Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport




Medicina


Qdidactic » sanatate & sport » medicina
Arsuri - gradul 1, 2 sau 3?



Arsuri - gradul 1, 2 sau 3?



CE ESTE O ARSURA

Dictionarul defineste arsura ca fiind efectul unor agenti fizici sau chimici agresivi asupra pielii si a organelor. Aceasta definitie necesita cateva precizari.

Efectul focului sau al caldurii poate sa fie extrem de variabil, incepand de la o simpla iritare si pana la o distrugere completa a unor tesuturi, de unde notiunea de arsuri de diferite profunzimi.

Arsurile nu implica numai pielea. Leziunile pot sa afecteze si tesutul subcutanat, muschii si chiar oasele. La fel, unele arsuri ale mucoaselor (arsuri ale cailor respiratorii, arsuri ale mucoasei digestive).

Nu putem limita arsurile numai la efectul focului sau al caldurii. Caci leziuni complet echivalente arsurilor sunt provocate de produse chimice sau de electricitate; atunci se vorbeste de arsuri chimice sau electrice.

Unele medicamente pe baza de psoralen sau derivate, prescrise in tratamentul recomandat pentru psoriasis sau vitiligo, pot sa provoace arsuri grave in cazul unor expuneri la soare, chiar si de scurta durata (vezi Medicamentele si soarele).


CUM RECUNOASTEM GRAVITATEA UNEI ARSURI

Gravitatea unei arsuri este in functie de patru parametri principali: profunzimea leziunii, suprafata arsurii, sediul arsurii si starea generala anterioara a subiectului victima a arsurii.


Profunzimea arsurii



Exista trei profunzimi de arsuri sau 'grade':

* Gradul 1: este vorba de afectarea celui mai superficial strat al pielii: epiderma. Pielea e rosie, e calda, dureroasa la cel mai mic contact. Lucru esential, nu exista basici (flictene) in aceste leziuni de gradul 1. Vindecarea este usoara, rapida (3-4 zile) si se face fara sechele.

* Gradul 2: arsura distruge totalitatea epidermei si o parte mai mult sau mai putin importanta a stratului doi, cel mai profund al pielii: derma.

Exista gradul 2 superficial (cu basici) si gradul 2 profund, dupa cum leziunea se opreste la limita intre epiderma si derma sau patrunde in profunzimea dermei. Caracteristica esentiala a acestor arsuri este existenta basicilor: pungi umplute cu un lichid care dezlipeste partea superficiala distrusa a pielii de stratul mai profund, subiacent.

Prezenta acestei dezlipiri indica arsura de gradul 2. Daca suprafata dezlipita este indepartata, plaga ramane 'pe viu': o leziune exudativa, foarte dureroasa, roz-rosie. Arsurile de gradul 2 se cicatrizeaza in mod spontan in 1-3 saptamani. Aceasta cicatrizare, usoara si rapida pentru leziunile de gradul 2 superficial, lasa initial o cicatrice discreta, care dispare complet in cateva saptamani.

In schimb, cand este vorba de gradul 2 profund, cicatrizarea este deseori dificila, lunga, presarata cu suprainfectii, lasand sa persiste o cicatrice uneori definitiva.

* Gradul 3: totalitatea pielii este distrusa, arsura atingand tesutul subcutanat. Aspectul acestor leziuni este deseori mai putin impresionant decat cel al arsurilor de gradul 2: nu exista basici, pielea pare aproape normala, doar cu o coloratie bruna mai mult sau mai putin inchisa. Gravitatea leziunii contrasteaza cu absenta durerii. Mai mult, orice sensibilitate a disparut la nivelul arsurii. Pielea si-a pierdut supletea, nu se mai formeaza pliu daca e pensata cu doua degete. Cicatrizarea spontana a unei arsuri de gradul 3 este imposibila; ea va necesita un tratament chirurgical specializat, cuprinzand o ablatie a tesuturilor distruse urmata de o grefa. Trebuie totusi insistat asupra faptului ca arsuri de gradul 3 de mici dimensiuni (cu o latime mai mica de 1 cm) se vor putea cicatriza totusi prin reacoperirea marginilor leziunii (re-epitelizare), pornind de la pielea sanatoasa.


* Suprafata unei arsuri

Este al doilea element de gravitate al unei arsuri. El conditioneaza in mare parte importanta complicatiilor care risca sa survina: deshidratare, infectii, denutritie. Se determina suprafata unei arsuri in procentaj al suprafetei corporale: o arsura 'de 50%' inseamna ca leziunea se intinde pe jumatate din suprafata totala a pielii.

Suprafata pielii poate sa fie evaluata prin regula zisa a celor 9: fiecare membru superior (mana + antebrat + brat) reprezinta 9% din suprafata corporala totala; capul (fata + craniul) si gatul reprezinta tot 9% din suprafata corporala; fiecare fata a trunchiului reprezinta de doua ori 9% si fiecare membru inferior reprezinta tot de doua ori 9%.

Se poate deci spune ca suprafata palmei victimei reprezinta 1% din suprafata sa corporala.


* Sediul arsurii

Unele localizari prezinta un caracter deosebit de grav: este cazul arsurilor fetei, mainilor si feselor care, daca sunt cat de cat intinse, vor necesita totdeauna interventia medicului.


* Starea generala a subiectului sau 'terenul'

O arsura va fi cu atat mai grava cu cat va afecta un subiect a carui stare anterioara este mai precara.


Astfel, arsurile vor fi deosebit de grave la sugar si la subiectul in varsta care prezinta o afectiune cronica precum diabetul sau la subiectii cu mijloace de aparare diminuate (cancer, sida).


CE TREBUIE FACUT

In toate cazurile, primul lucru care trebuie facut, dupa ce victima a fost pusa la adapost de agentul vatamator, este punerea arsurii sub apa rece. 'Arsura? Repede sub apa!' Acesta trebuie sa fie un slogan cunoscut de toti. Caci racirea permite nu numai alinare durerii si diminuarea reactiei inflamatorii, ci si blocarea patrunderii caldurii sau a produsului coroziv spre straturile profunde ale pielii, limitand astfel adancimea arsurii.

Aceasta racire, ca sa fie cu adevarat eficace, trebuie sa fie aplicata in primele secunde. Dupa cinci minute este practic inutila.

Nu trebuie niciodata sa se raceasca cu gheata, care agraveaza leziunea initiala.

Dupa realizarea racirii, restul masurilor depinde de gravitatea arsurii.

Exista trei cazuri.


* Arsurile grave

Este vorba de arsuri de gradul 2 sau de gradul 3, care afecteaza peste 10% din suprafata corporala.

- Ele necesita spitalizarea urgenta, daca este posibil la serviciul specializat.

- Racirea trebuie sa fie scurta (maxim un minut) si se aplica numai arsurilor, ca sa nu se provoace o hipotermie victimei.

In asteptarea transportarii la spital, cateva directive esentiale:

- dezbracarea victimei este indispensabila cat mai repede posibil in cazul unor arsuri chimice sau cu lichid cald;

- nu se aplica nimic pe arsura;

- nu se da victimei nimic de baut sau de mancat.


* Arsurile de gravitate medie

Este vorba de arsuri de gradul 2, a caror suprafata depaseste 2% din suprafata corporala (suprafata fetei anterioare a unui brat sau doua palme de mana) sau afecteaza fata sau mainile, si arsuri de gradul 3, chiar minime.

Ele necesita in mod imperativ consultul medicului. Imediat:

- se raceste sub apa de la robinet arsura timp de 15-20 de minute;

- in asteptarea consultarii medicale, se aplica un strat de tul impregnat cu o substanta medicamentoasa speciala pentru arsuri si se acopera cu comprese sterile legandu-se cu un bandaj;

- nu se aplica colorant (eozina, mercurocrom);

- nu se aplica, pomada, indiferent de ce fel;

- se calmeaza durerile prin administrarea unor medicamente impotriva durerii (aspirina sau paracetamol, vezi Durere), respectand contraindicatiile.




* Arsurile banale

Aceste arsuri, cu o intindere mica si a caror profunzime este de gradul 1 si de gradul 2, poate sa fie tratate prin mijloace simple.

- Imediat dupa arsura sau mai repede posibil, se raceste imediat sub apa de la robinet timp de 15-20 de minute.

- Apoi, se aplica o pomada calmanta (Biafina solutie, Propoderm, Galbenele unguent) sau un strat de tul impregnat cu o substanta medicamentoasa speciala pentru arsuri.

- Ulterior, daca nu se constata aparitia basicilor, se continua tratamentul timp de maxim doua zile in acelasi mod (arsuri de gradul 1).

