F.M.I .si BM. Momentul reformei - avalansa de critici si proteste

F.M.I .si BM. Momentul reformei

1 Scurt profil istoric

Crearea FMI si BM, ca agentii financiare specializate in sistemul Natiunilor Unite, a fost fundamentata, in plan conceptual, pe necesitatea evitarii producerii unei noi crize mondiale de proportiile celor din anii '30.[1] Situatie care, pe fondul tensionat al celui de-al doilea razboi mondial, ar fi putut avea consecinte dezastruoase asupra politicilor de crestere si ocupare. Iar marea lectie a istoriei era ca generalizarea recesiunii si somajului ar fi produs un efect negativ in lant, ingustand comertul mondial, deteriorand echilibrul balantelor de plati, provocand crize ale restituirii datoriilor externe, si, in cele din urma, declansand caruselul instabilitatii sistemului monetar international.

Nevoia de inlaturare a acestor temeri avea sa se concretizeze intr-un proiect de amploare globala, privind asigurarea echilibrului mediului afacerilor internationale, al carui mecanism conceptual apartine lui John Maynard Keynes[2], care isi publicase, in 1937, teoria despre utilizarea fortei de munca, a dobanzii si a banilor. In principiu, aceasta cuprindea un set de instrumente ale politicilor economice nationale, in masura sa tempereze declinul economic, prin stimularea cererii agregate, atat prin instrumente de natura monetara, cat si prin cele fiscale si bugetare, astfel incat, fiecare tara in parte sa contribuie la mentinerea cererii agregate globale. Daca politicile monetare s-ar fi dovedit ineficiente, guvernele ar fi putut recurge la politici fiscale, fie marind cheltuielile, fie reducand impozitele. Atunci cand tarile s-ar fi aflat in situatii acute de deficit bugetar real (pasiv), totul ar fi trebuit sa fie regandit in functie de PIB-ul potential, adica acel nivel al PIB, ce s-ar fi putut realiza la ocupare deplina si la antrenarea maxima a investitiilor publice si private. Pe aceasta cale, un deficit bugetar pasiv s-ar fi putut transforma intr-unul activ.

FMI, investit cu prevenirea unei noi crize mondiale, a avut initial misiunea sa monitorizeze economiile tarilor aflate in dificultate, lasandu-le sa intre in criza si asigurandu-le, apoi, lichiditatile necesare depasirii acesteia. Adica acordandu-le credite temporare, cu conditionalitatile de rigoare: tintirea inflatiei (rata a inflatiei cu o singura cifra); austeritate bugetara (deficit bugetar de 3-5%); deficit extern controlat; restituirea in termen a creditelor primite de la FMI si BM etc.

Obiectivele formulate la Bretton Woods cu privire la misiunea globala a FMI au trecut prin anumite faze succesive de adaptare: (a) cooperarea monetara internationala, bazata pe sistemul aur-devize si pe pretul fix al aurului ($35/per uncie) a durat pana in 1971, cand SUA s-au degajat unilateral de acest sistem; (b) mentinerea cursurilor de schimb valutar in functie de USD (fixate la valori ajustabile, dar numai pentru a corecta "un dezechilibru fundamental" in balantele de plati ale unor tari si numai cu concursul FMI) a fost practicata pana in 1971, dupa care, statele membre au fost libere sa-si aleaga orice aranjament de schimb valutar); (c) monitorizarea cursurilor de schimb valutar si evitarea deprecierilor competitive; (d) corectarea ordonata a problemelor balantelor de plati, in sensul tendintei spre echilibru extern etc.

Scopul central al FMI, ca institutie-pivot a sistemului monetar international, este, in continuare, acelasi, si anume de a preveni crizele din sistem. Exercitand presiuni asupra statelor de a adopta politici economice de impact, misiunea sa este de a veghea la respectarea regulilor sistemului financiar international si de a imprumuta selectiv si pe termen scurt, tarilor aflate in dificultate. Numai ca, dupa anii '80, politica FMI a suferit o schimbare radicala de directie. Incheierea acordurilor Stand-By sau a altor aranjamente financiare pe termen mediu, lung sau scurt,[3] au inceput sa fie conditionate extrem de dur de infaptuirea unor reforme structurale in tarile beneficiare sau asistate, vizand: privatizarea; dozajul intre stat si piata; liberalizarea pietelor; performanta macroeconomica, relationata la probleme de ocupare, inflatie, PNB, cheltuieli guvernamentale si soldul balantei de plati.

In ceea ce priveste BM, rostul ei initial, acela de a finanta reconstructia economica postbelica, a fost extins la finantarea dezvoltarii economice a tarilor ramase in urma, apoi la garantarea creditelor si investitiilor straine directe. Operatiunile sale, expresie a unei gestiuni prudente, s-au subordonat, cu timpul, politicii FMI, care, in numele concentrarii obiectivelor sale pe realizarea echilibrelor macroeconomice, si-a extins controlul asupra a tot ceea ce tine de performanta macroeconomica. Adica: cheltuielile totale, productia, ocuparea fortei de munca, inflatia, balanta de plati, serviciul datoriei externe, preturile energiei, privatizarea si tranzactiile tarilor asistate cu restul lumii etc. Precum si asupra managementului banilor si al creditelor, cursurilor de schimb ale monedelor nationale, reglementarilor financiare si supervizarii bancilor si a altor institutii financiare nationale. Mai mult decat atat, FMI-ul a mers, dupa propriile-i aprecieri, mult prea departe cu politicile sale structurale, legate de performanta macroeconomica, respectiv cu politicile de pe piata muncii care au un anumit impact asupra ocuparii fortei de munca si asupra sistemului de salarizare. "Consider ca am mers prea departe in termeni de conditii structurale", a declarat Thomas Dawson, purtatorul de cuvant al FMI, adaugand ca: "In viitor, conditiile impuse de FMI vor avea o tinta mai realista, din punct de vedere politic".

2 Avalansa de critici si proteste la adresa actorilor din varful piramidei managementului global

Desi nu tot ce caracterizeaza economia mondiala contemporana, cu riscurile si incertitudinile mediului de afaceri, cu instabilitatea pietelor globale si cu insuficienta pietelor nationale, cu gravele probleme sociale ale omenirii si cu limitele actualei ordini mondiale, poate fi pus pe seama erorilor de gestiune ale FMI, totusi, dintre marii actori din varful piramidei, care fac si desfac regulile jocului la scara globala, aceasta institutie si-a atras cea mai mare parte din avalansa de critici si proteste.

Cartile si tratatele academice, revistele de specialitate, media sub toate formele, dar mai ales internetul au facut ca aceste critici si proteste, nu numai la adresa FMI, ci si la adresa BM, OMC, G_7-8 si chiar a unora dintre organizatiile ONU (FAO, OMS, ONUDI, PNUD, UNCTAD), sa coboare in strada si sa devina o miscare sociala deloc de neglijat. In buna masura, tirul acuzatiilor vizeaza, printr-un recul, implicatiile SUA, care au drept de veto in mai toate structurile functionale din sistemul Natiunilor Unite. In plus, detin cea mai puternica pozitie geostrategica in Europa, prin NATO. Si tind sa manevreze actuala stare de unipolaritate in balanta raporturilor de forte pe plan international, pentru a-si consolida suprematia mondiala, formand coalitii ad-hoc de interventie armata, acolo unde interesele lor o cer, eludand, pe aceasta cale, prerogativele Consiliului de Securitate al ONU.

Efectele devastatoare ale programelor FMI de ajustari structurale aplicate in tarile slab dezvoltate (Nepal, Mindanao, Etiopia, Kenya, Côte d'Ivoire etc.) sau in curs de dezvoltate (Indonezia, Brazilia, Argentina etc.), partizanatul politic in favoarea Rusiei, aflata in colaps economic dupa prabusirea comunismului (si asupra careia FMI a revarsat un adevarat potop de dolari, avand ca singur rezultat concludent un plus de scandaluri financiare si scurgeri irecuperabile de capital), sunt doar cateva din capetele de acuzare. Acestea, desi sunt adresate direct FMI (si colateral BM si OMC), ele vizeaza, indirect, SUA, care au facut un "joc secund", neloial in complicata arhitectura a sistemului economico-financiar international.

In consecinta, criticile au izbucnit de pretutindeni: guverne, economisti, experti, analisti politici, parlamentari, ONG, persoane private de toate varstele si profesiile, societatea civila si opinia publica de pe toata planeta contesta politica lipsita de fair-play a SUA care au exercitat o influenta indezirabila asupra politicilor financiare si comerciale internationale activate de aceste institutii globale.

Pe langa inechitatile privind redistribuirea resurselor financiare, lipsa de transparenta in luarea deciziilor, partialitatea, insuficienta implicare in monitorizarea corecta a programelor activate, FMI si BM pierd din credibilitate si prin faptul ca s-au dovedit incapabile sa anticipeze crizele financiare ale inceputului acestui secol (Mexic, Asia de Sud-Est, Argentina), proband astfel ca si-au atins limitele definite la Bretton Woods si ca a venit timpul reformarii de jos in sus a modurilor lor de functionare.La randul sau, OMC este criticat pentru ineficienta coordonarea a reglementarilor de liberalizare a comertului cu inechitatile provocate de politicile liberale impuse tarilor angajate in reforme structurale si finantate de FMI si BM. Si care, potrivit Consensului de la Washington , trebuie sa fie axate pe trei piloni de forta actionala: (1) austeritate fiscala; (2) privatizare; (3) liberalizarea pietelor. Astfel, tensiunile induse prin dezordinea introducerii acestor reguli ale economiei de piata, in sensul conditionarii liberalizarii rapide a pietelor, inclusiv a pietelor financiare si de capital, inaintea privatizarii, (care, prin natura sa este un obiectiv de durata), aplicate in cadrul unor economii hibride, aflate in plin proces de destructurare si restructurare, au lasat total neacoperite unele dintre cele mai importante domenii ale dezvoltarii durabile . Cele pe care piata nu le poate rezolva de la sine - adica acele domenii care cer timp, bani si pricepere. Si fata de care, statele in dezvoltare si, cu atat mai mult, cele in tranzitie la economia de piata resimt o nevoie acuta, in ceea ce priveste sprijinul financiar si asistenta externa; cum ar fi: investitia in educatie si in formarea capitalului uman, in C & D, in politici durabile de mediu etc. Sau cele legate de protectia propriilor piete, in raport cu agresivitatea concurentei practicata in economia deschisa , pe fondul unor esecuri ale pietelor imperfecte.

In fapt insa, o data cu semnarea Acordului de liberalizare a comertului mondial (Marakech, 1993), OMC are un perimetru relativ restrans de operare, misiunea sa nemaifiind legata de stabilirea regulilor, ci doar de asigurarea cadrului impartial necesar desfasurarii negocierilor bi si multilaterale si de supravegherea respectarii acordurilor incheiate intre parti.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

3 "Noua doctrina" si inceputurile reformei

In fata avalanselor de critici si proteste, FMI, BM si, implicit, SUA, spre care este indreptat, in mare parte, tirul acuzatiilor, nu au ramas insensibile. Astfel ca, incepand cu anul 2000, atat cele doua institutii internationale, care monitorizeaza echilibrul economico-financiar global, cat si Administratia de la Washington, a carei politica economica are un puternic impact asupra operationalizarii reformelor, au procedat la o reformulare a pozitiilor lor de principiu, concretizate in initierea anumitor proiecte.

(1) SUA s-a pronuntat pentru o revizuire in profunzime a statutului celor doua institutii financiare care, in viitor, vor trebui doar sa semnaleze crizele locale sau zonale, sau in cel mai bun caz, sa consilieze autoritatile nationale in cauza. Fara a mai continua sa avanseze credite pentru sustinerea reformelor structurale in tarile beneficiare, fara a mai acorda imprumuturi importante destinate mentinerii cursurilor de schimb ale unor monede si fara a mai dicta politicile ce trebuie urmate de tarile cliente.

Doctrina Administratiei G.W. Bush, revendicand o ruptura fata de cea a Administratiei Clinton in probleme de politica externa, preconizeaza o interventie minima a FMI si BM in rezolvarea crizelor tarilor in dezvoltare. In sensul ca, pe de o parte, "contribuabilii acestor banci, respectiv tarile dezvoltate nu se mai pot implica sa subventioneze coruptia, tiranii si birocratii care isi condamna proprii cetateni la agravarea saraciei" , iar, pe de alta parte, ca "ajutorul SUA, in speta, trebuie sa permita statelor aflate in dificultate sa-si rezolve problemele, si nu sa le perpetueze" .

