CERBUL (Cervus elaphus)

cerbul (Cervus elaphus

Cerbul este o faptura mindra, eleganta si puternica, insusiri imperecheate cam rar in lumea animala. Desi poate sa intreaca si 2 m in lungime, are partile trupului asa de proportionate incit nu pare greoi.”

Ion Simionescu – fost presedinte al Academiei Romane

Masculul poarta denumirea de cerb sau taur, in timp ce femela este cunoscuta sub numele de ciuta sau cerboaica. Este un animal superb, bine proportionat care, desi atinge 200-300 de kg, poata sa parcurga distante mari in viteza. La noi sunt cunoscute doua rase de cerb: cerbul ragazan, cu corpul mai scurt si indesat si cerbul lidvan, cu corpul mare. Ca si la caprioare, culoarea parului se schimba in functie de anotimp. Astfel, vara este mai roscata, in timp ce iarna devine mai inchisa, capatind o nuanta cafenie. Culoarea puilor, ca si a purceilor de mistret, este roscata cu pete de culoare alba, ajutind la camuflarea lor.

Podoaba cerbului o constituie coarnele sale, ce pot atinge o lungime de 1,30 m (de la baza la varf) si o greutate de pana la 16 kg. Bratul central al coarnelor, numit si prajina, poate atinge grosimea unui picior de copil, din el pornind numeroase ramuri, numite raze (in mod exceptional pot fi 20). Coarnele sunt folosite de cerb atat pentru a se lupta cu rivalii sai in perioada imperecherii, cat si pentru a scurma iarna in stratul de zapada, in cautarea hranei. Deasemenea, ele mai sunt folosite si pentru a se apara impotriva cainilor de vanatoare, a lupilor sau a altor atacatori.Nu in ultimul rand, acestea sunt si trofee foarte ravnite de orice vanator.

Varsta la care poate sa ajunga un cerb este de 20 ani. Urmele se aseamana cu cele ale unui juncan.

Fig.11 Cerbul Fig.12 Capriorul si caprioara

Dintre mamiferele specifice zonei montane, nu trebuie uitate cele din familia jderilor (mustelidelor) si cele din ordinul rozatoarelor:

Bursucul sau viezurele ( Meles meles ) este un animal foarte folositor, curatind zona in care traieste de animalele daunatoare omului, mai ales rozatoarele, fiind insa omnivor. Este singuratic, fiind ca si vulpea, un animal de vizuina.

Jderul de copac ( Martes martes ) este un animal sangeros care, in ciuda dimensiunii sale destul de reduse (cca. 1 m cu tot cu coada), ataca chiar si caprioara, rupindu-i arterele de la gat. Traieste in padurile de foioase si in zona alpina, printre crapaturile stancilor. Animal zvelt, se poate catara cu usurinta in copaci de unde, chiar si pe durata a mai multor ore, poate pandi prada, asteptind momentul prielnic pentru a ataca cu viteza unei sageti.

Marmota de munte este un animal rozator plantigrad (care calca pe toata talpa), specific zonei alpine, care a fost readus recent in Carpatii romanesti. Actualmente este destul de bine reprezentata in Masivele Rodnei, Fagaras, Parang si Retezat. Traieste in zonele de munte inalte (peste 1600 m), in vizuine cu mai multe galerii, hibernind pe durata iernii. Corpul este acoperit cu o blana deasa de culoare bruna sau gri inchis pe spate si galben roscata pe piept.

Veverita ( Sciurus vulgaris ), cu doua varietati: veverita rosiatica din padurile de foioase si veverita brun-inchis, spre negru, specifica padurilor de molid, in special din Carpatii Orientali. Aceste animale pot calatori pe distante foarte lungi si in grupuri foarte mari. Veverita este un animal foarte srangator, facindu-si provizii mai mult decat suficiente pentru iarna. Astfel, in scorbura unei veverite s-au gasit peste 59 de ghinde si 367 de alune.

Parsul mare sau cenusiu ( Glis glis ) traieste in padurile de fag si stejar, fiind asemanator cu un pui de veverita, cu singura deosebire ca blana este cenusie. Lungimea corpului (18 cm) este aproape egala cu lungimea cozii (13 cm). Ca si veverita, isi desfasoara activitatea mai mult prin copaci, asigurindu-si pentru iarna importante provizii.

Fig.13 Marmota                                                         Fig.14 Parsul mare