Tortura, tratamentele inumane sau degradante in sistemele de detentie internationale

TORTURA, TRATAMENTELE INUMANE SAU DEGRADANTE IN SISTEMELE DE DETENTIE INTERNATIONALE

1. Notiunea de tortura, tratamente inumane sau degradante

Notiunile de "tortura", "tratament inuman" si "tratament degradant" in sensul

Art. 3. Din Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Articolul 3 din Conventia Europeana a drepturilor omului spune ca "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante". Aceasta dispozitie are ca scop apararea integritatii fizice si morale a persoanei, demnitatea ei^[1]

Aplicarea efectiva a art. 3 este ingreunata de formularea lapidara ce determina imprecizie in ceea ce priveste identificarea sferei notiunilor de tortura, tratament inuman si tratament degradant.

Daca tratamentele inumane deliberate provoaca suferinte deosebit de grave si crude, se impune calificarea de tortura, cu atat mai mult cu cat ne aflam in prezenta unei "teribile infamii". Interzicerea torturii reprezinta o regula imperativa de drept international.

Curtea Europeana a intervenit asadar, pentru a clarifica notiunile de tortura si tratamente inumane sau degradante^[2], aratand ca intre ele nu exista o deosebire de natura, ci de intensitate. Practic, orice tortura constituie in acelasi timp si un tratament inuman si degradant si orice tratament inuman este sigur si degradant.

Definitia torturii din Conventia ONU este considerata ca avand valoare de definitie autentica, si pune in evidenta caracteristicile acesteia: "Orice act prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice (intense) fizice sau psihice in special de a obtine de la ea sau de la o terta persoana informatii sau marturii, de a o pedepsi pentru un act pe care ea sau o terta persoana l-a comis, sau este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra unei terte persoane, sau pentru orice alt motiv intemeiat pe orice forma de discriminare, atunci cand o asemenea durere sau suferinta este provocata de un agent al autoritatii publice sau de orice persoana care actioneaza cu titlu oficial ori la instigarea sa sau cu consimtamantul ei expres sau tacit".

Caracteristicile^[3]

Actelor de tortura sunt:

- Provocarea oricarei dureri sau suferinte deosebite, fizica sau mentala;

- Acestea se produc in mod intentionat;

- Cel care le produce este un agent al fortei publice sau o persoana care actioneaza la instigarea ori cu consimtamantul expres sau tacit al acesteia;

- Scopul aplicarii unor asemenea acte consta in obtinerea unor informatii ori marturii, aplicarea unei pedepse sau exercitarea unor presiuni.

Ca si in cazul torturii, Conventia nu contine o definitie a tratamentelor inumane sau degradante.

Curtea Europeana a definit pentru prima data "tratamentele inumane" ca fiind "acele acte prin care se provoaca victimei leziuni sau vii suferinte fizice si morale, susceptibile de a-i produce puternice tulburari psihice. Aceste acte sunt savarsite cu intentia de a cauza suferinte intense victimei."

Ca si in materie de tortura, suferinta trebuie sa se situeze la un nivel de gravitate deosebit, sa fie provocata de agenti ai statului, sau prin tolerarea ei din partea autoritatilor statale. Actele in sine pot fi savarsite asupra victimei chiar si de catre particulari, iar in aceasta situatie, autoritatile statale se fac vinovate ca au permis savarsirea unor asemenea acte si nu si-au indeplinit obligatia de a urmari si pedepsi pe autorii lor.

Potrivit jurisprudentei Curtii Europene au fost apreciate ca tratamente inumane urmatoarele:

- Interogatoriile aprofundate - anchete in care se foloseste in mod organizat violenta;

- Brutalitatile politiei - violentele exercitate cu prilejul retinerii sau arestarii;

- Metodele de dezorientare senzoriala.

Expresia "tratamente degradante" are in vedere atingeri grave ale demnitatii umane, astfel ca o masura care este de natura sa coboare statutul social al unei persoane, situatia sau reputatia ei poate fi considerata a constitui un asemenea tratament, in sensul art. 3 din Conventie, daca ea atinge "un anumit grad de gravitate". De regula, violenta psihica exercitata asupra unei persoane, daca nu constituie un act de tortura sau de tratament inuman, depasind totusi un anumit nivel, poate reprezenta cel putin un tratament degradant.

Curtea a subliniat ca pentru a califica un tratament ca "degradant", in sensul art. 3 din Conventie, va trebui sa se examineze daca scopul aplicarii lui este umilirea sau injosirea victimei si daca, prin efectele produse, a fost sau nu atinsa personalitatea acestuia.

Curtea a statuat cu valoare de principiu, ca un tratament aplicat unei persoane este calificat "degradant" atunci cand creeaza acesteia sentimente de teama, neliniste si de inferioritate, de natura a o umili, injosi si eventual, de a-i infrange astfel rezistenta fizica si morala.

