Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Continutul dreptului de autor - obiectele dreptului de autor



Continutul dreptului de autor - obiectele dreptului de autor




Obiectele dreptului de autor

Intr-o formulare generala, si care se regaseste in majoritatea sistemelor de drept, constituie obiect al dreptului de autor, operele literare, artistice si stiintifice. Conventia de la Berna, in art. 2, vorbeste numai despre operele literare si artistice, dar in aceasta categorie sunt incluse „toate lucrarile din domeniul literar, stiintific si artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare . precum : cartile, brosurile si alte scrieri; conferintele, alocutiunile, predicile si alte opere de aceeasi natura; operele dramatice sau dramatico-muzicale; operele cinematografice, carora le sunt asimilate operele exprimate printr-un procedeu analog cinematografiei; operele de desen, de pictura, de arhitectura, de sculptura, de gravura, de litografie; operele fotografice, carora le sunt asimilate operele exprimate printr-un procedeu analog fotografiei; operele de arta aplicata; ilustratiile, hartile geografice; planurile, crochiurile si operele plastice referitoare la geografie, la topografie, la arhitectura sau stiinte”.

Obiectul dreptului de autor reprezinta creatia intelectuala insasi. Obiectul dreptului de proprietate ca bun corporal este reprezentat de bunul in care s-a concretizat creatia intelectuala.

In dreptul de autor se face distinctie intre opera, ca produs al activitatii de creatie intelectuala propriu-zisa, ca emanatie a spiritului creator, a inteligentei, vointei si sentimentelor autorului, pe de o parte, si bunul material (manuscris, partitura muzicala, tablou, sculptura) sau lucrarea (literara artistica sau stiintifica), in care o anumita opera se materializeaza, se obiectiveaza, putand fi astfel perceputa si receptata de catre mintea si simtirea omului, pe de alta parte. In timp ce opera, ca produs al creatiei intelectuale, constituie obiect al protectiei juridice prin normele dreptului de autor, fiind un obiect al dreptului de autor, bunul material sau lucrarea in care aceasta este fixata constituie un obiect al protectiei juridice prin normele dreptului civil, fiind un „obiect” al dreptului de proprietate.




Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor”, asa cum este definit de articolul 7 din legea noastra.

Potrivit legii (art.7) intra in categoria operelor protejate, constituind obiect al dreptului de autor, urmatoarele:

a) scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale, precum si programele pentru calculator;

b) operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice;

c) compozitiile muzicale cu sau fara text;

d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele;

e) operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;

f) operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

g) operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, desene, design, precum si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice;

h) operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura;

i) lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general;

j) operele de arta digitala.

In legea dreptului de autor distingem mai multe tipuri de opere protejate, astfel:

- dupa domeniul de creatie intelectuala regasim opere literare, stiintifice sau artistice (art.1);

- dupa gradul de originalitate distingem opere originale si opere derivate (art.8);

- dupa numarul de autori identificam opere comune si opere colective (art.5-6);

- dupa gradul de spontaneitate exista opere nascute sui generis si opere la comanda (art.46).

Opera originala este opera creata fara folosirea unei opere preexistente. Opera derivata este creata plecand de la una sau mai multe opere preexistente. Opera comuna este opera creata in colaborare, de mai multi coautori. Operele comune sunt devizibile si indivizibile. Sunt divizibile operele in care autorii realizeaza contributii separate, creatii distincte, care se incheaga armonios intr-un tot unitar. Fiecare colaborator este autorul partii sale de contributie si coautor al operei intregi. Sunt opere comune indivizibile cele in care activitatea creatoare a fiecarui coautor se contopeste in asa masura cu activitatea creatoare a celorlalti coautori, aportul nici unuia dintre acestia nu poate fi separat si individualizat de aporturile celorlalti. Opera colectiva este opera in care contributiile personale ale coautorilor formeaza un tot, fara a fi posibil, data fiind natura operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create. Opera la comanda este opera nascuta in baza contractului de comanda, contract care trebuie sa cuprinda termenul de predare si termenul de acceptare a operei.

Legea dreptului de autor consacra dispozitii speciale in ceea ce priveste: operele cinematografice si alte opere audiovizuale, programele pentru calculator, operele de arta plastica, de arhitectura si fotografie, precum si protectiei portretului, a destinatarului corespondentei si a secretului sursei de informare.

