ABORDAREA PSIHICULUI UMAN - abordarea "plana" (orizontala) a psihicului, abordarea "piramidala" (verticala) a psihicului

ABORDAREA PSIHICULUI UMAN

I.         Abordarea "plana" (orizontala) a psihicului

Abordarea "plana" este specifica unei psihologii asociationiste, in care psihicul este conceput ca fiind compus dintr-o multime de elemente asociate in plan, avand relativ aceeasi importanta, fiind deci o viziune de tip atomist (abordare mozaic). Diferitele componente nu difera calitativ, ci cantitativ.

La baza organizarii plane a psihicului uman stau o serie de principii:

1.     principiul divizarii psihicului in elemente componente, ireductibile unele la altele;

2.     principiul identificarii elementului fundamental (pentru unii senzatia);

3.     principiul asocierii (agregarii) - diferite elemente se asociaza pentru a produce structuri

mai complexe, dar nu diferite cantitativ.

Studiul comportamentului uman a demonstrat insa ca aceasta abordare nu raspunde unor intrebari legate de functionarea psihicului, de importanta diferitelor componente in structura sa.

II.       Abordarea "piramidala" (verticala) a psihicului

Abordarea "piramidala" (verticala) este numita si abordare structural dinamica. Unul din primii psihologi care surprinde 2 instante cu roluri diferite este Pierre Janet. El considera ca exista cel putin 2 nivele: constientul si inconstientul, cu roluri diferite.

Schimbarea psihologica spectaculoasa in abordarea verticala o face Freud, care considera ca organizarea vietii psihice implica o infrastructura aflata in conflict cu instantele superioare de control. Deja apare ideea mai multor nivele, diferite calitativ, cu rol diferit. De asemenea, la baza vietii psihice, considera Freud, stau pulsiunile sexuale, care tind la conservarea individului si la mentinerea acestor pulsiuni, nu la reprimarea lor. In consecinta, Freud propune impartirea pe verticala a psihicului. El introduce conceptul de aparat psihic, adica o anumita organizare, nivele supraetajate, roluri diferite.

In conceptia lui Freud apar 2 etape distincte: pana in 1920 el considera ca exista 3 nivele: inconstient, preconstient si constient.

Inconstientul este rezervorul trairilor si actelor refulate, reprimate, locul instinctelor sexuale. In marea sa majoritate, aparatul psihic este inconstient.

Preconstientul avea un rol de filtru, o functie de cenzura, care permite accesul selectiv in constiinta a acelor impulsuri si tendinte acceptabile pentru ea.

Constientul este stratul superficial, influentat in mare masura de mediul socio-cultural, de unde conflictul de baza intre nivelul constient si celelalte doua. Chiar daca nivelul constient are rol de cenzura, de control, veritabilul nivel de organizare a vietii psihice il constituie inconstientul. Acolo este expresia lui intima, el alimentand actiunile, imaginile, reprezentarile, dar intr-o forma deghizata, controlata de nivelul constient.

In aceste conditii, functia principala a aparatului psihic este de reducere a tensiunilor neplacute, prin descarcarea lor sau printr-un proces de refulare. Diferitele tendinte refulate in decursul dezvoltarii individului isi fac loc, se satisfac in diferite modalitati: acte ratate, sublimare, in vis, prin simptome nevrotice.

Dupa 1920, Freud aduce o serie de corective. In primul rand, largeste conceptul de pulsiuni si considera ca pulsiunile vietii se opun pulsiunilor mortii, existand in om si acea tendinta distructiva. In acest sens, agresivitatea este o expresie a tendintei primitive de autodistrugere.

Diferitele conflicte dintre nivelele constient si inconstient se fac simtite in nevroze, in comportamente sado-masochiste s.a.

O a doua mare corectie pe care o face Freud se refera la structura si dinamica aparatului psihic. Aparatul psihic, de data aceasta, este interpretat in lumina mecanismelor de aparare a eului si a operatiunii de refulare. Aparatul psihic este alcatuit din 3 instante, cu roluri diferite, respectiv sinele, eul si supraeul.

Sinele, partea profunda care guverneaza viata umana, sediul pulsiunilor instinctuale, al dorintelor refulate.

Eul, care ocupa loc central, se dezvolta prin diferentierea aparatului psihic in contact cu realitatea externa. Activitatea sa este concomitent constienta, preconstienta si inconstienta. Eul dirijeaza procesele intelectuale si mecanismele de aparare, ofera solutia conflictelor cu realitatea sau cu dorintele incompatibile.