Art. 3 a fost aplicat indeosebi in urmatoarele situatii:

A) in cazul tratamentelor aplicate pe parcursul procedurilor politienesti, arestare sau detentie;

B) in cazul folosirii excesive a fortei in timpul evadarii din arest;

C) in cazul tratamentelor determinate de pedepse sau sanctiuni corporale;

D) in cazul conditiilor degradante de executare a unor pedepse sau condamnari cu privare de libertate.

Prohibirea relelor tratamente priveste mai ales persoanele arestate sau detinute. Aceasta interdictie este adesea invocata, iar conditiile de detentie fac obiectul unei atentii speciale din partea judecatorilor europeni, ceea ce se exprima printr-o extindere a art. 3, intrucat acest articol nu consacra, in esenta, un drept de aceasta natura.

Art. 3 din Conventie impune statului sa se asigure ca toti prizonierii sunt detinuti in respectul demnitatii umane: modalitatile de executare a masurii nu trebuie sa supuna persoana respectiva unor chinuri, sau unei incalcari a carei intensitate depaseste nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei. Detentia nu poate avea ca scop sau efect umilirea detinutului si injosirea personalitatii sale.

Ca o concluzie ce reiese din definirea celor trei termeni, tortura poate reprezenta si un tratament inuman, si orice tratament sau pedeapsa inumana poate constitui in mod necesar o actiune degradanta.

Delimitarile concrete in materie au fost facute de Curtea de la Strasbourg prin hotarare, prin conturarea a trei notiuni:

- Tortura este constituita din tratamente inumane produse in mod deliberat, care sunt exercitate cu cruzime si provoaca suferinte foarte grave (reprezentand o forma agravata a tratamentului inuman;

- Tratamentul inuman este acel tratament care provoaca in mod intentionat suferinte fizice sau psihice presupunand o intensitate deosebita si o apreciere concreta prin prisma rigurozitatii si a efectelor produse asupra victimei;

- Tratamentul degradant este rezultatul "masurilor de natura sa creeze individului sentimente de teama, angoasa si inferioritate pentru a-l umili sau eventual pentru a-i infrange rezistenta fizica sau morala".

In consecinta, a rezultat ca distinctia dintre aceste forme de afectare esentiala a demnitatii umane nu este una de substanta, ci una de intensitate. Prin urmare, orice tortura reprezinta si un tratament inuman si orice tratament inuman reprezinta in mod necesar o manifestare degradanta.

De asemenea, Curtea a retinut ca tratamentul inuman este acea situatie determinata de o actiune sau inactiune care provoaca in mod voluntar suferinte mentale sau fizice de o anumita intensitate. Totusi, nu orice tratament inuman sau degradant poate fi retinut ca avand intensitatea necesara pentru a fi considerat tortura.

2. Criterii de calificare a actelor - evolutia calificarii

Revenind la dispozitiile art. 3 din Conventie, este de observat faptul ca, dupa modelul Declaratiei Universale, formularea sa cuprinde "tratamente" aplicate unei persoane, ce pot primi calificari diferite, fara a defini nici unul dintre ele si fara a stabili o ierarhie intre ele^[4]

Din acest punct de vedere, este de mentionat faptul ca, in cursul dezbaterilor din cadrul lucrarilor privitoare la elaborarea Conventiei nu a fost retinut un amendament potrivit cu care urma sa se precizeze ca sunt interzise mutilarea, sterilizarea, administrarea de droguri nocive, mentinerea in detentie cu lumina puternica, in obscuritate, in zgomot sau in izolare completa, "de natura a provoca o stare de tulburare mentala".

In dreptul international exista insa o definitie a torturii (citata anterior), data de Conventia ONU in materie, la care s-au facut referiri in jurisprudenta fostei Comisii si a Curtii. Aceeasi jurisprudenta a evidentiat necesitatea stabilirii asa-zisului "prag" sau "nivel" de gravitate de la care o anumita "brutalitate" poate fi definita ca reprezentand un tratament inuman sau degradant sau tortura.

In nenumarate ocazii, organele Conventiei au retinut, mai ales cu privire la tratamentele inumane sau degradante, ca pentru a preciza acel prag minim de gravitate necesar a fi depasit spre a se aplica dispozitiile art. 3 din Conventie, trebuie luati in considerare mai multi factori, impreuna sau separat:

Contextul in care s-au produs faptele incriminate;

Durata "tratamentului" aplicat;

Efectele sale fizice sau psihice asupra persoanei care le-a suferit;

Sexul, varsta, starea de sanatate.

Desigur, tortura in sine nu poate fi considerata decat un tratament inuman sau degradant.

