TEORIA ECHILIBRULUI MONETAR

Clasicii din prima jumatate a secolului al XIX-lea au minimalizat sistematic rolul banilor si influenta lor asupra mecanismelor echilibrului economic. Este binecunoscuta celebra afirmatie a lui J.B. Jay " se schimba pe produse", iar J.S. Mill aprecia ca "nimic nu este mai indiferent decat banii".

Clasicii au adoptat teoria cantitativa a banilor - conform acesteia cresterea cantitatii de bani pe piata duce la sporirea preturilor, iar reducerea ei atrage dupa sine scaderea preturilor.

Clasicii apreciaza ca banii indeplinesc numai doua functii:

1. instrument de masura a valorii
2. mijloc de schimb

Clasicii nu s-au gandit niciodata ca dezechilibrele monetare ar putea fi cauza unor crize economice profunde. Aceasta atitudine se explica prin lunga perioada de stabilitate monetara din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea precum si prin evolutia ascendenta si relativ "lina" a societatii europene intre anii 1750 si 1850.

Neoclasicii au tratat banii ca pe oricare alt bun evidentiind utilitatea lor prin raportarea la nevoile fiecarui individ separat.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, fenomenele monetare s-au constituit in obiective majore ale cererii economice. Leon Walras a fost printre primii care au avut intuitia de a descoperi ca teoriile traditionale asupra banilor nu explicau totusi ca banii reprezentau mai mult decat un instrument de schimb. Ei erau o rezerva de valoare si deci incasarile monetare erau benefice.

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea s-a dezvoltat curentul nominalist- ca o reactie impotriva teoriei cantitative a banilor.

Unii au sustinut ca oamenii apreciaza banii pentru puterea lor de cumparare nu pentru ca sunt fabricati din metale pretioase.

Altii au dedus din istoria bimetalismului ca banii nu sunt " marfuri ca celelalte" si ca valoarea metalelor pretioase este stabilita sau relevata numai prin monetizarea lor.

Diferiti specialisti au demonstrat ca miscarile zilnice ale preturilor nu sunt legate de emisiunile de moneda.

Rezulta urmatoarele trasaturi comune:

• nominalismul, adica ideea ca banii nu sunt in mod necesar metalici;
• sistemele monetare pot functiona perfect fara suportul metalelor pretioase;
• miscarea preturilor nu depinde de abundenta sau raritatea banilor.

Practica a demonstrat posibilitatea organizarii sistemelor monetare nemetalice.

Sistemul Monetar International (1944) a demonstrat ca perioada "banilor metalici" a trecut si nu se intrezareste posibilitatea intoarcerii la ea.

Conform teoriei moderne a banilor putem spune ca:

• banii fac obiectul unei cereri speciale independenta de cantitatea bunurilor care poate fi cumparata cu ei;
• orice investitie stabileste o punte de legatura intre un prezent cert si un viitor incert.

JOHANN GUSTAV KNUT WICKSELL (1851-1926)

Este considerat fondatorul scolii suedeze de macroeconomie. Problema principala a preocuparilor stiintifice ale lui Wicksell a fost explicarea relatiilor intre miscarea preturilor si situatia monetara la sfarsitul secolului al XIX-lea.

In acea perioada nivelul preturilor si rata dobanzii erau foarte scazute. Aceasta situatie i s-a parut lui Wicksell in totala contradictie cu explicatiile oferite de scoala clasica. Reprezentantii clasicismului afirmau ca reducerea ratei dobanzii antreneaza o expansiune a creditului si a puterii de cumparare si deci o crestere a preturilor. Invers, urcarea ratei dobanzii si scumpirea creditului generau reducerea puterii de cumparare si a nivelului preturilor.

Prin urmare, reducerea simultana a ratei dobanzii si a preturilor reprezenta o noua provocare pentru stiinta economica.

Dupa Wicksell, scoala suedeza a continuat sa studieze rolul ratei dobanzii, dar ea a largit aceasta problema dorind sa cerceteze in ce consta acest rol nu numai asupra preturilor dar si asupra nivelului activitatii economice.

Alti reprezentanti care au studiat teoria echilibrului monetar sunt: ERIC LINDHALL si GUNAR MYRDAL.

Astazi este aproape unanim acceptat ca elementul monetar face parte din elementele determinante ale echilibrului economic, ca banii pot tulbura echilibrul si echilibrul nu poate fi realizat decat printr-o politica monetara adecvata.