Tratativele anglo-franco-sovietice din primavara si vara 1939 - demisia lui Litvinov din postul de CNAE

Dispozitiile occidentalilor din ajunul tratativelor Pentru a simti atmosfera ce domnea in Occident pina la inceputul acestor tratative ne vom intoarce in una din zilele din ajun: la 1 aprilie, din invitatia lui Churchill, la Ciartuell, mosia acestuia in Kent, a sosit J. Davis, la acel timp ambasador al SUA in Belgia si, dupa cum stim, partas convins al crearii sistemului securitatii colective in Europa. Acesti doi se intelegeau excelent si, ca nici odata, erau convinsi in necesitatea semnaturii Moscovei sub pact.

Peste cateva ore Davis a luat dejunul cu J. Kennedy* si insusi s-a pomenit in atmosfera impaciuirii. «Eu i-am propus lui Kennedy, scria Davis, sa-i transmita din numele meu lui Chamberlain, ca daca englezii nu vor manifesta destula prudenta, apoi il vom impinge pe Stalin in bratele lui Hitler. Anglia si Franta, dispretuitor, au ocolit Rusia, care atunci era aliatul lor si nu mai are incredere in ele. Anglia si Franta tindeau sa foloseasca Rusia in interesele lor si s-o lase sa lupte unu la unu; Stalin cel mai mult dorea pace pentru Rusia si se poate hotari la o apropiere cu Hitler, in calitate de cel mai bun mijloc pentru asigurarea securitatii sale, in orice caz pe un anumit timp"¹⁸⁰.

Davis n-a izbutit sa-l influenteze pe Kennedy, care nutrea o antipatie instinctiva fata de Rusia Sovietica; convingerile lui erau intarite si de informatia gresita despre potentialul militar al Uniunii Sovietice. Kennedy i-a spus lui Davis ca «Rusia va fi nevoita sa lupte pentru Polonia sau Romania independent de faptul, daca formal va fi incheiat tratatul cu Anglia si Franta sau nu, asa cum aceasta este important pentru interesele insasi a Rusiei». «Teorie gresita, i-a ripostat Davis. In Rusia treaz privesc lucrurile. Acolo intreprind toate masurile pentru a evita razboiul, atit cit se simt increzuti, ca avando superioritate evidenta in forte, pot la un loc cu Anglia si Franta, sa-l invinga pe Hitler in caz de razboi » «Asa ori altfel, rezuma Davis, se vede e imposibil de influentat cumva atmosfera politica din Londra». «Sunt ferm convins, i-a telegrafiat el lui Roosevelt, intorcandu-se la Bruxel, ca factorul decisiv, de care se conduce Hitler in intrebarea sa fie razboi sau pace in Europa in aceasta vara, aste aceea, daca vor incheia sau nu Anglia si Franta o intelegere concreta cu Uniunea Sovietica» ¹⁸¹.

Noi am atras atentia la vizita lui Davis la Londra anume de aceea, ca aici este exprimata chintesenta situatiei internationale inaintea inceperii tratativelor, sint clar aratate pozitiile principalelor centre europene de putere si soarta pacii depindea de la acelea sau alte rezultate ale interactiunii lor. Cu regret situatia era astfel ca fiind nevoiti sa inceapa procesul de tratative cu URSS «pacificatorii münhenisti» nu aveau de gand sa colaboreze cu el.

Inceputul tratativelor Despre aceste tratative este scris mult si noi nu le vom expune extrem de detaliat. Mult mai mare interes prezinta modul de abordare a problemelor si scopurile Occidentului in mersul tratativelor, metodica de ducere a lor, aprecierea lor de catre diplomatia germana si tendinta acesteia sa se foloseasca de eroarea strategica a Occidentului in dialogul cu Uniunea Sovietica. Nu mai putin importanta pare si reflectarea pozitiei si scopurilor URSS in mersul acestor tratative. Mare interes prezenta si intrebarea daca puteau ele practic sa aduca la alte rezultate, adica a existat o alternativa reala evenimentelor ce au avut loc in ultima decada a lunii august si daca s-a putut de neadmis razboiul mondial? Raspunsul la aceste intrebari are nu numai o importanta stiintifica, el este foarte ideologizat si politizat, de aceea, cum spunea clasicul, daca axiomele geometrice ar atinge interesele oamenilor, atunci si ele probabil ar fi combatute¹⁸². De aceea, chiar si unele adevaruri evidente ce tin de evenimentele din ajunul razboiului, sint respinse si inca mult timp vor fi combatute. Pentru ca acest lucru sa nu aiba loc, e nevoie, probabil, sa ne indepartam in timp de ele la aceeasi distanta ca si de razboaiele punice.

