Regimuri speciale de executare a sanctiunilor penale

REGIMURI SPECIALE DE EXECUTARE A SANCTIUNILOR PENALE

1. Minori

Codul Penal prevede pentru minorii care raspund penal un system mixt format din masuri educative si pedepse (inchisoarea si amenda, ale caror limite se reduc la jumatate fara ca minimul pedepsei inchisorii sa poata depasi 5 ani, iar daca legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata, i se va aplica minorului pedeapsa inchisorii de la 5-20 ani). Masurile educative au prioritate, aplicarea unei pedepse se va face atunci cand se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru reeducarea minorului. Masurile educative prevazute de Codul Penal sunt urmatoarele: mustrarea, libertatea supravegheata, internarea intr-un centru de reeducare, internarea intr-un institut medical-educativ.

Mustrarea este acea masura prevazuta in Codul Penal care consta in dojenirea minorului si in aratarea pericolului social al faptei savarsite, in sfatuirea minorului sa se poarte astfel incat sa dea dovada de indreptare.

Masura se aplica in cazul unor fapte extrem de usoare si, de regula, trebuie sa fie luata o singura data. O astfel de pedeapsa devine eficienta numai daca instanta ii asigura cadrul solemn necesar de natura sa impresioneze pe minor si, totodata, se adreseaza minorului cu maxima seriozitate, urmarind sa influenteze cat mai mult modul sau de a privi viata si obligatiile sociale pe care si le asuma.

Libertatea supravegheata consta in lasarea minorului timp de un an sub supraveghere deosebita parintilor minorului, tutorelui, infietorului sau unei institutii insarcinate cu supravegherea minorilor. Eficienta acestei masuri se realizeaza daca supravegherea in conditii corespunzatoare isi atinge scopul: indreptarea minorului. Masura se ia pe timp de un an si durata are valoarea unui termen de incercare, astfel incat, daca minorul savarseste o fapta penala, instanta va putea revoca masura si o va inlocui cu masura internarii intr-un centru de reeducare.

Internarea intr-un centru de reeducare este o masura privativa de libertate si se ia ca masura de reeducare a minorilor care au savarsit fapte penale de o anumita gravitate; se ia pe timp nedeterminat, dar nu poate dura decat pana la implinirea varstei de 18 ani. Masura este eficienta daca minorul da dovezi de indreptare, de sarguinta la invatatura si de insusire a cunostintelor necesare, pregatirii profesionale. Pentru a-si atinge scopul, aceasta masura nu se poate lua decat fata de un minor caruia, la data pronuntarii hotararii, i-a mai ramas, pana la majorat, suficient timp pentru reeducare. Daca, in timpul liberarii, minorul are o purtare necorespunzatoare, instanta poate revoca liberarea. Daca in perioada liberarii sau internarii, minorul savarseste din nou o fapta penala, instanta ii poate aplica o pedeapsa, revocand masura internarii sau, daca pedeapsa nu este necesara, mentine internarea si revoca liberarea.

Internarea intr-un institut medical-educativ este o masura privativa de libertate care are un caracter mixt: educativ si medical. Ea se ia fata de minorul care raspunde penal, care, din cauza starii sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament si de un regim de instruire si reeducare adecvat starii sale. Se poate lua pana la implinirea varstei de 18 ani, dar ea poate fi prelungita de instanta cu cel mult 2 ani daca prelungirea este necesara pentru realizarea scopului internarii. Aceasta masura presupune un subiect susceptibil de a fi educat, de a-si schimba comportamentul potrivit exigentelor educatorilor. Daca minorul este iresponsabil datorita afectiunilor psihice de care sufera, se vor aplica prevederile art. 48. Cod Penal privitoare la iresponsabilitate. Daca minorul are discernamantul integral si intelectual in limite normale, chiar daca prezinta tulburari pe fondul unui deficit de instructie, masura aceasta nu se va aplica. Masura este eficienta atunci cand starea fizica sau psihica a minorului s-a imbunatatit si acesta da dovezi de indreptare, insusindu-si cunostintele necesare pregatirii profesionale si continutul disciplinelor predate.

Condamnatii minori se supun, in primul rand, regimului penitenciar general cu privire la regimul de ordine si disciplina, la regimul muncii, dar si unui regim special de executare. Acest regim special trebuie sa tina seama de particularitatile si necesitatile fizice si psihice proprii varstei acestora, ca si de protectia si asistenta speciala ce trebuie acordate tuturor minorilor in vederea dezvoltarii lor armonioase. Regimul de detinere al minorilor este mai usor pentru ca:

a) nu muncesc daca trebuie sa termine scolarizarea sau sunt folositi la treburi gospodaresti interne;

b) beneficiaza de pachete si vizite mai multe;

c) pot primi invoiri si permisii.

d) pot fi propusi pentru liberare conditionata.

2. Regimul special al anumitor categorii de infractori majori

􀂾 Regimul aplicat detinutilor condamnati la detentiune pe viata

Pedeapsa detentiunii pe viata se aplica in cazul savarsirii unor infractiuni dintre cele mai grave (infractiuni contra capacitatii de aparare a Romaniei, contra statului, contra pacii si omenirii, infractiuni contra vietii) si se executa in penitenciare anume destinate sau in sectii speciale existente in celelalte penitenciare. Acesti condamnati au o serie de probleme specifice ca rezultat al duratei nedeterminate a condamnarii lor (exemple: izolarea sociala, dependenta totala, sedentarism, singuratatea, uniformizarea si monotonia vietii) si al problemelor care stau la baza comportamentului lor criminal. Cursurile de orientare si pregatire sociala, programele de tratament vor urmari mentinerea relatiilor cu lumea exterioara. Acesti condamnati se resemneaza cu soarta lor, se adapteaza foarte bine la viata de penitenciar, insa acest fenomen contravine scopului inchisorii, reintegrarea sociala a delincventilor.

􀂾 Regimul aplicat detinutilor condamnati la pedepse pe termen lung

Pedeapsa inchisorii de lunga durata se executa in penitenciare care au amenajate sectii speciale in regim inchis. Condamnatii la inchisoare de lunga durata sunt o categorie dificila, periculoasa, iar executarea pedepsei inchisorii ridica probleme multiple:

- regim special de detentie, mai sever;

- regim de munca, odihna, disciplina sever;

- masuri de paza si supraveghere stricte ;

- camere cu un mic numar de paturi, daca este posibil.

Tratamentul acestor condamnati poate fi separat pe cateva domenii: munca si activitati educationale, activitati de relaxare, activitati cu persoane din afara penitenciarului. Ca particularitati, unele obligatii si interdictii se accentueaza: nu pot presta munca in afara locurilor de detinere, pachetele, vizitele, corespondenta la intervale si in cantitati mai mici decat cele stabilite pentru celelalte categorii de condamnati. In ceea ce priveste munca, numai dupa verificarea conduitei, a trasaturilor de caracter, condamnatii care au o calificare pot fi folositi in domeniul respectiv. De asemenea, reeducarea acestora implica o munca complexa si importanta, fiind necesara examinarea lor din punct de vedere fizic, psihic, psihiatric.

ESEU: Comunicarea de informatii false ESEU: Dreptul - fapt social specific

􀂾 Regimul aplicat tinerilor si femeilor

Pentru ca activitatea de reeducare a condamnatilor cu varsta cuprinsa intre 18 si 21 ani sa fie eficienta, sunt necesare cunoasterea personala (studierea dosarului penitenciar, discutii individuale), precum si stabilirea unui program zilnic care sa acopere in intregime timpul condamnatului. Programul va fi structurat astfel:

- activitati productive;

- instruire teoretica, scolarizare, calificare;

- activitati educative si culturale;

- in zilele de sambata si duminica – meditatii, studiu individual, actiuni sportive, hobby. Programele desfasurate in unitatile penitenciare vor fi structurate pe categorii de varsta, nivel de scolarizare, calificare profesionala, astfel incat aplicarea lor sa determine un rezultat eficient.

Din punct de vedere al regimului de detentie, in principiu, femeile condamnate sunt supuse aceluiasi tratament ca si ceilalti condamnati.

Pentru cunoasterea detinutei, se studiaza dosarul penitenciar si se poarta discutii cu sociologi, psihologi. Programele pentru femei vor include munca – ele nu vor face munci grele, ci o munca potrivita (croitorie, tesatorie), iar cele care sunt gravide, sau au copii mai mici de un an, nu pot lucra mai mult de 8 ore/zi –, educatia si programe speciale care sa rezolve o parte din problemele cu care femeile vin in penitenciare. O problema speciala o reprezinta mamele care au copii sugari, sau in varsta de pana la 2, 3 ani; dilema de a creste copii departe de mamele lor sau in penitenciare este de actualitate in majoritatea sistemelor penitenciare.

3. Regimul special determinat de starea fizica sau psihica a condamnatului

􀂾 Condamnatii inadaptati social

Sunt acele persoane care au o structura psihica si o experienta de viata care le face dificil procesul de adaptare sau integrare sociala. Ele sufera de psihonevroze si psihopatii, acestea nefiind stari de boala psihica, ci numai stari de tulburare psihica, de instabilitate emotiva, de control psihic insuficient. Aceste persoane vin usor in conflict cu ceilalti condamnati, au stari de nesiguranta, au reactii disproportionate in raport cu diferite situatii in care sunt pusi. Este necesara supunerea la un tratament complex si competent, care sa tina seama de specificul lor moral si psihic.

�� Condamnatii bolnavi

Bolnavii fizici temporari pot fi tratati de medicii din penitenciar, iar cei cronici, inclusiv toxicomanii si alcoolicii, au nevoie de tratament de lunga durata, special. Ultimii pot fi tratati in afara penitenciarului, in spitale de specialitate, necesitand un tratament special, ulterior urmand a se intoarce in penitenciar.