O prima observatie este ca doctrina actualei Administratii a SUA nu se indeparteaza prea mult de cerintele Consensului de la Washington, asa incat, activitatile alunecate in declin, de oriunde s-ar afla, trebuie sa fie asanate de mecanismele implacabile ale pietei, si nu de interventia statului, care, de regula se finalizeaza cu o dezinvestitie sociala, deschizand supapele coruptiei.

Documentul de referinta al acestei orientari, constand intr-o ampla analiza a activitatii FMI si BM, argumenteaza ca, multe proiecte finantate de cele doua banci au fost abandonate de statele beneficiare, fondurile au fost deturnate iar angajamentele de reforma au fost uitate, in timp ce FMI si-a declinat raspunderea, ba mai mult, a continuat sa-si extinda operatiunile de finantare a reformelor structurale, prin atragerea BM si a bancilor regionale de dezvoltare in programe care nu tin de misiunea sa. Reciproca este valabila si pentru grupul de banci din raza de actiune a BM, care a antrenat FMI in programe de sustinere a reformelor de dezvoltare si de reducere a saraciei.

Diagnosticul privind reforma FMI este extrem de radical: reforma trebuie sa limiteze functiile acestuia la aspecte financiare pur tehnice, la previziunea si prevenirea crizelor si la stoparea celor care izbucnesc.

In ceea ce priveste BM, SUA considera ca reforma trebuie orientata inspre clarificarea atributiilor sale, in contextul marcat de aparitia institutiilor regionale concurente: "Trebuie acceptate masurile necesare inlaturarii duplicitatii activitatilor BM si bancilor regionale de dezvoltare. Interventia directa a BM trebuie sa fie circumscrisa numai regiunilor lipsite de o banca de dezvoltare, exceptie facand Africa, unde problemele legate de saracie sunt foarte grave si greu de rezolvat si unde, in mod particular, banca regionala de dezvoltare are relativ putina experienta" .

Atitudinea ferma a republicanilor (care sustin Administratia G.W Bush), consta in faptul ca, fideli conduitei lor traditionale, acestia apreciaza ca banii contribuabililor americani nu mai pot fi destinati redresarii economiilor aflate in deriva ca urmare a dezastrelor induse de gestionarea neperformanta de catre unii lideri corupti: Multi sperau intr-o schimbare de opinie a oficialilor si publicului american, dupa formidabila inclestare de constiinta suscitata de atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, insa acest lucru nu s-a produs; desi, in contextul noii configuratii planetare, lupta impotriva terorismului reprezinta un obiectiv de prim rang in politica SUA, sustinuta unanim de toate statele lumii.

Perceptia generala asupra pozitiei SUA de a transforma FMI si BM in institutii financiare internationale pur tehnice, dupa ce o perioada indelungata le-au utilizat drept instrumente politice, se contureaza tot mai mult. Anumite rezerve si temeri sunt exprimate si in legatura cu faptul ca, FMI si BM nu vor mai fi atat de puternice, dupa aplicarea principiilor reformei, asa cum s-a sperat. Astfel acestea vor mai de graba puse in acord cu noile provocari ale mileniului trei, anturate de fenomenul globalizarii, care deschide calea expansiunii pietei, ingustand campul actiunii politice .

Reactia grupului celor 24 la pozitia exprimata de SUA, cu privire la reforma FMI si BM se indreapta, practic, in aceeasi directie, considerand ca acestea nu trebuie anihilate prin neutralitate, ci, dimpotriva, trebuie intarite prin restructurarea sistemului lor decizional. Comitetul Interimar al Comisiei Guvernatorilor FMI, alcatuit din 24 de ministri de finante si respectiv guvernatori de banci centrale din statele membre, urmand sa devina organul suprem de decizie; si nu sa detina doar un simplu rol consultativ.

La randul lor, programele de ajustare structurala finantate de FMI si BM trebuie sa fie evaluate de Adunarea Generala a ONU sau de ECOSOC.

