Sentimente si judecati morale

Sentimente si judecati morale

Unul din rezultatele esentiale ale relatiilor afective dintre copil si parintii sai sau adultii care au rolul acestora este nasterea sentimentelor morale specifice datoriei de constiinta. Freud a lansat notiunea de "supra-eu" sau de interorizare a imaginii afective a tatalui sau a parintilor, care devine sursa a indatoririlor, a modelelor de constrangere, a remuscarilor si uneori chiar a autopedepsirii. Dar aceasta conceptie este de data mai veche si gasim o dezvoltare remarcabila a ei inca in opera lui J. M. Baldwin. Atribuind imitatiei chiar si formarea eului (deoarece imitatia este necesara pentru a furniza mai intai o imagine completa a corpului, apoi o comparatie intre reactiile generale ale altuia si ale eului), acesta a aratat ca dincolo de o anumita frontiera, care se contireaza cu prilejul unor conflicte de vointa cat si din pricina puterilor generale mai mari ale adultului, eul parintilor nu poate fi imitat si devine deci un "eu ideal", sursa a modelelor de constrangere si deci a constiintei morale.

Geneza datoriei. P. Bovet a dat o analiza mai detaliata sI mai exacta a acestui proces. Dupa el, formarea sentimentului de obligatie este subordonata la doua conditii necesare si suficiente: 1) interventia unor consemne date din exterior, adica a unor ordine cu termen nedeterminat (sa nu minti etc); si 2) acceptarea acestor consemne, acre, presupune existenta unui sentiment sui-generis al celui care primeste consemnul pentru cel care il da (caci copilul nu primeste consemne de la oricine, de pilda de la un alt copil mai mic sau de la un personaj care ii este indiferent). Dupa Bovet, acesta este sentimentul respectului, compus din afectiune si teama: afectiunea singura nu ar fi suficienta pentru a determina o obligatie, iar teama singura nu provoaca decat o supunere materiala sau interesata, in timp ce respectul implica totodata afectiune si un fel de teama de situatia de inferior fata de superior si este suficient pentru a determina acceptarea consemnelor si deci sentimentul de obligatie .

Dar respectul descris de bovet nu constituie decat una dintre cele doua forme posibile de respect. :l vom numi respect "unilateral", deoarece el leaga un inferior de un superior, considerat ca atare, si il vom distinge de "respectul mutual", fondat pe reciprocitate in apreciere.

Or, acest respect unilateral, fiind izvorul sentimentului datoriei, genereaza la copil o morala a ascultarii, caracterizata in esenta ei prin eteronomie care se va atenua in continuare pentru a face loc, cel putin partial, autonomiei caracteristice respectului mutual .

2. Eteronomia. Aceasta eteronomie se traduce printr-un anumit numar de reactii afective si prin anumite structuri remarcabile, proprii judecatii morale a copiilor mai mici de 7 - 8 ani.

Din punct de vedere afectiv, trebuie sa aratam mai intai (asa cum a facut unul dintre noi, precum si unii colaboratori ai lui Lewin), ca forta consemnelor este initial legata de prezenta materiala a celui care le-a dat: in absenta lui, legea isi pierde actiunea sau violarea ei nu este legata decat de o jena momentana.

Mai tarziu, acest sentiment devine durabil si se produce atunci un joc de asimilari sistematice, la care se refera psihanalistii cand voebesc despre identificari cu imaginea parintelui sau cu imaginile autoritatii. Dar, in vederile acestora, supunerea nu poate fi totala, iar aceste imagini genereaza o ambivalenta mai mult sau mai putin sistematica, de la caz la caz. Cu alte cuvinte, componentele respectului se disociaza si aceasta disociere genereaza amestecuri de afectiune si ostilitate, de simpatie si agresivitate, de gelozii etc. Este probabil ca sentimentele de culpabilitate, acre fac uneori ravagii in timpul copilariei si chiar mai tarziu, sunt legate, cel putin in formele lor cvasinevrotice de aceste ambivalente mai mult decat de actiunea simpla a consemnelor si a respectului initial .

3. Realismul moral. Din punctul de vedere al judecatii morale, eteronomia conduce la o structura destul de sistematica, preoperatorie din doua puncte de vedere: al mecanismelor cognitive relationale si al proceselor de sociabilizare. Acesta este realismul moral dupa care obligatiile si valorile sunt determinate de lege sau de consemn, in sine, independent de contextul intentiilor si al relatiilor.

Unul dintre noi a observat, de exemplu, un copil mic, care era supus de obicei unui consemn matern, lipsit de orice importanta morala (sa manance tot ce i se dadea) si care, intr-o zi cand acest consemn a fost ridicat de mama sa pentru motive judicioase si valabile (copilul se simtea rau), nu putea sa nu se mai considere obligat prin acest consemn si se simtea vinovat de a nu-l respecta.

