Bunurile sotilor: Bunurile comune ale sotilor

1. Notiune si categorii de bunuri ale sotilor

Din analiza prevederilor art. 30 si 31 C.fam. rezulta ca legiuitorul a instituit doua categorii de patrimonii legate de persoana sotului: pe de o parte, categoria bunurilor comune ambilor soti, iar pe de alta parte, categoria bunurilor proprii fiecaruia.

Regula este, deci, ca bunurile dobandite de soti in timpul casatoriei sunt bunuri comune, insa, prin exceptie, sotii au, cum rezulta din prevederile art. 31 C.fam., si bunuri proprii.

Sunt bunuri proprii ale fiecaruia dintre soti:

a) bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;

b) bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele sunt comune;

c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti;

d) bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii[1], precum si alte asemenea bunuri;

e) indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;

f) valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

2. Bunurile comune ale sotilor

Categoria bunurilor comune exprima, pe plan juridic, comunitatea de interese a celor doi soti; ele sunt destinate sa asigure mijloacele materiale necesare sustinerii familiei.

Prezumtia de comunitate are un caracter relativ (iuris tantum. Pentru determinarea continutului notiunii de bunuri comune se folosesc trei criterii care izvorasc din prevederile art. 30 alin. (1) si art. 31 C.fam., si anume:

a) bunul sa fie dobandit de soti sau de unul dintre ei;

b) dobandirea bunului sa fi avut loc in timpul casatoriei;

c) bunul sa nu faca parte din categoriile de bunuri proprii enumerate de art. 31 C.fam.

Pentru ca aceste criterii sa devina functionale, se cuvin lamurite cateva notiuni implicate in continutul lor: notiunea de dobandire; calitatea de sot a dobanditorului legata de timpul casatoriei; data sau momentul dobandirii si modul in care bunurile devin comune.

a) Notiunea de dobandire. Intrucat Codul familiei foloseste, fara nicio alta precizare, notiunea de „doban­dire”, urmeaza sa intelegem ca vor fi considerate bunuri comune acelea care au intrat in patrimoniul sotilor prin oricare din modurile de dobandire reglementate de legea civila, indiferent daca au fost achizitionate de unul sau de ambii soti si indiferent de natura bunului.

Bunurile vor fi considerate comune numai daca au fost dobandite prin acte juri­dice oneroase, caci cele dobandite prin mostenire, legat sau donatie sunt, in temeiul dispozitiilor art. 31 lit. b) C.fam., bunuri proprii, afara de cazul in care dispunatorul nu a precizat ca acele bunuri urmeaza sa fie comune.

In acord cu opinia exprimata in literatura de specialitate, consi­deram ca, de vreme ce, potrivit legii, in notiunea de bun se includ si creantele, acestea devin bunuri comune, daca sunt dobandite in timpul casatoriei, si proprii, daca sunt doban­dite in afara acesteia[2].

Concluzionand, asadar, prin dobandire se intelege obtinerea, sub semnul prezum­tiei de comunitate, de catre oricare din soti sau de ei impreuna, a unui drept patrimo­nial, real sau de creanta, in temeiul legii, al unui act sau fapt juridic[3].

b) Calitatea dobanditorului. Vor fi considerate bunuri comune, astfel cum rezulta din prevederile art. 30 alin. (1) C.fam., acelea ce sunt dobandite fie de catre soti impreuna, fie de catre oricare dintre soti, singur.

Despartirea in fapt a sotilor nu face sa inceteze comunitatea matrimoniala, asa incat vor fi considerate bunuri comune si acelea achizitionate in astfel de perioade[4]. Faptul ca unul dintre soti nu a contribuit cu nimic la achizitionarea unor bunuri in perioada despartirii in fapt va fi luat in considerare la stabilirea partii din bunurile comune ce se cuvine fiecarui sot .

Deoarece numai casatoria genereaza prezumtia de comunitate, in cazul concu­bi­na­jului aceasta nu functioneaza, ceea ce inseamna ca bunurile dobandite de con­cubini vor deveni proprietatea fiecaruia, in proportia in care au contribuit la achi­zitionarea lor[6].

c) Momentul dobandirii

In cazul drepturilor de creanta, in virtutea carora se poate pretinde transmiterea dreptului de proprietate asupra unui lucru, din perspectiva caracterului de bun comun sau propriu, problemele se complica, atat in literatura juridica, cat si in practica judiciara exprimandu‑se pareri diferite, uneori iremediabil divergente.

Intr‑o prima opinie, s‑a sustinut ca simpla dobandire a unui drept de creanta mar­cheaza momentul in care bunul a intrat in comunitate, chiar daca dreptul de proprie­tate asupra bunului ce alcatuieste obiectul acelei creante este dobandit ulterior[7].

Intr‑o alta opinie, s‑a sustinut, fara nicio distinctie, ca, de vreme ce in dreptul nostru orice bun, inclusiv dreptul de creanta, poate deveni comun, din momen­tul in care dreptul de creanta, avand ca obiect transmiterea dreptului de pro­prie­tate asupra unui lucru, a intrat in patrimoniul unuia dintre soti, bunul respectiv devine comun .

In fine, s‑a mai sustinut ca dreptul de creanta si, respectiv, dreptul de proprietate intra in comunitate succesiv, in momente diferite, bunurile dobandite astfel deve­nind, prin efectul legii, bunuri comune[9].

Aceste opinii ofera, dupa cum cu usurinta se poate observa, solutii numai pentru ipoteza in care ambele momente, atat cel al nasterii dreptului de creanta, cat si cel al dobandirii, pe baza acestuia, a dreptului de proprietate se situeaza in timpul casatoriei, cand ambele vor fi, evident, bunuri comune, sau in afara ei, cand ambele vor fi bunuri proprii. Exista, insa numeroase situatii cand dreptul de creanta, avand ca obiect transmiterea  unui drept de proprietate, este dobandit de unul din soti inainte de incheierea casatoriei, iar dreptul de proprietate asupra acelui lucru se dobandeste in timpul acesteia sau invers.

3. Sfera bunurilor comune

In principiu, prezumtia de comunitate se aplica oricaror categorii de bunuri, daca au fost dobandite de soti in timpul casatoriei, cu exceptia acelora care sunt consi­derate de lege bunuri proprii.

a) Venitul din munca

Opinia dominanta in literatura juridica este aceea potrivit careia, venitul din munca este bun comun al sotilor[10], in sprijinul ei aducandu‑se argumente desprinse mai ales din prevederile art. 30 si 31 C.fam., din care prezentam mai jos pe cele mai importante.

Daca salariul ar fi considerat bun propriu, in virtutea art. 31 lit. f) C.fam. orice s‑ar dobandi cu acesta ar trebui considerat tot bun propriu, ceea ce nu poate fi admis, avand in vedere ca el este destinat, in principal, sustinerii sarcinilor casatoriei. Pe cale de consecinta, castigul din munca ar trebui considerat bun comun nu numai dupa ce a fost incasat, ci si atunci cand se prezinta sub forma unei creante neincasate[11].

Intr‑o alta opinie[12] se face distinctie intre salariul neincasat, cand exista doar un drept de creanta in patrimoniul sotului angajat, si salariul incasat, care constituie un bun de afectatiune, din el putandu‑se achizitiona atat bunuri comune, cat si bunuri proprii.

A existat si o alta parere[13], in sensul ca salariul constituie bun propriu de afec­ta­tiune, facandu‑se precizarea ca dispozitiile Codului muncii si cele ale Codului fami­liei nu se pot aplica concomitent, ci numai succesiv. Dupa cum se poate constata, ultimele doua opinii au la baza aceleasi rationa­mente, intre ele existand doar deosebiri de nuanta.

In ceea ce ne priveste, consideram ca se impune distinctia intre salariul neincasat, cand el apare ca un drept de creanta, iar regimul aplicabil lui este guvernat in exclu­sivitate de normele dreptului muncii, si regimul juridic al salariului incasat, cand acesta se evidentiaza ca un drept real de proprietate[14]. In aceasta a doua faza se observa tendinta autorilor, chiar si a acelora care au sustinut ca salariul este bun propriu , precum si a practicii judiciare , de a considera ca salariul este guvernat de prezumtia de comunitate instituita de Codul familiei, fiind, asadar, bun comun.

Nu putem ignora ceea ce s‑a aratat in literatura de specialitate[17] si in practica judiciara , anume ca din salariu se pot dobandi atat bunuri proprii, cat si bunuri comune, asa incat, ceea ce ii determina in ultima instanta caracterul este actul de afectare, destinatia sa economica. Impartasim astfel parerea ca, nici dupa ce a fost incasat, salariul nu devine, ipso facto, bun comun, pastrandu‑si caracterul de bun propriu pana in momentul in care din el s‑au achizitionat bunuri care pot fi comune sau proprii.

Desi in legatura cu remuneratia autorilor se aplica aceleasi reguli, se impun totusi anumite precizari determinate de specificul dreptului de autor.

Potrivit prevederilor art. 31 lit. d) C.fam., manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea creatii sunt bunuri proprii, in considerarea efortului si calitatilor legate strict de persoana celui care le‑a creat. Din momentul valorificarii lor se nasc anumite drepturi patri­moniale cu privire la care se pune problema incadrarii lor in categoria bunurilor proprii sau comune.

Opinia dominanta in literatura de specialitate, impartasita si de o parte a practicii (inclusiv cea a fostului Tribunal Suprem), este aceea ca remuneratia cuvenita autorilor pentru operele de creatie intelectuala constituie bun comun al ambilor soti, daca a fost incasata in timpul casatoriei, chiar daca opera a fost realizata inainte de incheierea ei, dupa cum remuneratia incasata dupa desfacerea casatoriei constituie bun propriu, chiar daca opera a fost realizata in timpul ei[19].

In cazul despagubirilor datorate autorului pentru folosirea fara drept a operei, momentul in care acestea devin comune este cel al nasterii dreptului de creanta respectiv[20].

De lege ferenda, consideram ca remuneratia pentru opere de creatie intelectuala, de orice natura ar fi, trebuie considerata bun propriu al celui care realizeaza astfel de opere. O atare activitate nu poate fi asimilata, in opinia noastra, cu oricare alta activitate obisnuita al carei rezultat – salariul – este considerat bun comun. Tocmai caracterul exceptional al acestei activitati, strict legata de calitatile, talentul si efortul deosebit al celui care creeaza opere de acest fel, pledeaza pentru considerarea remu­neratiei dreptului de autor ca bun propriu.

b) Imobilele. Desi prezumtia de comunitate functioneaza si in cazul bunurilor imobile doban­dite in timpul casatoriei, anumite precizari se impun, intrucat, uneori, numai unul dintre soti figureaza in actul de dobandire sau doar unul dintre soti este inscris in cartea funciara ori in registrele de transcriptiuni si inscriptiuni.

Daca, asadar, actele juridice de dobandire se pot incheia pe numele unui singur sot, tot astfel se poate face si inscrierea bunului in cartea funciara. Sotii pot insa, de comun acord, potrivit art. 44 din Decretul nr. 32/1954, sa ceara inscrierea dreptului celuilalt sot. Daca sotul care figureaza singur in cartea funciara se opune, celalalt sot va putea sa obtina inscrierea dreptului sau pe calea actiunii in prestatie tabulara[21]. Fostul Tribunal Suprem a hotarat ca sotul interesat este in drept sa ceara, pe calea actiunii in constatare, prevazuta de art. 111 C.proc.civ., sa se stabileasca dreptul de proprietate in devalmasie asupra unui bun care figureaza numai pe numele celuilalt sot. Interesul sau este determinat de imprejurari ca aceea ca bunul sau bunurile sunt in posesia celuilalt sot care ar putea sa le instraineze, neputandu‑se obtine, in timpul casatoriei, impartirea lor, astfel ca stabilirea neechivoca a drepturilor sale, cu putere de lucru judecat, este admisibila.

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

• Constructiile efectuate de soti pe terenul unuia dintre ei

Regula ce urmeaza a se aplica in cazul despre care facem vorbire nu va fi cea izvorata din prevederile art. 492 si 494 C.civ. sau, cel putin, nu in intregime aceasta, ci aceea a regimului comunitatii, care are prioritate, astfel ca, de principiu, indiferent caruia dintre soti ii apartine terenul asupra caruia s‑a construit, daca acea constructie a fost edificata de soti in timpul casatoriei, ea va deveni bun comun in devalmasie al sotilor. Data fiind insa complexitatea situatiilor de fapt, regula enuntata urmeaza a fi aplicata cu anumite nuantari:

a) In situatia in care, unul dintre soti construieste cu mijloace comune pe terenul pro­prietatea celuilalt sot, cu acordul acestuia, sotul proprietar al terenului nu va deveni si proprietar al constructiei, ci aceasta va fi bun comun in devalmasie al ambilor soti. Sotul constructor avand un drept de superficie, sotul proprietar al tere­nului ramane pe mai departe proprietar asupra acestuia, dar dreptul sau de proprietate este grevat de dreptul de folosinta al celuilalt sot[23].

b) Daca unul dintre soti ridica o constructie pe terenul proprietatea celuilalt, cu mij­loace comune, dar fara consimtamantul sau chiar impotriva vointei sotului pro­prie­tar al terenului, sotul constructor va fi considerat constructor de rea‑credinta, in sensul art. 494 C.civ., iar drepturile care i se cuvin vor fi considerate bunuri comune.

c) Constructia edificata de soti impreuna, cu mijloace comune, pe terenul pro­prietatea unuia dintre ei, va fi, evident, bun comun al sotilor, sotul neproprietar asupra terenului avand un drept de superficie, respectiv drept de proprietate comuna in devalmasie asupra constructiei si un drept de folosinta asupra portiunii din teren aferenta constructiei[24].

d) In cazul in care unul dintre soti ridica acea constructie cu mijloace proprii, pe terenul proprietate a celuilalt sot, cu consimtamantul acestuia, constructia va fi bun propriu al sotului constructor, care este titularul unui drept de superficie ce greveaza dreptul de proprietate asupra terenului, al carui titular ramane, pe mai departe, celalalt sot.

e) Daca o constructie este edificata de unul din soti cu mijloace proprii pe terenul celuilalt sot, dar fara consimtamantul acestuia sau chiar impotriva vointei sale, sotul constructor este de rea‑credinta, nedobandind dreptul de superficie si urmeaza a se aplica dispozitiile art. 494 C.civ.

f) Cand constructia este edificata de catre unul din soti cu mijloace proprii pe terenul proprietate comuna a ambilor soti, daca a existat si consimtamantul celuilalt sot, constructia ramane bun propriu al sotului constructor. Daca nu a avut si consim­tamantul celuilalt sot sau a construit chiar impotriva vointei acestuia, sotul construc­tor are numai drepturile izvorate din art. 494 C.civ.

• Reconditionari, reparatii, adaosuri la constructii vechi

In cazul in care ambii soti efectueaza reparatii sau lucrari de imbunatatire la o constructie proprietatea unuia dintre ei, acea constructie ramane pe mai departe bun propriu al sotului titular al dreptului de proprietate, insa, sporul de valoare adus acesteia prin lucrarile noi constituie bun comun[25], nu si atunci cand ele au fost necesare ca urmare a uzurii determinate de folosinta in comun a imobilului . Dreptul de creanta al sotului neproprietar poate fi valorificat numai cu ocazia partajarii bunurilor comune, cand se determina cota de contributie a fiecarui sot.

Daca insa, ca urmare a lucrarilor de imbunatatire de mai mare amploare, a rezul­tat un bun cu totul nou, el va fi considerat bun comun dobandit in timpul casatoriei in intregul sau[27].

• Constructii edificate de soti pe terenul proprietatea unei terte persoane

Daca sotii constructori au fost de buna‑credinta, proprietarul terenului nu este in drept sa ceara daramarea constructiei, ci este obligat sa pastreze constructia si sa‑i despagubeasca pe constructori, la alegerea sa, cu echivalentul valoric al materialelor si cu pretul muncii sau cu sporul de valoare adus fondului prin edificarea construc­tiei. Contravaloarea materialelor si pretul manoperei urmeaza a fi calculate avandu‑se in vedere preturile din momentul edificarii constructiei, si nu acelea din momentul proce­sului dintre constructor si proprietarul terenului .

In ceea ce ne priveste, impartasim opinia – exprimata in literatura juridica – potrivit careia, constructorul pe terenul altei persoane are un drept de proprietate rezolubila, deci un drept de proprietate afectat de un eveniment viitor si nesigur, si anume manifestarea de vointa a proprietarului terenului, care apare, astfel, ca o adevarata conditie rezolutorie .

In concluzie, sotii care au construit in timpul casatoriei pe terenul proprietatea unui tert au un drept de proprietate rezolubila in devalmasie, cu caracteristicile pe care le‑am precizat mai sus. In cazul in care proprietarul terenului exercita impotriva lor o actiune petitorie izvorata din accesiune, raporturile dintre sotii constructori si proprietarul terenului se vor solutiona dupa cum ei au fost constructori de buna sau rea‑credinta, dupa distinctiile prevazute de art. 494 C.civ.

• Constructii edificate de soti pe un teren atribuit in folosinta

Potrivit dispozitiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 4/1973[31], statul a atribuit terenuri, cu plata unor taxe stabilite de lege, pentru constructia de locuinte. Fiindca acest drept de folosinta este atribuit numai pe durata existentei constructiei, inseamna ca, odata ce constructia nu mai exista si dreptul de folosinta se stinge, iar pentru a ridica o noua constructie este nevoie de un nou act administrativ de atribuire. Pe cale de conse­cinta, dreptul de folosinta asupra terenului, avand un caracter accesoriu fata de construc­tie, urmeaza soarta acesteia: daca constructia este bun comun, acelasi caracter il impru­muta si dreptului de folosinta asupra terenului.

• Locuinte construite cu credit

Solutiile date in practica judiciara, la problema stabilirii caracterului de bunuri comune sau proprii al locuintelor construite in timpul sau inaintea incheierii casa­toriei, au fost diferite.

In cazul locuintelor cumparate cu credit acordat de stat, momentul dobandirii este acela al incheierii contractului de vanzare‑cumparare, functie de care se va determina si caracterul de bun comun sau propriu al locuintei[32].

In cazul altor bunuri achizitionate cu plata pretului in rate, dreptul de proprie­tate dobandindu-se o data cu incheierea contractului, acestea vor fi considerate bunuri comune sau proprii tot in functie de momentul dobandirii dreptului de proprietate: in timpul casatoriei sau in afara ei, indiferent de data achitarii ratelor scadente din pret.

• Situatia acelor terenuri dobandite ca urmare a improprietaririi[33]

De principu, improprietarirea s‑a facut ca o recom­pensa sau pentru merite deosebite, caz in care terenul trebuie considerat bun propriu, in considerarea dispozitiilor art. 31 lit. d) C.fam.

Doua situatii distincte deosebim si in cazul improprietaririi potrivit dispozitiilor Legii nr. 18/1991, dupa cum ne gasim in situatia reconstituirii dreptului de proprie­tate privata sau a constituirii acestuia[35]. In primul caz, terenul este bun comun sau propriu in functie de caracterul pe care el l‑a avut la momentul in care s‑a produs cooperativizarea si trecerea in proprietatea statului si daca terenul se atribuie fostului proprietar. Daca terenul este obtinut de mostenitorii fostului proprietar, vor fi inci­dente dispozitiile art. 31 lit. b) C.fam.

Pentru cazul de constituire a dreptului de proprietate privata asupra terenului, terenul va avea calitatea de bun comun (daca nu cumva atribuirea se face in consi­derarea persoanei care primeste).

• Constructiile edificate de concubini

Bunurile dobandite pe durata concubinajului vor fi proprietatea aceluia care le‑a achizitionat, in afara cazului in care, la dobandirea lor a contribuit si celalalt concubin, cand fiecare va avea o cota de proprietate proportionala cu contributia sa, care va trebui dovedita, nefiind prezumata[36].

• Dreptul de folosinta asupra locuintei

Desi natura juridica a dreptului de folosinta asupra locuintei este controversata, substanta sa patrimoniala fiind in afara de orice indoiala, se pune problema incadrarii intr‑una din cele doua categorii de bunuri ale sotilor.

In cazul contractelor de inchiriere accesorii contractului de munca, drepturile celorlalti membrii ai familiei (inclusiv ale sotului) sunt derivate din dreptul titularului contractului de inchiriere.

Este vorba, asadar, de o stare de indiviziune sui generis[37], ale carei subiecte sunt toti membrii familiei, fara insa a fi stabilita vreo cota‑parte cuvenita fiecaruia, chiar si atunci cand impartirea in fapt a locuintei ar fi posibila.

Noua lege a locuintei (Legea nr. 114/1996, republicata[38]) aduce unele nuantari drepturilor locative detinute in temeiul acestui act normativ si stabileste conditii de continuarea locatiunii in favoarea unor alte persoane si in cazuri limitativ determinate de legiuitor. Astfel, drept locativ dobandeste, potrivit prevederilor art. 21 lit. k) din lege, atat titularul contractului de inchiriere, cat si alte persoane care locuiesc impreuna cu acesta.

Nici in aceasta noua reglementare, consideram noi, nu se poate aprecia ca dreptul de folosinta a locuintei este bun comun[39].

In privinta contractului de inchiriere supus dispozitiilor Codului civil (art. 1410 si urm.), dreptul de folosinta asupra locuintei poate fi categorisit ca bun propriu sau comun dupa cum contractul a fost incheiat inainte sau in timpul casatoriei[40].

c) Sumele economisite, depuse la C.E.C. sau la banci. S‑a impus opinia, justificata in ceea ce ne priveste, potrivit careia aceste sume sunt bunuri comune[41], daca sunt depuse in timpul casatoriei, indiferent daca sunt numai pe numele unuia dintre soti sau al amandurora, cu exceptia cazului cand se incadreaza in vreuna din categoriile de bunuri prevazute de art. 31 C.fam. ca bunuri proprii.

Unele precizari credem ca s‑ar mai impune, cu atat mai mult cu cat practica judi­ciara s‑a confruntat cu asemenea cazuri, relative la sumele de bani depuse de catre soti la C.E.C. pe numele copiilor si caracterul castigurilor obtinute din aceste sume.

Curtea Suprema de Justitie[42] s‑a pronuntat, corect consideram noi, in sensul ca, daca sotii au depus aceste sume pe numele copiilor, doar in speranta ca, astfel, sansele de castig vor fi mai mari, atunci sumele de bani nu au iesit din patri­moniul comun; daca, insa, prin depunerea acelor sume, sotii au avut intentia de a‑i gratifica pe copii, actul lor echivaleaza cu un dar manual, iar sumele de bani sunt, de la data depunerii lor, proprietatea minorilor. Functie de natura actului juridic pe care sotii l‑au efectuat, in contextul celor deja mentionate, se va stabili si caracterul castigurilor.

d) Castiguri la diferite sisteme de loterie si pe librete C.E.C.

Hotaratoare in realizarea castigurilor nu este, in opinia noastra, provenienta sumei cu care s‑a jucat si castigat, ci hotararea de a juca si sansa, motiv pentru care consi­de­ram ca bunurile castigate in acest mod trebuie considerate ca fiind proprii ale aceluia dintre soti care le‑a castigat. Fac exceptie castigurile pe librete C.E.C. de o valoare mai mare, a caror provenienta se poate cu usurinta determina. Castigul realizat in acest fel va avea acelasi regim juridic cu cel al sumelor depuse pe livret[43].

e) Fructele si productele. In ceea ce priveste fructele bunurilor comune, facandu‑se aplicarea regulii acce­siunii, instituita de art. 483 C.civ., nu au existat discutii in literatura; fara nicio indoiala, fructele bunurilor comune au fost, la randul lor, considerate bunuri comune.

Pareri contradictorii au existat in legatura cu fructele bunurilor proprii.

In ceea ce ne priveste, impartasim opinia potrivit careia fructele urmeaza soarta bunului care le‑a produs, cu amendamentul, exprimat in literatura juridica[44], ca ele urmeaza a fi, totusi, considerate bunuri comune, daca sunt rezultatul muncii comune a sotilor .

In ceea ce priveste productele, ele sunt considerate bunuri comune sau proprii dupa categoria de bunuri care le‑a produs, intrucat reprezinta valoarea de inlocuire a bunurilor respective[46], consumand insasi substanta acestora.