Ordinea in care se datoreaza intretinerea si persoanele intre care se datoreaza

1. Ordinea in care se datoreaza intretinerea

Intrucat vocatia la intretinere exista fata de mai multe persoane, este necesar a se stabili impotriva carei categorii de persoane urmeaza a se indrepta cel indreptatit la intretinere la un moment dat, deci ordinea in care se datoreaza intretinerea. Vocatia la intretinere va produce efecte in privinta persoanelor obligate, numai in ordinea stabi­lita de lege. Cu alte cuvinte, creditorul intretinerii va trebui mai intai sa ceara intre­ti­ne­rea de la prima categorie de persoane din ordinea stabilita de legiuitor si numai daca aceasta categorie n‑o poate presta, se va indrepta impotriva categoriei urmatoare[1].

Se poate intampla insa ca mai multi creditori sa fie indreptatiti la intretinere sau mai multi debitori sa fie obligati la intretinere concomitent, situatie in care, astfel cum vom arata in cele ce urmeaza, opereaza regula divizibilitatii active sau pasive, cu unele exceptii.

Potrivit art. 89 C.fam., intretinerea se datoreaza in ordinea urmatoare:

a) sotii isi datoreaza intretinere inaintea celorlalti obligati;

b) descendentul este obligat la intretinere inaintea ascendentului, iar daca sunt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel in grad mai apropiat inaintea celui mai indepartat[2];

c) cel care adopta este obligat la intretinere inaintea parintilor firesti;

d) fratii si surorile isi datoreaza intretinere dupa parinti, insa inaintea bunicilor[3].

In situatia speciala cand adoptatorul este sotul parintelui firesc al adoptatului, obli­gatia de intretinere a adoptatului revine, in egala masura, parintelui firesc si adoptatorului[4].

Ordinea intre celelalte categorii de persoane obligate la intretinere

a) Astfel cum rezulta din art. 24 alin. (1) si din art. 41 alin. (2)‑(5) C.fam., obli­gatia de intretinere dintre fostii soti are la baza relatiile care s‑au statornicit intre ei in timpul casatoriei, asa incat ei isi datoreaza intretinere la fel ca sotii, inaintea oricaror alte persoane, atat in caz de divort, cat si in caz de casatorie putativa. In aceasta privinta, impartasim opinia exprimata in literatura juridica[5], ca actuala reglementare da, in mod nejustificat, preferinta fostului sot la intretinere chiar fata de copii, ceea ce este inadmisibil, mai ales ca, asa cum am vazut, in caz de divort, acordarea intretinerii nu este straina de ideea de culpa.

b) Sotul care a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot (art. 87 C.fam.) si mostenitorul sau mostenitorii celui care a fost obligat la intretinerea unui minor sau care a prestat intretinere fara a avea o astfel de obligatie (art. 96 C.fam.) sunt obligati la intretinere, cat timp copilul este minor si numai daca parintii lui firesti au murit, sunt disparuti ori in nevoie. Aceste categorii de persoane, in raport cu ceilalti obligati, stau in ordinea parintilor firesti pe care ii inlocuiesc[6], insa obligatia lor se

2. Persoanele intre care exista obligatia
legala de intretinere

Cercul persoanelor intre care exista obligatia legala de intretinere este determinat de lege. Articolul 86 alin. (1) C.fam. prevede ca: „Obligatia de intretinere exista intre sot si sotie, parinti si copii, cel care adopta si adoptat, bunici si nepoti, strabunici si stra­­nepoti, frati si surori, precum si intre celelalte persoane anume prevazute de lege”.

Desi art. 86 alin. (1) C.fam. nu face o enumerare limitativa a persoanelor intre care exista obligatia legala de intretinere, si celelalte categorii obligate sunt determi­nate prin dispozitii exprese, tot de catre legiuitor. Astfel, mai exista obligatia de intretinere intre fostii soti, in caz de casatorie putativa [art. 24 alin. (1) C.fam.]; intre parintele vitreg si copilul vitreg (art. 87 C.fam.); cel care ia un copil pentru a‑l ingriji sau proteja temporar, pana la stabilirea unei masuri de protectie; intre mostenitorul sau mostenitorii persoanei care a fost obligata la intretinerea unui minor sau care i‑a dat intretinere fara a avea obligatia legala si copilul astfel intretinut (art. 96 C.fam.).

Vom examina, pe rand, in cele ce urmeaza, obligatia de intretinere intre aceste categorii de persoane, staruind, cand va fi cazul, asupra specificului fiecaruia.

Obligatia de intretinere dintre soti [art. 86 alin. (1) si art. 41
alin. (1) C.fam.]

Obligatia legala de intretinere a sotilor isi are temeiul in sentimentele de prietenie si afectiune reciproca dintre ei, in solidaritatea ce trebuie sa caracterizeze in mod firesc raporturile lor, iar, juridic, in chiar institutia casatoriei.

Cand sotii convietuiesc normal, problema obligatiei de intretinere intre ei nu se pune independent de satisfacerea obligatiei lor de a contribui, potrivit cu mijloacele pe care le au, la toate sarcinile casniciei. Daca apar neintelegeri, chiar si atunci cand nu se introduce actiunea de divort, sotul in nevoie va putea cere obligarea celuilalt la a‑i presta intretinerea necesara [art. 86 alin. (1) si art. 41 alin. (1) C.fam.]. Refuzul unuia dintre soti de a acorda celuilalt intretinere poate constitui infractiunea de abandon de familie (art. 305 C.pen.).

