Aparitia primelor formatiuni politice feudale romanesti si formarea statelor romanesti de sine statatoare

APARITIA PRIMELOR FORMATIUNI POLITICE FEUDALE ROMANESTI SI FORMAREA STATELOR ROMANESTI DE SINE STATATOARE

Incheierea procesului etnogenezei a dus la afirmarea poporului roman ca un popor cu o identitate proprie care a folosit apelativul de "roman", pentru a se desemna, apelativ justificat atat prin traditia colonistilor romani cat si prin traditia autohtonilor daci ca locuitori ai unor teritorii ce au facut parte din Imperiul Roman. Chiar si autorii bizantini, cum ar fi spre pilda Constantin Porfirogenetul, folosesc apelativul roman pentru a-i desemna pe locuitorii de la nordul Dunarii. Celelalte popoare, slavii, germanii, maghiarii folosesc termeni cum ar fi cel de valahi, cel de volohi sau cel de olahi pentru a-i desemna pe romani, termeni extrem de semnificativi intrucat prin intermediul acestora, popoarele respective ii desemnau pe fostii locuitori ai Imperiului Roman, ceea ce inseamna o recunoastere implicita a caracterului romanic al poporului roman.

In perioada feudalismului timpuriu, in perioada cuprinsa intre secolele IX si XIV d.H., la nivelul obstilor satesti sau teritoriale au avut loc o serie de transformari economice si sociale care au avut drept consecinta inlocuirea vechii egalitati a membrilor obstei cu stratificarea sociala de tip feudal si inlocuirea normelor de conduita fara caracter juridic cu norme juridice care reglementeaza noile relatii de productie si sociale.

Dintre membrii obstei si mai cu seama dintre alesii obstei, s-au desprins anumite elemente care, profitand de pozitia detinuta in cadrul obstilor, au acaparat pamantul acestora, subordonanadu-le si formand aristocratia formatiunilor prestatale de tip feudal si embrionul viitoarei clase a nobililor feudali.

Existenta marilor proprietari feudali este ilustrata in documentele medievale dintre care cel mai semnificativ este Diploma Cavalerilor Ioaniti din 1247 in care se vorbeste despre majores terrae (mai-marii pamantului); la celalalt pol al societatii feudale in plin proces de formare se aflau taranii dependenti pe care Diploma ii numeste rusticii valahii si care erau obligati sa presteze in folosul nobililor feudali renta feudala sub cele trei forme ale sale: renta in munca, renta in produse, renta in bani (slujbe, foloase si venituri, asa cum sunt ele denumite in Diploma Cavalerilor Ioaniti).

Stratificarea sociala de tip feudal a generat necesitatea creerii unui instrument in mana nobililor feudali pentru a-i tine in ascultare pe taranii dependenti. Iar acest instrument il reprezinta organizarea de tip politic. Este contextul in care, incepand cu secolul IX, pe intregul teritoriu locuit de romani, apar si se dezvolta formatiuni prestatale de tip feudal, desemnate cu termenul generic de tara sau cu termenul generic de campulung, termeni care, la origine, erau utilizati pentru a desemna uniunile de obsti sau confederatiile de obsti.

Termenul de tara este de sorginte latina, vine de la latinescul terra, insa, ca o particularitate, limba romana este singura limba romanica in care acest termen a patruns nu cu sensul material de pamant, ca in celelalte limbi romanice, ci cu sensul de organizare politica, de constructie de tip statal. Avem, pentru sensul material, cuvantul pamant si care este tot de sorginte latina, vine de la pavimentum (ceea ce acopera).

Acest termen generic de tara este completat cu alti termeni care identifica si individualizeaza diferitele formatiuni prestatale de tip feudal dupa o serie de criterii, cum ar fi:

criteriul geografic (spre exemplu, Tara Hategului);

criteriul etnic (spre exemplu, terra vlahorum);

criteriul mixt - etnico-geografic (spre exemplu, Tara Brodnicilor - "brod" in slavona inseamna vad; Tara Brodnicilor - tara locuitorilor de la vaduri);

criteriul persoanei conducatorului respectivei formatiuni prestatale (spre exemplu, Tara lui Litovoi).

Toate aceste denumiri sunt semnificative. Denumirile care contin termeni toponimici si hidronimici atesta vechimea si continuitatea populatiei romanesti pe teritoriile respective. Termenii care contin determinative de natura etnica sunt si ei semnificativi intrucat semnifica incheierea etnogenezei si afirmarea identitatii proprii a poporului roman. Denumirile care se raporteaza la persoana conducatorului semnifica trecerea de la faza obstilor si a uniunilor de obsti la faza organizarii de tip statal.

