Industrie - ramura economica

INDUSTRIE - RAMURA ECONOMICA

Ramura economica, sfera a diviziunii sociale a muncii, in cadrul careia activitatea productiva se refera la extragerea obiectului muncii din natura si la prelucrarea materiilor prime, agricole si de alta origine, in vederea obtinerii de mijloace de productie si de bunuri de consum. De regula industria este asociata cu utilizarea unei tehnologii de tip masinist. In comparatie cu alte activitati economice, industria impreuna cu constructiile alcatuiesc sectorul secundar (agricultura fiind sector primar, iar serviciile sectorul tertiar) al economiei. Industria se distinge ca sector al activitatii economice, pe de o parte de agricultura, care are ca obiect de activitate pamantul, iar pe de alta parte de servicii, care pun la dispozitia colectivitatii produsele industriei si agriculturii (comert, transport), ofera conditiile activitatii industriale (serviciile financiare, stiintifice) sau produc bunuri non-materiale (educatie, asistenta sanitara, cultura etc.). In prezent se tinde spre o alta clasificare, de a se indica prin sectorul tertiar doar serviciile industriale (tehnico-materiale), fata de celelalte care alcatuiesc sectorul cuaternar, invatamant, cultura, stiinta, sanatate.

Istoric, industria s-a nascut din mica productie artizanala, caracterizata prin munca individuala sau la nivelul familiei si utilizarea unor instrumente simple, pre-masiniste. Secolul al XVIII-lea a marcat o schimbare dramatica in istoria omenirii, ca urmare a introducerii masinismului in economia unor tari europene in urma unor inventii tehnice remarcabile. Anglia a constituit modelul exemplar al Revolutiei industriale (1760-1860), prin crearea si punerea in functiune de masini tot mai perfectionate, dezvoltarea de noi procese tehnologice. Acest fapt a avut ca efect progrese economice rapide, cu o puternica crestere a productivitatii muncii si a productiei, cu importante implicatii de ordin social si cultural, s-a constituit o civilizatie industrial-urbana. Data fiind importanta activitatii industriale, a rolului industriei in societatea moderna, cunoasterea sociologica a acestui domeniu a constituit si constituie o preocupare de prim ordin. Sociologia industriala (a industriei, a intreprinderii) este una din cele mai dezvoltate ramuri (specializari), cu incercari explicite de teoretizare a obiectului sau incepand cu anul 1951. Problematica dezvoltarii industriale, studiul efectelor sociale ale industrializarii, al modului de organizare si conducere a activitatii, a specificului muncii industriale au fost si anterior obiect de cercetare pentru sociologie, alaturi de alte discipline - tehnice si sociale.

Momente importante ale fundamentarii si construirii industriei au fost numeroase; vom aminti aici doar experimentele din industria americana din anii 1930 ale lui Elton Mayo si reinterpretarea rezultatelor acestora, din deceniul cinci, prin care s-a pus in evidenta rolul relatiilor sociale in activitatea industriala. In Romania prima lucrare dedicata obiectului noii discipline apare in anul 1974, autor Traian Herseni - "Sociologie industriala', iar primul manual destinat pregatirii studentilor apare in 1975 autori S. Chelcea si A. Nicolau "Elemente de sociologie industriala'.

Exista o multitudine de teme legate de industrie care fac obiectul analizei sociologice :

Complexul de factori stiintifici, economici, social-culturali responsabili de declansarea procesului de industrializare in Europa secolelor XVI-XVII si de mentinerea dinamismului sau in societatea actuala. Necesitatea si caile industrializarii in conditiile unui grad ridicat de industrializare in alte tari a reprezentat, de exemplu, pentru sociologia romana, atat antebelica, cat si postbelica, o tema importanta de reflectie. Ea este actuala pentru tarile subdezvoltate sau in curs de dezvoltare,

Efectele sociale ale industrializarii. Angajarea sociologiei in procesul de dezvoltare social-economica din tara noastra a facut ca teme cum ar fi integrarea industriala, atat a populatiei rurale, cat si a tineretului, dezvoltarea profesionala, fluctuatia, navetismul, impactul social al industrializarii si urbanizarii sa reprezinte teme majore ale sociologiei romanesti chiar de la inceputul relansarii sale de dupa razboi,

