13,31 de miliarde de tone = 9,1% din rezervele mondiale), cu o productie de peste 100 de milioane de tone anual, din care 134 de milioane de tone export (anul 2000). Or, posesia acestei imense bogatii ar fi dat Irakului o pozitie strategica deosebita, atat in zona, in Orientul Mijlociu, cat si in economia mondiala.

Dupa cucerirea Kuweitului, toate marile puteri occidentale aveau, asadar, interese majore in respingerea invadatorilor. In cazul SUA insa, acest interes era deosebit, nu numai in calitate de cel mai mare importator de petrol de aici, ci si in calitatea autoasumata de principal garant al noii ordini economice mondiale, rezultata dupa destramarea si eliminarea din joc a URSS.

In baza acestor motivatii, SUA au reusit, in cateva luni, sa convinga ONU pentru formarea sub egida sa, a unei coalitii internationale antiirakiene care sa elibereze Kuweitul de ocupatia straina. Au participat la coalitie 37 de tari. S-a format astfel o armata internationala de 440.000 de luptatori, din care 300 de mii erau americani[7], care a declansat vestita 'Furtuna in Desert'. in fata acestei coalitii, avand ca lider SUA, armatele irakiene, dupa pierderea a peste 100.000 de oameni, au fost izgonite.

Pot concluziona din cele prezentate mai sus si din experienta actiunii 'Furtuna in Desert':

In primul rand, ea a verificat soliditatea noilor echilibre internationale dupa eliminarea din binomul puterilor mondiale a URSS;

in al doilea rand, pozitia SUA de lider nu numai economic, ci si politic si militar este puternic reconfirmata; in al treilea rand, este pentru prima data cand o tara din Lumea a treia este pusa fata in fata cu tarile capitaliste industrializate;

in fine, criza din Golf arata ca astazi nici o problema internationala nu poate fi rezolvata fara participarea SUA.

II. Cauzele razboiului

Bineinteles, capitolul cel mai controversat al razboiului din Irak din 2003 il reprezinta cauzele invocate, drept justificare, de catre americano-englezi. Deceland in acest scop declaratiile oficiale ale SUA si Angliei, rezulta ca este vorba de doua grupe mari de cauze :

a) incalcarea repetata de catre regimul de la Bagdad a masurilor eco­nomice si politice restrictive impuse do catre ONU in urma razboiului din Golf (1991) dupa invadarea Kuweitului;

b) detinerea si producerea de catre Irak a armelor de exterminare in masa: chimice, biologice si atomice. Oficialii Administratiei Bush au spus intotdeauna public, nu fara o anumita ostentatie, ca producand in secret asemenea arme, Irakul reprezinta un pericol international, inclusiv pentru securitatea nationala a SUA, deoarece ar crea posibilitatea dotarii teroristilor cu aceste arme si folosirii lor in cadrul atentatelor .

Urmand acest fapt, Irakul lui Saddam Hussein era inclus de Administratia Bush in 'Axa Raului', alaturi de Coreea de Nord si Iran. Cu aceasta eticheta, Irakul era definitiv 'batut in cuie' drept factor principal de amenintare nu numai a securitatii SUA si lumii occidentale, ci si a intregii ordini mondiale postcomuniste. Cu alte cuvinte, regimul de la Bagdad, condus de dictatorul Saddam Hussein, producand arme secrete interzise era considerat un dusman potential extrem de periculos, care trebuia inlaturat inainte sa se activeze efectiv.

De la inceput in dezbaterea acestor cauze, doua intrebari majore s-au pus, si anume:

a) daca producerea secreta de arme neconventionale era reala sau era doar o simpla banuiala, servita guvernelor american si englez de catre serviciile secrete. In acest caz, faptul se cerea sa fie dovedit, de catre echipele de control ale ONU, instituite anume in acest scop prin verificari la fata locului;

b) daca solutionarea crizei irakiene implica neaparat apelul la razboi sau era posibila si pe alte cai, de pilda, diplomatice, evitand astfel macelul si marile distrugeri materiale si umane implicate de solutia razboiului.

Marcate de o dinamica serpuita, in care aparentele oficiale oculteaza cauzele reale si miza propriu-zisa a conflictului antiirakian, confruntarile in jurul veridicitatii cauzelor si a modului de solutionare a crizei irakiene au stat de la inceput sub tirul incrucisat al unor puternice divergente[10]. Au existat doua tabere in disputa:

a) SUA si podul lor european, Marea Britanie, insotite de alte 34 de tari aliate care, cel putin oficial, credeau in viabilitatea acestor cauze;

b) tabara opusa, in frunte cu Franta si Germania, carora li s-au alaturat, in cadrul UE Belgia, Austria, Suedia si Grecia, iar in cadrul Consiliului de Securitate al ONU Rusia si China, care apreciau ca fiind ireale cauzele in discutie.

Aceste pozitii diferite se reflecta ca atare si in aprecierea naturii razboiului contra Irakului: legitim in conceptia americano-englezilor si nelegitim, respectiv o grava eroare istorica, in conceptia franco-germana. Curand, aceste deosebiri de vederi si pozitii divergente cu privire la cauzele si modul de rezolvare a crizei irakiene aveau sa se transforme in dispute nervoase, cu apel si la unele epitete nediplomatice. Ele au dus, in final, la veritabile fracturari intre aliati, atat in cadrul Consiliului de Securitate al ONU si Aliantei Nord Atlantice (NATO), cat si pe plan european, in cadrul Consiliului Europei si Uniunii Europene. Insa importante rupturi s-au produs si in interiorul tarilor din coalitia razboinica, respectiv SUA si Marea Britanie, intre putere, pe de o parte, opozitie si purtatorii opinioi publico, po do alta parte.

Printr-o serie de dezvaluiri publice ale unor personalitati cunoscatoare ale problemelor, mass-media scrisa si vorbita din SUA si Anglia a alimentat o seric de reactii critice extrem de taioase, acuzandu-i pe guvernantii beligeranti de fals si minciuna in motivarea razboiului cu Irakul. Profitand de ocazie si cu gandul la sporirea credibilitatii in sanul electoratului, opozitia din aceste tari a imbratisat criticile la adresa puterii, cerand anchete, inclusiv parlamentare, pentru aflarea adevarului.

Cele mai acute divergente in criza irakiana erau ocupate, pe de o parte, de Franta si Germania in calitate de opozante, iar pe de alta parte, de SUA si Marea Britanie in calitate de instigatoare ale razboiului.

Din experienta istorica a conflictelor internationale, ca in lupta dintre adevar si putere, invinge puterea si ca invingatorul are dreptate. Dincolo insa de aceste reflexii filosofice, este fapt incontestabil, ca cele doua grupe de tari, pana sa-si reconcilieze divergentele, caci va veni si acest moment, continua, in criza irakiana sa ocupe pozitii opuse. Respingand ca ireale cauzele oficiale invocate de guvernantii americani si englezi - anume ca Irakul ar detine arme secrete de distrugere in masa pe care le poate activa in 45 de minute - Franta si Germania s-au bazat pe rezultatele anchetelor la fata locului, facute de catre inspectorii echipelor de control numite de ONU si AIEA (Agentia Internationala a Energiei Atomice)[11].

In rapoartele lor, sefii echipelor de control aratau clar ca, in locurile controlate - locurile erau indicate de reprezentantii oficiali ai SUA pe baza informatiilor furnizate de sateliti - n-au gasit dovezi certe despre existenta productiei sau stocurilor de arme de distrugere in masa: chimice, biologice si nucleare. Din echipele de inspectori ai ONU au facut parte, in calitate de sefi sau membri ai acestora si specialisti cunoscuti din Marea Britanie si SUA. Relatarile lor au facut obiectul unor adevarate scandaluri nationale, la care au participat, in calitate de combatanti, reprezentanti de prima marime din guvernele, serviciile secrete si mass-media din aceste tari, precum si inspectorii ONU pentru dezarmarea Irakului[12].

Tinand seama de cauzele acestor scandaluri, de ecourile nationale si internationale generate de ele, dar si de faptul ca, in urma lor, au avut loc importante demisii din functie si chiar sinucideri rasunatoare, merita, credem, sa zabovim putin asupra lor. Abordarea lor, fie chiar si mai sumara, ne ingaduie, pe de o parte, sa intelegem adevaratele cauze ale razboiului antiirakian, iar pe de alta parte, sa cunoastem, dincolo de fatada declaratiilor oficiale, o veritabila confruntare istorica, de fapt, intre putere si adevar, lata, in acest sens, principalele date si fapte.

In urma razboiului din Golf, din 1991, Irakul invadator al Kuweitului a fost infrant sl Izgonit de aici de catre fortele armate ale unei coalitii internationale sub egida ONU. Totodata, regimul de la Bagdad a fost obligat, printre altele, sa se dezarmeze sub controlul ONU. in acest scop au fost stabilite echipe de inspectare ONU care sa exercite controlul dezarmarii la fata locului, in Irak.

in perioada 1997-1999, echipa mandatata sa efectueze controlul dezarmarii Bagdadului a fost condusa de un cunoscut specialist englez, Richard Butler. Rapoartele sale prezentate ONU n-au evidentiat fapte privind prezenta in Irak a armelor secrete de distrugere in masa. Se pare ca Saddam Hussein, temandu-se de urmari, s-a supus acestei obligatii. Probabil ca pe acest temei, presedintele Bill Clinton a decis, in 1998, retragerea din Irak a echipelor de inspectori de dezarmare ale ONU. Controalele, tot sub egida ONU, au fost reluate, nu fara o anumita rezistenta din partea Bagdadului, dupa 5 ani, in anul 2002, in conditiile accentuarii luptei antitero, in care SUA erau primele lovite.

Pornita imediat dupa dramaticele evenimente din 11 septembrie 2001, lupta antitero a SUA, dupa ce a parcurs prima ei faza, cea afgana, soldata cu izgonirea talibanilor de la putere si spargerea cuibului terorist Al-Qaeda din aceasta tara, a trecut la a doua faza, cea irakiana. Demarata inca din primavara lui 2002, aceasta noua faza a fost conceputa in doua trepte: prima a constat in pregatirea psihologica si materiala a interventiei in Irak, formarea aliantelor internationale si solicitarea acordului ONU; a doua treapta a constat in ducerea efectiva a razboiului, chiar si fara binecuvantarea ONU[13].

Demarand campania antiirakiana, SUA au invocat de la inceput, drept pretext pentru legitimarea razboiului, potentialul amenintator antiamerican si antioccidental al Irakului. Aprecierea se sprijinea pe doua presu­puse fapte:

a) ca Irakul ar produce arme de distrugere in masa, pe care le-ar putea activa, dupa informatii provenite de la irakienii din exil, in 45 de minute!;

b) ca, tot el ar fi un focar de sprijinire a organizatiilor arabe teroriste, care oricand ar putea felosi si aceste arme, in atentatele lor.

Inarmate cu aceste motivatii si popularizate cu staruinta in mass-media, SUA porneau de la informatiile atat ale irakienilor din exil, cat ale serviciilor sale secrete, dar aveau nevoie, formal si de dovezi confirmatoare oficial din partea ONU, pentru legitimarea internationala a interventiei in Irak;

In noiembrie 2002, ONU adopta o rezolutie pentru dezarmarea Irakului. Dupa ce, in prealabil, a invins opozitia lui Saddam Hussein pe motiv ca inspectorii ar fi de fapt spioni americani, ONU reia controalele de dezarmare a Irakului cu o mare echipa de specialisti sub presedintia germanului Hans Blix, avandu-l ca adjunct pe americanul Charles A. Duelfer. Echipa si-a desfasurat activitatea in conditiile unor mari tensiuni atat in Irak in raport cu puterea, cat si in cadrul ONU si intre tarile occidentale. Ca urmare, Hans Blix, spre deosebire de predecesorul sau, Richard Butler, a avut parte de o sefie extrem de agitata, fiind marcata de hartuieli si chiar acuze grave din partea unor oficiali de rang inalt de la Washington. Faptul ca si Hans Blix nu Ie-a ramas dator a sporit intregul scandal din jurul armelor secrete ale Irakului.

Una din imprejurarile in jurul careia s-a derulat o buna parte din acest scandal l-a constituit nevoia acuta a SUA de dovezi din partea echipelor ONU de dezarmare a Irakului, care sa le permita obtinerea unei rezolutii, favorabile razboiului, din partea Consiliului de Securitate al ONU. Or, asemenea dovezi, Hans Blix nu le putea furniza, pentru simplul motiv ca nu le avea si nu le avea pentru ca echipa lui nu le descoperisera in locurile controlate la indicatia serviciilor secrete de informatii americane.

Referindu-se la problema armelor secrete din Irak, Hans Blix apeleaza in cateva randuri la marile cotidiene germane si engleze, pentru a face cunoscut in mod public nu numai rezultatele activitatii de scotocire a inspectorilor din echipa sa - rezultate care nu confirma prezenta acestor presupuse arme -, ci si cauzele relatiilor sale tensionate cu oficialitatile de la Washington, declansate de acestea si insotite de acuze grave. Caseta 'Cazul Hans Blix' de mai jos, exprima, in sinteza, intreaga aceasta problematica.[14]

III. Desfasurarea razboiului

Al doilea razboi a inceput intr-un mod ciudat, fara declaratie de razboi, fara ultime incercaridiplomatice de salvare a situatiei si fara informarea Consiliului de Securitate al ONU.

Desi dispozitivul mass-media este mobilizat in Golf, chiar si el a fost surprins, fara nici o declaratie in fata presei si fara obisnuitul discurs prezidential, bombele au iceput sa cada.

Al doilea razboi din Irak a durat oficial doar 40 de zile: intre 20 martie si 30 aprilie 2003. Spunem oficial, fiindca, practic, el continua si astazi la peste un an de la anuntarea presupusei lui incheiere din mai 2003. Irakienii autohtoni, spre deosebire de cei din exil, ii percep pe americani si englezi nu ca pe niste eliberatori, ci ca pe invadatori imperialisti: motiv suficient pentru a lupta contra lor in ideea cauzei nationale de eliberare a tarii de sub ocupatia straina. Fiind atacati insa, si "eliberatorii" sunt nevoiti sa continue lupta, de aceasta data pentru a se apara de atacurile celor pe care i-au "eliberat" si pe care ii tin sub ocupatie pentru a-i democratiza si moderniza.

Primele tinte vizate au fost statiile de radar, bateriile de artilerie antiaeriana, si tintele militare din zonele de excludere aeriana stabilite la finele primului razboi din Golf.

La Bagdad, oficialii irakieni au inteles ca incepea marea confruntare. De data aceasta, moralul in cercurile puterii era destul de scazut spre deosebire de primul razboi din Golf.

Acum, cu un Saddam Hussein imbatranit, cu o armata redusa numeric si net inferioara celei din 1991, oficialii irakieni trebuiau sa faca fata unei amenintari directe. Acum, tinta nu mai era o tara aflata la 600 de km departare, ci tinta erau chiar ei: casele lor, familiile lor. Chipurile lor se aflau tiparite pe un pachet de 55 de carti de joc aflate la dispozitia fiecarui soldat american. Dincolo de granita, 300 000 de oameni aveau un singur scop: inlaturarea lor. Un astfel de sentiment, dupa ani de putere absoluta nu era de natura a le darui incredere in lupta grea ce se anunta[15].

De altfel, in primele ore de la inceputul conflictului, ofi­cialii irakieni de rang inalt au inceput sa se pregateasca de plecare, fie spre Siria, care a tinut granita deschisa pentru a le facilita retragerea pana in ultima zi a razboiului, fie spre Iran (zona aleasa de un numar mai mic de persoane data fiind amintirea razboiului de 8 ani care opusese Irakul - Iranului).

Pana la urma, numeroase personalitati au preferat retrage­rea in zonele rurale, in sanul triburilor lor pe care le proteja­sera zeci de ani, le imbogatisera si le oferisera prestigiu si securitate (intr-o societate tribala precum Irakul unde statele sunt numite "triburi cu steaguri', ajungerea la putere a unui membru al tribului inseamna functii pentru membrii tribului, constructii, si investitii preferentiale in zona tribului, cu alte cuvinte, un adevarat suvoi de bogatie se revarsa peste tribul respectiv cu o unica cerinta - loialitatea).

Cei putini care au ramas in Bagdad au ascultat cu inima infrigurata discursul radiodifuzat al lui Saddam Hussein anuntand ca, practic, razboiul a inceput. De natura a da si mai putina incredere establishmentului irakian, a fost obiceiul lui Saddam de a disparea din calea pericolului si de a da ordine numai prin subordonati, ascunzandu-se in rulote, cartiere generale secrete, moteluri, ferindu-se de un atac surpriza menit sa-l lichideze. De data aceasta, liderii irakieni s-au temut ca disparitia lui este semnalul pregatirii unei fugi, iar ei sa ramana tapii ispasitori in fata americanilor si a populatiei. In demoralizarea lor, deja enorma, aceasta a fost ultima picatura, momentul in care au decis sa nu isi lege destinele de cel al lui Saddam Hussein, "scapa cine poate" era strigatul unanim ce se auzea din tabara irakiana[16].