Dupa nereusita cu propunerile sovietice si contrapropunerile englezilor, in aprilie incep tratativele, care au durat peste 4 luni. Dar francezii si englezii ramaneau fideli sie: a urmat o propunere ¹⁸³ de a obliga URSS sa vina in ajutor jertfelor agresiunii hitleriste in Europa de Rasarit si de Apus, fara obligatii reciproce. In afara de aceasta directia baltica nu se apara de garantiile anglo-franceze. Moscova a inteles astfel ca «münhenistii» nu tind spre intelegerea cu URSS, dar incearca sa-l preseze pe Hitler, pentru ca acesta sa mearga la o afacere cu Anglia si Franta, fiind amenintat de o astfel de intelegere. Tot odata se linistea si opinia publica: noi doar ducem tratative!

Insa URSS a raspuns. Toate documentele ne marturisesc ca la Moscova nu pur si simplu doreau o alianta tripartida, dar sperau ca vor reusi s-o incheie. Propunerile sovietice, prezentate la 17 aprilie 1939, se reduceau la urmatoarele: URSS, Anglia si Franta trebuie sa incheie o alianta cu obligatia de acordare una alteia a ajutorului in caz, daca unul din state va fi supus agresiunii; in locul garantiilor unilaterale trebuie sa fie acceptat principiul intrarii automate in vigoare a pactului si in cazul navalirii asupra oricarei din tarile europene, vecine cu URSS pe tot parcursul de la Marea Baltica la cea Neagra; tratatul trebuie semnat concomitent cu conventia militara, care va stabili formele si marimea ajutorului reciproc; toate cele trei guverne trebuie sa-si asume obligatia sa nu incheie pace separata ¹⁸⁴. In aceasta pozitie sovietica era un aspect principial nou: fermitatea de a ocoli niste acorduri amorfe care la nimic nu obliga si obligatii unilaterale pentru URSS. Uniunea Sovietica era dispusa sa actioneze in conditii de egalitate cu aliatii sai - obligatiile trebuie sa fie reciproce si pe baza de paritate.

Daca Londra si Parisul real tindeau spre intelegere pentru a preveni agresiunea, atunci acesta era acel caz, care putea fi realizat. Insa Bonnet a declarat ca «putin probabil sa se poata gasi pe baza lui o solutionare rapida» ¹⁸⁵. La 19 aprilie, in timpul sedintei comitetului guvernului britanic pe politica externa, examinarea propunerilor sovietice s-a redus la aceea, ca Anglia, din considerente politice este contra aliantei militare cu URSS si membrii comitetului nu sint dispusi sa accepte propunerile sovietice» ¹⁸⁶. La 26 aprilie aceste propuneri au fost deja examinate la sedinta guvernului britanic si respinse. Argument principal pentru aceasta a servit considerentul ca incheierea de catre Anglia si Franta a aliantei cu URSS se va rasfrange negativ asupra relatiilor anglo-germane ¹⁸⁷. Iata in ce consta esenta!

La 25 aprilie a fost primit raspunsul francez ¹⁸⁸, pe care Litvinov l-a numit batjocoritor ¹⁸⁹, fiindca nu prevedea ajutor Uniunii Sovietice din partea Angliei si Frantei in cazul agresiunii directe contra ei, pe cand URSS era obligata sa faca aceasta. La prima vedere partea franceza a declarat reciprocitatea obligatiilor : « In caz, daca Franta si Marea Britanie nimeresc in situatie de razboi cu Germania in rezultatul indeplinirii obligatiilor, pe care ele si le asuma in scopul prevenirii oricaror schimbari violente ale situatiei existente in Europa Centrala si de Est, URSS le va acorda un ajutor imediat si sprijin. In caz, daca in rezultatul ajutorului, acordat de Uniunea Sovietica Frantei si Marii Britanii in conditiile prevazute de paragraful precedent, URSS ar fi nimerit la randul sau in stare de razboi cu Germania, Franta si Marea Britanie i-ar fi acordat ajutor si sprijin imediat».

Acest proiect in principiu respingea niste componente foarte importante ale propunerilor sovietice . «Reciprocitatea» lui era foarte relativa: daca Uniunii Sovietice i se impuneau obligatii de ajutat Franta si Anglia in orice caz in razboiul lor cu Germania (chiar daca ele si singure il vor incepe), apoi sprijinul Uniunii Sovietice se prevedea numai dupa ce ea va da ajutor Angliei si Frantei. Cind Surit i-a atras la aceasta atentia lui Bonnet, el, imitand sfiala, a declarat ca din cauza supraocupatiei sale i-a poruncit redactarea proiectului secretarului general al MAE Leger si ca recunoaste redactia propunerii «nereusita» si chiar azi va trimite redactia noua corectata de el personal ¹⁹⁰. La 29 aprilie raspunsul in noua redactie a fost primit ¹⁹¹. De aceasta data principiul paritatii a fost respectat, dar el prevedea numai varianta navalirii Germaniei asupra tarilor Europei Centrale si de Rasarit. nimic nu se spunea despre ajutorul reciproc in cazul navalirii directe asupra uneia din cele trei puteri, despre acordarea garantiilor celor trei state tuturor tarilor est-europene, ce erau situate intre marile Baltica si Neagra, despre refuzul de a incheia cu agresorul dupa inceputul operatiilor militare a pacii separate, despre semnarea concomitenta a intelegerii politice si conventiei militare.