Fazele procesului de industrializare si efectele lor. In literatura sociologica s-a acordat o atentie speciala celor doua mari revolutii tehnologice: revolutia industriala si revolutia tehnico-stiintifica. Presupozitia majora a acestor studii a fost ca cele doua stadii relativ distincte ale procesului de dezvoltare industriala au efecte structurale specifice asupra organizarii intregii societati, atat a organizarii muncii, a conducerii intreprinderilor si economiei nationale, cat si asupra celorlalte sfere ale vietii sociale, a sistemului politic, familiei, timpului liber, orientarii intregii societati. Ca o prelungire a acestor preocupari, au fost investigate pe larg consecintele social-umane ale diferitelor inovatii tehnologice care afecteaza major intreaga organizare a sistemului productiv: automatizarea, informatizarea, microelectronica,

Natura si influenta factorului tehnologic. Asupra dinamicii tehnologiei exista discutii foarte ascutite. Unii specialisti sant inclinati sa considere tehnologia ca avand o logica proprie a evolutiei sale, ea reprezentand in consecinta un parametru independent al dezvoltarii sociale. Punctul de vedere opus argumenteaza ca tehnologia poate fi considerata a fi mai degraba un posibil de inventie, directiile efective ale dezvoltarii fiind determinate de structurile sociale.

Cercetarile istorice au pus astfel in evidenta faptul ca sistemul actual de organizare a muncii nu isi are originea in imperative tehnico-economice abstracte, ci poate fi inteles doar daca se ia in considerare structura sociala a productiei, relatiile dintre diferitele grupuri sociale in procesul productiei, in mod special salariati si patronat. In acest sens, un anumit mod de organizare a muncii, cristalizat la sfarsitul secolului trecut si care este inca dominant, poate fi cel putin partial explicat ca un instrument al sporirii controlului patronatului asupra muncitorilor. Studiile actuale de evaluare a tehnologiilor (sau studii de impact) dezvolta o perspectiva complementara. Atunci cand este proiectata si adoptata o noua tehnologie, trebuie sa fie considerate nu numai performantele ei tehnico-economice, ci totodata multiplele consecinte directe si indirecte ecologice, sociale, culturale, umane. Studiile de impact reprezinta un pas esential spre proiectarea unor tehnologii cu un grad ridicat de adecvare social-umana: logica proceselor sociale si umane tinde sa subordoneze logica tehnologica. In anii 70 s-a cristalizat un nou concept, asociat cu o noua filozofie si o noua practica tehnologica: tehnologii adecvate. In opozitie cu considerarea tehnologiei ca un dat universal, fara culoare sociala, culturala si ecologica, putand fi transferata neproblematic dintr-un context social in altul, noua abordare argumenteaza ca tehnologiile sant constituite intr-un context ecologic, tehnic-economic si social-cultural concret si ca transferul lor in alt context ar putea sa nu fie eficace. De aici, o noua idee: tehnologiile trebuie de la inceput proiectate in asa fel incat sa fie adecvate contextului concret in care urmeaza a fi utilizate. Tot mai mult, tehnologia tinde sa apara nu ca un factor autonom, cu o logica proprie, ci ca un instrument important al dezvoltarii social-economice, ingloband in ea valorile sociale si umane, logica intregii organizari sociale,

Munca, asa cum este ea determinata de un complex de factori, tehnologici, sociali si economici, reprezinta una dintre temele centrale ale sociologiei industriei, incepand cu dinamica profesiilor ca rezultat al dezvoltarii tehnologice, si sfarsind cu efectele complexe ale organizarii muncii asupra celui care o indeplineste,

In fine, industria este de regula asociata cu analiza intreprinderii ca sistem social, a organizatiei in general, a organizatiei industriale in mod special. Cel mai adesea, atunci cand se vorbeste despre industrie se are in vedere sociologia intreprinderii, mai larg, sociologia organizatiilor

Alte probleme ca: conditiile si consecintele mobilitatii profesionale; ocuparea si somajul; stabilitatea, respectiv instabilitatea fortei de munca (fluctuatia); integrarea socio-profesionala; calitatea vietii de munca; fenomenul navetismului industrial; orientarea si pregatirea profesionala; recrutarea si selectia cadrelor; participarea la munca; atitudini, motivatii, comportamente, randament, satisfactii, creativitate tehnico-stiintifica; organizarea si conducerea activitatii productive; participarea la luarea deciziilor; relatiile formale si informale.