Articolul 64 precizeaza ca „opera audiovizuala este opera cinematografica, opera exprimata printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice alta opera constand dintr-o succesiune de imagini in miscare, insotite sau nu de sunete”. Opera cinematografica este rezultatul colaborarii dintre regizor, realizator si producator, fiecaruia recunoscandu-i-se dreptul de autor.

Ocrotirea programelor pentru calculator reprezinta o necesitate, informatica a patruns in toate domeniile de activitate. Protectia programelor pentru calculator (art. 72) „include orice expresie a unui program, programele de aplicatie si sistemele de operare, exprimate in orice limbaj, fie in cod - sursa sau cod - obiect, materialul de conceptie pregatitor, precum si manualele”. Nu sunt protejate prin dispozitiile legii (alin 2) „ideile, procedeele, metodele de functionare, conceptele matematice si principiile care stau la baza oricarui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfetelor sale”.

In ceea ce priveste operele de arta plastica, Legea dreptului de autor ocroteste toate operele de arta plastica in conditiile articolului 7, respectiv operele originale de creatie intelectuala. Referitor operele de arhitectura, sunt opere protejate „studiile si proiectele de arhitectura si urbanism” precum si „constructia realizata dupa acestea”. In articolul 84 se cere in mod expres ca „studiile si proiectele de arhitectura si urbanism expuse in apropierea santierului operei de arhitectura, precum si constructia realizata dupa acestea trebuie sa poarte scris, la loc vizibil, numele autorului”.

Beneficiaza de protectia dreptului de autor „operele fotografice si fotogramele peliculelor cinematografice”, exceptand „fotografiile unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice si altele asemenea”.

Articolul 88 face distinctia intre opera care poate fi utilizata numai cu „consimtamantul persoanei reprezentate in acel portret” si opera care poate fi utilizata „fara consimtamantul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani dupa moartea sa”. Textul legii specifica situatiile in care nu este necesar consimtamantul pentru utilizarea unei opere care contine portretul:

a) unei persoane general cunoscute, daca portretul a fost executat cu ocazia activitatilor sale publice;

b) unei persoane a carei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezinta o adunare, un peisaj sau o manifestare publica.

In categoria operelor protejate intra si corespondenta adresata unei persoane, si care necesita consimtamantul destinatarului sau, dupa caz, al succesorilor sai. Articolul 89 face precizarea ca „utilizarea unei corespondente adresate unei persoane necesita consimtamantul destinatarului, iar dupa moartea acestuia, timp de 20 de ani, al succesorilor sai, daca persoane destinatara nu si-a exprimat o alta dorinta”.

Secretul sursei de informare face obiectul articolului 91 din lege si precizeaza obligatia ca „editorul sau producatorul, la cererea autorului, sa pastreze secretul surselor de informare folosite in opere si sa nu publice documentele referitoare la acestea”. Pentru dezvaluirea secretului este necesar:

- consimtamantul persoanei care l-a incredintat;

- hotarare judecatoreasca, definitiva si irevocabila.

Legea ocroteste si operele artistilor interpreti sau executanti, a producatorilor de inregistrari sonore si audiovizuale in cadrul regimului juridic al drepturilor conexe dreptului de autor.

In lege, la articolul 9, sunt stipulate in mod expres operele care nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor, cum ar fi:

a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionare sau conceptele matematice ca atare si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;

b) textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora;

c) simbolurile oficiale ale statului, ale autoritatilor publice si ale organizatiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul si medalia;

d) mijloacele de plata;

e) stirile si informatiile de presa;

f) simple fapte si date.

Criteriul originalitatii

Nici in legea romana, nici in dreptul conventional, nici in reglementarea altor state nu sunt formulate, in mod expres, conditiile cerute pentru acordarea protectiei spiritului. Dupa unii autori singura conditie ceruta pentru protejarea operei in cadrul dreptului de autor este originalitatea acesteia. Alti autori, intre care Yolanda Eminescu, considera ca analiza textelor de lege permite formularea a trei conditii de care depinde vocatia la protectie in cadrul dreptului de autor.

Aceste conditii ar fi, potrivit autoarei citate, urmatoarele:

- opera sa fie originala, rezultat al activitatii de creatie intelectuala;

- opera sa imbrace o forma concreta de exprimare, perceptibila simturilor;


- opera sa fie susceptibila de aducere la cunostinta publicului.

Legea dreptului de autor, in primul articol, face precizarea ca, „opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar neterminata”, iar la articolul 7 se stipuleaza ca, „constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor”. La articolul 8 se insereaza dispozitia potrivit careia „constituie obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecand de la una sau mai multe opere preexistente”.

Din dispozitiile legii se desprind conditiile de care depinde vocatia la protectie in cadrul dreptului de autor, astfel:

- conditia ca opera sa fie creatie intelectuala;

- conditia originalitatii operei;

- conditia ca opera sa imbrace o forma concreta de exprimare independent de valoarea si destinatia ei;

- conditia ca opera sa fie susceptibila de aducere la cunostinta publicului, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar neterminata;

- conditia ca opera derivata sa fie creata plecand de la una sau mai multe opere preexistente.

Dreptul de autor se naste din momentul crearii operei, aceasta fiind rezultatul creatiei intelectuale a imaginatiei si a personalitatii autorului. Actul creatiei trebuie sa imbrace o forma concreta de exprimare pentru a se putea bucura de protectie. Opera este susceptibila de aducerea la cunostinta publicului prin modalitatile inserate la articolele 14 si 15, astfel: reproducere, distribuire, import, inchiriere, imprumut, comunicare.

Criteriul originalitatii este greu de definit si pentru ca interventia sa este nuantata, diferita chiar, in functie de genul operei examinate. Definitia cu cel mai mare grad de generalitate data notiunii ii apartine lui E. Umer, care pune semnul egalitatii intre originalitatea operei si individualitatea operei. Opera este originala in masura in care ea poarta amprenta personalitatii autorului. Aceasta se poate manifesta atat in forma de expresie, cat si in elementele de „fantezie, alegere, selectionare a materialului sau prelucrare mintala”.

Pentru ca face referire la personalitatea autorului, originalitatea este un criteriu subiectiv si relativ. Personalitatea autorului se reflecta in opera sa. Autorul original isi imagineaza si realizeaza opera in functie de propria personalitate, aceasta devenind rodul conceperii si alegerii subiective. Amprenta personala reflectandu-se in opera chiar si atunci cand aceasta este destinata a reda realitatile vietii, a unui domeniu al cunoasterii.

Conceptia subiectiva asupra conditiei originalitatii are si adversari, care sunt, in acelasi timp, adepti ai unei conceptii obiective asupra criteriului originalitatii. In conceptia obiectiva asupra originalitatii opera este demna de protectie doar in cazul in care difera de ceea ce este cunoscut. In aceasta conceptie opera trebuie sa aiba caracter de unicat sau cel putin un „grad superior de noutate”.

Totusi, majoritatea conceptiilor graviteaza in jurul ideii ca originalitatea „constituie un aport artistic propriu al autorului ce vine sa se suprapuna unui patrimoniu intelectual preexistent”.

Originalitatea se manifesta la nivelul expresiei care este, potrivit unei definitii a lui H. Desbois „maniera in care creatiile spiritului sunt comunicate publicului”.

Pentru a fi protejata opera, trebuie sa fie, asadar, rezultatul unei activitati creatoare, sa poarte amprenta originalitatii, a individualitatii autorului. Nu va exista un act de creatie intelectuala si originalitate atunci cand autorul se limiteaza la o executare mecanica a operei, prin mijloace tehnice obisnuite, fara o contributie proprie in ce priveste substanta de idei care reprezinta opera in discutie.

Originalitatea nu se confunda cu noutatea, acestea fiind notiuni diferite. Originalitatea este un criteriu subiectiv, noutatea este un criteriu obiectiv. In domeniul dreptului de autor, originalitatea este data de executia personala care releva personalitatea artistului. Lipsa de noutate nu lipseste opera de originalitate.

Originalitatea poate fi insa absoluta sau relativa. Opera este absolut originala atunci cand nu se afla in raport de dependenta cu o opera preexistenta. Opera este relativ originala (derivata) cand imprumuta elemente dintr-o opera preexistenta. De altfel, legea insasi, si nu este doar cazul legii romane, confera protectie operelor derivate sau compozite, sub singura conditie de a nu se prejudicia drepturile autorilor operei originale. Cu alte cuvinte legea, fara a o face in mod expres, priveste criteriul originalitatii in cele doua forme de manifestare: absolut si relativ.

Adaptarile pot avea un caracter mai mult sau mai putin original, in functie de cantitatea de elemente preluate din opera preexistenta. Atunci cand imprumutul priveste doar ideile, opera realizata, purtand amprenta personalitatii autorului, poate fi absolut originala pentru ca ideile nu sunt protejate si pot fi reluate liber, fara nici o restrictie. Criteriul originalitatii se manifesta in mod diferit, chiar cu forta diferita, functie de categoria de opere in discutie.

Realizarea unei opere literare presupune trei etape: ideea, compozitia (concretizarea ideii) si expresia (forma exterioara, perceptibila simturilor). Ideea ramane insa in afara oricarei protectii. De aceea, in cazul operelor literare, originalitatea se examineaza in raport cu compozitia si expresia. Exista opere originale atat sub aspectul compozitiei si expresiei, cat si prin raportare numai la compozitie sau numai la expresie. In general, operele literare imbraca forma scrisa.

Opera literara se adreseaza sentimentelor, pe cand opera stiintifica se adreseaza inteligentei. Rostul operei stiintifice nu este acela de a produce si impresiona prin valori estetice, ci de a transmite informatii, intr-o forma cat mai inteligibila. Operele stiintifice pot fi si ele scrise sau orale, intre acestea aflandu-se comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele, proiectele si documentatiile stiintifice.

Operele muzicale se adreseaza, la fel ca operele artistice, sensibilitatii, simturilor si mai putin sau deloc ratiunii, si inteligentei. Ele sunt creatii in domeniul „artei sunetului”: simfonii, opere, muzica de dans, muzica militara, muzica moderna, inclusiv muzica electronica, in general orice compozitie muzicala cu sau fara text.

Analiza distinge pentru operele muzicale trei elemente: melodia, ritmul si armonia, opera fiind rezultatul combinarii acestor elemente. Originalitatea operei muzicale se poate, prin urmare, manifesta in oricare din cele trei elemente.

In cazul operelor de arta plastica sunetul este inlocuit de linii si culori, iar ideea este transpusa in imagini. In categoria operelor de arta plastica sunt incluse in mod obisnuit sculpturile, picturile, desenele, gravurile, arta plastica avand ca scop reproducerea formelor prin modelarea unor materiale, prin linii sau prin culori. La baza protectiei acestor categorii de opere, care se adreseaza, ca si operele muzicale simturilor (in concret vazului), sta individualitatea operei, care se manifesta in compozitia si expresia ei si care este indisolubil legata de executia personala. In acelasi timp, opera de arta plastica se caracterizeaza si prin faptul ca opera nu poate fi despartita de suport.

In cazul operelor de arhitectura propriu-zise protejabile ca opere nu sunt orice edificii, orice constructii, ci doar acelea care prezinta o nota de originalitate. Aceasta originalitate poate fi data de desenul general al constructiei, de materialele alese si modul de folosire si de dispunere, de proportiile cladirii si de ornamentatia sa. Nu vor fi protejate, ca o consecinta a excluderii de la protectie a ideilor, metodele si tehnicile arhitecturale, studiile si calculele de rezistenta, aplicarea simpla a regulilor si a legilor.

Folclorul nu este prevazut in legea noastra ca obiect al dreptului de autor si, implicit, de protectie.

Doctrina noastra respinge ideea unei protectii a folclorului in cadrul dreptului de autor, dar apreciaza ca necesara interventia legiuitorului pentru a completa principiul liberei utilizari a operelor folclorice, instituirea obligatiei de plata a unor redevente de catre utilizator in contul unui fond cultural special si interzicerea deformarii operelor folclorice, pentru a se pastra nealterat acest fond, indisolubil legat de identitatea culturala a unui popor. [5]

In sistemul nostru (si nu numai), originalitatea operei este o chestiune de fapt aflata la suverana apreciere a judecatorului fondului, care nu este tinut de aprecierile facute de societatile de autori. Originalitatea unei opere este presupusa, de aceea revine autorului contrafacerii sarcina sa probeze ca opera careia i-a adus atingere nu este originala.

Originalitatea se manifesta in mod diferit, chiar cu forta diferita, in functie de categoria de opere in discutie. Decelerarea originalitatii operei pentru care se invoca protectia prin drept de autor este importanta sub indoit aspect:

- primul este acela ca numai operele originale se bucura de protectia dreptului de autor;

- al doilea este acela ca lipsa de originalitate nu presupune, in mod necesar, existenta unei contrafaceri.[6]






Drepturile morale - consideratii generale


Expresia „drepturi morale” a fost adoptata in doctrina majoritatii tarilor europene. Dreptul moral de autor este expresia juridica a legaturii care uneste opera de creatorul ei. La noi s-a folosit (si nu a fost abandonata) expresia „drepturi personal nepatrimoniale” pentru a desemna drepturile morale in general, intre care se afla si drepturile morale de autor.[7]



Analizand dreptul moral, H. Desbois (doctrina franceza), releva trasaturile sale caracteristice si anume:

- el precede drepturile patrimoniale in viata juridica;

- le supravietuieste;

- exercita asupra lor o influenta permanenta (prin dreptul de retractare).

Intregul drept de autor este axat, in aceasta conceptie, pe dreptul moral, lucru care se explica prin specificul operei de a fi emanatia personalitatii autorului. Prerogativele care alcatuiesc dreptul moral apartin drepturilor personalitatii, situandu-se in sfera personalitatii autorului. Asa se explica caracterul perpetuu, inalienabil si imprescriptibil al dreptului moral. Prin derogare de la dreptul comun, el este insa considerat transmisibil mortis causa, in anumite limite.[8]

In legislatia noastra, Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe cu ultimele modificari aduse prin Legea nr. 285/2004 stabileste natura dreptului de autor, prevazand in art. 1, ca „acest drept este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial”. Altfel spus, legiuitorul a calificat dreptul de autor ca un drept complex, care are in compunerea sa atat drepturi morale cat si drepturi patrimoniale. Dreptul de autor (moral si patrimonial) se naste din faptul crearii operei si este recunoscut, in conditiile prezentei legii, fara indeplinirea vreunei formalitati. „Independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar neterminata”, opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata.”

Caracteristicile ce se desprind din lege, in ceea ce priveste dreptul de autor, sunt urmatoarele: 

- dreptul poarta asupra unor bunuri incorporale;

- drepturile recunoscute au caracter complex, in compunerea lor intrand drepturi morale si drepturi patrimoniale;

drepturile conferite sunt exclusive;

- drepturile morale au caracter perpetuu, inalienabil, imprescriptibil si netransmisibil;

drepturile patrimoniale sunt limitate in timp si transmisibile.

Drepturile morale sunt o componenta a dreptului de autor recunoscute de legiuitor asupra unei opere de creatie intelectuala. Sunt drepturi personale, legate de persoana autorului ca urmare a faptului creatiei si confera acestuia cateva prerogative extrem de importante. Dreptul moral nu poate face obiectul unei cesiuni sau al unei vanzari. Prin exercitarea drepturilor sale morale, autorul isi rezerva si isi protejeaza reputatia, renumele precum si valoarea operei (care este expresia personalitatii autorului). Dreptul moral se exercita atata timp cat opera exista.

Dreptul moral de autor este dreptul subiectiv al carui continut nu este exprimat intr-o forma pecuniara. Dreptul moral de autor este expresia juridica care uneste opera de creatorul ei. Incalcarea acestui drept da dreptul titularului sa solicite despagubiri, cunoscute sub denumirea de daune morale.

Drepturile morale preced nasterea drepturilor patrimoniale, au caractere juridice specifice legate intuitu personae de autor (in consideratia persoanei).

Legiuitorul roman recunoaste importanta drepturilor morale si le aseaza inaintea drepturilor patrimoniale. Articolul 10 din Legea nr. 285/2004 prevede ca „autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale:

a) dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica (dreptul de divulgare);

b) dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei (dreptul la paternitate);

c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica (dreptul la nume);

d) dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa (dreptul la inviolabilitatea operei);

e) dreptul de a retracta opera, despagubind, daca este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciati prin exercitarea retractarii” (dreptul de a retracta opera).

In legea noastra este precizat ca „drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari”, acestea avand caracter perpetuu, inalienabil, imprescriptibil si netransmisibil.

Caracterul perpetuu subliniaza legatura stransa de persoana autorului, se exercita atata timp cat opera exista si este utilizata. Cu titlu de exceptie se transmite prin mostenire dreptul la calitatea de autor si dreptul la integritatea operei.

Ratiunea drepturilor morale este aceea de a asigura protectia personalitatii autorului, personalitate care se manifesta in opera sa. Aceasta fiind misiunea drepturilor morale, ele nu inceteaza odata cu incetarea din viata a autorului. Opera are vocatie la perpetuitate, dar ea trebuie folosita si dupa incetarea din viata a autorului, asa cum acesta a hotarat. Mai mult, utilizarea operei nu poate aduce atingere memoriei autorului, iar opera nu poate fi disociata de creatorul ei, chiar incetat din viata.

Doctrina, inclusiv cea romaneasca, este aproape unanima in a considera ca drepturile morale au caracter perpetuu. Faptul ca opera poarta, pentru eternitate, amprenta personalitatii autorului, justifica perpetuitatea dreptului moral, dar nu si pe aceea a drepturilor patrimoniale.

Potrivit art. 1 din lege, dreptul de autor care comporta atribute de ordin moral si patrimonial, „este legat de persoana autorului”, iar potrivit art. 11 din lege, drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari. Dupa moartea autorului exercitiul dreptului de a pretinde recunoasterea calitatii de autor si a dreptului de a pretinde respectarea integritatii  operei si de a se opune oricarei modificari si atingeri care prejudiciaza onoarea si reputatia autorului se transmit prin mostenire. In lipsa de mostenitori exercitiul acestor drepturi revine Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor. Interpretarea per a contrario conduce la concluzia ca nu sunt transmisibile prin mostenire si nu pot fi exercitate de succesori sau ORDA dreptul de divulgare, dreptul la nume si dreptul de retractare.

Solutia legiuitorului roman, care este conforma cu cea a Conventiei de la Berna (art.6 bis alin.1 din Conventie), are ca fundament impartirea drepturilor morale in doua categorii:

- prima categorie o constituie drepturile a caror exercitiu presupune o decizie pozitiva, o initiativa din partea celui care le invoca si in favoarea caruia aceste drepturi sunt recunoscute. Apartin acestei categorii: dreptul de divulgare, dreptul la nume si dreptul de retractare;

- a doua categorie o constituie acele drepturi care presupun o interdictie pentru terti, instituita in scopul protejarii calitatii de autor si a integritatii operei. Apartin acestei categorii: dreptul la recunoasterea calitatii de autor si dreptul la respectul integritatii operei si, potrivit conceptiei legii noastre, numai exercitiul acestor drepturi este transmisibil.

Caracterul imprescriptibil al drepturilor morale de autor decurge din caracterul inalienabil si perpetuu al acestora. Imprescriptibilitatea drepturilor morale inseamna ca ele pot fi exercitate atat timp cat opera ramane in memoria oamenilor si face obiectul unei exploatari.

Dreptul autorului la actiune pentru apararea drepturilor sale morale nu se stinge, oricat timp ar trece de la incalcarea lor. De altfel, prescriptia extinctiva, justificata de nevoia de a se asigura stabilitatea raporturilor juridice, se refera exclusiv la drepturile patrimoniale, iar necesitatea de a asigura protectia personalitatii autorului impune solutia imprescriptibilitatii drepturilor morale.

Caracterul inalienabil al drepturilor morale se justifica prin faptul ca ele sunt destinate a asigura protectia personalitatii autorului.

Legea noastra, consacrand principiul inalienabilitatii drepturilor morale, in componentele lor pozitive, admite transmisiunea prin succesiune a exercitiului drepturilor la calitatea de autor si la respectul integritatii operei.