Englezii au intins cu raspunsul Moscovei pana la 8 mai ¹⁹², iar nemtii deja la 26 aprilie stiau ca acest raspuns va fi negativ si pactul tri-partid va fi respins. Stiau nemtii si despre pozitia Poloniei si Romaniei ^193. Si ca rezultat, la 28 aprilie, Hitler a anulat acordul maritim anglo-german si polono-german despre neagresiune ¹⁹⁴. Aceasta a fost o chemare deschisa Occidentului. In convorbirea cu Ribbentrop el clar a dezvaluit planurile cotropirilor de mai departe si consecutivitatea lor: Polonia-Occidentul-URSS. Polonia va fi distrusa in 8-14 zile, iar Anglia si Franta nu vor interveni. Prima se va limita la o demonstratie maritimo-militara, iar a doua va zingani din arme de dupa linia Maginot si cu aceasta totul si se va termina ¹⁹⁵. Si in aceste conditii, cand Hitler planuia sa fie gata de inceputul operatiilor militare in iulie-august, Londra nu se grabea, iar raspunsul primit ¹⁹⁶, dupa forma si continut era mult mai rau de cit cel francez de la 25 aprilie. El se reducea la propunerea ca guvernul sovietic «sa-si asume obligatia in caz de antrenare a Marii Britanii si Frantei in operatiile militare pentru onorarea obligatiilor sale sa le acorde sprijin imediat, daca el va fi de dorit». Caracterizand aceasta propunere, Surit ii scria lui Litvinov: «Ea ne atrage automat in razboi cu Germania, cind Angliei si Frantei le va veni in gind sa lupte cu Germania din cauza obligatiilor date fara a le coordona cu noi. Ele recunosc numai dupa sine dreptul de a stabili cit momentul, atit si cercul obiectelor acestui conflict, referindune rolul de satelit orb ¹⁹⁷.

Oare un stat, care cit de putin se stimeaza, putea sa primeasca o astfel de propunere?! Ca si proiectul francez de la 25 aprilie, cel englez nu prevedea acordarea ajutorului URSS. Mai mult ca atat, daca sa presupunem (iar aceasta nu se putea de exclus), ca Polonia si Romania si-ar fi dat consimtamintul pentru trecerea trupelor germane prin teritoriile sale, ne opunand rezistenta, sau se intelegeau cu hitleristii contra URSS, atunci si in acest caz Anglia nu se gindea sa colaboreze cu Uniunea Sovietica, care s-ar fi pomenit unu la unu cu Germania nazista.

Tinand cont de toate acestea, involuntar iarasi apare intrebarea: cu ce scop in genere era nevoie de inceput aceste tratative? Raspunsul il gasim in protocolul sedintei guvernului de la 3 mai 1939, care ne descopera si tactica diplomatiei engleze: guvernul considera necesara continuarea tratativelor cu Uniunea Sovietica, pentru a nu admite normalizarea relatiilor URSS si Germaniei ¹⁹⁸. Gradul superlativ al perfidiei si fata de aliatul potential, si fata de propriul popor!

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Demisia lui Litvinov din postul de CNAE. Nu e exclus ca aceasta politica a contribuit la schimbarea din functia de ministru de externe lui M. M. Litvinov cu V. Molotov. Churchill in legatura cu aceasta scria: «Destituirea lui Litvinov a marcat sfarsitul unei epoci intregi. Ea a insemnat refuzul Kremlinului oricarei increderi in pactul de securitate cu puterile Occidentale » ¹⁹⁹. In istoriografia occidentala, iar in anii 90 si in cea postsovietica acest eveniment a fost apreciat ca un preludiu spre o orientare noua, progermana, a diplomatiei sovietice. Dar sa incepem de la aceea ca parerea data nu se confirma cu nici un fel de documente. Mai mult ca atat, inca cateva luni cursul strategic al politicii externe a URSS nu s-a schimbat. Plus la toate si Litvinov si Molotov exprimau aceasi linie - asigurarea securitatii nationale a URSS, s-o numim conventional «linia lui Stalin». Dar, in acele conditii, nici nu putea avea Litvinov o parere deosebita de acea a lui Molotov si cu atat mai mult a lui Stalin. Esenta, dupa cum se vede, e in alt ceva - cum de atins acest scop. E cert ca Litvinov simboliza linia spre colaborare cu Occidentul. Dar asa cum Molotov a semnat pactul cu Germania, lui (vom observa, cu mult mai tarziu) i-au atribuit chipurile o orientare pro-germana. E just aici mai degraba faptul ca el era liber de la precedentele stereotipuri litvinoviste in actiuni si declaratii. Dar aceasta «orientare noua» e numai in aparenta exterioara si e o coincidenta intamplatoare - coincidenta ca anume Molotov a semnat pactul. Fie Litvinov narcomindel el facea aceasta, iar daca se intelegea URSS cu Occidentul, atunci Molotov semna cu el acordul. Si daca nu sau inteles, atunci deloc nu de atit ca Litvinov deja nu era CNAE. Deci, esenta e in metodele cu care acesti doi politicieni presupuneau sa-si atinga telul - asigurarea securitatii URSS. Situatia, dupa cum se stie, s-a schimbat, increderea in Occident se epuiza, ramanea doar speranta ca obiectiv, din punct de vedere al securitatii sale, Occidentul este cointeresat in colaborarea cu URSS (aici Stalin manifesta un realism sanatos, bazat pe logica egoismului de stat si nu este vina lui ca instinctul de clasa a stins in «münhenisti» acest instinct sanatos al autoconservarii). Era nevoie de trezit si realizat aceasta cointeresare. «Moliul» Litvinov pentru aceasta nu se potrivea, de la metodele lui era nevoie de dezis, cel putin provizoriu. Era nevoie de vorbit cu Occidentul in alta limba - rigida si exigenta: sau o alianta cu obligatiuni serioase si fara orice ocoluri, sau nimic. E de mirare nu faptul ca pe Litvinov l-au inlocuit, e straniu ca cu Occidentul inca atit timp au continuat dialogul fara rezultate reale, cand situatia era deja alta. Si acelasi Churchill confirma aceasta: «Münhenul si multe altele au convins guvernul sovietic, ca nici Anglia, nici Franta nu vor lupta, pina cind asupra lor nu vor navali si, chiar si-n cazul acesta, de la ele va fi putin folos. Furtuna ce se apropia era gata sa se dezlantuie. Rusia trebuia sa aiba grija de sine» ²⁰⁰. Iar cvintesenta raspunsului e in urmatorul: conducerea sovietica a considerat ca Molotov in acele conditii va fi in stare mai bine «sa aiba grija» de realizarea intereselor de stat ale Uniunii Sovietice.

De aceea parerea ca la demisie a contribuit si Occidentul datorita politicii de taraganare la tratativele anglo-francezo-sovietice, nu este lipsita de temei. Litvinov, fiind pentru asigurarea securitatii tarii numai in baza crearii sistemului securitatii colective europene, credem nu admitea alternativa acestui. Aceasta, de sigur, e numai o presupunere, care pana ce nu se confirma documental insa are confirmari indirecte. Chestiunea e de asa natura ca el nici odata nu s-a intalnit cu Hitler si Ribbentrop, nici odata nu l-a primit pe Schulenburg. Unii lamuresc acest fapt prin aceia, ca el era evreu. Credem, ca nu in originea lui este vorba, ci in antifascismul lui profund, care nu admitea nici la nivelul politicii de stat contacte cu nazistii si de aceia, in conditiile, cand alianta cu Occidentul devenea tot mai problematica, el, natural, nu corespundea functiei ocupate. Intrebarea despre demisia lui Litvinov M.M. obiectiv s-a copt, daca conducerea sovietica intentiona sa promoveze nu o politica de orientare unilaterala spre Occident contra lui Hitler, ci politica de asigurare a intereselor nationale pe orice cale si libera de vechile orientari ideologice. Pe acest teren la Litvinov puteau, natural, sa apara ciocniri cu Molotov, om in excesivitate pragmatic. Sunt marturii ca demisiei lui Litvinov i-a precedat o furtunoasa explicatie cu Molotov in cabinetul lui Stalin. Despre aceasta ne marturiseste si telegrama lui Stalin de la 3 mai tuturor reprezentantilor politici de peste hotare ²⁰¹. E natural, ca schimbarea ministrului in acele conditii ceva insemna. Dar sa fim categorici ca schimbarea lui Litvinov cu Molotov insemna schimbul cursului politicii externe a tarii, nu se poate. Cursul n-a fost schimbat. S-au schimbat numai unele laturi ale lui, s-au completat metodele si mijloacele de realizare a lui. Dar in ansamblu el s-a pastrat inca trei luni si jumate, cu toate ca posibilitatile promovarii lui permanent se ingustau, pina cand au ajuns in impas. Despre schimbarea cursului se poate vorbi numai din ultima decada a lunii august. Pina atunci conducerea sovietica depunea eforturi sa ajunga la o intelegere cu Occidentul, iar relatiile cu Germania erau de miina a doua si, intr-un fel, se lasau «in rezerva».

Prelungirea procesului negocierilor La 14 mai Molotov a dat raspunsul guvernului sovietic ²⁰², care in esenta nu se deosebea de la propunerile de la 17 aprilie. Atitudinea cabinetului englez si de asta data a ramas neschimbata ²⁰³. Comentand-o, Lloyd George spunea in parlament: «Exista o mare dorinta de a ne rezolva problemele fara Rusia. Inca o luna in urma Rusia ne-a propus ajutorul sau. Noi cu lunile ne uitam in dintii calului din dar A avut loc o campanie de diminuare a armatei ruse, a resurselor rusesti, a posibilitatilor rusesti si a conducerii ruse. O parte a acestei campanii se petrecea deschis, insa in fond ea era dusa intr-un cerc familiar, confidential Adevarul consta in aceea ca rusii au cea mai puternica flota aeriana din lume, unitatile lor de tancuri sint extrem de puternice. Si ei propun sa ne puna toate acestea la dispozitia noastra cu o singura conditie - ca cu ei se vor comporta la egal. De ce aceasta nu se face? De ce noi pana acum n-am hotarat ca trebuie sa colaboram cu Rusia cu aceleasi conditii ca si cu Franta? Si atunci sansele de a evita razboiul s-ar fi marit» ²⁰⁴. Dupa el a luat cuvintul Churchill: «Eu nici cum nu pot intelege, care sint obiectiile contra incheierii acordului cu Rusia in forma larga si simpla, propusa de guvernul rus sovietic?

E clar ca Rusia nu va merge la semnarea acordului, daca cu ea nu se vor comporta ca cu egala

Fara un Front de rasarit eficient este imposibil de aparat satisfacator interesele noastre in Vest, iar fara Rusia este imposibil un Front de rasarit eficient. Daca guvernulva respingeajutorul atat de necesar al Rusiei in asa fel ne va atrage pe calea cea mai rea in cel mai rau razboi . " ²⁰⁵.

In sfarsit, la 27 mai, din numele Angliei si Frantei a fost primit raspunsul ²⁰⁶. In aceste propuneri (articolele 1 si 2), in sfarsit, se prevedea ajutorul francez si englez URSS(si invers) in cazul navalirii directe a Germaniei. Insa art. 4, care prevedea mecanismul acordarii acestui ajutor, reducea la zero acest document. Se prevedeau in cazul conflictului nu actiuni imediate, ci consultatii in legatura cu situatia creata. Plus la aceasta, proiectul anglo-francez prevedea de infaptuit aceste consultatii in corespundere cu principiile expuse in art.16 al statutului Ligii Natiunilor, iar aceasta la maximum complica totul.

Natural, ca facind cunostinta cu acest document, Molotov la respins din prag, declarind ca guvernele Angliei si Frantei nu atit se intereseaza de insusi pactul, cit de bavardeala in jurul lui²⁰⁷. In afara de aceasta, lichidind un neajuns, acest proiect le pastra pe toate celelalte, despre care s-a vorbit mai sus. Se primea ca cedind ceva, englezii si fracezii n-au acceptat esentialul, iar ce-au acceptat, au conditionat cu o procedura neacceptabila.

Un activist de vaza al partidului conservator Chenon, caracterizind acest proiect scria ca guvernul a mers la un siretlic, legind tratatul cu Liga Natiunilor, in rezultatul la ce, noua obligatie in realitate era «absolut desarta». Intelegerea prevazuta «este atit de superficiala, atit de ireala si atit de inaplicabila, ca ea poate doar sa-i indemne pe nazisti sa rida de noi»²⁰⁸. Ca sa nu devina obiect de ris, Molotov le-a recomandat ambasadorilor englez si francez sa-si caute alti parteneri.²⁰⁹

Chamberlain s-a exprimat despre tratativele cu URSS ca despre un bluf si ca Hitler n-are ce se teme de frontul comun al Angliei, Frantei si URSS²¹⁰. A. Kodogan scria la 20 mai: «Prim-ministrul a declarat ca mai degraba demisioneaza, decit va semna alianta cu Sovietele»²¹¹. In zilnicul sau, Chamberlian scria: «Daca dictatorii ar avea putina rabdare, eu asi putea sa le propun o cale . pentru a satisface revendicarile Germaniei»²¹².

Nesinceritatea comportamentului guvernului englez se arunca in ochi oricarui politician nepartinitor. In legatura cu aceasta Roosvelt spunea ca la el se creeaza impresia, de parca guvernul englez e preocupat nu de problema incheierii unui tratat international extrem de important, ci cumpara la piata un covor persan: se tirguieste din cauza fiecarui maruntus si adauga cite un pens peste fiecare jumatate de ora. El considera ca aceasta e cea mai rea metoda de ducere a tratativelor in genere, iar cu URSS in particular²¹³.

La 2 iunie in raspunsul Angliei si Frantei, guvernul sovietic iarasi de fapt a repetat propunerile sale de la 17 aprilie²¹⁴. Unicul adaos principial la proiectele precedente era acela ca URSS in afara de tarile est-europene, dadea garantii Turciei, Greciei si Belgiei. A doua zi, in convorbirea cu Surit, Daladier a fost de acord cu proiectul sovietic si a adaugat la el teza ca partile trebuie sa vina in ajutor jertfei agresiunii si in cazul agresiei indirecte²¹⁵. Intrebarea despre agresiunea indirecta a fost ridicata de Halifax in convorbirea cu Maiskii la 8 iunie²¹⁶. In genere in zilele acestea au continuat discutiile pe diverse aspecte ale acordului si in primul rind pe intrebarea despre garantiile tarilor mici. Guvernul sovietic a fost de acord sa ofere garantii Olandei si Elvetiei, dar mai apoi englezii si francezii au scos aceasta propunere. Sovietele insistau asupra incheierii in cei mai scurti termeni a conventiei militare.

La 15 iunie 1939 guvernele Angliei si Frantei i-au comunicat guvernului sovietic observatiile sale²¹⁷, care, in principiu, nu se deosebeau de propunerile anglo-franceze precedente. Deja in ziua urmatoare a fost dat raspunsul guvernului sovietic²¹⁸. In el se sublinia coincidenta da pozitii numai pe o intrebare - agresiunea directa contra uneia din trei tari. In rest pozitia englezilor si francezilor era neschimbata. Guvernul Frantei era mai dispus spre intelegere, dar in toate contraversele ce-i apareau cu Londra, el termina cu aceea, ca ii permitea lui Chamberlain sa-l «ia la remorca».

Continuarea tratativelor la Moscova. La mijlocul lui iunie corespondenta a fost schimbata de tratativele nemijlocite a celor trei state la Moscova. Kremlinul l-a invitat pe Halifax la Moscova, dar el, sub pretextul supraocupatiei, a respins propunerea si in URSS a fost trimis un functionar de mina a doua a Foreign Office W.Streng²¹⁹. Dar sarcina lui consta numai in a transmite ambasadorului britanic noile instructiuni, iar tratativele din numele Angliei si Frantei le duceau ambasadorii W. Sids si P. Nadjiar, care nu aveau imputerniciri de a lua decizii. In legatura cu aceasta Ll. George spunea: «Lordul Halifax i-a vizitat pe Hitler si pe Göring. Chamberlain a plecat in bratele lui Hitler de trei ori la rind . De ce intr-o tara mult mai puternica, care ne propune ajutorul sau, l-au trimis sa ne reprezinte numai pe un functionar al Foreign Office? La aceasta se poate de dat numai un singur raspuns. D-ul Nevil Chamberlain, lordul Halifax si sir Simon nu doresc alianta cu Rusia»²²⁰.

Tratativele decurgeau foarte lent, cu toate ca chiar Chamberlain mentiona ca «rusii sint dispusi sa ajunga la intelegere»²²¹. La 21 iunie englezii si francezii iarasi au inaintat proiectul art.1 al tratatului²²², dar, deja la 22 iunie, guvernul sovietic l-a respins «din cauza ca aceste propuneri sint o repetare a celor vechi . inacceptabile»²²³. Caracterizind mersul tratativelor, A. Jdanov, «din numele sau personal», a facut o concluzie ca «guvernele englez si francez nu doresc un tratat egal cu URSS . ci un astfel de tratat, in care URSS va fi prezent in rolul de argat .

Englezii si francezii doresc nu un tratat adevarat . , ci numai discutarii despre tratat, pentru aceea ca . sa-si usureze calea spre o intelegere cu agresorii»²²⁴. E necesar de mentionat ca, urmarind cu strictete mersul acestor tratative, la concluzii identice au ajuns la Berlin si Roma: « . aceea, cum doua puteri occidentale duc tratativele cu Sovietele, este dovada a faptului ca politica de rezistenta nu are radacini adinci . »²²⁵

