Cele patrii perioade ale evolutiei gandirii freudiene

Cele patrii perioade ale evolutiei gandirii freudiene

Catre anul 1895, anul aparitiei Studiilor asupra isteriei, Freud porneste de la clinica isteriei si descopera o cauzalitate unica a

nevrozelor: traumatismul sexual suferit intr-o perioada anterioara pubertatii si reactivat mai tarziu. Se degajase el indeajuns de modelul generalizator al stiintelor naturii? Ce influenta au avut asupra lui in aceasta privinta speculatiile prietenului sau Wilhelm Fliess? in orice caz, el isi asuma riscul de a formula, in manuscrisele sale, o teorie generala a functionarii psihicului normal si patologic: faimoasa "Schita a unei psihologii stiintifice'⁸.

Dar foarte repede demersul sau riguros, care il face sa-si supuna conceptiile realitatii din clinica si sa-si supuna teoriile cerintelor practicii, il duce la abandonarea etiologiei traumatice a nevrozelor si la renuntarea la speranta zadarnica de a explica in mod exhaustiv enigmele psihicului (Psyche). incepand din anul 1900, pentru Freud se pune problema de a descoperi sensul ascuns la fenomenelor psihice si de a explica tot ce parea inexplicabil in conduitele oame­nilor. El introduce o notiune revolutionara, reiesita din observatiile sale si din fapte clinice, dupa el indiscutabile, notiunea unui inconstient dinamic, care opereaza atat in simptomele nevrotice, cat si in produsele normale ale psihicului, cum sunt visele si actele ratate din viata cotidiana. Prima topica, primul model descriptiv al activitatii psihice, care integreaza notiunea de inconstient, opereaza o ruptura epistemologica radicala cu toate celelalte moduri de a concepe viata mentala. Chiar si in prezent, psihanaliza freudiana se deosebeste de celelalte demersuri psihoterapeutice prin utilizarea specifica a acestui concept.

Douazeci de ani mai tarziu, Freud, care in mod vadit n-a uitat adagiul batranului sau magistru Charcot -, "la the'orie, c'est bien, mais ca n'empeche pas lesfaits d'exister'⁹ -, isi revizuieste teoriile si propune noi descrieri si formulari ale activitatii psihice. Acestea se suprapun peste precedentele sau le inlocuiesc. A doua topica introduce instantele devenite celebre: Sine, Eu si Supraeu. Freud inlocuieste de asemenea dualismul impulsionai initial (impulsia de autoconservare si libidoul) prin opozitia ireductibila dintre un instinct al mortii (Thanatos) si fortele vietii (Eros).

La sfarsitul vietii, Freud va incerca sa faca bilantul cercetarilor sale, atat teoretice, cat si practice. Perspectiva metapsihologica rezuma

originalitatea si complexitatea analizei freudiene a psihicului. "Tehnica psihanalitica' - reluam aici titlul francez al uneia din cartile sale - defineste regulile care trebuie respectate in condu­cerea curei. in pragul mortii sale, un ultim text, neterminat, care se Voia o sinteza, reabiliteaza unele notiuni ce pareau abandonate, mai ales aceea de traumatism. Compendiu de psihanaliza ilustreaza pentru ultima oara acea subordonare totala a teoriilor lui Freud ban­cului de proba al terapeuticii, dar faptul ca lucrarea este neterminata ne lipseste de un instrument de intelegere exhaustiva a gandirii sale. Cu atat mai mult cu cat - noteaza Peter Gay - "Freud nu prea da atentie explicarii importantei reale a remanierilor sale teoretice, nespecificand niciodata prin ce a modificat o formulare data, ce a abandonat si ce a pastrat, lasandu-le cititorilor sarcina de a acorda propozitii in aparenta inconciliabile'¹⁰. Aceste contradictii au facut jocul detractorilor psihanalizei, dupa cum au stat si la originea schismelor care au jalonat istoria miscarii psihanalitice. Ele fac deosebit de anevoioasa o buna intelegere a operei.

Reunind sub titluri inventate de ei articole ale lui Freud scrise in epoci foarte diferite, editorii francezi au complicat si mai mult sarcina cititorului'.

As dori sa vin aici in ajutorul cititorului, urmarind in mod cronologic aparitia conceptelor si teoriilor freudiene. Biografia lui Freud va constitui deci canavaua cartii mele. Studierea vietii va trebui deci sa ne permita sa descalcim opera. Nu voi ezita sa-i aplic metoda de analiza pe care el ne-a invatat s-o folosim, spre a intelege nu numai psihicul (Psyche), ci si operele de arta, religiile si insasi existenta culturii. Didier Anzieu, cu a sa carte despre "autoanaliza' lui Freud'², a deschis deja calea unei abordari a psihanalizei care s-a aratat a fi fecunda.

Dar, mai intai, sa vedem ce este psihanaliza. Ea este in acelasi timp:

"un procedeu de investigare a proceselor psihice si psihoso­
ciale neaccesibile in mod direct'¹³;

o teorie noua a psihicului, ale carei concepte le voi prezenta
pe masura aparitiei lor, retrasand evolutiile lor succesive;

o metoda originala de tratare a tulburarilor psihice, in special
a nevrozelor din vremea lui Freud, iar azi a starilor zise "limita',
a psihozelor si a tulburarilor de comportament ale delincventilor¹⁴.

" Cei care traiesc din tratamentul bolnavilor mentali trebuie sa se straduiasca sa faca ceva pentru ei', spunea Freud. Ceea ce spune totodata multe despre atitudinea psihiatrilor din vremea sa si ramane un avertisment solemn pentru psihanalistii contemporani prea inclinati, sub influenta lui Jacques Lacan, sa astepte ca "vindecarea sa vina ca de la sine'.

Munca psihanalistului: o prima ilustrare clinica

Psihanaliza, deci, este o practica in planul psihoterapiei, care genereaza o teorie ce serveste drept ghid si scut ale psihanalistului in activitatea sa profesionala. Ma voi stradui in aceasta carte sa ilustrez conceptele abordate prin exemple din clinica zilelor noastre, luate din munca mea de psihanalist, cum este cel de mai jos:

Caz clinic nr. l

Cecile este o pacienta in varsta de 40 de ani. Ea recurge la psihanaliza pentru ca nu reuseste la concursurile care i-ar permite stabilizarea vietii sale profesionale. Profesoara de canto si cantareata, apreciata de colegii ei, nu a putut obtine pana in prezent o titularizare care se dovedeste presanta la varsta ei. Ori de cate ori canta in fata publicului, Cocile este coplesita de ideea obsedanta ca nu este decat o uzurpatoare.

Dupa mai multi ani de psihanalizare, timp in care au fost expuse si travaliate¹⁵ intense afecte depresive paralizante, ea ajunge sa evoce modul in care mama ei "mistifica orice cantec: "Ea nu asista niciodata la recitalurile pe care le dau. Tocmai a inceput sa invete sa cante la pian. Credeti insa ca mi-a cerut vreun sfat? Dupa parerea ei, eu nu fac muzica.' Dat fiind faptul ca ma arat mirat, ea continua: "Tatal ei, institutor, invatase muzica la Scoala normala. Canta la pian intr-o mica orchestra de camera, unde a facut cunostinta cu viitoarea-i sotie. Ba chiar a trecut un examen al municipalitatii Parisului ca sa predea cantul. Dar, convins ca a fost respins, nu s-a dus sa consulte lista celor reusiti, pe care de fapt

figura.' Mai trebuie, oare, sa adaugam ca mama pacientei isi idealiza tatal?

I-am spus pacientei mele: "Pana in prezent ati impartasit, fara a o sti, credinta mamei, anume ca muzica nu putea face decat bunicul. Lucrul acesta poate explica de ce aveti sentimentul de a fi o uzurpatoare ori de cate ori cantati in public. Luati atunci in mod inconstient locul acelui bunic mort, idealizat de mama dumneavoastra. Drept urmare, intocmai ca el, nu puteti reusi la concursurile de canto la care va prezentati.'

in psihanaliza, acest tip de interventie se numeste "interpretare'¹⁶. Psihanalistul nu interpreteaza decat visele sau actele ratate. Studierea semnificantilor, adica a cuvintelor utilizate de pacient, permite uneori accesul la sensul lor ascuns. Interpretarea este procesul anali­tic cel mai important, instrument de neinlocuit care ii permite practi­cianului sa faca inteligibil sensul latent al discursului si al conduitei.

Aceste instrumente, ca si alte procedee pe care le utilizeaza psihanalistul, nu pot fi apreciate si folosite decat in dinamica a ceea ce Freud a numit "transfer' si "contratransfer', concepte ale caror avataruri le voi arata si care, mai mult ca oricand, raman fortele motrice ale oricarui tratament psihanalitic.

Cele trei tipuri de discurs auzite in sedinta de psihanaliza

in sedinte, psihanalistul aude:

relatari, in care pacientul isi povesteste propria-i viata sau pe
aceea a celor apropiati lui;

disertatii, in care el isi expune conceptiile asupra vietii, bolii,
mortii si tot felul de idei generale;

in sfarsit, asociatii. Ele il intereseaza pe psihanalist in primul
rand. Acestea sunt idei involuntare care se prezinta constiintei
analizantului in momentul in care evoca o tematica personala sau
povesteste un vis.

Lucrarea de fata este scrisa din perspectiva unei sedinte de psihanaliza: cele trei tipuri de discurs evocate mai sus le vom gasi

aici incrucisate. Relatarea va fi biografia lui Freud, care ne va per­mite sa situam cronologic "disertatiile', adica expunerea, pe masura ce acestea apar, a conceptelor-cheie ale teoriei si practicii psihana­litice¹⁷.

in sfarsit, asociatiilor pacientului le vor corespunde ilustrarile clinice extrase din practica mea, care vor clarifica aspecte ale teoriei.

Considerand opera lui Freud ca pe o fiinta vie, voi distinge in diferitele capitole ale cartii: gestatia, nasterea, tineretea, varsta adulta si, in fine, maturitatea corpusului psihanalitic, intr-o perspectiva pe care am voit-o categoric didactica si euristica. Daca aceasta lucrare are ambitia de a ajuta la cunoasterea operei lui Freud si a tehnicii psihanalitice, trebuie oare sa mai precizam ca nu pretinde nicidecum exhaustivitate? Incompleta si - o, inca cum! - imperfecta, scopul ei va fi atins daca trezeste la cititor dorinta de a sti mai multe citind textele freudiene si scrierile psihanalistilor contemporani¹⁸.

Va raspunde acesta carte incomodei intrebari privind asteptarile omului contemporan fata de psihanaliza? Sau, ca sa formulam acesta chestiune intr-un mod mai incisiv: tehnica inventata de Freud ca sa elibereze omul de legaturile sale nevrotice nu s-a transformat de atunci incoace intr-o masina de supraalienare a pacientului, din cauza efectului pervers al unor practici care au transformat doctrina in dogma si tehnica in ritual?

Mai mult decat oricand, se impune o intoarcere la Freud!