Din caracterul inalienabil al drepturilor morale rezulta o alta caracteristica a acestor drepturi, anume aceea de a fi insesizabile, adica neurmaribile de catre creditorii autorului. De aceea creditorii autorului pot urmari numai foloasele patrimoniale care rezulta din exploatarea operei. In cazul operelor nedivulgate, creditorii nu pot impune autorului sa-si divulge opera, sa o exploateze in scopul satisfacerii creantelor lor, cu atat mai mult nu se vor putea substitui autorului, divulgand ei opera. [9]

Prin derogare de la dreptul comun, el este transmisibil mortis causa, in cazurile expres prevazute de lege. Alineatul 2 al art. 11 face referire la faptul ca numai „dupa moartea autorului, exercitiul drepturilor prevazute la art.10 lit. a), b) si d) se transmit prin mostenire”, potrivit legislatiei succesorale si se exercita de catre mostenitori. In cazul in care nu mai exista mostenitori, legiuitorul confera (art. 11, alin. 2) autoritatea de a exercita drepturile morale organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile de autor, sau organismului cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie.

Dreptul moral fiind inalienabil, titularul sau nu il poate instraina catre un tert, dupa cum nici nu poate renunta anticipat la exercitiul acestuia.

Dreptul de divulgare a operei

„Dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica”, cunoscut si sub denumirea de dreptul de divulgare, este consacrat de art. 10 lit. a) din Legea nr. 285/2004. Prin acest drept se intelege dreptul moral de a aduce pentru prima oara opera la cunostinta publicului.

Este un drept discretionar si absolut si este considerat unul din cele mai personale drepturi, strans legat de persoana creatorului. Dreptul de a divulga opera „apare ca un atribut de ordin intelectual si moral prin excelenta, pentru ca ii permite autorului - si acesta este aspectul moral propriu-zis - sa pastreze manuscrisul, pe care nu l-a redactat decat pentru el, sau - si acesta este aspectul intelectual - sa nu-l publice cat timp opera nu i se va parea corespunzatoare idealului si asteptarilor sale”.

Exercitarea acestui drept moral, de divulgare, determina nasterea drepturilor patrimoniale. Odata exercitat dreptul de divulgare „opera intra intr-o alta sfera, pentru a implini destinul trasat de autor”.

Dreptul de divulgare, primul in ordinea cronologica a nasterii drepturilor de autor, are o influenta covarsitoare si asupra nasterii drepturilor patrimoniale. Numai exercitarea dreptului de divulgare face posibila exploatarea operei. Exercitarea dreptului de divulgare precede si comanda exercitiul drepturilor patrimoniale de autor.

E. Ulmer, de asemenea, definind dreptul de divulgare ca drept la prima publicare a operei, arata ca el este in centrul interesului autorului.

Pe aceeasi linie si in doctrina noastra se vorbeste de dreptul discretionar al autorului de a aduce opera la cunostinta publicului si se precizeaza ca de exercitarea acestui drept “depinde insasi existenta dreptului sau patrimonial de a trage foloase materiale din publicarea sau raspandirea in alt mod a operei „ drept care „ n-are decat o existenta virtuala ce se transforma intr-o realitate numai dupa ce autorul decide de a-si aduce opera la cunostinta publicului”.

Dreptul de divulgare, ca drept personal nepatrimonial, este intransmisibil prin acte intre vii. Problema transmisiunii sale dupa moartea autorului se pune, evident, numai cu privire la operele postume, intrucat dreptul de divulgare inseamna dreptul de prima publicare.

Opera comuna va fi exploatata conform conventiei autorilor (intre care unul poate fi autorul principal). Din dispozitiile legii reiese faptul ca autorului principal ii revine dreptul moral de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica. Calitatea de autor principal trebuie sa fie recunoscuta de catre coautori printr-o conventie. Cand o astfel de conventie nu exista coautorii nu pot aduce opera la cunostinta publica decat de comun acord. Daca opera este divizibila, fiecare coautor poate exercita dreptul de divulgare asupra contributiei sale, cu conditia sa nu prejudicieze utilizarea operei comune sau drepturile celorlalti coautori. In caz contrar, cand opera este nedivizibila, coautorii nu pot utiliza opera decat de comun acord. Refuzul consimtamantului din partea oricaruia dintre coautori trebuie sa fie temeinic justificat (art.5).

In ceea ce priveste opera colectiva, drepturile morale sunt recunoscute tuturor autorilor, avand in vedere ca este opera in care contributiile personale ale coautorilor formeaza un tot, fara a fi posibil, data fiind natura operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori. In lipsa unei conventii contrare, dreptul de autor asupra operei colective apartine persoanei fizice sau juridice din initiativa, sub responsabilitatea si sub numele careia a fost creata (art.6).

Pentru operele audio vizuale, legea formuleaza dispozitii speciale cu privire la divulgare. Operele audiovizuale au un autor principal care este regizorul sau realizatorul si mai multi autori „(autorul adaptarii, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru opera audiovizuala si autorul grafic pentru operele de animatie sau al secventelor de animatie, cand acestea reprezinta o parte importanta a operei si, dupa caz, si alti creatori care au contribuit substantial la crearea acesteia, stabiliti prin contractul dintre producator si realizator)”- art.66.

Dreptul de divulgare a operei audiovizuale apartine autorilor, dar numai autorul principal se poate opune aducerii acesteia la cunostinta publica, nu si ceilalti autori - art. 67(4).

Legiuitorul a rezervat exclusiv autorului dreptul de a decide daca opera va fi adusa la cunostinta publica, dar este posibil ca acesta sa fi incetat din viata fara a-si fi divulgat intreaga opera.

Vointa autorului incetat din viata fata de opera nepublicata, poate fi dedusa dintr-o multitudine de acte si fapte juridice savarsite de acesta, dar acestea trebuie privite cu circumspectie. Astfel, incheierea de catre autor a unui contract de editare pentru o opera in lucru, nu trebuie sa fie interpretata, in mod necesar, ca un acord la publicarea ei in forma existenta la data decesului, deoarece este posibil ca in acea forma neterminata autorul sa nu o fi considerat reprezentativa pentru personalitatea sa si sa nu fi dorit publicarea ei. In schimb, intocmirea unui testament in care drepturile patrimoniale cu privire la o anumita opera sunt mentionate, constituie o dovada convingatoare a vointei autorului de a-i fi divulgata acea opera, dupa incetarea sa din viata. De asemenea, un contract de cesiune a drepturilor asupra totalitatii operelor viitoare ale autorului, desi lovit de nulitate absoluta, poate constitui o manifestare valabila de vointa, in sensul ca opera sa-i fie publicata.

In cazul operelor pentru care autorul si-a manifestat, in timpul vietii, vointa de a nu fi divulgate, aceasta vointa trebuie respectata, iar opera nu poate fi divulgata. Incalcarea acestei interdictii nu mai poate fi insa sanctionata pentru ca exercitiul dreptului la divulgare nu este transmisibil prin mostenire. In acelasi timp, nici persoana care a divulgat o atare opera nu se bucura de protectia legii, pentru ca, potrivit art. 25(2), de protectia echivalenta cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului se bucura persoana care a divulgat in mod legal o opera nepublicata. Or, pentru ca publicarea sa fie facuta „in mod legal” trebuie ca aceasta sa fie conforma cu manifestarea de vointa a autorului.

In cazul operelor postume, dreptul de divulgare, ar putea fi exercitat de catre societatile de autori, iar dreptul la inviolabilitatea operei este limitat de nevoia ocrotirii drepturilor personale ale tertilor.[12]




Viorel Ros, op. cit., p. 70

Dr. Victor Ursa, Drepturile de Autor si Protectia lor Juridica in Romania, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 1997, p.24

Ionascu A., Comsa N., Muresan M., Dreptul de Autor, Ed.Academiei, Bucuresti, 1969, p. 60, 62

Viorel Ros, op. cit., p.79

Viorel Ros, op. cit., p. 83-103

Viorel Ros, Dragos Bogdan, Octavia Spineanu-Matei, op. cit. p. 108

Viorel Ros, op. cit., p.107

Y. Eminescu, op. cit., p. 105

Viorel Ros, op. cit. p. 123-124

Viorel Ros, op. cit., p.108

Y. Eminescu, op. cit., p. 109

Viorel Ros, op. cit., p.111-112







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|

Drept



Legislatie

Documente online pe aceeasi tema


Stingerea obligatiilor - modurile voluntare de stingere a obligatiilor
Legaturile dreptului familiei cu alte ramuri de drept
Tutela si curatela - procedee juridice prin care se asigura protectia incapabililor de fapt
Dreptul real de folosinta asupra unor bunuri din domeniul public
Legitimarea - prin casatoria parintilor naturali se mai putea realiza legitimarea
Nulitatea contractului - conceptul de nulitate
Introducere in drept - test
Legate si fideicomise
Izvoare de drept medical - hotarari de guvern



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.