In domeniul evaluarii responsabilitatilor, realismul moral conduce la acea forma bine cunoscuta in istoria dreptului si a moralei, carea fost numita responsabilitatea obiectiva: actul este evaluat in functie de gradul sau de conformitate materiala cu legea si nu in functie de relele intentii de a viola legea, sau de intentia buna, care se gaseste fara voia subiectului in conflict cu legea . In domeniul minciunii, de exemplu, copilul primeste adesea consemnul de a spune adevarul inainte de a intelege valoarealui sociala, datorita sociabilizarii insuficiente, si uneori inainte de a putea deosebi inselarea intentionala, de deformarea realului, datorita jocului simbolic sau unei simple dorinte rezulta, de aici, ca regula respectarii adevarului ramane oarecum exterioara personalitatii subiectului si da loc la o situatie tipica de realism moral si de responsabilitate obiectiva, minciuna parand grava nu in masura in care coespunde unei intentii de a minti, ci in masura distantarii materiale de adevarul obiectiv. Unul dintre noi a cerut de pilda copiilor sa compare o minciuna reala (un scolar a spus acasa ca a luat o nota buna la scoala, desi in realitate nici nu fusese ascultat de profesor), cu o simpla exagerare (un baiat s-a speriat de un caine si a povestit ca era mare cat un cal sau cat o vaca). S-a constatat ca pentru copii (fapt verificat si de caruso la Louvain etc) prima minciuna nu era "urata", deoarece: 1) baiatul a luat de multe ori si note bune; si mai ales 2) "mama l-a crezut" ! Minciuna a doua, dimpotriva, este foarte "urata" pentru ca niciodata nu s-a vazut un caine atat de mare .

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

4. Autonomia. O data cu dezvoltarea cooperarii sociale intre copii si cu progresele operatorii corelative, copilul ajunge la relatii morale noi, intemeiate pe respectul reciproc, si conducand la o anumita autonomie, fara insa sa exageram, bine inteles, rolul acestor factori in raport cu actiunea prelungita a factorilor anteriori. Trebuie sa remarca totodata doua amanunte:

Pe de o parte, in jocurile cu reguli, copii de sub 7 ani, care primesc regulile gata formate din partea varstnicilor (printr-un mecanism derivat din respectul unilateral), le considera ca "sacre", intangibile si de origine transcendenta (parintii, "domnii" din guvern, Dumnezeu etc.). Copiii mai mari, dimpotriva, vad in regula produsul unei intelegeri intre contemporani si admit ca ea poate fi modificata din moment ce exista un consens stabilit in mod democratic.

Pe de alta parte, un produs esntial al respectului mutual si al reciprocitatii este sentimentul dreptatii, adesea castigat in detrimentul parintilor ( cand comit o nedreptate involuntara etc.). La 7 - 8 ani si, mai tarziu, sentimentul dreptatii capata o forta mai mare decat obedienta si devine o norma centrala, echivaland pe taram afectiv cu ceea ce sunt normele de coerenta pe taramul operatiilor cognitive ( in asemenea masura, incat la nivelul cooperarii si al respectului mutual exista un paralelism izbitor intre aceste operatii si structurarea valorilor morale) .

Ceea ce surprinde in cursul acestei lungi perioade de pregatire, apoi de constituire a operatiilor concrete este unitatea functionala ( in fiecare subperioada) care leaga unitar toate reactiile cognitive, ludice, afective, sociale si morale. Intr-adevar, daca vom compara subperioada operatorie, care incepe la 2 ani si tine pana la 7 - 8 ani, cu subperioada finala, care tine de la 7 - 8 pana la 11 - 12 ani, constatam dezvoltarea unui mare proces de ansamblu, care poate fi caracterizat ca trecerea de la centrarea subiectiva in toate domeniile, la o decentrare, in acelasi timp cognitiva, sociala si morala. Acest proces este cu atat mai impresionant cu cat el reproduce si dezvolta in mare, la nivelul gandirii, ceea ce se constata deja, pe scara redusa, la nivelul sensori-motor (cap. I, § II si IV).

Intr-adevar, inteligenta reprezentativa incepe printr-o centrare sistematica pe actiunea proprie a subiectului si pe aspectele figurative momentane ale sectoarelor realului la care se aplica. Ea trece apoi spre o decentrare, bazata pe coordonarile generale ale actiunii si care permite constituirea sistemelor operatorii de transformare si a invariantilor sau conservarilor, care elibereaza reprezentarea realului de aparentele sale figurative inselatoare.

Jocul, domeniu de interferenta pentru interesele cognotive si cele afective, apare in cursul subperioadei dintre 2 si 7 - 8 ani, printr-o culminare a jocului simbolic, care constituie o asimilare a realului la eu si la dorintele proprii, pentru a evolua apoi in directia jocurilor de constructie si a jocurilor cu reguli, care marcheaza o obiectivare a simbolului si a sociabilizarii eului.

Afectivitatea, centrata mai intai pe complexele familiale isi largeste registrul pe masura ce se inmultesc raporturile sociale, iar sentimentele morale, legate la inceput de o autoritate sacra, dar care fiind exterioara, nu poate sa impuna decat o obedienta relativa, evolueaza in sensul unui respect mutual si al unei reciprocitati, ale carei efecte de decentrare sunt mai profunde si mai durabile in societatile noastre.

In sfarsit, schimburile sociale, care inglobeaza ansamblul reactiilor precedente, fiind toate in acelasi timp individuale si interindividuale, dau loc la un proces de structurare graduala sau sociabilizare. Care trece de la o stare de necoordonare sau nediferentiere relativa intre punctul de vedere al subiectului si acela al altor oameni, la o stare de coordonare a punctelor de vedere si de cooperare in actiuni si in informatii. Acest proces le inglobeaza pe toate celelalte, in sensul ca, atunci cand, de pilda, un copil de 4 - 5 ani nu stie ca el insusi este fratele surorii, sau sora fratelui sau surorii sale (ceea ce se intampla adesea), aceasta iluzie de perspectiva este legata in aceeasi masura, de logica relatiilor ca si de constiinta de sine; si atunci cand copilul va ajunge la nivelul operatiilor, el va fi prin insusi acest fapt apt pentru cooperare, fara sa putem disocia in acest proces de ansamblu care este cauza si care este efectul.