Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Furtul



Furtul


Furtul

1. Continutul legal

Infractiunea de furt este prevazuta in art. 208 C.pen. si consta in luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a si‑l insusi pe nedrept. Conform alin. (4) constituie furt si luarea unui vehicul cu scopul de a‑l folosi pe nedrept. Potrivit alin. (3), in situatiile des­crise anterior va exista furt si atunci cand bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, dar in momentul savarsirii faptei acel bun se gasea in posesia sau detentia legitima a altei persoane.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic. Obiectul juridic generic al infractiu­nilor contra patrimoniului, co­mun si infractiunii de furt, il constituie relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea patrimoniului.

In notiunea de patrimoniu sunt incluse bunurile corporale si incorporale, bunurile consumptibile ori fungibile, mobile sau imobile, principale ori accesorii, adica tot ceea ce reprezinta puteri, facultati, aptitudini ale subiectului privite din punct de vedere al valorii lor economice si al raporturilor care se nasc din exercitiul acestor puteri, fa­cultati, aptitudini[1].

Obiectul juridic special il constituie valoarea sociala, relatiile sociale de ordin pa­tri­monial a caror existenta, evolutie si dezvoltare este conditionata de pastrarea situa­tiei fizice a bunurilor mobile si de impiedicarea luarii pe nedrept a acestor bunuri din patrimoniul privat sau public.




Norma de incriminare priveste posesia sau detentia, deoarece prin aceste atribute juridice se exteriorizeaza dreptul de proprietate. Prin urmare, proprietarul fiind con­co­mitent, posesorul si detinatorul legitim al unui bun, este suficient sa existe aparenta legitimitatii prin faptul ca bunul se afla in mana unei persoane de la care faptuitorul incearca sa‑l ia fara consimtamantul detinatorului, cu intentia de a si‑l insusi.

Cat priveste bunurile mobile, schimbarea situatiei de fapt a bunului mobil prin ac­tiuni ilicite aduce atingere tuturor drepturilor patrimoniale, in principal drepturilor reale privitoare la acel bun.

Daca schimbarea situatiei de fapt s‑a produs printr‑o actiune de sustragere, de luare fara drept din locul in care se afla bunul, ocrotirea relatiilor de ordin patrimo­nial tre­buie sa fie asigurata prin mijloace de drept penal.

In jurisprudenta s‑a decis ca nu exista nicio indoiala cu privire la apararea pose­siei legitime impotriva oricui, chiar si impotriva proprietarului bunului, care se face si el vinovat de furt daca ia acel bun in conditiile art. 208 alin. (1) C.pen. din posesia sau detentia legitima a altei persoane [art. 208 alin. (3) C.pen.][2]. Daca proprietarul ia bunul din posesia sau detentia hotului, consideram ca fapta nu va fi infractiune, deoarece este limpede ca posesia sau detentia in acest caz nu sunt legitime.

b) Obiectul material. Obiectul material al infractiunii de furt este un bun mobil care se afla in posesia sau detentia altuia in scopul de a satisface o necesitate a pose­sorului sau detentorului. Atunci cand bunul mobil nu apartine niciunei persoane ori a fost abandonat nu poate face obiectul material al furtului.

Bunul care constituie obiectul material al infractiunii de furt, trebuie sa aiba o valoare pentru cel care il detine si nu o valoare in general. Totusi, pot constitui obiect material al infractiunii, chiar si bunurile care au doar o valoare afectiva, sentimentala (o scrisoare primita de la o anumita persoana la care persoana vatamata tine foarte mult). Aceasta interpretare se poate da si bunurilor care au o valoare speciala, cum ar fi: colectiile de timbre, monezile sau relicvele istorice.

Notiunea de bun mobil corespunde aceleia din dreptul civil, in sensul ca el poate fi deplasat, transportat, transferat dintr‑un loc in altul[3].

Bunurile mobile pot fi animate sau neanimate. In acest sens, sunt bunuri animate: animalele, pasarile domestice, precum si orice vietuitoare care se gaseste in stapa­nirea unei persoane. Neanimate sunt orice alte bunuri, indiferent de starea lor fizica (lichida, gazoasa, solida). Banii, titlurile de credit si alte valori avand echivalentul in bani, sunt bunuri mobile.

Imobilele nu pot face obiectul unui furt. Pot constitui, totusi, obiect material al fur­tu­lui parti dintr‑un asemenea bun, devenite mobile prin detasare. Astfel, daca o cla­dire nu poate fi furata in intregime, in schimb pot fi furate usile, caramizile, tera­cotele, ferestrele acesteia, ca parti componente ale acesteia, devenite bunuri mobile. Mai pot fi considerate bunuri mobile si pot deveni obiect material al furtului arborii, recoltele dupa ce au fost desprinse de sol, precum si fructele dupa ce au fost desprinse de tulpini[4] sau iarba dupa ce a fost cosita de pe pasune. In anumite situatii de exceptie si bunurile imobile pot constitui obiect material al fur­tu­lui (astfel se sustrage de pe un teren cu suprafata de un hectar stratul de pamant arabil care ulterior este transportat in alta localitate pentru a fi folosit la o sera).

Potrivit prevederilor art. 208 alin. (2) C.pen. sunt considerate bunuri mobile si acele energii[5] care sunt susceptibile de a fi sustrase si care au o anumita valoare eco­nomica, cum ar fi: energia electrica , termica, hidraulica, precum si inscrisurile. Aces­tea din urma nu trebuie sa aiba o valoare economica fiind suficient ca ele sa faca parte dintr‑un patrimoniu al unei anumite persoane, sa fie utile acestuia. Fac parte din categoria inscrisurilor toate acele acte scrise care au valoare materiala indepen­denta, cum sunt: manuscrisele, jurnalele, memoriile, corespondenta etc. Prin inscri­suri se inteleg, de asemenea, actele scrise care servesc la dovedirea unor situatii sau rapor­turi juridice.

Cat priveste vehiculele, acestea constituie obiect material al infractiunii de furt atat in cazul cand vehiculul a fost sustras in scopul de a fi insusit, precum si in cazul cand sustragerea vehiculului s‑a facut doar in scopul folosirii temporare.

In literatura de specialitate s‑a apreciat ca obiect material al furtului, in varianta in care fapta consta in luarea unui vehicul cu scopul folosirii pe nedrept, nu poate fi decat vehiculul susceptibil de a fi folosit potrivit destinatiei sale; daca acesta este lipsit de o asemenea aptitudine nu poate fi furat decat in scopul insusirii pe nedrept[8].

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ. Calitatea de subiect activ al infrac­tiunii de furt o poate avea orice persoana, nefiind necesara indeplinirea vreunei con­ditii speciale.

De regula, persoana care savarseste furtul nu are niciun drept asupra bunului (lucrului) pe care il sustrage din proprietatea altei persoane. Va exista insa infrac­tiunea de furt si atunci cand persoana faptuitorului ar avea in tot sau in parte un drept de proprietate sau alt drept asupra bunului sustras. O asemenea concluzie se desprinde din prevederile art. 208 alin. (3) C.pen., conform caruia subiect activ poate fi si pro­prietarul care savarseste actiunea de luare a unui bun care in acel moment se ga­seste in posesia legitima a altei persoane.

Jurisprudenta a retinut infractiunea de furt, in baza art. 208 alin. (3) C.pen., in cazul cand inculpatul a sustras oile care erau proprietatea sa din oborul comunal, acestea fiind aduse acolo intrucat fusesera gasite pascand pe terenul unei unitati agri­cole care urma sa fie despagubita[9].

Fara a avea vreo influenta sub aspectul calificarii subiectului activ al infractiunii de furt, trebuie mentionat ca atunci cand acesta are calitatea de sot, ruda, minor care fura de la tutore, persoana care locuieste impreuna cu persoana vatamata sau este gaz­duita de aceasta, se vor aplica prevederile art. 210 C.pen., care stipuleaza ca punerea in miscare a actiunii penale se face doar la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Astfel, se va urmari la plangere prealabila furtul comis de copil in paguba parintilor sau bunicilor, de minor in paguba tutorelui, de gazduit in paguba celui care il gazduieste (daca gazda fura de la cel pe care il gazduieste se vor aplica prevederile de drept comun), furtul comis de militar in paguba celorlalti militari aflati in dormi­torul comun etc.

Participatia penala la infractiunea de furt simplu este posibila sub toate formele sale. Trebuie remarcat insa faptul ca, atunci cand furtul este savarsit de doua sau mai multe persoane impreuna, deci aceste persoane au participat efectiv si concomitent la comiterea faptei, ne vom afla in situatia prevazuta la lit. a) a art. 209 C.pen., inca­drarea juridica fiind cea specifica furtului calificat. Prin urmare, in situatia coauto­ratului, furtul nu va mai fi in forma sa simpla, el devenind calificat, in accep­tiunea prevederilor art. 209 alin. (1) lit. a). Participatia penala, in forma instigarii si com­plicitatii neconco­mitente, poate fi intalnita in cazul oricaror modalitati ale infractiunii de furt.

b) Subiectul pasiv. Subiect pasiv al infractiunii de furt poate fi atat o persoana fizica, cat si o persoana juridica.

Poate fi intalnita si o pluralitate de subiecti pasivi, atunci cand prin aceeasi fapta de furt au fost sustrase bunuri apartinand unor diferite persoane, precum si atunci cand asupra bunului sustras concura drepturile patrimoniale ale mai multor persoane. Persoana din posesia sau detentia carei a fost sustras bunul este subiectul pasiv direct, iar celelalte persoane sunt subiecti pasivi indirecti, dupa cum se apreciaza in litera­tura de specialitate[10].

Daca inculpatul sustrage mai multe bunuri dintr‑o camera, bunuri care apartin unor persoane diferite se va retine o singura infractiune si nu un concurs de infractiuni.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material. Latura obiectiva a infractiunii de furt include urmatoarele componente: un element material, ce se exteriorizeaza, in cele mai multe cazuri, printr‑o actiune, unele cerinte care intregesc elementul material, urmarea imediata si raportul de cauzalitate.

Din textul art. 208 alin. (1) C.pen. se observa ca actiunea celui care savarseste infractiunea de furt presupune luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia.

Prin deposedarea de bunul sustras se inlatura situatia de fapt care permitea posesorului sau detinatorului sa dispuna de acel bun, iar prin aproprierea lui de catre in­fractor se realizeaza o noua situatie de fapt, care presupune ca bunul se afla in sfera de stapanire a faptuitorului. Prin urmare, luarea este o actiune de sustragere prin ca­re se modifica situatia patrimoniala existenta anterior savarsirii respectivei in­fractiuni.

Cele doua acte, deposedarea si aproprierea bunului de infractor se succed cu rapiditate, asa incat delimitarea dintre ele se face cu dificultate. Totusi, este necesara identificarea in orice speta a faptului ca au avut loc ambele operatiuni sau, eventual, numai deposedarea, deoarece in functie de aceasta se va incadra fapta ca tentativa sau ca fapta consumata de furt.

In doctrina si jurisprudenta se apreciaza ca actiunea de luare poate fi savarsita prin diferite moduri: prin apucare, ascundere, prin utilizarea unor instrumente de cuplare, inhatare, desprindere, deviere, consumare etc., precum si prin orice mijloace, cum ar fi: cu propria mana, prin folosirea unor animale dresate, prin implicarea unor pasari sau animale dresate, prin racordari la sursele de energii etc.[11]

In mod exceptional, luarea se poate infaptui si prin inactiune, cum ar fi cazul celui care preda o masa de bunuri si omite intentionat sa predea anumite bunuri, pe care le retine pentru el.

In acelasi timp, nu prezinta relevanta, pentru existenta infractiunii de furt, modul in care s‑a realizat executarea, daca fapta s‑a comis pe fata sau in ascuns, cu ajutorul puterilor proprii ori a unor mijloace tehnice, simple sau sofisticate, ori folosindu‑se de un animal dresat. Furtul nu trebuie, insa, sa fie savarsit prin folosirea violentei sau a amenintarii, deoarece intr‑un asemenea caz fapta va fi incadrata ca talharie.

b) Cerinte esentiale. In acceptiunea art. 208 alin. (1) C.pen., actiunea de luare trebuie sa se exercite asupra unui bun mobil, care se gaseste in posesia sau detentia unei alte persoane iar luarea sa se fi facut fara consimtamantul acesteia.

Prin urmare, pentru realizarea laturii obiective a infractiunii de furt trebuie sa fie indeplinite trei cerinte esentiale, si anume: lucrul sustras sa fie un bun mobil, acest bun sa se fi aflat in posesia sau detentia unei alte persoane, iar luarea sa se fi facut fara consimtamantul celui deposedat.

Referiri asupra a ceea ce presupune un bun mobil am facut anterior, cand am abordat problema obiectului material.

Termenii de detentie si posesie utilizati in art. 208 C.pen. au intelesul de simpla stapanire de fapt. Nu are importanta daca cel care are stapanirea de fapt a bunului este sau nu proprietar sau titular al vreunui drept de a poseda sau detine. Ca atare, aceasta cerinta este indeplinita chiar daca cel deposedat se afla in stapanirea de fapt a bunului. Fapta va fi furt chiar si atunci cand bunul este sustras din posesia faptuitorului[12].

Bunul sustras trebuie sa se gaseasca in posesia sau detentia altuia. Cerinta res­pectiva este realizata si atunci cand bunul s‑ar afla ocazional si temporar in mainile faptuitorului, simplul contact material, simpla manipulare a unui bun nu confera nici posesia, nici detentia acelui bun. In acest sens, in practica judiciara s‑a apreciat ca acela care isi insuseste un bun incredintat de victima pe peronul garii, pentru paza, savarseste infractiunea de furt[13]. De asemenea, s‑a hotarat ca fapta unui muncitor, care gasind pe o masa, in hala intreprinderii, niste obiecte de imbra­caminte, uitate acolo de alt muncitor, le ia si le duce la domiciliul sau, constituie infractiunea de furt . In acelasi timp, s‑a decis ca exista furt si atunci cand faptuitorul, stiind ca persoana vatamata a pierdut un bun si ca il cauta si cunoscand locul unde bunul se gaseste, se duce la locul respectiv de unde il ia si‑l insuseste . De asemenea, constituie furt fapta de insusire unor bunuri primite si care trebuie utilizate in procesul de productie (de exemplu bucatarul care isi insuseste alimente din cele primite pentru prepararea hranei comite infractiunea de furt si nu cea de abuz de incredere).

Din continutul art. 208 alin. (1) C.pen. se mai desprinde si o alta cerinta, si anu­me: bunurile sa fi fost luate fara consimtamantul posesorului sau detinatorului. In doc­trina de specialitate se apreciaza ca aceasta cerinta apare ca o subliniere oarecum inutila, deoarece este elementar sa se subinteleaga ca nu se poate vorbi de furt atunci cand bunul a fost luat pe baza unei invoiri, si deci, nu a fost sustras[16].

Prin urmare, rezulta ca atunci cand deposedarea s‑a facut cu incuviintarea pose­sorului sau detinatorului (expresa sau tacita) fapta nu mai constituie infractiunea de furt. Consimtamantul, pentru a legitima luarea bunului, este necesar sa intervina inain­te sau in timpul comiterii faptei si el trebuie sa emane de la o persoana capabila, in sens contrar fapta va constitui infractiunea de furt. De asemenea, este necesar ca acest consimtamant sa nu fie obtinut prin amenintare sau folosirea de violenta. Daca consimtamantul a fost dat ulterior savarsirii faptei, acesta nu poate avea nici o eficienta, deoarece, in acel moment, infractiunea este consumata.

c) Urmarea imediata. Infractiunea de furt este consumata atunci cand faptuitorul si‑a incheiat actiunea, avand ca rezultat trecerea bunului din stapanirea de fapt a pose­sorului sau detinatorului, in cea a faptuitorului.

Urmarea imediata se considera produsa din moment ce persoana pagubita nu mai stie nimic despre locul unde s‑ar gasi bunul sustras si nici nu mai are posi­bi­li­tatea de a efectua vreun act material cu privire la acel bun.

Urmarea imediata este realizata si atunci cand bunul luat fara drept a fost ascuns de faptuitor chiar in locul de unde l‑a sustras, facand imposibila utilizarea lui de catre posesor sau detentor.

In cazul furturilor din magazine, opinia dominanta este ca urmarea imediata se produce in momentul luarii bunului de pe raftul magazinului si ascunderea, ori consumarea lui in magazin, deoarece faptuitorul a inceput sa efec­tueze acte materiale asupra bunului ca si cum acesta i‑ar apartine. In acest caz infractiunea se consuma in momentul in care faptuitorul a manuit bunul intr‑o maniera (ascundere, consumare) din care sa rezulte clar intentia de insusire a bunului[17]. Alteori infractiunea se con­suma la casa de marcat cand dupa ce a platit celelalte bunuri a incercat sa treaca cu altele. Dar atunci cand autorul ascunde anumite bunuri (in geanta sau buzunarul hainei) furtul se consuma in acel moment chiar daca ulterior el face si alte cumparaturi.


Urmarea imediata este configurata si atunci cand faptuitorul este deposedat de bunul luat la scurt timp dupa savarsirea sustragerii, fie de catre victima, fie de catre o alta persoana. O interpretare simetrica trebuie facuta si atunci cand faptuitorul aban­doneaza bunul luat.

Urmarea imediata nu trebuie sa fie confundata cu paguba produsa prin aceasta urmare. Din aceste considerente, chiar si atunci cand se realizeaza o restituire sau o despagubire post factum nu se inlatura existenta urmarii imediate.

Sub aspectul raportului de cauzalitate, din continutul legal rezulta ca pentru rea­lizarea laturii obiective a infractiunii de furt este necesar ca intre actiunea de luare efectuata de faptuitor si rezultat sa existe o legatura de cauzalitate.

Sub aspect cauzal, este necesar ca trecerea bunului din stapanirea posesorului sau detentorului in cea a faptuitorului (efectul) sa fie consecinta directa a activitatii de luare, de sus­tragere (cauza) desfasurata de catre aceasta din urma.

