Desimea culturilor si norma de semanat

In pepiniere se urmareste obtinerea unui numar cat mai mare de puieti pe unitatea de suprafata, printr-o utilizare efectiva a terenului de cultura. Totusi, productia de puieti nu poate depasi anumite limite fara sa aiba consecinte negative asupra calitatii ei. Ca sa creasca normal, fiecare puiet are nevoie de un anumit volum de sol si aer, care sa-i asigure spatiul minim de nutritie. Cu alte cuvinte, ca sa devina apti de plantat in timpul prestabilit, puietii trebuie sa creasca la o anumita desime, apre­ciata prin gradul de apropiere dintre exemplarele invecinate.

Determinata de volumul spatiului de nutritie, desimea culturilor depinde de varsta si marimea puietilor, de exigentele speciei si conditiile de vegetatie. Cu cat puietii sunt mai tineri si mai mici, cerintele speciei mai reduse si conditiile de viata mai favorabile, cu atat desimea culturilor poate fi mai mare.

Totusi, nu trebuie sa se uite ca desimea culturilor influenteaza in mare masura cantitatea si calitatea productiei de puieti. In activitatea practica se manifesta adeseori tendinta gresita de a produce pe unitatea de suprafata un numar cat mai mare de puieti, sporind desimea culturilor, fara sa se tina seama ca acest fapt se rasfrange negativ asupra calitatii materialului de plantat, intr-o cultura prea deasa, sistemul de radacini se dezvolta slab, iar tulpina creste inalta si subtire, cu tendinte de etiolare si astfel sporeste proportia puietilor inapti de plantat.

In cazul speciilor forestiere, adaptate la o comunitate mai stransa de viata, nici distantarea prea mare a puietilor, in avantajul spatiului de nutritie, nu are totdeauna consecinte favorabile asupra productiei de puieti. Intr-o cultura prea rara, fiecare puiet, obligat sa suporte singur vicisitudinile mediului inconjurator, inregistreaza cresteri incetinite, iar productia de ansamblu este mai scazuta.

Pentru realizarea si mentinerea desimii optime, care sa asigure ma­terial de plantat in cantitate mare si de calitate superioara, trebuie sa se porneasca de la cunoasterea pe specii a spatiului minim de nutritie nece­sar fiecarui puiet, in diferite faze de crestere si in raport cu conditiile stationale.

In practica, nu exista deocamdata criterii precise pentru determina­rea volumului din sol si din atmosfera necesar unui puiet. De aceea, spatiul de nutritie se asimileaza, conventional, cu suprafata de nutritie (suprafata ce revine unui puiet) iar desimea culturilor se apreciaza si exprima prin numarul de puieti la metrul de rand - in cazul semanatu­rilor in rigole - sau la metrul patrat, cand semanatul s-a facut prin imprastiere.

Pentru conditiile din tara noastra, s-au executat cercetari experi­mentale asupra unor specii forestiere care au condus la stabilirea desimii optime a culturilor din pepiniere, cu indicarea suprafetei de nutritie necesara unui puiet. Astfel, la stejar pedunculat, suprafata de nutritie pentru un puiet este de 225 cm² in stepa si de 110-150 cm² in zona fores­tiera, iar desimea optima de 15-20, respectiv 22-30 puieti la metrul de rand. Puietul de gorun in zona forestiera creste normal, pe o suprafata de nutritie de aproximativ 110 cm2 si la o desime de 35 exemplare la metrul de rand. Salcamul, desi considerat mai putin exigent, pretinde totusi o suprafata de nutritie de 145-225 cm², la o desime de 15-23 puieti la metrul de rand. Speciile rasinoase sunt, in general, mai putin pretentioase, ceea ce permite realizarea unor desimi mai mari. Molidul, de exemplu, suporta o suprafata de nutritie pentru un puiet de 20 cm², iar pinul de numai 11 cm²; ambele specii crescand normal la o desime de 70-80 exemplare la metrul de rand. De altfel, aceasta desime este valabila pentru cele mai multe specii rasinoase, dupa cum desimea de 20-30 puieti pe metrul de rand este comuna celor mai multe specii foioase.

Fata de cele aratate mai sus, este usor de inteles ca indicele de pro­ductie, redat prin numarul de puieti produsi la suprafata de un hectar efectiv cultivata, nu poate fi stabilit cu exactitate decat luand in conside­rare desimea puietilor si schema de cultura, de care depinde lungimea totala a randurilor la hectar.

Desimea optima trebuie sa fie asigurata de la instalarea culturii, prin stabilirea judicioasa a normei de semanat. Aceasta reprezinta cantitatea de seminte, exprimata in grame sau numar de boabe, ce se seamana la metrul de rigola sau metrul patrat, pentru a obtine la rasarire desimea op­tima, corespunzatoare acestei faze de crestere.

Norma de semanat se calculeaza plecand de la valorile indicilor cali­tativi ai semintelor si de la numarul optim de puieti ce trebuie obtinuti la rasarire, cu formula :

in care : Q este norma de semanat, in g ; N - numarul optim de puieti la rasarire ; M₁₀₀₀ — masa a 1000 seminte, in g ; V - valoarea culturala a semintelor, in procente.

Valoarea culturala (V) este un indice calitativ sintetic, care se deduce din valorile procentuale ale puritatii (P), germinatiei tehnice (G_t) si energiei germinative (E, ), cu ajutorul formulelor :

          sau

In cazul cand se cunoaste procentul capacitatii de rasarire in sol (R), norma de semanare se calculeaza si mai precis cu formula :

In conditii prielnice de germinare si rasarire, ce sunt realizate si mentinute obis­nuit in spatii adapostite, este de asteptat ca din fiecare samanta germinabila sa se obti­na un puiet. In acest caz, poate fi respectata strict nor­ma de semanat rezultata din calcul. In campul de cultura al pepinierei, dat fiind carac­terul fluctuant al factorilor determinanti in procesul de germinare-rasarire, apare frecvent necesara folosirea unor cantitati sporite de seminte fata de cele rezultate din calcul. Dar si aici, can­titatea folosita in plus nu trebuie sa duca la risipa de seminte si nici la desimi prea mari care sa influenteze negativ cresterea puietilor.

Pentru nevoi practice curente, sunt elaborate instructiuni cu caracter general, prin care se stabilesc pe specii si pentru toata tara norme de semanat. Aceste norme sunt valabile insa numai pentru se­minte de calitatea intai dupa STAS 1808-71. In cazul semintelor de cali­tatea a doua, normele de semanat redate prin instructiuni se majoreaza cu 40% la rasinoase si cu 30% la foioase.