Bolnavii psihici se caracterizeaza prin lipsa constiintei ca sunt bolnavi si a pericolului social pe care il reprezinta, precum si prin lipsa vointei.

In cazul bolnavilor psihici (suferind de: manie depresiva, schizofrenie, paranoia etc.), acestia vor fi examinati psihiatric, psihologic si trimisi la tratament in spitale sau institutii medicale speciale si supravegheati in mod deosebit.

CONCLUZII GENERALE

1. Structura sistemului penitenciar in perioada de tranzitie

Administratia Generala a Penitenciarelor, astfel cum a fost organizata dupa 1990, este o institutie militara, subordonata Ministerului Justitiei, cu personalitate juridica. Ea asigura prin activitatile desfasurate executarea pedepselor privative de libertate, a masurii arestarii preventive si a masurii educative de internare a delincventilor minori in centrele de reeducare.

Aceasta institutie are o structura organizatorica formata din 5 directii (Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar, Educatie, Studii si Psihologie Penitenciara, Resurse Umane, Logistica, Financiara). Personalul administratiei penitenciare este alcatuit din: personal de conducere, de supraveghere, cultural-educativ si alte categorii. Organizarea si functionarea sistemului penitenciar se stabilesc prin Regulament de organizare si functionare aprobat de ministrul justitiei, iar atributiile fiecarei persoane sunt stabilite prin fisa postului.

Activitatea de control a administratiei penitenciare se refera la: control ierarhic, control judiciar, control administrativ si controale privind respectarea drepturilor persoanelor private de libertate.

Asezamintele penitenciare, in numar de 43, aflate in subordinea Directiei Generale a Penitenciarelor, sunt grupate in functie de volumul complexitatea sarcinilor si gradul de pericol social al detinutilor, dupa cum urmeaza:

- penitenciare de maxima siguranta;

- penitenciare de categoria I.

Penitenciarele sunt organizate si functioneaza in baza H. G. nr. 212/2001, privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei, fiind conduse de un comandant militar sau director (civil).

La nivelul fiecarei unitati sunt servicii si compartimente similare cu cele din administratia centrala, precum si sectii de detinere pentru arestatii preventiv, minori, tineri, bolnavi, detinuti recidivisti sau foarte periculosi, conduse de comandanti de sectie.

2. Reforma sistemului penitenciar romanesc prin prisma regulilor europene in domeniu

Normele interne in materia executarii pedepselor trebuie sa se incadreze si sa respecte reglementarile internationale in domeniu:

- Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de ONU la 10 decembrie 1948.

- Conventia Europeana de Aparare a Drepturilor Omului, adoptata de ONU la data de 4 noiembrie 1950.

- Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor, adoptat prin Rezolutia nr. 663 C din 31 iulie 1957 de Consiliul Economic si Social al ONU.

- Regulile europene pentru penitenciare adoptate prin Recomandarea R (87) 3 de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei din 12 februarie 1987.

- Recomandari si rezolutii ale Consiliului Europei care reglementeaza aspecte din intreaga sfera a executarii pedepselor (Recomandarea asupra regulilor europene aplicate in comunitate, Recomandarea cu privire la tratamentul detinutilor periculosi, Recomandarea 1257 referitoare la conditiile de detentie aplicate in statele membre ale Consiliului Europei).

Evaluarile sistemului penitenciar romanesc, realizate de Andrew Barclay (Centrul International pentru studii penitenciare, Londra), in anul 1998, si de Carmen Martinez Aznar (consilier de preaderare al Uniunii Europene), din anul 2002, oglindesc reforma si progresele realizate din punct de vedere al cadrului juridic de executare a pedepselor, al conditiilor oferite de sistemul penitenciar romanesc dupa 1990, subliniind, totodata, aspectele negative, pentru inlaturarea carora s-au formulat recomandari.

Au fost supuse evaluarii aspecte precum: cadrul juridic, instruirea personalului, infiintarea comisiilor de monitorizare penitenciara, revizuirea codului de disciplina a detinutilor si manualul de informare a lor, programele

educative pentru detinuti, oficiile de ajutor juridic, ingrijirea sanatatii, pregatirea pentru eliberare, problema automutilarilor si a sinuciderilor detinutilor, vizitarea acestora etc.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA*

1. Rodica Mihaela Stanoiu, Criminologie, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2002.

2. Rodica Mihaela Stanoiu, Introducere in criminologie, Editura Academiei,

Bucuresti, 1989.

3. Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Editura Academiei, Bucuresti, 1981.

4. Ortansa Brezeanu (coord.), Integrarea sociala postpenala a infractorilor intre realitate si perspectiva, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000.

5. Ortansa Brezeanu, Prevenirea criminalitatii la inceput de mileniu, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2001.

* Pentru ambele semestre de studiu.