La sedinta de la 1 iulie englezii si francezii au facut in sfirsit al doilea pas in intimpinarea rusilor: au cazut de acord sa raspindeasca garantiile celor trei puteri si asupra Tarilor Baltice²²⁶, dar numai in cazul agresiunii directe a Germaniei. In raspunsul de la 3 iulie²²⁷ Molotov a adaugat la aceasta si ajutorul in cazul agresiunii indirecte. La 8-9 iulie tratativele au continuat si ambasadorii au considerat acceptabila interpretarea sovietica a termenului «agresiune indirecta». A fost acceptat punctul despre interzicerea acordului separat cu agresorul si raspindite garantiile celor trei parti contractante asupra 10 tari ( Turcia, Grecia, Polonia, Romania, Belgia, Letonia, Finlanda, Elvetia, Olanda)²²⁸. Se parea ca toate intrebarile sint solutionate si se poate semna acordul complex tripartid. Insa realitatea era alta. Chamberlain si K^o n-ar fi fost ei insasi daca aceasta ar fi devenit realitate. Guvernul englez a initiat o discutie in jurul definitiei «agresiunii indirecte»²²⁹ si nu s-a ajuns la intelegere privind intrebarea semnarii si introducerii in viata concomitent a acordului politic si militar²³⁰. Molotov a propus dupa elaborarea articolelor tratatului politic de le parafat, iar apoi imediat de inceput tratativele despre conventia militara. Dupa terminarea lor se propunea de semnat concomitent acordurile politic si militar, care trebuiau sa alcatuiasca un tot intreg²³⁰.

Englezii nu doreau un acord complex. La 4 iulie 1939, la sedinta comitetului pe politica externa a guvernului, Halifax a propus: sau de rupt tratativele, sau de incheiat un pact limitat. Intemeindu-si pozitia el a spus: «Scopul nostru principal in tratativele cu URSS consta in aceea ca sa evitam stabilirea unor legaturi ale Rusiei cu Germania» ²³¹. Un alt influent membru al cabinetului, J. Simon, la 10 iulie, la sedinta guvernului, spunea: « E important sa ne asiguram libertatea miinilor, pentru a declara Rusiei ca nu sintem datori sa intram in razboi, intrucit . nu sintem de acord cu interpretarea ei a faptelor» ²³².

O astfel de pozitie era legata, pentru Anglia si Franta, de un mare risc. URSS nu putea sa se limiteze la tratative de dragul tratativelor. Aceasta nu-i asigura securitatea si o putea impinge spre acordul cu Germania. Si cu toate ca tratativele inca continuau, si URSS mai pastra speranta in succesul lor, a ispiti pina la infinit rabdarea liderilor de la Kremlin era extrem de periculos. De fiece data, cind la propunerile sovietice guvernul englez formula un raspuns negativ, aparea intrebarea: nu va fi aceasta ultima picatura, care "va umplea" rabdarea conducatorilor sovietici si-i va imboldi spre un nou Rapallo. Aceasta a inteles-o chiar si Halifax: «respingerea propunerilor Rusiei o poate arunca in bratele germane» ²³³. In afara de aceasta a aparut inca o circumstanta neplacuta pentru englezi - ei au aflat despre planurile nemtilor de a incepe ofensiva impotriva Poloniei deja in iulie, dupa ce sa intoarca spre Vest. Ii alarma si aceea ca toate incercarile de a ajunge la intelegere cu Germania, despre ce va fi vorba mai jos, hitleristii le respingeau. Mai mult ca atit, la Londra a devenit cunoscut despre propunerile de colaborare a nemtilor Kremlinului. In aceste conditii Chamberlain risca nu mai putin decit omul care si-a pus in gind sa sara prapastia in doua sarituri.

Trezeste nedumerire si urmatorul pas al lui Halifax - la 11 iulie el i-a telegrafiat lui Sids sa respinga propunerea sovietica despre semnarea concomitenta a tratatului politic si conventiei militare si proiectul sovietic al definitiei agresiunii indirecte²³⁴. Despre nazuinta lui Chamberlain sa rupa tratativele si sa se inteleaga cu Hitler, il prevenea Lloyd George pe Maiskii la 14 iulie²³⁵.

Guvernul francez la 11 iulie le-a declarat englezilor ca el respinge propunerea sovietica despre intrarea concomitenta in vigoare a intelegerilor politica si militara, sub pretextul ca in procesul tratativelor militare vor aparea greutati cu capatarea acordului Poloniei si Romaniei pentru trecerea trupelor sovietice prin teritoriul lor²³⁶.

La 17 iulie, la sedinta ordinara, Molotov iarasi a declarat despre necesitatea intrarii concomitente in vigoare a intelegerilor politica si militara, fara de ce n-are sens de prelungit tratativele²³⁷. Dar se vede ca singur Molotov in succesul tratativelor deja nu credea, fiindca in scrisoarea adresata lui Maiskii si Surit el i-a numit "pungasi si cotcari pe domnii tratativisti din partea anglo-franceza" si ca "folos de la aceste tratative nesfirsite nu va fi". Ultimele cuvinte ale scrisorii erau deosebit de periculoase pentru «münhenisti» : «Atunci sa-si reproseze sie» ²³⁸. In lumina evenimentelor ce-au urmat aceasta insemna ca conducerea sovietica intentioneaza sa caute alte cai pentru asigurarea securitatii tarii proprii. Anume aceasta concluzie ne sugereaza si scrisorile lui Surit in CNAE de la 19 iulie²³⁹.

Reprezentantul Foreign Office la tratative, Strang, in scrisoarea in MAE, din 29 iulie 1939²⁴⁰ a dat o apreciere obiectiva partilor la aceste tratative si a examinat posibilitatea ruperii lor. El mentiona ca Marea Britanie mai mult decit URSS e cointeresata in incheierea tratatului si fara aceasta nu-si va putea onora obligatiile sale in Europa de Est. « In fine la dispozitia rusilor sint . doua . variante . : politica de izolare si politica de intelegere cu Germania . Si daca noi dorim intelegere cu rusii, atunci . trebuie sa platim acel pret, pe care ei il cer . ». Strang dovedea ca partea sovietica nu doreste ruperea tratativelor si ca ea are nu putin temei pentru neincredere englezilor, iar in timpul tratativelor aceasta neincredere a crescut. El a mentionat, ca inca indata dupa 2 iunie trebuia de acceptat propunerile sovietice si a exprimat o intelegere completa a temerilor sovietice pentru Tarile Baltice, trasind o analogie a acestora cu ingrijorarea anglo-franceza pentru Belgia si Olanda. Diplomatul englez recomanda guvernului sau sa primeasca toate propunerile sovietice si sa incheie o intelegere militaro-politica. Fara acceptarea conditiei despre indivizibilitatea acordurilor politic si militar, Molotov, dupa parerea lui, nu va merge la intelegere. Strang dovedea ca acceptarea de catre englezi a pozitiei sovietice despre unitatea intelegerilor politica si militara este mai convenabila Occidentului decit URSS, asa cum fara existenta conventiei militare Uniunea Sovietica, din cauza lipsei hotarelor comune cu Germania, putea si sa nu-i vina in ajutor Occidentului ( nici n-ar putut-o face fara permisiunea trecerii armatelor prin teritoriul polonez), pe cind Occidentul in orice caz trebuia sa atace Germania.

Strang era convins ca ruperea tratativelor i-ar fi insufletit pe nemti la actiune si putea sa aduca URSS la intelegere cu Germania.

In finele scrisorii el insista asupra trimiterii in URSS la tratative macar a unui ofiter superior, cu rangul nu mai jos ca a lui Ironside , altfel aceasta va fi inteles ca ofensa guvernului sovietic.

Toate acestea au influentat asupra englezilor si francezilor²⁴¹, si, deasemenea, inceputul tratativelor comerciale sovieto-germane²⁴², si concentrarea fortelor germane la hotarele poloneze²⁴³. De aceea, la 25 iulie, a fost adoptata decizia de a incepe tratativele cu scopul elaborarii textului intelegerii militare intre cele trei puteri²⁴⁴. Dar concomitent, Maiskii raporta la Moscova despre tendinta partasilor lui Chamberlain sa ajunga la compromis cu Hitler din contul Poloniei si sa intrerupa tratativele cu URSS²⁴⁵. La 30 iulie Chamberlain a insemnat in zilnicul sau : «Tratativele anglo-sovietice sint sortite esecului . , dar . trebuie de creat iluzia succesului, pentru a presa Germania» ²⁴⁶. In asa fel erau duse tratative de dragul tratativelor. Comentind a astfel de atitudine a partii anglo-franceze fata de tratativele cu URSS, M. Pancrasova mentiona ca acordul la tratativele militare a fost o manevra tactica si in serios Anglia si Franta nu intentionau sa le duca. Scopul lor consta in a influenta asupra Germaniei pentru a se intelege cu ea²⁴⁷.

In acest context avea o mare importanta si pozitia Poloniei si Romaniei, deoarece teritoriul lor despartea URSS si Germania. Pentru a obtine o colaborare militara reala cu Anglia si Franta in lupta cu agresiunea hitlerista, Armata Rosie trebuia sa treaca prin teritoriul acestor tari. Dar pozitia guvernelor Romaniei si Poloniei era complet negativa in aceasta intrebare.

La 2 august a avut loc ultima sedinta a reprezentantilor politici ai URSS, Angliei si Frantei la tratativele de la Moscova²⁴⁸. Textul acordului a fost in principiu elaborat. Necoordonata a ramas numai formularea privind agresiunea indirecta. Dar in ansamblu soarta intelegerii celor trei puteri despre ajutor reciproc contra agresiunii trebuiau s-o hotarasca tratativele militate.