Totusi, razboiul propriu-zis va incepe abia a doua zi, (joi, 20 martie 2003). Atacul este declansat in primele ore ale diminetii cu o lovitura masiva, cu rachete de croaziera (vesti­tele Tomahawk ce isi ating tinta cu o precizie de 30 de cm., gratie unui sistem de pozitionare prin satelit, scapand tot­odata de interceptarea radarelor). Cladirile guvernului si palatele lui Saddam Hussein sunt primele tinte, totul cu mesaj clar, "el este tinta, nimeni altcineva, ceilalti pot inca sa scape". In planul american, aceasta purta numele de ope­ratiunea de decapitare, decapitare care se dorea fizica prin uciderea lui Saddam Hussein in bombardamente, dar si morala prin simbolul transmis irakienilor: Saddam nu mai este atotputernic, chiar casa lui este o tinta si nu si-o poate apara.

Daca "lovitura de decapitare", prin care se dorea eliminarea fizica a lui Saddam si a conducerii de la Bagdad nu isi atinge scopul, cea morala este un adevarat succes si, in zilele urmatoare, cu insistenta, aviatia americana a vanat palatele, cabanele si chiar vasele de croaziera in speranta de-a reusi si lichidarea sa fizica. In timp ce bombele curg peste Bagdad, intr-o declaratie televizata facuta la 24 de ore de la inceputul ostilitatilor, presedintele american, George W. Bush, promite: "dezarmarea Irakului si eliberarea locui­torilor sai", iar premierul britanic, Tony Blair confirma ca trupele britanice sunt angajate in lupta.[17]

Lupta irakienilor este dura, razbunatoare si de o violenta vecina cu salbaticia. Ea nu are front deschis si nici armate clasice, dar este prezenta, cu izbucniri posibile, oriunde si oricand. Este vorba de un razboi de guerila, bazat pe o veche specialitate araba: atentatele teroriste, menite sa destabilizeze si sa descurajeze adversarul mai puternic. Zilnic au loc in Irak, dupa ocuparea Iui de catre americano-englezi, cate 10-15 atentate, unele foarte grave, urmate da mari pierderi umane. In anul incheiat de la declansarea razboiului au fost ucisi, numa americani, 575 de militari, din care 437 in urma atentatelor teroriste. Lor li se adauga peste 6000 de raniti. Este clar, asadar, ca in Irak are loc - cum bine caracteriza situatia Bogdan Chireac, un cunoscut ziarist roman si comentator de politica internationala - 'un razboi de dupa razboi' .

Coroborand reactiile violente antiamericano-engleze ale irakienilor autohtoni, - atentatele teroriste, manifestarile protestatare de strada, sabotajele etc. - noul razboi de rezistenta activa este dus nu pentru a-l apara pe fostul dictator, Saddam Hussein, care de mult isi pierduse potentialul de simpatie si acceptabilitate din partea majoritatii poporului, ci pentru a-si elibera 'pamantul sfant', intinat de "ocupantul imperialist". Dupa capturarea lui Saddam Hussein (13 decembrie 2003), acest razboi de dupa razboi nu s-a atenuat, cum se credea, ci, din contra, a crescut in intensitate, aducand tot mai mult cu razboaiele clasice de eliberare national coloniala.

Sunt multe lucruri cunoscute, dar si mai multe sunt si cele necunoscute, ascunse, in legatura cu acest razboi. Cele mai dese rascoliri privesc motivatiile, discutiile in jurul lor fiind marcate de adevarate 'scandaluri' nationale si internationale.

Ceea ce se stie sigur pana acum este faptul ca razboiul antiirakian din 2003 reprezinta o invadare si ocupare a tarii in stil imperialist-colonial de catre fortele armate ale SUA si cele ale Marii Britanii; ca in jurul lui se impletesc puternice interese nationale si internationale, in special ale marilor puteri occidentale, constiente de importanta geopolitica si geoeconomica a Irakului in Orientul Mijlociu, atat prin pozitia sa geografica, cat si prin bogatele sale resurse petroliere, in fine, se mai stie ca producerea acestui razboi reprezinta evenimentul istoric cel mai important din perioada posteomunista: pe de o parte, pentru ca decanteaza clar o noua ierarhie internationala a factorului putere, dominat de SUA nu numai economic, ci si militar si cultural; pe de alta parte, pentru ca pune in lumina un set de noi conceptii despre viitorul omenirii, promovate de ideologii SUA si de oponentii lor europeni.

Dar, razboiul din Irak reprezinta totodata si cel mai terifiant eveniment istoric din perioada de dupa Razboiul Rece. Acest caracter, in primul rand, este dat de marile distrugeri materiale si umane abatute asupra unui popor care, si fara acestea, se afla deja, de secole, la limita de jos a suferintei si suportabilului; un alt aspect, este vorba de continuarea si multiplicarea acestor distrugeri de amintitul "razboi de dupa razboi".

Distrugerile au continuat, fiindca, asa cum am mai spus anterior, dupa incheierea oficiala a razboiului de ocupatie (mai 2003), a urmat, nu cum era firesc "pacea si reconstructia" postbelica a tarii, ci un alt razboi, de guerila, prin cunoscutele valuri de atentate teroriste.

Fiind din ce in ce mai dese si mai ample, aceste atentate sunt urmate de un adevarat carnagiu: sunt ucisi nu numai ocupantii straini, cu precadere americani, ci si numerosi autohtoni: unii, ca tradatori, pentru ca ii sprijina pe straini, iar altii, din intamplare sau din motive de intoleranta religioasa intre siiti si sunniti; conflictul dintre ei, istoric de altfel, tinde acum sa se transforme chiar in razboi civil.

Exista fundamentalisti din ambele tabere, care urmaresc cu staruinta sa-si loveasca mortal adversarul. De fapt este un razboi fratricid pe motive religioase, cu adanci radacini istorice, demarat in lupta pentru putere imediat dupa moartea profetului Mahomed. Cele doua comunitati religioase - sunnita si siita - continua acest razboi si astazi. in aceasta viziune, ar trebui, credem, privit si marele macel interislamic din 2 martie 2004, soldat cu 170 de morti si 366 de raniti grav, intre acestia si foarte multi copii.

Proiect: Test de evaluare la geografie - relieful Romaniei Referat: Bucegii isi dezvaluie tainele

Produs simultan in Irak in trei orase distincte si in Pakistan, cu ocazia sarbatorii religioase siite Ashura, interzise pe timpui lui Saddam Hussein, atacul reflecta existenta prealabila a unui plan coordonat, initiat de fundamentalistii sunniti pentru a-i ataca dur pe siiti chiar in locurile lor sfinte - mausoleele imamilor lor si la moscheea de rugaciune - adunati aici cu miile pentru a-l sarbatori pe imamul lor sfant Hussayn[19], nepotul profetului Mahomed.

La randul lor, siitii au reactionat si ei punitiv, incendiind moschei sunnite precum si unele posturi de televiziune. Se pare ca, in cele din urma, cele doua comunitati adversare au inteles ca au un dusman comun - americanii si aliatii lor -, hotarand astfel sa-si uneasca fortele si sa-si intensifice lupta contra cotropitorilor straini. Si, astfel, Orientul Mijlociu, pe axa Iui irakiana, reprezinta acum punctul cel mai fierbinte de pe glob, datorita nu numai razboiului antiirakian si ocuparii tarii de catre armatele americano-engleze, ci si a sangeroaselor atentate teroriste contra ocupantilor.

In concluzie, ca urmare a razboiului pe care irakienii il duc impotriva invadatorilor straini, cat si impotriva lor insisi, se amplifica enorm nu numai distrugerile materiale si umane, ci si fenomenele de anarhie, coruptie si banditism din economie si societate, prelungind astfel criza si ingreunand reconstructia tarii.

IV. Interventiile comunitatii internationale pentru solutionarea conflictelor NATO, UE, ONU

In perioada Presedintelui Bush, s-a aratat ca Irakul este sprijinit de intreaga comunitate mondiala.

Presedintele american, a lansat o 'bomba' politica, devenind, astfel, sursa unor noi confruntari cu ceilalti membri din G 8[20]. 'Bomba' cuprinde doua noi initiative si inca una, in reluare a uneia anterioare, dar cu date noi.

Este vorba de:

a) angajarea NATO in Irak dupa transferul puterii catre noul guvern la 30 iunie 2003;

b) planul 'Marelui Orient Mijlociu' afro-asiatic si

c) stergerea datoriei externe a Irakului, ajunsa la 120 miliarde dolari, in proportie de 80-90%. Obiectiile n-au intarziat sa apara chiar la reuniune, mai ales din partea presedintelui Frantei.

Aceste initiative americane noi au fost invocate nu atat pentru trecutul lor istoric, cat pentru convingerea ca, nefiind puse in circulatie intamplator, se vor regasi in viitorul politicii externe americane.

In cazul initiativei privind prezenta NATO in Irak, Jacques Chirac a apreciat-o, in termeni taiosi, ca total inoportuna, in afara vocatiei NATO si, in plus, nu este solicitata de guvernul irakian. De altfel, asa in trecere, Chirac n-a scapat prilejul sa reitereze faptul ca razboiul n-a fost nici necesar si nici util, ca este foarte costisitor si nu cade in atributiile NATO.

Se pare ca Bush, desi formal a recunoscut suveranitatea noului guvern, continua sa considere ca aceasta suveranitate trebuie sa treaca pe la Casa Alba in fata opozitiei manifestata de Chirac si ceilalti membri din G 8, Bush a dat inapoi, declarand ca s-a gandit nu ia deplasari de trupe, ci doar la participarea specialistilor NATO la pregatirea armatei irakiene.

Si mai complicate sunt lucrurile in cazul celei de-a doua initiative, 'Marele Orient Mijlociu', care prevede reforme democratice intr-o zona imensa cuprinzand Pakistanul si Afganistanul, tot Orientul Mijlociu si tarile arabe din Nordul Africii: Egipt, Libia, Tunisia, Algeria, Maroc si Mauritania. Daca o serie de tari din zona n-au privit aprobator aceasta initiativa, presedintele Frantei si-a exprimat net opozitia, afirmand, pe drept cuvant ca 'democratia nu este o marfa de export' si ca tarile arabe au nevoie de 'un model arab de democratie nu de unul occidental'.

Si in acest caz, presedintele Bush, in stilul sau de 'doi pasi inainte, un pas inapoi', a batut putin in retragere, in sensul ca a recunoscut, cel putin formal, ca reformele in aceste tari trebuie sa vina din interior nu impuse din afara. in locul planului cu aceste reforme, G8 a adoptat o declaratie de intentie, intitulata 'Parteneriat pentru progresul si viitorul comun al Orientului Mijlociu si Africii de Nord'. Tinand seama de stilul sau ofensiv in politica internationala a SUA si de inclinatia sa de a se baza in aceasta politica mai mult pe Pentagon decat pe Departamentul de Stat, este de presupus ca presedintele Bush concepe acest parteneriat ca o samanta utila planului sau despre 'Marele Orient Mijlociu'.

Cat priveste datoria externa a Irakului, de 120 miliarde dolari, principalii opozanti ai presedintelui SUA, Chirac si Putin au acceptat o reducere de cel mult 50%. Irakul este o tara bogata si poate sa-si onoreze obligatiile, spunea Chirac, avand in vedere imensele sale resurse petroliere. Acceptand un procent 'de 50% - aprecia el - este deja un numar foarte bun' si apoi 'cum sa explici tarilor sarace foarte indatorate ca s-a facut mai mult pentru Irak in trei luni decat pentru 37 de tari foarte sarace in 10 ani?'

Una peste alta, se poate spune ca reuniunea G8, la care au participat, in calitate de invitati, si alti conducatori de state, a consfintit unele intelegeri legate de viitorul Irakului dar, in acelasi timp, a demarat alte neintelegeri in probleme care, cu siguranta, se vor regasi in viitoarele evolutii ale politicii internationale a SUA privind raporturile sale atat cu marile puteri europene si neeuropene, cat si cu imensa lume islamica.

Interventia din Kosovo in 1999 a evidentiat cateva simptome de insatisfactie in cadrul Aliantei, iar reactia aliatilor fata de aceasta interventie ne ofera posibilitatea de a identifica motivele pentru care NATO s-a orientat spre reinnoire. Interventia NATO in Kosovo a evoluat intr-un razboi aerian de intensitate scazuta neasteptat de indelungat, ceea ce a determinat dezacordul aliatilor fata de strategia NATO, concluzia SUA potrivit careia campaniile aeriene trebuie desfasurate in afara structurilor colective ale NATO si sprijinul aliatilor europeni pentru noua politica de securitate si aparare (ESDP) a Uniunii Europene.

Interventia a reprezentat apogeul cochetarii timp de aproape un deceniu cu ambitia de "unitate" in diferite forme: Europa trebuie sa fie reunificata si libera, comunitatea democratica trebuie sa se extinda, NATO trebuie sa actioneze in mod unitar si NATO trebuie sa incorporeze si sa reprezinte in actiunile sale valorile democratice si umane universale. Mai mult chiar, in absenta unei amenintari strategice, aceste impulsuri si ambitii au generat in mod firesc un efort de a face din NATO o organizatie de securitate colectiva pentru Europa. Kosovo a fost doar testul: NATO a actionat fara mandatul ONU si a argumentat ca are legitimitate pe baza valorilor universale.

Exista deja semnale pozitive ale schimbarii: Forta de Raspuns a NATO, care definitiveaza noua structura a fortelor axata pe forte operative si dislocabile; asigurarea supletei structurii de comanda si investitiile facute in comandamentele mobile subordonate esalonului comandamentelor strategice; noua orientare politica spre amenintarile asimetrice venite din afara Europei. Acestea semnaleaza ca NATO este serios atunci cand se hotaraste sa se concentreze asupra unui anumit aspect si dau asigurari ca aliatii care decid sa coopereze in anumite misiuni vor fi capabili sa faca acest lucru. NATO este o alianta liber consimtita si de aceea nimic nu impiedica reinnoirea sa. Aceasta se va produce daca decidentii vor lua hotararile corecte. Din fericire pentru NATO, acestia au facut-o[21].

Criticii vor insista asupra faptului ca Alianta este subminata de coalitii, deoarece in absenta unor riscuri comune, aliantele se destrama. Acesta este lucrul care se spune ca s-a intamplat in razboiul din Irak din 2003. SUA au aplicat politica lor controversata potrivit careia "misiunea trebuie sa determine coalitia" pana cand NATO a renuntat aproape la angajamentul din tratatul sau. Concret, atunci cand Turcia a solicitat consultari de securitate la inceputul lui 2003 - un drept ce decurge din Articolul 4 - Franta, Belgia si Germania au considerat ca in spatele acestei cereri se afla intentia Statelor Unite de a debloca impasul diplomatiei si a castiga sprijinul international prin intermediul angajamentelor continute de tratatul NATO. De aceea, acesti aliati au respins consultarile in cadrul NATO, pentru a nu prejudicia deliberarile din Consiliul de Securitate al ONU. A fost necesara o mare inventivitate diplomatica pentru a realiza un compromis in acele zile fierbinti din februarie 2003.

V. Rezolutia ONU nr.1546 adoptata in unanimitate de Consiliul de Securitate

In timp ce noile autoritati de la Bagdad se constituiau, avansau si dezbaterile la rezolutia Consiliului de Securitate al ONU, prezentata de SUA si Marea Britanie la 24 mai.

Dupa patru runde de negocieri si cu tot atatea serii de imbunatatiri, proiectul de rezolutie nr. 1546 a fost, in sfarsit, adoptat in unanimitate la 8 iunie.

La aceasta reusita au contribuit nu numai negocierile duse cu rabdare la fiecare articol din rezolutie, ci si 'incalzirea' raporturilor franco-americane prilejuita de ceremoniile din Normandia, dedicate aniversarii a 60 de ani de la debarcarea aliatilor pe coastele Frantei, de unde a inceput de fapt sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial.

Sub emotiile amintirilor, despre un moment istoric care a schimbat soarta tarilor europene occidentale, presedintele Jacques Chirac, adresandu-se lui George Bush, dupa mult timp de raceala intre ei, i-a spus: 'Franta nu va uita niciodata datoria pe care o are fata de America'. La randul sau, presedintele Bush, tusat de franchetea acestei aprecieri, i-a raspuns pe masura: 'America ar face din nou acelasi gest pentru prietenii nostri' .