Este clar, insa, ca autorii Conventiei au dorit sa faca o distinctie intre actele de tortura, care reprezinta un tratament crud, cu suferinte fizice si psihice deosebite pentru victima si alte rele tratamente, care, fara a produce suferinte de o asemenea intensitate, sunt retinute totusi ca ramanand inumane sau degradante, toate aceste fiind interzise de art. 3.

Din acest punct de vedere este de retinut precizarea facuta uneori de Curte, in sensul ca anumite tratamente crude, aplicate victimei, nu puteau fi calificate decat ca acte de tortura.

Pedeapsa cu moartea poate fi contrara art. 3 daca este insotita de o perioada lunga petrecuta pe "culoarul mortii", in conditii extreme, cu angoasa omniprezenta si crescanda a executarii pedepsei capitale.

Un exemplu cunoscut aici este cazul Ilascu si altii contra Moldova si Rusia, unde Curtea a apreciat ca condamnarea reclamantului la pedeapsa cu moartea, conditiile in care a trait si tratamentele suferite in timpul detentiei au un caracter deosebit de grav si crud si trebuie considerate acte de tortura in sensul art.3.

Tot contrare art. 3 sunt si actele de tortura savarsite in timpul interogatoriului^[5]. Multa vreme

S-a remarcat o anumita ezitare din partea instantei europene in a califica anumite "rele tratamente" aplicate de catre agenti ai autoritatilor statale, ca reprezentand acte de tortura.

In cazul Irlanda contra Regatului Unit, din anul 1978, Curtea a facut referire la tehnicile de interogatoriu de "dezorientare" sau de "privare senzoriala" utilizate cumulativ, cu premeditare si pe durata mai multor ore, tehnici aplicate persoanelor supuse interogatoriului in cadrul efectuarii de cercetari penale ce au constat in obligarea acelor persoane sa stea mai multe ore sprijinite de un perete numai cu varfurile degetelor, privarea de posibilitatea de a dormi inaintea interogarii, privarea de hrana, obligarea lor la suportarea unor zgomote deosebite in celula in care erau detinute. Aceste tehnici sunt de natura sa constituie tratamentele inumane.

Actele de tortura savarsite in timpul detentiei sunt de asemenea contrare art.3. Incepand cu hotararea Curtii din anul 1996, pronuntata in cazul Aksoy contra Turciei, aceasta si-a nuantat pozitia referitoare la modul de calificare a maltratarilor suferite de o persoana in timpul detentiei preventive. Au fost considerate acte de tortura faptele savarsite de politia turca: amenintarea cu tortura, electrocutarea, aruncarea cu apa in mod continuu pe corpul gol al reclamantului, aplicarea regulata de batai, smulgerea parului, refuzul consultarii de catre un medic.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Curtea a decis ca forme deosebite ale relelor tratamente pot fi calificate ca tortura. In aceasta speta reclamantul a fost supus si la asa numita "spanzuratoare palestiniana" care consta in dezbracarea victimei, legarea mainilor la spate si suspendarea ei de brate, fara a se mai putea sprijini pe sol.

In afara de gravitatea tratamentelor, instanta europeana a evidentiat ca in Conventia ONU, in privinta torturii, se mentioneaza notiunea de vointa deliberata, deoarece ea defineste tortura ca un act prin care sunt provocate unei persoane dureri sau suferinte in mod intentionat, in special cu scopul de a obtine de la ea informatii, de a o pedepsi sau de a o intimida.

Avand in vedere caracterul evolutiv al Conventiei, ca instrument viu ce trebuie interpretat in lumina conditiilor de viata actuale, ea nu a exclus ca anumite fapte calificate candva ca "tratamente inumane si degradante" si nu "tortura", ar putea primi o calificare diferita in viitor, deoarece nivelul crescand de exigenta in materia protectiei drepturilor omului si a libertatilor fundamentale implica o si mai mare fermitate in aprecierea atingerilor aduse unor valori fundamentale ale unei societati democratice^[6].

Astfel, in cauza Selmouni contra Frantei (1999), precizand ca notiunea de "tortura" trebuie sa faca obiectul unei interpretari evolutive, Curtea Europeana a aratat ca unele tratamente si practici, calificate odinioara ca "tratamente inumane si degradante" trebuie sa fie considerate "tortura". In aceasta cauza, Curtea a constatat violarea art. 3 de catre autoritatile franceze intr-o maniera de o gravitate extrema, avand un "caracter odios si umilitor", aproape de neimaginat intr-un stat democratic - multiple lovituri aplicate unei persoane aflate in detentie, in absenta unei anchete efective, supunerea la grave umiliri, inclusiv prin folosirea de expresii vulgare, amenintarea cu dispozitive cu flacara, cu seringi, etc. Toate aceste acte de violenta fizica si mentala, luate in ansamblul lor, au provocat asemenea dureri si suferinte reclamantului, incat au fost considerate de catre Curte acte de tortura in sensul art. 3 al Conventiei. Acesta a fost considerat primul caz in care un stat membru al Uniunii Europene a fost condamnat pentru tortura, cea mai grava atingere adusa integritatii fizice si mentale a persoanei.

Chiar daca jurisprudenta organelor Conventiei a determinat trasaturile fiecaruia dintre tratamentele care pot fi calificate ca inumane si a acelora care sunt degradante, adeseori examinarea situatiilor de fapt din cauzele deduse judecatii lor au condus la concluzia ca tratamentele aplicate victimei sunt inumane si degradante. Deci, din punct de vedere juridic se face o distinctie. Dar din punct de vedere etic este greu de sustinut ca un tratament inuman nu este degradant, sau invers, ca un tratament degradant nu este inuman.

2. Studii de caz internatonale privind relele tratamente in inchisori

Cu titlu de exemplu, este important de mentionat cateva dintre practicile considerate a fi tratamente inumane, desprinse din spetele interstatale si petrecute in inchisorile internationale. Astfel pot fi enumerate:

- Punerea la zid (fortarea detinutilor de a sta cateva ore intr-o pozitie dificila);

- Capusonarea (acoperirea pentru o perioada de timp a capului detinutului cu un sac);

- Expunerea la zgomot, privarea de somn, privarea de mancare si bautura etc.

In aceeasi ordine de idei, pot fi mentionate si cazuri referitoare, in principal, la:

- Integritatea psihica: biciuirea cu vergi in Insula Man (Cazul Tyrer contra Regatul Unit, din 1978);

- Riscul de a fi expus torturii sau tratamentelor inumane in caz de expulzare (Cazul Cruz Varas si altii contra Suedia, din 1991);

- Conditiile de detentie din spitalele psihiatrice (Cazul Herczegfalvy contra Austria, din 1992);

- Violenta psihica in timpul retinerii la politie (Cazul Tomasi contra Franta, din 1992).

Prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului s-a stabilit ca nimeni nu poate fi supus torturii nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Fiecare stat sau orice persoana particulara care se considera victima violarii Conventiei se poate adresa direct Curtii Europene a Drepturilor Omului cu o cerere invocand violarea de catre un stat contractant a unuia din drepturile garantate de Conventie. Toate hotararile definitive ale Curtii sunt obligatorii pentru statele in cauza.

Sunt numeroase cazurile retinute de Curte, printre care si cele care privesc detentia persoanelor in varsta sau bolnave, unde aceasta verifica in mod riguros realitatea faptelor. Este sigur ca obligatia generala de a proteja sanatatea detinutilor capata un aspect specific in cazul de fapt al unui detinut in varsta sau bolnav. Mentinerea detentiei devine imposibila, de vreme ce aceasta obligatie este inconciliabila cu varsta avansata si cu starea de sanatate a persoanei private de libertate. Numai ca detentia unei persoane in varsta sau bolnave nu constituie in sine un tratament inuman sau degradant, ci numai in cazul in care detentia provoaca o agravare a starii de sanatate sau creeaza sentimente de umilinta puternice.

Curtea a retinut cazul unui detinut cu probleme psihice Riviere contra Franta unde aceasta considera ca mentinerea in detentie, fara incadrare medicala corespunzatore constituie o incercare deosebit de penibila, care l-a supus unei suferinte de o intensitate care depaseste nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei. Incalcarea art. 3 s-a produs si ca urmare a mentinerii in detentie in ciuda aparitiei unei patologii mentale si tendintelor sinucigase.

Un caz asemanator este cazul Melnik contra Ucraina unde are loc incalcarea art. 3 intrucat detinutul, atins de tuberculoza, nu a primit ingrijirile necesare. In plus, acesta a fost supus unor conditii de detentie necorespunzatoare. Boala detinutului trebuie sa fie luata in seama indiferent de varsta sa. Avand in vedere exigentele practice ale detentiei, este important ca sanatatea si bunastarea detinutului sa fie asigurate in mod adecvat, in special prin administrarea ingrijirilor medicale necesare.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca importanta primordiala pe care o are interdictia torturii este din ce in ce mai pronuntat pusa in evidenta in dreptul international si aceasta interdictie absoluta se regaseste si in alte decizii ale unor instante judecatoresti interne si internationale.

Astfel, in cauza Al-Adsani, reclamantul a sesizat instantele din Marea Britanie cu o cerere impotriva statului Kuweit invocand detinerea si torturarea de catre oficiali ai guvernului. Acesta a mai sustinut si ca prejudiciile psihologice cauzate de tortura au fost exacerbate de amenintari primite telefonic, anonim, la Londra, de la ambasadorul Kuweit-ului, insa nu a putut proba acest aspect. Instantele britanice au retinut aplicarea principiului imunitatii in favoarea statului Kuweit.

