Adoptia: Structura si natura juridica a adoptiei

Sectiunea I. Consideratii introductive

1.1. Notiune

In ansamblul institutiilor avand ca scop ocrotirea copilului, un loc principal il ocupa adoptia.

Aceasta institutie s‑a nascut din nevoia sociala de a ocroti copilul, chiar si in afara unor legaturi de sange, iar legaturile ce iau nastere intre persoane in baza ei sunt denumite, generic, rudenie civila.

Putem defini adoptia ca fiind actul juridic prin care se stabilesc relatii de rudenie, asemanatoare rudeniei firesti, intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si adoptator si rudele acestuia, pe de alta parte.

Legislatia actuala defineste adoptia ca fiind operatiunea juridica prin care se creeaza legatura de filiatie intre adoptator si adoptat, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului (art. 1 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, denumita in continuare legea).

1.2. Principiile adoptiei (art. 2 din lege)

A) Principiul interesului superior al copilului

Consacrarea acestui principiu este urmarea fireasca a faptului ca scopul adoptiei este acela de a asigura protectia intereselor patrimoniale si nepatrimoniale ale copiilor lipsiti de ocrotire parinteasca sau de o ocrotire corespunzatoare.

Legea nu prevede expres ce trebuie sa se inteleaga prin interesul superior al copilului, dar, din intreaga reglementare cuprinsa in Legea nr. 272/2004 si Legea nr. 273/2004, rezulta ca acesta se realizeaza atunci cand se asigura copilului o dezvoltare fizica si morala normala, similara celei asigurate in familia fireasca.

B) Principiul cresterii si educarii copilului intr‑un mediu familial

Intrucat, de‑a lungul timpului, s‑a constatat ca institutionalizarea copiilor lipsiti de ocrotire parinteasca sau a caror situatie de familie este periclitata prin comporta­mentul parintilor, respectiv internarea lor in centre cu un numar crescut de copii aflati in ocrotire este o solutie gresita si care nu a condus la bune rezultate, tendinta actuala este aceea de a asigura ocrotire in centre mici, de tip familial. In acest scop, se urmareste cresterea numarului de asistenti maternali si, in timp, inlaturarea totala a centrelor cu numar mare de copii ocrotiti.

C) Principiul continuitatii in educarea copilului, tinandu‑se seama de originea sa etnica, culturala si lingvistica

Acest principiu trebuie avut in vedere la incuviintarea adoptiei interne si a consti­tuit motivul pentru care adoptia internationala a copilului cu domiciliul in Romania este permisa numai in cazul in care adoptatorul sau unul dintre sotii din familia adoptatoare, care domiciliaza in strainatate, este bunicul copilului pentru care a fost incuviintata deschiderea procedurii adoptiei interne.

D) Principiul informarii copilului si luarii in considerare a opiniei acestuia, in raport cu varsta si gradul sau de maturitate

Pentru punerea in practica a acestui principiu, Legile nr. 272 si nr. 273/2004 au prevazut obligatia organelor administrative, implicate in procedura adoptiei, dar si in protectia speciala a copilului, sa‑l informeze si sa‑l consilieze in legatura cu orice masura ce urmeaza a se dispune cu privire la persoana sa, precum si obligatia instantelor de a asculta copilul mai mare de 10 ani, de fiecare data cand urmeaza a se lua o masura in privinta acestuia. Se poate dispune si ascultarea copilului mai mic de 10 ani, atunci cand instanta considera necesar.

Cand autoritatea competenta refuza ascultarea copilului mai mare de 10 ani, exista obligatia emiterii unei decizii motivate in acest sens.

E) Principiul celeritatii in indeplinirea oricaror acte referitoare la procedura adoptiei

In scopul solutionarii cat mai rapide, cu caracter definitiv, a situatiei unui copil, in lege s‑au prevazut termene speciale foarte scurte, pentru indeplinirea actelor si opera­tiunilor necesare, atat in fata autoritatilor administrative, cat si in fata celor judiciare.

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

1.3. Structura si natura juridica a adoptiei

In vederea incheierii actului juridic al adoptiei, este nevoie de acordul de vointa al adoptatorului, al parintilor celui adoptat si al adoptatului, daca a implinit varsta de 10 ani, precum si de atestatul adoptatorului sau familiei adoptatoare.

