Sistemul monetar

Sistemul monetar

Sistemul monetar este o forma de organizare monetara instituita de stat prin acte normative, in cadrul careia se prevede o circulatie de monezi cu valoare proprie deplina. Prin extindere, termenul se mai foloseste si pentru acele sisteme care definesc unitatea monetara printr-o cantitate de aur si chiar pentru orice alt sistem banesc, desi aceasta generalizare nu este de natura sa contribuie la mai buna intelegere a fenomenelor si tehnicilor monetare. Urmare confuziei create, in vorbirea curenta nu se mai face nici o deosebire intre un sistem monetar si un sistem banesc.

Sistemul banesc deci, reprezinta un ansamblu de norme legale si institutii care reglementeaza, organizeaza si respectiv supravegheaza relatiile banesti dintr-un stat. Aceste norme si institutii servesc la realizarea obiectivelor politicii economice, sociale, financiare si de credit urmarite de fiecare stat. Unele sisteme banesti sprijina si tendintele de dominatie ale regimului respectiv. Sistemul banesc al S.U.A. (de ex.) ofera statului american conditii excelente de profit pe seama altor tari: "Emitentul acestor bani de hartie (dolari) obtine un profit sau <<renta de vasalitate>> de 100 %, ceea ce este cu mult mai mult decat ceea ce obtineau marii seniori din evul mediu".[1]

Ca urmare, sistemul banesc este eminamente national, cu toate ca s-au facut numeroase propuneri, in diferite etape de dezvoltare economica a lumii, pentru crearea unui sistem banesc international, avand in centru o unitate baneasca emisa de un organism international, ele nu au fost finalizate.

Organizarea sistemului banesc este determinata de stadiul de dezvoltare economica si politica a statului, precum si de corelatia cu sistemul banesc al altor state sau cu normele convenite pe plan international.

Prin sistemul banesc sunt reglementate urmatoarele elemente ale circulatiei banesti:

- alegerea, eventual, a marfii care indeplineste functia de masura a valorii, de etalon, de echivalent general;

- stabilirea unitatii monetare, care sub o anumita denumire - leu, euro, dolar etc. - serveste ca etalon al preturilor;

- alegerea instrumentelor efective de circulatie si de plata (monezi principale, monezi divizionare, bancnote etc);

- reglementarea, eventual, a baterii monezilor cu valoare deplina si a banilor divizionari metalici;

- reglementarea emisiunii si circulatiei bancnotelor si a altor semne de valoare, precum si a decontarilor fara numerar;

- organizarea aparatului institutional care supravegheaza si sprijina aplicarea sistemului banesc;

- stabilirea relatiilor cu alte sisteme banesti.

Caracteristicile banilor in circulatie implica atat un anumit continut al normelor monetare, cat si un anumit profil al institutiilor monetare.

Tarile cu economie de piata concurentiala, au in circulatie, in principal, urmatoarele instrumente monetare:

- bancnotele, emise de o banca centrala;

- banii divizionari, emisi de stat;

- banii de cont (bani scripturali) emisi - in conditiile stabilite de sistemul banesc - de bancile comerciale pe calea operatiunilor de credit. Acesti bani circula numai prin viramente si transferuri intre conturile bancare. In unele tari circula si bilete emise de Ministerul Finantelor (bani de tezaur).

La baza sistemului banesc din tarile capitaliste dezvoltate s-a aflat in general, pana la perioada actuala, etalonul aur sau argint (sistemul banesc metalist) si apoi etalonul aur - devize. Acesta din urma a fost un produs al necesitatii: trecerea capitalismului la stadiul monopolist, la imperialism, a creat premisele subminarii circulatiei interne si internationale a aurului si, ca urmare, ale lichidarii sistemelor banesti nationale bazate pe etalonul aur clasic. Marile puteri economice au acaparat aurul si l-au mentinut prin toate mijloacele in tezaurul lor, acest metal fiind considerat drept una din armele necesare pentru realizarea expansiunii si dominatiei mondiale. In fata acestei situatii, solutia la care s-au oprit statele dezvoltate din punct de vedere economic, dupa primul razboi mondial, in problema organizarii sistemelor banesti nationale a fost aceea a inlocuirii etalonului aur cu etalonul aur - devize. Noul sistem introducea alaturi de aur, ca instrumente de rezerva si plata cu caracter international, unele monede nationale si anume cele ale unor state cu mare pondere in comertul international.

Dar, imrejurarile din perioada interbelica au aratat ca sistemele banesti bazate pe etalonul aur - devize s-au aflat in fata unor mari dificultati de functionare. In conditiile acestui etalon, automatismul relativ al etalonului aur clasic, "mana invizibila" care restabilea echilibrul monetar, prin concordanta spontana intre cantitatea de bani aflata in circulatie si nevoile circulatiei marfurilor, a fost lichidat, facandu-se loc larg voluntarismului si pragmatismului in alimentarea cu bani a economiei. Apare sistemul banesc nominalist.

Ulterior, s-a ajuns la dezechilibre monetare de mare amploare, la deprecierea inflationista a banilor, la restrictii si discriminari comerciale si valutare, iar in cele din urma la serioase implicatii economico - sociale.

Etalonul aur - devize ca baza a sistemului banesc a putut fi de asemenea folosit la ruperea unitatii istorice pe plan mondial a sistemelor banesti nationale, existenta pe timpul etalonului aur, aflandu-se la originea formarii de blocuri si zone monetare care grupeaza un numar de monede satelit in jurul unei monede principale, cardinale, aflata in competitie pentru dominarea sistemului platilor internationale. Cu toate acestea, etalonul aur - devize a fost pus in 1944 si la baza Sistemului Monetar International.

Datorita puternicelor dezechilibre economice si monetare internationale, caracteristice deceniilor sase si sapte, etalonul aur - devize nu s-a mai putut mentine la baza sistemelor banesti. In acest sens, fiecarei tari revenindu-i rolul de a adopta normele de reglementare a relatiilor monetare si financiare pe care le-a considerat mai potrivite pentru obiectivele economice proprii, cu atat mai mult cu cat S.M.I. a fost lichidat de fapt in 1971, iar statutul modificat al Fondului Monetar International (1978) acorda o mare libertate tarilor membre in domeniul monetar si valutar.

Ca o consecinta a celor prezentate mai sus, chiar in cazurile in care unitatea monetara a unei tari continua sa fie definita legal printr-o cantitate de aur, aceasta definitie are un caracter formal, iar valoarea unitatii se exprima practic in raport cu o alta moneda, cu D.T.S. etc. Stabilitatea puterii de cumparare a banilor depinde, dupa inlaturarea etalonului aur, de activitatea constienta a organelor prevazute in sistemul banesc, in aplicarea legii circulatiei banesti.