Insa, in limba romana, in afara termenului generic de tara, au patruns ca dublete si alti termeni generici care nu sunt de sorginte latina, cum ar fi termenul de "jupa", careestede sorginte traca, termenul de "cnezat" careestede sorginte germanica (vine de la Konig) sau termenul de "voievodat" careestede sorginte slava. Plecand de la aceste dublete, unii autori au considerat ca institutiile cnezatului si voievodatului nu sunt creatii originale ale romanilor, ci sunt institutii politice preluate de la slavi. Aceasta concluzie nu poate fi acceptata pentru ca examinand ierarhia feudala slava, constatam ca termenul de cneazestesinonim cu cel de principe, iar termenul de voievod este sinonim cu cel de duce, in ierarhia feudala slava, voievodul este subordonat cneazului si nu are atributiuni judiciare. La romani, dimpotriva, voievodul este mai mare peste o confederatie de cneji si continua pe un plan superior atributiile judiciare ale cnejilor.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Aceste formatiuni pre-statale de tip feudal, ca orice constructie de tip politic, exercitau doua functii: functia interna, constand in tinerea in ascultare a taranimii dependente si functia externa constand in apararea impotriva atacurilor straine. In acest sens, formatiunile prestatale de tip feudal dispuneau de un aparat militar si coercitiv propriu, pe care Diploma Cavalerilor Ioaniti il denumeste aparat razboinic apparatus bellicus.

De-a lungul feudalismului timpuriu, formatiunile prestatale de tip feudal cunosc un proces de consolidare si dezvoltare care devine evident la sfarsitul secolului XIII si inceputul secolului XIV. Consolidandu-si pozitiile politice si economice, feudalii romani cauta din ce in ce mai mult sa-si asigure exclusivitatea exploatarii feudelor lor si sa nu mai imparta cu feudalii straini, ai caror vasali erau, veniturile domeniilor lor. Acesta este contextul in care se formeaza statele feudale romanesti de sine-statatoare. Acest proces este asa cum arata cel mai mare istoric roman, Nicolae Balcescu, rezultatul unui proces intern de feudalizare, si nu al unei descalecari sau al vreunui alt proces de natura interna, dar care este nesemnificativ.

In acest sens, Nicolae Balcescu arata ca feudalitatea nu s-a putut introduce in aceste tari cu acesti domni (Tara Romaneasca - Negru Voda, Moldova - Dragos). Adica feudalitatea este rezultatul unui proces intern, pentru ca, spune in continuare Nicolae Balcescu, niste stapani de state asa mici precum Fagarasul sau Maramuresul nu puteau avea destula putere spre a cuprinde asemenea provincii (Tara Romaneasca si respectiv Moldova).

Statele feudale romanesti de sine-statatoare s-au format prin efortul conjugat al feudalilor autohtoni, care, asa cum ne arata si cronica lui Constantin Capitanul, si-au unit feudele desemnand dintre ei un mare voievod si domn. O particularitate o reprezinta formarea Transilvaniei care s-a constituit doar ca un voievodat autonom aflat sub dominatia coroanei maghiare intrucat procesul de formare a unui stat feudal de sine statator a fost intrerupt ca urmare a invaziei maghiare dinspre Campia Panonica inceputa in secolul XI.

FORMAREA LEGII TARII (DREPTULUI NOSTRU FEUDAL NESCRIS)

Dupa cum stim, in perioada obstei arhaice, la nivelul obstilor si al uniunilor de obsti, a functionat un sistem de norme de conduita fara caracter juridic care erau aplicate si respectate de bunavoie de toti membrii comunitatii intrucat exprimau interesele tuturor, norme care nu aveau un caracter juridic pentru ca nu erau dotate sau inzestrate cu o sanctiune statala, cicu o sanctiune obsteasca. Transformarea acestor norme sociale de conduita in norme cu caracter juridic a presupus intrunirea cumulativa a doua criterii.

1)            Normele respective au dobandit un caracter de clasa

2)            Normele respective au fost inzestrate cu o sanctiune statala - a fost creat un aparat coercitiv al statului specializat in asigurarea respectarii acestor norme.

Legea tarii s-a format pe doua cai. Prima, dintre normele de conduita fara caracter juridic au fost sanctionate de catre stat (dotate cu o sanctiune statala) cele convenabile si utile clasei dominante, acestea devenind norme cu caracter juridic. A doua cale este instituirea unor norme juridice noi, care reglementau noile realitati corespunzatoare organizarii politice a societatii. In aceasta categorie au intrat normele care reglementau privilegiile nobilimii precum si obligatiile taranilor dependenti fata de nobili exprimate prin cele trei forme ale rentei feudale; apoi normele care reglementau sistemul relatiilor feudale de vasalitate; normele care reglementau noua organizare politica a societatii, adica cele relative la caracterul ereditar al institutiei cnezatului, la caracterul ereditar si apoi electiv al institutiei voievodatului precum si la caracterul electivo-ereditar al institutiei domniei.