Dupa indeplinirea acestor formalitati, instantele judecatoresti incuviinteaza, prin hotarare judecatoreasca, adoptia (art. 37 din lege).

Asadar, se observa ca, in vederea incheierii adoptiei, sunt necesare mai multe acte si operatii juridice succesive, cu naturi juridice diferite.

Astfel, actele juridice prin care anumite persoane indicate de lege isi exprima con­­sim­tamantul la adoptie sunt acte de dreptul familiei; atestatele si confirmarile orga­nelor cu atributii in domeniul adoptiei sunt acte administrative, iar hotararea judecatoreasca de incuviintare a adoptiei este un act de drept procesual civil.

Datorita acestei structuri a adoptiei, s‑a pus intrebarea: care este natura juridica a institutiei analizate?

Intr‑o prima opinie[1], s‑a sustinut ca adoptia este un act juridic de drept adminis­trativ, considerand ca exprimarea consimtamantului la adoptie de catre persoanele determinate de lege este numai o conditie prealabila pentru validitatea deciziei de incuviintare a adoptiei.

Intr‑o a doua opinie[2], s‑a sustinut ca adoptia este un act juridic complex, intrucat, pentru incheierea sa valabila, sunt necesare doua operatii juridice, anume: actul juridic al partilor si incuviintarea acestui act prin decizie administrativa. In aceasta opinie, s‑a sustinut ca decizia autoritatii tutelare, act de drept administrativ, desavar­seste actul de dreptul familiei si numai de la data acesteia se produc efectele specifice adoptiei. Aceasta opinie a fost impartasita si de fostul Tribunal Suprem prin Decizia de indrumare nr. 2/1967 , in cuprinsul careia se precizeaza expres ca adoptia prezinta caracterele „unui act complex care produce consecinte ce ies din sfera raporturilor administrative si se situeaza in sfera celor civile”.

O a treia opinie[4] sustine ca adoptia este un act de dreptul familiei, al carui continut este determinat de consimtamantul exprimat de parti si fata de care decizia de incu­viintare a adoptiei apare doar ca o conditie de eficacitate.

Sub imperiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, intrucat adoptia nu se putea incheia decat prin indeplinirea celor trei categorii de acte juridice, de dreptul familiei, de drept admi­nistrativ si procesual civil, fiecare reprezentand un element esential al adoptiei, s‑a considerat ca ea este un act juridic complex[5].

S‑a argumentat, in acest sens, ca adoptia presupune atat o procedura adminis­trativa, cat si una jurisdictionala, respectiv interventia, in diferite etape, a mai multor autoritati cu atributii diferite. Aceleasi argumente pot fi reiterate si sub actuala reglementare.

In ce ne priveste, desi teza adoptiei, ca act juridic complex, nu este lipsita de substanta, impartasim opinia conform careia adoptia este un act de dreptul familiei.

In sprijinul acestei teze, sustinem ca determinant pentru continutul adoptiei este consimtamantul persoanelor indicate de lege si ca din acesta rezulta familia adoptiva, tot astfel cum familia fireasca rezulta din consimtamantul sotilor, cuprins in actul juridic al casatoriei.

In plus, incuviintarea sau autorizarea unor acte juridice de drept civil, de drept comercial sau de dreptul familiei, prin decizii ale unor autoritati administrative sau prin hotarare judecatoreasca, nu este de natura a schimba caracterul acestor acte[6], astfel, si adoptia, chiar daca pentru a produce efecte specifice necesita avize ale unor auto­ritati administrative si incuviintarea instantei judecatoresti, ramane un act esen­tialmente de dreptul familiei.

Conform legii, adoptia poate fi interna si internationala. Adoptia interna este aceea in care atat adoptatorul sau familia adoptatoare, cat si adoptatul au domici­liul in Romania, iar adoptia internationala este aceea potrivit careia fie adoptatorul, fie adoptatul au domiciliul in strainatate. Se observa ca, in noua lege, distinctia intre cele doua forme de adoptie este data de domiciliul, si nu de cetatenia partilor.