Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Dobandirea mostenirii - clasificarea mostenitorilor



Dobandirea mostenirii - clasificarea mostenitorilor


A.     Clasificarea mostenitorilor din punctul de vedere al dobandirii mostenirii

Atat in cazul mostenirii legale, cat si in cazul mostenirii testamentare se pune problema dobandirii mostenirii.

Din punctul de vedere al dobandirii succesiunii, mostenitorii se impart in trei mari categorii:

heredes sui et necesarii

heredes necesarii

hredes voluntarii sau extranei.




Heredes sui et necesarii erau cei care deveneau persoane sui iuris in momentul mortii lui pater familias. Acesti mostenitori se numeau necesarii, deoarece nu puteau repudia mostenirea. Ei nu puteau repudia mostenirea, pentru ca erau heredes sui, iar in foarte vechiul drept roman sui heredes dobandeau o proprietate pe care o stapanisera inca din timpul vietii lui pater familias in calitate de coproprietari; de fapt, se mosteneau pe ei insisi, iar cel ce se mostenea pe el insusi nu putea repudia mostenirea.

Asemenea succesori pot veni la mostenirea legala, dar pot veni si la mostenirea testamentara, daca pater familias isi intocmise un testament

Heredes necesarii sunt sclavii instituiti de catre stapanii lor. Ii avem in vedere fie sclavii proprii, fie sclavii altor persoane. Intrucat sclavii nu au capacitate juridica, nu sunt persoane si este evident ca nu pot veni la mostenirea legala. In schimb, pot veni la mostenirea testamentara daca sunt instituiti prin testament, in scopul de a se promova anumite interese ale lui dominus. Intrucat instituirea sclavului se facea in interesul lui dominus, este evident ca nici sclavul nu poate repudia mostenirea si ca el este un mostenitor necesar.

Deci, daca in cadrul primelor doua categorii de mostenitori nu se pune problema repudierii, inseamna ca nu se punea nici problema acceptarii mostenirii, caci asemenea mostenitori intra de drept in stapanirea bunurilor succesorale.

Heredes voluntarii sau extranei pot repudia sau accepta mostenirea. Ei nu sunt mostenitori de drept, adica mostenitori necesari, iar in cazul acceptarii mostenirii trebuiau sa recurga la una din formele de acceptare.

B. Acceptarea mostenirii

Acceptarea mostenirii (aditio hereditatis) se realizeaza in trei moduri:

cretio

pro herede gestio

nuda voluntas

Cretio este o forma de acceptare a mostenirii, care presupune pronuntarea unor cuvinte solemne, intr-un anumit termen, iar daca cel instituit nu pronunta acele cuvinte solemne in termenul stabilit, de regula de 100 de zile, se considera, se interpreteaza ca a repudiat mostenirea; termenul de 100 de zile era prevazut, de regula, de catre testator in testament. Daca existau mostenitori legali, cei interesati de soarta succesiunii, precum creditorii si legatarii, puteau cere pretorului ca acesta sa-l sileasca pe mostenitor sa se pronunte intr-un termen care era, de regula, de 100 de zile. Imparatul Justinian mareste acest timp de gandire de la 100 de zile la un an.


Pro herede gestio este un act de administrare a bunurilor succesorale, din care rezulta ca cel instituit a inteles sa accepte mostenirea. Astfel, cel care plateste un impozit pe succesiune, vinde un bun succesoral, adica un bun ce apartinea succesiunii, se comporta ca un adevarat mostenitor si administreaza mostenirea ca un succesor.

Nuda voluntas este o declaratie de acceptare nesolemna, putand fi utilizate orice cuvinte.

C. Conditiile acceptarii mostenirii

Pentru ca cel instituit sa dobandeasca succesiunea, era necesar sa se bucure de ius capiendi, adica de dreptul de a culege mostenirea. Era un drept special, creat prin Legile Iulia si Papia Poppaea la inceputul Principatului, de catre August. Aceste doua legi au fost adoptate in scopul consolidarii familiei si mai ales pentru sporirea natalitatii.

Potrivit dispozitiilor celor doua legi, femeile intre 20 si 50 de ani si barbatii intre 25 si 60 de ani trebuiau sa traiasca in regimul casatoriei si sa aiba copii.

Cei care erau casatoriti, dar nu aveau copii, dobandeau numai o jumatate din succesiune, care li s-ar fi cuvenit potrivit legii, pe cand celibatarii, adica cei necasatoriti, nu primeau nimic din succesiune.

Daca erau intrunite toate conditiile necesare pentru dobandirea mostenirii, aceasta era valabil acceptata si, fireste, erau declansate si efectele acceptarii.

D. Efectele acceptarii mostenirii

Primul efect al acceptarii mostenirii consta din fuziunea patrimoniilor, in sensul ca in momentul acceptarii, patrimoniul defunctului se contopeste cu patrimoniul mostenitorului. Aceasta contopire era de natura sa atraga consecinte pagubitoare fie pentru mostenitor, fie pentru creditorii defunctului.

In ceea ce il priveste pe mostenitor, acesta raspunde de datoriile succesorale dincolo de activul succesoral (ultra vires hereditatis), iar daca succesiunea era incarcata de datorii, mostenitorul trebuia sa-i plateasca pe creditorii defunctului cu bunurile lui.

Pentru a-i proteja pe mostenitori (este vorba despre mostenitorii necesari, intrucat cei voluntari nu puteau fi obligati a primi o mostenire plina de datorii), pretorul a creat ius abstinendi (dreptul de a se abtine), conform caruia mostenitorii aveau dreptul de a se abtine sa-i plateasca pe creditorii defunctului dincolo de limitele activului succesoral. Pe aceeasi linie de gandire a mers si Justinian, cand a creat beneficium inventarii (beneficiul de inventar), potrivit cu care acel mostenitor care face inventarul bunurilor succesorale nu va raspunde cu bunurile sale, ci numai in limitele activului succesoral (intra vires hereditatis).

Dar era posibila si situatia in care mostenitorul era insolvabil, asa incat, dupa fuziunea patrimoniilor, creditorii defunctului veneau in concurs cu creditorii mostenitorului si, intrucat mostenitorul era insolvabil, creditorii defunctului nu-si puteau valorifica integral drepturile de creanta. Fata de aceasta inechitate s-a acordat creditorilor defunctului separatio bonorum. In virtutea acestui drept, creditorii defunctului puteau cere ca bunurile succesorale sa fie delimitate de cele ale mostenitorului pana cand toti creditorii defunctului isi valorificau integral drepturile de creanta din masa succesorala, iar fuziunea de patrimonii se producea ulterior, daca mai ramanea ceva din masa succesorala.

Al doilea efect ce decurgea din dobandirea mostenirii consta din obtinerea dreptului de proprietate, in sensul ca mostenitorul devine proprietar al succesiunii.

In orice masa succesorala, pe langa bunuri exista si creante si datorii. Creantele si datoriile se imparteau automat odata cu acceptarea succesiunii, daca erau mai multi mostenitori.

In privinta bunurilor corporale, comostenitorii ramaneau intr-o stare de indiviziune, in sensul ca fiecare cunostea cota-parte ideala care ii revenea, dar aceasta parte nu era determinata in mod concret. Daca cei instituiti intentionau sa puna capat starii de indiviziune, puteau recurge la actio familiae herciscundae.



Ultimul efect al acceptarii mostenirii consta din raportul bunurilor succesorale sau collatio bonorum. Potrivit acestui efect, mostenitorii sunt obligati sa aduca la masa succesorala toate bunurile pe care le-au primit, fiecare in parte, de la pater familias, in timpul vietii acestuia.

Pretorul a introdus si collatio emancipati, silindu-l pe emancipat sa aduca la masa succesorala toate bunurile dobandite de acesta in calitate de persoana sui iuris.

De asemenea, femeia casatorita fara manus venea in casatorie cu o zestre, dar ea ramanea sub puterea tatalui sau si venea la succesiunea lui. Insa ea primise anterior bunuri dotale. Daca dorea sa-si mosteneasca tatal, femeia trebuia sa faca raportul bunurilor dotale, adica sa adauge la masa succesorala bunurile dotale.

E. Repudierea mostenirii

Mostenitorii voluntari acceptau mostenirea prin anumite forme. Dar ei puteau si renunta la mostenire prin repudiere.

Repudierea se facea printr-o simpla declaratie.

In anumite cazuri, dupa cum cel instituit trebuia sa se pronunte intr-un anumit termen, tacerea era apreciata ca repudiere.

Repudierea mostenirii producea anumite efecte juridice:

daca existau mai multi instituiti si unul dintre ei repudia succesiunea, avea efectul acrescamantului, in virtutea caruia partea repudiata revenea automat, de drept, celor care au acceptat mostenirea;

daca exista doar un singur instituit si acesta repudia mostenirea, aceasta revenea substituitului, daca exista vreun substituit. Daca nu exista nici un substituit, veneau la succesiune mostenitorii legali. Daca nu existau nici mostenitori legali, succesiunea devenea vacanta si trecea asupra statului.

3. 6. Sanctiunea mostenirii

Trebuie facuta distinctie intre mostenirea civila si cea pretoriana.

Mostenirea civila era sanctionata prin hereditas petitio (petitiunea de hereditate).

Mostenirea pretoriana era sanctionata prin interdictul quorum bonorum.

A.     Petitiunea de hereditate

In vederea intentarii petetiunii de hereditate erau necesare anumite conditii:

reclamantul sa fie mostenitor civil si sa nu posede bunurile succesorale. Prin urmare, el nu trebuie sa faca proba dreptului de proprietate al autorului sau, cum se intampla la actiunea in revendicare, ci trebuia sa probeze numai calitatea de mostenitor civil.

paratul trebuia sa posede bunurile succesorale fie pro herede, fie pro possessore. Atunci cand paratul avea convingerea intima ca el este adevaratul mostenitor, el poseda succesiunea pro herede, iar atunci cand paratul stia ca nu este mostenitor civil, dar opunea reclamantului calitatea sa de posesor, se considera ca stapaneste bunurile succesorale pro possessore. Aceasta actiune putea fi intentata, ca si rei vindicatio, impotriva posesorilor fictivi, adica impotriva celui caruia simuleaza calitatea de posesor si se ofera procesului (qui liti se obtulit), precum si impotriva aceluia care inceteaza sa posede cu rea credinta, distrugand bunurile succesorale (qui dolo desiit possidere).

Si in aceste cazuri, senatusconsultul Juventinian a hotarat ca reaua credinta tine loc de posesiune.

Potrivit aceluiasi senatusconsult, paratul de buna credinta raspundea numai in limitele imbogatirii sale, spre deosebire de paratul de rea credinta, care raspundea pentru tot ceea ce lipsea din succesiune.

spre deosebire de actiunea in revendicare, ce avea ca obiect bunuri individual determinate, petitiunea de hereditate avea caracter universal, in sensul ca prin intermediul ei se pot urmari in justitie fie o fractiune dintr-un patrimoniu, fie un patrimoniu integral.

B. Interdictul quorum bonorum

Era eliberat de catre pretor in conditii speciale. Astfel, daca reclamantul afirma ca este mostenitor pretorian, pretorul ii acorda bonorum possessio (calitatea de mostenitor pretorian), recunoscandu-i acea calitate. Dar acordarea lui bonorum possessio avea numai o semnificatie teoretica, deoarece reclamantul nu era pus in posesia lucrurilor succesorale. Astfel incat, potrivit programului de lucru, la un alt termen pretorul verifica daca intr-adevar reclamantul intruneste conditiile necesare pentru a fi mostenitor pretorian. Daca pretorul se convingea de justetea pretentiilor reeclamantului, elibera interdictul quorum bonorum, prin intermediul caruia reclamantul intra in posesia succesiunii. Trebuie facuta precizarea ca acest interdict produce efecte numai in ce priveste bunurile corporale din succesiune, astfel incat bunurile incorporale, adica drepturile de creanta, care faceau parte din acea succesiune, nu treceau asupra reclamantului.

Iata de ce, prin noi reforme, pretorul a dat mostenitorului pretorian posibilitatea de a intenta toate actiunile pe care defunctul le avusese impotriva debitorilor sai, cu fictiunea calitatii de mostenitor civil, astfel incat, pe cale procedurala, mostenitorul pretorian poate valorifica si creantele succesorale cu fictiunea ca este mostenitor civil.

In secolul al II-lea e. n., pentru ca mostenitorul pretorian sa fie asimilat cu mostenitorul civil s-a acordat acestuia o actiune similara petitiunea de hereditate posesorie (hereditatis petitio possessoris). Prin intermediul acestei actiuni, mostenitorul pretorian a obtinut o pozitie identica cu mostenitorul civil.








Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|

Drept



Legislatie

Lucrari pe aceeasi tema


Ierarhia drepturilor omului
Populatia Romaniei si cetatenia romana
Dreptul de Preemptiune - consecintele incheierii unui contract de vanzare-cumparare, cu nerespectarea dreptului de preemptiune
Despre fundamentul responsabilitatii juridice
Fazele procesului civil
Tipologia dreptului
Sindicatele si reprezentantii salariatilor
Culpa sau greseala: Formele culpei
Conditii de fond si impedimente la casatorie - impedimente la incheierea casatoriei
Impedimente la incheierea casatoriei: casatorii anterioare, rudenia, adoptia, tutela



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.