Principalele forme ale controlului activitatii administratiei publice

Principalele forme ale controlului activitatii administratiei publice

Avand in vedere complexitatea deosebita a activitatii pe care o desfasoara autoritatile administratiei publice, atat la nivel central cat si la cel local, care cuprinde toate elementele si sectoarele vietii economico-sociale, formele de control folosite sunt foarte diverse.

Dupa natura juridica a autoritatii care exercita controlul administratiei publice, putem distinge:

controlul exercitat de autoritatea legislativa;

controlul exercitat de autoritatile judecatoresti si de organele cu activitate jurisdictionala;

controlul exercitat de Guvern prin autoritatile administratiei publice, precum si de catre structurile din sistemul acestora.

Sintetizand aceste forme de control, putem afirma ca, in cadrul mecanismului statului, toate cele trei puteri ale statului – legislativa, executiva si judecatoreasca – exercita, in mod corespunzator, prin mijloace specifice, potrivit particularitatilor functiilor statului, controlul asupra administratiei publice, precum si asupra altor autoritati autonome.

1. Controlul parlamentar

Acest control corespunde unei necesitati fundamentale si apartine reprezentantilor natiunii de a verifica constant ca administratia nu se abate de la liniile directoare care i-au fost fixate. Acest tip de control este exercitat de organul investit direct sau indirect de suveranitate, el vizand cu prioritate asigurarea faptului ca administratia respecta finalitatile stabilite de puterea politica in cadrul mijloacelor juridice, umane si materiale, care ii sunt puse la dispozitie.

Controlul parlamentar se manifesta, de regula, prin interpelarile si intrebarile parlamentarilor adresate ministrilor, cu privire la modul in care functioneaza „masinaria administrativa” raportata la doleantele si trebuintele electoratului. Esenta controlului parlamentar consta in rolul deosebit pe care il joaca comisiile parlamentare, prin verificarea modului de gestionare a treburilor publice de catre ministere sau departamente ministeriale, precum si de catre alte structuri administrative integrate acestora.

Controlul parlamentar asupra administratiei publice, urmareste cu precadere, functionarea serviciilor publice, aplicarea legii de catre autoritatile administratiei publice centrale, evitarea abuzului de putere al functionarilor publici, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Exercitarea acestui control poate cunoaste forme particulare de manifestare in cazul existentei unor institutii specializate, abilitate in privinta controlului utilizarii banilor publici, al executiei bugetare si al respectarii legii finantelor (Curtea de Conturi) ori in cel al functionarii instantei Ombudsman-ului.

Campul actiunii de control parlamentar asupra administratiei publice este cu atat mai larg cu cat acesta vizeaza si sistemul administratiei publice locale, in pofida absentei unei reglementari exprese in constitutii ori in legi consacrate comunitatilor locale si realizarii autonomiei locale. In esenta, exercitarea controlului parlamentar asupra autoritatilor administratiei publice locale, constituie un atribut parlamentar care deriva din dreptul Parlamentului de a stabili, prin leghe, limitele autonomiei locale, de unde decurge si obligatia verificarii respectarii legii.

Sub forma anchetelor parlamentare, exercitarea controlului parlamentar asupra autoritatilor administratiei publice locale autonome poate furniza Parlamentului informatii, date si solutii privitoare la solutionarea unor probleme ce apar in viata colectivitatilor locale si care nu pot fi solutionate de catre autoritatile administratiei publice.

2. Controlul jurisdictional

Controlul puterii judecatoresti asupra administratiei publice consta in incredintarea unui organ independent de puterea politica si de administratia publica a puterii de a transa definitiv diferentele (litigiile) intervenite in functionarea masinii administrative. Instantele judecatoresti au, in acest caz, rolul de a stabili arbitrarul administrativ, limitand actiunea administratiei la respectarea legii, contribuind totodata la apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor, pe calea contenciosului administrativ.

Controlul jurisdictional confera organelor care pot statua cu autoritatea lucrului judecat, puterea de a pronunta asupra litigiilor administrative ce sunt deduse judecatii.

Actualmente, sistemele jurisdictionale europene de control au evoluat destul de mult, avand ca factor determinant de influenta modelul francez, care, in cursul secolului al XIX-lea, dobandea un grad de perfectiune remarcabil. Michel Fromount afirma ca acest model a fost preluat de numeroase state europene, chiar daca transpunerea nu a fost mereu fidela, fie datorita concesiilor ce au fost facute modelului concurent, respectiv cel britanic (Italia, Spania), fie datorita absentei Consiliului de Stat sau diferentelor de traditie ce au determinat mutatii ale modelului, mai mult sau mai putin profunde (statele germane).

In secolul XX, multe dintre statele europene si-au ameliorat organizarea contenciosului administrativ, de o maniera autonoma, depasind granitele modelului traditional francez al Consiliului de Stat, astfel ca principalele elemente ale evolutiei sistemelor jurisdictionale au constat in constitutionalizarea statului, justitiei administrative, in integrarea jurisdictiilor administrative in puterea judecatoreasca si, respectiv, in apropierea intre procedurile jurisdictiilor civile si cele ale jurisdictiilor administrative.

Controlul jurisdictional se distinge de controlul administrativ printr-o serie de aspecte, astfel: in timp ce controlul administrativ este exercitat de autoritati administrative, controlul jurisdictional este incredintat judecatorilor; judecatorul nu se poate pronunta asupra unui litigiu, decat ca urmare a unui recurs, pe cand o autoritate administrativa se poate sesiza din oficiu; judecatorul este tinut sa se pronunte si sa statueze doar in drept, in timp ce autoritatea administrativa poate sa procedeze si la o apreciere a oportunitatii deciziilor administrative; controlul jurisdictional se finalizeaza prin pronuntarea unei hotarari investite cu autoritate de lucru judecat, care nu-i mai ermite a reveni asupra hotararii pronuntate, spre deosebire de actele administrative care sunt , de principiu, revocabile sau supuse modificarii.

Controlul executivului

Controlul puterii executive prezinta un rol deosebit de important, atat din perspectiva relatiilor cu administratia publica pe care si-o subordoneaza direct, cat si in ceea ce priveste consistenta mijloacelor de interventie a autoritatii publice executive, corelativ atributului acesteia de conducator si, implicit, de regulator al administratiei publice. Dat fiind caracterul sau de autoritate publica de varf, in raport cu sistemul administratiei publice pe care o conduce, putem spune ca Guvernul isi subsumeaza activitatile de control administrativ, in esenta aceasta fiind forma cea mai pregnanta a controlului administrativ care se realizeaza in sanul administratiei publice.

Controlul administrativ se realizeaza prin intermediul controlului ierarhic, care confera superiorului ierarhic puterea de anulare sau de reformare a actelor juridice indeplinite de catre subordonatii sai imediati.

Avand in vedere structura sistemica multipolara administratiei publice, generata de organizarea si functionarea administratiei colectivitatilor teritoriale pe baza principiului autonomiei locale si descentralizarii serviciilor publice, Guvernul exercita, deopotriva, si un control de tutela administrativa asupra administratiei publice locale. Regimul de co-administrare, ce caracterizeaza noile tipuri de relatii existente la nivelul administratiei publice romanesti, prin imbinarea raporturilor juridice de tip ierarhic, ce particularizeaza organizarea sistemului administratiei de stat desconcentrate cu raporturile juridice ce impun colaborarea si cooperarea cu sistemul administratiei publice locale autonome, determina o arhitectura complexa a tipurilor de control exercitate de catre executiv.

Prin urmare, controlului de tip ierarhic i se va adauga controlul de tutela administrativa asupra colectivitatilor locale, manifestate pe un intreg plan, anume cel al controlului asupra legalitatii actelor administrative, al controlului asupra autoritatilor locale alese si , respectiv, al controlului asupra exercitarii atributiilor delegate de stat. Asadar, prin prisma acestor mutatii structurale si functionale intervenite, in cadrul administratiei publice, care genereaza schimbari de esenta in insasi planul controlului asupra colectivitatilor locale, sub aspect administrativ, putem deduce caracterul complex, amplu si diversificat al controlului executivului.

4. Controlul autoritatilor independente

Pe fondul unei ineficiente a controlului administratiei publice exercitat de autoritatile publice ale statului, generat in special de lacunele legislative ori de redactarea necorespunzatoare a actelor normative, precum si datorita absentei unor proceduri rapide, dar si a inaccesibilitatii administratiei, s-a pus problema identificarii si a altor mijloace suplimentare de control, respectiv prin infiintarea unor autoritati administrative abilitate in acest sens. Sunt relevante, astfel, acestei noi categorii de autoritati, cum sunt institutiile de tip ombudsman sau mediator, care au proliferat in ultima perioada, depasind granitele Europei si care se fundamenteaza pe modelul suedez al justitiei Ombudsman-ului (delegatul justice). In esenta, misiunea Ombudsman-iilor  consta in apararea drepturilor si libertatilor cetatenesti in interactiunea acestora cu administratia publica, astfel ca, prin consacrarea juridica a unei forme suplimentare de recurs administrativ, la care pot apela cetatenii, se contureaza, indirect, si o modalitate suplimentara de control asupra sistemului administratiei publice.

In sistemul de drept romanesc, aceasta institutie a Ombudsman-ului a fost asimilata sub forma Avocatului Poporului, in acest fel Romania alaturandu-se categoriei de state inzestrate cu responsabilitati sporite in domeniul apararii drepturilor si libertatilor cetatenilor, ca o garantie in plus a respectarii exigentelor ce deriva din caracterul statului de drept si democratic.

Din aceeasi categorie a autoritatilor administrative independente mai fac parte si institutiile de tipul organelor de consiliu, desprinse din structura de natura consultativa a autoritatilor organizate dupa modelul Consiliului de Stat din Franta, care examineaza sistematic toate proiectele de lege si cea mai mare parte a actelor regulamentare ale Guvernului, inainte de adoptarea lor. In pofida caracterului sau consultativ, avizul Consiliului este foarte important, intrucat acestuia ii revine misiunea de a veghea la regularitatea juridica, la coerenta sistemului legislativ, precum si la buna colaborare a actelor pe care le pregateste administratia.

Acest rol, al Consiliului de Stat, se regaseste in Belgia, Grecia, dar si in Italia, Luxemburg si Olanda. In celelalte state, rolul acestor organe de Consiliu il joaca juristii departamentelor ministeriale, uneori structuri echivalente unui Secretariat General al Guvernului, care pot proceda la operatiuni similare, dar fara insa a avea autoritatea si experienta proprie unui Consiliu de Stat.

In Romania, un asemenea rol, dar numai in parte, este indeplinit de catre Consiliul Legislativ, care, potrivit art. 79 din Constitutie, este organul consultativ de specialitate al Parlamentului, abilitat sa avizeze proiectele de acte normative in vederea sistematizarii, unificarii si coordonarii intregii legislatii, tot acestuia revenindu-i si sarcina de a tine evidenta oficiala a legislatiei Romaniei.