Daca apar basicile (gradul 2):

- pot sa fie lasate intacte daca nu prezinta deschizatura cu scurgere de lichid;

- in caz contrar, se indeparteaza pielea dezlipita cu o penseta de epilat, in prealabil sterilizata prin flambare, in flacara, sau in alcool la 90 de grade (atentie la riscul de arsuri!);

- se dezinfecteaza cu un antiseptic (de exemplu Rivanol solutie), niciodata alcool sau apa oxigenata;

- se face un pansament inchis. Acest pansament cuprinde: tul impregnat cu o substanta medicamentoasa speciala pentru arsuri, care permite limitarea aderentei intre arsura si pansament si lasa sa treaca secretiile pe care le va produce arsura. Un singur strat de tul va fi de ajuns. In orice caz, NICIODATA MAI MULT DE DOUA STRATURI; comprese sterile care acopera tulul si permit absorbirea secretiilor (niciodata vata!); o banda supla care sa mentina toate acestea.

Pansamentul trebuie sa fie schimbat la fiecare doua zile (pansamentul poate sa fie udat sau stropit cu apa de la robinet pentru facilitarea dezlipirii).

ATENTIE! Singurele pomezi autorizate pentru tratarea arsurilor de gradul 2 sunt pomezile antiseptice (Dermazin crema, Armon crema). Ele trebuie sa fie folosite numai dupa avizul medicului.

Totusi, absenta cicatrizarii in termen de zece zile sau aparitia unei infectii (pansament murdar, urat mirositor, cresterea durerii, roseata, umflare, febra) impune neaparat consultarea medicului.



FARA AVIZUL MEDICULUI:

* Niciodata sa nu se aplice o pomada pe o rana deschisa (pe viu) (gradul 2 dupa ablatia flictenelor).

* Niciodata sa nu se foloseasca coloranti (eozina, mercurocrom etc.). Acesti coloranti fac imposibil diagnosticul referitor la profunzimea arsurii si sporesc inflamatia.

* Niciodata sa nu se aplice alcool sau apa oxigenata, care ar putea sa deterioreze tesuturile subiacente sanatoase si care provoaca o durere destul de mare.

* Niciodata sa nu se aplice unt sau ulei, pasta de dinti, cartof etc.


* Cateva cazuri deosebite

Arsurile chimice. Indiferent de intinderea lor:

- Dezbracati repede victima. Spalati abundent zona arsa cu apa (cu nici un alt lichid), timp de cel putin cincisprezece minute. Nu incercati sa 'neutralizati' produsul care a provocat arsura. Consultati un medic.

- Atentie la arsurile chimice la ochi: ele necesita de urgenta o spalare abundenta si prelungita cu apa (douazeci de minute, cu ceasul in mana). Lasati apa sa curga in ochi, tinand pleoapele departate si ajutandu-va de un recipient curat. Consultati neaparat si de urgenta un oftalmolog (vezi si Ochi).

Arsurile electrice provocate prin trecerea curentului electric.

Ele necesita totdeauna un consult medical de urgenta, indiferent de intinderea leziunii cutanate, afectarile profunde putand sa treaca in parte neobservate.

Arsurile secundare la ingerarea unui produs caustic

- Nu incercati sa diluati produsul caustic band din abundenta (risc de extindere a leziunilor prin difuzarea agentului caustic).

- Nu provocati voma.

- Adresati-va  de urgenta unui serviciu spitalicesc. (Vezi Intoxicatie.)



Ca sa va sfatuiasca cat mai bine, farmacistul dumneavoastra

are nevoie de raspunsuri la urmatoarele intrebari


- La ce ora sau in ce zi s-a intamplat?

- Care este originea arsurii? Se datoreaza unui produs chimic, caldurii, electricitatii sau soarelui?

- Ce parti ale corpului au fost afectate?

- Unde este situata? A afectat ochii? Organele genitale? Fata ? Mainile sau picioarele?

- Suferiti de o maladie cronica (diabet, de exemplu)?

- Ce tratament local ati aplicat deja?

- Urmati un tratament pentru alta maladie?








Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright

sanatate

Medicina



Farmacologie

Analize pe aceeasi tema


COROANA MIXTA dentara - indicațiile coroanelor mixte
Sughit - cauze - ce trebuie facut?
Raspunsurile imune mediate celular
Varietati de tesut conjunctiv - tesuturi rile conjunctive laxe
Ochi - defecte de vedere in cursul vietii si tratarea lor
Nas infundat - ce trebuie facut?
Test grila - cancerul de col
Ingrijirea pacientilor cu afectiuni psihiatrice
Primul ajutor in cazul muscaturilor de animale
Sonde chirurgicale - sonda Pezzer, malecot, Nélaton



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.