Bilantul contabil – sursa infomationala pentru analiza situatiei financiar-patrimoniale

Operatiile centralizate in bilantul contabil permit aprecieri asupra gestiunii financiare a unei unitati economice. Pe baza datelor din bilant se poate determina valoarea intreprinderii, marimea resurselor financiare si a modul de utilizare a acestor resurse intr-o perioada de gestiune, de obicei intr-un exercitiu financiar.

Bilantul contabil oglindeste structura patrimoniala a unei unitati la un moment dat, de obicei la sfarsitul exercitiului financiar. El cuprinde elemente de activ si elemente de pasiv.

Activul bilantului se refera la bunurile aflate in proprietatea unitatii si creantele (drepturile de incasat), iar pasivul cuprinde capitalurile proprii si datoriile angajate si nerambursate, adica sursele de finantare a activului patrimonial.

Fiecare din elementele redate in activul bilantului reprezinta o alocare de fonduri banesti in vederea stabilirii unei structurii a activitatii care sa fie in concordanta cu cerintele pietei.

Structura elementelor din activul patrimonial are in vedere doua laturi:

capacitatea lor de a fi transformate in bani, cunoscuta si sub denumirea de lichiditate;

intentia de a obtine cea mai rapida si operativa recuperare a capitalului investit.

In bilantul patrimonial sunt trecute mai intai elementele de activ ce prezinta o capacitate de lichiditate redusa (imobilizarile necorporale), imobilizarile corporale si imobilizarile financiare, dupa care sunt redate elementele de activ ce pot fi transformate mai rapid in lichiditati (activele circulante).

Prima grupa de active prezinta o rotatie lenta a capitalurilor investite, fiind denumita si grupa alocarii stabile sau permanente, iar grupa activelor circulante permite recuperarea capitalurilor investite la sfarsitul fiecarui circuit economic sau ciclu de exploatare, de unde si denumirea lor de alocari temporare sau ciclice.

In pasivul bilantului gruparea elementelor se face in functie de insusirea acestora de a deveni scadente la un anumit termen, insusire cunoscuta si sub denumirea de exigibilitate.

Prima parte din pasiv reda acele resurse, care in mod normal nu au termen de scadenta (exceptie facand cazurile de faliment), deci sunt neexigibile. Din aceasta grupa fac parte capitalul social, rezervele, subventiile si provizioanele care impreuna formeaza capitalurile proprii ale agentului economic.

Partea a doua din pasivul bilantier pune in evidenta imprumuturile pe termen mediu si lung, denumite si datorii financiare, care au termenul de scadenta mai indepartat. Aceste resurse sunt considerate tot resurse permanente. Impreuna cu capitalul propriu formeaza capitalul permanent al unui agent economic.

Au existat mai multe teorii despre bilantul contabil:

- Teoria bilantului static potrivit caruia bilantul cuprinde in pasiv resursele, iar in activ plasamentul acestor resurse, adica averea intreprinderii. Elementele patrimoniale sunt evaluate la pretul de procurare din data intocmirii bilantului. Potrivit acestei teorii, bilantul este un mijloc de constatare faptica la un moment dat.

- Teoria bilantului dinamic ce porneste de la premisa ca scopul bilantului este acela de a stabili rezultatul financiar al anului respectiv. Din acest considerent bilantul este asociat cu contul de “Exploatare” si contul de “Profit si pierdere”.

Potrivit acestei teorii bilantul dinamic reflecta miscarile care s-au produs in structura averii si capitalului, intre data incheierii bilantului precedent si data incheierii bilantului curent. O parte din elementele patrimoniale sunt cheltuieli viitoare (consumuri), iar alta parte sunt venituri viitoare (incasari).

- Teoria bilantului organic care atribuie bilantului atat functia de stabilire a patrimoniului, cat si functia de stabilire a rezultatelor financiare.

- Teoria bilantului eudinamic ce ocupa o pozitie intermediara intre teoria bilantului dinamic si cea a bilantului organic. Aceasta teorie punne accentul pe necesitatea pastrarii si dezvoltarii substantei patrimoniului intreprinderii, prin aplicarea principiului prudentei maxime in evaluarea elementelor de activ. Partile de avere trebuie reflectate la o valoare sigura, realizabila in orice moment. Potrivit acestei teorii, circuitul valorilor materiale se considera incheiat numai dupa transformarea lor in numerar.

- Teoria bilantului nominal care are in vedere exprimarea baneasca a tuturor cheltuielilor si veniturilor. Intocmirea bilantului definitiv se face numai la finele existentei intreprinderii, deci in momentul lichidarii ei. Aceasta teorie pune sub semnul intrebarii realitatea datelor furnizate de contabilitate, negand posibilitatea prezentarii in bilanturile anuale a existentei patrimoniului.

- Teoria bilantului pagatoric (al soldurilor), potrivit careia scopul principal al bilantului este acela de stabilire a rezultatelor financiare. Pentru acest lucru se vor avea in vedere operatiunile financiare sub forma de incasari si plati in numerar, din compararea carora rezulta profitul sau pierderea.

- Teoria previzionala potrivit careia bilantul ca o calculatie de perspectiva, are ca scop furnizarea de informatii necesare luarii deciziilor pentru activitatea viitoare a intreprinderii.

Potrivit acestei teorii, averea este data de perspectiva de intrari viitoare de valori si servicii, iar capitalul reprezinta iesirile viitoare de bunuri si servicii.

1 Tipuri de bilanturi si folosirea lor in aprecierea gestiunii financiare a firmelor

Sinteza a informatiilor ce caracterizeaza la un moment dat elementele constitutive ale patrimoniului, bilantul cuprinde un sistem de indicatori a caror elaborare se bazeaza pe datele furnizate de contabilitate.

Bilantul contabil este un document oficial al exercitiului financiar ce se suprapune cu anul calendaristic si care marcheaza etapa finala la care se inchid lucrarile contabile intr-o perioada data, fiind tot odata punctul de plecare al contabilitatii din perioada urmatoare de gestiune. El este “oglinda intreprinderii”, mijloc de analiza si conducere, sursa de informare in ceea ce priveste activitatea unitatii si instrument pentru calcularea indicatorilor macroeconomici.

In teoria si practica economica se intalnesc urmatoarele abordari conceptuale ale bilantului:

- bilant patrimonial;

- bilant financiar sau de lichidare;

- bilant functional.

Bilantul patrimonial

Se realizeaza prin gruparea unor elemente ale activului si pasivului bilantier. Se bazeaza pe conceptia patrimoniala, potrivit careia, rolul bilantului este acela de a inventaria averea unei intreprinderi, in scopul stabilirii valorii reale a patrimoniului.

Acest tip de bilant prezinta interes pentru:

- actionari;

- creditori;

- investitori.

Pentru actionari importanta consta in faptul ca prin intermediul bilantului patrimonial, acestia au posibilitatea cunoasterii investitiilor lor.

Creditorii sunt interesati de continutul bilantului patrimonial, deoarece elementele patrimoniale si in primul rand activele fixe patrimoniale constituie principala garantie materiala pentru imprumuturile acordate si dobanda aferenta acestora.

Investitorii sunt interesati de bilantul patrimonial deoarece vor sa cunoasca in ce se materializeaza capitalul orientat spre achizitionarea unor pachete de actiuni si care este starea de fapt a acestui patrimoniu.

Structura bilantului patrimonial este data in tabelul 4.1.

Bilantul patrimonial

Tabelul 4.1.                           

Criteriile de constituire a bilantului patrimonial sunt:

- pentru activ – gradul de lichiditate

- pentru pasiv – termenul de exigibilitate.

Analiza financiara pe baza acestui tip de bilant vizeaza atat elementele de activ, cat si cele de pasiv. Se apreciaza atat evolutia acestor elemente, cat si ponderea pe care elementele o detin in total patrimoniul intreprinderii.

Bilantul patrimonial permite aprecieri asupra conditiilor de echilibru financiar, asupra structurii financiare a unitatilor economice precum si stabilirea solvabilitatii si capacitatii de plata a unitatilor economice.

Daca se doreste aprecierea activitatii manageriale pe baza bilantului patrimonial, pe langa informatiile furnizate de acesta vor fi utilizate informatiile din bugetul de venituri si cheltuieli, precum si informatiile cu privire la potentialul tehnic si uman al unitatii, varsta produsului (expansiune, maturitate sau declin), reteaua de distributie a produselor etc.

In activul bilantului patrimonial sunt redate bunurile si disponibilitatile detinute de catre o intreprindere, drepturile de creanta asupra persoanelor terte, soldurile conturilor de regularizare si primele privind rambursarea obligatiilor.

Activele imobilizate sunt bunuri de orice natura, mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achizitionate sau produse de unitate, care intra in patrimoniu ca urmare a deciziilor investitionale si care sunt destinate sa serveasca o perioada indelungata activitatea unitatii.

Din punct de vedere financiar, activele imobilizate sunt elemente stabile ce participa la mai multe cicluri de exploatare. Ele se uzeaza treptat, deprecierea lor fiind reflectata prin intermediul amortizarii anuale.

In mod indirect, prin intermediul amortizarii anuale, activele imobilizate contribuie la formarea si asigurarea capacitatii de autofinantare a unitatii.

Activele imobilizate se compun din:

- imobilizari necorporale;

- imobilizari corporale;

- imobilizari financiare.

In imobilizarile necorporale sunt cuprinse:

- cheltuielile cu construirea societatii;

- cheltuielile de cercetare si dezvoltare;

- concesiuni, brevete, licente, marci de fabrica etc;

- fondul comercial si programele informatice;

- alte imobilizari necorporale.

Cheltuielile cu constituirea societatii sunt: cheltuieli ocazionate de infiintarea sau dezvoltarea societatii: taxe si alte cheltuieli de inscriere si inmatriculare; cheltuieli privind emiterea si vanzarea de actiuni sau obligatiuni;cheltuieli de prospectare a pietei si de publicitate etc.

Cheltuielile de cercetare si dezvoltare cuprind acele cheltuieli legate de efectuarea unor lucrari sau obiective de cercetare. Pentru inscrierea acestor lucrari in bilantul patrimonial trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

proiectele de cercetare sa fie bine individualizate;

proiectele sa aiba sansa de reusita tehnica si sa conduca la o activitate rentabila.

Amortizarea cheltuielilor de cercetare si dezvoltare se face tot in maxim cinci ani.

Concesiunile se refera la valoarea bunurilor preluate cu acest titlu in patrimoniu de catre unitatea primitoare. Se pot referi la ocuparea sau exploatarea unei proprietati a domeniului public (concesiune publica), sau la acordul primit de la o firma de a fi reprezentantul sau pe un teritoriu, in legatura cu comercializarea anumitor produse sau servicii (concesiune privata).

Amortizarea concesiunilor se face pe o durata egala cu cea a contractului de concesiune.

Fondul comercial este acea parte din fondul de comert ce nu figureaza in celelalte elemente de patrimoniu, dar care contribuie la mentiunea si dezvoltarea potentialului activitatii unitatii concretizata in: clientela, reputatie, debusee, vad comercial etc.

Fondul comercial se constituie numai prin achizitie sau ca aport, cel creat de intreprindere nefiind contabilizat in cursul vietii unitatii.

Se stabileste cu ocazia determinarii pretului de vanzare al unei intreprinderi, pret ce include, alaturi de activul net, si elementele necorporale mentionate, si care, la intreprindere cumparatoare devin elemente constitutive ale fondului de rulment.

Marimea fondului comercial este data de diferenta dintre valoarea de achizitie a unei intreprinderi (pretul cu care a fost cumparata) si valoarea contabila a elementelor de patrimoniu achizitionate.

Programele informatice se refera la prestatia intelectuala pentru elaborarea programelor. Aceste programe sunt considerate bunuri necorporale, create de unitate sau achizitionate de la terti. Ele sunt supuse amortizarii in functie de durata posibila de utilizare, dar nu mai mare de trei ani.

Modificarile intervenite in valoarea imobilizarilor necorporale la sfarsitul exercitiului financiar fata de inceput se explica prin:

amortizarea anuala care determina tendinta de reducere a valori imobilizarilor necorporale;

efectuarea de cheltuieli cu emitere de noi actiuni sau a obligatiunilor;

efectuarea unor noi studii de cercetare si dezvoltare;

elaborarea sau achizitionarea de noi programe informatice;

concesionari in perioada analizata;

reevaluarea imobilizarilor necorporale etc.

De mentionat ca majoritatea intreprinderilor din Romania nu au inregistrat in contabilitate si deci nici in bilant, imobilizarile necorporale, exceptie facand cheltuielile cu construirea societatii.

Pe masura extinderii practicii de emitere de noi actiuni in vederea cresterii de capital, odata cu emisiunea de obligatiuni pentru sustinerea financiara a unitatii si prin procesul de reevaluare se poate inregistra o modificare a valorii imobilizarilor necorporale.

Imobilizarile corporale sunt acele active ce determina capacitatea de productie, fiind substanta agentilor economici. Includ doua mari grupe:

- terenuri si amenajari de terenuri;

- mijloace fixe.

Terenurile nu sunt supuse procesului de amortizare, nu isi reduc capacitatea de productie in conditiile exploatarii lor rationale. Valoarea acestora sufera modificari in conditiile reevaluarii.

Mijloacele fixe sunt grupate, potrivit legii contabilitatii, in urmatoarele categorii:

- constructii;

- echipament tehnologic;

- mijloace de transport;

- aparate si instalatii de masurare, reglare, control;

- animale de munca si de productie;

- plantatii;

- mobilier, birotica, accesorii de productie etc.

Aceste imobilizari corporale participa la mai multe cicluri de exploatare si in mai multe exercitii financiare si isi modifica valoarea datorita:

amortizari anuale care conduce la reducerea valorii lor;

achizitionarii si punerii in exploatare de noi mijloace fixe ce determina sporirea valorii imobilizarilor corporale;

actiunii de reevaluare ce poate conduce la cresterea sau reducerea valorii de inregistrare.

Daca simultan au loc atat intrari cat si iesiri de mijloace fixe, se va inregistra o crestere a valorii imobilizarilor corporale, daca valoarea de intrare a mijloacelor puse in functiune devanseaza cresterea amortizarii anuale a mijloacelor fixe.

Pentru aprecierea modificarilor intervenite in valoarea imobilizarilor corporale, se va pune in balanta indicele modificarii acestora (IVmf) cu indicele modificarii efectelor obtinute prin derularea activitatii (IE), situatia apreciindu-se pozitiv daca Ivmf >IE.

Imobilizarile financiare sunt formate din:

- titluri de participare;

- titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu;

- alte titluri si creante imobilizate.

Titluri de participare cuprind actiunile sau alte titluri de valoare detinute la alte unitati patrimoniale si care dau unitatii detinatoare drept de control si permit si obtinerea de profit. Titlurile de participare ofera posibilitatea de a avea reprezentanti in structurile de conducere ale respectivelor unitati.

Titlurile imobilizate ale activitatii de portofoliu sunt dobandite de unitatea patrimoniala in vederea realizarii unor venituri financiare, dar nu ii dau posibilitatea interventiei in gestiunea patrimoniala a unitatii emitente.

Creantele imobilizate sunt formate din: creante legate de participatii (acordarea de imprumuturi unor unitati patrimoniale la care detin titluri de participanti); imprumuturi acordate pe termen lung; garantii  si cautiuni depuse la terti in vederea bunei executari a unei obligatii.

Activele circulante sunt elemente de patrimoniu ce participa la un singur ciclu de exploatare, trecand din forma de active materiale in cea de creante si apoi in disponibilitati.

Se compun din:

- stocuri;

- creante;

- disponibilitati si plasamente.

Stocurile sunt acea parte a activelor circulante aflate la incheierea exercitiului financiar sub forma activelor fizice: marfuri; materii prime si materiale consumabile; produse finite; productie in curs de executie (neterminata); ambalaje; obiecte de inventar etc.

Modificarile intervenite in valoarea stocurilor se explica prin:

cantitati sporite de materiale, produse finite, marfuri etc. aflate in stoc;

schimbari in tehnologia de fabricatie ce isi pun amprenta pe valoarea produselor in curs de executie;

modificari structurale in materialele, produsele finite sau marfurile aflate in stoc;

pretul de inregistrare la materiale, produse finite etc.

Cresterea stocurilor de materiale poate fi determinata de :

- aprovizionarea cu cantitati sporite de materiale indeosebi cu cele care se estimeaza a fi deficitare pe piata in perioada urmatoare sau la care se prevede o crestere accentuata a preturilor;

- nerespectarea ritmicitatii in activitatea de aprovizionare;

- devansarea momentului de aprovizionare;

- schimbarea structurii de productie in favoarea produselor ce solicita un consum sporit la materii prime si materiale de baza si auxiliare;

- achizitionarea de materiale calitativ superioare;

- modificarea raportului dintre cerere si oferta care conduce la o crestere a preturilor de achizitie a materiilor prime etc.

Reducerea stocurilor de materiale se explica prin:

- cresterea mai accentuata a productiei in raport cu intrarile de materii si materiale;

- reducerea cantitatilor aprovizionate datorita scaderii consumurilor specifice prin imbunatatirea tehnologiilor de fabricatie;

- intarzieri in activitatea de aprovizionare;

- gasirea de piete de aprovizionare (furnizori) ce ofera produsele la preturi mai scazute etc.

Aprecierea evolutiei stocurilor se face punand in balanta indicele modificarii stocurilor (I_SC) cu indicele cresterii sau reducerii efectelor obtinute in urma proceselor economice (I_E).

In conditiile in care  I_SC< I_E, in unitatea economica analizata s-a inregistrat o crestere a eficientei stocurilor, iar daca I_SC> I_E a scazut nivelul de eficienta a folosirii stocurilor.

Stocurile de productie in curs de executie sunt supuse actiunii urmatorilor factori:

- volumul fizic al productiei;

- structura productiei pe sortimente de produse;

- costul de productie care este determinat de stadiul ciclului de fabricatie in care se afla un anumit produs.

Cresterea volumului fizic al productiei, schimbarea structurii in favoarea produselor cu ciclu lung de fabricatie si stadiul mai avansat al procesului de fabricatie vor avea ca efect marirea stocurilor de productie in curs de executie.

Creantele reprezinta sumele banesti ce urmeaza sa fie incasate de un agent economic in urma operatiunilor de livrare a produselor, lucrarilor si/sau serviciilor.

Dupa natura lor creantele pot fi:

- creante aferente bunurilor vandute;

- creante reprezentand avansuri acordate furnizorilor;

- creante din diferente de curs valutar;

- creante datorate de clienti incerti.

Evolutia creantelor de la o perioada la alta este in functie de:

- cifra de afaceri;

- durata medie de incasare a creantelor;

- factori aleatori (diferente de curs valutar, reactivarea unor clienti etc).

Se urmareste corelatia dintre indicele cifrei de afaceri (I_Qaf) si indicele creantelor (I_Cr).

Daca I_Qaf > I_Cr se fac aprecieri pozitive, demonstrand reducerea duratei medii de incasare cu efecte benefice pentru unitatea economica.

Daca I_Qaf < I_Cr inseamna o crestere mai accentuata a creantelor ca urmare a maririi duratei medii de incasare. Va avea efecte negative asupra situatiei financiare a unitatii.

Disponibilitatile banesti sunt lichiditatile intreprinderii aflate in casa, in banci, in acreditive, in plasamente si alte valori.

Modificarea disponibilitatilor banesti fata de anul de baza se explica prin:

- schimbarea raportului dintre nivelul creantelor si cel al datoriilor;

- schimbarea raportului intre termenul de incasare a creantelor si cel de plata a obligatiilor;

- marimea profitului net etc.

Disponibilitatile banesti sub o anumita limita creeaza imposibilitatea onorarii platilor imediate, intarzierile la plata genereaza penalitati si obliga la credite de trezorerie care sunt purtatoare de dobanzi, deci de costuri suplimentare.

Existenta unor disponibilitati banesti peste o anumita limita pe un interval mai mare de timp pune in evidenta imobilizari de lichiditati, nefructificarea si neconservarea lichiditatilor in perioadele de inflatie si lipsa unei actiuni de plasament care sa mentina valoarea banilor si sa permita obtinerea de venituri suplimentare.

Conturile de regularizare si asimilate cuprind cheltuielile constituite in avans si care urmeaza sa se inchida esalonat in urmatoarele perioade de gestiune; diferentele de conversie active, adica diferentele nefavorabile intre valoarea de intrare a creantelor si datoriilor in devize si valoarea acestora la cursul ultimei zile a exercitiului financiar.

Primele privind rambursarea obligatiunilor reprezinta diferenta intre valoarea de emisie si valoarea de rambursare. Aceste prime sunt cheltuieli financiare ce trebuie amortizate pe durata imprumutului.

Partea a doua a bilantului, denumita pasiv bilantier, reprezinta sursele de finantare utilizate de un agent economic.

Gruparea lor se face in ordinea exigibilitatii:

- capital propriu;

- provizioane pentru riscuri si cheltuieli;

- datorii;

- conturi de regularizare de pasiv.

Capitalul propriu cuprinde fondurile proprii de care dispune un agent economic din care se infiinteaza cea mai mare parte a activelor imobilizate. El este format din:

capitalul social subscris si varsat, care este aportul in bani si in natura al asociatilor, in momentul constituiri societati sau pe parcurs cu ocazia cresterii de capital;

primele legate de capital, formate din prime de emisiune, de fuziune si de aport de capital.

Primele de emisiune a actiunilor sunt date de diferenta dintre valoarea nominala a unei actiuni (mai mica) si pretul de emisiune a noilor actiuni (mai mare).

Primele de fuziune apar in cazul fuziunii a doua sau mai multe firme. Sunt date de diferenta intre valoarea matematica sau intrinseca a actiunilor si marimea primelor de fuziune (valoarea nominala a actiunilor).

Primele de aport de capital apar in cazul maririi capitalului prin aport in natura. Dupa evaluarea aportului in natura si stabilirea numarului de noi actiuni emise, se stabileste prima de aport ca diferenta intre valoarea matematic contabila si valoarea sa nominala.

Document online: Economia Univers - subiectul pt examen Document online: Uniunea Europeana a shimbat diverse nume incepand cu anul 1958 - care sunt ele?

diferentele din reevaluare ce apar in urma reevaluarii activului patrimonial, valoarea actuala dupa reevaluare fiind superioara valorii inregistrate inaintea efectuarii actiunii de reevaluare.

rezervele formate din rezerve legale constituite anual intr-o cota (maxim 5%) din profitul brut, pana la atingerea unui nivel de 20% din capitalul social, rezerve statutare constituite din profitul net conform statutului societatii si alte rezerve constituite pe seama profitului net pentru acoperirea pierderilor, pentru cresterea capitalului social sau in alte scopuri, potrivit Adunarii Generale a Actionarilor.

rezultatul reportat care este rezultatul din exercitiul financiar precedent si a carei repartizare a fost amanata de Adunarea Generala a Actionarilor;

rezultatul exercitiului financiar curent

fondurile constituite din surse bine delimitate si intr-un scop precizat cum este fondul de dezvoltare constituit din amortizarea imobilizarilor corporale si fondul de participare la profit etc;

subventiile pentru investitii care sunt sumele alocate de la Bugetul de Stat sau din alte surse, pentru finantarea unor activitati pe termen lung si surse formate in urma primirii de imobilizari sub forma de donatii, cu titlu gratuit sau constatate in plus la inventariere;

provizioanele reglementate constituite, potrivit legii, pe seama cheltuielilor, deduce din E.B.E. si care servesc pentru autofinantarea intreprinderii.

Cresterea capitalului propriu poate avea loc prin:

- aportul actionarilor in natura sau in bani;

- cresterea rezervelor pe seama repartizarilor din profitul net;

- diferentele favorabile din reevaluare;

- cresterea soldului profitului nerepartizat;

- alocari la fondul de dezvoltare din amortizari si din valorificarea materialelor si subansamblelor rezultate in urma dezmembrarii unor mijloace fixe sau prin vanzarea de active;

- sporirea fondului de participare la profit, dar neutilizat;

- atragerea de subventii pentru investitii;

- marirea provizioanelor reglementate.

Diminuarea capitalului propriu se inregistreaza:

- cand au loc retrageri de capital de catre actionari sau asociati;

- cand sunt acoperite pierderile din exercitiile financiare precedente.

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli sunt destinate acoperii cheltuielilor generate de evenimente probabile. Aceste evenimente se vor produce cu un anumit grad de probabilitate.

Existenta provizioanelor reflecta politica manageriala de prudenta economica, de reducere a riscului din activitatea unui agent economic.

Pot fi constituite provizioane pentru:

- litigii cu diferite persoane juridice sau fizice:

- garantii acordate clientilor;

- cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii financiare;

- pierderi din schimb valutare etc.

Se va urmari atat evolutia marimii provizioanelor, cat si structura pe categorii de provizioane.

Datoriile se refera la sursele straine, dar care apartin agentilor economici o anumita perioada de timp. In aceasta grupa de surse sunt incluse:

- imprumuturile si datoriile asimilate;

- furnizori si conturile asimilate;

- avansurile primite de la clienti;

- alte datorii (la bugetul asigurarilor sociale, la bugetul de stat etc.).

Imprumuturile si datoriile asimilate cuprinde mai multe categorii si anume:

- emisiunea de obligatiuni;

- credite bancare pe termen lung si mediu;

- datoriile privind concesiunile, brevetele si licentele preluate in patrimoniu;

- datoriile legate de participanti;

- creditele privite prin conturile curente la banci si creditele bancare pe termen scurt.

Furnizorii si datoriile asimilate cuprind:

- furnizorii;

- efecte de plata;

- furnizori de imobilizari;

- furnizori facturi nesosite.

Datoriile fata de furnizori, personal, buget, asociati si creditori au un caracter permanent si pot fi utilizate ca sursa de finantate pe termen scurt. Ele sunt denumite si pasive stabile, fiind in functie de soldul mediu zilnic si termenul de exigibilitate.

Modificarea datoriilor fata de furnizori se explica prin:

- cresterea sau reducerea cantitatilor de materii prime, materiale, combustibil, energie, obiecte de inventar, servicii etc achizitionate;

- schimbarea preturilor si tarifelor;

- marirea sau reducerea duratei de plata etc.

Datoriile fiscale si fata de buget se modifica prin:

- schimbarea bazei de calcul a impozitelor;

- modificarea cotelor de impozitare;

- acordarea unor facilitati fiscale;

- nerespectarea termenelor de plata.

Conturile de regularizare si asimilate se refera la veniturile inregistrate in avans si diferentele de conversie-pasiv. Veniturile inregistrate in avans sunt incasari sau creante aferente bunurilor nelivrate, a unor lucrari sau servicii neefectuate si care nu afecteaza veniturile exercitiului financiar, iar diferentele de conversie-pasiv sunt diferentele favorabile de curs valutar intre data de intrare a creantelor si datoriile exprimate in devize si data inchiderii exercitiului financiar.

Veniturile inregistrate in avans cresc prin extinderea activitatilor pentru care se solicita avansuri (credite pentru activitatea viitoare) si se reduc prin livrarea produselor sau executarea lucrarilor ori prestarea serviciilor pentru care au fost incasate avansurile. Diminuarea veniturilor inregistrate in avans are loc si prin restituirea avansului primit.

Diferentele de conversie-pasiv se modifica in raport cu volumul datoriilor si creantelor in valuta si in functie de cursul valutar.

Bilantul financiar

Cunoscut si sub denumirea de bilant de lichidare are la baza conceptia patrimoniala a unitatilor si raspunde obiectivelor financiare care vizeaza problemele curente si viitoare. Se intocmeste pornindu-se de la bilantul patrimonial si se procedeaza la agregarea anumitor date sau la divizarea altor date, pentru a se obtine marimi semnificative pe plan financiar.

Gruparea elementelor de bilant se face in functie de lichiditate sau exigibilitate in vederea obtinerii echilibrului financiar pornind de la categoria de fond de rulment.

Corectiile ce se aduc asupra bilantului contabil vor opera atat asupra activului, cat si asupra pasivului bilantier.

Corectiile asupra activului urmaresc obtinerea a doua marimi si anume:

- imobilizari nete;

- active circulante.

Imobilizarile financiare, creantele si cheltuielile constatate in avans se vor grupa in doua:  

- cu o durata mai mare de un an;

- cu o durata sub un an.

Fig. 4.1  Corectiile asupra activului bilantier

Fig. 4.2 Corectiile pasivu

Corectiile asupra activului bilantier sunt redate in fig. 4.1, iar corectiile asupra pasivului bilantier sunt redate in fig.

Pe baza bilantului financiar, redat schematic in tabelul 4.3, se pot face aprecieri cu privire la solvabilitatea globala, lichiditatea unitatilor si normele de prudenta financiara ce trebuie respectate.

Fig. 4.2  Corectiile asupra pasivului bilantier

Tabelul 4.3

Bilantul financiar

Diferenta dintre active si pasive este denumita solvabilitate globala si se foloseste in evaluarea patrimoniului agentilor economici.

Pe baza bilantului de lichidare se poate aprecia situatia neta contabila, se pot determina capitalurile proprii, resursele proprii si activul net reevaluat.

Situatia neta contabila (SN se stabileste prin insumarea urmatoarelor elemente:

- capitalul social (Ks

primele de emisiune, de aport si de fuziune (PR

- rezultatele financiare reportate (RFR

- rezervele legale reglementate (RV

Resursele proprii, cunoscute si sub denumirea de baza financiara largita RP se stabilesc pe baza urmatoarelor elemente

- capitalul social subscris (Ksb

- capitalul social subscris si nevarsat (Ksn

- prime si rezerve (PR

- rezultate financiare repartizate (RFR

- rezultatele financiare ale exercitiului curent (RFC

- profitul distribuit in cursul anului (Pd

- subventiile pentru investitii primite (Sbv

- cheltuielile de constituire (Cc

- cheltuielile repartizate pe mai multe exercitii financiare (Cr

- primele pentru rambursarea obligatiunilor (Pro

- titlurile de participatie (Tp

- obligatiunile convertibile (Oc

Activul net reevaluat denumit si activ net corectat se stabileste pe baza bilantului financiar, dupa ce s-au reevaluat posturile de activ, indeosebi posturile ce redau activele imobilizate.

Oglindirea cat mai exacta a activului net reevaluat impune ca si unele datorii sa fie corectate sau revizuite.

O unitate economica are asigurata lichiditatea si deci poate face fata platilor ajunse la scadenta, daca valoarea activelor si pasivelor cu scadenta sub un an vor coincide.

Aprecierea lichiditatii prin compensarea activelor cu pasivele cu scadenta sub un an nu ia in calcul intarzierea de la plata a clientilor si nici creantele ce pot fi recuperabile.

Bilantul functional

Conceptia functionala a bilantului considera bilantul ca pe un ansamblu de stocuri de utilizari si resurse, permitand o analiza pe cicluri de operatiuni si luand in considerare rolul fiecarei operatiuni in functionarea unitatii economice.

Analiza bilantului functional are drept scop intelegerea nevoilor intreprinderii si modul de finantare. In acest mod se creaza o imagine privind derularea diferitelor cicluri.

Construirea bilantului functional se bazeaza pe principii ce incearca sa depaseasca conceptia patrimoniala, facand o clasificare a elementelor de activ si de pasiv dupa apartenenta la ciclurile economice, dupa cum urmeaza:

- ciclul de investitii caruia ii corespunde activul aciclic stabil si respectiv sursele stabile;

- ciclul de exploatare, caruia ii corespunde activul ciclic de exploatare si finantarea stocurilor de exploatare;

- ciclul de finantare, caruia ii corespunde ansamblul resurselor.

Schematic, bilantul functional este redat in tabelul 4.4

Tabelul 4.4

Bilantul functional

Imobilizarile ce formeaza activul aciclic stabil sunt luate in calcul la valoarea bruta pentru a pune in evidenta decizia initiala. In pasiv vom intalni amortizarea ca sursa proprie de origine interna.

Activul ciclic este format din:

- activ ciclic de exploatare;

- activ ciclic in afara exploatarii;

- trezoreria de activ.

Activul ciclic de exploatare cuprinde elementele legate direct de activitatea curenta a intreprinderii si anume: stocuri, avansuri si aconturi platite, creante, clienti, alte creante de exploatare, abateri de conversie a activului.

Activul ciclic din afara exploatarii se refera la creantele legate de plata unor impozite, capitalul subscris si nevarsat etc.

Resursele aciclice stabile sunt formate din surse proprii de origine interna in care sunt incluse amortismentele, provizioanele si rezultatul exercitiului financiar, surse proprii de origine externa in care se include capitalul social si subventiile pentru investitii si datoriile stabile ce cuprind imprumuturile pe termen mediu si lung contractate de unitate.

Resursele ciclice folosite in finantarea pe termen scurt a activitatilor de exploatare se refera la furnizori, avansuri si aconturi primite, obligatiile fiscale si sociale legate de exploatare, abaterile de conversie pasiv, iar resursele ciclice din afara exploatarii cuprind obligatiile fiscale si sociale din afara exploatarii.

Valorile de trezorerie se grupeaza la randul lor in urmatoarele doua categorii:

valori de trezorerie de activ unde sunt incluse titlurile de plasament si disponibilitatile;

valori de trezorerie de pasiv ce cuprind creditele pe termen scurt, inclusiv soldul creditor al contului de disponibil la banca.

Pe baza bilantului functional se poate calcula:

- fondul de rulment net contabil;

- necesarul de fond de rulment;

- trezoreria neta.

Fondul de rulment net de contabil corespunde excedentului capitalurilor permanente si se stabileste cu diferenta intre capitalurile permanente si valorile imobilizate.

Necesarul de fond de rulment se refera la nevoile generate de ciclul de exploatare care nu si-au gasit finantarea in resursele ciclice generate de activitatea de exploatare.

Trezoreria neta este diferenta dintre valorile trezoreriei de activ si cele ale trezoreriei de pasiv.

Analiza dinamicii si structurii activului din bilantul contabil

Analiza dinamicii activului bilantier

Analiza mijloacelor economice vizeaza aprecierea evolutiei in dinamica a activului bilantier si a elementelor sale componente.

In aprecierea mijloacelor economice din patrimoniul unui agent economic se vor calcula:

- modificarile absolute pe total mijloace (∆At) si pe categorii :

modificarile procentuale:

Contributia unui element de active patrimoniale la modificarea procentuala pe total active se stabileste pe baza relatiei:

Vor fi studiate cauzele ce au condus la modificarea elementelor patrimoniale ce au avut cea mai mare contributie la modificarea procentuala pe total mijloace.

Cresterea activului total de la o perioada la alta se explica prin

- devansarea intrarilor de active fata de iesirile de active;

- reevaluarea activelor patrimoniale.

Intrarile de active au loc prin:

♦ achizitionarea de noi active imobilizate;

♦ punerea in functiune a investitiilor in curs;

♦ cresterea activelor circulante.

Iesirile de active circulante se produc prin:

♦ diminuarea valorii nete a imobilizarilor cu suma anuala a amortizarilor, daca nu au loc intrari de active imobilizate;

♦ diminuarea valorii nete a imobilizarilor cu diferenta dintre amortizarea anuala si valoarea neta a activelor intrate in unitate;

♦ vanzari de active neamortizate integral;

♦ deprecierea unor stocuri;

♦ lipsuri de valori materiale;

♦ reevaluarea activelor patrimoniale;

♦ diminuarea creantelor prin accelerarea vitezei de incasare sau ca urmare a scaderii vanzarilor etc.

Evolutia activelor patrimoniale se face in stransa corelatie cu rezultatele obtinute in activitatea unitatii (cifra de afaceri, valoarea adaugata, productia exercitiului, profitul brut sau net etc).

In conditiile in care indicele modificarii rezultatelor (IR) este superior indicelui modificarii activelor totale (IA_t), unitatea economica inregistreaza o crestere a eficientei activelor patrimoniale, justificandu-se aprecierile pozitive asupra activitatii manageriale.

In urmarirea evolutiei activelor patrimoniale se vor studia si urmatoarele aspecte:

- gradul de utilizare a capitalului subscris si varsat:

- numarul de rotatii a activului bilantier:

Gradul de utilizare a capitalului subscris si varsat pune in evidenta modul de utilizare a capitalului social, cresterea indicelui demonstrand o mai buna folosire a capitalului social. Este deci un indicator ce prezinta interes pentru actionarii care vor sa cunoasca modul in care este folosit capitalul social.

Numarul de rotatii a activului bilantier pune in evidenta randamentul utilizarii patrimoniului. Marimea sa este functie de specificul activitatii agentilor economici. In unitatile productive, o valoare mai mica decat unu (Nrt<1) indica o activitate nesatisfacatoare, valorile cuprinse intre unu si 1,4 (1≤ Nr ≤ 1,4) demonstreaza o activitate satisfacatoare, iar daca valoarea este peste 1,4 (Nrt>1,4) demonstreaza o activitate buna.

Analiza structurii activului bilantier

Structura activului bilantier pune in evidenta proportia dintre elementele activelor patrimoniale. Se apreciaza prin:

- raportul dintre activele circulante si activele imobilizate;

- proportia dintre mijloacele fixe si activele circulante;

- ratele de structura patrimoniala a activului bilantier.

Raportul dintre activele circulante (Ac) si imobilizari (Ai)

este functie de specificul activitatii fiecarui agent economic. Cresterea acestui raport conduce la o accelerare a rotatiei activelor, iar reducerea atrage dupa sine o incetinire a rotatiei activelor.

Unitatile economice cu caracter productiv, iar dintre ele cele cu un grad de tehnicitate mai ridicat inregistreaza o valoare mai scazuta a raportului dintre activele circulante si imobilizari, fata de unitatile comerciale si cele prestatoare de servicii.

Proportia dintre mijloacele fixe (Mf) si activele circulante (Ac) este cunoscuta si sub denumirea de compozitie tehnica (Kt):

Cresterea compozitiei tehnice atesta accentuarea stabilitatii in activitatea si dezvoltarea firmelor.

Ratele de structura patrimoniala a activului bilantier pun in evidenta ponderea pe care o detin elementele activelor patrimoniale si se calculeaza ca un raport procentual intre un post sau o grupa de posturi din activul bilantului si total activ.

Evolutia in timp a ratelor de structura a activelor patrimoniale permite aprecieri asupra situatiei financiare a unitatilor economice.

Dintre ratele de structura a activelor patrimoniale enumeram:

Rata activelor imobilizate Rai stabilita ca raport procentual intre activele imobilizate (Ai) si total active (At):

Acest indicator pune in evidenta ponderea detinuta de elementele patrimoniale ce servesc unitatea economica in mod permanent. Rata activelor imobilizate masoara gradul de investire a capitalului.

Marimea indicatorului este functie de specificul activitatii fiecarui agent economic, luand in general valori peste 60%.

Pentru explicitarea evolutiei ratei activelor imobilizate este necesar sa se calculeze si ratele specifice imobilizarilor fixe si anume:

rata imobilizarilor necorporale;

rata imobilizarilor corporale;

rata imobilizarilor financiare.

Rata imobilizarilor necorporale (Rin) este data de raportul procentual dintre imobilizarile necorporale (In) si total active (At):

Rata imobilizarilor corporale (Ric) data de raportul procentual dintre imobilizarile corporale (Ic) si total active (At):

Rata imobilizarilor financiare (Rif) stabilita ca raportul procentual intre imobilizarile financiare (If) si total active (At):

Rata imobilizarilor corporale depinde de natura activitatii agentilor economici. Nivelul sau este mai ridicat la unitatile economice din industria grea ce solicita un numar mare de echipamente costisitoare.

Daca se urmareste rata imobilizarilor corporale in unitati economice din acelasi sector de activitate, nivelul sau este functie de optiunea strategica a echipei manageriale si de conditiile concrete in care isi desfasoara activitatea.

Rata imobilizarilor corporale masoara si capacitatea unitatilor economice de a rezista in cazul unei crize, de a se adapta la schimbarile bruste impuse de piata sau de tehnica. O rata ridicata a imobilizarilor corporale face mai dificila conversia lor in disponibilitati, ceea ce genereaza greutati la adaptarea noilor conditii impuse de piata.

Rata imobilizarilor financiare pune in evidenta intensitatea legaturilor si relatiilor financiare stabilite de catre o intreprindere cu alte unitati, privind operatiunile de crestere externa.

In unitatile economice de tip holding nivelul ratei imobilizarilor financiare este mai ridicat in raport cu unitatile mici, urmare a politicii de investitii financiare in scopul obtinerii de profit sau controlarii activitatii unor unitati economice.

Rata activelor circulante Rac data de raportul procentual dintre total active circulante (Ac) si total active (At):

Luand in considerare ca activele circulante pot fi stabilite ca diferenta intre total active (At) si activele imobilizate (Ai), pentru stabilirea ratei activelor circulante se mai poate folosi relatia:

Si in cazul urmaririi ponderii activelor circulante se pot folosi mai multe rate complementare sau analitice, cum ar fi:

rata stocurilor;

rata creantelor;

rata disponibilitatilor si plasamentelor.

Rata stocurilor Rs este stabilita ca raport procentual intre stocuri (Sc) in total active (At):

Un nivel scazut al ratei stocurilor se inregistreaza la agentii economici din sfera serviciilor, iar nivelul ridicat la unitatile economice din sfera productiei si distributiei de bunuri.

Agentii economici din sfera productiei care au un consum mare de materii prime si materiale de baza sau auxiliare, precum si cei cu un ciclu de fabricatie mai mare, inregistreaza un nivel superior al ratei stocurilor.

Elementele speculative ce constituie factorii conjuncturali si conditiile pietei isi pun amprenta pe nivelul ratei stocurilor prin intermediul preturilor. Aprecierea corecta a evolutiei ratei stocurilor se face urmarind corelatia dintre acest indicator si cifra de afaceri. Situatia se apreciaza ca fiind pozitiva daca raportul de corelatie (K) dintre indicele cifrei de afaceri (IQaf) si indicele stocurilor (ISc) in valori supraunitare

Adancirea analizei activelor pe baza ratei stocurilor se face prin urmarirea ratei stocurilor pe elemente componente, si anume:

- Rata materiilor prime (Rmp)

- Rata productiei in curs de executie (Rpce)

- Rata produselor finite (Rqf)

- Rata stocurilor de marfuri (Rsmf)

Valoarea acestor rate se modifica in functie de natura activitatii. In cazul unitatilor productive valorile sunt mai ridicate la primele trei rate (Rmp, Rpce si Rqf), iar in intreprinderile comerciale rata stocurilor de marfuri este preponderenta.

Rata creantelor (Rc) este data de raportul procentual dintre creante (Cr) si total active (Ac):

Rata creantelor este influentata in primul rand de domeniul de activitate, fiind foarte scazuta (putand tinde catre zero) in cazul unitatilor ce se afla in contact direct cu o clientela numeroasa ce achita contravaloarea produselor sau serviciilor in numerar. Asa este cazul unitatilor comerciale cu amanuntul si acelor cu prestari de servicii catre populatie.

Marimea ratei creantelor este functie si de natura relatiilor dintre intreprindere si partenerii din aval prin intermediul carora sunt verificate produsele, lucrarile sau serviciile. De asemenea pe rata creantelor isi pune amprenta termenul de plata stabilit, capacitatea de plata a clientilor etc.

Analiza creantelor trebuie aprofundata prin studierea unor rate analitice pe tipuri de creante, gruparea creantelor facandu-se dupa mai multe criterii:

- natura creantelor;

- probabilitatea in realizarea lor;

- termenul de realizare.

Functie de natura creantelor se pot stabili urmatoarele rate analitice:

- Rata creantelor legate de ciclul de exploatare (Rcce)

unde:

Crcl reprezinta creantele legate de clienti

- Rata creantelor diverse (Rcd)

unde:

Crd reprezinta creantele diverse, adica cele asupra personalului, statului, actionarilor etc.

Dupa probabilitatea in realiyarea creantelor, pot fi stabilite urmatoarele rate analitice ale creantelor:

- Rata creantelor certe (Rcc)

unde:

Crc reprezinta creantele certe sau a posibilitatilor de 100% in incasarea lor.

- Rata creantelor incerte sau cu o anumita probabilitate (Rcp)

unde:

Crp reprezinta creantele cu o anumita probabilitate in incasarea lor.

In raport de termenul de incasare, se poate vorbi de urmatoarele rate analitice ale creantelor.

- Rata creantelor pe termen scurt (Rcts)

in care:

Crts reprezinta creantele cu termen de incasare mai mic de 30 zile, adica pe termen scurt.

- Rata creantelor pe termen mediu (Rctm)

unde:

Crtm reprezinta creantele cu termen mediu de incasare (30-90 zile).

- Rata creantelor pe termen lung (Rctl)

unde:

Crtl reprezinta creantele cu termen de incasare mai mare de 90 zile.

Rata disponibilitatilor banesti si plasamentelor (Rdp) stabilita ca raport procentual intre disponibilitatile banesti (Db) plus valorile mobiliare de plasament (Vmp) si total active (At):

Se poate vorbi si de o rata a disponibilitatilor banesti (Rdb) si de o rata a valorilor mobiliare de plasament (Rvmp):

Rata disponibilitatilor banesti pune in evidenta ponderea disponibilitatilor banesti in patrimoniul intreprinderii. Un nivel ridicat al acestei rate poate reliefa o situatie favorabila sub aspectul echilibrului financiar, dar si o folosire ineficienta a unor resurse.

Nivelul disponibilitatilor banesti poate fi fluctuant in raport de intrarea importanta de fonduri sau efectuarea unor plati substantiale.

Intr-o intreprindere se considera o situatie normala daca rata disponibilitatilor banesti ia valori cuprinse intre 1,5si 2.

3. Analiza dinamicii si structurii pasivului din bilantul contabil

Analiza dinamicii pasivului bilantier

In procesul de analiza financiara se urmareste modificarea absoluta si procentuala a surselor de finantare pentru activele patrimoniale, pe total surse si pe principalele grupe:

- surse proprii (capitalul propriu);

- datorii totale (capitalul strain);

- capitalul permanent (capitalul propriu plus datoriile pe termen lung si mediu);

- capitalul social.

Cresterea mai accentuata a capitalului strain fata de cel propriu demonstreaza o evolutie nesatisfacatoare a surselor de finantare.

In cadrul capitalului strain intereseaza evolutia capitalului atras si a celui imprumutat. Cresterea mai accentuata a capitalului imprumutat scoate in evidenta accentuarea dependentei financiare.

Modificarea capitalului propriu de la o perioada la alta poate fi explicata prin:

aportul actionarilor, in numerar sau in natura;

cresterea rezervelor pe seama repartizarilor din profitul net;

♦ diferentele favorabile sau nefavorabile din reevaluarea elementelor de activ si pasiv potrivit normelor legale;

cresterea soldului profitului nerepartizat;

♦ alocari la fondul de dezvoltare din amortizari, valoarea produselor sau subansamblelor obtinute din dezmembrarea mijloacelor fixe, vanzarea de active etc;

♦ sporirea fondului de participare la profit, neutilizat;

♦ cresterea soldurilor altor fonduri neutilizate;

♦ atragerea de subventii pentru investitii;

♦ marirea provizioanelor reglementate;

♦ retrageri de capital de catre actionari sau asociati;

♦ acoperirea pierderilor din exercitiile financiare precedente.

Un accent deosebit trebuie pus pe evolutia capitalului social. Cresterea de capital poate fi reala daca se mareste patrimoniul prin emisiune de noi actiuni sau daca se reevalueaza activele patrimoniale, sau poate fi o sporire fictiva de capital in situatia in care sunt atribuite gratuit actiuni catre creditori in vederea compensarii datoriilor unitatii sau daca se face conversia obligatiilor in actiuni.

In urmarirea evolutiei datoriilor totale (capitalului strain) se va studia modificarea pe grupe de datorii:

- imprumuturi si datorii asimilate;

- furnizori si conturi asimilate;

- avansuri primite de la clienti;

- alte datorii.

Cresterea imprumuturilor si datoriilor asimilate poate avea loc prin contractarea de noi credite in suma mai mare decat rambursarile din aceeasi perioada sau prin scaderea rambursarii creditelor intr-o suma mai mare decat eventualele imprumuturi contractate in cursul perioadei.

In aprecierea incidentei folosirii capitalului imprumutat asupra rezultatelor financiare ale unui agent economic se va calcula efectul de indatorare.

Efectul de indatorare este rezultatul financiar pozitiv sau negativ ce rezulta in urma folosirii creditului in calitate de capital. El depinde de nivelul rentabilitatii economice si costul capitalului imprumutat dat de rata dobanzii.

Efectul de indatorare (Efi) este direct proportional cu structura financiara (raportul dintre datoriile financiare si capitalul propriu) si cu diferenta dintre rata rentabilitatii economice si rata dobanzii)

unde:

Df reprezinta datoriile financiare (capitalul imprumutat);

Cpr – capitalul propriu;

Re – rata rentabilitatii economice;

Rd – rata dobanzii (costul capitalului imprumutat).

Analiza structurii pasivului bilantier

Structura pasivului bilantier se refera la ponderea pe care o detin grupele mari de surse, in total sursa de finantare, precum si la ponderea pe care o detin anumite elemente intr-o grupa de surse.

In mod sintetic structura se apreciaza pe baza ratelor de structura a pasivului bilantier prin intermediul carora pot fi facute aprecieri cu privire la politica financiara a intreprinderii. Ratele de structura a pasivului bilantier pun in evidenta aspecte legate de stabilitatea si autonomia financiara, precum si aspecte legate de gradul de indatorare.

Principalele rate de structura a pasivului bilantier sunt:

Rata stabilitatii financiare (Rsf) stabilita ca raport procentual intre capitalul permanent (Cp) si total surse de finantare (Pst):

Rata stabilitatii financiare pune in evidenta legatura dintre capitalul de care dispune unitatea in mod stabil (pe o perioada de peste un an) si patrimoniul total.

Mai poate fi calculata ca diferenta intre 100 si rata datoriilor pe termen scurt (Rds), aceasta fiind data de raportul procentual intre obligatiile pe termen scurt (Dts) si total pasive:

Cresterea capitalului permanent in total surse de finantare, deci sporirea ratei stabilitatii financiare are loc prin:

♦ majorarea capitalului social prin raport in numerar al actionarilor si care conduce la cresterea fondului de rulment;

♦ profitului nerepartizat;

♦ marirea rezervelor;

♦ constituirea de provizioane reglementate;

♦ primirea de subventii;

♦ contractarea de noi imprumuturi pe termen mediu si lung, intr-un volum mai mare decat suma rambursarilor;

♦ lichidarea unor datorii etc.

Reducerea ratei stabilitatii financiare are loc in urmatoarele situatii:

♦ diminuarea capitalului social prin retragerile de capital;

♦ scaderea capitalului social datorita pierderilor din anii precedenti;

♦ inregistrarea de pierderi in exercitiul financiar curent;

♦ repartizarea profitului;

♦ scaderea sau anularea provizioanelor;

♦ rambursarea imprumuturilor pe termen mediu si lung;

♦ cresterea mai accentuata a datoriilor pe termen scurt.

Rata autonomiei financiare globale (Rafg) ce pune in evidenta ponderea capitalului propriu (Kp) in total surse (Pst)

Nivelul acestei rate este functie de politica financiara a echipei manageriale. Se apreciaza ca o unitate economica realizeaza un echilibru financiar daca aceasta rata are un nivel minim de 30%.

Rata autonomiei financiare la termen (Raft) se reflecta ponderea capitalului propriu (Kpr) in capital permanent (Cp):

In conditiile in care rata autonomiei financiare la termen este cel putin 50% (Raft ≥ 50) unitatea economica are asigurata o autonomie financiara, iar daca nivelul tinde catre zero se accentueaza dependenta financiara.

Rata de indatorare globala (Ridg) se determina ca raport procentual intre datoriile totale (Dt) si total surse (Pst):

Tinand seama ca total surse sunt compuse din sursele proprii (capitalul propriu) si sursele straine, rata de indatorare globala mai poate fi calculata cu diferenta intre 100 si rata autonomiei financiare globale (Rafg):

Prin urmare, un nivel de peste 70% al acestei rate scoate in evidenta imposibilitatea asigurarii autonomiei financiare. Reducerea ratei de indatorare globala sub 70% reliefeaza o autonomie financiara ce ne accentueaza pe masura ce valoarea tinde catre zero.

Rata de indatorare la termen (Ridt) se calculeaza ca raport procentual intre datoriile pe termen mediu si lung (Dtml) si capitalul permanent (Cp):

Mai poate fi calculata ca diferenta intre 100 si rata autonomiei financiare la termen

Accentuarea ratelor de indatorare mareste dependenta financiara si atrage dupa sine cresterea gradului de risc al politicii financiare adoptata de echipa manageriala a unitatii economice.

In analiza surselor de finantare a activelor patrimoniale, pe langa urmarirea ratelor de structura a pasivului bilantier, se vor calcula si urmatorii indicatori:

gradul de indatorare de risc;

gradul de acoperire a capitalului imprumutat;

rata bruta generala de indatorare.

Gradul de indatorare de risc (Gin) este stabilit ca raport procentual intre datoriile pe termen mediu si lung (Dtml) si capitalul propriu (Kpr):

Gradul de acoperire a capitalului imprumutat (Gac) pune in evidenta cat la suta din datoriile pe termen mediu si lung (Dtml) sunt acoperite de capitalul propriu (Kpr):

Rata bruta de indatorare (Rbin) evidentiaza cat la suta din datoria totala (Dt) formata din datorii pe termen mediu si lung (Dtml), datorii pe termen scurt (Dts) si alte obligatii de plata (Ob), sunt acoperite de capitalul propriu (Kpr):

Analiza ratelor de finantare

Ratele de finantare se construiesc pe baza unor posturi din pasiv si a unor posturi din activ, precum si pe baza informatiilor din contul de profit si pierdere.

Principalele rate de finantare studiate sunt:

Rata de finantare a activelor imobilizate din surse permanente (Rfai) ce pune in evidenta cat la suta din activele imobilizate (Ai) sunt acoperite din surse permanente (Cp):

In mod normal aceasta rata ar trebui sa ia valori peste 100, demonstrand ca in unitate exista si fond de rulment. Daca valoarea este egala cu 100, atunci unitatea nu dispune de fond de rulment, iar daca ia valori sub 100, nu numai ca unitatea nu dispune de fond de rulment, ci o parte din activele imobilizate a fost finantata din surse ciclice.

Rata de finantare a activelor imobilizate din capitalul propriu (Rfaip) ce evidentiaza proportia in care capitalul propriu (Kpr) participa la finantarea activelor imobilizate (Ai):

Daca acest indicator este mai mare sau cel putin egal cu 100 (Rfaip ≥ 0) inseamna ca activele circulante sunt finantate integral din capitalul propriu, iar daca Rfaip > 100, se inregistreaza cel mai redus cost al capitalului.

Daca Rfaip < 100, numai o parte din activele imobilizate sunt finantate din capitalul propriu, restul fiind finantate din imprumuturile pe termen mediu si lung si chiar pe seama surselor ciclice. Unitatea nu dispune de fond de rulment, iar costul capitalului este ridicat.

Rata de finantare a nevoii de fond de rulment (Rfnfr) stabilita ca raport procentual intre fondul de rulment dat de diferenta dintre capitalul permanent (Cp) si activele imobilizate (Ai) si nevoia de fond de rulment (NFR):

Rata de acoperire a risului (Racr) data de raportul procentual dintre datoriile pe termen mediu si lung (Dtml) si CASH-FLOW (format din profitul net si amortizare):

Acest indicator masoara capacitatea de rambursare a creditelor pe termen mediu si lung pe seama fluxului de numerar rezultat intr-un exercitiu financiar sau pe o perioada de gestiune. Aceasta rata raportata la 100 pune in evidenta numarul de ani in care creditul pe termen mediu si lung este posibil sa fie rambursat pe seama CASH-FLOW-ului.

Rata capacitatii de rambursare a creditului (Rcrc) stabilita ca raport procentual intre suma ratelor anuale de rambursare (∑Rar) si CASH-FLOW.

Acest indicator masoara capacitatea unui agent economic de a achita ratele anuale ale creditului (inclusiv dobanzile) pe seama fluxului de numerar.

Un nivel peste 100 arata lipsa sumelor necesare pentru rambursarea ratelor acordate, daca Rcrc=100 inseamna ca intregul profit net si amortizarea anuala are ca utilizare rambursarea ratelor scadente, iar daca Rcrc <100 unitatea va avea disponibil de CASH-FLOW.