Practica judiciara

Din dorinta de a face putina lumina in contractele ce se incheie in viata de zi cu zi, voi incerca mai jos sa prezint cateva conditii generale de valabilitate ale unui contract civil.

Asadar, un contract civil, in linii generale, contract ce se poate modela in functie de cerinte, au cateva elemente obligatorii fara de care isi pierd valabilitatea.

In primul rand contractul trebuie sa fie incheiat intr-o forma scrisa, sa fie semnat de partile contractante, sa fie datat, iar elementele importante ce trebuie sa le contina este capacitatea partilor, consimtamantul lor, obiectul contractului si cauza pentru care s-a incheiat. Care sunt caracteristicile esentiale ale acestor patru elemente?

Capacitatea de a contracta se refera la posibilitatea persoanelor fizice sau juridice de a incheia acte. Astfel minorii, sau cei care nu au capacitate, de exemplu interzisii sau celor carora li s-au suspendat drepturile civile, nu pot incheia acte valabile. In cazul persoanelor juridice, acestea trebuie sa fie legal constituite, inregistrate conform legilor ce li se aplica. Capacitatea se refera deci, in linii generale la aptitudinea persoanei de a incheia personal sau prin reprezentanti, contracte. Incapacitatea reprezinta, asadar, o exceptie. Sigur ca un act incheiat in lipsa capacitatii este un act nul. Mai putem arata ca exista o stransa legatura intre capacitate si discernamant. Sub aspectul probei putem spune ca o persoana capabila, trebuie sa dovedeasca lipsa de discernamant si vice versa o persoana incapabila trebuie sa dovedeasca ca a avut discernamant.

Referitor la consimtamant acesta potrivit dispozitiilor codului civil, mai exact art.953, nu este valabil daca este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol. Astfel, asa cum rezulta din dispozitiile legale, acesta nu trebuie sa fie viciat in nici un fel. Putem spune altfel ca manifestarea de vointa trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: sa emane de la o persoana cu discernamant, sa fie facut cu intentia de a produce efecte juridice, sa fie exteriorizat si neviciat. Am sa incerc sa expun pe scurt prin cateva exemple ce insemna viciu al consimtamantului dat din eroare, smuls prin dol sau violenta.

De exemplu o persoana crede ca incheie un contract privind vanzarea unui produs pentru suma de 10.000 euro, insa din neatentie se trece in contract 1.000 euro. In acest caz avem o eroare, deci o prezentare inexacta a realitatii in momentul incheierii actului. Sau un alt exemplu, cand din eroare contractul este semnat crezand ca este vorba de un schimb de locuinta, dar din eroare era vorba de un contract de vanzare-cumparare. Tot asa ne putem gandi la o situatie in care o persoana cumpara un apartament crezand ca este situat la etajul 2 al imobilului, dar in realitate acesta era situat la etajul 9, dar urcand cu liftul nu a stiut la ce etaj a urcat cand i s-a prezentat apartamentul.

Pentru a explica cat mai bine "dolul" trebuie doar sa ne gandim la dispozitiile legale in materie, art.960 C.civ., care ne explica a doua cauza de nulitate a actului prin neindeplinirea consimtamantului fiind o cauza de nulitate a conventiei cand prin mijloace viclene, intrebuintate de una dintre parti, este evident ca cealalta parte, fara aceste manipulari nu ar fi incheiat contractul.

Conventia  facuta prin eroare, violenta sau dol, nu este nula de drept, ci da loc numai actiunii de nulitate, potrivit dispozitiilor  art.961 C.civ.

In cazul in care obligatiile speciale privind oferirea de explicatii privind contractele, de informatii si consiliere nu sunt indeplinite, persoana care a comis incalcarea trebuie sa dovedeasca ca vatamarea s-ar fi produs chiar daca ea ar fi actionat conform obligatiilor asumate prin contract. Exista prezumtia ca partea vatamata ar fi actionat in conformitate cu informatiile furnizate.

In cazul in care se initiaza o actiune in justitie, plangerea persoanei vatamate impotriva celeilalte parti poate fi bine fondata. Insa, adesea acest fapt nu va fi suficient pentru a castiga procesul, deoarece cealalta parte contesta faptele pe care v-ati fondat plangerea. De aceea, este extrem de important sa prezentati instantei probe pentru a va putea dovedi plangerea.

Exista diferite modalitati de obtinere a probelor. In unele cauze, se poate folosi ca proba un document, de exemplu, atunci cand este pusa la indoiala plata unei datorii. In cazul in care nu exista astfel de probe, se pot audia martori care pot depune marturie cu privire la faptele la care au fost prezenti. Uneori poate fi necesara folosirea expertilor intr-un anumit domeniu, de exemplu, atunci cand trebuie stabilita suma totala a prejudiciului. Daca este necesar, instanta nu va examina doar probele prezentate, ci se va deplasa, de asemenea, la locul faptei (de exemplu, in cazul unui accident).

Toate statele membre au reguli privind obtinerea de probe, care au scopul de a garanta faptul ca judecatorul este pus in situatia de a stabili faptele unui caz cu cat mai multa precizie.

Martorii pot confirma evenimente care au avut loc in trecut si la care au asistat in mod direct, fiind, in consecinta, de neinlocuit, spre deosebire de experti.Martorii nu sunt parti in litigiu.

In cazul in care un martor solicita un anumit specialist sa examineze faptele, acesta din urma nu are calitatea de expert, de exemplu un doctor in cazul unor vatamari produse intr-un accident.

Expertii pun la dispozitia judecatorului cunostintele de specialitate pe care acesta nu le poseda in vederea evaluarii faptelor. Expertii nu stabilesc faptele ei insisi. Acestora li se solicita sa ofere doar un punct de vedere avizat, pe baza faptelor stabilite.

Un expert poate fi rugat sa-si prezinte concluziile numai in cazul in care cunostintele sale de specialitate sunt necesare pentru stabilirea faptelor. Un exemplu ar fi diagnosticul pus de un medic.

Raportul unui expert privat mandatat de una din parti poate fi admis ca expertiza doar in cazuri exceptionale, cu consimtamantul ambelor parti.

De asemenea important este si termenul de introducere a plangerii prealabile, termen de care persoana vatamata trebuie sa tina cont, deoarece dupa acest termen plangerea sa apare ca fiind tardiva. Termenul de introducere a plangerii prealabile este de doua luni de cand se cunoaste faptuitorul.

Plangerea prealabila se prezinta ca o institutie importanta a dreptului procesual, avand rezonanta si pe planul dreptului substantial penal.
Plangerea se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului, in functie de gravitatea infractiunilor, conform ultimelor modificari aduse Codului de procedura penala, prin Legea 356/2006.

Exemplu :1. S-a incheiat contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect o masina de second-hand, desi masina a fost predata in stare functionala foarte buna, dupa declaratia vanzatorului, totusi ea prezenta vicii si defectiuni.In asemenea cazuri partile la un contract de vanzare pot stabili regimul specific al garantiei contra viciilor ascunse (dispozitiile Codului Civil roman fiind dispozitive si nu imperative / de ordine publica, se poate deroga de la ele prin conventia partilor). Astfel, partile pot fie sa extinda garantia conventionala impotriva viciilor ascunse, fie sa o reduca. Ele sunt frecvente mai ales in contractele incheiate cu un vanzator profesionist caci este in interesul acestuia sa aiba o buna reputatie comerciala (de exemplu, el isi asuma o garantie contra viciilor pe o durata de 3 ani sau pentru 100000 km). Regula opereaza mai ales atunci cand vanzatorul este agreat de producator sau de concesionar, el beneficiind astfel de un regim mai favorabil. Clauze de restrangere a  responsabilitatii contra viciilor ascunse sunt frecvente in contractele cu un vanzator particular, persoana fizica, caci acesta nu-si va putea asuma rsicurile pe care si le asuma in mod normal o persoana juridica specializata. El poate chiar sa introduca o clauza de non-responsabilitate (mai ales atunci cand masina este veche). O asemnea clauza va fi valabila conform legislatiei romane in sensul ca nu exista o prevedere expresa care sa interzica o astfel de clauza intr-un contract de vanzare-cumparare avand ca obiect o masina. Aceste garantii sunt de obicei reunite sub titulatura generica de « Conditii generale de vanzare ». Ele se refera la indicatii de genul :

- durata garantiei (orice viciu aparut in interiorul acestui termen va fi suportat de fabricant) ;

- defectiunile sau viciile suportate (de obicei, aceasta garantie viseaza defectiunile minore si nu pe cele majore ale motorului) ;

- modalitatile de reparare a defectiunilor prin instaurarea unei serviciu post-vanzare ;

Aceste « Conditii generale de vanzare » nu sunt stipulate intotdeauna intr-un contract de vanzare avand ca obiect o masina second-hand pentru ca in acest stadiu vanzatorul nu mai este pregatit sa-si asume astfel de obligatii. Asadar, nu este obligatoriu ca astfel de conditii generale de vanzare sa figureze si in contractul dumneavoatra de vanzare-cumparare.

Ce se intampla daca bunul nu v-a fost predat chiar daca ati platit pretul ? In general, exista mijloace legale stricte pentru situatia in care bunul nu v-a fost livrat desi ati platit pretul. Puteti merge mai departe pentru a rupe legatura contractuala prin rezolutie/rezolutiune cu consecinta directa ca pretul va fi restituit de catre vanzatorul ce nu si-a indeplinit obligatia de predare prin aplicarea directa a articolelor 1021-1022 din Codul Civil. Rezolutiunea este sanctiunea care poate interveni in cazul contractelor cu executare imediata atunci cand vanzatorul nu si-a indeplinit obligatia de predare sau atunci cand cumparatorul nu a platit pretul. Rezolutiunea nu poate fi decat judiciara : partile vor trebui sa se adreseze instantei pentru a pune capat contractului.

Clauze rezolutorii sau pacte comisorii pot fi introduse in contract pentru a le determina sa-si respecte obligatiile asumate initial prin respectivul contract.

Rezilierea este sanctiunea ce intervine in cazul in care partile nu-si respecta obligatii asumate intr-un contract cu executare succesiva (ex. : contract de vanzare-cumparare cu plata in rate, contract de leasing avand ca obiect un automobil second-hand).

In materie contractuala, legea recunoaste si alte sanctiuni pentru a evita rezilierea/rezolutiunea. Astfel, judecatorul poate dispune reducerea pretului obligandu-l pe cumparator sa pastreze bunul. O asemenea decizie poate interveni mai ales atunci cand cumparatorul nu este multumit de bunul cumparat. Totusi, daca este vorba de o defectiune importanta cumparatorul poate chiar sa refuze bunul .

Voi arata in continuare, intr-o maniera exemplificativa, cele mai frecvente cazuri de inselatorii :

- Kilometrajul modificat

Repunerea la « 0 » sau la un punct inferior fata de valoarea reala a kilometrajului este strict interzisa. Daca asemenea modificari ajung sa fie ulterior dovedite - printr-un raport de expertiza adecvat - cel care a comis o asemnea fapta poate fi sanctionat direct si va asista si la anularea vanzarii sau la reducerea semnificativa a pretului. O asemenea sanctiune nu va putea interveni atunci cand vanzatorul a fost de buna-credinta si a cumparat el insusi masina de la un alt proprietar ca si atunci cand s-a mentionat expres ca valoarea indicata de kilometraj nu este garantata ca fiind cea reala.

- An de fabricatie intinerit

 Anul de fabricatie este o calitate esentiala pentru o masina..

Faptul de a falsifica in mod intentionat anul real de fabricatie constituie inselatorie si este sanctionat ca atare pe baza dispozitiilor penale. Daca insa vanzatorul a dat din pura eroare un alt an de fabricatie, se va putea obtine cel mult anularea vanzarii sau diminuarea pretului. Vanzatorul specializat - dealer-ul profesionist - nu se poate prevala de o eroare asupra datei de fabricatie in acest caz. El este obligat sa dea anul de fabricatie real al masinii.

- Masina accidentata

 Se admite in practica faptul ca omisiunea vanzatorului unei masini second-hand de a mentiona ca masina a fost accidentata poate constitui dol si atrage, pe cale de consecinta, nulitatea contractului.

- Publicitate mincinoasa

Constituie publicitate mincinoasa faptul de a folosi indicatiile « stare buna », « stare exceptionala » desi masina nu este in realitate intr-o asemenea stare. Acelasi regim va trebui sa fie aplicat si atunci cand se omit informatii cu privire la situatia masinii (ex. : masina este inca in regim de leasing ; masina a fost folosita ca taxi).

Actiunea in anulare este o actiune in justitie ce permite partilor sa revina la situatia anterioara incheierii contractului(vanzatorul redevine proprietarul masinii, cumparatorul isi recupereaza suma de bani platita sub forma de pret). Ea intervine mai ales in caz de eroare sau dol intervenite cu ocazia incheierii contractului (atat eroarea cat si dolul reprezinta vicii de consimtamant).

Contractul de vanzare-cumparare succede vechiului troc, constituind forma civilizata a acestuia. In oranduirea primitiva circulatia bunurilor s-a realizat sub forma trocului. Cu timpul acesta se perfectioneaza, putandu-se dobandi orice fel de lucruri in schimbul unui bun, unul si acelasi, mai intai animalele, apoi moneda, creand premisele aparitiei contractului de vanzare-cumparare. Codul Civil in art. 1294 defineste vanzarea ca fiind o "conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui".

Fiecare dintre noi dorim sa fim printre cei mai buni, ne cultivam calitatile care sa faca posibil acest lucru. La fel de importante sunt pregatirea trainica, compasiunea, rationamentul corect, calitatile de comunicare, simtul clinic, cunostintele teoretice si o conduita profesionala exemplara pentru a raspunde cu succes cerintelor pacientilor. Lucrand ca paramedic in cele ce urmeaza va prezint malpraxisul in forma in care acesta intereseaza medicul, domeniul de aplicare a malpraxisului fiind intins si asupra altor categorii profesionale.

Probarea si cuantificarea deficientei in acordarea asistentei medicale este o tema atat medicala cat si juridica ce necesita o abordare multidisciplinara. Dincolo de problematica juridica a unei decizii corecte ce favorizeaza doar una dintre partile in litigiu, se afla eficienta actului medical precum si calitatea serviciilor medicale in ansamblul lor. Este imperios necesar ca sistemul sanitar sa fie reprezentat de medici care cu constiinta si profesionalism sa isi respecte pacientul precum si colegii si sa actioneze numai spre binele celui aflat in suferinta. De asemenea este necesar ca pacientul dincolo de adresabilitatea sa catre serviciile medicale sa isi respecte medicul si sa contribuie la bunul mers al programului sau de recuperare si vindecare participand in masura pe care o indica medicul la acesta.

Medicul are fata de bolnavul sau o datorie de ingrijire pe care este chemat sa si-o exercite in conformitate cu pregatirea sa profesionala, standardul de buna practica in cazul dat dar si cu nivelul stiintei medicale la acel moment iar pacientul, in respectarea partii sale de contract medical, sa manifeste buna credinta, incredere si bunavointa in interesul propriu al promovarii vindecarii. Nici una dintre parti nu trebuie sa vada in actul medical sau sa urmareasca dincolo de el castigurile materiale.
Pacientul este dator cu deferenta onorabilitatii pe care profesionalismul medicului o impune. Este incorect si periculos a privi actul medical ca pe o vanzare-cumparare de servicii medicale si/sau ca pe un contract de recuperare a starii de sanatate. Nu medicul a instrainat o parte din buna stare de sanatate a pacientului care vine sa il consulte pentru ca 'juridic' sa poata fi obligat ca sa o restituie. El nu are a da ce nu a luat. In acest sens medicul nu este si nu trebuie sa fie un agent de asigurari: el nu face asigurari de viata si nu ofera garantii de sanatate ci contribuie la recuperarea acesteia. Masura in care se face dovada profesionalismului prin care medicul isi aduce contributia spre binele pacientului la sanatatea acestuia este masura valorii actului medical. Aceasta trebuie sa fie masura care sta la baza judecarii deficientei in acordarea asistentei medicale.
Raspunderea medicala are o latura profesionala si una juridica, ultima fiind rezultatul incalcarii normelor medicale ce au ca rezultat prejudicierea unei persoane.
Exista in lume doua sisteme care permit unui pacient (sau apartinatorilor lui) sa obtina compensatii de ordin material atunci cand se considera nedreptatit in asteptarile sale privind calitatea serviciilor medicale: sistemul 'in baza erorii' ('fault-system') si sistemul 'in lipsa erorii'.

Sistemul in baza probei erorii ('fault-system'). In sistemul nostru juridic, ca de altfel in majoritatea sistemelor juridice ale lumii, responsabilitatea medicala este bazata pe greseala ('fault-system'). Aceasta inseamna ca trebuie sa se faca proba greselii, fie in cazul (1) in care sistemul juridic considera ca s-a comis o infractiune (fapta cu pericol social savarsita cu vinovatie si pedepsita de catre legea penala) acuzatorul fiind statul (proces penal), fie in cazul (2) in care pacientul se considera prejudiciat prin servicii medicale necorespunzatoare, acuzatul fiind pacientul (proces civil).

Sistemul este functional in tara noastra precum si in majoritatea statelor lumii (inclusiv SUA), cu precadere in majoritatea statelor europene. In acest sistem, pentru ca un pacient sa poata sa solicite despagubiri, trebuie ca in cadrul sistemului juridic sa se caute greseala si sa se faca proba ei ('proba greselii'/'in baza greselii') si sa se demonstreze pe rand ca acel medic:

- avea o datorie de ingrijire fata de acel pacient (si nu alt medic)
- ca in exercitarea acelei datorii de ingrijire a manifestat o deficienta (prin comisiune sau omisiune)
- ca acea deficienta a produs un prejudiciu concret, real (expertizat prin expertiza medico-legala) si
- ca acel prejudiciu este urmarea directa a deficientei mai sus probate (cauzalitate proxima).
Raspunderea penala (infractionala) cat si cea civila se angajeaza mai frecvent in cazul constituirii unei culpe in exercitiul profesiei care priveste tehnica medicala, prin incalcarea regulilor stiintifice stabilite de profesiune (culpa profesionala medicala).
Nu se poate imputa o culpa unui medic care a savarsit un act medical care nu a fost blamat din punct de vedere stiintific, sau care, a ales o varianta de tratament in detrimentul alteia intr-un caz in care lumea medicala nu are o opinie unanim formulata (conform principiului in dubio non obligat). De asemenea, nu se poate imputa nici penal si nici civil sub forma unei compensatii materiale prejudiciul care a survenit din aplicarea, in limitele stiintei medicale, a singurului tratament in cauza.
Deficienta in acordarea asistentei medicale se poate realiza cu intentie sau din culpa (fara intentie) prin comisiune sau omisiune. Este de retinut ca omisiunea intentionata constituie intotdeauna o culpa. Omisiunea neintentionata poate fi in actiune (medicul s-a situat voluntar intr-o imprejurare care implica obligatia de a actiona: ex. isi declara autoritatea profesionala) sau pura si simpla (medicul permite sa se desfasoare un eveniment, la aparitia caruia insa nu a contribuit cu nimic).
Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie ca obligatoriu sa se intruneasca continutul raspunderii juridice, adica:

• conduita ilicita;
• un rezultat vatamator al acestei conduite (de exemplu o dauna materiala sau vatamarea sanatatii corporale);
• legatura cauzala (engl. proximate causative) intre conduita ilicita si rezultatul produs;
• vinovatie din partea subiectului actului ilicit;
• sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura, in principiu, raspunderea juridica (teoria raspunderii bazate pe vinovatie arata ca medicul nu va raspunde de riscurile imprevizibile).
  Medicul nu va raspunde de riscurile imprevizibile care inlatura caracterul ilicit al faptei:- cazul fortuit (cauze interne), forta majora (cauze externe).
  - starea de necesitate (pericol iminent). Este de subliniat faptul ca asistenta medicala a omului aflat in pericol de moarte este reglementata juridic: 'punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji prin parasire, alungare sau lasare fara ajutor' (art. 314 C.P.), 'lasarea fara ajutor prin omisiune de ajutor' (art. 315 C.P.), 'lasarea fara ajutor prin omisiune de instiintare' (art. 316 C.P.).
  - eroarea de fapt (limite ale stiintei medicale, lipsa capacitatii tehnice, etc.),
  - indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege ori a ordinului superiorului, exercitare unui drept, consimtamantul victimei, sau cand  fapta prevazuta de legea penala nu constituie infractiune.

Trebuie sa deosebim eroarea de greseala, cazul nefericit de culpa, tinand seama si de teoria asumarii riscurilor.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Eroarea 'de norma' este asimilabila greselii; eroarea 'de fapt' (ex. prin limitele de la un moment dat ale stiintei medicale etc.) este neimputabila.
Se deosebeste riscul oportun (calculat si controlat) de riscul inoportun (necontrolabil). Temeritatea profesionala consta in practicarea unor acte medicale neconsacrate si oarecum riscante fata de pregatirea proprie si/sau fata de conditiile obiective de lucru. Acest lucru este totusi de preferat, atat juridic cat si medical, fata de neasumarea riscurilor utile bolnavului care constituie o greseala (abstentie, incompetenta, frica exagerata de raspundere).

Medicul care face o greseala fara a produce prejudicii, si pe care o recunoaste si o repara, va fi exonerat de responsabilitate.

Consimtamantul pe deplin informat al bolnavului este un criteriu salutar in evaluarea riscului util care balanseaza riscurile si beneficiile. El are ca scop sa externalizeze decizia interventiei asupra pacientului (apartinatori legitimi). Ori de cate ori riscul afectiunii pentru care se aplica tratamentul este mai mic sau egal cu riscul interventiei se impune imperios evaluarea stricta a necesitatii interventiei si in cazul in care se decide totusi oportunitatea acesteia obtinerea obligatorie a consimtamantului informat luat in prezenta a cel putin unui martor.
Nimeni nu va pune la indoiala validitatea unei operatii/interventii, oricat de eroice, indreptata in scopul salvarii vietii sau a redarii chiar minimale a functiei.

Putini vor pune in mod similar la indoiala necesitatea unei interventii paleative menite sa ofere zile de viata si/sau un confort minimal sau doar sa reduca sau sa aline durerea.
Dar daca in cazul dat afectiunea de baza are o mortalitate mai redusa decat interventia chirurgicala ce o vizeaza sau daca riscurile interventiei sunt mai mari decat cele ale non-interventiei atunci, in caz de esec, se genereaza conditiile pentru vatamarea, aproape firesc, a litigiilor juridice profesionale. Oportunitatea interventiei va fi intrebarea de baza.
Decizia operatorie trebuie luata in cadrul unui consimtamant informat impreuna cu pacientul insusi sau, in caz de incompetenta psihica, cu apartinatorii acestuia
Sistemul 'in lipsa erorii' ('no-fault') a fost initiat in Suedia in 1975 si apoi extins in restul tarilor scandinave. Din 2002 a fost importat in Franta. In afara Europei se mai regaseste doar in Noua Zeelanda. El se bazeaza pe faptul ca nu este necesar a proba eroarea furnizorului de servicii medicale pentru ca cel prejudiciat sa beneficieze de compensatii materiale concrete.

Sistemul bazat pe 'lipsa erorii' are la baza un dublu cadru de obtinere a compensatiilor de la furnizorii de servicii:

- cadrul guvernamental oferit de stat prin 'Fondul de asigurare a pacientilor' si 'Consiliul de Responsabilitate Medicala' care este la randul sau un organism guvernamental (statal, depinde de Ministerul Sanatatii al tarii respective) prezidat de un judecator cu practica judiciara si

- cadrul oferit de Legea despagubirilor pacientului (Patient Torts Act).
Acest sistem nu are ca scop probarea erorii unui furnizor anume de servicii medicale (ex. medic), ci trecerea directa la compensatii fara a fi relevant cine, de ce si cum a gresit. Filozofia acestui sistem de evaluare a malpraxisului spune ca: 'Atunci cand o anumita procedura putea fi evitata, compensatia trebuie acordata. Eroarea sau greseala devin irelevante (Carl Oldertz, vicepresedinte al Skandia)'.
Sistemul de drept civil recunoaste ca lege speciala legea drepturilor si despagubirilor pacientului (Patient Torts Act) coexistenta cu dreptul civil comun (General Torts Act).
Legea civila a pacientului (Patient Torts Act)
- acopera: proceduri medicale, tehnica medicala, diagnostice, infectii, accidente, produse farmaceutice si actiunile lor.

Compensatia se ofera numai daca se face proba ca o metoda sau procedura diferita putea fi aplicata si aceasta nu ar fi condus la prejudiciul constatat. De asemenea, se compenseaza leziunile iatrogene care survin prin infectie, accidente in cursul tratamentului, terapie, farmaceutice. Buna practica medicala (testul Bolam) in specialitate este etalonul de comparare.

- nu acopera cazurile in care leziunile iatrogene sunt de neevitat, survin din procedee de diagnostic absolut esentiale diagnosticului sau tratamentului specific al unei boli, urgentele medicale sau chirurgicale sau tratamente care au ca scop sa evite sau sa reduca infirmitati. Daca ceea ce s-a aplicat este singurul tratament in cauza nu se acorda compensatie. Exista un termen juridic de 3 ani pentru a initia procedura legala. Exista o suma maximala de $ 730.000 care poate fi ceruta si acordata in acest sistem care tine tot de 'lipsa erorii'.

'Fondul de asigurare al pacientilor' (Patient Insurance System) este operational la nivel national in contextul fondului public de sanatate, fiind controlat de catre stat (guvernamental).

Un 'Consiliu de Responsabilitate Medicala' (Medical Responsibility Board) evalueaza plangerile pacientilor si ia o decizie. In Suedia se apreciaza ca circa 60% dintre leziuni pot fi eligibile de compensatii si circa 75% dintre actiunile medicale. 'Consiliul de Responsabilitate Medicala' (8 membri care nu sunt medici, presedintele fiind judecator cu practica) actioneaza complet diferit si separat de Colegiul de Disciplina al Colegiului Medicilor sau Asociatiei Medicilor avand jurisdictie de a emite decizii disciplinare pana la ridicarea dreptului de practica medicala. Acest consiliu desemneaza in cauza un medic din specialitatea respectiva pentru a face ancheta medicala care dureaza in mod obisnuit 18 luni (in proiectul romanesc un grup de experti sau un expert, in functie de complexitatea cazului).

- Se acopera astfel prin acest sistem: erorile de diagnostic, metodele de tratament noi sau neaprobate de catre consiliile medicale (colegiu), interventii riscante in scopul salvarii vietii sau infirmitatii, leziuni ce puteau fi evitate prin folosirea altor metode de tratament, infectii survenite in cazuri in care nu erau de asteptat.
- Se exclud: leziunile minore care necesita 30 zile de absenta de la serviciu sau minim 10 zile de spitalizare, leziuni ce nu puteau fi evitate sau accidentale, aspecte psihologice, infectiile tractului digestiv sau respirator, prejudicii dupa tratamente care reprezinta standardul medical acceptat sau recomandat in acel caz.

Pentru produsele farmaceutice exista un program separat.
Decizia de a revoca dreptul de practica medicala s-a intalnit in Suedia in anul 1994 din totalul de 2.417 cauze la 7 medici, 2 dentisti, 11 asistente, in 1998 la 16 medici, 1 dentist, 7 asistente, 2 membri personal medical iar in 2001 din totalul de 3.250 cazuri la 6 medici, 1 dentist, 12 asistente. Se poate face apel la curtea administrativa in termen de 3 saptamani din partea medicilor, pacientilor, 'Consiliul National al Ministerului Sanatatii'.

Sistemul 'in lipsa erorii' functioneaza in afara sistemului juridic. Singurii juristi care sunt implicati in aceste cazuri sunt juristii companiei de asigurari care administreaza 'Fondul de asigurare a pacientilor' si care asista pacientii la completarea formularelor necesare. Se poate face apel catre un organism de asemenea guvernamental (6 membri) dintre care doar unul este obligatoriu ca sa fie medic  cat si solicitarea unui arbitraj de asemenea la nivel guvernamental (rar folosita).

Desi apare ca evident faptul ca in multe din aceste cazuri se pot comite erori de judecata prin lipsa unei expertize juridice sau medico-legale specifice, si chiar mai mult a desemnarii unui singur expert totusi doar putine dintre aceste cazuri ajung in instante pentru a se judeca sau contesta la acest nivel. In mare parte aceasta se datoreaza 'gandirii' unui sistem juridic diferit, specific tarilor nord Europene in care, pe de o parte (1) 'dreptul' unei persoane la compensatii economice ca urmare a unei imperfectiuni sau defect in practica medicala este pus in discutie (este considerat imoral ca o persoana sa poata cere, chiar daca are dreptate, despagubiri foarte mari de la cel vinovat  este fixat un maxim de 730.000 Euro) iar pe de alta parte (2) compensatia pe care aceasta persoana trebuie sa o primeasca dupa judecata trebuie sa fie redusa.
Medicul in cauza nu poate fi dat afara din sistem dar poate fi redirectionat catre alte locuri de munca sau supus unor cursuri de perfectionare.
In Suedia sistemul este clar bifurcat astfel incat compensatiile pacientului sunt clar delimitate si separate de actiunile disciplinare (penale) adresate impotriva furnizorului de asistenta medicala in cauza.
Sistemul 'in lipsa erorii' ('no-fault') este un sistem potrivit unui cadru sanitar guvernamental sau cvasi-guvernamental in care Ministerul Sanatatii din acea tara controleaza in majoritate politica sanitara.

Malpraxis-ul medical reprezinta un cadru juridic special reglementat in care pacientul poate solicita o compensatie (in principal de ordin economic, material) apta de a reprezenta o reparatie fata de incalcarea normelor sau standardelor medicale sau a rezultatelor medicale (in rarele conditii in care se stabileste un contract pe rezultat de ex. in anumite limite unele interventii de chirurgie plastica). Cadrul malpraxis-ului medical trebuie sa fie diferit de cadrul comun al legii civile si, desi reprezinta un cadru legislativ special, trebuie sa permita intelegeri reglementate juridic.
            Malpractica medicala este astfel o categorie speciala de neglijenta in care se constata un comportament profesional inferior unor standarde de competenta si pricepere specifice profesiunii (standarde de buna practica), unanim acceptate stiintific, comportament apt de a aduce prejudicii pacientului (se include si lipsa de profesionalism prin greseala de tehnica sau de rationament medical). Malpractica medicala rezulta din lipsa actiunii necesare sau din actiunea gresita (necesara/ nenecesara).
Pentru a putea determina elementele erorii cat si aplicarea standardelor de competenta este absolut necesar ca sa existe algoritmuri de buna practica medicala.
Evaluarea medicala a cazului presupune compararea standardului de buna practica cu practica de facto conform principiului Bolam (Bolam vs. Friern, Hospital Management Committee 1957, 2 All ER 118): 'un medic nu va fi considerat neglijent (deci responsabil) daca actioneaza in conformitate cu practica acceptata considerata optima de catre opinia medicala (considerata responsabila)'.
O lege romaneasca a malpraxis-ului cu caracter european este extrem de necesara. Este greu de spus pentru cine se va face utila mai inta, intrucat ar umple un gol resimtit atat de unii cat si de ceilalti. Legea insa trebuie sa fie coerent si corect relationata intr-un pachet legislativ cu alte legi precum cea a drepturilor pacientului sau modificari legislative precum codul penal.
Legea malpraxis-ului trebuie sa realizeze doua deziderate obligatorii:
1. Bifurcarea sistemului evaluarii deficientei in acordarea asistentei medicale in sensul ca:
- o parte sa ramana pe cadrul procesual actual (1) penal, in relatie cu probarea intentiei si esecul impacarii concilierii si civil 'comun'.

- o alta parte sa intre pe un cadru legiferat al malpraxis-ului astfel ca, invocand malpraxis-ul, sa se poata realiza o conciliere intre parti si prin acesta obtinerea de compensatii de catre pacient sau apartinatorii lui.

Evaluarea malpraxis-ului (si stabilirea 'vinovatiei') nu trebuie facuta de o 'comisie' anume; practic nu trebuie facuta deloc.

'Atunci cand o anumita procedura putea fi evitata, compensatia trebuie acordata. Eroarea sau greseala devin irelevante' (Carl Oldertz, vicepresedinte al Skandia). Afirmatia in cauza este osatura sistemului suedez de despagubiri in relatie cu malpraxis-ul medical. Prin urmare, nu este atat de important a stabili in cadrul legiferat al aplicabilitatii malpraxis-ului cine si cum a gresit, ci doar sa se ofere cadrul reglementat al concilierii in afara sistemului juridic daca exista o conventie de ambele parti iar procedura in litigiu ce a condus la prejudicii este acoperita prin asigurarea de malpraxis adica procedura in litigiu se afla inclusa (acoperita) in produsul oferit de catre un asigurator pentru 'pachetul' respectiv de asigurare.

In acest domeniu trebuie sa existe liberul arbitru (cel mult asistenta avocatilor partilor), cadrul juridic reglementat oferind, asa cum am mai spus, calea spre compensatie. Mai departe, daca nu se produce concilierea, se intra pe fagasul deja functional al sistemului juridic, bazat pe proba erorii in cadrul procesului civil si/sau penal (in cazul probarii intentiei).

Astfel, accesul liber la justitie nu este ingradit si oricine va dori de la inceput sa o faca este liber in actiunea sa si nu va fi blocat de antedecizia unei 'Comisii'.
Art. 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului prevede ca 'In determinarea drepturilor sale civile si a obligatiilor sale oricine este indreptatit la un proces public drept intr-un termen rezonabil de catre un tribunal impartial prevazut de catre lege' .
            In mod inutil se va organiza o 'comisie' cu rol jurisdictional apta de a decide daca medicul se face sau nu vinovat de incalcarea datoriei de ingrijire, deficienta si prejudiciu pentru ca in actuala prezentare a codului nostru penal procesul penal isi va urma mai departe cursul:

- in cazul in care se constituie art. 184 CP o data ce expertiza medico-legala va indica peste 10 zile ingrijire medicala;

- in cazul in care se constituie art. 182 CP in care impacarea partilor nu este permisa. In aceste situatii pe care le cunosc eu (pot fi mai multe, dumneavoastra cu siguranta stiti mai bine aceste aspecte) cadrul potential al malpraxis-ului este depasit de cadrul penal care prevaleaza.
            Nu este nici etic si nici juridic corect (in acord cu normele europene si internationale) ca un medic care face o greseala de exemplu la a 21.375-a operatie dupa ce a operat corect si a redat sanatatea si capacitatea de munca pentru societate la 21.375 de oameni sa raspunda penal si sa faca inchisoare pentru aceasta greseala in conditiile in care se poate face dovada ca acea greseala a fost comisa fara intentie (din culpa) si intre parti, medic (care isi recunoaste greseala) si pacient se manifesta dorinta intelegerii.
Legea malpraxis-ului arata calea juridica pentru intelegerea partilor si obtinerea de compensatii materiale pentru cel prejudiciat fara a vatama sistemul juridic in cadrul procesului penal ori civil.

Ce ar intra la compensatie? Ceea ce se va stabili in pachetul de servicii si manopere medicale ca si produs de asigurare de catre asigurator. Adica, acele interventii/manopere medicale, chirurgicale sau de ingrijire medicala, care sunt acoperite prin asigurarea de malpraxis (asigurare de raspundere profesionala medicala), putand exista pachete diferentiate pe paliere de despagubire pentru grupuri de manopere si interventii medicale, pornind de la asigurarea medicala de baza si ajungand pana la transplantul de organe.

Ramane, desigur, de verificat daca conditiile de asigurare au fost respectate de catre medic (furnizor de servicii medicale) pentru a putea beneficia de plata sumei asigurate (exemplu prin verificarea manoperelor efectuate prin comparatie cu ghidul de buna practica in specialitatea si interventia respectiva).
Practic, asa cum s-a aratat, trebuie aplicat o data cu legea malpraxis-ului un pachet de propuneri legislative care sa armonizeze coerent legea malpraxis-ului cu legile penale actuale precum si cadrul juridic functional al majoritatii tarilor Comunitatii Europene.
Aceste propuneri trebuie sa vizeze modificari ale Codului Penal cel putin in sectiunea destinata infractiunilor contra vietii si persoanei, respectiv lovirii si altor violente, vatamarii corporale si vatamarii corporale grave cu precadere art. 184 C.P. si art. 182 C.P., in care, prin modificare, sa se permita impacarea partilor in cadrul legislativ al legii speciale a malpraxis-ului si nu blocata prin legea penala.
Altminteri, daca legea malpraxis-ului nu se coordoneaza coerent cu celelalte legi ale tarii (inclusiv legea drepturilor pacientului) cadrul juridic pe care il reglementeaza va deveni neoperational si autoblocant: in continuare medicii vor fi adusi in instanta si condamnati ca au gresit o injectie la cel de-al 21.375 pacient al lor iar pacientul nu va putea obtine nici o compensatie reala decat dupa un proces extrem de costitisitor si de lung timp, in care medicul plateste o prima de asigurare pentru asigurarea profesionala de malpraxis, care de fapt nu il acopera deloc, motiv pentru care el lupta pentru a-si dovedi nevinovatia intr-un sistem bazat pe proba erorii.

Conflictul este astazi purtat in tribunal din punctul de vedere al medicului, pentru ca acesta nu are un produs de asigurare de malpraxis complet de la un asigurator reasigurat care sa acopere manoperele pe care le-a efectuat si pentru ca, in joc, dincolo de banii familiei sale (si nu plata sumei asigurate cum ar fi firesc) se afla libertatea sa, intrucat codul penal actual cu severitate trateaza vatamarea corporala care s-a produs din culpa in urma actului medical (peste plafonul celor 10 zile de ingrijire medicala specific art. 184 Codul Penal vatamarea corporala din culpa), pe baza legii de drept comun ce stabileste vinovatia in cazul vatamarii corporale in mod egal atat pentru un talhar cat si pentru un medic care a gresit ceva.
In mod asemanator, conflictul este purtat prin tribunal din punctul de vedere al pacientului, intrucat el nu gaseste alta cale pentru a obtine o compensatie in urma prejudicierii sanatatii sale prin actiunea medicala, motiv pentru care angajeaza procesul civil 'comun'.

Desigur, in cazul intentiei, relei credinte sau a unor greseli aflate in afara bunei practici in specialitate, pacientul poate pastra oricand dreptul de a chema in judecata pe plan procesual penal medicul respectiv, in conditiile in care poate face dovada comiterii unei infractiuni.

Precizarea produselor de asigurare (obligatorie si facultativa) care sa includa pachete de manopere/interventii medicale corespunzatoare specialitatii respective si care sa beneficieze de acoperire prin legea malpraxis-ului.
In momentul de fata principalii asiguratori de pe piata nu au organizat produse de asigurare care sa includa 'pachete' de manopere/interventii medicale ori chirurgicale complete conform cu buna practica in specialitatea respectiva (inclusiv medicina de familie sau pentru practica medicala de baza). Cand o vor face, vor apare produse destinate asigurarii obligatorii de malpraxis, precum si produse ce se adreseaza asigurarilor suplimentare sau facultative.

In mod contrar, ca acum, medicul plateste niste bani care nu ii acopera, cu rare exceptii, procedurile pe care le realizeaza in practica sa (de exemplu transplantul de tesuturi si/sau organe), bani pe care desi ii plateste nu au in mod esential, practic pentru ziua de astazi, o finalitate apropiata, utila.

Palierele de despagubire organizate pe produse pot fi o solutie pentru asigurarea de malpraxis.

Reclamanta  SC H.S. SRL, cu sediul in Bucuresti, a chemat in judecata pe AVAS si a solicitat anularea conventiei de esalonare nr.289 din 24 februarie 2004, intrucat consimtamantul la incheierea acestei conventii nu a fost valabil exprimat, fiind  alterat prin dol,   si a cerut suspendarea executarii conventiei pana la ramanerea definitiva si irevocabila a solutiei.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat, ca a incheiat cu Banca Romana de Comert Exterior B. SA trei conventii: nr.121046 din 8 septembrie 1995, nr.121115 din 22 iulie 1996 si nr.121064 din 17 februarie 1997, prin care i s-au acordat mai multe credite in valuta, iar la 21 iulie 1999 intre Banca Romana de Comert Exterior B. SA si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (antecesoarea paratei din cauza de fata) s-a incheiat contractul de cesiune de creanta avand ca obiect conventiile incheiate cu reclamanta, valoarea nominala a creantei fiind, la 20 iulie 1999, de 17.643.681.696,32 lei.

Totodata, intre B. C. R. si A.V.A.B. s-a incheiat si contractul de cesiune de creanta din 13 decembrie 1999, valoarea nominala a creantei fiind, la 10 decembrie 1999, de 3.007.516.758,64 lei.

La 31 mai 2000, intre partile litigante s-a incheiat conventia de esalonare nr.105, in care, la pct.2.1., s-a prevazut consolidarea creantei neperformante de 20.651.198.454,96 lei ( in 2.449.867,20 marci germane), suma din care reclamanta a platit, pana la 3 aprilie 2000, suma de 2.011.895.000 lei, echivalentul a 215.651,89 marci germane, ramanand de rambursat  2.234.215,3 marci germane.

Reclamanta a aratat ca, la 30 septembrie 2002, a primit din partea paratei o notificare prin care era  incunostintata de faptul ca aceasta a procedat la consolidarea in USD a creantei, rezultand un sold de 512.781,23 USD iar acest lucru nu era posibil, intrucat ar fi insemnat aplicarea retroactiva a dispozitiilor Legii nr.409/2001.

De asemenea, a mai aratat ca s-a incheiat conventia de esalonare nr.289 din 24 februarie 2004, care insa nu este valabila, intrucat  consimtamantul reclamantei a fost alterat prin dol, dolul fiind determinant pentru incheierea actului juridic, astfel cum prevad dispozitiile art. 960 si 961 C.civ.

Reclamanta a pretins ca, prin interpretarea eronata facuta de A.V.A.B. (in prezent A.V.A.S.) dispozitiilor OUG nr.51/1998 si dispozitiilor Legii nr.409/2001, s-a ajuns la concluzia falsa ca reclamanta  ar datora in plus 157.781 USD  iar prin interpretarea dispozitiilor articolului 18¹ alin.(2) din Legea nr.409/2001, se aduce atingere celor doua principii constitutionale, privind neretroactivarea legii civile, instituit de articolul 15 alin.(2) si egalitatea partilor in fata justitiei, prevazut de articolul 16 alin.(1) . A invocat si incalcarea dispozitiilor articolului 1 C.civ., sustinand ca parata a gresit la calcule si, cu viclenie, a determinat-o pe reclamanta sa semneze conventia de esalonare in acesti termeni.

La 14 aprilie 2005,  primul termen de judecata, cu respectarea dispozitiilor art.132 alin.(1) C.prod.civ., reclamanta si-a intregit cererea cu motivul de nulitate prevazut in articolele 953, 955 si 956 C.civ., sustinand existenta violentei ca viciu de consimtamant. Astfel, a pretins ca violenta consta in constrangerea declararii scadentei anticipate a intregii sume datorate, cu consecinta urmaririi silite a reclamantei si a declansarii incetarii de plati.

In fond, Curtea de Apel Bucuresti,  Sectia V a Comerciala, prin sentinta civila nr.91 din 1 iunie 2006, a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune privind actiunea intemeiata pe dol.

S-a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru anularea conventiei  intemeiata pe violenta.

S-a respins actiunea pe fondul cauzei.

In pronuntarea hotararii, in esenta, s-a retinut ca reclamanta si-a intemeiat cererea de anulare a conventiei de esalonare a platilor nr.289 din 24 februarie 2004, pentru viciu de consimtamant, pe dol si violenta.

Exceptia de prescriptie, invocata de parata, a fost analizata distinct pe cele doua cauze, dolul si violenta.

Cu privire la dol, instanta a retinut ca sunt aplicabile prevederile art.49 alin.(1) din OUG nr.51/1998, privind creantele neperformante, respectiv termenul de 6 luni, aplicabil de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca faptul juridic al dolului.

S-a retinut ca reclamanta a cunoscut modul de calcul al sumelor reesalonate, la data incheierii conventiei, 24 februarie 2004, rezultand ca si anterior acestei date, cu adresa nr.840 din 19 decembrie 2003, reclamanta a sesizat AVAS asupra calculului eronat al sumei consolidate si reesalonare la plata. Or, in raport cu data conventiei, 24 februarie 2004, termenul de 6 luni, s-a implinit la 24 august 2004, astfel ca actiunea inregistrata la 22 februarie 2005 este prescrisa.

Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, intemeiata pe violenta, invocata de parata, a fost respinsa, retinandu-se ca faptul material ce imbraca forma violentei nu intruneste elementele acesteia. Astfel ca, nu se poate preciza data savarsirii sale, in lipa momentului de la care ar urma sa se calculeze termenul de prescriptie, exceptia de prescriptie  fiind  neintemeiata.

Actiunea  in anulare a fost respinsa pe considerentul ca inserarea unei clauze contractuale, ce atrage exigibilitatea anticipata a intregii datorii, in caz de nerespectare a graficului de plata, nu imbraca forma violentei prevazute  in dispozitiile art.956 C.civ.,  intrucat  sanctiunea executarii silite a intregii datorii nu este nelegitima, putand fi aplicata numai in caz de culpa a reclamantei debitoare, in neexecutarea propriilor obligatii contractuale.

Impotriva sentintei , reclamanta a declarat recurs, in temeiul art.304 pct.5 si 6 C.proc.civ, formuland  urmatoarele  critici:

- incheierile de sedinta din 5 mai 2005 si 13 aprilie 2006 ale Curtii de Apel Bucuresti,  Sectia V-a Comerciala, sunt nelegale in ceea ce priveste obiectul cererii, solicitandu-se casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare;

- in mod gresit, s-a respins ca prescrisa actiunea in anulare intemeiata pe dol, prin aplicarea normelor speciale din OG nr.51/1998, respectiv termenul de prescriptie de 6 luni;

- in mod eronat, instanta a respins actiunea in anulare intemeiata pe violenta, considerand fara temei ca, clauza 8.1 din conventie nu intruneste elementele violentei cu viciu de consimtamant, fara a indica textul de lege aplicabil.

Recursul este nefondat  si s-a respins  ca atare.

Obiectul actiunii consta in anularea conventiei de esalonare a platilor datorate de reclamanta paratei, conventie intervenita la 24 februarie 2004.

In sedinta de judecata din 5 mai 2005, AVAS a sustinut ca prin finalitatea urmarita de reclamanta, actiunea in anulare este, in realitate, o contestatie la intinderea titlului. In replica, reclamanta a sustinut ca cererea sa nu poate fi calificata decat ca o actiune in anulare.

Curtea de Apel Bucuresti,  Sectia V-a Comerciala, prin Incheierea din 5 mai 2005, a retinut ca sustinerile AVAS nu sunt intemeiate, iar obiectul actiunii nu este contestatie la executare, avand in vedere ca nu exista o executare pendinte intre parti.

In sedinta de judecata din 13 aprilie 2006, reclamanta SC H.G.A. S. SRL a cerut conexarea la dosarul de fata, a dosarului nr.1677/2/2006 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia VI-a Comerciala, pe motiv ca obiectul este acelasi, si anume, contestatie la executare.

Prin Incheierea din 13 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucuresti,  Sectia V-a Comerciala, a respins cererea de conexare ca neintemeiata.

Examinand incheierea ca si cea din 5 mai 2005, s-a retinut ca instanta a respins, intemeiat, cererea de conexare, retinand ca actiunea reclamantei (in dosarul nr. 616/2005) are ca obiect actiunea in anularea unui act juridic pentru vicierea consimtamantului prin dol si violenta (art.961C.civ.), pe cand dosarul nr. 1677/2/2006 are ca obiect contestatie la executare, intemeiata pe art.399 si urm.C.ptoc.civ.

S-a constatat ca, reclamanta are o pozitie oscilanta, cu ignorarea hotararilor pronuntate de curtea de apel, ca in Incheierea din 5 mai 2005, cand reclamanta a cerut respingerea sustinerilor AVAS, de calificarea actiunii in anulare drept o contestatie la executare, pentru ca ulterior sa sustina contrariul.

De altfel, recurenta nu este consecventa nici prin sustinerile din recurs, pentru ca, criticile sale privesc aplicarea gresita a art.961 C.civ., privind dolul si violenta, deci, in aplicarea dreptului comun, iar nu a dispozitiilor legale aplicabile fazei de executare.

S-a retinut ca instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art.961C.civ..

Potrivit dispozitiilor legale mentionate, ,,conventia facuta prin eroare, violenta sau dol, nu este nula de drept, ci da loc numai actiunii de nulitate", revenind instantei judecatoresti rolul dificil de a califica nulitatea.

Reclamanta si-a sustinut actiunea in anulare prin aceea ca i-a fost viciat consimtamantul, prin dol, prin manopere viclene, dar prin criticile din recurs se refera la respingerea fara temei a sustinerilor privind violenta din partea AVAS, prin clauzele conventiei din 24 februarie 2004.

Violenta  invocata de reclamanta priveste incheierea Conventiei de reesalonare, din 24 februarie 2004, sub constrangerea AVAS, in sensul ca, nerespectarea termenelor stabilite conduce la declansarea procedurii de executare silita, conform OUG nr.51/1998 privind valorificarea activelor bancare.

Prin hotararea recurata, instanta a retinut, intemeiat, ca pretinsa constrangere nu intruneste elementele violentei ca viciu de consimtamant, intrucat sanctiunea executarii silite a datoriei nu este nelegitima, ci este urmarea neexecutarii obligatiilor debitoarei contractuale.

Executarea silita a unui titlu nu poate constitui o amenintare, o insuflare a unei temeri, intrucat la semnarea oricarei conventii cu obligatii determinate, debitorul, in conditiile existentei unui titlu, este pasibil de executare silita.

Reclamanta nu a dovedit violenta prin amenintare, prin viciu de consimtamant, intrucat, anterior incheierii Conventiei de esalonare din 24 februarie 2004, cu adresa nr. 32 din 11 februarie 2004, a comunicat catre AVAB ca este de acord cu capitolele I - X din Conventie, mai putin Cap.V, referitor la Garantii,  si avea cunostinta de consolidarea creantei in USD si de termenele de plata, in intervalul 30 iunie 2004 - 31 decembrie 2006, deci semnarea acestui act juridic nu s-a facut sub imperiul violentei.

Criticile recurentei privind termenul de prescriptie pentru dol,  sunt nefondate, intrucat actiunea in anulare privea o conventie incheiata cu AVAS, in aplicarea OUG nr.51/1998, astfel ca s-a retinut termenul prevazut de aceasta reglementare speciala.

In consecinta, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanta  impotriva sentintei nr.91 din 1 iunie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V Comerciala.

Anexe
Speta1

Contestatie in anulare. Notiunea de greseala materiala .

 Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Cai extraordinare de atac. Contestatie in anulare. Notiunea de greseala materiala.

 Index alfabetic. Drept procesual civil

-         Contestatie in anulare.

-         Notiunea de greseala materiala.

  C.pr.civ. 318

Conform art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ., hotararea instantei de recurs poate fi atacata cu contestatie in anulare cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale.

Fiind un text de exceptie, notiunea de greseala materiala nu trebuie sa fie interpretata extensiv. Instituind acest motiv de contestatie in anulare, legiuitorul a avut in vedere greselile materiale cu caracter procedural pe care instanta le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie sa fie evidenta si sa fie in legatura cu aspectele formale ale judecatii.

Greseala materiala nu trebuie sa fie rezultatul modului in care instanta a inteles sa interpreteze un text de lege pentru ca, altfel, s-ar ajunge pe cale ocolita, la judecarea inca odata a aceluiasi recurs

I.C.C.J., Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 5033 din 19 iunie 2007.

La 1 martie 2007 G.M.M. a solicitat, in contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A., anularea deciziei civile nr. 5455 din 2 iunie 2006 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie -Sectia civila si de proprietate intelectuala.

In motivarea contestatiei s-a aratat ca hotararea instantei de recurs este rezultatul unei grave greseli materiale deoarece a fost respins motivul de recurs prin care contestatorul a criticat decizia instantei de apel referitor la faptul ca a revenit asupra solutionarii exceptiei prescriptiei dreptului la actiune.

Instanta de recurs a savarsit o grava eroare materiala care a condus la aplicarea vadit eronata a prevederilor art. 268 alin. 3 C. proc. civ. atunci cand a respins recursul considerand ca in mod legal Curtea de Apel Brasov a revenit asupra masurii dispuse prin incheierea interlocutorie pentru a nu risca sa pronunte o solutie gresita solutionand fondul cauzei.

Aceasta greseala a instantei de recurs risca sa acrediteze o adevarata eroare judiciara deoarece incheierile interlocutorii prin care se solutioneaza exceptia prescriptiei dreptului la actiune leaga instantele, exceptia facand parte din categoria celor prevazute de art. 137 alin. 1 C. proc. civ., solutia adoptata asupra acestora de catre instanta de judecata putand face de prisos in tot sau in parte cercetarea in fond a pricinii.

Curtea de Apel Craiova a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune ca neintemeiata, prin incheiere interlocutorie. In urma admiterii cererii de stramutare au fost mentinute toate actele de procedura realizate la Curtea de Apel Craiova insa, cu incalcarea flagranta a prevederilor art. 268 alin. 3 C. proc. civ. Curtea de Apel Brasov a revenit asupra solutionarii exceptiei si, infirmand solutia adoptata de Curtea de Apel Craiova, a admis exceptia si nu a mai intrat in cercetarea fondului.

Rezultat al unei greseli materiale, instanta de recurs a retinut ca, in speta, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 64/1991. Insa, desi legea este intitulata ca "privind brevetele de inventie" aceasta cuprinde si reglementari ale drepturilor cuvenite autorului unei realizari tehnice mai putin importante si mai putin noua decat inventia.

Prin cercetarea superficiala a art. 72 din Legea nr. 64/1991 instanta de recurs a comis o eroare materiala.

In drept, au fost invocate prevederile art. 318 C. proc. civ.

Contestatia in anulare este inadmisibila.

Conform art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ., hotararea instantei de recurs poate fi atacata cu contestatie in anulare cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale.

Fiind un text de exceptie, notiunea de greseala materiala nu trebuie sa fie interpretata extensiv. Instituind acest motiv de contestatie in anulare, legiuitorul a avut in vedere greselile materiale cu caracter procedural pe care instanta le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie sa fie evidenta si sa fie in legatura cu aspectele formale ale judecatii.

Greseala materiala nu trebuie sa fie rezultatul modului in care instanta a inteles sa interpreteze un text de lege pentru ca, altfel, s-ar ajunge pe cale ocolita, la judecarea inca odata a aceluiasi recurs.

Or, greseala materiala pe care a invocat-o contestatorul priveste tocmai interpretarea pe care a facut-o instanta de recurs art. 72 din Legea nr. 64/1991.

Pe de alta parte, revenirea asupra unei incheieri prin care s-a solutionat corect o exceptie nu este rezultat al unei erori materiale, de natura sa poata fi invocata pe calea contestatiei in anulare, ci consecinta unei greseli de judecata.

Avand in vedere ca motivele invocate de contestator vizeaza interpretarea legii si regimul incheierilor interlocutorii, instanta de recurs nu a savarsit vreo greseala materiala de natura sa justifice admisibilitatea caii extraordinare de atac potrivit art. 318 C. proc. civ.

Drept urmare, contestatia in anulare speciala a fost respinsa ca inadmisibila cu consecinta pastrarii hotararii atacate.

Speta3

Marca. Actiune in contrafacere. Produse identice. Semn similar cu marca.

Cuprins pe materii : Drept civil; Dreptul proprietatii intelectuale; Marca; Protectia marcilor; Distinctivitate; Semn similar cu marca; Actiune in contrafacere; Risc de confuzie;

Index alfabetic : Dreptul proprietatii intelectuale ;

-          Marca ;

-          Protectia marcilor ;

-          Conditii privind protectia marcilor ;

-          Distinctiviate ;

-          Actiune in contrafacere ;

-          Risc de confuzie.

                          Legea nr. 84/1998: art. 35 alin. 2 lit. b

          Art. 35  din Legea nr. 84/1998 confera titularului unei marci dreptul de a cere instantei sa interzica tertilor folosirea in activitatea lor comerciala a unui semn asemanator cu marca, de natura sa produca in perceptia publicului un risc de confuzie, incluzand si riscul de asociere a marcii cu semnul.

         Textul nu impune insa ca semnul folosit de tert sa fie protejat ca marca,

in patrimoniul reclamantului, ci ca prin asemanarea cu marca al carei titular

este reclamantul, sa existe riscul inducerii in eroare a consumatorului mediu.

ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 1862 din 27 februarie 2007

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a IV-a civila, reclamanta A.S. A.G. a chemat in judecata pe parata S.C. E.A.I.E.C. SRL, solicitand sa se constate ca parata a incalcat dreptul reclamantei de folosire exclusiva a marcii "adidas", obligarea acesteia la incetarea imediata a activitatilor de import, export, stocare, distribuire, vanzare sau a oricaror altor activitati de comercializare a produselor ce poarta in mod ilegal marcile "adidas".

In motivarea cererii, s-a aratat ca Biroul Vamal Constanta Sud a retinut marfuri contrafacute importate de parata. Au fost incalcate marcile nr. 414034, constand in reprezentarea grafica a unui echipament sportiv ce are reproduse pe vipusca pantalonilor si a bluzei trei dungi paralele si echidistante si marca 300806, constand in reprezentarea grafica a trei linii paralele drepte.

Prin sentinta civila nr. 1277 din 8 noiembrie 2005 Tribunalul Bucuresti sectia a IV-a Civila a respins actiunea ca nefondata.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca din simpla vizualizare a produselor se poate observa faptul ca marca "adidas" nu poate fi confundata cu reprezentarea grafica ce apare pe produsul importat si nu poate produce perceptiei publicului un risc de confuzie.

Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala a admis apelul declarat de reclamanta, a schimbat in tot sentinta tribunalului si a admis actiunea astfel cum a fost formulata.

In considerentele hotararii sale, instanta de apel a aratat ca art. 35 alin. 2 din Legea nr. 84/1998 sanctioneaza atat contrafacerea propriu-zisa, adica reproducerea identica sau cvasi-identica a unei marci protejate cat si contrafacerea deghizata sub forma imitarii prin reproducerea trasaturilor esentiale ale marcii uzurpate.

Produsele importate de parata, desi identice cu cele pentru care marcile protejate au fost inregistrate, nu poarta o reproducere identica sau cvasi-identica a marcilor pentru care reclamanta beneficiaza de protectie astfel incat, neexistand un caz de contrafacere propriu-zisa, instanta a analizat pretinsa contrafacere deghizata, imitarea prin reproducerea trasaturilor esentiale ale marcilor protejate, prin verificarea riscului de confuzie deoarece scopul urmarit prin imitatie, ca act de contrafacere, este inducerea in eroare a consumatorilor pe baza asemanarilor de ansamblu.

Instanta a avut in vedere ca riscul de confuzie se apreciaza prin raportare la consumatorul obisnuit al categoriei de produse in cauza, ca marca este perceputa in ansamblul ei si ca rareori exista pentru consumator posibilitatea de a face o comparatie directa intre diferite marci, motiv pentru care se acorda incredere imaginii, uneori imperfecte, pe care acesta o pastreaza in memorie in legatura cu marca respectiva.

In cauza, atat marcile pentru care reclamanta se bucura de protectie cat

si semnul folosit de parata sunt utilizate pentru produse identice si anume echipamente sportive. Din punct de vedere grafic atat marcile cat si semnul utilizat constau in trei dungi. In cazul marcilor protejate, aceste dungi sunt de aceeasi culoare, care este in contrast cu culoarea imbracamintei, sunt amplasate de-a lungul bratelor, pe partea din exterior a manecii si de-a lungul bratelor, de la centura pe partea de jos a pantalonului, in pozitie verticala si simetric de-o parte si de alta a imbracamintei.

Imprejurarea ca dungile aplicate pe produsele importate de parata nu sunt echidistante pe toata lungimea lor, este un element greu sesizabil chiar la o cercetare atenta a semnului, dupa cum este lipsit de distinctivitate semnul sagetii existent la capatul dungilor, fata de imaginea de ansamblu pe care consumatorul o are la achizitionarea unui produs.

Impotriva acestei hotarari parata a declarat recurs, criticile vizand urmatoarele aspecte:

 Instanta de apel a schimbat natura si intelesul lamurit si vadit neindoielnic al cererii de chemare in judecata prin care s-a solicitat sa se constate ca s-a incalcat dreptul de folosire exclusiva ce apartine titularului marcilor 414034 si 300806, care este reclamanta.

Hotararea este nelegala pentru ca cele trei linii paralele, echidistante la pornire, de culori diferite, care se intind pe 2/3 din suprafata de dispunere si care au terminatii in forma de sageata, nu sunt protejate, fapt recunoscut chiar de reclamanta, astfel incat nu exista temeiul legal al protectiei date de marca inregistrata.

S-au incalcat dispozitiile art. 35 din Legea nr. 84/1998 pentru ca numai titularul marcii poate introduce o cerere intemeiata pe acest text. Or, reclamanta nu are o marca inregistrata cu elementul figurativ care apare pe produsele importate de parata.

Analizand hotararea atacata, in limitele criticilor formulate prin motivele de recurs si in raport de dovezile administrate inaintea instantelor de fond, Inalta Curte a apreciat ca recursul nu este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:

          Conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotarari se poate cere atunci cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia.

Textul are in vedere actul juridic civil, ca manifestare de vointa savarsita cu scopul de a produce efecte juridice, si nicidecum actul de procedura a carui neregularitate poate atrage casarea in conditiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Instanta de apel a analizat comparativ marcile figurative invocate prin cererea de chemare in judecata, cu semnul folosit pe produsele importate de parata.

A analizat, asadar, legalitatea sentintei in raport cu obiectul cererii de chemare in judecata, nefiind retinute aspecte noi care sa aiba natura unor cereri noi in apel. Prin cererea de chemare in judecata nu s-a solicitat sa se constate contrafacerea marcii verbale "adidas", ci s-a solicitat sa se constate incalcarea dreptului reclamantei la folosirea exclusiva a marcilor figurative, constand in trei dungi paralele, verticale si echidistante, aplicate pe vipusca pantalonilor de sport si pe bluza. Instanta de apel a analizat marca figurativa al carei titular este reclamanta si nu marca verbala "adidas" - apartinand aceluiasi titular - astfel incat sa se considere ca ar fi schimbat obiectul dedus judecatii.

Art. 35 alin.(2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 confera titularului unei marci dreptul de a cere instantei sa interzica tertilor folosirea in activitatea lor comerciala a unui semn asemanator cu marca, de natura sa produca in perceptia publicului un risc de confuzie, incluzand si riscul de asociere a marcii cu semnul.

Textul nu impune, pentru temeinicia actiunii in contrafacere, ca semnul folosit de tert sa fie protejat ca marca, in patrimoniul reclamantului, ci este suficient ca prin asemanarea cu marca al carei titular este reclamantul, sa existe riscul inducerii in eroare a consumatorului mediu.

Or, reclamanta a inregistrat marca cu element figurativ constand in trei dungi, echidistante, paralele, separate prin doua intervale si care sunt amplasate de-a lungul manecii, in exterior, si pe pantalon, de la centura pana in partea de jos. In mod corect instanta de apel a apreciat ca intre culorile dungilor de pe produsele importate de parata nu exista un contrast suficient de puternic. In aceste conditii, sectorul tinta al publicului nu vede prezenta elementului culoare a dungilor ca pe o sugestie a anumitor calitati, ci ca pe o indicatie a originii lor, existand riscul de confuzie.

 Pe de alta parte, modul in care publicul vizat percepe o marca este influentat de nivelul de atentie al consumatorului mediu. Nivelul de atentie acordat de consumatorul mediu culorilor unei marci notorii nu este ridicat, pentru ca el este obisnuit cu elementul dominant care, in speta, il constituie forma.

Tocmai de aceea, faptul ca semnul aplicat pe produsele importate de parata are in partea de jos o sageata nu atrage distinctivitatea sa, fata de imaginea de ansamblu in care elementul dominant il constituie dungile.

Avand in vedere cele mai sus aratate, Inalta Curte a respins recursul ca nefondat.