Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi


Economie


Qdidactic » bani & cariera » economie
Analiza costurilor de productie



Analiza costurilor de productie


Analiza costurilor de productie

Elementul esential in aceasta operatiune il constituie relatia existenta intre costurile de productie si evolutia productiei intr-o perioada de timp. O functie a costului va indica nivelul acestuia pentru diferite niveluri ale productiei. Altfel spus:


Costul = f (Q)


Productia este, la randul ei o functie care ilustreza modul in care au fost folositi factorii de productie. Reamintim ca functia de productie reprezinta o relatie tehnico - economica intre intrarile (input - urile) si iesirile (output - urile) unui proces de productie. Ea ne arata cum variaza Q ca urmare a modificarii factorilor de productie utilizati.



Pentru a putea analiza comportamentul productiei in raport cu factorii de productie utilizati, facem distinctia intre termen lung si termen scurt. Termen lung este cea mai scurta perioada de timp necesara pentru a modifica valoarea tuturor factorilor de productie utilizati intr-un proces de productie. Termen scurt este cea mai lunga perioada de timp in care cel putin unul dintre factorii de productie utilizati intr-un proces productiv nu poate fi schimbat.

Din moment ce functia de productie arata relatia intre fluxurile de intrare si cele de iesire, odata cunoscute preturile input-urilor, pot fi calculate costurile[1]. Acestea depind de: a) forma functiei de productie - determina forma functiei costurilor; b) preturile factorilor de productie - determina nivelul costurilor.

1. Relatia cost - productie pe termen scurt


Pe termen scurt, toate costurile pot fi clasificate in fixe si variabile. Costurile fixe sunt cele care nu depind de volumul productiei, iar cele variabile sunt cele care se modifica in functie de evolutia productiei. Avem:

1. Costuri globale: reprezinta costurile implicate de realizarea unui volum de productie dat. Ele se impart in:

a. Costuri fixe globale (CF): sunt acele costuri care pe termen scurt nu depind de volumul productiei. In aceasta categorie intra cheltuielile cu chiria, iluminatul general, amortizarea utilajelor, salariile personalului administrativ, asigurari, etc. Costurile fixe vor fi aceleasi, indiferent daca o firma are o productie egala cu zero sau functioneaza la capacitate maxima. Tabelul 6.1. prezinta structura costurilor globale,medii si marginale intr-o firma (exemplu ipotetic); se observa ca in coloana corespunzatoare costurilor fixe este trecuta aceeasi valoare, indiferent de valoarea productiei.

b. Costuri variabile globale: sunt acele costuri care pe termen scurt depind de volumul productiei. In aceasta categorie intra: cheltuielile cu materii prime, materiale, combustibil si energie pentru fabricatie, salarii directe, etc. Orice modificare - crestere sau scadere a productiei - determina modificarea in acelasi sens a costurilor variabile. In exemplul ales CV creste de la 0 la 715000 mii lei. De retinut ca intotdeauna, atunci cand Q = 0 avem  CV = 0.

c. Costuri totale globale: reprezinta suma costurilor fixe si variabile generate de realizarea unui anumit volum al productiei. Termenul de total se refera la includerea in aceasta categorie atat a costurilor ce nu depind de volumul productiei (CF), cat si a celor care depind de volumul productiei (CV).

Termenul de global se refera la faptul ca se iau in calcul costurile implicate de realizarea intregului volum de productie.


CT = CF + CV


Se observa in tabelul 6.1. ca cresterea lui CT este aceeasi cu cresterea lui CV. Matematic,

DCT = CT1 - CT0 = (CF1 + CV1) - (CF0 + CV0)

CF1 = CF0 = CF, deci DCT = CV1 - CV0 = DCV


Tabelul 7.1. Structura costurilor globale, medii si marginale

Q

(unit.)

CF

(mii lei)

CV

(mii lei)

CT

(mii lei)

CFM

CVM

CTM

Cmg

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

20000

20000

20000

20000

20000

20000

20000

20000

20000

20000

20000

0

40000

65000

85000

115000

165000

235000

305000

435000

565000

715000

20000

60000

85000

105000

135000

185000

255000

325000

455000

585000

735000


20000

10000

6666,7

5000

4000

3333,3

2857,1

2500

2222,2

2000


40000

32500

28333,3

28750


33000

39166,7

43571,4

54375

62777,8

71500


60000

42500

35000

33750

37000

42500

46571,5

56875

65000

73500


40000

25000

20000

30000

50000

70000

70000

130000

130000

150000


Abordarea costurilor globale se poate realiza si din alta perspectiva: aceea a factorilor de productie care genereaza costurile. Asa cum am vazut, consumul factorilor de productie in expresie baneasca reprezinta costul de productie. In functie de factorul care le genereaza, vom distinge costuri materiale (implicate de consumul de capital) si costuri salariale (implicate de consumul factorului munca). Fiecare dintre acestea pot fi la randul lor fixe sau variabile. Astfel, avem costuri fixe materiale (cu amortizarea capitalului fix, combustibil pentru incalzit, energie pentru iluminat general, etc.) si costuri variabile materiale (cu materiile prime, energia si combustibilul pentru fabricatie). De asemenea, avem costuri fixe salariale (salariile indirecte, ale personalului administrativ) si costuri variabile salariale (salariile directe ale personalului implicat in productie). Schematic, tipologia costurilor pe termen scurt este prezentata in fig.1.





2. Costuri medii (unitare sau pe unitatea de produs) reprezinta costurile implicate de realizarea unei singure unitati de productie, fie ca este bucata, kg, etc. In functie de tipologia costurilor globale vom distinge si aici:

a.     Costuri fixe medii (CFM) - reprezinta costurile fixe pe unitatea de productie. Costul fix mediu scade pe masura ce creste productia, devenind neglijabil cand volumul productiei este suficient de mare.


Formula de calcul este urmatoarea:

b.     Costuri variabile medii (CVM) reprezinta costurile variabile pe unitatea de productie. Din definitia costurilor variabile stim ca ele evolueaza in acelasi sens cu productia. Relatia de dependenta poate avea insa diferite forme. Astfel, CV si Q pot evolua direct proportional (in cazul randamentelor constante) ceea ce inseamna ca o anumita crestere a lui Q genereaza cresterea in aceeasi masura a lui CV - de exemplu, dublarea productiei duce la dublarea cheltuielilor cu materii prime, materiale, etc. In aceasta situatie CVM ramane constant. Un alt caz este cel al randamentelor descrescatoare, in care cresterea lui Q intr-o anumita masura duce la cresterea costului variabil intr-o masura mai mare: de exemplu, dublarea productiei implica  o crestere de 2,5 ori a costului variabil. CVM va avea in acest caz o tendinta crescatoare. Ultima varianta posibila este cea a randamentelor crescatoare, cand costurile variabile cresc mai incet decat productia sau altfel spus, o crestere a factorilor variabili utilizati determina o crestere mai mare a productiei: dublarea lui Q implica o crestere de 1,5 ori a costurilor variabile. In acest caz, CVM va avea o tendinta descrescatoare. Pentru functia de productie de gradul trei (cazul tipic) costurile variabile vor trece succesiv prin cele trei stadii amintite, in urmatoarea ordine: randamente crescatoare, randamente constante si randamente descrescatoare. Este vorba de o crestere initiala a productivitatii factorilor de productie utilizati, dupa care cresterea productiei este insotita de scaderea productivitatii.

c.     


Costurile totale medii (CTM) reprezinta costul fiecarei unitati de productie si el se poate calcula fie ca raport intre costul total si productie, fie ca suma a costurilor fixe medii si a costurilor variabile medii.

3. Costurile marginale: reprezinta cresterea costului total generata de cresterea productiei intr-o unitate de timp. Acesta este unul dintre cele mai importante concepte utilizate la nivel de firma, fiind un instrument eficient in aprecierea oportunitatii cresterii productiei, prin comparatia cu costul mediu sau cu pretul de vanzare. Astfel, daca o firma produce 7 unitati cu 43571,4 lei pe bucata, iar producerea unei unitati suplimentare o va costa 130000 lei, este foarte probabil ca firma nu va fi interesata de aceasta crestere a productiei (tabelul 6.1). Dimpotriva, daca firma produce 3 unitati la un cost mediu de 35000 lei si o unitate suplimentara o costa 30000 lei, probabil ca va opta pentru cresterea productiei. Desigur, analiza poate continua cu luarea in considerare a pretului de vanzare, a cererii sau a altor parametri, ceea ce poate duce la schimbarea optiunilor. Costul marginal este insa primul element luat in calcul in deciziile de modificare a productiei.

Costul marginal poate fi abordat in doua moduri:


Costul marginal discret: reprezinta sporul de cost generat de cresterea cu o unitate a productiei.

Costul marginal continuu: in cazul in care costul total este o functie continua de productie, costul marginal va aparea ca derivata costului total in raport cu productia:


2. Reprezentarea grafica a costurilor pe termen scurt


Intr-un sistem de coordonate in care pe Ox avem cantitatea de produse, Q, exprimata in unitati fizice, iar pe Oy avem costurile exprimate in unitati monetare, reprezentarile grafice ale costurilor pe termen scurt pentru forma cea mai generala a functiei de productie - functie de gradul 3 - vor avea urmatoarele trasaturi:


a. Costurile globale


Costul fix (CF) este o dreapta paralela cu Ox, care nu pleaca din origine ci dintr-un punct oarecare de pe Oy, care va fi cu atat mai sus cu cat costurile fixe sunt mai mari (Figura 6.2).

Costul variabil (CV): forma costului variabil depinde de forma functiei de productie, iar nivelul acestuia de preturile factorilor, deoarece costul variabil se calculeaza ca produs intre factorii de productie folositi si pretul acestor factori. Prin urmare, pentru diferite functii de productie vom avea diferite forme ale costului variabil. Un caz particular este cel in care CV creste direct proportional cu productia, reprezentarea grafica fiind o dreapta. Cel mai apropiat de situatia reala este insa cazul in care initial CV creste mai incet decat Q, trece printr-un punct de crestere minima (punctul de inflexiune, corespunzator celui mai mic ritm de crestere) si urmeaza o crestere mai rapida decat productia (fig. 6.2.). Indiferent de forma costului variabil, punctul de plecare al graficului sau este originea, pentru ca pentru Q = 0, CV = 0.

Costul total (CT) are aceeasi forma cu CV, nivelul acestuia fiind mai mare cu valoarea corespunzatoare costurilor fixe. Asadar, punctul de plecare va fi acelasi cu al lui CF, fluctuatiile costului total reproducand variatiile curbei costului variabil.


b. Costurile medii


Costul fix mediu (CFM): graficul costului mediu este o hiperbola echilatera. Cand Q tinde la 0, CFM = CF/0, tinde la infinit, iar cand Q tinde la infinit, CFM=CF/ , tinde la 0. Se observa ca, pe masura ce cantitatea produsa creste, CFM scade.

Costul variabil mediu (CVM): curba costului variabil mediu este in forma de U, cu punctul de minim corespunzator punctului de inflexiune al curbei costului variabil; atata timp cat costul variabil creste mai incet decat Q, CVM scade, iar atunci cand CV creste mai repede decat Q, CVM creste.

Costul total mediu (CTM): are aceeasi forma cu CVM; costul total mediu are minimul mai sus si mai la dreapta decat costul variabil mediu.

Costul marginal (Cmg): in mod obisnuit, curba costului marginal este o curba in U, descrescatoare in zona randamentelor crescatoare, cand costurile cresc mai incet decat rezultatele, crescatoare in zona randamentelor descrescatoare. Punctul de minim corespunde punctului de inflexiune al costului total, punct de schimbare a randamentelor, si este mai jos si la stanga minimelor CVM si CTM.





c. Raportul cost marginal - costuri medii


Curbele CVM si CTM se intersecteaza cu costul marginal in punctele lor de minim. Deci, pentru CVM = Cmg, costul variabil mediu este minim si pentru CTM = Cmg, costul total mediu este minim. Acest lucru se poate explica astfel: atata timp cat curba costului marginal este sub costul mediu, acesta din urma scade; cand curba costului marginal este deasupra costului mediu, acesta din urma creste. Intuitiv: costul marginal reprezinta costul ultimei unitati produse; daca la costul total adaugam un numar mai mic decat media, media scade, si invers. In concluzie, pentru Cmg<CTM (curba lui Cmg este sub cea a costului mediu), CTM este descrescator, iar pentru Cmg>CTM, CTM este crescator. Intersectia corespunde punctului minim al costului mediu. Asadar, cresterea productiei este eficienta pana in momentul in care curbele CTM si Cmg se intalnesc (toate costurile medii scad)


3. Relatia cost - productie pe termen lung


Intrucat pe termen lung toti factorii de productie sunt variabili, o firma are posibilitatea de a face orice modificare a tehnologiei si factorilor de productie pentru a realiza volumul dorit de bunuri si servicii la cel mai mic cost posibil. Acesta este de altfel si obiectivul oricarei firme pe termen lung. Asadar, pe termen lung nu exista input-uri fixe, ceea ce inseamna ca nu vom mai avea impartirea costurilor in fixe si variabile. Pentru analiza costului se mai ia in considerare doar curba costului mediu pe termen lung (CMTL).

Sa presupunem ca o intreprindere trebuie sa aleaga una dintre urmatoarele marimi: mica, medie si mare. Costurile medii pe termen scurt pentru fiecare dintre aceste marimi sunt prezentate in fig.6.3.

Oricare ar fi marimea firmei in prezent, pe termen lung ea se poate modifica astfel incat sa atinga oricare dintre aceste trei niveluri. Alegerea marimii este conditionata de estimarea capacitatii de productie necesara pentru satisfacerea cererii. De exemplu, daca se anticipeaza o cerere de Q1 produse firma va alege dimensiunea mica, intrucat este varianta cu cel mai mic cost mediu. Daca se anticipeaza o cantitate ceruta Q2, costul mediu cel mai mic poate fi obtinut de intreprindere la dimensiunea medie. Daca se cere o cantitate Q3, costul mediu va fi acelasi si pentru o intreprindere de dimensiune medie si pentru una mare. Firma va alege marimea in functie de trendul cererii consumatorului: daca tendinta este crescatoare, se va alege dimensiunea mare.

Portiunea ABCDEF din cele trei curbe pe termen scurt este curba costului mediu pe termen lung si arata costul mediu minim posibil pentru a produce o cantitate de produse, cand toti factorii de productie sunt variabili si se poate alege orice marime a intreprinderii.

In mod normal, o firma poate alege din mai multe variante atunci cand opteaza pentru o anumita marime. Cand numarul de posibilitati este infinit, curba CMTL infasoara curbele costului mediu pe termen scurt, fiind tangenta la fiecare dintre acestea. Se poate observa ca nu toate curbele costului mediu pe termen scurt sunt tangente in punctul de minim la curba costului mediu pe termen lung.



Curba CMTL reprezinta costul minim pentru producerea oricarei cantitati de produse, cand firma are timp pentru a optimiza marimea intreprinderii si combinarea factorilor de productie. Marimea optima a firmei, cand se realizeaza combinatia cost minim - eficienta maxima este aceea tangenta la curba CMTL (fig.6.4.) Asadar, firma va alege acea marime care ii asigura situarea pe acea curba a costului mediu pe termen scurt care este tangenta la CMTL in punctul sau minim.


Forma in U a curbei CMTL are urmatoarele implicatii: pana la un anumit nivel al productiei, marirea dimensiunilor firmei inseamna cresterea eficientei si micsorarea costurilor unitare; peste acest nivel, cresterea dimensiunilor intreprinderii duce la scaderea eficientei si cresterea costului mediu. Asadar, firma va inregistra pe rand, economii de scara, randamente constante si dezeconomii de scara.

Economiile de scara pot avea caracter tehnic sau financiar[2]. Avantajele tehnice care genereaza economii de scara sunt: o specializare mai buna - diviziunea muncii poate fi cu atat mai accentuata cu cat capacitatea de productie este mai mare; indivizibilitatea unei parti a capitalului - achizitionarea anumitor utilaje sau dotari importante nu se justifica decat daca volumul productiei este suficient de mare. Asadar, economiile de scara sunt in primul rand legate de productia de masa. In plus, desi pe termen lung nu putem vorbi de input-uri fixe si variabile, orice firma are costuri care pe termen scurt nu depind de volumul productiei. Cresterea cantitatii de produse va genera reducerea costurilor fixe medii, si prin aceasta reducerea costurilor unitare totale, ceea ce constituie pentru firma un avantaj competitiv. Avantajele financiare ce genereaza economii de scara sunt: reducerile de preturi, bonificatiile pentru comenzi importante - care sunt mai usor obtinute de o intreprindere mare; reduceri la transport; conditii de credit si de finantare mai avantajoase.