Supraeul reprezinta acea constiinta morala. Pentru Freud, constiinta morala este interiorizarea fortelor represive ale familiei si societatii.

Asadar, in aceasta conceptie se valorizeaza rolul eului in viata psihica a individului, acestui nucleu al personalitatii, se surprinde caracterul dinamic al psihicului, o permanenta lupta intre cele 3 instante. De aceea, psihanaliza mai este denumita si psihologie dinamica. Este prima abordare care insista pe caracterul dinamic al functionalitatii psihicului, dupa care conceptul va fi preluat de altii, dar sub alt aspect.

Freud redimensioneaza fortele participante la dinamica vietii psihice si, spre deosebire de conceptiile de pana la el, dispune pe verticala organizarea, cu implicatii asupra intelegerii si diagnosticului. Din punct de vedere metodologic teoria psihanalitica este o teorie descriptiva, o teorie dinamica, pentru ca surprinde interactiunea permanenta dintre cele 3 nivele si este o teorie economica, pentru ca intreaga complexitate a vietii psihice este explicata prin 3 fenomene centrale.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

In psihologia contemporana exista, de asemenea, abordari structural-dinamice. Un promotor, Ken Wilber, considera ca personalitatea umana este expresia unor nivele multiple ale constiintei umane. El identifica 5 tipuri de inconstient:

inconstientul fundamental, care se refera la structurile profunde ale personalitatii;

inconstientul arhaic - cu structuri primitive, de natura filogenetica;

inconstientul subemergent - cu structuri ex-constiente;

inconstientul pecete (amprenta) - tendinte nerefulate, dar care pot refula;

inconstientul emergent - structuri profunde, care nu au iesit la suprafata inca.

Din aceste 2 abordari structural-dinamice rezulta urmatorul specific: pe de o parte, ele opereaza cu conceptul de structura, care are 3 parametri de importanta - totalitate, transformare, autoreglare, iar pe de alta parte, functionalitatea sistemului se bazeaza pe o serie de principii:

principiul structurarii - in sensul ca fenomenele psihice se integreaza intr-o totalitate;

principiul interactiunii si interdependentei;

principiul integrarii;

principiul trecerii de la o structura la alta;

principiul legilor de dinamica.

In aceasta conceptie, un rol important revine nivelului constient, abordat si el din mai multe puncte de vedere. Astfel, in psihologia contemporana, constiinta este definita "a gandi, a stabili relatii, a face sinteze, a te autosupraveghea, a te adapta". In consecinta, constiinta, in psihologia contemporana, este forma suprema de organizare psihica, prin care se realizeaza integrarea activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza adaptarea si raportarea continua a individului la mediu.

De aici rezulta functiile constiintei:

functia informational-cognitiva - extrage informatii si le integreaza;

functia finalista - opereaza cu scopuri, cu planuri;

functia anticipativ-predictiva;

functia reglatoare (nu de reprimare);

functia creativ-proiectiva.

Exista mai multe teorii contemporane cu privire la constiinta.

III.      Abordarea sistemica si sinergetica a psihicului

Aceasta abordare are o serie de premise in afara psihologiei. Prima abordare sistemica s-a facut in biologie, in considerarea organismului ca sistem, apoi in filozofie, in cibernetica etc. De asemenea, abordarea sistemica are radacini si in interiorul psihologiei (psihologia gestaltista - vezi psihologia perceptiei).

Abordarea sistemica presupune considerarea conceptului de sistem, care inseamna:

3 categorii de marimi: de intrare, de stare, de iesire;

relatiile dintre cele 3 categorii de marimi;

activitatile sau comportamentele;

organizarea data de ansamblul proprietatilor specifice comportamentelor sistemului;

structura (aspectul) organizarii, care ramane constant;

subsisteme - elemente componente ale sistemului, avand aceleasi caracteristici cu cele de mai sus, dar subordonate unui nivel superior de integrare;

stari distincte;

finalitati proprii.

Cu alte cuvinte, putem reduce componentele oricarui sistem la 3 subansambluri: substantial ("anatomia" sistemului), structural, functional. Pentru ca psihicul sa fie sistem, trebuie sa existe 3 conditii:

a)     sa existe un anumit numar de elemente;

b)     sa existe o relatie determinata intre aceste elemente;

c)      sa existe o delimitare in raport cu "restul" (cu mediul).

Elementele sistemului psihic sunt fenomenele psihice. Exista 2 clasificari privind fenomenele psihice: clasificarea de tip traditional, care opereaza cu procese, activitati si insusiri.

a. procese psihice: modalitati ale conduitei, cu o desfasurare multifazica, specializate sub raportul continutului informational, al formei ideal-subiective de realizare si al mecanismelor operationale;

b. activitati psihice - modalitati esentiale, prin intermediul carora individul uman se raporteaza la realitatea inconjuratoare, fiind constituite din actiuni, operatii, orientate in directia realizarii unui scop si sustinute de o puternica motivatie;

c. insusirile psihice sunt sintetizari (ansambluri sintetice) si generalizari ale diverselor particularitati dominante, apartinand proceselor sau activitatilor psihice, formatiuni psihice calitativ noi, care redau structurile globale si stabile ale personalitatii si care tind sa-i dea acestuia individualitatea: temperamentul, aptitudinile, caracterul. La aceste 3 categorii de procese si activitati, insusiri se adauga conditii facilitatoare.                    

senzatii

senzoriale perceptii

reprezentari

procese cognitive     

gandirea

logice              memoria

imaginatia

emotii

procese afective sentimente

pasiuni

Fenomene                  procese volitive (legate de vointa)

psihice                                     limbajul

jocul

activitati psihice        invatarea

munca

creatia

temperament

insusiri psihice                       aptitudini

caracter

motivatie

conditii facilitatoare  atentie

deprinderi

Interactiunea si interdependenta dintre procese, activitati, insusiri si conditii releva unitatea vietii psihice si eficienta ei.

Considerandu-se ca aceasta clasificare nu surprinde exact obiectul psihologiei, care este activitatea omului concret, indreptata spre realizarea anumitor scopuri, bine definite, se foloseste termenul de mecanism psihic, identificandu-se urmatoarele:

mecanisme informational - operationale  - subliniaza ideea prelucrarii active a

informatiilor; exista 2 tipuri de asemenea mecanisme: mecanisme de receptionare si prelucrare primara a informatiilor, mecanisme de prelucrare secundara si de transformare a informatiilor;

mecanisme stimulator - energizante (motivatia, afectivitatea)

mecanisme de reglaj psihic

mecanisme integratoare - a tuturor celorlalte in structurile complexe ale personalitatii.

Psihicul ca sistem. Caracteristicile SPU (sistemul psihic uman)

SPU (Neveanu) este un sistem energetico-informational, de o complexitate extrema,

prezentand cele mai inalte si perfectionate mecanisme de autoorganizare si autoreglaj, fiind dotat cu dispozitive selective antiredundante si cu modalitati proprii de determinare antialeatorii. De aici rezulta urmatoarele caracteristici ale SPU:

1. caracterul informational - operational, stimulator - energizant, axiologic;

4.     caracterul interactionist, indiferent de clasificarea pentru care optam, traditionala sau

contemporana, in care interactiunea intre elementele componente este definitorie;

3. SPU este ambilateral orientat, adica spre exterior, dar si spre interior, spre noi insine;

4. SPU este evolutiv, evolueaza odata cu procesele de crestere, maturizare.

5. SPU are o ierarhizare functionala si valorica. Ierarhizarea valorica consta in cele 3 nivele (constient, inconstient, subconstient). Constientul are si el urmatoarele nivele functionale:

nivelul de maxima acuitate si claritate (starea de veghe, vigila)

acuitate moderata sau minima (starea de atipire)

acuitate slabita (boala)

acuitate abolita (coma). Aceasta ierarhizare functionala poate fi sesizata si in cazul

anumitor destructurari ale nivelului constient (stari crepusculare si oniroide, trairi halucinatorii), dupa cum intreaga personalitate poate prezenta nivele functionale diferite (caracteropatii, nevroze, alienari etc.)

6. SPU are caracter antientropic si antiredundant - inlatura informatia de prisos si nonaleatoriu

7. SPU are caracter adaptativ si de autoreglare a ambiantei.

Conceptul de sistem psihic uman pentru psihologie are urmatoarele valente:

cresc posibilitatile descriptive si explicativ interpretative ale psihologiei

exista premise pentru un model psihocomportamental de ansamblu

putem intelege mai bine natura si specificul fiecaruia din elementele aflate in interactiune

se clarifica si se nuanteaza raporturile dintre psihismul subiectiv si comportamentul

exteriorizat, acestea fiind reciproc convertibile.

de asemenea, SPU ne orienteaza in planul cercetarii psihologice, in sensul de a putea

identifica si descrie exact sau mai exact relatiile dintre elementele componente.

conceptul de sistem psihic are o mare importanta terapeutica, educationala; pentru

obtinerea unui anumit efect, de ordin terapeutic, educational, trebuie actionat asupra mai multor componente, trebuie dirijate interactiunile, iar eforturile de actiune sa fie convergente.