Si in cazul sotului, starea de nevoie este o chestiune de fapt, care trebuie apreciata distinct, pentru fiecare situatie in parte.

Starea de nevoie nu exista atat timp cat sotul care nu realizeaza venituri are bunuri proprii sau comune valorificabile. Bunurile comune fiind destinate sa serveasca sarcinilor comune ale casniciei, deci si intretinerii unuia din soti, pot fi chiar impar­tite in timpul casatoriei, pentru acest motiv. Si in aceste situatii, se cere o apreciere corecta a situatiei, fiind inadmisibil sa se pretinda ca, pentru a‑si asigura intretinerea, unul din soti sa vanda bunuri strict necesare traiului, ca mobilier, imbracaminte etc. Ca urmare, suntem de parere ca numai acele bunuri care prisosesc unui trai decent pot fi vandute, in cazul in care nu detine astfel de bunuri, sotul trebuind a fi consi­derat in nevoie.

Notiunea de trai decent trebuie apreciata dinamic si concret, adica in functie de dezvoltarea generala a societatii la un moment dat, dar si de nivelul de trai anterior al celui care solicita intretinere si de nivelul de trai al debitorului obligatiei, urmand a se pastra un echilibru intre acestea.

In practica, s‑a subliniat ca primirea unei pensii de invaliditate sau de batranete nu exclude starea de nevoie a unui sot, intrucat acele pensii sunt stabilite pe baza altor criterii, si nu in functie de nevoia beneficiarului[7].

Daca sotii sunt despartiti in fapt, cel care se afla in nevoie din cauza incapacitatii de a munci poate pretinde, de la celalalt, o pensie de intretinere. S‑a precizat insa, in doctrina[8] si in practica judiciara, ca sotul care a parasit domiciliul conjugal este in drept la intretinere numai in situatia in care parasirea domiciliului a fost justificata. Instanta este obligata sa stabileasca motivele care l‑au determinat pe sotul reclamant sa paraseasca domiciliul, intrucat, daca el insusi este culpabil de aceasta, nu se poate cere sotului parat sa faca fata cheltuielilor de trai in doua locuri diferite. Parasirea, fara motive temeinice, a domiciliului conjugal reprezinta o incalcare a obligatiei pe care o au sotii de a trai impreuna si atrage, prin urmare, decaderea sotului vinovat din dreptul de intretinere .

Problema culpei, a comportarii creditorului intretinerii, s‑a pus si in cazul savarsirii de catre acesta a unor fapte grave, potrivnice moralei, ca cele prevazute de art. 655 C.civ., care atrag nedemnitatea succesorala, sau a altora asemanatoare. Asupra acestei probleme vom reveni in cadrul obligatiei de intretinere intre fostii soti.

In ce priveste mama care se afla in imposibilitate de a munci din cauza ingrijirii copiilor, s‑a precizat ca ea va fi indreptatita la intretinere, numai daca ingrijirea copiilor nu poate fi facuta de altcineva si, deci, prezenta mamei este absolut nece­sara[11]. Sotii isi datoreaza, in conditii de drept comun, intretinere pana la ramanerea irevocabila a hotararii de divort [art. 41 alin. (1) C.fam.]. Pe durata divortului, se pot lua, pe cale de ordonanta presedintiala, masuri vremelnice cu privire la pensia de intretinere.

In cazul casatoriei putative, sotul de buna‑credinta are drept la intretinere tot in conditiile dreptului comun, el pastrandu‑si, pana la ramanerea definitiva a hotararii prin care s‑a constatat nulitatea, situatia unui sot dintr‑o casatorie valabila.

Articolul 90 alin. (1), art. 91 si art. 94 alin. (1) C.fam. prevad ca o persoana poate fi obligata la intretinere, daca dispune de mijloacele necesare. Aceasta notiune include toate veniturile din munca ale debitorului, venituri care au caracter de conti­nuitate, bunurile care nu‑i sunt strict necesare si ar putea fi instrainate, precum si eco­no­miile realizate.

La stabilirea mijloacelor materiale ale persoanei, se va tine seama si de sarcinile sale, ca, de exemplu, alte obligatii de intretinere etc., sarcini care sunt de natura a‑i afecta posibilitatile materiale.

In ceea ce priveste ordinea in care se datoreaza intretinerea, art. 89 C.fam. prevede ca sotii isi datoreaza reciproc intretinere, inaintea celorlalte persoane obligate. In practica, s‑a stabilit ca, daca fiica aflata in continuarea studiilor si care nu a implinit 25 de ani s‑a casatorit, iar sotul ei are mijloacele necesare pentru a‑i asi­gura cele necesare traiului, parintele obligat anterior la plata unei pensii de intre­ti­nere, prin hotarare judecatoreasca, va putea cere sistarea platii acesteia[12]. De aseme­nea, sotii isi datoreaza intretinere si inaintea descendentilor .

2.2. Obligatia de intretinere intre fostii soti

Obligatia de intretinere dintre fostii soti, dupa ramanerea definitiva a hotararii de divort, reglementata de art. 41 alin. (2)‑(5) C.fam., nu este nici o continuare a obli­ga­tiei de intretinere dintre soti in timpul casatoriei si nici o obligatie avand la baza raspunderea delictuala, ci o obligatie distincta, care pastreaza totusi, in configuratia sa, elementele generale ale obligatiei de intretinere, nefiind straina nici de unele aspecte ale culpei unuia sau a altuia dintre soti in relatiile lor reciproce. Fundamentul sau se afla in acele reguli morale de convietuire, care impun celor care sunt sau au fost apropiati, sa‑si acorde la nevoie sprijin moral sau material[14].

Pentru existenta acestei obligatii de intretinere, se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii:

a) Fostul sot sa se afle in nevoie datorita incapacitatii sale de a munci. Incapa­ci­tatea de munca a fostului sot poate fi totala sau partiala, el poate primi pensie de batranete sau de invaliditate[15], imprejurari pe care instanta de judecata urmeaza a le avea in vedere la stabilirea cuantumului pensiei .

b) Incapacitatea de munca trebuie sa fi survenit inainte de casatorie sau in timpul acesteia. In cazul in care ea a intervenit dupa desfacerea casatoriei, trebuie sa fi fost determinata de unele imprejurari in legatura cu casatoria si sa fi intervenit nu mai tarziu de un an de la desfacerea acesteia.

c) Fostul sot, din vina caruia s‑a desfacut casatoria, este indreptatit la intretinere numai timp de un an de la desfacerea casatoriei [art. 41 alin. (4) C.fam.]. Aceasta limitare a timpului cat fostul sot beneficiaza de intretinere se datoreaza culpei sale fata de celalalt sot, astfel ca, asa cum am precizat, aceasta obligatie de intretinere nu este cu totul scoasa in afara ideii de culpa in comportarea sotilor unul fata de celalalt. Precizam, in aceasta ordine de idei, ca s‑a discutat, in literatura juridica, in ce masura conduita culpabila a sotului care cere pensie de intretinere influenteaza asupra dreptului sau la aceasta, bineinteles daca indeplineste celelalte conditii cerute de lege.

Intr‑o opinie[17], s‑a sustinut ca cel care solicita pensia de intretinere trebuie sa fi avut o comportare corespunzatoare regulilor de convietuire sociala fata de cel de la care se cere pensia. Cel care insa a savarsit fapte care atrag nedemnitatea succeso­rala, pierde dreptul la intretinere, daca faptele s‑au savarsit dupa desfacerea casato­riei, dar inainte de solicitarea pensiei, iar, daca, astfel de fapte au fost savarsite in timpul casatoriei si au facut parte din motivele de divort, fiind avute in vedere de instanta, fostul sot are drept la intretinere, intrucat, potrivit art. 41 alin. (4) C.fam., sotul vinovat de divort are drept la intretinere fara a se face deosebire cu privire la natura faptelor sale culpabile .

Intr‑o alta opinie[19], se sustine ca fostul sot are drept la intretinere, in conditiile legii, indiferent de natura faptelor savarsite de el, chiar daca acestea ar fi dintre acelea care, potrivit art. 655 C.civ., atrag nedemnitatea succesorala. Se argu­men­teaza, in acest sens, ca art. 41 alin. (2)‑(4) C.fam. nu face vreo deosebire cu privire la faptele care sunt considerate culpabile, ci arata ca, atunci cand se retine la divort culpa exclusiva a unuia dinte soti, acesta va fi in drept la pensie numai timp de un an de la desfacerea casatoriei, or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Nedemnitatea, ca sanctiune, este prevazuta numai in materie succesorala, dispozitiile art. 655 C.civ., fiind de stricta interpretare, nu pot fi extinse la materia obligatiei de intretinere. Nici dispozitiile art. 1 si art. 3 din Decretul nr. 31/1954 nu pot fi interpretate in sensul ca ar reglementa o decadere in materia pensiei de intretinere. In fine, se mai sustine, caracterul unitar al obligatiei de intretinere nu admite o dubla interpre­tare, respectiv daca faptele au fost comise in timpul casatoriei sa nu aduca atingere obligatiei de intretinere, iar daca au fost savarsite dupa desfacerea ei, sa aiba ca efect decaderea celui care le‑a comis din dreptul la intretinere.

Indiscutabil, argumentele aduse in sprijinul uneia sau alteia dintre opinii sunt demne de luat in seama, dar, in ce ne priveste, socotim ca, in cazul in care fostul sot a savarsit fata de cel de la care cere pensie de intretinere fapte de o gravitate atat de mare ca cele care atrag, potrivit art. 655 C.civ., nedemnitatea succesorala, acestea sunt de natura sa‑l decada din dreptul de intretinere, indiferent ca au fost comise in timpul sau dupa desfacerea casatoriei.

