CASATORIA

Sectiunea 1. Notiunea, natura juridica si caracterele casatoriei

1.1. Notiunea de casatorie

Casatoria reprezinta fundamentul familiei. Ea da nastere unor raporturi de natura personala si patrimoniala intre soti, care nu pot fi generate de concubinaj. In urma incheierii casatoriei persoanele dobandesc o stare civila, aceea de soti.

Conceptul de casatorie poate fi interpretat in doua acceptiuni: ca act juridic sau ca stare de fapt a sotilor.

In primul caz, casatoria este actul juridic incheiat de cei care doresc sa dobandeasca un statut. In acest sens este necesar acordul de vointa al viitorilor soti, asa cum prevad reglementarile art. 3-18 din Codul familiei. O data incheiata insa casatoria, ea nu mai depinde de acor­dul de vointa al sotilor, ci este reglementata de normele legale
ce sti­puleaza institutia. Asadar, dupa incheierea casatoriei, sotii sunt de acord sa li se aplice regimul specific, nemaiavand posibilitatea sa-l modifice.

Situatia juridica de persoane casatorite este tocmai efectul actului juridic al casatoriei. Aceasta situatie juridica exista toata perioada cat dureaza raportul de casatorie[1].

Termenul de casatorie poate fi definit si ca institutie juridica, in acest sens ea cuprinzand totalitatea normelor juridice care regle­menteaza casatoria[2].

Din multitudinea definitiilor formulate in literatura de specialitate, o retinem pe cea potrivit careia "casatoria este uniunea liber consimtita dintre barbat si femeie, incheiata potrivit legii, cu scopul intemeierii unei familii si reglementata de normele imperative ale legii"[3].

In dreptul roman, conform unei definitii celebre a lui Modestin, "casatoria este unirea barbatului cu femeia, o comuniune pentru toata viata, impartasirea dreptului divin si uman"[4]. Prin urmare, se facea referire la unirea fizica dintre barbat si femeie; la caracterul monogamic; caracterul perpetuu (pentru toata viata al familiei romane), precum si la intrarea sotiei sub puterea sotului sau.

1.2. Natura juridica a casatoriei

Determinarea naturii juridice "a unui fenomen inseamna incadrarea lui in una din categoriile fundamentale ale stiintei dreptului, categorii care prin exprimarea esentei fenomenelor ajuta la cunoasterea si generalizarea stiintifica"[5].

In Imperiul Roman, casatoria avea caracter civil, pentru ca prin secolul al X-lea casatoria sa devina o institutie cu caracter pur reli­gios, determinat desigur si de preceptele dreptului canonic[6].

Prima Constitutie europeana scrisa, Constitutia franceza din 1791, proclama casatoria ca un contract civil, teorie preluata si de Codul civil roman din 1864.

Potrivit Codului civil, casatoria era acel acord de vointa al viitorilor soti care se exprima in forma solemna, in fata ofiterului starii civile (art. 61). Prin urmare, juristii epocii au apreciat casatoria ca un contract solemn prin care barbatul si femeia stabilesc uniunea intre ei, sanctionata de lege, in scopul convietuirii[7].

Conceptul de contract civil al casatoriei nu este acceptat de literatura de specialitate, pentru urmatoarele motive[8]:

a) in cazul contractului scopul este diferit potrivit interesului fiecarei parti, pe cand ambele parti in cazul casatoriei urmaresc un scop comun - intemeierea unei familii;

b) efectele juridice ale contractului sunt determinate de vointa partilor, in anumite limite stabilite de lege (vezi art. 5, art. 963, 968 Cod civil) imbracand diverse aspecte, in timp ce efectele casatoriei sunt prestabilite de lege, vointa partilor neputand modifica reglementarile specifice casatoriei;

c) contractul poate fi afectat de modalitati (termen si conditie), in timp ce casatoria nu este afectata. De pilda, contractul de munca poate fi incheiat numai daca minorul a implinit o anumita varsta, minimum 15 ani, si nu ii este afectata sanatatea, moralitatea, viata ori dezvoltarea normala sau pregatirea profesionala (art. 49 din Consti­tutie);

d) contractul poate inceta prin vointa partilor, pe cand casatoria nu poate fi desfacuta decat de instanta de judecata, conform reglemen­tarilor stricte ale legii;

e) contractul poate fi modificat prin acordul partilor, pe cand in cazul casatoriei nu este o asemenea posibilitate;

f) in cazul contractului, o parte poate cere rezolutiunea acestuia daca cealalta parte nu isi executa obligatiile ce-i revin, pe cand in cazul casatoriei aceasta poate fi desfacuta numai prin divort;

g) nulitatile in cazul casatoriei prezinta anumite particularitati fata de nulitatile specifice contractului si celorlalte acte juridice.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Pe langa teoria contractuala, alte doua teorii incearca sa stabileasca natura juridica a casatoriei: teoria institutionala, potrivit careia casatoria este o institutie juridica, si teoria mixta - contractual-in­sti­tutionala.

In dreptul romanesc, casatoria are un caracter laic, fiind consi­derata un act juridic bilateral si solemn.

1.3. Caracterele casatoriei

Tinand cont de reglementarile actuale din dreptul romanesc, putem identifica urmatoarele caractere ale casatoriei:

a) Casatoria este o uniune dintre un barbat si o femeie.

Desi autorii in materie evita sa aminteasca acest caracter al uniunii dintre un barbat si o femeie, consideram ca acesta trebuie avut in vedere pentru ca principala functie a familiei este aceea biologica. Chiar daca s-au legiferat in alte state si casatorii intre persoane de acelasi sex, imposibilitatea de a procrea face ca acele uniuni intre persoane de acelasi sex sa nu intre in sfera conceptului de casatorie.

b) Casatoria este liber consimtita de viitorii soti.

Potrivit art. 1, alin. 3 din Codul familiei, aceasta are la baza casatoria liber consimtita intre soti. Cu alte cuvinte, exprimarea liberului consimtamant la incheierea casatoriei este garantata prin dispozitiile legii, demonstrandu-se afectiunea reciproca a viitorilor soti.

c) Casatoria are un caracter solemn.

Solemnitatea casatoriei este prevazuta expres in art. 16 din Codul familiei. Acest caracter determina in fond validitatea casatoriei. Legea prevede ca sotii trebuie sa fie prezenti impreuna in fata delegatului de stare civila, pentru a-si da consimtamantul personal si in mod public.

Cu toate acestea, in cazurile aratate de legea speciala, delegatul de stare civila va putea incheia casatoria si in afara sediului, cu respectarea conditiilor prevazute de lege, asa cum stipuleaza art. 16, alin. 2 din Codul familiei.

d) Casatoria are caracter civil.

Aceasta inseamna ca atat incheierea, cat si inregistrarea casatoriei sunt de competenta exclusiva a unei autoritati statale.

Conform art. 3. din Codul familiei, numai casatoria incheiata in fata delegatului de stare civila da nastere drepturilor si obligatiilor dintre soti. Conform prevederilor constitutionale din art. 48, alin. 2, Teza a II-a, casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila. Prin urmare, uniunea incheiata numai religios nu are valoare juridica.

e) Casatoria se incheie pentru intemeierea unei familii.

Familia este urmarea relatiilor de afectiune reciproca dintre soti. Continutul casatoriei, asa cum precizeaza art. 1, alin. 3 din Codul familiei, este determinat de relatiile dintre soti, dintre acestia si copii. O casatorie incheiata in alt scop (material, de a obtine domiciliul intr-o anumita localitate sau pentru un alt avantaj)[9] decat intemeierea unei familii este lovita de nulitate absoluta.

f) Casatoria se incheie pe viata.

In principiu, casatoria trebuie sa dainuiasca pe tot timpul vietii sotilor. De aceea, casatoria nu se poate desface prin consimtamantul mutual al acestora sau numai al unuia, ci numai prin divort, potrivit legii.

g) Casatoria este monogama.

Caracterul monogam al casatoriei decurge din afectiunea reciproca a sotilor. Caracterul monogam este asigurat si de dispozitiile legale. Astfel, conform art. 5. din Codul familiei, "este oprit sa se casatoreasca barbatul care este casatorit sau femeia care este casatorita".

h) Casatoria are la baza egalitatea in drepturi si obligatii a sotilor.

Egalitatea dintre barbat si femeie depaseste sfera relatiilor de familie, fiind un principiu general care se aplica in toate relatiile sociale. Cu toate acestea, in diferite perioade a dainuit puterea sotului asupra sotiei[10].

1.4. Casatorie, logodna, concubinaj, despartire in fapt a sotilor

Stabilit fiind anterior conceptul de casatorie, se impune a se face distinctia intre acesta si starea de concubinaj. Astfel, in vreme ce casatoria da nastere unui statut juridic rezultat ca urmare a indeplinirii unor conditii de fond si forma prevazute de lege ca obligatorii, reprezentand prin urmare o stare de drept, concubinajul reprezinta o stare de fapt, care nu este reglementata de lege, dar nici interzisa. Astfel, in vreme ce efectele casatoriei sunt supuse dispozitiilor speciale ale dreptului familiei, concubinajul produce efecte juridice doar prin raportare la dreptul comun. Cu alte cuvinte, bunurile dobandite de concubini fac obiectul proprietatii pe cote-parti si nu se aplica regimul juridic al bunurilor comune ale sotilor[11]. Fiind un fapt juridic, concubinajul poate fi dovedit cu orice mijloc de proba. Prin urmare, concubinajului nu i se pot aplica dispozitiile referitoare la casatorie.

Logodna[12] consta intr-un obicei, care precede casatoria materializat in promisiunea reciproca a doua persoane de a se casatori in viitor. Traditia a incetatenit cu ocazia celebrarii logodnei obiceiul potrivit caruia logodnicii isi fac daruri. Faptul nu este deloc lipsit de importanta, avand in vedere ca in cazul nerespectarii promisiunii de a se casatori de catre una dintre persoanele implicate, se pune problema cadourilor pe care si le-au facut logodnicii. Daca darurile au o valoare modica, acestea nu sunt restituibile. In cazul in care acestea au o valoare considerabila, ele sunt supuse restituirii in temeiul art. 1017 din Codul civil, in acest caz casatoria fiind asimilata unei conditii suspensive .

In ce priveste capacitatea logodnicilor, avand in vedere ca aceasta nu este un contract, acestia nu trebuie sa fie capabili. Chir daca logodna nu obliga la incheierea casatoriei, logodnicii au obligatia de respect reciproc.

Casatoria dureaza din momentul incheierii sale, pana in momentul desfacerii acesteia prin divort. Pe toata aceasta perioada sotii sunt tinuti de respectarea unor obligatii de natura personala si patrimoniala. Desi casatoria are un caracter perpetuu, exista si impre­jurari a caror interventie altereaza acest caracter, ducand la incalcarea unor obligatii, cum ar fi spre exemplu obligatia de coabitare. Acest lucru atrage dupa sine despartirea in fapt a sotilor, fara ca uniunea consacrata intre acestia prin indeplinirea conditiilor prevazute de lege sa inceteze. Prin urmare, pe perioada despartirii in fapt a sotilor subzista toate obligatiile specifice casatoriei.