Dezideratele enumerate mai sus sunt insa foarte greu de realizat, deoarece pentru modificarea Cartei FMI, este imperativ necesara reunirea a 85% din voturile actionarilor sai. Dar, cu o pondere de 17,35%, SUA constituie o forta de blocaj ce le confera o pozitie dominanta in cadrul institutiei. Alti mari actori sunt: Japonia (6,22%), Germania (6,08%), Franta (5,02%) si Marea Britanie (5,02%). Ceilalti 177 de membri sunt repartizati pe grupuri dirijate alternativ de catre o tara din grup, cel mai important fiind cel condus de Belgia, intrunind 5,21% din voturi.

(2) Al doilea aspect major al reformei este legat de reactiile liderilor FMI si BM care se contureaza in jurul urmatoarelor probleme: (a) initierea unor transformari pentru a recentra activitatile celor doua institutii pe responsabilitatile si pe expertizele lor, care sunt fundamentale in domeniul politicilor macroeconomice si financiare; (b) reexaminarea facilitatilor financiare proprii si reevaluarea conditionalitatilor de acordare a creditelor; (c) consolidarea cooperarii intre FMI si BM, precum si o mai buna conlucrare cu alte institutii financiare internationale; (d) evaluarea sectorului financiar din tarile asistate in vederea relaxarii datoriilor externe si reducerea saraciei, domenii care intra preponderent in atributiile BM de stabilire a prioritatilor programelor sale de dezvoltare; (e) o adeziune ferm exprimata a ambelor institutii pentru transparenta si responsabilizarea deciziilor.

Deoarece au existat numeroase puncte de vedere prin care FMI a fost acuzat de depasirea atributiilor sale datorita cresterii numarului conditiilor impuse, in septembrie 2002, Directorul General al FMI a oferit un ghid interimar asupra conditionalitatilor structurale prin care s-a inlocuit setul de reguli generale.

Din martie 2001, documentele pregatite de FMI sunt publicate pe internet pentru a informa opinia publica despre principiile si problemele legate de conditionalitati.

In legatura cu relatia FMI-BM, in scopul implementarii noului cadru, in primavara lui 2002, conducerea ambelor institutii a oferit un "Ghid asupra Operationalizarii Colaborarii BM-FMI in cadrul Programelor Nationale si asupra Conditionalitatilor" pentru membrii acestor doua institutii.

FMI s-a angajat in reforme ample, in legatura cu procedurile bugetare, conform unei analize externe inceputa in 2001 si reiterata anual. Reformele sunt destinate modernizarii bugetului FMI pentru a corespunde din punct de vedere practic unei institutii financiare internationale; aceasta, cu atat mai mult cu cat sistemul bugetului de stat a evoluat in majoritatea statelor industrializate .

Revizuirea sistemului ar trebui sa ajute Fondul sa raspunda flexibil la nevoile care evolueaza si care se bazeaza pe resurse relativ limitate, in timp ce institutia in sine ramane inertiala si conservatoare ca pozitie.

Dupa aprecierile Parlamentului European, inceputurile reformei FMI sunt strict tehnice si nu ating miezul problemei care este fundamental politic.

In opinia multor specialisti, UE(care incearca in ultimii ani sa ofere o contrapondere Statelor Unite ale Americii in cadrul FMI), ar putea, prin experienta sa democratica in cadrul constructiei europene si prin influenta sa intelectuala in materie de coordonare a integrarii, sa-si aduca o importanta contributie la finalizarea reformei. Pe de alta parte, interesul manifest al UE, privind cresterea rolului FMI si BM in finantarea reformelor structurale este, in mod cert, legat de finalizarea acestor reforme in tarile est-europene aflate in tranzitie si aliniate la startul unor noi valuri de aderare. In plus, UE, care monitorizeaza echilibrul monetar - valutar - financiar al zonei EURO ( in perspectiva largirii ariei monedei unice de la "cei 11", la "cei 25" sau "cei 27", probabil, pana la sfarsitul acestui deceniu), utilizand aproximativ aceleasi instrumente de politica economica practicate de FMI la scara globala , este, fireste, preocupata de fiabilitatea sistemului valutar financiar international actual si de fragilitatea formele sale hibride. Aceasta ar putea genera anumite perturbatii sensibile, date fiind interdependentele economice globale, caz in care UE ar urma sa se confrunte cu un numar mai mare de probleme de gestiune interna, pe langa cele legate de socurile asimetrice antrenate de largirea zonei EURO.