In adevar, observam ca, in reglementarea dreptului la intretinere a fostului sot, legiuitorul nu este strain de orice idee de culpa in comportamentul celui care cere intretinere, de vreme ce, in cazul sotului din vina caruia s‑a desfacut casatoria, limi­teaza dreptul la intretinere la un an de la desfacerea casatoriei. Pe de alta parte, nu putem abandona, nici in aceasta materie, principiul general, desprins din prevederile art. 1 si 3 din Decretul nr. 31/1954, caci, daca prin reglementarea obligatiei de intre­tinere legiuitorul ocroteste un drept legitim, nu‑i poate conferi un atare statut care ar ingadui exercitarea sa in afara si impotriva oricaror reguli de convietuire sociala si de buna‑credinta, caci, astfel – si aceasta este situatia in cazurile reglementate de art. 655 C.civ. – se ajunge la realizarea unui drept prin incalcarea altuia nu mai putin important, ceea ce este de neadmis in finalitatea ordinii si a echilibrului care trebuie sa caracterizeze relatiile juridice.

Este inechitabil si in afara protectiei legii ca o persoana sa comita fapte atat de grave impotriva alteia si apoi, fara vreo consecinta, sa beneficieze de intretinere chiar din partea acelei persoane. In ceea ce ne priveste, nu facem distinctie, cum am aratat, intre cele doua situatii, delimitate de autorii primei opinii, caci, daca este de neadmis a beneficia de intretinere de la fostul sot fata de care cel care pretinde pensia savarseste fapte atat de grave, cu atat mai mult aceste fapte trebuie sa produca aceleasi consecinte, daca au fost comise chiar fata de sot, deci in timpul casatoriei. Desigur, astfel de fapte sunt de natura sa duca la desfacerea casatoriei din vina exclusiva a acelui sot, dar, consideram noi, legiuitorul a avut in vedere, in art. 41 alin. (4) C.fam., cand vorbeste de vina unuia din soti, faptele culpabile, dar mai usoare, care nu‑l decad pe fostul sot din dreptul de intretinere, ci numai limiteaza in timp acest drept.

In cazul in care casatoria s‑a desfacut din vina ambilor soti, ei isi datoreaza intre­tinere nelimitat in timp, spre deosebire de situatia existenta inainte de modificarea art. 41 C.fam., prin Decretul nr. 779/1966, cand sotii isi datorau reciproc intretinere numai timp de un an de zile. Orice conventie contrara este nula, dispozitiile legale in aceasta materie avand caracter imperativ.

d) Fostul sot sa nu se fi recasatorit, caci dreptul la intretinere inceteaza in acest moment (art. 41 alin. ultim C.fam.). Dispozitia se coreleaza cu cea din art. 86 alin. (1) si art. 89 lit. a) C.fam., conform carora, in primul rand, isi datoreaza intretinere sotii, astfel ca fostul sot recasatorit, aflat in nevoie din cauza incapacitatii de a munci, este in drept sa pretinda intretinere de la sotul sau din casatoria subsecventa.

Prin recasatorire insa, fostul sot nu este absolvit de obligatia de a presta intretinere celuilalt sot, necasatorit, daca acesta indeplineste conditiile legale.

e) Fostul sot datoreaza intretinere daca are mijloace materiale. Cuantumul intreti­nerii datorate de fostul sot este, potrivit art. 41 alin. (3) C.fam. (introdus prin Decre­tul nr. 779/1966), de pana la 1/3 din venitul net din munca al fostului sot. Intretinerea acordata fostului sot impreuna cu acea acordata copiilor sau unui fost sot dintr‑o alta casatorie, nu poate trece peste 1/2 din veniturile din munca ale celui tinut la intretinere.

Fostii soti isi datoreaza intretinere la fel ca sotii, fiind situati, in privinta ordinii in primul rand, chiar inaintea parintilor[20].

In cazul casatoriei putative, potrivit art. 24 alin. (1) C.fam., cererea de intretinere a sotului de buna‑credinta este supusa, prin asemanare, dispozitiilor privitoare la divort.

2.3. Obligatia de intretinere dintre parinti si copii

Aceasta obligatie ocupa, prin finalitatea sa, un loc central in cadrul raporturilor patrimoniale dintre parinti si copii, intrucat ea a fost instituita in special pentru a asigura bune conditii materiale de crestere si de educare a minorilor.

In legatura cu obligatia de intretinere dintre parinti si copii, in literatura juridica s‑a pus problema daca avem de‑a face cu o obligatie legala unica, al carei continut este insa diferit, in functie de calitatea persoanelor intre care ea exista sau cu doua categorii de obligatii, una intre parinti si copiii minori, obligatie unilaterala, care este o indatorire parinteasca si alta intre parinti si copiii lor majori, obligatie reciproca, intemeiata pe rudenie.

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

S‑au conturat doua opinii, pornindu‑se de la mai multe elemente de distinctie:

‑ mai intai, s‑a observat ca starea de nevoie a copilului minor se apreciaza altfel decat aceea a copilului major;

‑ in al doilea rand, incapacitatea de munca a minorului este prezumata, pe cand in cazul copilului major ea trebuie dovedita;

‑ in al treilea rand, reciprocitatea obligatiei exista numai intre parinti si copilul major, nu si intre parinti si copilul minor.

Intr‑o prima opinie[21], s‑a sustinut ca in Codul familiei sunt reglementate doua obligatii de intretinere, una intre parinti si copiii lor minori si alta intre parinti si copiii majori.

Pentru argumentarea tezei, s‑a sustinut ca:

‑ in Codul familiei exista doua texte care se refera la obligatia de intretinere dintre parinti si copii, anume art. 86 alin. (1) situat in Titlul II, referitor la rudenie, si art. 107 alin. (1) situat in Titlul III, Capitolul I privind ocrotirea minorului; iar prezenta celor doua texte demonstreaza faptul ca fiecare vizeaza o alta situatie;

‑ din reglementarea distincta, rezulta si alte deosebiri intre cele doua obligatii;

‑ copilul major are dreptul la intretinere numai daca starea de nevoie se datoreaza incapacitatii de munca, pe cand minorul are acest drept indiferent de pricina nevoii in care se afla;

‑ obligatia de intretinere a parintilor fata de copiii minori, intemeiata pe art. 107 alin. (1) C.fam., are caracter unilateral, iar obligatia de intretinere dintre parinti si copiii majori are caracter de reciprocitate.

A doua opinie[22] ce se distinge in literatura sustine ca intre parinti si copii exista o singura obligatie de intretinere, reglementata de art. 86 alin. (1) C.fam., iar art. 107 alin. (1) C.fam. se refera la aceeasi obligatie, dar sub alt aspect.

In sustinerea aceste opinii, se invoca urmatoarele argumente:

‑ existenta a doua texte diferite nu este de natura a justifica existenta a doua obli­gatii de intretinere intre parinti si copii. Articolul 107 alin. (1) C.fam. nu reglementeaza o obligatie distincta de cea din art. 86 alin. (1) C.fam., ci, ca urmare a faptului ca in capitolul privind ocrotirea minorului se arata toate drepturile si indatoririle parintilor fata de copiii lor minori, face referire la obligatia parintilor de a‑i intretine pe acestia[23];

‑ nu se poate accepta afirmatia ca obligatia de intretinere dintre parinti si copiii lor majori, reglementata de art. 86 alin. (1) C.fam., se bazeaza exclusiv pe legatura de rudenie, intrucat, in unele cazuri, aceasta obligatie se fundamenteaza si pe anumite relatii asimilate celor de rudenie;

‑ obligatia de intretinere dintre parinti si copii fiind reciproca, a accepta opinia in conformitate cu care intre parinti si copii exista doua obligatii de intretinere inseamna ca parintii sunt in acelasi timp debitori ai unei obligatii de intretinere si creditori intr‑o alta asemenea obligatie;

‑ a sustine ca obligatia de intretinere intre parinti si copiii lor minori nu are caracter reciproc, care ar exista doar in cazul copiilor majori, inseamna a nu se tine seama de prevederile exprese ale Codului familiei. Articolul 106 C.fam. prevede ca „Parintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunu­rilor parintelui, in afara de dreptul la mostenire si la intretinere”. Coreland aceasta dispozitie cu caracterul reciproc al vocatiei succesorale, se desprinde concluzia clara ca si obligatia de intretinere este reciproca;

‑ intre parinti si copii nu poate fi vorba decat de o singura obligatie de intretinere; inserarea in Codul familiei a doua texte diferite privitoare la obligatia de intretinere denota grija deosebita care se acorda protectiei copilului minor[24], in deplina concor­danta cu conventiile internationale la care Romania este parte.

In ceea ce ne priveste, socotim ca aceasta a doua opinie surprinde cu mai multa obiectivitate realitatea juridica luata in discutie, in dreptul nostru existand o obligatie legala de intretinere unica, dar care poate avea caracteristici specifice, functie de cate­goriile de persoane intre care este instituita[25]. Fundamentul obligatiei de intreti­nere intre parinti si copii este acelasi, caci implinirea varstei majoratului nu poate schimba decat anumite elemente, ca starea de nevoie a copilului sau posibilitatile sale mate­riale, dar nu inlatura filiatia si nici nu o transforma intr‑o simpla legatura de familie.

2.3.1. Trasaturi specifice obligatiei legale de intretinere dintre parinti si copii cu privire la persoanele intre care se datoreaza

Aceasta obligatie de intretinere exista intre parinti si copii astfel cum rezulta din prevederile art. 86 alin. (1) si art. 107 alin. (1) C.fam., atat in cazul in care copiii sunt minori, cat si atunci cand sunt majori. Specific acestei categorii de obligatii de intretinere este faptul ca, in cazul copilului minor, starea de nevoie nu se datoreaza incapacitatii de a munci, la fel ca la persoanele majore, ci imprejurarii ca el este in etapa de formare si urmeaza un proces de scolarizare. Legiuitorul o si spune in art. 86 alin. (3) C.fam., atunci cand prevede textual ca „Descendentul, cat timp este minor, are drept la intretinere, oricare ar fi pricina nevoii in care se afla”. Minorul nu trebuie sa dovedeasca, asadar, incapacitatea sa de munca. Date fiind aceste impreju­rari, de regula, copilul minor este numai creditor al obligatiei de intretinere, intrucat el nu realizeaza venituri din munca, ceea ce face ca aceasta obligatie de intretinere sa fie considerata unilaterala de unii autori.

Atingand varsta majoratului, copilul are capacitatea de a munci si, de regula, realizeaza venituri din munca sa. Ca urmare, reciprocitatea obligatiei de intretinere dintre parinti si copii capata un contur mai pronuntat tocmai pentru ca si copilul indeplineste conditiile cerute de lege pentru a fi obligat la intretinere, si nu pentru ca ar fi vorba de o obligatie distincta.

Reciprocitatea obligatiei isi are izvorul in lege, ca urmare, si copilul are obligatia de a contribui la intretinerea parintelui sau aflat la nevoie, fara a se putea apara cu considerente de apreciere subiectiva asupra modului in care parintele l‑a intretinut cat timp a fost minor[26].

In masura in care minorul insusi, dupa implinirea varstei de 16 ani, realizeaza castiguri din munca, el nu mai este considerat in nevoie si pierde dreptul la intreti­nere din partea parintilor sai. Mai mult, poate fi chiar obligat la intretinere in favoa­rea parintilor, daca acestia sunt in nevoie[27].

In cazul copiilor minori, debitori ai obligatiei de intretinere sunt parintii, indiferent ca acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie.

Referitor la copilul din casatorie, problema intretinerii se pune doar cand relatiile de familie sunt compromise, iar parintii sunt despartiti in fapt sau chiar divortati. In aceste cazuri, parintele la care nu locuieste minorul sau caruia nu i‑a fost incredintat spre crestere si educare, isi va indeplini obligatia de intretinere prin plata unei sume de bani, in limitele stabilite de art. 94 alin. (3) C.fam.

Parintele din afara casatoriei[28] va datora intretinere numai daca s‑a stabilit filiatia fata de el . Odata cu actiunea pentru stabilirea paternitatii fata de tatal din afara casatoriei se poate cere si pensie de intretinere pe seama copilului minor, numai ca, in acest caz, ea devine exigibila la ramanerea definitiva a hotararii prin care s‑a stabilit paternitatea . Data de la care pensia se acorda, in cazul admiterii actiunii de stabilire a paternitatii din afara casatoriei, este data introducerii actiunii.

Daca, prin cererea de stabilire a paternitatii, ca si prin cea de divort, cazurile fiind similare, nu s‑a solicitat pensia de intretinere, instanta se va pronunta din oficiu si asupra acesteia, acordand‑o, cand este cazul, tot de la data introducerii actiunii[31].

In cazul in care parintii minorului, ca primii care datoreaza intretinere, din cauze independente de vointa lor, nu dispun de mijloace materiale sau acestea sunt insufi­ciente, bunicii pot fi obligati la intretinerea minorilor sau alte persoane, conform ordinii de prioritate stabilite de art. 89 C.fam.[32]

Pentru copilul adoptat, debitor al obligatiei de intretinere este adoptatorul, si nu parintii firesti, afara de cazul in care adoptatorul este sotul parintelui firesc al adopta­tului, cand ambii sunt tinuti a presta intretinere copilului minor.

Intrucat, in urma adoptiei, rudeniei firesti i se substituie rudenia civila, obligatia de intretinere intre adoptat si rudele sale firesti inceteaza si ia nastere o noua obligatie intre adoptat si rudele sale din adoptie. Obligatia are aceleasi caractere si functio­neaza in aceleasi conditii, ca aceea dintre parintii firesti si copii.

La desfacerea adoptiei sau in cazul nulitatii acesteia, parintii firesti ai copilului redobandesc drepturile si obligatiile parintesti, deci si obligatia de intretinere.

Parintele decazut din drepturile parintesti este, de asemenea, obligat a presta intretinerea copilului minor, precum si adoptatorul decazut din drepturile parintesti. Situatia este aceeasi si in cazul parintelui pus sub interdictie[33].

2.3.2. Copiii minori cu regim asemanator celui al descendentilor

A) Minorul la a carui intretinere a contribuit sotul parintelui firesc

Potrivit art. 87 alin. (1) C.fam., „Sotul care a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot este obligat sa continue a da intretinere copilului, cat timp acesta este minor, insa numai daca parintii sai firesti au murit, sunt disparuti sau sunt in nevoie”. Din analiza prevederilor legale rezulta ca, in acest caz, obligatia de intretinere prezinta urmatoarele caracteristici:

‑ este conceputa ca o continuare a contributiei pe care sotul parintelui firesc a prestat‑o copilului minor pana atunci;

‑ aceasta obligatie are un caracter subsidiar, intrucat sotul parintelui firesc este obli­gat numai daca parintii firesti ai copilului au murit, sunt disparuti ori sunt in nevoie[34];

‑ obligatia este datorata numai pana la majoratul copilului, dupa aceasta data el pierde dreptul la intretinere, chiar daca indeplineste conditiile generale cerute de lege pentru a primi intretinere;

‑ dispozitiile legale care instituie aceasta obligatie au un caracter imperativ, instanta neputand refuza acordarea pensiei, cat timp conditiile prevazute de lege sunt indeplinite;

‑ in cazul in care copilul minor a fost intretinut cel putin 10 ani de catre sotul parin­telui sau firesc, si acesta din urma este indreptatit la intretinere, in conditiile alin. (2) al art. 87 C.fam., obligatia devenind reciproca[35].

Referitor la aceasta categorie de minori si la obligatia analizata mai sus, doua sunt problemele care s‑au ridicat in literatura juridica.

Prima problema a fost aceea daca obligatia de intretinere a acestui copil subzista fata de parintele sau vitreg si in cazul in care acesta are copii firesti[36].

Solutia pe care o consideram logica este aceea care are in vedere faptul ca obligatia copilului vitreg este una facultativa [art. 87 alin. (2) C.fam. prevede ca el „va putea fi obligat sa dea intretinere . ”] si subsidiara. Ca urmare, intr‑un astfel de caz, instanta va putea obliga la intretinere pe copilul vitreg, insa numai atunci cand copilul firesc nu are mijloace sau acestea nu sunt indestulatoare pentru a acoperi nevoile parintelui sau firesc[37].

A doua problema discutata a fost aceea daca in calculul celor 10 ani in care copilul vitreg a fost intretinut de parintele vitreg trebuie sau nu luat in considerare si timpul cat parintele vitreg a contribuit numai la intretinerea copilului, inainte ca parintii sai firesti sa fi murit, sa fi disparut sau sa fi ajuns in nevoie.

In ceea ce ne priveste, consideram ca la calculul celor 10 ani trebuie luata in consi­derare numai perioada in care parintele vitreg a intretinut singur minorul, numai pentru aceasta perioada intretinerea constituind o obligatie imperativa de natura a da nastere si unui drept corelativ, acela de a primi la randul sau intretinere. Pentru perioada anterioara decesului sau disparitiei parintilor firesti, intretinerea prestata trebuie privita ca o facultate a debitorului si ca o liberalitate facuta minorului[38].

B) Minorul indreptatit la intretinere in baza art. 96 C.fam.

Articolul 96 C.fam. prevede ca „(1) Mostenitorul persoanei care a fost obligata la intre­tinerea unui minor sau i‑a dat intretinere fara a avea obligatia legala, este tinut, in masura valorii bunurilor mostenite, sa continue intretinerea, daca parintii mino­rului au murit, sunt disparuti ori sunt in nevoie, insa numai cat timp cel intretinut este minor. (2) In cazul in care sunt mai multi mostenitori, obligatia este solidara, fiecare dintre ei contribuind proportional cu valoarea bunurilor mostenite”.

Caracteristicile acestei obligatii sunt urmatoarele:

‑ debitorul obligatiei este mostenitorul sau mostenitorii universali sau cu titlu uni­versal ai celui care a avut obligatia legala de intretinere sau care a acordat intreti­nere minorului fara a avea aceasta obligatie;

‑ obligatia exista numai in masura valorii bunurilor mostenite;

‑ obligatia are un caracter subsidiar, existand numai daca parintii minorului au murit, sunt disparuti sau in nevoie;

‑ obligatia exista numai pe timpul minoritatii copilului;

‑ in cazul mai multor mostenitori, obligatia este solidara;

‑ obligatia are caracter imperativ.

C) Copilul major aflat in continuarea studiilor

Din dispozitia art. 86 alin. (3) C.fam., conform careia „Descendentul, cat timp este minor, are drept la intretinere, oricare ar fi pricina nevoii in care se afla”, rezulta, per a contrario, ca descendentul major este indreptatit la intretinere, numai daca se afla in nevoie din cauza incapacitatii de a munci.

Aceasta interpretare a fost insa inlaturata de Tribunalul Suprem care, prin Deci­ziile de indrumare nr. 2/1971[39] si nr. 2/1973 , a statuat ca, prin incapacitate de munca trebuie inteleasa si o „incapacitate care deriva din satisfacerea unor cerinte de ordin social”, cum ar fi urmarea unei forme de invatamant sau pregatire profesionala. Ca urmare, instanta suprema a decis, la acea data, iar practica avea sa imbratiseze aceasta opinie , ca, indiferent de alte conditii, descendentul major aflat in continuarea studiilor este indreptatit la intretinere din partea parintilor sai, insa numai pana la varsta de 25 de ani .

Fara a contrazice concluzia impusa de decizia de indrumare citata, aceea de a se acorda pensie si dupa implinirea varstei de 18 ani pentru continuarea studiilor, aratam numai ca motivarea acesteia produce confuzie intre notiunea de incapacitate de munca si imposibilitate de a munci si, ca, desi justificata moral si social, aceasta obligatie nu are fundament juridic[44]. De lege lata, singura dispozitie legala care, prin analogie, ar putea duce la concluzia ca parintele este obligat la intretinerea copilului sau major aflat in continuarea studiilor pana la varsta de 25 de ani, este cea cuprinsa in art. 51 alin. (2) din Legea nr. 272/2004. Acesta prevede ca: „La cererea tanarului, exprimata dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu, daca isi continua studiile intr‑o forma de invatamant de zi, protectia speciala se acorda, in conditiile legii, pe toata durata continuarii studiilor, dar fara a se depasi varsta de 26 de ani.” Daca statul ofera o astfel de protectie copiilor lipsiti de ocrotire parinteasca, cu atat mai mult parintii au aceasta obligatie fata de copiii lor. De lege ferenda, consideram ca se impune adoptarea unui text legal in acest sens.

3.4. Obligatia de intretinere intre adoptator si adoptat

In cazul adoptiei, rudenia fireasca inceteaza, fiind inlocuita cu cea civila, iar drepturile si indatoririle parintesti sunt preluate de adoptator, respectiv adoptatori.

Ca urmare, obligatia de intretinere intre adoptat si adoptatori este supusa, prin asimilare, regulilor privind intretinerea dintre parinti si copii.

Dupa desfiintarea adoptiei, fostul adoptator nu mai poate fi obligat sa asigure intretinere fostului adoptat, asa cum prevedea anterior art. 83 C.fam. (abrogat prin Ordonanta de urgenta nr. 25/1997).

Obligatia de intretinere intre bunici si nepoti, intre strabunici
si stranepoti

Obligatia de intretinere intre bunici si nepoti, strabunici si stranepoti exista in con­ditiile stabilite de art. 86 alin. (1) si art. 89 C.fam. Obligatia de intretinere a nepotilor si stranepotilor de catre bunici si strabunici are un caracter subsidiar fata de aceea a parintilor, in sensul ca ei sunt tinuti la prestarea intretinerii numai daca parintii sunt incapabili de munca sau in imposibilitate de a munci[45]. Instanta trebuie sa tina seama, la stabilirea cuantumului intretinerii, de faptul ca bunicii materni sunt tinuti la plata intretinerii in aceeasi masura ca si cei paterni .

2.5. Obligatia de intretinere intre frati si surori

Intre aceste categorii de rude colaterale exista obligatia de intretinere, indiferent ca sunt rezultati din casatorie, din afara ei sau din adoptie.

TEST DE EVALUARE

Exista obligatia de intretinere intre fostii soti? In ce conditii si in ce ordine isi datoreaza fostii soti intretinere?

In ce conditii descendentul major are drept la intretinere?

Descendentul minor poate fi obligat sa plateasca o contributie de intretinere parintilor sai?

In ce consta obiectul obligatiei de intretinere?

RASPUNSURI:

1. Da. Conditiile sunt cele generale, starea de nevoie determinata de incapacitatea de a munci a creditorului si mijloacele debitorului, la care se adauga unele speciale, si anume:   

fostul sot care se afla in nevoie sa nu se fi recasatorit;

- incapacitatea de munca trebuie sa fi survenit inainte de casatorie sau in timpul acesteia. In cazul in care ea a intervenit dupa desfacerea casatoriei, trebuie sa fi fost determinata de unele imprejurari in legatura cu casatoria si sa fi intervenit nu mai tarziu de un an de la desfacerea acesteia.

- fostul sot, din vina caruia s‑a desfacut casatoria, este indreptatit la intretinere numai timp de un an de la desfacerea casatoriei [art. 41 alin. 4 C.fam.]. In cazul in care casatoria s‑a desfacut din vina ambilor soti, ei isi datoreaza intre­tinere nelimitat in timp, spre deosebire de situatia existenta inainte de modificarea art. 41 C.fam., prin Decretul nr. 779/1966, cand sotii isi datorau reciproc intretinere numai timp de un an de zile. Orice conventie contrara este nula, dispozitiile legale in aceasta materie avand caracter imperativ.   

Daca am interpreta dispozitia art. 86 alin. (3) C.fam., conform careia „Descendentul, cat timp este minor, are drept la intretinere, oricare ar fi pricina nevoii in care se afla”, per a contrario, ar rezulta ca descendentul major este indreptatit la intretinere, numai daca se afla in nevoie din cauza incapacitatii de a munci. Aceasta interpretare a fost insa inlaturata de Tribunalul Suprem care, prin Deci­ziile de indrumare nr. 2/1971 si nr. 2/1973, a statuat ca, prin incapacitate de munca trebuie inteleasa si o „incapacitate care deriva din satisfacerea unor cerinte de ordin social”, cum ar fi urmarea unei forme de invatamant sau pregatire profesionala. Ca urmare, instanta suprema a decis, la acea data, iar practica avea sa imbratiseze aceasta opinie, ca, indiferent de alte conditii, descendentul major aflat in continuarea studiilor este indreptatit la intretinere din partea parintilor sai, insa numai pana la varsta de 25 de ani.

3. Da, daca a implinit 16 ani, realizeaza venituri sau are bunuri de care se poate lipsi, iar parintii lui sunt in nevoie.

4. Legiuitorul nu determina in mod expres obiectul obligatiei de intretinere, dar el este conturat in practica judiciara si in doctrina ca desemnand acele elemente, cum sunt: alimente, imbracaminte, locuinta, mijloace necesare satisfacerii nevoilor social‑cul­turale, medicamente si asistenta medicala la nevoie, care impreuna sunt de natura sa asigure existenta unui om. Continutul obiectului intretinerii comporta o anume specificitate raportat la categoria de persoane la care ne referim, ca, bunaoara, in cazul copiilor minori, el cuprinde pe langa elementele aratate mai sus si mijloacele nece­sare pentru educarea, invatatura si pregatirea lor profesionala, imprejurare care se des­prinde din prevederile art. 101 alin. (2), art. 107 alin. (2) si art. 42 alin. (2)‑(3) C.fam.

Bibliografie:

1.Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2006.

2.I.P. Filipescu, A.I.Filipescu,Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti, ed. a VII-a