Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Aspecte privind psihologia perchezitiei



Aspecte privind psihologia perchezitiei


Aspecte privind psihologia perchezitiei

Factorii de natura psihica ocupa un loc important pentru reusita unei perchezitii si trebuie sa fie vizati de catre organul judiciar.

Trebuie facuta distinctia intre psihologia persoanei care efectueaza perchezitia si psihologia celui perchezitionat.

1.Psihologia organului judiciar care face perchezitia.

Organul judiciar care este insarcinat cu suprevegherea comportamentului celui perchezitionat trebuie sa aiba un simt de observatie bine dezvoltat, o putere mare de concentrare si de stabilitate a atentiei, o intuitie rapida, capacitate de analiza si de sinteza[1].

Acesta trebuie sa mai dea dovada de mult calm si chiar de rezistenta fizica, mai ales in cazul perchezitiilor de lunga durata, sa fie perseverent si ordonat.

Efectuarea unei perchezitii reclama, printre altele, si o serie de calitati psihofizilogice determinate, printre altele, de forta, mobilitate si dinamismul sistemului nervos, de echilibru existent intre procesul de excitare si inhibitie.

Fata de importanta perchezitiei pentru aflarea adevarului, este evidenta necesitatea urmaririi de catre organul judiciar a unei conduite guvernate de reguli generale[2], comune tuturor acestor acte procedurale. Astfel:

examinare minutioasa si observare permanenta, in acceptia sa psihologica, de dirijare a atentiei spre o perceptie mai buna, completa, atat a comportamentului persoanei perchezitionate cat si a particularitatilor intregului loc in care se face perchezitia;

mentinerea stabilitati atentiei, ceea ce impune evitarea monotoniei, printr-o anumita variatie in cercetare, precum si prin efectuarea de pauze pentru odihna, dar nu intr-o maniera comuna;



- adaptarea rapida la situatii concrete intalnite la fata locului, dublate de mobilitatea gandirii in interpretarea datelor obtinute pe parcursul perchezitiei;

- percchezitia necesita multa perseverenta, calm si rabdare, o asemenea activitate fiind incompatibila cu superficialitatea, nervozitatea, graba ori repulsia fata de anumite lucruri sau obiecte, elemente pe care sconteaza deseori cel care ascunde un lucru[3];

2. Psihologia persoanei perchezitionate.

Ofera elemente deosebit de semnificative pentru orientarea cercetarii, elemente pe care organul judiciar trebuie sa le aiba in permanenta in vedere, intrucat, daca sunt valorificate cu pricepre, pot contribui direct la reusita perchezitiei[4].

In momentul perchezitiei persoana in cauza va traversa o stare emotionala specifica.

Principalele manifestari somato-viscerale[5] determinate de starile de tensiune psihica, manisfestari ce pot fi sesizate direct de catre cel care face perchezitia sunt urmatoarele:

- dereglarea respiratiei si a emisiei vocale, de ragusire insotita de scaderea salivatiei si de miscari neregulate a "marului lui Adam";

- modificarea activitatii cardiovasculare, manifestata, printre altele, prin congestionare sau paloare, tipice emotiei;

- crisparea, schimbarea expresiei normale a fetei, efectuarea de miscari, de gesturi sau actiuni nefiresti;

- modificarea timpului de latenta, individul raspunzand cu intarier, iar alteori precipitat la intrebarile care au incarcatura afectogena;

Manifestarile difera de la individ la individ, ceea ce justifica, cu atat mai mult, cunoasterea sa inca inaintea perchezitiei.


Un argument important in sprijinul necesitatii observarii permanente a persoanei perchezitionate este si acela potrivit caruia comportarea unui individ reprezinta, in fod, o modalitate de comunicare extraverbala prin mimica, gestica, fondul sonor al vorbirii[6].

Persoana perchezitionata, ofera organului de urmarire penala, fara voia sa, date pe care acesta nu doreste sa fie dezvaluite. De aceea in unele situatii, obiectele cautate au fost descoperite imediat dupa incepere perchezitiei, fara sa mai fie nevoie de o cautare amanuntita a intregului domiciliu.

Exista persoane care afiseaza mult calm si indiferenta, pana in momentul in care organul de urmarire penala se apropie de locul de ascundere a corpului delict, cand incepe sa se agite, sa vorbeasca inutil si sa atraga atentia in alta parte. In alte situatii, persoanele reactioneazainvers, fiind volubile si aparent destinse, pana in momentul critic, cand devin brusc tacute.

In alte cazuri, persoana perchezitionata protesteaza sau sustine ca perchezitia este inutila, ei fiind niste oameni cinstiti, onorabili, insistentele putandu-se amplifica pe masura ce anchetatorul se apropie de locul in care se gasesc obiectele sau inscrisurile cautate.

Exista si persoane ce insista sa fie verificate unele incaperi sau obiecte pentru a determina anchetatorul sa nu caute tocmai in acele locuri .

Atunci cand obiectele cautate nu pot fi descoperite de la bun inceput, se recurge la o noua perchezitie, iar persoana perchezitionata afiseaza din starea de relaxare, o stare agitata, incercand, chiar, sa se impotriveasca.

Din punct de vedere tactic, pentru dejugarea "manevrelor" intreprinse de cel perchezitionat este indicat ca organul de urmarire penala sa adopte o atitudine sobra, retinuta, sa nu reactioneze imediat, demonstrand ca este sigur pe sine si hotarat sa duca perchezitia la bun sfarsit[8].

Un procedeu tactic util pentru sesizarea mai clara a reactiilor persoanei anchetate este si acela al adresarii de intrebari referitoare la destinatia unor obiecte, la dispunerea incaperilor locuintei, percum si invitarea acesteia sa deschida sau sa mute diverse obiecte de mobilier[9]




T. Bogdan, Curs de psihologie judiciara, Tipografia invatamantului, Bucuresti, 1957, p. 381.

Emilian Stancu, Tratat de criminalistica, editia a IV-a, revazuta si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008, p. 461.

De exempul, in cazul unei perchezitii avand ca obiect cautarea unui inscris continand adresele unor persoane care au " comandat" obiect de arta din patrimoniul national, lipit de copertele interioare ale unei carti asezate in mijlocul bibliotecii care numara cateva mii de volume, mizandu-se pe faptul ca perchezitia va incepe de la o margine a acesteia si, pana sa se ajunga la cartea in cauza, va interveni oboseala si, deci, scaderea atentiei.

Emilian Stancu, Tratat de criminalistica, editia a IV-a, revazuta si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008, p. 462.

Al. Rosca, Metodologie si tehnici experimentale in psihologie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971, p.150

V. Enatescu, Dialogul medic-bolnav, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p.154.

De exempu, in practica se intalnesc si infractori versati ce recurg la metode mai "rafinate" de ascundere, cum este un falsificator de bacnote care a ascuns materialele tipografice si matritele in partea superioara a tocului unei ferestre, intr-o nisa captusita cu saculeti de nisip, pentru ca peretele sa aiba acelasi zgomot la ciocanit, dar scurgerile de tus au dezvaluit ascunzatoarea.

Emilian Stancu, Tratat de criminalistica, editia a IV-a, revazuta si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008, p. 464.

Emilian Stancu, Tratat de criminalistica, editia a IV-a, revazuta si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008, p. 464.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright