Modele lingvistice ale comunicarii - modelul lui R. Jakobson

In general, modelele lingvistice ale comunicari au la baza o ipoteza comuna: Ipoteza dublei dimensiuni a mesajului. Sintetic, aceasta afirma ca mesajul este in acelasi timp un element de tip 1. si un element de tip 2.:

Un element al "circuitului comunicational" (fiind transmis de emitator el circula printr-un canal si ajunge la un receptor);

Un element al procesului de reprezentare intre transmitator (de cele mai multe ori, aceasta este situatia pentru mass media), realitate si imaginea acestei realitati (realitatea la care mesajul se refera sau "trimite").

Cu alte cuvinte, sustin modelele lingvistice ale comunicarii, mesajul este plasat la intersectia procesului de comunicare cu cel de reprezentare (Dragan, 1996, 18 ).

Figura 5.

Realitate

Axa                         Comunicare

Emitator Mesaj Receptor

Imagine

Cel mai clar model lingvistic al comunicarii in sensul definit anterior (de "descriere simplificata in forma grafica a unor elemente din realitate") est cel elaborat de R. Jakobson (Dragan, 1996, 19-24; Lohisse, 2002, 47-51). In analiza sa structurala asupra comunicarii Jakobson defineste componentele "actului de comunicare verbala" si identifica urmatoarele elemente ale procesului de comunicare:

Emitator - acesta este locutorul care emite mesajul comunicarii;

Receptorul - reprezinta destinatarul, cel care primeste mesajul transmis de emitator;

Referat: Organizatia - caracteristici constructive si functionale Referat: Principiile managementului calitatii

Mesajul - este un ansamblu de semne lingvistice, adica un   enunt;

Canalul - este definit de Jakobson drept: "un mijloc care asigura contactul sau conexiunea dintre emitator si destinatar";

Codul - este un  ansamblul de semne si combinatii ale acestora care sunt comune codificatorului si decodificatorului;

Referentul - este reprezentat de elemente ale mediului emitatorului si receptorului si de elemente actualizate de mesaj. Receptorul este de doua feluri: 6.1. Referent situational (se refera la persoane si obiecte prezente in momentul comunicarii); 6.2. Referent textual (acest termen desemneaza la Jakobson realul absent, actualizat de mesaj).

Figura 6. Modelul comunicarii - R. Jakobson

Referent

Emitator Mesaj Destinatar

Canal

Cod

Pe baza identificarii elementelor procesului de comunicare R. Jakobson defineste functiile comunicarii orale, aratand ca fiecare este centrata pe un element din procesul de comunicare (Dragan, 1996, 22-24)

Functia referentiala - are ca scop de a trimite la referenti situationali si textuali; implica folosirea persoanei a III-a sau a prenumelui neutru ("acesta").

Functia expresiva - permite emitatorului sa-si comunice impresiile, emotiile, judecatile asupra continutului mesajului. Se releva prin debit, intonatie, ritm al discursului; implica folosirea persoanei a I-a si a interjectiilor.

Functia conativa - are ca scop de a atrage direct atentia receptorului care trebuie sa se simta atras (interesat) de mesaj; implica folosirea persoanei a II-a la vocativ, imperativ si interogatii.

Functia fatica - permite stabilirea, mentinerea, intreruperea contactului public cu receptorul; implica folosirea de cuvinte fara sens ("bine", "ah!") si a repetitiilor.

Functia metalingvistica - permite definirea sensului termenilor pe care receptorul nu-i cunoaste. Apare dupa utilizarea lui "adica", "cu alte cuvinte".

Functia poetica - vizeaza mesajul ca atare, pune accentul pe partea palpabila a semnelor. Desemneaza placerea de a vorbi, de a construi un mesaj.

Figura 7. Functiile comunicarii verbale - R. Jakobson

Referent

functie referentiala

Emitator Receptor

functie Mesaj functie

expresiva functie poetica creativa

Canal

functie fatica

Cod

functie metalingvistica