Un asemenea moment, de regasire si afirmare cu caldura a prieteniei de alta data, a influentat si soarta negocierilor la noua rezolutie: prietenii si-au facut concesii reciproce si au adoptat, in sfarsit, proiectul de rezolutie in folosul reciproc, dar mai ales al Irakului. In noua ei forma, Rezolutia nr. 1546 a Consiliului de Securitate al ONU prevede:

transferul puterii catre guvernul irakian interimar la 30 iunie si retragerea din tara a Autoritatii Provizorii a Coalitiei, condusa de Paul Bremer, instaurata imediat dupa incetarea razboiului, in mai 2003. In acest fel, formal, se incheie regimul de ocupatie straina a Irakului si se elimina cauza principala a rezistentei irakiene;

inlocuirea armatelor de ocupatie straine, aflate sub conducerea americano-engleza, prin 'forta multinationala' sub mandat ONU, cu functii de supraveghere si sprijin al autoritatii irakiene, nu de ocupatie;

guvernul interimar va avea suveranitate deplina, dar cu drept de consultant, nu de veto, in privinta operatiunilor militare majore, in caz de nevoie, ale fortei multinationale;

forta multinationala ONU are mandat de prezenta in Irak pana la finele anului 2005; ulterior, poate ramane doar la cererea guvernului;

adoptarea noii Constitutii irakiene (in locul celei provizorii) pana la sfarsitul anului 2005 si organizarea de alegeri generale democratice. La inceputul anului 2006 urmeaza sa intre in functiune un guvern irakian ales in mod liber, care va decide daca se justifica ramanerea in continuare a fortei multinationale. Asadar, din acest moment, Irakul intra in normalitate.

Adoptarea mult discutatei rezolutii este importanta sub, cel putin doua aspecte esentiale: in primul rand, schimba datele problemei irakiene prin implicarea ONU in solutionarea ei, in locul Autoritatii Provizorii a Coalitiei, care era, de fapt, un organ de exercitare a ocupatiei americano-engleze. Prezenta ONU inseamna alta autoritate si credibilitate in fata populatiei irakiene, deci si premise mai bune pentru grabirea si reusita procesului de pacificare si democratizare a Irakului, in ai doilea rand, adoptarea rezolutiei reface unitatea si prietenia dintre puterile occidentale, practic dintre SUA, pe de o parte, si Franta si Germania, pe de alta parte. Totodata, se amelioreaza si raporturile SUA cu ceilalti membri ai Consiliului de Securitate: Rusia si China.

VI. Implicații ale trupelor coaliției de staționare a trupelor in Irak

Incepand cu martie 2003, cand SUA au declansat ope­ratiile militare in Irak - avand ca scop razboiul global im­potriva terorismului (Global War on Terror) si inlaturarea regimului dictatorial condus de presedintele Saddam Hussein -, cu aprobarea ONU, s-a constituit Coalitia inter­nationala, la care au aderat peste 40 de state.

De remarcat ca Romania a fost printre primele tari contribuitoare, tara noas­tra angajand, incepand cu toamna anului 2003, un batalion de infanterie (aproximativ 400 de militari), un detasament de geniu (149 de militari), o companie de politie militara (100 de militari), un detasament medical (20 de persoane), un detasament de informatii si un numar variabil de ofi­teri de stat-major la aproape toate esaloanele Coalitiei.

Din 2005 pana in 2007, la aceste forte s-a adaugat inca o com­panie de infanterie (100 de militari) pentru asigurarea secu­ritatii Reprezentantei ONU de la Basra (misiunea UNAMI). O contributie apreciabila si apreciata ca atare, tara noastra situandu-se permanent, prin numarul de militari, intre pri­mele 10 state angajate in acest teatru de operatii[23].

Din punctul de vedere al organizarii conducerii, de la inceput a fost constituit un Comandament al Fortei Mul­tinationale clin Irak (MNF-I), care pe langa planificarea si conducerea operatiilor militare la nivel strategic a primit treptat si alte misiuni, una dintre cele mai importante constituind-o instaurarea unui sistem democratic de guvernare a Irakului, (ani care, asa cum se cunoaste, dupa caderea re­gimului lui Saddam, a fost mult timp neguvernata si, prac­tic, neguvernabila.

Concomitent cu realizarea unui climat de securitate adecvat, MNF-I a trebuit sa vegheze la constituirea noii structuri a puterii in aceasta tara, predand treptat parte din responsabilitati catre un guvern care s-a constituit greu.

Mai mult, dupa alegerea Parlamentului si constituirea guvernului, a lucrat permanent - in special, prin Coman­damentul Multinational pentru Tranzitie si Securitate (Multinational Security Transition Command-Iraq - MN-STC-I ) si ITAO (Iraqi Transition Assistance Office), pri­mul condus de un general american cu trei stele - cu aceste structuri, practic fiecare minister fiind asistat si ajutat de ofiteri din acest comandament pentru a-si intra in rol si atri­butii. La acestia s-au adaugat numerosi consilieri si experti din cadrul ambasadei americane la Bagdad, precum si alti specialisti pusi la dispozitie de alte organisme internatio­nale, toti cu intentia declarata de a sprijini noile autoritati centrale irakiene.

Este lesne de inteles ca, in toti acesti ani de prezen­ta a Fortei Multinationale in Irak, a trebuit sa fie consti­tuit un sistem complex de relatii intre structuri dintre cele mai diverse.

Spre exemplificare, s-au depus si se continua eforturile pentru infiintarea, dotarea si instruirea Fortelor de Securitate Irakiene (politie si armata), sarcina asumata de o misiune de pregatire a NATO ( NATO Training Missi-on-Iraq-NTM-I) cu efective puse la dispozitie de tarile membre ale NATO.

Un alt exemplu: retinerea insurgentilor si a luptatorilor din formatiunile Al-Qaeda, ca si a numerosilor infractori a condus la cresterea fara precedent a numarului detinutilor din inchisori. Acest lucru a impus constituirea unui Task Force special, cu misiunea desfasurarii operatiilor in acest domeniu (Detainee Operations), structura condusa de un general cu doua stele, care coordoneaza activitatile, de loc simple, de gestionare a puscariilor, inclusiv a spitalelor din cadrul acestora.

Continuand mai jos, pe scara ierarhica, cu structura de comanda a Fortei Multinationale, este de mentionat existenta unui comandament de corp de armata, cu misiunea de a conduce la nivel operativ actiunile militare. Acest co­mandament, desemnat dintr-un corp de armata american, are in subordine mai multe divizii (majoritatea americane si cateva multinationale - britanica, poloneza si sud-coreeana), fiecare avand incredintata cate o zona de responsabi­litate (adica una sau mai multe provincii irakiene). Divizia, la randul sau, conduce brigazi, batalioane sau taskforce-uri de valori diferite, fiecare avand la randul ei o anumita arie de operatii.

In Raportul pentru Congresul american privind situatia din Irak, Generalul David H. Petraeus , precizeaza ca obiectivele militare au fost, in linii mari, indeplinite. In ultimele luni, desi s-au confruntat cu un inamic deosebit de puternic si in conditii de temperatura foarte ridicate, Fortele de Securitate Irakiene si ale partenerilor din Coalitie au inregistrat un progres semni­ficativ in domeniul securitatii.

Desi rezultatele pozitive au fost inegale pe teritoriul Irakului, numarul global al inci­dentelor de securitate de aici a scazut in ultimele opt sapta­mani; mai mult, in ultimele doua saptamani s-a inregistrat cel mai redus nivel al incidentelor, din iunie 2006.

Unul din motivele diminuarii numarului de incidente a fost acela ca fortele Coalitiei si irakiene au atacat constant bazele Al-Qaeda. Desi rebelii Al-Qaeda si gruparile afiliate din Irak raman deosebit de periculoase, le-am descoperit o mare parte din fortarete si am castigat initiativa in multe regiuni.

De asemenea, au reușit sa-i anihileze pe extremistii militiei siite, capturandu-l pe seful acesteia si pe numerosi alti lideri ai gruparilor speciale sponsorizate de Iran, prin­tre care si un reprezentant important libanez al gruparii Hezbollah, care sprijinea activitatile Iranului in Irak.

Operatiile desfasurate de fortele Coalitiei si irakiene au reusit sa reduca nivelul de violenta etnica, precum si numarul de victime, in Bagdad si pe tot teritoriul Irakului. Numarul global al victimelor din randul civililor s-a redus considerabil in aceasta perioada, desi situatia ramane in continuare alarmanta.

Fortele de Securitate Irakiene au fast sporite consi­derabil. In general, componentele irakiene au luptat si au sprijinit operatiile, preluand conducerea acestora in mai multe regiuni.

In plus, in poate cea mai semnificativa dezvoltare din ultima perioada, in Provincia Anbar unele grupari au in­tors armele impotriva Al-Qaeda, generand un val de schim­bari semnificative ce s-a extins si in alte zone.

Sursa fundamentala a violentelor din Irak o reprezinta rivalitatea dintre gruparile etnice, pentru putere si resurse. Aceasta rivalitate va mai dura ceva timp, iar solutionarea acesteia reprezinta cheia stabilitatii pe termen lung in Irak.