In ceea ce priveste mediul militar, intelegerea complexitatii interzicerii torturii e relevata de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in spete precum cazul Tyrer contra Regatului Unit, unde pedeapsa cu lovituri de vergea, aplicata unui tanar de 15 ani, constituia o pedeapsa degradanta, fara a fi o tortura ori o pedeapsa inumana, in sensul ca suferinta pe care a provocat-o nu a atins nivelul implicat de aceste notiuni, prevazuta de art. 3 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Umilirea si dispretuirea provocate trebuie sa atinga un nivel deosebit si sa difere de elementul obisnuit de umilire pe care-l comporta in mod normal si aproape inevitabil pedepsele judiciare institutionalizate. Desi victima nu a suferit leziuni fizice grave sau durabile, pedeapsa sa - constand in a fi tratat ca un obiect in mainile puterii politice - a adus atingere demnitatii si integritatii fizice a acestuia, el incercand angoasa de a astepta violentele care i-au fost aplicate.

Numeroase spete au fost deferite organismelor de la Strasbourg, printre care si un caz cu caracter interstatal, care a ajuns la Curtea Europeana.

Acesta este cazul Irlanda contra Regatului Unit din 1978, in care Curtea a condamnat tratamentul necorespunzator in timpul interogatoriului unor indivizi suspectati de acte de terorism, ceea ce a avut ca urmare introducerea de noi reguli referitoare la interogarea detinutilor de catre guvernul Regatului Unit al Marii Britanii.

In aceasta speta s-a stabilit ca tratamentul, constand in indeplinirea fortata de exercitii dificil de suportat n-a incalcat in niciun fel art. 3 care interzice tortura si tratamentele inumane sau degradante, dar ca loviturile de pumni si de picioare, ca si unele tehnici de interogatoriu "sub presiune" ori "de privare senzoriala", se constituie in practici de tratamente inumane si degradante, fara a fi totusi tortura, deoarece tehnicile respective nu au cauzat suferinte de intensitatea si cruzimea deosebita pe care le implica notiunea de tortura.

Numai ca, atat operatiunile de razboi, cat si operatiunile, altele decat razboiul constituie un mediu care, prin natura sa, e permisiv la incalcarea interdictiei de a tortura si aplica tratamente crude, inumane si degradante, atat din cauza unor scuze ideologice (apararea patriei, a ordinii, a religiei, a doctrinei politice, a rasei), cat si a unor alibiuri strategice (infrangerea adversarului cu crutarea propriilor forte, prevenirea si contracararea intentiilor inamicului, descurajarea adversarului de a comite anumite acte).

Asa se face ca acest drept al oricarei fiinte umane este adesea incalcat, daca avem in vedere numai consecintele razboiului din Moldova si rapoartele organizatiei Amnesty International dezvaluind ca in autoproclamata republica transnistreana cel putin trei prizonieri politici (Andrei Ivantoc, Tudor Petrov-Popa si Alexandru Lesco) sunt detinuti in conditii inumane si degradante.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in cazul Ilascu (care ii includea si pe ceilalti trei) contra Federatiei Ruse si Republicii Moldova. Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie a pronuntat sentinte in care a calificat tortura drept crima de razboi.

Trebuie spus ca nu numai militarii apartinand fortelor armate ale unor state cu regim agresiv sau dictatorial savarsesc aceasta violare a dreptului international umanitar, ci chiar si cei apartinand unor state democratice, considerate civilizate, state de drept, in care drepturile omului reprezinta cu adevarat o valoare ce este pretuita si aparata.

Asa este, de exemplu, cazul unor militari canadieni apartinand unui grup de lupta

Dintr-un regiment de aviatie aflat in Somalia, in misiunea UNOSOM II, care au omorat in bataie un somalez care incercase sa fure din tabara canadiana.

Dupa procesele in care au fost implicati noua militari (nu numai autori directi, soldati si gradati, ci si comandantii lor), autorii directi ai torturii si omorului au fost gasiti vinovati (unul a incercat sa se sinucida si e internat in spital si altul a fost condamnat la cinci ani inchisoare si indepartat din armata), iar unii dintre superiorii lor au primit sanctiuni de retrogradare, mustrare, indepartare din armata si inchisoare pentru neglijenta in serviciu, vatamari corporale si prejudicierea bunei ordini si disciplinei.

Aplicarea dreptului fundamental al omului de a nu fi expus torturii, tratamentelor si pedepselor crude, inumane si degradante ramane la fel de precara si la inceputul mileniului al treilea, cand, in conditiile razboiului global impotriva terorismului international, au fost reinviate de militari indisciplinati si abrutizati practici naziste si dictatoriale pe care lumea civilizata le credea de neimaginat sa se intample, intr-un mod atat de amplu si de sistematic, daca nu ar fi existat tolerarea, incurajarea si chiar concursul unor autoritati publice civile si militare.

In virtutea Conventiei a III-a de la Geneva din 1949, a precizarilor, delimitarilor, a normelor, drepturilor prizonierilor de razboi dar si a obligatiilor partilor ce captureaza, precum si a vechimii acestor reglementari, am fi tentati sa apreciem^[7] ca problematica prizonierilor de razboi este rezolvata de foarte mult timp. Cu toate acestea, masura in care prevederile conventionale se aplica este pusa sub semnul intrebarii in continuare, concomitent cu desfasurarea diverselor conflicte in lume. Un exemplu concludent, ce a iscat numeroase controverse, proteste, dezbateri si discutii este reprezentat de bine-cunoscutele inchisori de la Guantanamo Bay si Abu Ghraib.

In cazul inchisorii de la Guantanamo Bay, istoria incepe la cateva luni dupa atentatul de la 11 septembrie 2001, atunci cand 20 de prizonieri din Afganistan au fost adusi la baza navala de la Guantanamo Bay, Cuba.

In urmatorii ani, numarul detinutilor a crescut, iar inchisoarea de la Guantanamo a devenit un loc in care legea nu se aplica, multi detinuti, nefiind acuzati de nimic si nefiindu-le pregatit un proces in viitor.

Crucea Rosie, U.N., Amnesty International, oficialii europeni precum prim ministrii Germaniei si Angliei si alte grupuri ce militeaza pentru drepturile omului au cerut ca inchisoarea de la Guantanamo sa fie inchisa.

Prizonierii interogati la Guantanamo au fost tinuti in celule izolate pentru perioade ce au depasit un an de zile; privati de somn timp de zile, saptamani si cel putin intr-un caz pentru luni de zile; expusi la temperaturi extreme un timp indelungat; batuti; abuzati sexual si umiliti sau amenintati cu violul; privati de tratament medical in cazuri serioase sau acceptandu-le tratamentul numai in cazurile in care cooperau cu interogatorii; din cand in cand fiindu-le legate mainile si gleznele de podea timp de ore sau zile pe durata interogatoriului.

De cealalta parte, reprezentantii Crucii Rosii, care au vizitat Abu Ghraib au oferit o imagine reala a capturarii si detentiei prizonierilor.

Acestia au afirmat ca autoritatile intrau in case, de obicei dupa lasarea intunericului, daramau usile si arestau toti barbatii din casa, inclusiv batranii, handicapatii sau persoanele bolnave.

Printre multe dintre dezavantajele acestor descinderi nocturne, folosite ca o tactica de lupta impotriva revoltei, a fost si faptul ca prizonierii, in mare parte irakieni, au ajuns in acest fel sa umple inchisorile.

In diversele relatari, se itereaza ideea conform careia, interogatorii foloseau forta graduala, incluzand o tehnica numita "water boarding", in cadrul careia un prizonier era pus jos, bagat in apa cu forta si facut sa creada ca se ineaca.

Potrivit altor surse americane ce aveau cunostinte directe de cele intamplate si a altora ce au fost martori la tratamentele aplicate, detinutii erau ridicati de catre politia militara si fortele speciale, care ii bateau si ii inchideau in incaperi foarte mici. Presupusilor teroristi li se acopereau ochii si erau impinsi in ziduri, legati in pozitii dureroase, expusi la zgomote foarte puternice si privati de somn.

Lumea a fost socata la dezvaluirea "metodelor de interogare" aplicate de militarii americani si britanici in centre de detentie din Irak si Afganistan. Avandu-si, se pare, originea in tehnicile experimentate in lagarul pentru teroristi de la Guantanamo Bay, torturile de o incredibila cruzime din inchisoarea Abu Ghraib din Bagdad, aplicate uneori unor suspecti care nici macar nu erau pusi sub acuzare pentru vreo crima anume, au devenit adevarate acte de sadism si s-au constituit nu numai in tratamente ilegale sistematizate si pe scara larga, ci si in abuzuri flagrante, criminale si nejustificate.

Dupa ce initial autoritatile au incercat sa ascunda opiniei publice aceste fapte abominabile, "pentru a nu periclita soarta razboiului contra terorismului", s-a sfarsit prin a se pune la dispozitia presei informatiile adunate deja din anchetele desfasurate de armata cu luni inainte si adevarul a iesit la iveala demonstrand ca raul fusese facut si ca e aproape imposibil de reparat. Autorii directi ai crimelor respective au invocat ordinele superiorilor, dar rapoartele de ancheta arata ca, inainte de a pleca pe front, unii doreau razbunarea pentru atacurile din 11 septembrie 2001, iar politistii militari in cauza au incalcat prevederile Conventiei de la Geneva privind tratamentul prizonierilor.

Autoritatile politice au incercat sa minimalizeze amploarea fenomenului invocand faptul ca n-au avut informatii in acest sens. S-au dat insa imediat publicitatii rapoarte detaliate aduse la cunostinta lor de organizatii de supraveghere a respectarii drepturilor omului, precum Comitetul International al Crucii Rosii, Amnesty International si Human Rights Watch care acuza ca SUA si Marea Britanie nu au respectat drepturile omului in lupta antiterorista.

Presa a publicat un document secret, din aprilie 2003, prin care Departamentul Apararii aproba reguli de angajare mai dure in interogarea prizonierilor despre care se credea ca detin informatii importante pentru lupta impotriva terorismului: gandite initial pentru Guantanamo Bay si extinse apoi la inchisorile din Irak, aceste reguli contineau si unele tehnici de interogare controversate in ceea ce priveste tratamentele inumane si degradante, ca privarea de somn, expunerea la frig, caldura, lumina sau tehnici "psihologice", precum dezbracarea de haine a detinutilor si anchetarea lor in pielea goala.

S-a afirmat ca regulile de angajare respective au fost aprobate dupa luni intregi de consultari cu psihologi, medici si specialisti in drept militar. Se pare, insa, ca tehnicile au fost "perfectionate" in Irak de ofiterii serviciilor de informatii militare care le-au ordonat gardienilor sa-i "pregateasca" pe detinuti pentru interogatorii, torturile fiind filmate si fotografiate pentru a-i descuraja pe altii sa reziste anchetelor. Pana la urma, autoritatile superioare americane si britanice si-au asumat intreaga responsabilitate pentru abuzurile comise, care au fost posibile din cauza conducerii si a organizarii defectuoase, precum si a lipsei de supraveghere a militarilor.

Faptul ca ceea ce s-a intamplat a fost oribil si nu va mai fi tolerat de SUA si de Marea Britanie a inceput sa se demonstreze atunci cand atat in armata americana, cat si in cea britanica s-au dat primele sentinte de condamnare in procese care incepusera inca in luna martie 2003, concomitent cu aplicarea unor sanctiuni disciplinare si administrative pentru punerea in pericol a bunei ordini si disciplinei militare.

Daca unele masuri luate, precum interzicerea aparatelor de fotografiat si filmat sau demolarea inchisorii Abu Ghraib, indica inca o oarecare deruta a autoritatilor, altele sunt justificate, asa cum e cazul pedepsirii exemplare a tortionarilor sau inlocuirea comandantilor care au aprobat tehnicile de interogare a detinutilor din Irak si Afganistan.

Toate acestea arata ca obtinerea de informatii vitale pentru protejarea cetatenilor unor sate nu este cu nimic mai importanta decat respectarea drepturilor omului din alte state, iar tortura si tratamentele ori pedepsele inumane, crude si degradante nu pot fi autorizate de nimeni pentru a intra in practica operatiilor militare, nici pentru a obtine in mod sistematic marturisiri si nici pentru a obtine informatii si alte forme de cooperare din partea unor persoane detinute pe motive de securitate si aparare nationala.

Lectiile invatate din aceste evenimente constau in faptul ca militarii n-au voie sa tortureze si, la randul lor, nu pot fi torturati atunci cand se afla in puterea adversarului.

CONCLUZII

Drepturile omului au devenit referinta obligatorie a oricarui discurs modern.

Nu exista niciun stat sau forta politica care sa nu se pronunte in favoarea apararii drepturilor omului. In epoca contemporana, internationalizarea si mai ales europenizarea, drepturilor omului a devenit rapid o realitate.

Libertatea reprezinta un drept fundamental al omului si a ocupat un rol importanta in lume, inca din cele mai vechi timpuri. In societate, aplicarea pedepselor, a celor care implica pierderea acestei libertati reprezinta o sarcina care necesita multa atentie din partea justitiei. Ea poate fi ingradita doar pe baza unei hotarari judecatoresti.

Reintegrarea sociala a condamnatilor ramane scopul suprem al sistemului penitenciar si reprezinta elementul fundamental al mecanismului ce asigura functionalitatea societatii. Scopul oricarei societati este de a-si mentine echilibrul, ordinea sociala si normativa, astfel incat indivizii care nu corespund normelor social acceptabile sunt stereotipizati si ignorati.

Sarcina primordiala a unui sistem penitenciar consta in a oferi condamnatilor posibilitatea sa duca pe viitor o viata social responsabila, fara incalcarea legilor, ceea ce, de fapt, presupune implicarea in activitati de realizare a acestei sarcini unui personal sanatos, educat, profesionist.