In literatura de specialitate se apreciaza ca urmarea imediata fiind, in cazul actiunii de luare, un rezultat fizic, o consecinta materiala fireasca a acesteia, legatura de cauzalitate dintre urmare si actiunea de sustragere apare ca fireasca, iar dove­direa ei rezulta practic din dovedirea actiunii de luare si din producerea urmarii imediate[18].

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie este intentia, in cele mai multe situatii intentia directa, deoarece faptuitorul prevede si urmareste rezultatul faptei sale. In mod cu totul deosebit poate fi si intentia indirecta, atunci cand lucrul furat ar contine in el un alt bun a carui eventuala prezenta faptuitorul ar fi putut‑o prevedea si a acceptat rezultatul faptei sale[19] (de exemplu, luarea unui portofel in care, pe langa bani, se gaseau si unele acte de stare civila sau legitimare a partii vatamate).

Pentru configurarea laturii subiective a infractiunii de furt trebuie realizata cerinta ca intentia de a savarsi actiunea de luare a unui bun din posesia sau detentia unei persoane, fara voia sa, sa aiba ca scop insusirea pe nedrept a acelui bun.

Prin urmare, intentia de a savarsi actiunea de luare a unui bun trebuie coroborata cu scopul ilicit urmarit prin luarea bunului, si anume, intentia de a‑si insusi acel bun pe nedrept. Atunci cand bunul a fost luat in alt scop decat cel al insusirii pe nedrept, fapta nu constituie infractiune. Astfel, jurisprudenta a decis ca nu exista intentia de furt daca inculpatul a luat bunul pentru a determina persoana vatamata sa‑i restituie un bun retinut pe nedrept[20].

Fapta nu constituie infractiune nici atunci cand din situatia de fapt apare evident ca bunul nu a fost luat in scopul insusirii, cum ar fi cazul in care lucrul este ascuns pentru a face o gluma sau un colocatar ia din bucataria comuna un vas pentru a‑l folosi un scurt timp, urmand ca dupa aceea sa‑l puna la loc.

Textul art. 208 alin. (3) C.pen. precizeaza ca si atunci bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, insusirea acelui bun constituie furt, daca el se gasea in posesia sau detinerea legitima a unei alte persoane. In aceasta situatie, insusirea nu priveste dreptul de proprietate, ci dreptul de a poseda.

Infractiunea de furt este intalnita si atunci cand faptuitorul, imediat dupa sustra­gerea bunului, a fost deposedat sau a abandonat acel bun.

Daca bunul luat este un vehicul, latura subiectiva a infractiunii de furt este reali­zata chiar atunci cand intentia de savarsire a actiunii de luare are ca scop numai folosirea, iar nu si insusirea vehiculului [art. 208 alin. (4)]. Aceasta situatie reprezinta o exceptie de la regula generala, conform careia furtul este savarsit in scopul insusirii pe nedrept a unui bun aflat in legitima posesie sau detentie a unei persoane, de catre o alta persoana.

De regula insa, dovada ca s‑a urmarit acest scop rezulta in majoritatea cazurilor din abandonarea vehiculului de catre faptuitor de bunavoie, nesilit, dupa folosirea lui[21].

Pentru a se stabili scopul de a folosi, nu prezinta importanta pentru cat timp isi pro­pusese faptuitorul sa foloseasca vehiculul. In acelasi timp, trebuie precizat ca legea nu face distinctie intre vehiculele cu tractiune mecanica si cele cu tractiune animala. Daca o persoana ia de pe camp un cal pentru a se deplasa calare in alta localitate iar apoi aduce calul inapoi, nu se va retine furt daca se dovedeste ca el nu a intentionat sa‑l insuseasca.

Ca parte componenta a laturii subiective, mobilul infractiunii are o relevanta apar­te, cu implicatii deosebite in procesul de individualizare a raspunderii penale.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea de furt savarsindu‑se prin comisiune, este susceptibila de a fi realizata in toate formele imperfecte ale infractiunii. Legea pedepseste tentativa la aceasta infractiune, intr‑un text distinct, de la finele titlului „Infractiuni contra patrimoniului”, si anume art. 222 C.pen. Datorita particularitatii activitatii de luare aceasta fapta nu este susceptibila de a fi comisa in forma tentativei perfecte, ci numai a tentativei intrerupte. Este posibila insa si tentativa relativ improprie, prin lipsa obiectului de la locul unde faptuitorul stia ca se afla.

Activitatea anterioara primului act de executare se constituie in forma actelor de pregatire a infractiunii de furt, neincriminate insa de legea penala.

Potrivit art. 209 alin. (5) C.pen., pentru cazul prevazut la art. 209 alin. (3) lit. a), sunt considerate tentativa si efectuarea de sapaturi pe terenul aflat in zona de pro­tectie a conductei de transport al titeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum si detine­rea, in acele locuri sau in apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoa­nelor‑cisterna, a stuturilor, instalatiilor sau oricaror altor dispozitive de prindere ori perforare.

Fapta de furt se consuma in momentul cand actiunea de luare a bunului din posesia sau detentiunea persoanei la care se afla a fost dusa pana la capat, astfel incat bunul a fost scos din sfera de posesie sau detentie a subiectului pasiv si trecut efectiv in sfera de stapanire a faptuitorului. Simpla deposedare a subiectului pasiv duce automat la realizarea infractiunii de furt si deci, la consumarea ei.

Sub aspectul momentului consumativ al infractiunii de furt, Dreptul penal roman a adoptat teoria apropriatiunii, potrivit careia bunul trebuie sa fi trecut in posesia (stapanirea de fapt) a infractorului, indiferent cat dureaza aceasta posesie[22].

Activitatea de luare a bunului poate imbraca uneori forma unei activitati continue, cum ar fi cazul sustragerii de energie electrica sau al unei activitati continuate (de exemplu, sustragerea in mai multe nopti, in executarea aceleiasi rezolutii, a unor bunuri din diferite autoturisme sau apartamente). In aceste cazuri, elementul material al furtului, si anume, actiunea de luare, se prelungeste dupa momentul consumarii, amplificandu‑si urmarile imediate.

Momentul epuizarii furtului este considerat a fi atins in clipa in care au incetat actele de prelungire ale activitatii ilicite de luare.

Epuizarea, reprezentand o forma a infractiunii, circumstantele ivite in faza de prelungire vor fi luate in seama la incadrarea furtului si la individualizarea pedepsei.

B. Modalitati. Potrivit art. 208 C.pen. si art. 210 C.pen., furtul simplu cunoaste urma­toarele modalitati normative: furtul de bunuri materiale, mobile; furtul de energii sau inscrisuri; furtul unui bun care apartine in intregime sau in parte faptuito­rului; furtul unui vehicul cu scopul de a‑l folosi; furtul savarsit intre soti; furtul savarsit de catre cel care locuieste impreuna cu persoana vatamata sau este gazduit de aceas­ta; furtul savarsit de minor in paguba tutorelui sau.

Ca la orice infractiune pot exista si o serie de modalitati faptice, cu particularitati care duc la realizarea unui divers tablou de modalitati ale acestei infractiuni.

I. Furtul de energie. Din interpretarea art. 208 alin. (2) C.pen. se desprinde faptul ca furtul de energie cunoaste trei modalitati faptice de savarsire (principale) si anume:

Sustragerea de energie electrica;

Sustragerea de impulsuri telefonice;

Sustragerea de semnal video.

1. Sustragerea de energie electrica. Infractiunea de furt, prevazuta de art. 208 alin. (1) si (2) C.pen., in modalitatea sustragerii de energie electrica, prezinta o serie de particularitati, datorate mai ales obiectului sau material, care are o natura deose­bita si care determina adesea dificultati in stabilirea elementelor constitutive ale infrac­tiunii. De regula, aceasta infractiune apare in legatura cu una din infractiunile reglementate de Legea energiei electrice. De aceea, consideram necesara enumerarea infractiunilor prevazute de Legea energiei electrice nr. 318/2003[23]. Astfel, art. 62 prevede urmatoarele infractiuni:

„(1) Sustragerea de energie electrica constituie infractiunea de furt si se pedep­seste conform prevederilor Codului penal.

(2) Deteriorarea, modificarea fara drept sau blocarea functionarii echipa­men­tului de masurare a energiei electrice livrate constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani.

(3) Deteriorarea, modificarea fara drept sau sustragerea componentelor instala­tiilor energetice constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

(4) Executarea sau folosirea de instalatii clandestine in scopul racordarii directe la retea sau pentru ocolirea echipamentelor de masurare constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

(5) In cazul in care infractiunile prevazute la alin. (2)‑(4) sunt savarsite de un sala­riat al unui titular de licenta, limita minima si maxima speciala a pedepsei se majo­reaza cu cate un an.

(6) Tentativa la infractiunile prevazute de alin. (2)‑(4) se pedepseste.”

O prima problema ce se pune este daca infractiunea de furt de energie electrica se poate afla in concurs cu una din infractiunile prevazute in legea speciala, sau ne aflam numai in prezenta unui concurs de calificari. In literatura de specialitate, con­cursul de calificari a fost definit ca fiind situatia in care doua sau mai multe dispozitii legale sunt susceptibile de a fi aplicate pentru sanctionarea actiunii comise de faptui­tor, desi in realitate exista doar o singura infractiune[24].

Pentru a ne afla in situatia unui concurs de calificari este necesar ca una din cele doua norme sa contina toate elementele celeilalte, la care se adauga altele, neper­vazute de aceasta.

Cu privire la alin. (1) si (3) din legea speciala nu sunt necesare alte lamuriri. Insa in cazul infractiunilor prevazute in alin. (2) si (4) obiectul juridic al acestora este diferit de cel al infractiunii de furt, tinzand, in primul rand nu la apararea patrimo­niului, ci la ocrotirea relatiilor sociale referitoare la increderea in echipamentele de masurare a energiei si la siguranta retelei de energie electrica, care poate fi pusa in pericol prin realizarea de improvizatii, motiv pentru care este prevazuta ca forma agravanta savarsirea faptelor de catre un salariat al unei societati de electricitate care ar trebui sa contribuie tocmai la consolidarea acestora. Rezulta, asadar, ca faptuitorul care modifica instrumentul de masurare al energiei sau realizeaza o instalatie clandestina si, folosindu‑se de acestea, sustrage energie electrica, aduce atingere ambelor categorii de relatii sociale ocrotite de lege si urmeaza a fi sanctionat pentru amandoua[25].

O alta problema, care apare in legatura cu infractiunea de furt prevazuta de
art. 208 alin. (1) si (2) C.pen., este determinarea subiectului activ. De regula, in practica se considera ca este autor al faptei, si este tras la raspundere penala, doar proprietarul locuintei racordate ilegal la reteaua de energie electrica, si care este in majoritatea cazurilor si autorul improvizatiei realizate in acest scop, insa pot exista cazuri in care mai multe persoane locuiesc in apartamentul faptuitorului si care, cunoscand racordarea ilegala la retea, folosesc aparate care consuma curent electric. In acest caz se considera[26] ca acestia isi insusesc si ei energia ce reprezinta obiectul material al infractiunii si au calitatea de coautori, aspect ce va avea consecinte atat asupra incadrarii juridice a faptei savarsite, prin retinerea prevederilor art. 209
alin. (1) lit. a) C.pen., cat si asupra raspunderii solidare pentru recuperarea prejudi­ciului. Regulile de mai sus se aplica si in cazul bransarii ilegale a unui apartament vecin prin extinderea instalatiei clandestine initiale furnizandu‑i‑se energie electrica, caz in care nu va retinuta o noua infractiune ci coautorat la furt.

Un alt aspect care ridica probleme in practica este cel al determinarii momentului de la care a inceput savarsirea infractiunii, in conditiile in care adesea instalatia improvizata este realizata in asemenea mod incat este foarte greu de descoperit. In aceste imprejurari majoritatea faptuitorilor sustin ca au inceput activitatea infractio­nala cu foarte putin timp inainte de a se realiza prinderea in flagrant. Insa acest moment prezinta o importanta relativ scazuta, in conditiile in care furtul de energie fiind o infractiune continua, toate consecintele legate de data savarsirii faptei, cum ar fi aplicarea legii mai favorabile, sau termenul de introducere al plangerii prealabile (in cazul in care s‑ar impune aplicarea art. 210 C.pen.), se transfera asupra momen­tului epuizarii infractiunii[27], iar acest moment este in principiu usor de stabilit.

2. Sustragerea de impulsuri telefonice. Intrebarea care se pune este aceea daca „semnalul electromagnetic”, de transmitere la distanta a convorbirilor telefonice, emis sau receptionat prin fir, face parte din sfera notiunii de „energie care are o valoare economica” si, pe cale de consecinta, daca constituie obiect material al infrac­tiunii de furt prevazuta de art. 208 alin. (1) si (2) C.pen.

Termenul „energie” are intelesul de marime ce caracterizeaza capacitatea unui corp de actiona, producand efecte mecanice (energie mecanica), calorice (energie calorica), electrice (energie electrica), magnetice (energie magnetica), sonora, lumi­noasa, chimica, nucleara etc. Diferitele forme de energie se transforma unele in altele in mod echivalent[28].



In ce priveste „energia electromagnetica”, energie radianta care insoteste propa­garea in spatiu a radiatiilor electromagnetice, aceasta se compune din: energia campului electric (energia electrica) si cea a campului magnetic (energie magnetica), cele doua campuri aflandu‑se in stransa legatura si generandu‑se reciproc, propa­gandu‑se sub forma de unde, denumite unde electromagnetice[29] .

Printr‑o interpretare mai larga textului art. 208 alin. (2) C.pen., care se refera la „orice energie care are valoare economica”, este evident ca si impulsurile electro­mag­netice de realizare a transmiterii sau receptiei prin fir a sunetelor constituie o energie cu valoare economica, aceasta intrucat suportul impulsurilor este curentul electric a carui valoare este mult sporita prin faptul ca permite transmiterea sau receptia la distanta a celor mai diferite mesaje.

Intr‑o opinie minoritara, in practica judiciara se sustine ca impulsurile telefonice nu pot fi considerate ca fiind energie, ci un produs al acesteia[30]. Dar indiferent cum am considera impulsurile telefonice, ca suport al energiei electrice sau ca produs al acestei energii, este evident ca ele constituie un tot care nu poate fi separat, impul­surile telefonice neputand sa existe fara suportul lor . Ca atare prejudiciul se calcu­leaza avand in vedere valoarea unui „impuls”, ca unitate de masura pentru convorbiri telefonice inregistrate in centrale telefonice automate, potrivit tarifelor pentru servi­ciile de telecomunicatii (convorbiri locale, nationale, internationale).

Aceste notiuni fiind clarificate, vom trece in continuare la examinarea modalita­tilor faptice pe care le poate imbraca aceasta fapta.

O prima varianta se refera la bransarea si folosirea clandestina a unui post telefonic la cablul altui abonat si pe seama caruia sunt inregistrate si platite convor­birile telefonice.

Intr‑o prima opinie[32], s‑a considerat ca fapta mai sus prezentata este de natura contraventionala. In conformitate cu prevederile art. 57 lit. m) din Legea nr. 74/1996 – Legea telecomunicatiilor (in prezent abrogata de Ordonanta de urgenta nr. 79/2002) , conectarea neautorizata de echipamente terminale (telefoane) la liniile de telecomuni­catii ale utilizatorilor constituie contraventie, daca fapta nu este savarsita in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa constituie infractiune.

Opinia majoritara[34] considera ca textul mentionat cu privire la contraventii se refera la simpla conectare neautorizata. Daca racordarea ilegala la liniile de teleco­municatii ale utilizatorilor este urmata de instalarea si folosirea aparatului telefonic, ne aflam in prezenta infractiunii prevazute de art. 208 alin. (1) si (2) C.pen.

Considerand ca fapta intruneste elementele infractiunii de furt, pot fi puse in discutie mai multe aspecte privind corecta incadrare juridica.

Fara o motivare expresa[35], unele instante au retinut circumstanta agravanta preva­zuta in art. 209 alin (1) lit. i) C.pen. – furt prin efractie. Conectarea clandestina la linia telefonica apartinand altui abonat presupune, in cele mai multe cazuri, o preala­bila indepartare a invelisului protector pe care il are cablul de alimentare, activitate care nu semnifica o efractie in sensul art. 209 alin. (1) lit. i) C.pen. si, prin urmare, nu poate fi retinuta nici circumstanta agravanta. Aceasta cu atat mai putin cu cat in practica judiciara se considera ca nu sunt intrunite cerintele efractiei si atunci cand faptui­torul inlatura sigiliul aplicat asupra bunului care este sustras . Desigur, in con­cret, circumstanta agravanta se poate retine atunci cand, de exemplu, pentru a putea ajunge la linia telefonica, inculpatul sparge geamul despartitor etc.

Potrivit art. 209 alin. (3) lit. h) C.pen., este calificat si furtul privind cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomunicatii, precum si componente de comunicatii. Consideram ca fapta celui care se conecteaza clandestin la reteaua telefonica a altui abonat, pe seama caruia efectueaza convorbiri telefonice, constituie un furt de ener­gie in acceptiunea prevederilor art. 208 alin. (1) si (2) C. pen., care insa nu poate fi raportata la prevederile art. 209 alin. (3) lit. h) C.pen., in conditiile in care faptuitorul nu‑si insuseste unul sau unele din bunurile enumerate limitativ in textul de incri­mi­nare. Aceste bunuri nu sunt insusite, ci doar folosite de catre faptuitor pentru sustra­gerea impulsurilor telefonice.

Opiniile si solutiile prezentate mai sus se aplica si in situatia conectarii neauto­rizate la reteaua publica de telecomunicatii apartinand ROMTELECOM.