Peste o anumita marime a intreprinderii se vor inregistra dezeconomii de scara. Acestea sunt in principal generate de comunicatiile greoaie si structura administrativa complicata, birocratie, etc. In practica ar trebui sa intalnim putine cazuri de crestere a costului mediu ca urmare a supradimensionarii, intrucat o firma care se confrunta cu o crestere semnificativa a cererii va opta mai degraba pentru juxtapunerea unor unitati de productie ce functioneaza la nivelul optim, decat pentru marirea exagerata a unitatii existente.

Intreprinderile pot fi marite pana in punctul in care se obtin avantaje maxime in privinta economiilor de scara. Dupa ce acest punct a fost atins, economiile de scara mai pot fi obtinute prin punerea sub un management comun a unui numar de unitati de productie. Se recurge la integrarea verticala, integrarea orizontala si diversificarea productiei.

Integrarea verticala apare prin unirea sub un management comun a mai multe firme ce realizeaza operatii succesive ale aceluiasi proces de productie: de exemplu, o firma producatoare de automobile care achizitioneaza sau fuzioneaza cu alte firme producatoare de subansamble, o moara care se uneste cu ferme producatoare de grau si cu fabrici producatoare de paine si produse de panificatie. Integrarea orizontala apare prin unirea unui numar de firme ce realizeaza acelasi tip de produse - un lant de hoteluri de exemplu. De asemenea, se poate recurge la diversificare, respectiv realizarea unui numar de produse diferite dar legate oarecum intre ele prin tehnologia de fabricatie, materiile prime folosite sau segmentul de cumparatori caruia li se adreseaza. Acesta solutie este adoptata de numeroase companii multinationale, producatoare de exemplu, in acelasi timp, de detergenti si alte produse de curatat, produse cosmetice, parfumuri etc., sau produse electrocasnice, computere, aparatura audio - video.

In aceste cazuri, economiile de scara provin din reducerea costurilor cu managementul de varf, utilizarea aceluiasi canal de distributie pentru mai multe produse, utilizarea aceleiasi tehnologii pentru a realiza mai multe bunuri. De asemenea, campaniile de promovare globale permit obtinerea unor rezultate mai bune pentru o unitate monetara cheltuita. O firma mare isi permite sa angajeze specialisti in cercetare, productie, design, ceea ce genereaza avantaje in lansarea pe piata de noi produse. Capacitatea de a obtine imprumuturi si de a creste capitalul propriu este semnificativ mai mare. Toate aceste procese duc la obtinerea de economii de scara organizationale.

Asa cum precizam mai sus, marirea dimensiunii intreprinderii nu este intotdeauna cea mai buna cale de urmat pentru cresterea eficientei si obtinerea economiilor de scara. Dupa un anumit punct se vor face simtite dezeeconomiile de scara, care determina cresterea costurilor pe unitatea de produs. Nu exista solutii general - valabile pentru dimensionarea unei firme. Fiecare agent economic va cauta sa aleaga dimensiunea optima a intreprinderii sale, cea care ii minimizeaza costul mediu, atunci cand are suficient timp pentru a face acest lucru.

Costul mediu minim este in acelasi timp o problema de dimensionare a intreprinderii si de alegere a celei mai bune combinatii de factori de productie. 




[1] Reamintim ca: functia productiei totale: Q = f(Ff, Fv); productia medie: PM = Q/Fv; productia marginala (produsul fizic marginal): reprezinta modificarea productiei generata de schimbarea cu o unitate a factorului de productie variabil - Pmg = DQ/DFv - functie discreta; Pmg = f(Ff, Fv)/ Fv - functie continua (vezi capitolul V), unde Ff - factor fix, Fv - factor variabil.

[2] Gilbert Abraham - Frois, "Economia politica", Editura Humanitas, 1994, p.158-165



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright