Etapele dezvoltarii, dimensiunea internationala si specificul STN in economia mondiala

Etapele dezvoltarii, dimensiunea internationala si specificul STN in economia mondiala.

Istoria CTN incepe in secolul al XVI-lea, o data cu aparitia institutiei Cartei corporative. Carta corporativa reprezenta acordarea de catre stat a unui privilegiu pentru un grup de investitori, in vederea servirii unui scop public.

Aceasta era o favoare din partea Coroanei engleze, care limita raspunderea legala a unui investitor la cuantumul investitiei sale, lucru ce constituia in sine un drept neacordat cetatenilor individuali. Fiecare carta prestabilea drepturile si obligatiile specifice unei anumite corporatii, incluzand partea de profit care urma sa revina Coroanei, in schimbul acordarii privilegiului special. Analizele istorice arata ca asemenea carte erau conferite, in mod unilateral si discretionar, de catre Coroana engleza si puteau fi retrase oricand. Corporatiile carora li se acorda o astfel de Carta corporativa erau utilizate de Anglia pentru a mentine controlul asupra economiilor coloniale. De altfel, pe langa corporatii bine cunoscute ale acelor vremuri - Compania Indiilor de Est si Compania Golfului Hudson - multe colonii americane detinute de Anglia erau ele insele inscrise ca fiind corporatii. Corporatiile din acea vreme erau statuate de catre rege si functionau ca o extindere a puterilor Coroanei. Acestor corporatii li se acordau puteri monopoliste asupra teritoriilor si activitatilor considerate de o importanta cruciala pentru interesele statului englez.

La inceputul secolului al 17, compania olandeza a Indiilor Orientale poate fi considerata ca precursor al corporatiilor transnationale de azi. Cu un capital initial de 6 459 840 florini, adunat de 6 provincii olandeze, compania a primit privelegii comerciale aproape nelimitate. Desi actionarii i-au prevazut o durata de functionare de 10 ani, datorita profitabilitatii dovedite, cursul actiunilor companiei s-a dublat in primii 10 ani de activitate, astfel incit viata companiei a continuat mult timp dupa aceea.

Perioada pre-industriala

In perioada anterioara primei revolutii industriale, majoritatea activitatilor de productie initiate de diverse entitati (state, corporatii, asociatii familiale sau simpli cetateni) in afara teritoriului national au fost sti­mulate de o serie de factori favorizanti:

1) dorinta de a crea un cadru protector pentru activitatile comerciale si financiare care sa corespunda necesitatilor statului si/sau ale producatorilor, respectiv ale consumatorilor individuali;

2) dobandirea de noi teritorii si surse de acumulare a bogatiei;

3) dezvoltarea unor noi instrumente si metode de valorificare a surselor banesti nationale.

In secolele XIII -XVIII, statul a fost implicat, direct sau indirect, in majoritatea activitatilor economice ce se desfasurau in afara teritoriului national. Nu existau piete de bunuri si de capital, asa cum sunt cunoscute azi, iar investitiile externe din acea perioada sprijineau atingerea unor obiective politice sau strategice ale tarilor care le efectuau.

In mare parte pana in secolul al XlX-lea, desfasurarea activitatilor pe mare era mai avantajoasa decat cea pe uscat, intrucat era mai rapida si mai ieftina. Astfel, intreprinderile industriale a caror activitate era indreptata, cu precadere, spre export (implicau transportul pe mare) s-au dezvoltat mai rapid decat firmele ale caror relatii comerciale le impuneau o desfasurare in plan national, fiind bazate pe transportul terestru[1]. Pe de alta parte, ca urmare a faptului ca cele mai multe tranzactii se efectuau intre metropole si coloniile acestora, nu se facea nici o distinctie - sau se facea una foarte palida - intre tranzactiile interne si cele internationale. Un alt aspect ce trebuie evidentiat este acela ca intre emigrarea populatiei si activitatile investitionale a existat o relatie de dependenta bi-directionala, fiecare in parte constituind cauza, dar si efect al celeilalte. In Evul Mediu, forma cea mai importanta pe care au imbracat-o afacerile derulate in afara granitelor nationale a fost aceea a investitiilor.

Prima corporatie importanta cu activitate internationala din acea perioada a fost "Commenda". Ea se formase in urma unui aranjament convenit intre mai multi participanti, aranjament prin care investitorul principal - sau un grup de investitori - isi incredinta capitalul unuia sau mai multor agenti, a caror preocupare era aceea de a desfasura activitati comerciale pe mare si/sau pe uscat. Acestia, la randul lor, ofereau in schimb un anumit procent convenit din profit celor de la care obtinusera capitalul. Cea mai mare parte a acestui tip de comert presupunea transferul de resurse in afara granitelor nationale. O data cu trecerea timpului, s-au format astfel grupuri de investitori si agenti care se cunosteau intre ei si care aveau incredere unii in altii, ceea ce a redus la minimum necesitatea existentei unor reguli si proceduri care sa stea la baza acestor relatii.

La inceputul Evului Mediu existau, de asemenea, numeroase firme comerciale cu sediul central in diverse tari ale Europei, care infiintasera birouri si reprezentante in majoritatea oraselor importante ale continentului. Parteneriatele comerciale de tipul Commenda erau constituite pe perioade scurte de timp, la sfarsitul carora profiturile erau impartite conform intelegerii, iar parteneriatul dizolvat.

Totusi erau si exceptii, precum este "Liga Hanseatica", o companie internationala, detinuta si condusa de catre un grup de comercianti hanseatici, care isi avea sediul central la Lubeck (Germania). Aceasta companie a fost, prin excelenta, promotoarea comertului vest-european al secolului al XlV-lea. Avantajul specific pe care l-a detinut a constat in abilitatea de a coordona si distribui utilizarea capitalului, a experientei antreprenoriale si de a coordona comercializarea bunurilor de-a lungul intregii Europe. Ea a contribuit, totodata, la dezvoltarea unor sectoare agricole in Polonia, a activitatilor maritime in Marea Britanie, a productiei de otel in Suedia s.a. O alta exceptie a constituit-o "Compania Comerciantilor Aventurieri", un puternic consortiu britanic, a carui activitate s-a desfasurat in industria lanii si a articolelor de imbracaminte.

La sfarsitul secolului al XlV-lea, centrul comercial international s-a deplasat in Italia. Dispunand de o pozitie geografica avantajoasa, intre emisfera vestica si cea estica, Italia a cunoscut o perioada de apogeu in aceasta perioada, mai ales in ceea ce priveste activitatea bancara si comerciala. Potrivit unor estimari, in Italia se inregistrau, la sfarsitul sec. XIV, peste 150 de firme, a caror activitate poate fi caracterizata ca internationala.

Pe masura dezvoltarii si perfectionarii sistemului de comunicatii externe, comertul exterior si-a marit aria de cuprindere, relatiile dintre parteneri devenind tot mai putin personale si incepand sa se bazeze intr-o masura tot mai mare pe reguli si reglementari. In toata aceasta perioada, obiectivele investitiilor straine directe incep sa devina din ce in ce mai clare:

In primul rand, prin acestea s-a urmarit sustinerea activitatilor comerciale ale statului desfasurate pe teritorii straine. Este perioada cea mai activa de "colonizare" efectuata de catre firmele vest-europene, puternic sprijinite de catre statele nationale.

In al doilea rand, prin intermediul investitiilor straine directe s-a urmarit promovarea si dezvoltarea economica a teritoriilor colonizate. La inceputul secolului al XVII-lea, Coasta de est a Americii de Nord a fost zona unei intense colonizari. Majoritatea companiilor care participau la aceasta colonizare proveneau din Anglia, tara care la acea vreme oferea conditii speciale, favorabile activitatilor antreprenoriale.

In perioada pre-industriala, majoritatea activitatilor comerciale desfasurate in plan international isi aveau originea in Tarile de Jos si in Anglia. In ultima parte a acestei perioade, comercianti din America de Nord, apartinand teritoriilor colonizate, au inceput sa intemeieze intreprinderi in domenii de avangarda, in Anglia si in Indiile de Vest.

Prima jumatate a secolului al XlX-Iea

Secolului al XlX-lea ii este specific inceputul derularii unor importante fluxuri internationale de forta de munca - provenind in special din Europa si America - insotite de fluxuri de capital, tehnologie, experienta manageriala si antreprenoriala. Se afirma noi motivatii ale firmelor ca sa realizeze investitii in exteriorul tarilor lor, intre acestea evidentiindu-se, in mod deosebit, obtinerea unor noi surse de materii prime si materiale si/sau protejarea ori extinderea pozitiei detinute pe pietele straine. Prima dintre aceste motivatii a dus la crearea de noi legaturi comerciale si la multiplicarea celor existente, extinzand comertul, in timp ce, ca urmare a celei de-a doua motivatii, a fost inregistrata o reducere a volumului tranzactiilor comerciale. Indiferent insa de motivul care a stat la baza efectuarii investitiilor, investitorii urmareau promovarea si aplicarea politicii economice a statului de care apartineau si realizarea acelor produse si servicii capabile sa ridice nivelul bunastarii economiei lor nationale.

Revolutia industriala a modificat capacitatile de productie ale firmelor, dar si acei factori considerati de firme si de state ca fiind stimulente pentru realizarea diverselor activitati in strainatate.

Ea a afectat, pe de alta parte, atat natura, cat si modul de organizare a activitatii de productie, a influentat hotarator modul de conducere a companiilor, precum si tehnicile de productie. Ea a creat un segment distinct de cerere, aceea pentru noile - pe atunci - surse energetice si materiale industriale, a contribuit la ridicarea standardului de viata, permitand, totodata, intensificarea cererii pentru acele produse alimentare pe care tarile industrializate nu le puteau obtine ele insele, in mod eficient. Mai mult, ea a impus forme de transport noi si mai eficiente, determinand reducerea semnificativa a costurilor comunicatiilor inter- si intra-firma, dupa cum tot ea a impus modificari ale diverselor reglementari referitoare la statutul juridic si la finantele intreprinderilor, influentand in acest fel si natura relatiilor de schimb intre operatorii de pe piata. Drept urmare, tranzactiile cu caracter personal, bazate pe incredere si toleranta reciproca, au ajuns sa fie inlocuite de tranzactii cu caracter impersonal, bazate pe un cadru juridic si institutional specific.

Dezvoltarea capitalismului industrial a dus la accentuarea specializarii si a diviziunii muncii in interiorul firmei si intre firme. Apar primele structuri ierarhice in interiorul intreprinderilor, care insa nu se vor maturiza pana spre sfarsitul secolului al XlX-lea.

Revolutia industriala a evidentiat, de asemenea, rolul important pe care-l au capacitatile tehnologice in activitatea unei corporatii, rolul capitalului banesc si al competentelor umane. Spre deosebire de resursele naturale, acestea au fost mai intai create de om, devenind apoi drepturi de proprietate ale celor care le detineau. Astfel de resurse au capatat, totodata, atributul "transferabilitatii spatiale", creand firmelor oportunitati in utilizarea cat mai eficienta a activelor lor materiale si umane.

Astfel de evolutii au marcat, de fapt, intrarea economiei mondiale intr-o noua etapa de dezvoltare. Capitalismul mercantilist, ce dominase economia mondiala timp de doua secole, a fost inlocuit cu capitalismul industrial[2]. Desi marile corporatii - asa cum sunt cunoscute in prezent - nu au aparut decat ceva mai tarziu, pe la sfarsitul secolului al XlX-lea, cert este ca firmele europene si nord-americane au inceput sa investeasca in strainatate mai devreme, in special in plantatii (de bumbac, tutun), in industria extractiva (exploatari miniere) si in sectorul bancar. Ele si-au creat pe teritoriile straine facilitati de vanzare si distributie a marfurilor.

In prima jumatate a secolului al XlX-lea, s-au afirmat trei tipuri de agenti economici cu activitate internationala realizata prin investitii directe[3]:

antreprenorii individuali;

persoanele care doar furnizau capitalul banesc, fara a se implica in conducere;

marile corporatii in faza lor embrionara.

In ceea ce ii priveste pe antreprenorii individuali - aparuti in primele faze ale formarii economiei mondiale - acestia detineau doar intreprinderi mici. Atrasi de stimulentele generoase oferite de legislatia statelor nationale, ei au migrat spre SUA, detinind un capital banesc redus, dar completat de un substantial capital tehnologic si managerial. Aceste deplasari au inceput, insa, sa fie descurajate, pe masura ce guvernele europene au ajuns sa vada in antreprenorii deveniti de-acum americani, adevarati concurenti. Masurile luate nu si-au atins totusi scopul, astfel ca fluxurile umane, materiale si tehnologice din Europa spre America de Nord au continuat.

Cel de-al doilea tip de operatori internationali, furnizorii de capital banesc pentru strainatate, a fost reprezentat de britanici, primii care au efectuat un astfel de tip de export de capital in perioada ce a urmat razboiului lui Napoleon, pentru a finanta reconstructia in Europa. A urmat apoi un "boom" investitional in America Latina, in anii '20 ai secolului al XlX-lea. Initial, astfel de investitii au fost sprijinite de guvernul britanic, dar dupa 1840 statul nu a mai intervenit in acest sens, decat in cazul investitiilor directe spre coloniile britanice. Activitatea investitorilor britanici la acea vreme consta fie in colectarea capitalului necesar de pe piata Londrei, pentru a-l investi apoi in diverse activitati in strainatate, fie in acordarea capitalului financiar necesar antreprenorilor sau managerilor locali, care nu dispuneau de resurse banesti.

Referat: Raspunde repede si bine - joc didactic la matematica Referat: PROBA DE EVALUARE - numerele naturale de la 100 la 1000

Astfel, companiile internationale in forma lor embrionara au urmarit expansiunea teritoriala a operatiunilor lor desfasurate la nivelul statelor de implantare, intrucat ele au inteles ca dispun de avantaje comparative, in raport cu concurenta locala. Aceste avantaje erau, de cele mai multe ori, reprezentate de gama larga de produse puse la dispozitie, de marfurile noi pe care le ofereau sau de procesele moderne de productie. In cazul investitiilor in resurse naturale, ca si in cel al investitiilor vizand cucerirea de noi piete de desfacere, accesul pe piata a fost un al doilea factor pentru expansiunea in strainatate a corporatiilor. Uneori, totusi, stimulentul pentru efectuarea activitatilor de productie in afara granitelor nationale l-au constituit costurile ridicate ale exporturilor sau importurilor, dupa cum, pe masura ce o piata a unui produs devenea stabila in urma unei intense activitati de export spre zona respectiva, intregul proces de productie se deplasa treptat in aceeasi directie.

In prima jumatate a secolului al XlX-lea, a fost inregistrata cresterea continua a activitatii intreprinderilor de comert si a filialelor acestora in strainatate, dupa cum explica si aparitia filialelor in strainatate ale societatilor bancare si de asigurari. Este perioada in care bancile comerciale nord-americane si-au deschis birouri la Paris si Londra, iar o serie de banci europene (Barings, Rotschilds, Lazard) au desfasurat o activitate deosebit de intensa in finantarea proiectelor de infrastructura din Europa Continentala si SUA. In acelasi timp, in Asia, Corporatia Bancara Orientala, infiintata in 1845, a fost timp de cateva decenii cea mai importanta banca britanica din Orient. Prima filiala in strainatate a unei societati de asigurare a fost infiintata in 1804, in SUA.

Aparitia capitalismului industrial a generat o serie de mutatii. Din perspectiva istoriei corporative, aceasta perioada marcheaza incheierea unei prime etape in procesul de expansiune internationala a corporatiilor; este etapa care marcheaza aparitia primelor intreprinderi cu statut international, ca precursoare ale marilor corporatii de astazi.

Perioada dupa 1870

Anul 1870 marcheaza un moment distinct al procesului de expansiune teritoriala a corporatiilor peste hotarele tarii de origine. Daca in prima jumatate a secolului al XlX-lea s-au manifestat fenomene specifice cu implicatii asupra naturii, organizarii si localizarii productiei, in ce-a de-a doua jumatate a secolului al XlX-lea sa descoperirile tehnice si tehnologice, ca si imbunatatirile in domeniul organizational din cadrul intreprinderilor, au creat acestora posibilitatea cresterii productiei pentruexportsiauconstituitunimpulsindirectiaaparitiei producatorilor multinationali. Progresele substantiale inregistrate in domeniul transporturilor, al comunicatiilor interne si externe, al tehnicilor de depozitare si pastrare a marfurilor au creat sanse si oportunitati pentru firme, mai ales in ceea ce priveste localizarea in tara si strainatate a operatiunilor lor. Adaugand la acestea aparitia si formarea unor cadre specializate de conducere si administratie, se obtin acele elemente de baza care au dus la extinderea si adancirea circuitelor prin care se realiza dezvoltarea activitatilor de productie, precum si la sporirea numerica a tranzactiilor in cadrul sectorului secundar, dar si la cresterea volumului acestora. Toate aceste modificari ale mediului economic au impus afirma­rea ca principali agenti economici a societatilor pe actiuni, in locul firmelor individuale sau familiale.

Jumatatea de secol anterioara primului razboi mondial a fost marcata de un nou val de progrese tehnice si tehnologice, mai profund si mai bogat decat cel anterior. Numarul retelelor de transport si comunicatii a crescut, potentand si cresterea cererii pentru bunuri si servicii si sporirea cantitatilor furnizate. Utilizarea electricitatii si a motoarelor cu combustie interna, introducerea continua in exploatare a unor noi masini de prelucrare, au fost aspectele cele mai importante a ceea ce se putea numi deja ca fiind cea de-a doua revolutie industriala.

Noile schimbari in plan tehnologic au remodelat frontierele intreprinderilor, au influentat capacitatile lor de productie si strategiile de crestere, dar si mediul economic in care ele operau.

Au aparut acum noi tipuri de avantaje specifice firmei, care s-au adaugat capacitatii sale de a-si valorifica prezenta pe pietele straine. Este important de mentionat, relativ la diferentierea tot mai pronuntata pe care o afirma firmele internatio­nalizate fata de celelalte, ca aceste avantaje au determinat crearea unor noi bariere la intrarea si, respectiv, la iesirea de pe piata a firmelor care nu dispuneau de astfel de avantaje. Reducerea semnificativa a costurilor de transport, imbunatatirea calitatii produselor si a cailor de acces, descoperirea unor mijloace de depozitare tot mai eficiente, au permis stimularea cresterii cererii pentru produse provenind din regiuni situate la distanta fata de localizarea cererii. Tehnologiile nou descoperite necesitau, pe de o parte, o calitate superioara a materiilor prime, o forta de munca superior calificata; pe de alta parte, acestea au fost caracterizate printr-un grad de complexitate net superior celor precedente. Pentru exploatarea mai eficienta a noilor tehnologii, a fost necesara coordonarea utilizarii lor in cadrul aceleiasi conduceri.

Accesul la retelele de distributie, precum si controlul acestora au fost determinante in folosirea cu succes a tehnologiilor moderne ale vremii respective. Astfel, treptat, unele firme au capatat dimensiuni multi-regionale si multi-nationale, desfasurand, totodata, o gama larga de activitati. Avantajele competitive ale firmelor au depins intr-o masura tot mai mica de detinerea unor surse de materii prime si tot mai mult de capacitatea lor de productie, de dorinta de realizare a unor noi produse si de introducerea unor noi metode de productie si de management.

In aceasta faza a evolutiei lor, se pot distinge doua motive care au determinat corporatiile sa se implice in activitatea economica internationala pe calea investitiilor straine directe:

dorinta de a detine si controla activitatile de productie si marketing specifice produselor intermediare, care ulterior erau folosite ca input-uri pentru alte activitati coordonate de firma investitoare.

cel de-al doilea motiv a fost acela de a castiga controlul asupra pietelor de bunuri si servicii.

Majoritatea investitiilor efectuate in scopul obtinerii unor noi surse de materii prime si materiale au fost indreptate spre tarile mai putin dezvoltate, in timp ce cea mai mare parte a investitiilor efectuate in scopul obtinerii controlului asupra pietelor de desfacere, a avut ca tinte Europa si America de Nord. in 1914, 54,6% din investitiile straine directe efectuate de corporatiile nord-americane se inregistrau in domeniul exploatarilor petroliere si miniere si in domeniul agricol. Dintr-un numar de 3.373 de intreprinderi din Marea Britanie, care operau in intregime sau in cea mai mare parte in strainatate si care erau cotate la Bursa din Londra, 1802 (53,4%) isi desfasurau activitatea in sectorul primar, intr-un studiu asupra firmelor cu investitii straine directe ale Europei Continentale, au fost identificate 167 de filiale infiintate de 85 de mari intreprinderi investitoare in strainatate. In Japonia, firmele cu investitii directe efectuate in strainatate urmareau ca scopuri principale in extinderea lor promovarea produselor industriale japoneze si obtinerea celor mai avantajosi furnizori de materii prime si materiale. Majoritatea investitiilor japoneze s-au inregistrat in China (77,5%).

Investitiile externe in scopul detinerii controlului asupra surselor de aprovizionare au fost influentate de diverse avantaje comparative. Stimulentul principal ce a determinat desfasurarea proceselor de productie, partial sau in totalitate, in strainatate 1-a constituit posibi­litatea obtinerii, in acest fel, a unor beneficii nete mai mari decat cele rezultate din exportul spre teritoriile straine respective.

Factorii ce au influentat activitatea de internationalizare a activitatilor firmelor si au determinat recurgerea lor la productia externa pe baza investitiilor directe in strainatate tin de patru tipuri de stimulente:

a)          in primul rand, implantarea de activitati productive in strainatate a fost determinata de practicarea unor bariere comerciale diverse la importul de bunuri si servicii. Intre 1860-1904, guvernele SUA si Canadei, precum si cele ale tarilor europene au practicat taxe vamale ridicate la importul multor produse manufacturate. Astfel, companiile britanice au fost determinate sa se mute, partial sau total, in SUA. Cresterea taxelor de import a determinat Germania sa-si infiinteze filiale de productie in Spania si Franta in domeniul farmaceutic, al produselor electrice si in industria colorantilor.

b)          in al doilea rand e vorba despre "strategia competitiva'. La sfarsitul secolului al XlX-lea, majoritatea firmelor angajate in activitatea de productie in strainatate operau intr-un mediu economic in care concurenta era de tip oligopol. Desi aceasta stare de fapt nu a fost prin ea insasi o motivatie suficienta pentru efectuarea de investitii externe, ea a fost, cu siguranta, un factor decisiv, determinant, al distributiei teritoriale a acestora.

c)           cel de-al treilea factor-stimulent 1-a constituit reducerea costu­rilor de transport si a celor de productie. Majoritatea investitiilor directe ale SUA in Europa si in tarile Commonwealth-ului de la sfarsitul secolului al XlX-lea au fost determinate, in principal, de acest factor, mai ales in cazul bunurilor de consum, fragile si perisabile, si atunci cand forta de munca, materiile prime si costurile energetice erau substantial mai reduse decat in tara emitenta a investitiei.

d)          cel de-al patrulea factor a fost dorinta si nevoia firmelor de a se afla cat mai aproape de piata si de a raspunde rapid si eficient cerintelor specifice ale clientilor locali. Aceasta necesitate a devenit mult mai importanta pe masura extinderii pietei si chiar esentiala acolo unde s-au manifestat diferente considerabile intre ceea ce ofereau producatorii si ceea ce cereau gusturile consumatorilor.

O analiza asupra corporatiilor americane infiintate inainte de 1914 ilustreaza faptul ca, acolo unde intreprinderile isi organizasera capacitatile de productie in mod judicios, iar nivelurile ierarhice erau foarte clar stabilite, avantajele efectuarii de investitii straine directe au fost evidente, in timp ce pentru firmele europene investitiile directe au fost efectuate de acelea a caror competitivitate a fost bazata pe avantajul detinerii anumitor active intangibile specifice.

Odata cu procesul de industrializare a fost resimtita tot mai puternic nevoia unor noi surse de materii prime. Progresul tehnic si tehnologic a permis crearea unor echipamente, utilaje si masini care au accentuat cererea pentru (noi) materii prime si materiale. In plus, pe masura cresterii veniturilor populatiei, a sporit si cererea pentru produse alimentare specifice zonelor tropicale. Odata realizata identificarea zonelor geografice de unde agentii economici isi puteau procura resursele necesare, investitiile pentru exploatarea lor au fost determinate de factori precum: costurile de transport, legaturile politice si culturale, calitatea infrastructurii externe existente. Au aparut, de asemenea, situatii in care unii din factorii specificati mai sus au avut o importanta mai mare, astfel ca elementele de infrastructura si bunurile necesare traiului populatiei au fost create, dezvoltate si furnizate de investitorii insisi.

Sfarsitul secolului al XlX-lea a adus modificari si in privinta mediului economic international, modificari care au determinat schimbari foarte importante in natura si modul de organizare ale schimburilor comerciale mondiale:

- O prima schimbare a fost aceea produsa in continutul bunurilor prelucrate, devenite tot mai intensive in tehnologie, tehnica si capital.

- O a doua schimbare a constituit-o importanta crescanda acordata atat calitatii intrinseci a produselor, cat si sigurantei si fluiditatii retelelor de distributie a produselor, in special in cazul titeiului, cuprului, bauxitei si al catorva produse alimentare. Astfel, marii producatori au fost obligati sa-si coordoneze functiile de productie si de marketing.

- Cea de-a treia schimbare majora a reprezentat-o cresterea dimensiunii si tendinta spre standardizare a pietelor.

Teoria internationalizarii pune in evidenta faptul ca firmele s-au implicat in procese de integrare, depasind granitele nationale, fiind impinse de necesitatea obtinerii controlului asupra unor surse de aprovizionare de importanta majora pentru activitatea lor, astfel incat sa-si poata, cel putin, mentine pozitia de piata, sa asigure un flux continuu de aprovizionare si sa-si reduca dependenta de fortele nefavorabile ale pietei, dar si sa impiedice accesul firmelor concurente la aceste surse. Pe de alta parte, la fiecare veriga a procesului de productie era necesara aprovizionarea cu produse intermediare de o anumita calitate, avand anumite caracteristici.

Companiile internationale investitoare in strainatate si-au desfasurat activitatea si in alte domenii de activitate decat cele care apartineau sectoarelor primar si/sau secundar. Astfel, circa cu cinzeci de ani inainte de primul razboi mondial, s-a inregistrat o intensa activitate internationala in sectorul bancar, dominata clar de Marea Britanic Bancile britanice dispuneau la vremea respectiva de anumite avantaje in comparatie cu bancile din alte tari, avantaje care le-au conferit aceasta pozitie privilegiata. Avantajele au constat, in primul rand, in capacitatea si posibilitatea de a actiona pe cea mai mare piata de capital din lume -cea a Londrei. Totodata, bancile britanice au dat dovada de ingenio­zitate, furnizand diverse servicii si aplicand strategii care presupuneau "urmarirea" clientilor lor, chiar si atunci cand acestia erau obligati, prin natura afacerilor, sa paraseasca teritoriul national.

Perioada anterioara primului razboi mondial

Pana la inceputul primului razboi mondial, se estimeaza ca cel putin 14,5 miliarde de dolari au fost investite in intreprinderi sau filiale constituite in strainatate, ceea ce reprezenta aproximativ 35% din datoria externa pe termen lung a vremii, considerata la nivel mondial. Nu exista nici o indoiala ca, din punctul de vedere atat al tarilor gazda, cat si din cel al tarilor emitente, corporatiile investitoare internationale au avut un rol major in calitatea lor de "canal de transfer" al resurselor, al capacitatilor de productie si al cunostintelor de utilizare a acestora, avand, totodata, si un rol complementar in antrenarea si dezvoltarea activitatilor economice in zonele locale de implantare. Este perioada in care distributia teritoriala a investitiilor straine directe s-a extins; unele guverne au fost tot mai preocupate sa ofere stimulente investitorilor straini, in timp ce altele au introdus masuri de control, de supraveghere a fluxurilor de investitii directe, primite sau emise. Analizele istorico-economice concluzioneaza ca 3/5 din stocul de capital strain inregistrat in anul 1914 la nivel mondial erau investite in tarile in curs de dezvoltare de azi. Cat priveste repartitia sectoriala, aproximativ 55% din stocul de investitii directe efectuate in strainatate la nivelul anului 1914 se inregistrau in sectorul primar, 15% in cel secundar, 20% in construirea unor cai de acces si 10% in domeniile bancar, de asigurari, utilitati publice si distributie. Cel mai adesea, astfel de investitii au luat forma filialelor in strainatate ale intreprinderilor investitoare.

Anii 1918-1939

In perioada primului razboi mondial si a anilor interbelici, economia mondiala a suferit, din nou, o serie de modificari semnificative. Pe de o parte, razboiul a determinat statele beligerante europene sa-si vanda cea mai mare parte a proprietatilor pe care le detineau in strainatate. Pe de alta parte, relatiile economice intra-europene s-au restrans, in timp ce Rusia a fost practic lipsita de investitiile firmelor straine. Dintre principalele tari investitoare, doar SUA au iesit din razboi fara urmari negative asupra activitatilor economice. Totusi, si SUA au fost afectate de colapsul pietelor de capital de la sfarsitul anilor '20.

In perioada interbelica, investitiile vest-europene in Rusia s-au redus, cele din Europa de Est s-au mentinut la niveluri scazute, in timp ce continentul american a atras tot mai mult capital strain (provenit in principal din SUA). Investitiile britanice au crescut timid, mai ales in tarile Commonwealth-ului, in scopul recuceririi pozitiilor detinute in perioada antebelica. S-a inregistrat si cresterea numarului marilor corporatii investitoare in tarile in curs de dezvoltare. Desi numarul filialelor corporatiilor internationale a continuat sa creasca, volumul valoric al capitalului strain (direct) investit, apreciat la nivelul ansamblului economiei mondiale, a atins valorile din perioada antebelica abia spre sfarsitul anilor '30. Investitiile europene s-au indreptat spre tari de pe continentul european si spre USA, in timp ce investitorii americani au preferat America Latina, Canada si tarile europene cele mai mari.

Climatul economic a fost in acest timp mult mai putin prielnic relatiilor internationale, spre deosebire de perioada antebelica. Taxele vamale au fost majorate, au fost introduse noi metode de control si restrictionare a importurilor si exporturilor, determinand reducerea acestora si stimuland procesele de substituire a importurilor si formarea cartelurilor internationale pentru protejarea fata de o concurenta nestimulativa. Pe de alta parte, progresul organizational si tehnologic a extins granitele teritoriale ale intreprinderilor. Tot in perioada 1918-1939, ca urmare a cresterii cererii pentru diverse materii prime si produse costisitoare la import, a fost inregistrata o crestere semnificativa a investitiilor vizand exploatarea resurselor si intensificarea activitatii destinate producerii unor materiale sintetice, de inlocuire. in perioada analizata s-a constatat, de asemenea, si cresterea si diversificarea numarului si a tipurilor de activitati desfasurate de marile corporatii investitoare pe plan international. Productia internationala a determinat inmultirea proceselor de integrare verticala sau diversificare orizontala, in timp ce numarul si ponderea valorica a tranzactiilor ce se realizau intre entitatile situate ininteriorul intreprinderilor generatoarede investitii straine directe au crescut puternic. Perioada interbelica a fost propice si dezvoltarii cartelurilor internationale, care au desfasurat o intensa activitate de impartire a pietelor.

Investitiile straine directe din perioada interbelica efectuate in sectorul primar au crescut constant, dar intr-un ritm mai scazut decat cel din perioada antebelica, si au fost predominant influentate, fara indoiala, de interesele americane si britanice. Volumul limitat al investitiilor straine directe inregistrat in alte sectoare de activitate reflecta implicarea mai redusa a corporatiilor in sectorul tertiar. Cele mai active firme in acest sector, in perioada interbelica, s-au dovedit a fi companiile japoneze; in anii '30, filialele si agentiile Bancii Yokohama au finantat peste jumatate din importurile japoneze din SUA si au fost principalii finantatori ai exporturilor japoneze spre SUA. Spre deosebire de concurentii japonezi, firmele britanice au inregistrat o rata de crestere mai redusa in aceste activitati.

In ciuda unui mediu economic si politic mult mai putin ospitalier, activitatea investitionala a corporatiilor internationale a continuat sa creasca in perioada interbelica, cu deosebire in anii '20. Este perioada in care are loc un veritabil proces de maturizare a corporatiilor internationale investitoare caracterizat prin urmatoarle trasaturi definitorii:

"maturizarea" investitiilor directe si aparitia corporatiilor internationale integrate, companii care desfasurau o activitate mult mai diversificata;

aparitia unor investitori straini in exploatarea noilor surse de materii prime si materiale;

crearea de carteluri internationale in cateva sectoare foarte atractive pentru investitiile straine directe;

rolul tot mai important al companiilor japoneze in comertul japonezo-american si in dezvoltarea Japoniei.

Procesul de integrare interna a corporatiilor internationale si, pe aceasta cale, metamorfozarea lor treptata sub forma actualelor corporatii transnationale, a fost un proces facilitat si de progresele inregistrate in ceea ce priveste formele structurale si modalitatile organizatorice abordate de corporatii. Iar progresele inregistrate in domeniul sistemelor de comunicatie au facilitat extinderea teritoriala a firmelor si deschiderea de noi piete si, pe aceasta cale, mai buna integrare a filialelor in ansamblul corporatiei.

Perioada postbelica (1945-1960)

Anii postbelici au constituit perioada unei expansiuni continue a tuturor tipurilor de activitati comerciale si investitionale. Se pot distinge, in acest sens, trei faze:

Prima, pana in 1960, a fost caracterizata de afirmarea dominatiei corporatiei prin cresterea capitalului strain implicat in investitii directe si prin sporirea numarului filialelor principalelor intreprinderi cu scala de operare multinationala.

Cea de-a doua faza cuprinde perioada intre sfarsitul anilor 70 si mijlocul anilor 80, cand s-au remarcat ca investitori internationali importanti o serie de tari europene, Japonia si cateva tari in curs de dezvoltare.

A treia faza a dezvoltarii postbelice a corporatiei moderne incepe la mijlocul anilor 80 si este inca in plina desfasurare. Ea se deosebeste semnificativ de perioadele anterioare, fiind deschise noi teritorii intreprinderilor straine productive, a avut loc liberalizarea pietelor internationale, au fost inregistrate importante progrese in procesul de integrare economica regionala si, mai ales, au aparut corporatiile transnationale in curs de globalizare.

Urmarile celui de-al doilea razboi mondial au fost similare celor ale primului razboi mondial. Astfel, principalele tari beligerante au fost silite de imprejurari sa renunte la multe din proprietatile lor aflate in strainatate. Spre deosebire, insa, de primul conflict mondial, cel de-al doilea a generat o serie de progrese tehnologice importante, care au avut drept consecinta crearea unui climat politic si economic international favorabil activitatilor economice externe (respectiv, productiei internationale). Ca cota in valoarea productiei si comertului mondial, volumul valoric al investitiilor straine directe a crescut lent in perioada 1945-1960.

Se inregistreaza scaderea importantei relative a filialelor din strainatate (infiintate mai ales ca investitii "pe loc gol"), spre deosebire de cresterea ponderii tranzactiilor vizand reorganizari, fuziuni sau preluari de firme. S-a diminuat, de asemenea, numarul filialelor la care societatile-mama (in special cele americane si europene) detineau cel putin 95% din capital. Activitatea investitionala directionata spre exploatarea surselor de materii prime a fost mai intensa in tarile in curs de dezvoltare, in timp ce investitiile in sectoarele secundar si tertiar au vizat, in primul rand, tarile industrializate dezvoltate.

Cresterea rapida a productiei industriale imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial si necesitatea intensi­ficarii activitatii economice in vederea refacerii postbelice au stimulat o cerere nemaiintalnita de materii prime, ceea ce a determinat tarile industrializate sa caute noi surse de aprovizionare.

Cateva evenimente au influentat dimensiunea si componenta organizationala a activitatilor economice din acea perioada. Ca urmare a faptului ca SUA au iesit din razboi mai fortificate decat celelalte tari foste beligerante, ele au dominat cererea de capital si au detinut primul loc in domeniul descoperirilor stiintifice, tehnice si tehnologice. Apar in aceasta perioada noi produse si noi procese de productie si prelucrare, precum si noi forme manageriale, pentru care piata nu era pregatita. Legislatiile anti-trust au facut mai dificile achizitiile sub forma fuziunilor si preluarilor de firme. Generalizarea transportului aerian si a tehnicilor de calcul moderne a creat facilitati deosebite in domeniul transportului aerian si comunicatiilor si a dus la diminuarea costului tranzactiilor internationale. in timp ce, in cursul primei decade postbelice, majoritatea pietelor internationale erau instabile, cu o structura in curs de formare, cadrul economic ale carui temelii au fost puse la Bretton Woods si Havana avea drept scop crearea unor baze solide pentru investitiile straine directe si pentru activitatea economica internationla, in general.

S-a manifestat, totodata, tendinta unei integrari mai accentuate in domeniul productiei. Strategia unei intreprinderi de dimensiuni mari, aplicata in interiorul propriei tari, se baza pe dorinta de extindere a productiei; pentru expansiunea externa, insa, o astfel de strategie nu mai era suficienta.

Initial, societatile comerciale au considerat infiintarea de noi filiale pe teritorii straine mai mult ca o relocalizare a activitatii si mai putin ca o expansiune a proceselor de productie desfasurate in plan national. Principalele etape pe care o intreprindere le parcurgea in procesul de expansiune externa a activitatii constau din:

stabilirea, in primul rand, a unor retele de distributie si vanzare, asociate cu serviciile aferente;

a doua faza, de stabilire a unor capa­citati de productie pentru prelucrare, in vederea satisfacerii necesi­tatilor locale;

in faza a treia, in procesul de productie erau cuprinse tot mai multe componente locale. Acest model a fost aplicat in cazul multora din investitiile americane si britanice externe din sectorul secundar in cursul anilor '60.

Perioada anilor postbelici 1960-1985

Studiile de specialitate arata ca cele mai importante trasaturi ale acestei perioade, din punctulde vedere al evolutiei corporatiei moderne, pot fi considerate urmatoarele:

cel mai adesea, activitatile corporatiilor transnationale aveau drept scop procurarea unor active strategice, investitiile din sectorul primar si tertiar fiind privite ca parte a strategiei organizationale transnationale a acestor companii;

apar si se dezvolta acum diverse forme de comert intre filiale si intre acestea si firma-mama;

organizarea activitatilor comerciale la nivel international imbraca noi forme;

se inmultesc relatiile de cooperare, aliantele strategice, iar retelele de aprovizionare si deservire devin parti componente ale activitatii corporatiilor;

multe firme adopta noi strategii, in timp ce extinderea investitiilor intr-un domeniu sau sector este insotita de reducereaactivitatii intr-altul.

Formele organizationale si structurile decizionale sunt modificate frecvent pentru a corespunde schimbarilor produse in mediul economic international, precum si progresului tehnic si tehnologic. Pe masura constituirii unor noi aliante, cele mai vechi se dizolva. Din ce in ce mai mult, companiile transnationale sunt centrul de control al unor sisteme de activitati complexe, sincronizate, interde­pendente, al caror continut si a caror organizare sunt intr-o continua modificare sub influenta unor factori exogeni, dar si a unor caracteristici si strategii proprii, specifice. Corporatiile transnationale incep sa se implice tot mai des in sectoarele de varf, caracterizate prin tehnologii complexe, dar si in domenii in care controlul asupra capacitatilor de productie dispersate geografic isi dovedeste eficacitatea. Transnationalele sunt privite tot mai des ca mijloc de transfer al unor avantaje competitive si de "scolarizare", in vederea folosirii acestor avantaje, fapt care creeaza tot mai mult impresia ca prezenta lor este "temporara".

Perioada anilor 1985-prezent

Conform aprecierilor specialistilor, ultimii aproximativ 15 ani reprezinta faza a treia a dezvoltarii postbelice a transnationalelor, caracterizata prin aparitia companiilor cu adevarat globale si prin cresterea complexitatii formelor de colaborare si a relatiilor dintre corporatii.

Scopul urmarit prin productia internationala nu mai este in primul rand obtinerea de profituri suplimentare ca urmare a exploatarii unor avantaje competitive de piata, ci, mai ales, exploatarea avanta­jelor presupuse a rezulta din participarea la un astfel de tip de productie. S-a ajuns astfel la reorganizarea pe baze rationale a activi­tatii economice intre diferitele filiale sau intre filialele si companiile-mama. In acest scop, au fost reorganizate activitatile diverselor filiale, astfel incat sa corespunda nevoilor nationale de substituire a importurilor. Pe masura ce acestea atingeau un anumit nivel de dezvoltare, ele erau supuse unui proces de integrare, iar transnatio­nalele aplicau diferite strategii bazate pe specializare si pe comertul intra-firma.

O alta forma a integrarii la nivelul corporatiei are la baza diferentele intre costurile specifice diverselor regiuni si ale caracteristicilor diverselor piete; in aceste cazuri, diviziunea muncii se realizeaza intre diferitele verigi ale lantului de activitati ale firmei. Expansiunea unor astfel de investitii straine directe a fost favorizata de diminuarea barierelor comerciale dintre tari si de perfectionarea treptata a sistemului de organizare din cadrul companiilor transnationale. Ceea ce poate fi remarcat in unele cazuri de integrare (vezi Uniunea Europeana) este transferarea de la societatea-mama catre fiecare filiala sau grup de filiale dintr-o regiune a propriului sistem de organizare. Aceasta revenire asupra importantei acordate proceselor tle productie internationala coordonata de la "centrul" grupului corporativ transnational a fost posibila ca urmare nu numai a evidentului avantaj obtinut prin internaiizarea tranzactiilor in cadrul grupului transnational, ci si a avantajului pe care coordo­narea, respectiv, supravegherea activitatilor filialelor, 1-a demonstrat.

Partial, ca rezultat al largirii si extinderii pietelor si, partial, ca urmare a modificarilor in strategia de productie si de marketing a corporatiilor transnationale, factorii care au influentat distributia geografica a filialelor s-au schimbat si ei. Influenta majora este acum exercitata de catre acei factori care afecteaza optimizarea localizarii spatiale a unor activitati interdependente. Din acest punct de vedere, exista asemanari intre specializarea corporatiei transnationale la nivel national, regional si international (este vorba de specializarea in productie). De exemplu, strategiile aplicate de corporatiile tarilor comunitare membre ale Uniunii Europene au fost adoptate astfel incat sa se profite si de avantajele oferite de crearea zonei de comert liber, dar sa se poata desfasura cu succes si economia de scala si centralizarea productiei. Astfel, filialele au fost concentrate pe realizarea catorva produse care erau apoi vandute pe intreg continentul. Alegerea locului de infiintare a filialelor, rationalizarea productiei la nivelul grupului transnational si distribuirea capitalului companiei intre filiale au depins de capacitatile de productie de care firmele dispuneau, de costurile de productie si cele ale tranzactiilor, specifice fiecarei zone, si de variabilele specifice fiecarei tari (productivitatea muncii, nivelul de pregatire a fortei de munca, gusturile consumatorilor, costurile de transport si telecomunicatii, reglementarile guvernamentale si alte prevederi legale cu privire la investitiile straine directe s.a.). Rezultatul actiunii acestor factori a fost concretizat intr-o distributie geografica a filialelor bazata in mod egal atat pe avantajele comparative rezultand din resursele specifice ale fiecarei localizari in parte, cat si pe avantajele absolute oferite de zona respectiva.

Este necesara evidentierea schimbarii produsa in atitudinea majoritatii guvernelor fata de fluxurile de investitii straine directe, receptionate sau emise, atitudine ce este tot mai liberala. Concomitent cu analizarea si intelegerea fenomenului, politica economica cu privire la patrunderea si activitatea desfasurata pe, si respectiv, iesirea de pe o piata a firmelor straine s-a cristalizat si a devenit mai explicita prin clarificarea conditiilor.

O alta tendinta importanta a acestei perioade este reprezentata de aparitia si afirmarea corporatiilor transnationale din tarile in curs de dezvoltare, precum si de inmultirea aliantelor strategice internationale, insa, cea mai importanta tendinta a dezvoltarii transnationalelor este transformarea lor intr-un tip diferit de institutie, respectiv transnationalele in proces de globalizare.

Pana acum, corporatiile transnationale-mama erau mai ales furnizori de capital, management si tehnologie, pentru filialele lor de peste hotare, fiecare dintre acestea operand mai mult sau mai putin independent. Acum, insa, tot mai multe transnationale au inceput sa devina "operatori" ai productiei internationale in cadrul unui sistem complex de relatii internationale interne sau externe corporatiei, implicand sau nu investitii de capital.

Succesul corporatiilor pe plan financiar se pare ca este, in prezent, tot mai mult determinat de competenta acestora in a dezvolta si conduce un sistem international de activitati generatoare de valoare adaugata, adica de competenta de a se globaliza. Aceasta competenta pare ca este determinata de cel putin trei factori, si anume:

in primul rand, de capacitatea firmei de a folosi cu maxima eficienta economiile de scala provenind din integrarea sa globala;

in al doilea rand, de aprecierea justa a diferentelor de nivel al cererii intre diferitele stari ale ciclului de activitate economica in sisteme economice diferite si de evaluarea corecta a posibilelor resurse disponibile in astfel de imprejurari;

in al treilea rand, de capacitatea de a folosi experienta castigata pe plan global si local, in ceea ce priveste intarirea bazei de resurse a firmei.

Cu alte cuvinte, corporatia transnationala in proces de globalizare va trebui sa echilibreze balanta intre activitatile globale si cele locale, astfel incat sa nu piarda economii de scala obtinute in plan global, si nici sa nu piarda piete locale datorita neadecvarii ofertei.

Anii '90 se caracterizeaza prin extinderea continua si progresiva a STN datorita urmatorilor factori ce au influentat semnificativ acest proces:

Accesul la regiuni noi ca urmare a destramarii uniunii sovietice si reorientarii statelor ex-socialiste spre economia de piata.

S-a intensificat globalizarea sectorului financiar si integrarea pietelor financiare. Au aparut marele conglomerate financiare transnationale, iar fluxurile financiare globale au devenit un factor important in relatiile economice internationale.

Procesele de privatizare si comercializare au dat acces la noi piete si ramuri, care anterior erau inaccesibile sau accesul era limitat.

S-a intensificat concurenta, iar factorii cei mai importanti au fost extinderea revolutiei tehnologice; convergenta posibilitatilor tehnologice in multe ramuri ale producerii, care au facilitat aparitia produselor cu calitati mai inalte; fuziunile internationale, aliante strategice care au accentuat si extins repartizarea teritoriala a concurentei. Ca rezultat pe piata au aparut noi concurenti.

A crescut importanta proceselor de integrare regionala si zonelor de cooperare care au generat efecte multilaterale asupra plasamentelor directe de capitaluri. Unul din exemplele cele mai ilustrative este adancirea integrarii europene si constituirea unei piete unice.

In toata lumea s-au raspandit actualele realizari tehnice si tehnologiilor de aplicare care au produs unele schimbari structurale si au oferit posibilitati noi pentru antreprenoriat (in special revolutia informationala).

Pietele si economiile nationale au devenit mai interdependente. Dar in acelasi timp creste diferenta tehnologica, diferenta intre nivelul veniturilor si inegalitatile intre tari, regiuni etc.