Intr‑o alta opinie[37] conectarea ilegala la postul altui abonat urmata de efectuarea convorbirilor telefonice ar constitui infractiunea de inselaciune, prevazuta de art. 215 alin. (2) C.pen., adica prin folosirea unui mijloc fraudulos – cablajul si echipamentul terminal conectat la reteaua de telecomunicatii. In sustinerea acestei opinii, se moti­veaza ca faptuitorul induce in eroare societatea de telefonie cu privire la identitatea persoanei careia i se furnizeaza serviciul telefonic. Asadar incadrarea juridica este data de art. 215 C.pen., insa interventia legiuitorului, fie in sensul unei reglementari specifice de natura penala (avand in vedere gradul de pericol social al acestor fapte), fie in sensul unei modificari in continutul infractiunii de furt prin includerea servi­ciilor de telecomunicatii ca obiect material al acestei infractiuni ar putea sa deter­mine unificarea practicii judiciare. De asemenea unificarea practicii judiciare ar putea fi determinata de un recurs in interesul legii.

3. Sustragerea de semnal video. S‑a pus intrebarea daca semnalul video transmis prin cablu poate fi considerat o energie care are valoare economica si daca, in cones­cinta, in momentul sustragerii acestuia suntem in prezenta infractiunii de furt preva­zuta in art. 208 alin. (1) si (2) C.pen.

Cu privire la aceasta energie este de observat ca „trebuie sa fie susceptibila de captare si folosire pentru satisfacerea unei trebuinte a omului”.

In acest sens, Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani, in dosarul penal
nr. 400/P/1994 a dispus neinceperea urmarii penale sub aspectul savarsirii infractiu­nilor concurente de furt si distrugere, relativ la sustragerea semnalului video transmis printr‑un sistem de cablu[39].

S‑a exprimat opinia ca aceste fapte nu pot constitui infractiunile prevazute in
art. 208 alin. (1) si (2) si 217 C. pen.[40]

In sprijinul acestei opinii s‑a aratat ca in cazul furtului de semnal video transmis prin cablu nu exista cadrul legal pentru sanctionarea unei asemenea fapte, iar in ceea ce priveste infractiunea prevazuta in art. 217 C.pen., nici aceasta nu subzista lipsindu‑i atat latura obiectiva cat si latura subiectiva, concluzia fiind ca suntem in prezenta unei fapte de natura civila in conditiile art. 998 si urm. C.civ. In continuare s‑a argumentat ca in cazul sustragerii semnalului video prin cablu, acest semnal nu poate fi considerat ca o energie, intrucat este o componenta de natura electromag­netica, similara undelor radio transmise prin eter.

Este de observat ca in Legea radiocomunicatiilor, la capitolul dispozitii generale in art. 5 lit. b), prin radiocomunicatie se intelege orice transmitere, emitere sau recep­tionare de semne, semnale, texte, imagini, sunete, ori informatii de orice natura cu ajutorul undelor radioelectrice.

De asemenea, in Legea audiovizualului in art. 19 se prevede, referitor la receptia programelor audiovizuale prin satelit pe cale individuala, ca se pot utiliza numai instalatii autorizate de Ministerul Comunicatiilor. Tot astfel, in art. 20 al aceleiasi legi se interzice redistribuirea prin cablu sau pe cale radioelectrica a programelor recep­tionate individual. In continuare, in art. 38 se prevede ca: „emiterea sau retrans­miterea de programe fara autorizatie ( . ) constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda de la 2.000 la 8.000 lei”.

Din analiza acestor dispozitii legale in vigoare, in lumina textului din art. 208 alin. (1) si (2) C.pen. rezulta ca, intr‑adevar, semnalul video transmis fie prin cablu, fie in eter se face prin intermediul undelor electromagnetice, la fel ca si undele radio. Ca atare, daca tehnic cele doua tipuri de semnal au acelasi regim, in mod normal semnalul video trebuie sa aiba acelasi tratament sau cel putin asemanator din punct de vedere juridic.

In ipoteza in care acest semnal video este transmis in eter el poate fi captat de orice persoana chiar si intamplator; in aceasta situatie nu se poate discuta despre sustragerea de semnal video. Aceeasi situatie credem ca exista si in cazul receptiei, prin influenta, de la o oarecare distanta de cablu[41].

Alta este insa situatia in cazul difuzarii semnalului video prin cablu cu circuit inchis, deoarece in aceste conditii semnalul nu este transmis in eter, ci prin cablu, dandu‑i‑se astfel o anumita forma, o destinatie precisa, respectiv abonatii sistemului prin cablu, si o directie clara, ceea ce face ca semnalul sa se converteasca in acea energie cu valoare economica la care face referire art. 208 alin. (2) C.pen. De altfel, credem ca orice energie pentru care omul face anumite cheltuieli si care este produsul unei activitati umane, putand fi evaluata din punct de vedere patrimonial, are valoare economica si, ca atare, ar putea face obiectul material al infractiunii de furt in condi­tiile prevazute in art. 208 alin. (2) C.pen[42].

De asemenea, este evident ca o asemenea fapta produce si un prejudiciu, repre­zentat de cel putin valoarea economica a semnalului audio‑video transmis prin cablu, corespunzand cheltuielilor efectuate cu transmiterea acestui semnal.

Consideram ca racordarea ilegala la un sistem de televiziune prin cablu efectuata fie la panoul de distributie, fie prin bransarea la cablul propriu‑zis de transmisie intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 208 alin. (1) si (2) C.pen. In acelasi timp, potrivit art. 1411 alin. (2) din Legea nr. 8/1996[43] constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, fapta persoanei care se racordeaza fara drept sau care racordeaza fara drept o alta persoana la servicii de programe cu acces conditionat.

Elementul material al infractiunii consta in actiunea de racordare, fara drept, la serviciul de programe cu acces conditionat. Potrivit textului legal, actiunea de racor­dare se poate realiza pentru sine sau pentru altii.

Pentru ca aceasta actiune sa intregeasca latura obiectiva a infractiunii este nece­sara indeplinirea unei cerinte esentiale si anume ca fapta sa fie comisa „fara drept”. Racordarea presupune actiunea de a racorda si rezultatul ei; stabilirea unui contact, prin aceasta intelegandu‑se stabilirea unei conexiuni intre reteaua de televiziune si receptorul (televizorul) celui ce realizeaza racordarea.

C. Sanctiuni. In cazul furtului simplu, forma consumata se sanctioneaza cu inchi­soare de la 1 an la 12 ani, fie ca este comis asupra patrimoniului privat, fie con­tra celui public.

Cand furtul este comis de un infractor minor, limitele pedepsei cu inchisoarea se reduc la jumatate ori se va aplica o masura educativa.

In cazul tentativei la infractiunea de furt, limitele speciale ale pedepsei se vor reduce la jumatate.

Potrivit art. 711 alin. (3) C.pen. persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 10.000 si 900.000 lei.




A se vedea M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. Cartea Romaneasca, Bucu­resti 1921, p. 36‑47.

Trib. Suprem, sectia penala, decizia nr. 611/1970, Repertoriul alfabetic de practica juridica in materie penala, pe anii 1969‑1975, de V. Papadopol si M. Popovici, Ed. Stiin­tifica si Enciclopedica, Bucuresti 1977, p. 176.

A se vedea Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele drep­tului civil, Casa de editura si presa, „Sansa” S.R.L., Bucuresti 1992, p. 89.

A se vedea O. Loghin, Drept penal roman. Partea speciala, vol. I, Casa de editura si presa „Sansa” S.R.L., Bucuresti, 1994, p. 218.

A se vedea S. Corlateanu, C. Iuga, Furtul de energie electrica, R.D.P. nr. 3/2005, p. 64

A se vedea M.B. Bulancea, Particularitati ale infractiunii de furt, prevazute de art. 208 alin. (1) si (2) C.pen., in modalitatea sustragerii de energie electrica, Dreptul nr. 4/2003, p. 48.

A se vedea Gh. Nistoreanu si colab., op. cit., p. 459.

A se vedea C. Barbu, Furtul folosintei vehiculelor in reglementarea noului Cod penal, R.R.D. nr. 2/1969, p. 85.

Trib. jud. Mures, decizia penala nr. 144/1987, R.P.D. nr. 4/1989 cu nota de I. Muresan; G. Antoniu, C. Bulai, Practica judiciara penala, vol. III, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1992, p. 109.

A se vedea V. Dongoroz si colab., op. cit., p. 461.

Ibidem, p. 463.

C.A. Ploiesti, sectia penala, decizia nr. 553/1996, B.J.C.P.J. 1993-1997, p. 119.

C.S.J., sectia penala, decizia nr. 1770/2002, www.scj.ro.

C.S.J., sectia penala, decizia nr. 128/1996, Dreptul nr. 7/1997, p. 106.

C.A. Ploiesti, sectia penala, decizia nr. 771/1998, B.J.C.P.J. 1998, p. 58.

A se vedea V. Dongoroz, op. cit., p. 464.

A se vedea S. Corlateanu, C. Iuga, Furtul din magazinele cu autoservire, R.D.P.
nr. 1/2006, p. 131‑132.

A se vedea V. Dongoroz, op. cit., p. 465.

C.A. Cluj, sectia penala, decizia nr. 663/R/2005, B.J.C.P.J. 2005, p. 674.

C.S.J., sectia penala, decizia nr. 1197/2000, Dreptul nr. 3/2002, p. 160.

A se vedea: V. Dongoroz, op. cit., p. 466; Trib. Bihor, sectia penala, decizia nr. 495/1991, Dreptul nr. 3/1992, p. 72.

A se vedea V. Dongoroz, op. cit., p. 467.

M. Of. nr. 511 din 16 iulie 2003.

A se vedea F. Streteanu, Concursul de infractiuni, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999,
p. 142.

A se vedea M.‑B. Bulancea, Particularitati ale infractiunii de furt prevazute de art. 208 alin. (1) si (2) Cod penal, in modalitatea sustragerii de energie electrica, Dreptul nr. 4/2003,
p. 137‑138.

Ibidem, p. 138.

C.S.J., sectia penala, decizia nr. 2514/1999, Dreptul nr. 2/2001, p. 223.

A se vedea M. Marcu, I. Moga, Dictionar elementar de stiinte, Ed. Stiintifica si Enciclo­pedica, Bucuresti, 1978, p. 109‑110.

Ibidem, p. 110; I. Bunget, Electricitate si magnetism, Compendiu de fizica, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988, p. 459‑460.

C.A. Craiova, sectia penala, decizia nr. 451/2000, Dreptul nr. 11/2001, p. 178.

A se vedea C. Turianu, Furt. Impulsuri telefonice . Nota II, Dreptul nr. 11/2001, p. 187.

A se vedea: E. Calomfirescu, C. Turianu, Incadrarea juridica a faptei de instalare clan­destina a unui post telefonic, Dreptul nr. 2‑3/1990, p. 35‑39; T. Toader, In legatura cu insta­larea si folosirea clandestina a unui post telefonic, Anuarul Fundatiei Academice Petre Andrei, Iasi, 1993, p. 85‑87.

M. Of. nr. 457 din 27 iunie 2002, modificata si completata prin Legea nr. 591/2002;
H.G. nr. 1337/2002, abrogata de art. 16 din H.G. nr. 744/2003; Legea nr. 510/2004; O.U.G. nr. 11/2005; Legea nr. 239/2005.

A se vedea A.V. Popa, Furt. Impulsuri telefonice. Bransare ilegala, Dreptul nr. 11/2001, p. 180.

Trib. jud. Iasi, sectia penala, decizia nr. 4255/2001 (nepublicata).

Trib. Suprem, sectia penala, decizia nr. 1886/1979, R.D.P. nr. 6/1980.

A se vedea F. Filimon, Efectuarea de convorbiri telefonice ilegale din reteaua de teleco­mu­nicatii a S.N.C. ROMTELECOM S.A., Dreptul nr. 10/2002, p. 148‑155.

Ca in legislatia penala canadiana, de exemplu, unde serviciile de telecomunicatii sunt regle­mentate distinct ca obiect al infractiunii de furt.

A se vedea M. Ciubotariu, Cu privire la calificarea juridica a faptelor de racordare ilegala la sistemul de televiziune prin cablu, Dreptul nr. 10/1994, p. 97‑98.

Ibidem, p. 97‑98.

A se vedea V. Draghici, Sustragerea de semnal video, Dreptul nr. 4/1997, p. 42‑43.

Ibidem, p. 43.

Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe (M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996), modificata si completata recent prin: Legea nr. 285/2004, O.U.G. 123/2005, O.U.G. nr. 190/2005 si Legea nr. 329/2006.







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|