Problema care se pune este daca aceasta rivalitate se mani­festa mai mult sau mai putin violent.

Teroristii din afa­ra sau localnicii din Irak, insurgentii, gruparile extremiste ale militiei si criminalii, toti acestia contribuie la escalada­rea violentelor. Actiunile rauvoitoare ale Siriei si, in speci­al, ale Iranului alimenteaza actele de violenta.

Lipsa unei capacitati guvernamentale adecvate si diferitele forme de coruptie se, adauga pe lista provocarilor la adresa mediului de securitate in Irak.

VII. Implicații politice și economice in timpul președintelui american Barack Obama

Noul presedinte american Barack Obama concluziona ca deceniile de concentrare asupra Israelului si a palestinienilor au distras atentia SUA de la sarcina, mai urgenta din punct de vedere strategic, de a promova principiile liberale in lumea islamica, si ca acest lucru a permis extremismului islamist sa prinda radacini si sa se dezvolte[25].

Orientul Mijlociu are un mod de a se impune in agenda publica, depasind celelalte prioritati ale locatarilor de la Casa Alba, indiferent de partidul care se afla la guvernare.

Pentru George W. Bush, aten­tatele de la 9/11 au transformat al-Qaeda, extremismul islamist si ame­nintarea Saddam Hussein in principala preocupare a administratiei sale. Administratia Bush si-a inceput mandatul hotarata sa evite greselile prede­ce­sorilor. Spre deosebire de Bill Clinton, George W. Bush nu avea nici o intentie de a contribui personal la procesul de pace dintre arabi si israelieni.

Aten­tatele teroriste din 2001 au consolidat aceasta hotarare, iar noul presedinte Barack Obama concluziona ca dece­niile de concentrare asupra Israelului si a palestinienilor au distras atentia SUA de la sarcina, mai urgenta din punct de vedere strategic, de a promova principiile liberale in lumea islamica, si ca acest lucru a permis extre­mismului islamist sa prinda rada­cini si sa se dezvolte.

Washingtonul revine astazi la situatia din 2000, cu problema pales­tiniana in centrul prioritatilor SUA in Orientul Mijlociu. "Am permis relatiei noastre speciale cu Israelul sa devina exclusiva", spunea Aaron David Miller, consilier democrat pentru Orientul Mijlociu, intr-un interviu acordat "The New York Times" in luna ianuarie. "Ne-am complacut cu prea multe idei israeliene proaste." Desi cei care spera la pozitii importante in administratia

Obama au fost mai putin directi, ideea im­plicita este ca relatia speciala a Statelor Unite cu Israelul se va schimba.

Schimbarea de curs sugerata de mai multe raspunsuri date de susti­na­torii lui Obama in ultimele luni readuce solutionarea conflictului arabo-israe­lian in centrul diplomatiei americane in Orientul Mijlociu. In aceasta privinta, Israelul va fi supus la presiuni pentru a discuta direct cu Siria, sub auspicii americane, si pentru a restitui Inalti­mile Golan in termeni care ar parea inacceptabili.

Medierea americana agresiva va aduce la masa negocierilor Fatahul si noul guvern israelian, in timp ce Hamasului imblanzit ii va fi oferit un loc neoficial la margine, daca permite ca rolul conducator sa fie preluat de Fatah. Multumite de aceasta noua hota­rare americana de a redefini lega­tura speciala cu Israel (si de aban­do­na­rea operatiunilor de "eliberare"), Egiptul, Arabia Saudita si alte state din Golf se vor alatura eforturilor ameri­ca­ne de a izola si mai mult Iranul si de a obliga regimul de la Teheran sa faca unele concesii.

Președintele american ales, Barack Obama, este 'hotarat' sa faca eforturi pentru a se ajunge la pace in Orientul Mijlociu[26].

Concret, situația a devenit mult mai complicata in ultimele doua zile, insa el este hotarat' sa depuna eforturi in vederea ajungerii la pace in aceasta zona, a declarat, David Axelrod, un consilier al acestuia, pentru canalul de televiziune CBS.

Ofensiva aeriana declanșata de Israel asupra Fașiei Gaza, soldata cu peste 300 de morți, face din aceasta regiune o prioritate pentru politica externa a viitorului președinte American, a mai declarat el, citat de AFP.

Barack Obama 'monitorizeaza situația', a declarat Axelrod, subliniind, totuși, ca 'in aceasta perioada de tranziție, nu exista decat un singur președinte și acela este George W. Bush'.

Eforturile președintelui Bush pentru relansarea negocierilor de pace, la Annapolis, in noiembrie 2007, nu au dus la un acord de pace inainte de sfarșitul anului 2008, așa cum se dorea.

Axelrod a reiterat ca Obama va menține legaturile tradițional puternice dintre SUA și Israel. 'Cred ca iși da seama de aceasta relație speciala, va colabora strans cu Israelul, cel mai important aliat din regiune, insa o va face intr-un sens care va favoriza cauza pacii si va colabora strans atat cu israelienii, cat si cu palestinienii, in vederea indeplinirii acestui obiectiv', a declarat Axelrod.

Insa președintele Amercii Obama a ordonat conform unui articol din revista 22[27], prima desfașurare majora de forțe ale armatei americane de la preluarea mandatului. Potrivit ziarului Washington Post, președintele Statelor Unite ar fi autorizat pe 17 februarie 2009 suplimentarea trupelor americane din Afganistan cu aproape 17.000 de oameni, care vor fi dislocați preponderent in zonele din sud și est.

Statele Unite au deja 38.000 de soldati in Afganistan, din totalul de 70.000 ai forței internaționale. Numarul militarilor americani va ajunge astfel la 55.000 pana la jumatatea verii.

Decizia președintelui Obama survine pe fondul destabilizarii situației din Afganistan și in contextul in care comandatul trupelor din Afganistan, generalul  David D. McKiernan, ar fi cerut o suplimentare de 30.000.

In acest context, se estimeaza ca președintele Obama va solicita și europenilor mai multi soldați cu ocazia summitului NATO din luna aprilie (cand Alianța va aniversa 60 de ani de existența).

Alexandra Șandru relateaza intr-un articol[28] ca "Președintele american Barack Obama a declarat vineri 29 februarie 2009, ca cetațenii Statelor Unite trebuie sa știe ca razboiul din Irak a luat sfarșit și ca trupele vor fi retrase pana in luna august a anului 2011".

Președintele mai precizeaza ca: 'In Irak razboiul a luat sfarșit și este foarte important ca poporul american sa ințeleaga ca acest razboi s-a terminat. In momentul de fața procesul de stabilizare și pacificare in Irak trebuie facut de irakieni, americanii și-au facut deja datoria'.

Obama a mai precizat ca trupele americane vor fi retrase in 18 luni, adica pana la sfarșitul lunii august a anului 2011, dar intre 35.000 și 50.000 de soldați vor ramane pentru a susține Guvernul irakian și forțele de securitate.

Liderul de la Casa Alba i-a asigurat, insa, pe irakieni, ca nu vor fi singuri in lupta impotriva terorismului, ci vor avea intotdeauna in SUA un partener de incredere.

Acest plan de retragere in 18 luni reprezinta un moment istoric intr-un razboi care a costat enorm Statele Unite, care a definit președinția lui George W. Bush, care a costat viețile a circa 4.250 de soldați americani și care a subminat poziția Americii in lume.

'Am ales o strategie prin care vor fi retrase brigazile noastre combatante in urmatoarele 18 luni. Vreau sa spun cat se poate de clar: pana in 31 august 2010, operațiunile noastre de lupta in Irak se vor incheia', a declarat Obama intr-un discurs susținut la baza pușcașilor marini Camp Lejeune, din Carolina de Nord.

Obama a declarat ca intre 35.000 și 50.000 de soldați americani vor ramane dupa aceasta data in Irak, pentru a echipa și antrena forțele irakiene, pentru a apara proiectele civile de reconstrucție și pentru a participa la operațiuni limitate de contraterorism.

'In baza acordul incheiat cu Guvernul irakian, intenționez sa retrag toți militari americani din Irak pana la sfarșitul anului 2011. Vom incheia procesul de tranziție a responsabilitații itakiene și vom aduce acasa soldații, cu onoarea pe care și-au caștigat-o', a spus el.

Decizia lui Obama de a lasa o forța considerabila pentru a asigura stabilitatea a fost salutata de republicanii din Congres, inclusiv de fostul candidat la prezidențiale John McCain, in timp ce unii democrați cred ca ramane in Irak un contingent prea mare.

Obama a spus ca Irakul s-a confruntat cu violențe interconfesionale groaznice intre 2006 și 2007, dar ca aceste violențe s-au redus substanțial in prezent, in timp ce capacitațile forțelor irakiene, refacute dupa invazia din 2003, s-au imbunatațit.

'Dar sa nu existe indoieli: Irakul nu este inca sigur și il așteapta zile dificile. Violența va fi in continuare o parte a vieții din Irak. Prea multe intrebari politice fundamentale despre viitorul Irakului sunt inca nerezolvate () Scaderea veniturilor din petrol vor exercita o presiune in plus asupra Guvernului, caruia ii este greu sa ofere serviciile de baza', a spus el.

Anunțul sau respecta promisiunile majore din campania electorala de anul trecuta. In schimb, Obama se va concentra pe suplimentarea contingentului american din Afganistan, pe care il considera principalul front din lupta americana impotriva terorismului.

'Pe masura ce desfașuram aceasta retragere, prioritatea mea va fi siguranța și securitatea trupelor noastre și civililor din Irak. Vom acționa cu grija și ma voi consulta indeaproape cu comandantii militari de pe teren și cu Guvernul irakian', a dat asigurari Obama.

'Vor exista, cu siguranta, perioade dificile și ajustari tactice. Dar inamicii noștri ar trebui sa nu aiba nicio indoiala: acest plan ofera armatei noastre forța și flexibilitatea de care are nevoie pentru a susține partenerii irakieni și pentru a avea succes', a subliniat el.

Obama i-a sunat anterior pe premierul irakian Nuri al-Maliki și pe fostul președinte George W. Bush pentru a-i informa despre acest plan, potrivit Casei Albe.

Vizita lui Obama la Camp Lejeune intervine la sfarșitul unei saptamani in care opinia publica s-a concentrat pe relansarea economiei, iar administrația a prezentat un proiect de buget de 3550 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2010.

Concluzii

Studiul de caz face o prezentare a razboiului din Irak in relațiile internaționale.

Dupa spectaculoasele atentate teroriste asupra SUA din 11 septembrie 2001, desi antiamericane, lumea intreaga s-a schimbat enorm, dar in rau. Ea a devenit mai nesigura si mai instabila. Mai nesigura, pentru ca viata multor oameni este prinsa, fara vina, in jocul salbatic al atentatelor teroriste, in timp ce ei se afla in trenuri sau gari, in autobuze sau avioane, in teatre sau scoli, in marile muzee istorice sau in biserici, in excursie in strainatate sau in mari magazine si institutii publice etc. Mai instabila, pentru ca prin marile pagube materiale si camagii umane, terorismul devine un puternic factor de confuzie si haos in tarile in care se produc, dar si pe plan international. Din cauza lui sufera toate fluxurile economice internationale: comert, turism, investitii.

Terorismul are un caracter triplu antiuman. Mai intai, pentru ca ucide in masa oameni nevinovati din tabara adversa, considerata dusmana. Apoi, pentru ca prin abilele manipulari de constiinta ale unor tineri nevinovati, dar usor creduli, le cere sa-si sacrifice viata pentru a ucide pe semeni, in numele martirajului. In sfarșit, in al treilea rand, fiindca isi ucide si cosangenii numai pentru ca nu sunt de acord cu parerile extremiste si cu modelul lor de viata.

Autorii atentatelor teroriste isi considera legitime moral atacurile impotriva 'Marelui Satan American' si a 'satanilor' mai mici aliati ca parte a luptei de eliberare nationala a tarilor lor de sub ocupatie straina sau de aparare a entitatii lor islamice de atacurile venite din modelul occidental. Dar si combatantii terorismului isi considera legitimat moral demersul razboiului preventiv si punitiv, dus oriunde si oricand exista pericolul terorist care le ameninta securitatea nationala. Sutele de bombe aruncate pe capul adversarilor, oricat de curate si precise ar fi, au omorat mult mai multi oameni nevinovati decat vinovati.

Reactia americana si a aliatilor de combatere a terorismului, initiind in acest scop o veritabila campanie razboinica mondiala, in loc sa-l inlature sau macar sa-l mai domoleasca, l-a starnit si mai rau, amplificandu-l enorm, mondializandu-l. inceputul de nou secol si mileniu se afla astfel sub semnul unui veritabil cult al mortii, generat de ambele tabere aflate in razboi: teroristii si antiteroristii. Si, culmea paradoxului este faptul ca ambii adversari, omorand oamenii, se considera indreptatiti moral.

In fine, atat liderii terorismului contemporan, cat si liderii reactiilor antiteroriste, patronand si unii si altii razboiul ucigator de mase de oameni nevinovati si producator de mari distrugeri materiale, patroneaza, de fapt, factorii perturbatori ai societatii contemporane si implicit ai globalizarii. Singurii profitori ai acestor razboaie, pe cat de amorali pe atat de imbogatiti, sunt producatorii si comerciantii de armament impreuna cu aliatii lor care urca pana in varful piramidei puterii. Comertul international de armament este fluxul cel mai infloritor al comertului mondial.

Concluzii

Tema aleasa de mine pentru lucrarea de licența este Conflictul din Irak in relațiile internaționale, fiind o problema cu o insemnatate majora care a facut inconjurul lumii.

Mai multe conflicte din Irak de-a lungul timpului au zguduit lumea, dar unul la care m-am oprit eu in prezentarea licenței este cel din 2003, care a inceput in martie 2003 și a durat practic 40 de zile, dar el continua și astazi dupa parerea specialiștilor.

Lupta irakienilor este dura, razbunatoare și de o violența vecina cu salbaticia. Este vorba de un razboi de guerila, bazat pe o veche specialitate araba: atentatele teroriste, menite sa destabilizeze și sa descurajeze adversarul mai puternic. Razboiul irakian se inscrie, categoric, printre marile mișcari de reașezare ierarhica a centrelor de putere și de interese din lumea contemporana, dirijate de SUA.

Pot spune ca, Orientul Mijlociu, pe axa lui irakiana, reprezinta acum punctul cel mai fierbinte de pe glob, datorita nu numai razboiului antiirakian și a ocuparii țarii de catre armatele americano-engleze, ci și a sangeroaselor atentate teroriste contra ocupanților.

Aspectele economice, culturale, politice, sociale au avut și ele de suferit in urma acestor conflicte.

Astfel, evenimentele din Irak ne furnizeaza un exemplu concludent, despre modul in care forțele schimbarii incearca sa modeleze lumea musulmana, despre obstacolele ivite, despre reușite și eșecuri. Situația politica actuala reflecta in mare masura alienarea populației și a celor ce o conduc. Comunitatea internaționala este conștienta ca Irakul este departe de a fi o țara cu un climat pașnic.

Populația irakiana traiește in cele mai severe restricții de mai bine de 20 de ani. Irakul se afla in prezent in situația in care o intreaga generație de cetațeni s- au nascut și au crescut intr-un mediu caracterizat de lipsuri acute. Marea majoritate a populației este forțata sa se adapteze la efectele cumulative ale acestei realitați, care afecteaza trasaturile economice, sociale și culturale ale existenței cotidiene.

Lipsa dezvoltarii economice din Irak și cotele foarte inalte ale șomajului contribuie indirect la menținerea violențelor la un nivel ridicat. Datorita numarului redus de noi locuri de munca create dupa 2003, populația tanara a Irakului este recrutata cu ușurința de gruparile implicate in spirala violențelor. Economia irakiana este, in fapt, redusa la industria petroliera care, datoria insecuritații și a corupției generalizate, este inca neperformanta.

In prezent toate privirile sunt indreptate catre administrația Obama, pentru ca pacea sa se așterne. Intr-un discurs susținut de Obama se precizeaza ca pana in 2010 trupele americane vor fi retrase din Irak. Insa, atentatele in Irak nu contenesc sa se sfarșeasca. Vom mai avea de trait pana cand vom vedea pacea in Orientul Mijlociu, insa nici specialiștii nu ne asigura momentul acesta.

Biliografie

I. Autori romani

Anton Caragea, Irakul in flacari, 1990-2003, Razboi in Golf, dosar secret, Editura Nemira, Bucuresti, 2003.

Cioculescu Șerban Filip, Introducere in teoria relatiilor internationale, Editura Militara, Bucuresti, 2007.

Craciun Ionescu, Corespondent in Orientul Mijlociu, Editura Politica, Bucuresti, 1982.

Cristian lonescu, Razboi in Golf, Bucuresti, Editura Militara, 1991.

Dobrescu Paul, Geopolitica, Editura Nemira, Bucuresti, 2005.

Gherasim Tic, Enciclopedie -Mitologie si Religia Orientului Mijlociu, Editura Nemira, 2003.

B. Moraru, Arheologie si legende din Orientul Apropiat si Mijlociu, Ed. Hasefer, Bucuresti, 2003.

Mircea Mureșan, Gheorghe Vaduva, Razboiul viitorului, viitorul razboiului, Editura Universitații Naționale de Aparare, București, 2004.

Petre Opris, Surse de conflicte militare in Orientul Mijlociu dupa incheierea Razboiului din Golf, Bucuresti, 1991.

Neagoe Visarion, Irak Calvarul pacii, iunie-decembrie 2007, Editua Militara, Bucuresti, 2008.

Tiberiu Braileanu, Globalizarea, Dezbaterea contemporana, Institutul European, 2004.

Voicu Costica, Ionescu Mircea, Terorismul aerian, Abordare juridica, Prevenirea si gestionarea crizelor, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2006.

II. Autori straini

Alain Bauer. Xavier Raufer, La guerre ne fait que commencer, J.-C. Lattes, 2002.

Aymeric Chauprade, Francois Thual, Dictionar de Geopolitica, Editura Corint, Bucuresti, 2003.

Baud Jacques, La guerre asymetrique ou la defaite du vainqueur, Editions du Rocher Jean Paul Bertrand, Paris, 2002.

Burchill Scott, Andrew Linklater, Richard Devetak, Jack Donnelly, Matthew Paterson, Christian Reus-Smit, Jacqui True, Teorii ale relatiilor internationale, Institutul European, Bucuresti, 2008.

Claude Liauzu, Empire du mal contre Grand Satan, Treize siecle de cultures de guerre entre l'islam et l'Occident, 2005.

Claval Paul, Geopolitica si geostrategie, Gandire politica, spatiul si teritoriul in secolul al XX-lea, Editura Corint, Bucuresti, 2001.

Delacampagne Christian, Islam et Occident, Les raisons d'un conflict, PUF, 2002.

Djavann Chahdortt, Que pense Allah de l'Europe?, Editions Gallimard, 2004.

Eric Laurent, Razboiul familiei Bush, Secretele de nedezvaluire ale unui conflict, Editura Vivaldi, Bucuresti, 2004.

Ferenczi Thomas, Religion et politique. Une liaison dangereuse? Complexe, 2003.

Francois Massoulie, Conflicte din Orientul Mijlociu, Secolul XX, Editura All, 2003.

Francois Gere, La nouvelle geopolitique, guerres et paix aujourd'hui, Petite Encyclopedie, Larousse, 2005.

Francis Fukuyama Constructia statelor - ordinea mondiala in secolul XXI Ed. Antet, Bucuresti, 2005.

Henry Laurens, L'Orient Arabe a l'heure Americaine, De la guerre du Golfe a la guerre d'Irak, Second Edition, Armand Colin, Paris, 2005.

Henry Laurens, Paix et Guerre au Moyen -Orient, L'Orient arabe el le monde de 1945 a nos jours, Armand Colin, Paris, 2005.

Henry Kissinger- Are nevoie America de o politica externa?, Bucuresti, Editura Incitatus, 2002.

Jean Sellier, Andre Sellier, Atlasul popoarelor din Orient. Orientul Mijlociu, Caucaz, Asia Centrala, Ed. Niculescu, Bucuresti, 2006.

Pascal Boniface, Vers la Qatrieme Guerre mondiale?, Armand Colin, Paris, 2005.

Pascal Boniface, Les guerres de demain, Editions du Seul, Paris, 2001.

Peter Calvocoressi, Politica mondiala dupa 1945, Ed. Allfa, Bucuresti, 2000.

Philippe Rondot, Istoria Irakului, Editura Corint, Bucuresti, 2003.

Philippe Moreau Defarges, Relations internationales, Editions du Seuil, 2003.

Toffler, Alvin, Toffler, Heidi, Razboi si anti-razboi, Editura Antet, 2000.

Samuel Huntington, Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale, Ed. Antet, Oradea, 1998.

Youssef Courbage, Emmanuel Todd, Le rendez-vous des civilisations, Editions du Seul et La Republique des Idees, septembre 2007.

Yves Lacoste, Geopolitique, La longue histoire d'aujourd'hui, Larousse, 2006.

William Spencer, The Middle East, Global Studies, Fourth Edition, Connecticut 06437, 1992.

III. Articol, studii, publicatii

Alexandra Sandru, Obama: In Irak razboiul a luat sfarșit, www.ziare.com, 27 februarie 2009.

100 de ore, plusIrak: jurnal de razboi, Editura Ziua, Bucuresti, 2003.

Bogdan Chireac, Irakul: razboiul de dupa razboi, in: Adevarul, 20 ianuarie 2004.

Nicolae Belli, Academia Romana, Institutul National de cercetari economice, Orientul Mijlociu: Conflicte vs Globalizare, Bucuresti, 2005.

Conflict between government, al-Sadr show the realities of lraq, The Associated Press, "International Herald Tribune', 30.03.2008.

Enciclopedia Universala vol.12. -Individu et societe -Julien L'Apostat, Editeure a Paris, 2002.

Edward Walker, The Implications of lraq, "The International Herald Tribune', 20.10. 2006.

Louay Bahry, lraq in Need of Unification, not Partition, Rapor­tul nr. 63 catre Middle East Institute, 21 iunie 2007.

Ivan Eland, More Doublespeak on the Situation in lraq, 3 mar­tie 2008, aparut la https://www.foreignpolicyforum.com/guest.php

Janice Gross Stein, Intimidation and Compulsion in Gulf, 1990-1991, in "International Security", Center for Science and International Affairs - Harvard University, vol. 17, nr. 2, 1991.

Henri Mazoyer, Le Baas (Academie des Sciences d'outre-mer, sedinta din 4 aprilie 1975).

Petre Opriș, Orientul Mijlociu dupa cele doua razboaie din Golful Persic, Revista de istorie Militara, Bucuresti, 2006.

Popescu, Mihail, Implicatii ale terorismului asupra actiunilor militare, Bucuresti, Revista de Stiinte Militare nr.1/2002.

Persic Gulf: After Desert Storm and Before New World-Wide, in "Middle East Monitor. The Journal of Economic Strategic Studies of the Middle East Region", Cyprus, march 1993.

"Geopolitica si istorie militara in perioada post-Razboi Rece", Editura Academiei de Inalte Studii Militare, Bucuresti, 2003.

Dilema, Saptamanal de tranzitie,"Cum va arata lumea dupa razboi", anul XI nr. 524 din 11-17 aprilie 2003, p.11-13.

Magazin Lumea nr.4/ 2006, 25 iulie 1990. saddam Hussein catre ambasadorul american, dna April Glaspie: "Daca faceti presiuni, vom recurge si noi la presiuni si forta!", p.30-33.

Elena Zamfirescu, "Statele Unite si razboiul impotriva terorismului", Magazin Lumea nr.8/ 2002, p.26-28.

Magazin Lumea nr.9/ 2002, "Irak -Atacatsi dupa aceea?", p.18-21.

Catherine Croisier, "Bush al-Arabiei", Magazin Lumea nr.11/ 2005, p.12-15.

Dinu Moraru, "Un produs exclusiv occidental Irakul lui Saddam", Magazin Lumea nr.1/ 2003, p.20-24.

Magazin Lumea nr.3/ 2004, "Crestinarea Irakului in secolul 21", p.16.

Revista 22, saptamanal independent de analiza politica si actualitate culturala, Anul XIV, Razboiul din Irak, nr.681 25-31 martie 2003.

Octavian Manea, Suplimentarea trupelor americane din Afganistan, articol din 29 februarie 2009, in Revista 22, ediția online.

Revista Nato, Transformarea continua a NATO, 2006.

Raportul pentru Congresul american privind situatia din Irak, General David H. Petraeus, Comandantul Fortei Multinationale din Irak 10-11 septembrie 2007.

Survey of Family Planning, Delivery Services andBirth Atten-dants in Iraq, Ministerul Sanatatii, Programul TBA, Bagdad, 2006.

Virginia Mircea, Cum va aborda administrația Obama politica externa a SUA, Cadran Politic, Revista de analiza și informare politica, Publicat in : Cover story  de la numarul 63.

www.ziare.com, Obama vrea sa faca pace in Orientul Mijlociu, din 29 decembrie 2008.

https://www.monde-diplomatique.fr/2003/03/RAMONET/9870, Ignacio Ramonet, De la guerre perpétuelle, in Le monde diplomatique, mars, 2003.