DRAGOSTEA - fundamentul in formarea si dezvoltatea personalitatii copilului

Fundamentul in formarea si dezvoltatea

personalitatii copilului – DRAGOSTEA

Adevarata dragoste este neconditionata si trebuie sa fie evidenta in toate relatiile de iubire. Fundamentul unei relatii puternice cu copilul este iubirea neconditionata. Numai o astfel de relatie de iubire poate asigura cresterea copilului pana la deplina maturitate. Doar aceasta temelie de dragoste neconditionata poate asigura prevenirea unor probleme generate de resentimente, lipsa de iubire, sentimente de vina, frica, insecuritate.

Iubirea este cheia de aur a educatiei.

Aceasta dragoste care este fundamental in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului trebuie sa fie neconditioanta, neschimbatoare, inepuizabila, generoasa, dincolo de orice limita si plina de cea mai minunata bunatate !

Putem face niste observatii cu privire la aceasta dragoste, a ceea ce inseamna ea :

* inseamna actiune, si nu doar o atitudine blajina

* inseamna implicare, si nu o detasare confortabila fata de nevoile

copilului

* inseamna a-l iubi in mod neconditionat pe cel antipatic, care nu merita

sa-l iubesti si nici sa-i raspunzi la dragoste

* inseamna un devotament permanent fata de copil

* inseamna o daruire constructiva, plina de hotarare bazata nu pe o

sentimentalitate oarba, ci pe o cunoastere : cunoasterea a ceea ce este 

cel mai bine pentru copil

* inseamna un comportament consecvent, care arata o preocupare

permanenta pentru binele suprem al copilului

Pentru copil, a se simti iubit presupune nu mai dovezile vadite de tandrete pe care parintii le dau fara indoiala mai mult sau mai putin frecvent si cu mai multa sau mai putina generozitate copiilor, dar mai ales acea tonalitate generala afectuoasa si binevoitoare care impregneaza toate raporturile dintre copil si anturajul sau familial.

Copilul mic a intuit aceasta dragoste in calitatea hranei si a ingrijirilor, in gingasia contactelor cu mama, duiosia micilor sale jocuri cu mama care sunt altfel si stimuleaza favorabil dezvoltarea sa neuropsihica.

Crescand, copilul a intuit aceasta dragoste din bunavointa ce i se arata, din bucuriile ce i se ofera, dar si mai mult inca, din interesul pe care adultul il acorda faptelor lui si din timpul care i-l consacra.

Cum oare copilul s-ar simti iubit cand are de-a face cu niste persoane atat de hartuite de obligati imperioase incat devin inaccesibile si nu pot raspunde la chemarile lui decat printr-un “n-am timp” fara replica ? Cum ar putea el sa se increada in sentimentele potrivite ale unui tata care nu este niciodata atent la ceea ce i se povesteste, sau in sentimentele unei mame care umbla tot timpul de colo-colo, incapabila sa-i daruiasca pruncului ei o clipa de atentie si care, in cel mai bun caz, gaseste intotdeaua mijlocul de a aseza intre ea si copil un ghem de lana si uneltele de impletit sau cine stie ce alt lucru cu acul ?

“Hai du-te la joaca si lasa-ma in pace !” Nenumarati copii, vesnic tratati ca niste obiecte suparatoare, nu au cum sa-si dea seama ca sunt totusi iubiti . , dar sunt ei cu adevarat iubiti ?

Dragostea nu poate fi pentru un copil un sentiment abstract, ea trebuie sa

poata fi simtita, sa fie vadita, sa se exprime prin abordarea unor satisfactii concrete.

Referat: Filosofie si filosofare Proiect: Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala - violenta intre elevi - violenta profesorilor

Mai exista, de altfel, si altceva – semnele de duiosie si satisfactiile oferite, cum ar fi : multi copii sunt coplesiti de cadouri fara sa aiba convingerea intima ca sunt iubiti. “Mama, spune-mi daca ai fost multumita cand m-am nascut si ai vazut ca copilul eram eu ?” O asemenea intrebare pusa uneori de copil dezvaluie nevoia de a i se incredinta ca persoana lui este un izvor de bucurie si de multumire pentru parinti. Copilul are nevoie sa stie ca parintii sunt bucurosi de a-l vedea, ca el este un element de fericire pentru cei apropiati, principala lui valorizare sta fara indoiala in faptul de a sti ca “prezinta valoare” pentru parinti. Aceasta ajutand la inflorirea tinerei sale personalitati.

Cum s-ar putea simti iubit copilul daca nu are posibilitatea ca la randul lui sa datuiasca duiosie si sentimente de afectiune ? Cum s-ar putea simti izvor de bucurie si de satisfactii, daca exprimarea sentiemtelor sale nu ar fi intampinata cu plangere ? A respinge un copil care se atarna de gatul nostru, a-i impune tacere in momentul in care el arde de dorinta de a ne povesti ceva, nu inseamna oare a arata ca in fond ne putem dispensa de el ? A nu-i primi sarutarile nu inseamna oare ai refuza dragostea si, deci, a-i arata ca nu-l

iubesti ? [1]

Copiii care poseda tot ce si-ar putea dori, nu poseda de fapt nimic daca sunt lipsiti de zambetul duios al mamei si de autoritatea calda a tatalui.Copiii ai caror parinti se intereseaza mai mult de viata sociala decat de de copiii lor, scuzandu-se ca se intorc de la serviciu extenuate, dar ies in strada sa vorbeasca cu prietenii, pentru acesti copii caminul nu mai este decat un “hotel” in care dorm si mananca. Parintii au devenit aproape niste straini, de la care nu mai asteapta nici un ajutor in dificultatiile lor afective.

A iubi si a arata ca iubesti inseamana “a face ceva” pentru acela pe care il iubesti, pentru copilul tau ; si prin placerea pe care i-o oferi sau prin serviciul pe care i-l faci, a primi o valoare in schimb : personalitatea copilului ; copilul de azi, adultul de maine. 

Inchei cu o poezie a lui Romului Chelbean [2], care este de fapt rugamintea unui copil, fata de parintii lui, de a fi iubit ; poezie ce reflecta nevoia copilului de parinti :

“Daca ar avea parintii ochi sa vada

Si sufletul le-ar fi mereu atent,

In sufletul pruncilor cu viata fada

Ar descifra mesajul cel urgent “

“Va rog iubiti-ma inteligent !”

Nu glume, nici minciuni ; bomboane mare ;

Nu vreau bunici si nici televizor ;

Nu-mi trebuie nici lux, nici imbuibare ;

Putin imi pasa de traiesc sau mor

Dar vreau sa fiu al vostru nu al lor !

Eu stiu c-aveti profesii elevate,

Ca sunteti la curent cu date noi,

C-aveti servici ca eu sa am de toate.

Dar, fiindca va iubesc pe amandoi

Va spun : “Eu am nevoie doar de voi !”

As vrea ca jucarie ochii mamei

Nu ochii-ndepartati ai vreunui unchi.

Cand ne-ntalnim de galsul foamei

Si nu pot sta la tata pe ghenunchi

Ma simt ca o mladita fara trunchi.

Nu vrau sa fiu un deget ce acuza

Gasind olarul singur vinovat.

Am gand curat, si inima refuza

O bomba cu efect intarziat.

Vreau sa devin om adevarat !

De-aceea parintii mei sa vada,

Sa aiba sufletul mereu atent.

Ca-n ochii mei umbriti de-o viata fada

Sa descifreze strigatul urgent :

“Va rog iubiti-ma inteligent !”