Cadrul normativ faciliteaza aplicarea pedepselor pe baza hotararilor judecatoresti si contribuie la bunul mers al societatii, fara un astfel de cadru s-ar crea haos. Fara acesta nu s-ar putea asigura aplicarea pedepselor in functie de gravitatea faptelor.

Clasificare generala cuprinde urmatoarele penitenciare: regionale: pentru preventivi; de transfer: cel mult o luna, in vederea regruparii detinutilor, pentru detinerea celor cu infractiuni grave contra securitatii statului; pentru munca silnica; cu regim sever pentru detinuti care au comis abateri; pentru barbati; pentru femei; pentru minori.

Exista inca numeroase inchisori in care conditiile de detentie sun foarte aspre si contrare legii. In care se practica tortura si tratamentele inumane, acestea se afla situate in tari precum: Franta, Rusia, Israel, Cuba, Guinea Ecuatoriala, Coreea de Nord, etc.

Tortura si maltratarea figureaza printre violarile cele mai odioase ale drepturilor omului si ale demnitatii umane. In conformitate cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, nimeni nu trebuie supus torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante. Dreptul international nu autorizeaza nicio exceptie. Toate tarile sunt obligate sa respecte interdictia neconditionata a tuturor formelor de tortura si de maltratare. In pofida eforturilor depuse de catre comunitatea internationala, tortura si maltratarea persista in toate regiunile lumii. Intr-un numar mare de tari, persoanele care aplica torturi sau maltratare se bucura inca de imunitate.

Pericolul de a fi supus torturii sau tratamentelor ori pedepselor inumane sau degradante fiind mai mare in sitemele de detentie. Tocmai de aceea, controlul judiciar al Conventiei europene a drepturilor omului a fost completat printr-un mecanism nejudiciar, cu caracter preventiv, prin Conventia Europeana pentru prevenirea torturii si a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, in vigoare de la 1 februarie 1989.

BIBLIOGRAFIE

1. Conventia ONU - www.onuinfo.ro

2. Ion M. Anghel, "Dreptul tratatelor", Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993. 3. George Antoniu, "Implicatii asupra legii penale romane a Conventiei Europene a Drepturilor Omului", in revista "Studii de drept romanesc" nr. 4/1992.

D. Anziloti, "Corso di dirito internationale", Padova, 1955.

5. Ioan Chis, Dragos Razvan Nita, "Fundamente de drept executional penal", Editura A.N.I., Bucuresti, 200

6. Gerard Cohen Jonathan, "Droit de l'homme en France", Ed. Nagel, Strasbourg, 1985.

7. Vasile Cretu, "Drept international privat", Editura Societatii Tempus Romania, Bucuresti, 1996.

8. Victor Duculescu, "Protectia juridica a drepturilor omului", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 199

9. Marc-André Eissen, "Statutul Conventiei si dreptul penal", publicat in "Droit de l'home en France", Ed. Nagel, Strasbourg, 1985.

10. Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, "Drept institutional comunitar european", Editura Actami, Bucuresti, 2000.

11. H. H. Jescheck, En hommage ŕ Jean Constant, Liege, 1971.

12. Graham W. Giles, "Administrarea Justitiei in Comunitate. Standarde si reglementari internationale", Editura Expert, Bucuresti, 2001.

13. H. Kelsen, "Les rapports se systeme entre le droit interne et le droit international public", Editura Rcadi, vol. IV, 1926.

1 George Marin (Coord.), "De la Roma la Amsterdam - via Maastricht", Editura Independenta Economica, 1999.

15. Raluca Miga-Besteliu, "Drept international. Introducere in dreptul international public", Editura All Beck, Bucuresti, 1998.

16. Gh. Moca, "Drept international public", Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept, Bucuresti, 1992.

17. Adrian Nastase, "Romania si Noua Arhitectura Mondiala", Editura Monitorul Oficial, Bucuresti, 2000.

18. Marcian I. Niciu, s.a. Culegere de documente de drept international public, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997.

19. Jean Pictet, "Developpement et principies du droit international humanitaire", Institut Henry Dunant-Geneve, Editions A. Pedone, Paris, 1983.

20. Ovidiu Predescu, "Conventia Europeana a Drepturilor Omului - Implicatii ei asupra dreptului penal roman", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.

21. Petre Prisecaru, Nicolae Idu, "Reforma constitutionala si institutionala a Uniunii Europene", Editura Economica, Bucuresti, 2003.

22. H. Triepel, "Les raports entre le droit interne et le droit international", Editura Rcadi, vol. I, 1923.

23. Vasile Vese, Adrian Ivan, "Tratatul de la Nisa", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.

2 Kevin Minor; Michael K. Carlie- Prison around the world - Studies in International Penology

25. Corneliu Barsan - Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole. Vol. I- Drepturi si libertati, 2005, Ed.C.H. Beck