Curs 5 - 18.11.2010

LEGEA TARII

In aceasta categorie de norme instituite intra:

normele care reglementeaza privilegiile nobilimii si obligatiile taranilor dependenti exprimate sub cele trei forme ale rentei feudale;

normele care reglementeaza relatiile feudale de vasalitate;

normele care reglementeaza organizarea de tip politic a societatii, adica cele relative la caracterul ereditar al institutiei cnezatului precum si cele referitoare la caracterul electiv si apoi electivo-ereditar al institutiei voievodatului.

In ceea ce priveste forma lor, aceste norme juridice erau cutume sau obiceiuri juridice, adica alcatuiau un drept nescris. In acest sens, si Dimitrie Cantemir spunea, referindu-se la dreptul acestei perioade, ca el este un ius nonscriptum, iar Nicolae Balcescu preciza ca de la intemeierea ambelor principate romanii nu au avut legi scrise.

Intrucat dreptul nostru feudal a fost un drept consuetudinar, reconstituirea sa s-a realizat pe baza documentelor interne, in speta hrisoavele domnesti, care fac referiri la Legea Tarii, precum si pe baza unor documente externe emise de cancelariile straine care desemneaza dreptul nostru obisnuielnic prin sintagme cum ar fi voloski zakon, zakon vlaski sau ius valahicum, expresii care au in vedere caracterul etnic al vlahilor intrucat strainii concepeau dreptul nostru obisnuielnic ca pe un drept cu caracter personal. Spre deosebire de straini, romanii si-au desemnat dreptul lor feudal nescris prin sintagma Legea Tarii. Aceasta intrucat in constiinta poporului roman Legea Tarii aparea ca un drept vechi, din batrani, de la intemeierea tarii si chiar anterior acestui moment. Pana la aparitia pravilelor, adica a dreptului nostru feudal scris, Legea Tarii a fost singurul izvor de drept, dar chiar si dupa aparitia dreptului feudal scris, Legea Tarii a continuat sa fie dreptul comun in toate materiile, acolo unde pravilele nu prevedeau se aplicau dispozitiile Legii Tarii.

Evolutia istorica a dreptului nostru obisnuielnic a cuprins mai multe etape. Avem la origine epoca obstii arhaice, secolele IV - VIII, in care se deceleaza norme de conduita fara caracter juridic care reglementau relatiile sociale la nivelul obstilor satesti sau teritoriale din perioada arhaica. Avem apoi epoca feudalismului timpuriu, secolele IX - XIV cand regulile de conduita fara caracter juridic cunosc un fenomen de juridicizare in cadrul formatiunilor prestatale de tip feudal si se completeaza cu normele referitoare la organizarea politica a societatii si raporturile dintre categoriile sociale specifice feudalismului. Ultima etapa, din secolul XIV, dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine-statatoare cand Legea Tarii devine un sistem de drept complet cuprinzand deopotriva dreptul public si dreptul privat.

In ceea ce priveste trasaturile Legii Tarii:

1.  In primul rand, aceasta are un caracter unitar, semnificativa in acest sens fiind utilizarea termenului generic de tara pentru desemnarea dreptului aplicabil pe intregul teritoriu locuit de romani desi tarile purtau diverse denumiri pentru a putea fi identificate si individualizate. Asa cum romanii reprezentau un element unitar sub aspect etnic, lingvistic si de organizare social-politica, si dreptul lor avea un caracter unitar, ca o expresie pe planul determinismului de tip dialectic a cadrului economico-social identic pentru spatiul carpato-danubiano-pontic.

2.  In al doilea rand, Legea Tarii are un caracater teritorial sau imobiliar, asa cum rezulta chiar din denumirea ei: Legea Tarii - dreptul unei societati organizata din punct de vedere politic, al unei tari, dreptul unui teritoriu organizat din punct de vedere statal. Din acest motiv, Legea Tarii se deosebeste fundamental de dreptul popoarelor migratoare care are un caracter personal. Aceasta caracteristica a Legii Tarii este intarita si de faptul ca institutia centrala a dreptului nostru obisnuielnic este institutia proprietatii care dispune de o ampla si minutioasa reglementare.

3.  In sfarsit, Legea Tarii este o creatie originala a poporului roman, expresia modului de viata al populatiei romanesti organizata in obsti satesti sau teritoriale, iar apoi in formatiuni prestatale de tip feudal ca in sfarsit, in state feudale romanesti de sine statatoare.

Influentele straine exercitate asupra institutiilor juridice romanesti nu au stirbit cu nimic originalitatea acestor institutii si a Legii Tarii in ansamblul sau deoarece ele nu au afectat continutul institutiilor respective si s-au limitat la planul formei si mai exact la planul terminologic unde termeni straini au devenit dublete ale termenilor originali de sorginte latina si traca. Din aceasta perspectiva nu pot fi acceptate o serie de teorii formulate in literatura noastra de specialitate privind originea Legii Tarii. Spre pilda, teoria promovata de reprezentantii scolii latiniste privind originea pur romana a Legii Tarii, sau teoria promovata de Bogdan Petriceicu Hasdeu a stratului si substratului care la polul opus considera ca Legea Tarii este de sorginte pur traca. Ori, teoria promovata de Dimitrie Cantemir si Nicolae Iorga privind originea daco-romana a dreptului nostru obisnuielnic.

Toate aceste teorii pacatuiesc prin metoda de cercetare utilizata care este metoda metafizica. Aceasta reduce dreptul la un continut ideatic si cauta prin comparatii sa stabileasca filiatia ideilor si primordialitatea unora in raport cu altii. Aplicand aceasta metoda la cercetarea originii Legii Tarii, autorii teoriilor respective au considerat ca ori de cate ori avem asemanari intre institutiile juridice romanesti din Legea Tarii si institutiile juridice ale unor popoare vecine, suntem in prezenta unui imprumut pe care l-ar fi facut din dreptul strain. Astfel, George Fotino spune ca dreptul romanesc este original numai in ceea ce nu prezinta vreo asemanare cu vreo institutie straina, pentru ca in caz contrar am fi in mod invariabil in prezenta unui imprumut. Mergandu-se pe aceasta linie de gandire, s-a ajuns ca in preajma Celui de-al Doilea Razboi Mondial sa se admita in literatura juridica de specialitate ca inventariindu-se institutiile Legii Tarii, acestea sunt de trei categorii: institutii mostenite, institutii imprumutate si institutii originale, in aceasta categorie intrand numai acele institutii care intr-o forma sau alta nu puteau fi incluse intr-una din primele doua categorii. Pentru a avea o idee corecta asupra originii Legii Tarii, trebuie sa utilizam arsenalul metodologic oferit de dialectica Hegeliana, in speta legea determinismului de tip dialectic, aplicata la cercetarea fenomenului juridic romanesc. Astfel, exista o determinare obiectiva a dreptului ca sistem si parte componenta a suprastructurii juridice, integrata in suprastructura sociala de catre baza economica a societatii, adica conditiile materiale de existenta, realitatea economico-sociala impune o reglementare de un anumit tip. Asa si numai asa se pot explica in mod stiintific asemanarile existente intre anumite institutii ale dreptului nostru cutumiar si institutii ale dreptului unor popoare vecine. O asemanare nu implica in mod necesar ideea unui imprumut, dupa cum imprumutul nu inseamna neaparat ca el s-ar fi realizat intr-un singur sens, adica din dreptul strain in dreptul romanesc. Pe de alta parte, teoria imprumuturilor nu poate explica anumite asemanari intre dreptul romanesc cutumiar si dreptul unor popoare cu care romanii nu au fost in contact de-a lungul istoriei. Si in acest caz, conditiile materiale de existenta asemanatoare au generat reglementari asemanatoare.

Concluzia este una singura: dreptul feudal nescris romanesc este o creatie originala a poporului roman, iar influentele externe manifestate doar la nivelul formei nu i-au stirbit cu nimic originalitatea.

Au existat in literatura de specialitate si o serie de opinii legate de sfera de reglementare sau de aplicare a institutiilor Legii Tarii, adica ce relatii sociale sunt supuse reglementarii prin Legea Tarii. Diversi autori au dat raspunsuri diferite acestei chestiuni, insa toate aceste raspunsuri au un numitor comun si anume ele circumscriu unui perimetru relativ restrans, sfera relatiilor sociale reglementate de dreptul nostru consuetudinar.

Unii autori considera ca dreptul nostru feudal nescris este un drept al proprietatii, altii spun ca este un drept al agricultorilor si pastorilor, altii considera ca, in continutul Legii Tarii, intra normele care reglementeaza organizatia cneziala si voievodala cu care romanii au aparut in istorie. Raspunsul just la aceasta intrebare l-a dat marele nostru istoric Nicolae Balcescu care spunea ca mult timp Legea Tarii a tinut locul si de constitutiune politica si de condica civila si de condica criminala. Altfel spus, Legea Tarii este un sistem de drept atotcuprinzator care reglementeaza toate relatiile sociale din societatea feudala, adica el cuprinde intreaga materie a dreptului public si privat.